La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni români, conducând autoutilitare...
La PPF Aeroport Henri Coandă, s-au prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, două femei cu cetăţenie română. După ce au intrat în posesia...
Unitatea, subordonată Direcției domenii și infrastructuri, și-a schimbat total înfățișarea. Aceeași ordine și curățenie în exterior, dar, de mai bine de un an, personalul s-a mutat...
„Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege și o vom modifica astfel încât...
„Am convocat toți directorii de penitenciare din România. Problemele sistemului penitenciar au fost subiectul discuției. Am mers deja în câteva penitenciare și le voi vizita pe...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, au efectuat controlul asupra unei autoutilitare înmatriculate în Germania, condusă de un cetățean roman în...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă...
Dacă vrei să te duci la plajă în Italia, Spania sau Grecia, să vizitezi muzeele din Praga, Budapesta sau Paris, ori să schiezi în Alpi, Comitetul...
„Pentru câteva momente am ajuns în America lui 1860. Datorită unor oameni ca Adrian Curelea și Oana Păunescu, precum și unei talentate echipe de producție, care...
Depunerea jurământului militar este un moment încărcat de emoție și un pas important în viața și în cariera viitorilor polițiști, jandarmi, pompieri sau polițiști de frontieră....
Este un act de normalitate. Femeile ocupă funcții de conducere atât la stat, cât și în mediul privat. Iar modul în care vorbim despre ele trebuie...
Sa oprim risipa Guvernul României trebuie mai mult decât oricând să gestioneze cu grijă resursele publice și să asigure utilizarea lor eficientă. Este o prioritate esențială...
În perioada 3-6 august, cu ocazia desfășurării festivalului de muzica UNTOLD, poliţiştii de frontiera, atât din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Aeroport Cluj – cea mai...
Evenimentul a devenit o tradiție pentru locuitorii și militarii ţării, dar și pentru participanții internaționali care s-au alăturat din 77 de națiuni, printre care şi români. Început în anul...