Festivalul Internaţional „Hermannstadtfest”, ediţia a VIII-a, are loc în perioada 2-4 septembrie 2020, la Sibiu în Habermann Markt. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Domy Music Star”...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă hotărâre prin care a fost există lista județelor în care programul barurilor, teraselor și al sălilor...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către litoral, la kilometrul 184 (loc. Medgidia, jud. Constanţa), a...
Curtea de Apel Galaţi a dat sentința, luni, în cazul lui Georgică Boţoroga, un bătrân de 76 de ani, din Tecuci, județul Galați, care în în...
Concertul „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, organizat de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Cultural Român, Fundația Silvestri și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din...
„În plină criză de sănătate publică, PSD vrea să lase România fără Guvern,” este reacția celor de la USR după ce Social-Democrații au anunțat depunerea moțiunii...
In această dimineață a încetat din viață chestorul de politie Mihai Stancu, fost director al Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Reputatul...
Este ultimul glonț pe care-l trage Donald Trump, spun mulți democrați. Președintele SUA încearcă să schimbe Serviciul Poștal din SUA chiar înaintea alegerilor programate pentru luna...
Concertul „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, organizat de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Cultural Român, Fundația Silvestri și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din...
Guvernul grec ar fi expulzat în secret peste o mie de refugiați în ultimele luni, transportându-i pe mulți dintre aceștia în afara apelor teritoriale ale Greciei...
Regulile care guvernează aplicarea scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri au suferit importante modificări de la începutul anului 2020, cu scopul de a uniformiza...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 17 august, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru perioada 17-30 august 2020, în Banat Regimul...
Organizația Salvați Copiii atrage atenția asupra necesității ca normele privind desfășurarea noului an școlar, în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și profesori, precum și de...
E atât de simplu acum! Îți faci singur testul Covid-19 și durează doar o zi să afli rezultatele! O nouă metodă de verificare prinde contur în...