Doi agenți din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Bozovici au intervenit după dispariția unei fetițe de 7 ani. După ce au găsit-o teafără, au aflat că...
Polițiștii și procurorii au pus în aplicare 11 mandate de percheziție. În dosar sunt cercetate 21 de persoane, iar anchetatorii spun că au indisponibilizat aproximativ 1,4...
Produsele, estimate la peste 3,3 milioane de lei, erau ascunse printre bagaje și nedeclarate. Microbuzul circula din Bulgaria spre Germania, prin România. Polițiștii de frontieră din...
Peste 2.500 de specialiști ar urma să fie formați, iar o rețea de centre de zi, comunități terapeutice și centre de recuperare ar urma să ofere...
Peste 36.000 de studenți ar urma să beneficieze și în anul universitar 2026–2027 de burse sociale finanțate din fonduri europene. Sprijinul, în valoare de 925 de...
Procedurile pentru continuarea lucrărilor la secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu–Pitești ar putea avansa în luna decembrie, când este estimată emiterea acordului de mediu revizuit....
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a discutat la Canberra cu Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Australia și noul președinte al Uniunii Interparlamentare (IPU), organizație ce reunește...
O fabrică de biomanufactură de dimensiuni medii, în care microorganisme modificate genetic ar urma să producă substanțe chimice pentru apărare, va fi construită de startup-ul californian...
Într-un mediu de securitate global tot mai instabil, capacitatea de a proiecta putere aeriană pe distanțe lungi depinde critic de o flotă de realimentare eficientă și...
Statele Unite, Marea Britanie și Australia au încheiat exercițiul naval Maritime Big Play, prezentat de Marina Regală britanică drept cea mai amplă demonstrație de până acum...
După luni de operațiuni intense, Marina Statelor Unite se confruntă cu o provocare logistică fără precedent. Navele care revin din misiuni ce au depășit frecvent pragul...
Sistemele electronice folosite de forțele americane și aliate sunt bruiate zilnic în Peninsula Coreeană, un mediu pe care generalul Xavier Brunson, comandantul Forțelor SUA din Coreea...
Aviația, vehiculele terestre și platformele maritime au nevoie de tot mai multă putere de procesare, disponibilă direct în zona de operare. Pe măsură ce cresc volumul...
Un proiect important pentru comunitatea din Blejoi se apropie de etapa începerii lucrărilor. Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunțat că au fost pregătite...