Cinci români s-au dat drept „traci” și au vrut să intre în Ungaria. Au urmat o serie de incidente cu vameșii maghiari, care nu le-au permis...
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că va publica, luni, pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării subiectele pentru examenele naționale. Ministrul a mai făcut un apel...
Cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis luni,...
Picioarele unui fost soldat american, stabilit în România, au fost găsite pe un teren viran din orașul ilfovean Bragadiru. Acesta dispăruse de acasă încă din 18...
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, se extinde cu încă trei unități pe plan...
Acuzat că dorește să fie ”președinte pe viață” al Rusiei, Vladimir Putin a mai scos un as din mânecă, propunând o lege prin care – în...
Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat duminică, într-o ședință extraordinară, două proiecte de hotărâre prin care primăria va achiziţiona echipamente IT, în valoare totală de...
Un polițist din Vrancea critică cu vehemență inițiativele de acordare de sporuri pentru bugetarii care sunt expuși riscului de îmbolnăvire cu COVID-19. Potrivit acestuia, și șoferii...
Un TIR s-a răsturnat, luni dimineaţa, în râul Ialomiţa, în timp ce şoferul încerca să traverseze podul de pontoane de la Poiana, comuna ialomiţeană Ciulniţa. Nu...
5 noiembrie marchează 10 ani de la moartea marelui poet Adrian Păunescu. Cunoscut drept un individ efervescent, el s-a remarcat nu doar ca poet, ci și...
O nouă posibilă crimă este investigată de oamenii legii, după ce mai multe fragmente osoase, ce par a fi umane, au fost descoperite abandonate pe un...
Grupul de Comunicare Strategică a realizat o agregare a datelor privind numărul de teste efectuate în România, la nivel național, de la începutul crizei sanitare generată...
Purtătorul de cuvânt al FSDPR, Christian Ciocan, îi transmite noului primar al Capitalei, Nicușor Dan, că polițiștii se supun numai legii și șefilor ierarhici, nu edilului....
Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe faţă a măştii. Am spus „pe faţă” având în vedere faptul ca legea 55/2020 nu prevede...