Connect with us

Actualitate

Klaus Iohannis îi pălmuiește pe români

Publicat

pe

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Din poziția de președinte, Klaus Iohannis le-a adus acuzații grave cetățenilor pe care îi reprezintă la nivel european. Și anume că s-au lăsat atrași în atitudini, care încalcă flagrant valorile morale și politice, pe care ni le-am asumat ca stat. Dacă aceste acuzații nu sunt adevărate, ele sunt insulte. Și în această ipoteză, sunt cele mai scandaloase insulte cu putință.

Îl citez pe Klaus Iohannis: „Sunt intolerabile, complite de neacceptat manifestațiile violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor”. Această frază, rostită de la pupitrul oficial al instituției prezidențiale, face trimitere directă la uriașul val de proteste care au avut loc în 70 de localități ale României. Sunt proteste la care au participat cetățeni de toate vârstele, cei mai mulți tineri, cetățeni de toate etniile și religiile și provenind din profesii dintre cele mai diferite. Aceste manifestații de protest au avut drept leitmotiv cerința ca cei care ne guvernează să părăsească de îndată Palatul Victoria. Și, de fiecare dată, o țintă a fost și președintele României, Klaus Iohannis, întrucât acesta s-a asociat în mod deliberat și manifest cu „Guvernul său” și cu „Parlamentul său”. Unele dintre cele mai contestate decizii politice au fost de altfel luate la Cotroceni, în cadrul unor ședințe mascate de guvern, Cabinetul Cîțu fiind convocat pe bucăți, pentru a nu exista acuzația că domnul Klaus Iohannis a preluat în mâinile sale, în integralitate și în mod neconstituțonal, atribuțiile puterii executive.

Spre deosebire de protestele anterioare, desfășurate împotriva Guvernului PSD, de această dată Klaus Iohannis nu și-a mai îmbrăcat geaca roșie, nu a manifestat și el și nici măcar nu a catadicsit să stea de vorbă cu manifestanții, personal sau prin intermediul armatei de consilieri pe care-i are. În schimb, în discursul său, care merită să rămână subliniat cu litere groase pentru istorie, el le-a adus românilor acuzații pe care nimeni până acum nu și-a permis să le aducă.

Ce a văzut Klaus Iohannis și ce a înțeles el din aceste proteste? El nu a observat caracterul pașnic al tuturor manifestațiilor, în schimb a observat că, la capătul lor, au existat grupuri, nu prea numeroase, dar într-adevăr extrem de violente de tineri, care s-au manifestat huliganic, distrugând bunuri agonisite cu greu și războindu-se cu jandarmii, care, până în acest moment, au avut o atitudine demnă, echilibrată și în același timp suficent de fermă. Klaus Iohannis a extrapolat această acuzație asupra manifestațiilor în întregul lor, punându-le pecetea de extremism. Niciunde în Europa vreun reprezentant al puterii nu și-a permis să facă asemenea afirmații, în ciuda faptului că, în cele mai multe dintre capitale, manifestațiile au fost cu adevărat violente. Uluitor însă este că președintele României merge și mai departe. Îi acuză pe români de xenofobie. Adică de ură manifestă împotriva străinilor. Și asta în condițiile în care în România trăiesc cei mai mulți oameni de afaceri expați din Uniunea Europeană, iar capitalul străin domină de la mare distanță capitalul românesc. Mai mult. Cine analizează cu atenție scurtul discurs prezidențial mai poate observa încă o acuzație. Și anume că cetățenii ar fi fost împinși în față de forțe obscure, ascunse „grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor”. Așadar nici cetățenii, transformați vezi-Doamne în masă de manevră, nu sunt legitimi în protestul lor, întrucât ei se îndreaptă împotriva măsurilor de protecție.

Nu este nici cea mai mică exagerare în comentariul meu și nici vreo tentativă de a exploata propagandistic vreun derapaj verbal al președintelui. Ca dovadă, în fraza următoare el revine și își îngroașe și mai mult acuzațiile. Citez: „Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele, pentru a le transforma în vectori de propagandă a urii, xenofobiei și antisemitismului”. Hopa-așa! Iată că a fost scos pe tapet și antisemitismul. Este ultima ghiulea din arsenalul pe care Klaus Iohannis îl utilizează împotriva poporului pe care îl reprezintă. Dacă scriem pe o tablă toate aceste cuvinte, care de fapt reprezintă invective la adresa cetățeanului României, vom avea în față tot ce este mai rău și mai de condamnat la nivelul Uniunii Europene. Și, firește, antisemitismul le pune tuturor acestor acuzații capac.

Cum Dumnezeu să-i aduci asemenea acuzații unui popor, care de bună voie și nesilit de nimeni i-a adus în țară, i-a respecat și i-a iubit pe regii României, care erau de neam străin? A fost acest popor xenofob în cei mai frumoși ani ai României moderne? A fost acest popor antisemit, în condițiile în care aici au trăit în bună pace, până la crimele naziștilor și legionarilor, sute de mii de evrei, care mult timp au dat Israelului cea de-a doua limbă neoficială și cea de-a doua cultură? Este acest popor xenofob, în condițiile în care cel mai important bulevard al României, care trece pe sub Arcul de Triumf, poartă numele unui conte general rus, care a ținut România sub ocupație? Și anume contele Kiseleff, care, după ce s-a refugiat la Sankt Petersburg, s-a adresat printr-o vastă corespondență cancelariilor lumii, solicitând să nu ni se acorde independența? Este acest popor xenofob, în condițiile în care menține între granițele sale cea de-a doua populație din Europa? Suntem noi xenofobi, după ce încă din 1990 am dat un exemplu întregii lumi, încurajând formarea unui partid al maghiarilor, precum și cooptarea acestui partid, ca de altfel și a tuturor celorlalte etnii, prin legi speciale în Parlament? Suntem noi xenofobi invitând mereu și mereu în alcătuirea guvernelor UDMR? Suntem xenofobi, rasiști și extremiști, în condițiile în care de două ori în fruntea statului român a fost ales un etnic german? Și asta după ce, în prealabil, același etnic german a fost ales și reales primar al Sibiului? Suntem noi xenofobi atunci când într-un oraș ca Timișoara am ales drept primar nu numai un etnic german, ci și un cetățean străin? Când în Sectorul 1 al Capitalei, care întrece ca importanță orice municipiu al României, am ales un cetățean francez?

Cum își permite Klaus Iohannis, din postura de președinte al României, să facă afirmații pe care nu ar avea dreptul să le facă nici măcar din poziția de simplu cetățean? Realitatea este că omul a fost orbit literalmente de furie. El nu are cum să citească aceste proteste, care cresc zi de zi și vor atinge inevitabil o masă critică, într-o altă cheie decât cea vizând eșecul politicii pe care a promovat-o. S-a erijat în șef al unei coaliții de partide aflate la guvernare și a greșit, pentru că această coaliție funcționează prost încă de la început. S-a erijat în șef al Guvernului și a greșit, întrucât guvernarea merge rău. S-a erijat în stăpân al inelelor vizând sănătatea publică și a luat, a acceptat și a încurajat măsuri dintre cele mai aberante, care s-au dovedit ineficiente și în același timp au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Și, apropo, el este cel care l-a împins pe Raed Arafat, un demnitar al statului xenofob român, să facă greșeli de neacceptat. Ultima și cea mai flagrantă fiind faptul că a semnat ordine în numele instituției pe care o conduce, CNSU, care se bat cap în cap cu hotărârea de guvern și prevăd restricții suplimentare, care au contribuit la scoaterea oamenilor în stradă și, culmea ilegalității, nu conțin pic de legalitate și legitmitate de vreme ce niciun asemenea ordin nu a respectat condiția elementară și constituțională de a fi fost publicat în Monitorul Oficial.

În aceste condiții, merită poporul român să fie astfel pălmuit de propriul președinte? Eu vă propun să fim calmi. Și să-i întoarcem și celălalt obraz.

Actualitate

Armata SUA accelerează dezvoltarea sistemului TITAN: contracte de 192 de milioane de dolari pentru Palantir și Anduril

Publicat

pe

De

Noua platformă mobilă va reuni informații din spațiu, aer și de la sol

Armata Statelor Unite a atribuit contracte de producție în valoare totală de 192 de milioane de dolari companiilor Palantir și Anduril, pentru trecerea în etapa de fabricație a sistemului mobil de informații de nouă generație TITAN.

Programul Tactical Intelligence Targeting Access Node este conceput ca o platformă terestră capabilă să colecteze, să coreleze și să distribuie informații către unitățile de pe câmpul de luptă. Sistemul va combina date provenite de la senzori și surse militare americane, inclusiv infrastructuri terestre și sateliți aflați pe orbită.

Palantir preia coordonarea producției

Palantir, companie care a devenit contractor principal al programului în 2024, a primit un contract în valoare de 127 de milioane de dolari. Anduril va încasa 65 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei mari părți a echipamentelor rezistente la condiții dificile.

Contractele vizează achiziția și integrarea a opt sisteme TITAN, ce urmează să fie livrate în următoarele 18 luni. Pachetul include patru variante avansate și patru variante de bază.

Palantir va coordona producția generală, în timp ce contribuții suplimentare, ale căror detalii nu au fost făcute publice, vor fi asigurate de L3Harris Technologies, Sierra Nevada, Strategic Technology Consulting și World Wide Technology.

Anduril va furniza sistemele ranforsate montate pe vehicule și va integra sursele de alimentare, precum și subsistemele destinate operatorilor. Echipamentele trebuie să funcționeze în condițiile solicitante în care operează forțele americane.

Două configurații pentru niveluri diferite de comandă

Varianta de bază a sistemului TITAN va fi destinată unităților de nivel divizie. Aceasta va fi instalată pe vehicule Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility, oferind trupelor o mobilitate sporită.

Modelul avansat va fi destinat structurilor de nivel corp de armată, brigăzilor de informații militare și centrelor de comandă care operează la nivel de teatru și în cadrul operațiunilor multidomeniu. Această configurație va fi montată pe vehicule din familia Family of Medium Tactical Vehicles.

Planificarea actuală prevede alocarea a două sisteme de bază și a unuia avansat pentru fiecare unitate. Numărul redus al echipamentelor va impune protejarea lor strictă, întrucât acestea vor reprezenta ținte deosebit de importante pentru adversar.

Testele din teren au scos la iveală probleme neașteptate

Armata americană lucrează la dezvoltarea și testarea sistemului TITAN de mai mulți ani. În 2022, mai multe versiuni preliminare au fost trimise în regiunea Pacificului și în Europa pentru evaluări operaționale.

Feedbackul militarilor a fost folosit pentru modificarea și îmbunătățirea sistemului. Testele desfășurate în Filipine au arătat, de exemplu, că nivelul ridicat de umiditate provoca probleme care nu fuseseră întâlnite în timpul operațiunilor din Orientul Mijlociu.

Oficialii americani susțin că dificultățile legate de condițiile climatice au fost remediate prin aplicarea unor proceduri mai riguroase de proiectare și verificare a rezistenței echipamentelor.

TITAN promite scurtarea decisivă a timpului dintre detecție și lovire

Colonelul Jonathan Lipscomb, responsabil de programele armatei americane privind sistemele de informații și analiză, a declarat că actuala configurație a TITAN este rezultatul mai multor ani de teste și al observațiilor transmise de militarii care au utilizat prototipurile în medii operaționale diferite.

Sistemul este proiectat să accelereze identificarea și localizarea țintelor prin combinarea automată a datelor provenite de la mai mulți senzori. Prin generarea automată a propunerilor de ținte și consolidarea imaginii comune asupra situației operative, TITAN ar urma să reducă semnificativ intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia.

Dezvoltarea pentru vehiculele tactice va continua

Acordarea contractelor de producție nu va pune capăt activităților de testare. Armata va continua să adapteze și să integreze sistemul pe vehiculele Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility.

În paralel, este pregătită și o versiune independentă de tipul vehiculului pe care este instalată. Aceasta va putea fi transportată într-o carcasă specială, încărcată în partea din spate a unui vehicul sau scoasă și conectată într-o clădire, în funcție de misiune și de situația din teren.

Sistemul va putea funcționa și fără acces la cloud

Una dintre mizele principale ale programului este menținerea capacității de operare în zone în care comunicațiile sunt întrerupte, degradate, intermitente sau sever limitate.

În astfel de condiții, TITAN va putea utiliza direct datele provenite de la senzorii locali, fără să depindă exclusiv de accesul la infrastructuri cloud sau la surse de informații centralizate. Unitățile vor putea să se deplaseze pentru a intra în raza senzorilor disponibili, să primească și să proceseze datele, apoi să continue identificarea și angajarea țintelor.

Prin această arhitectură, Armata SUA urmărește să mențină superioritatea informațională și să ofere comandanților o imagine operațională actualizată chiar și în cele mai dificile scenarii de luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul lansează „Secure Space Network” pentru a extinde accesul companiilor la infrastructura clasificată

Publicat

pe

De

Aproximativ 50 de facilități SCIF vor fi construite în Statele Unite

Companiile contractante vor avea în curând mai multe oportunități de a derula activități clasificate pentru Pentagon, printr-un nou program denumit „Secure Space Network”.

Inițiativa prevede proiectarea și instalarea a aproximativ 50 de spații securizate în diferite regiuni ale Statelor Unite. Aceste facilități, cunoscute sub acronimul SCIF — Sensitive Compartmented Information Facilities — sunt destinate procesării, stocării și discutării informațiilor strict clasificate.

Washington vrea să elimine barierele pentru companiile mici

Programul urmărește să faciliteze accesul firmelor capabile la mediile clasificate, considerate de industria de apărare una dintre principalele piedici în colaborarea cu Departamentul Apărării.

James R. Mismash, adjunct al secretarului pentru dezvoltarea bazei industriale și director al Biroului pentru Programe destinate Întreprinderilor Mici, a declarat că noua rețea va permite unui număr mai mare de companii să contribuie la proiecte militare clasificate.

Potrivit acestuia, cooperarea dintre instituțiile guvernamentale și sprijinul Congresului ar urma să consolideze baza de furnizori ai Pentagonului și să accelereze furnizarea capabilităților necesare forțelor armate.

SCIF-urile, spații proiectate pentru a rezista spionajului

O facilitate SCIF poate fi o zonă, o încăpere, un grup de încăperi, o clădire sau chiar un întreg obiectiv certificat și acreditat în conformitate cu standardele de securitate stabilite de directorul comunității americane de informații.

Aceste spații sunt concepute pentru a permite gestionarea informațiilor sensibile compartimentate și pentru a preveni o serie de amenințări. Printre măsurile de protecție se numără rezistența la pătrunderea forțată, interceptarea comunicațiilor audio și supravegherea electronică.

Costurile ridicate limitează accesul firmelor la contractele clasificate

Pentru multe companii mici care încearcă să obțină contracte militare, accesul la informații clasificate și la spații SCIF reprezintă o provocare majoră. Construirea și acreditarea unor astfel de facilități presupun costuri semnificative, iar unele firme nu dispun de infrastructura necesară sau nu au acces facil la astfel de locații.

Prin „Secure Space Network”, autoritățile americane încearcă să reducă aceste bariere și să lărgească numărul companiilor care pot participa la proiecte ale Pentagonului.

Programul ar putea fi extins rapid în funcție de necesități

Prima etapă a proiectului va crea un model de producție repetabil, care să permită extinderea rețelei pe măsură ce cresc cerințele operaționale.

Planul include și dezvoltarea unei capacități de producție flexibile, capabile să fie intensificată rapid pentru a răspunde unor creșteri bruște ale necesarului de spații de lucru acreditate pentru activități clasificate.

Facilitățile vor fi amplasate în baze militare și centre dedicate industriei

Coordonarea inițiativei va reveni Biroului pentru Dezvoltarea Bazei Industriale, aflat în subordinea structurii pentru achiziții și mentenanță a Departamentului Apărării.

Noile facilități ar putea fi amplasate în baze militare, în locații orientate către industrie — inclusiv centre de tip APEX Accelerators — sau în alte puncte considerate relevante pentru misiunile Pentagonului.

Detaliile publice despre program rămân însă limitate. Nu au fost precizate dimensiunile fiecărei facilități SCIF, bugetul alocat sau calendarul exact pentru implementarea proiectului.

Citeste in continuare

Actualitate

Halo_Shield: Noua frontieră a apărării împotriva amenințărilor aeriene asimetrice

Publicat

pe

De

Un conflict asimetric, o soluție modernă

Sistemele aeriene fără pilot (UAS) au redefinit complet dinamica apărării spațiului aerian, transformând-o într-un joc asimetric și extrem de rapid. Astăzi, dronele accesibile, care pot fi achiziționate cu mai puțin de 1.000 de dolari, reprezintă o amenințare critică pentru infrastructura strategică și obiectivele militare de mare valoare. Metodele tradiționale de apărare, bazate preponderent pe radare punctuale, se dovedesc insuficient de agile pentru a contracara atacurile multiple, rapide și venite din direcții imprevizibile.

Halo_Shield: Arhitectura rezilienței distribuite

Pentru a răspunde acestor provocări, a fost dezvoltată arhitectura modulară Halo_Shield, un sistem de combatere a dronelor (C-UAS) conceput să fuzioneze datele de la senzori activi și pasivi într-o imagine operațională unificată. Sistemul funcționează prin „Tile-uri” – componente integrate care conectează senzori tactici și efectori (inclusiv lasere de mare energie, precum sistemul LOCUST) într-un lanț de neutralizare distribuit. Această abordare elimină dependența de un singur punct de detecție, crescând semnificativ rata de succes a apărării.

De la experiment la succes operațional

În cadrul unor exerciții riguroase – T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026 – Halo_Shield a demonstrat capacități de necontestat. Validările din teren au confirmat că sistemul poate fi configurat în câteva minute, oferind o disponibilitate aproape continuă și interoperabilitate avansată. La Grand Forks, Halo_Shield a marcat o premieră prin coordonarea angajărilor cu laser de mare energie, preluând rolul de comandă și control direct și confirmând viabilitatea unui concept de apărare stratificat, gata pentru desfășurări rapide în medii complexe.

Ingeniozitate sub presiune: Lecții din deșert pentru tehnologia militară

Criza din Mojave

În timpul unor teste recente desfășurate în temperaturile extreme ale deșertului Mojave, terminalele terestre Starlink utilizate de armată au început să cedeze din cauza supraîncălzirii. Fără sprijin tehnic specializat în proximitate, soldații au recurs la o soluție de avarie ingenioasă: răcirea antenelor cu tricouri ude. Această abordare neașteptată a reușit să mențină fluxul de date esențial pentru operațiuni, demonstrând că adaptabilitatea pe câmpul de luptă poate suplini, uneori, lipsa echipamentelor complet ranforsate.

Tehnologia comercială: Avantaje și limite

Incidentul a scos la iveală dilema actuală a achizițiilor militare: echilibrul dintre rapiditatea tehnologiei comerciale și durabilitatea echipamentelor de tip „bespoke”. Dacă soluțiile comerciale, precum Starlink sau sistemele 5G, permit o desfășurare rapidă și costuri reduse cu 50% față de sistemele tradiționale, ele nu sunt întotdeauna proiectate pentru mediile austere.

Viitorul achizițiilor: Pragmatism peste supradimensionare

Lecția desprinsă de armată este clară: nu orice limitare tehnică necesită reproiectarea completă a unui sistem. Oficialii militari susțin acum că, dacă o procedură tactică simplă (precum răcirea improvizată) rezolvă problema fără a afecta misiunea, aceasta este preferabilă investițiilor masive în „supraransforsare”. Această filozofie, aplicată în urma experimentelor recente, ar putea schimba fundamental modul în care armata accelerează adopția tehnologiilor moderne, punând accent pe eficiență și adaptabilitate.

Schimbări la vârful Armatei SUA: Interim interimar în timpuri incerte

O numire surpriză

Într-o mișcare rapidă, Adam Telle a fost numit secretar interimar al Armatei, preluând funcția imediat după demisia surprinzătoare a predecesorului său. Telle, care ocupă în prezent funcția de asistent al secretarului Armatei pentru lucrări civile, a fost descris drept un patriot respectat, decizia fiind salutată de liderii din cadrul Comitetului pentru Forțele Armate din Senat.

Leadership în tranziție

Această schimbare vine într-un moment critic pentru forțele terestre, care traversează o perioadă de modernizare accelerată. Instituția se confruntă însă cu un vid de conducere la nivel înalt, atât pe plan civil, cât și militar. În timp ce Telle ocupă temporar fotoliul de secretar, postul de șef al Statului Major rămâne sub semnul incertitudinii după eliminarea generalului Randy George. Deși s-au vehiculat nume pentru acest post, Casa Albă nu a formalizat încă nicio nominalizare, pe fondul unor controverse politice privind credentialele potențialilor candidați. Pentagonul a dat asigurări că se lucrează la finalizarea acestor numiri, însă instabilitatea de la vârful ierarhiei militare rămâne un punct fierbinte în dezbaterea de la Washington.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv3 ore ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv3 ore ago

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...

Exclusiv3 ore ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusivo zi ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusivo zi ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv