Actualitate
Centrele de vaccinare ale MApN, deschise pentru toată populația
Centrele de vaccinare Covid ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) vor fi deschise pentru toată populația, dar după ce va fi pornită etapa a III-a de imunizare, a anunțat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, la o întâlnire cu jurnaliștii, relatează Europa FM. Mai mult, militarii se vor implica în formarea de echipe mobile în satele izolate.
Astfel, odată cu debutul oficial al etapei a treia de vaccinare, cea în care toate categoriile vor avea acces la vaccinul anticovid, toate centrele de vaccinare din unitățile militare vor fi deschise populației generale.
Ministrul a mai spus că militarii se vor implica și în campania mobilă de vaccinare, în a treia etapă. Aceștia vor forma echipe mobile de vaccinare pentru persoanele din zonele greu accesibile, care nu au medic de familie și nici centru de vaccinare în apropiere.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, l-a felicitat pe Nicolae Ciucă
Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. Felicitări domnului ministru Ciucă pentru o decizie înțeleaptă!”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
Aproximativ 33.000 de cadre militare, personal al MApN, veterani şi membri ai familiilor acestora ce au peste 65 de ani sau comorbidităţi (incluşi în categoria a II-a a procesului de imunizare) au fost vaccinaţi anti-COVID.
Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare şi personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferenţa până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari şi membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidităţi)”, a informat MApN, miercuri, citat de Stirileprotv.ro.
Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, miercuri, că în centrele proprii ale Ministerului Apărării Naţionale, membrii familiilor personalului pot fi vaccinaţi doar dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite prin strategie.
Aproape 50.000 de români au fost vaccinați anti-Covid, în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost raportate
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, joi, că au fost vaccinate 49.911 de persoane, în ultimele 24 de ore. În același interval de timp, au fost raportate 113 reacții adverse, trei de tip local și 110 de tip general.
Cele mai multe efecte adverse, 75, au fost înregistrate după imunizarea cu vaccin AstraZeneca, alte 24 au fost raportate după Pfizer, iar după Moderna au fost înregistrate 14.
De la începutul campaniei de vaccinare, în decembrie 2020, în România au fost înregistrate 6.533 de reacții adverse. 5.768 dintre acestea au fost de tip general. CNCAV precizează că 19 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Potrivit sursei citate, 39.667 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar 10.244 pe cea de-a doua. 40.210 de persoane au primit vaccin Pfizer, 3.399 Moderna, iar 6.302 vaccin AstraZeneca.
Peste 100.000 de doze de vaccin anti-Covid de la Moderna ajung, vineri, în România. Cum vor fi împărțite dozele
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat joi, prin intermediul unui comunicat, că 106.800 de doze de vaccin Moderna vor ajunge vineri, 12 martie în România, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Potrivit sursei citate, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Acestea vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare din cadrul Institutului „Cantacuzino”, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale din țară. Vezi aici cum vor fi împărțite dozele de la Moderna!
Peste 58.000 de persoane programate pentru vaccinul Moderna în ultimele 24 de ore
Comitetul de coordonare a vaccinării anti-Covid din România a anunţat, joi, că 58.000 de persoane s-au programat pentru vaccinarea cu serul Moderna, în ultimele 24 de ore.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță deschiderea, începând din 10 martie, pentru programarea la vaccinarea cu Moderna a 73 de noi centre unde se vor putea vaccina zilnic peste 4.300 de persoane.
Cabinetele vor fi repartizate în 24 de județe și Municipiul București și vor funcționa atât în centrele de vaccinare deja existente, cât și în alte locații identificate de către autoritățile locale/județene.
Actualitate
AVIS INSTAL București: precizia care redefinește tăierea betonului
În domeniul construcțiilor, există intervenții unde nu există loc pentru erori. O singură tăietură executată greșit într-un element structural sau o vibrație necontrolată într-o clădire existentă pot avea consecințe majore, atât tehnice, cât și financiare. În astfel de situații, precizia nu este un avantaj competitiv, ci o condiție obligatorie. În acest segment specializat, AVIS INSTAL s-a afirmat, în peste două decenii de activitate, ca un nume de referință pentru lucrări realizate controlat, sigur și eficient.
Înființată în 2004 în București, compania și-a construit reputația direct în teren, prin implicarea în proiecte complexe care au necesitat soluții moderne și execuție impecabilă. De la intervenții în structuri din beton armat până la lucrări de infrastructură sau reabilitări cu grad de risc crescut, experiența acumulată a dus la dezvoltarea unui know-how solid, adaptat realităților actuale din construcții.
Transformarea tehnologiilor de intervenție în beton
Industria construcțiilor a evoluat semnificativ în ultimii ani, în special în ceea ce privește metodele de lucru asupra structurilor existente. Dacă metodele tradiționale implicau șocuri mecanice și vibrații, astăzi se pune accent pe soluții controlate, care protejează structura și mediul înconjurător.
Conform datelor din piața europeană, peste 60% dintre lucrările de intervenție structurală utilizează tehnologii diamantate, datorită capacității acestora de a elimina riscurile generate de metodele clasice. Vibrațiile pot produce fisuri invizibile inițial, dar care afectează în timp stabilitatea construcției. În schimb, tehnologiile moderne de tăiere permit intervenții precise, fără impact asupra rezistenței structurale.
Soluții moderne pentru lucrări complexe
AVIS INSTAL oferă servicii specializate care acoperă o gamă largă de intervenții în beton, adaptate atât lucrărilor uzuale, cât și celor de mare complexitate. Tăierea cu disc diamantat este utilizată în mod frecvent pentru realizarea golurilor în pereți sau planșee, fiind o soluție rapidă și precisă pentru modificări structurale controlate.
Pentru elementele masive, unde grosimea depășește limitele echipamentelor standard, tăierea cu fir diamantat devine soluția optimă. Această metodă permite secționarea structurilor de mari dimensiuni fără vibrații și fără afectarea zonelor adiacente.
În completare, compania utilizează roboți de demolare electrici, ideali pentru intervenții în spații înguste sau în zone cu risc ridicat, unde accesul este limitat sau unde este necesară interventia cu echipamente ce genereaza un nivel scazut de decibeli si emisii. Aceste tehnologii sunt tot mai des folosite în clădiri active, spitale, centre comerciale sau obiective istorice.
Proiecte unde execuția face diferența
Există două tipuri de lucrări unde precizia este esențială: reabilitările și proiectele de infrastructură.
În cazul clădirilor istorice, orice intervenție trebuie realizată fără a afecta structura originală. Tehnologia diamantată permite execuția lucrărilor fără vibrații, eliminând riscul deteriorării elementelor existente.
Pe de altă parte, proiectele de infrastructură, precum metroul, podurile, aeroporturi sau platforme industriale, impun nu doar precizie, ci și eficiență. Studiile din domeniu arată că utilizarea tehnologiilor moderne poate reduce durata lucrărilor cu până la 30–40%, contribuind la respectarea termenelor și la optimizarea costurilor.
Rolul decisiv al experienței
Tehnologia este doar o parte a ecuației. Rezultatul final depinde în mod direct de experiența echipei și de modul în care sunt aplicate aceste soluții în condiții reale de lucru. Fiecare structură din beton are particularități, iar intervențiile trebuie adaptate în funcție de armătură, vechime sau contextul proiectului.
Experiența acumulată de AVIS INSTAL în lucrări diverse, de la intervenții punctuale până la proiecte de amploare, permite abordarea fiecărei lucrări cu soluții eficiente și bine fundamentate. În practică, această experiență face diferența între o execuție corectă și una care generează riscuri pe termen lung.
Un partener pentru proiecte fără compromisuri
Pe fondul dezvoltării infrastructurii și al modernizării construcțiilor existente, cererea pentru servicii de tăiere beton de înaltă precizie este în creștere. Specialiștii estimează o evoluție constantă a acestui segment, susținută de necesitatea lucrărilor de consolidare și adaptare la noile standarde tehnice.
În acest context, AVIS INSTAL își consolidează poziția ca furnizor de soluții profesionale, bazate pe tehnologie avansată și experiență practică fiind de obicei principala recomandare ca si firma la nivel de Bucuresti si la nivel de toata Romania datorita experientei acumulate, vechimii in acest domeniu de activitate, numarul cel mai mare de roboti demolatori, numarul cel mai mare de resurse pe care le poate aloca unui proiect.
Compania poate fi contactată telefonic la 0722992444, iar sediul se află în București, pe strada Călăreților nr. 18, sector 5, site: taierebeton.ro
Într-un domeniu unde fiecare detaliu contează, iar rezultatul trebuie să fie corect din prima execuție, AVIS INSTAL rămâne un nume asociat cu precizia, controlul și profesionalismul în tăierea betonului modern.
Actualitate
Ce aranjamente florale trimiți primăvara aceasta când vrei să impresionezi de la distanță
Primăvara aduce culoare, lumină și dorința de a face gesturi frumoase. Dacă nu poți ajunge personal la cineva drag, florile te ajută să rămâi prezent în viața lui. Un aranjament bine ales schimbă atmosfera unei camere și transmite clar: „m-am gândit la tine”.
Ca să obții reacția pe care o aștepți, nu te baza doar pe flori frumoase. Ține cont de tipul aranjamentului, de culori, de spațiul în care va fi așezat și de mesajul care îl însoțește. Urmează pașii de mai jos și alege informat.
1. Alege tipul de aranjament potrivit pentru livrare la distanță
Primul pas: decide forma în care trimiți florile. Pentru livrări la domiciliu sau la birou, contează stabilitatea și prezentarea imediată.
Ai la dispoziție mai multe variante:
- Buchet clasic – potrivit pentru aniversări sau felicitări spontane. Cere însă o vază disponibilă la destinatar.
- Aranjament în vază – practic și ușor de așezat direct pe masă. Ideal pentru persoane ocupate.
- Aranjament în cutie – compact, protejat în timpul transportului și gata de expus.
- Plantă în ghiveci (orhidee, hortensie) – rezistă mai mult și rămâne ca obiect decorativ.
Dacă vrei un efect imediat, fără pași suplimentari pentru cel care primește, alege aranjamente în cutie sau în vază. De exemplu, mixurile de lalele, anemone și verdeață decorativă, așezate în cutii elegante, creează un impact vizual clar și ordonat. Poți găsi astfel de opțiuni în colecția de aranjamente florale spectaculoase, unde designul este gândit special pentru livrare în condiții bune.
2. Mizează pe flori de sezon și combinații echilibrate
Primăvara, florile de sezon rezistă mai bine și arată proaspăt mai multe zile. În majoritatea cazurilor, acestea suportă transportul mai ușor decât speciile exotice.
Pentru un mesaj clar, alege combinații simple:
- Lalele albe sau roz pudrat – pentru eleganță și mesaje discrete.
- Lalele galbene și mov – pentru energie și optimism.
- Bujori și ranunculus în tonuri pastel – pentru un cadou romantic.
- Zambile și narcise alb-verde – pentru prospețime și un parfum recognoscibil.
Poți adapta paleta la relația voastră. Pentru partener, merg bine tonurile calde și florile cu volum (bujori, trandafiri de grădină). Pentru mama, alege nuanțe luminoase și compoziții aerisite. Pentru un coleg sau partener de afaceri, păstrează o cromatică neutră și un design echilibrat.
Evită amestecurile prea încărcate. Două-trei tipuri de flori, completate de verdeață, oferă un rezultat curat și ușor de integrat în orice interior.
3. Adaptează dimensiunea la spațiul în care va fi așezat
Gândește-te unde va ajunge aranjamentul. Pe un birou mic, un buchet foarte mare poate incomoda. Într-un living spațios, un aranjament prea compact trece neobservat.
Pentru rezultate stabile:
- Alege aranjamente compacte pentru birou sau recepție.
- Optează pentru buchete medii sau mari dacă știi că vor fi așezate pe masă sau consolă.
- Trimite plante în ghiveci pentru spații cu lumină naturală bună.
Dacă nu cunoști exact spațiul, mergi pe dimensiuni medii. Acestea se potrivesc în majoritatea locuințelor și nu creează dificultăți la amplasare.
4. Scrie un mesaj scurt și personal
Florile transmit emoție, dar mesajul clarifică intenția. Evită formulele generale. Include un detaliu care vă aparține.
De exemplu:
- „Abia aștept să repetăm plimbarea de primăvară de anul trecut.”
- „Știu că iubești lalelele galbene. Le-am ales special pentru tine.”
Păstrează textul scurt, 2–3 fraze sunt suficiente. Tonul trebuie să fie natural, exact ca într-un mesaj trimis direct pe telefon, dar cu mai multă atenție la formulare.
5. Oferă indicații simple de îngrijire
Dacă trimiți un buchet sau un aranjament în vază, ajută destinatarul să se bucure mai mult timp de flori. Poți include câteva recomandări practice:
- Taie 1–2 cm din tulpini, oblic, înainte de a le pune în apă.
- Schimbă apa la două zile.
- Ține florile departe de surse directe de căldură sau soare puternic.
- Îndepărtează florile ofilite pentru a proteja restul buchetului.
Pentru zambile sau narcise parfumate, sugerează amplasarea într-un spațiu aerisit, dacă aroma este intensă.
Actualitate
Duelul giganților: Marina SUA se pregătește să desemneze constructorul viitorului avion de vânătoare de generația a șasea
După o așteptare marcată de incertitudini strategice și amânări administrative, Marina Statelor Unite este gata să tranșeze una dintre cele mai importante competiții din industria de apărare. În luna august a acestui an, Pentagonul va anunța câștigătorul contractului pentru F/A-XX, aeronava de generația a șasea care promite să redefinească supremația aeriană în teatrele de operațiuni tot mai contestate. Competiția a rămas o cursă în doi între Boeing și Northrop Grumman, după ce Lockheed Martin a fost eliminată anterior din cursă pentru neîndeplinirea criteriilor tehnice.
Un succesor vital pentru veteranii cerului
Necesitatea acestui nou aparat de zbor este considerată de necontestat de către conducerea militară, în contextul în care adversarii de rang egal își îmbunătățesc constant capacitățile antiaeriene. F/A-XX este piesa centrală a strategiei de modernizare, fiind proiectat să înlocuiască actualele escadrille de F/A-18 Super Hornet și aeronavele de război electronic E/A-18 Growler. Trecerea la faza de dezvoltare, inginerie și fabricație (EMD) marchează un punct de cotitură pentru un program care a fost la un pas de a fi anulat anul trecut, pe fondul reevaluărilor bugetare ale Pentagonului.
Dilema bazei industriale: Între ambiție și capacitate de execuție
Una dintre marile provocări ale acestui program rămâne capacitatea contractorilor de a livra în termenele stabilite. Oficialii Marinei au subliniat că decizia a fost cântărită cu mare atenție pentru a nu supraîncărca producătorii care gestionează deja contracte masive, precum programul F-35. Există temeri reale că unul dintre ofertanți ar putea să nu dispună de resursele logistice necesare pentru a respecta calendarul accelerat de care Marina are nevoie. Această abordare de tip „măsoară de două ori și taie o singură dată” a fost esențială pentru a evita blocajele care au afectat alte programe majore de achiziții în trecut.
Conflictul de priorități de la Casa Albă și sprijinul Congresului
Drumul către selecția din august nu a fost lipsit de obstacole politice. Administrația de la Casa Albă și-a exprimat anterior îngrijorarea că dezvoltarea simultană a F/A-XX și a avionului de vânătoare F-47 al Forțelor Aeriene ar putea duce la întârzieri ale programului considerat prioritar. Cu toate acestea, Congresul american a demonstrat un sprijin neclintit pentru proiectul Marinei, suplimentând bugetul cu aproape 900 de milioane de dolari peste cererea inițială pentru anul fiscal 2026. Această infuzie de capital, cumulată cu fondurile de reconciliere, oferă stabilitatea financiară necesară pentru ca programul să avanseze în ciuda austerității sugerate inițial de Pentagon.
-
Exclusivacum 5 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 18 oreFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 4 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 4 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 2 zileBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 5 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 2 zileGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!



