PRELUARE INPOLITICS.RO

O informație devenită publică zilele trecute ar fi trebuit, în opinia noastră, să stîrnească discuții ample și să ridice numeroase sprîncene într-o țară care dă semnale tot mai ciudate, de la o vreme. Nu s-a întîmplat nici pe departe asta, ba chiar a fost primită cu o lejeritate de-a dreptul înspăimîntătoare.

”Sa facem din tun tractoare/din atom, lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare”. România lui Ceaușescu interpreta din toți bojocii refrenul de mai sus în timp ce lucra de zor la dezvoltarea industriei militare și la bomba atomică, una din păsărelele dictatorului. Ca orice dictatură care se respectă, România comunistă era condusă în stil cazon și cu o largă întrepătrundere între conceptele de civil și militar. (Unii își mai aduc aminte de măștile de gaze pe care eram obligați să le cumpărăm, prin anii 80, la lichidarea stocurilor vechi ale armatei, și ăsta era doar aspectul picant al problemei)

Revoluția ar fi trebuit să aducă cu sine necesarul, amplul proces al demilitarizării; lucrurile s-au derulat corect doar pînă la un punct, după care s-au oprit, discret, iar azi sunt semne tot mai serioase că începe procesul invers.

Zilele trecute, premierul Tudose ne-a înștiințat, ca pe o mare realizare, că a decis să militarizeze industria de vaccinuri, pentru că – nu-i așa? – ”Institutul Cantacuzino are un rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri”.

“Institutul Cantacuzino trebuie să redevină funcțional, iar pentru a ne asigura că acest lucru se va întâmpla, am decis ca acesta să fie preluat de către MApN și transformat în unitate militară cu conducere militară. Am sentimentul și speranța că o mână forte, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune de importanță națională, iar eu personal voi urmări îndeaproape întregul proces”, a mai decretat Tudose.

Dacă primul ministru ar fi furnizat vreo altă explicație militarizării institutului medical, tot ar fi fost grav. Ideea că managementul militar ar fi o mînă forte capabilă să relanseze o structură cu probleme sună, însă, de-a dreptul terifiant în gura șefului guvernului.

Și așa, cum spuneam, România dă semnale tot mai îngrijorătoare în domeniu.

Cum și alți observatori încep să remarce, discursurile președintelui Klaus Iohannis prezintă țara noastră, de la o vreme, strict ca pe o entitate militară, ”pilon de stabilitate și furnizoare de securitate în zonă”, un stat pe care aliații militar-strategici se pot baza oricînd etc.

Latura civilă pare să fi dispărut complet din viziunea lui Iohannis.

Președintele se afișează la ceremonii militare, vizitează baze soldățești, semnează pe șest înțelegeri privind mega-achiziții de armament, face lobby perpetuu alocării a 2% din PIB armatei și tot așa.

A uitat de mesajele privind reforma morală a societății, despre învățămînt, despre economie, despre cultură, despre problemele sociale; important e că noi securizăm spațiul Schengen, în care nu suntem, însă primiți (vezi conferința comună cu Macron).

Șeful statului e foarte speriat de ”dinamica accentuată a riscurilor și amenințărilor la adresa securității europene” și foarte puțin de  creșterea analfabetismului funcțional ori a sărăciei în România.

Anul trecut, a fost pleznit elegant peste bot de către premierul bulgar cînd a propus întărirea militarizării zonei Mării Negre, pentru a face pe plac aliaților din NATO, deși o decizie fermă nici nu fusese luată măcar. Replica lui Boyko Borisov a fost salutară: “Nu am nevoie de un razboi în Marea Neagră. Vreau să văd veliere, iahturi şi turişti la Marea Neagră, vreau să văd pace. Nu vreau ca în staţiuni să fie fregate care se plimbă încolo şi încoace”.

Dacă ar fi doar președintele, treacă-meargă.

Dar fenomenul e mai amplu.

La aproape trei decenii de la revoluție, România refuză să demilitarizeze serviciile secrete. Din contră, anul trecut s-a decis remilitarizarea ”Doi și un sfert”.
Acum vreo 2-3 ani a apărut pe tapet chiar ideea remilitarizării cluburilor Steaua și Dinamo, printre primele beneficiare ale unei treceri ”în civilie” de după revoluție, printr-o decizie a premierului Petre Roman.
Fiscul României e împănat cu agenți militarizați ai SRI, Justiția e plasată, strategic, în cîmpul tactic al serviciilor, și tot serviciile miliarizate ar urma să fie cu ochii, conform unei idei de ultimă oră, pe toți turiștii străini care vin la noi în țară. De fapt, doar lunile trecute am avut demisia șefului ANAF din cauza opoziției la ceea ce el a numit ”remilitarizarea” instituției, prin implicarea STS în gestionarea datelor financiare ale românilor.
În conducerile a tot mai multe instituții civile ale statului regăsim persoane din structuri militare (vezi recentul caz al ANCOM), deși, se știe, managementul militar e aproape o contradicție în termeni.

Ne amintim aproape cu amuzament cum, în urmă cu vreo doi ani, premierul de atunci se bulucise să-și amenajeze birou în sediul MapN, pe motiv că doar acolo se mai simte în siguranță.
Pînă și procesul electoral, fundamentul democrației, are o importantă componentă militară, prin activitatea STS.

Despre implicarea ocultă a serviciilor militarizate în societatea civilă, prin controlul unor ONG-uri, nici nu are sens să mai discutăm atît timp cît avem destul de furcă cu implicările la vedere.

În SUA, spre comparație, o dezbatere extrem de pronunțată în ultimii ani are loc pe marginea comportamentului tot mai similar celui militar al Poliției, structură eminamente civilă peste ocean. Observatorii reproșează Poliției dotarea cu armament greu și alte echipamente tipice forțelor militare, folosirea unor blindate de tip militar în cazul unor acțiuni precum cele contra traficanților de droguri, argumentul fiind că imaginea pe care acest comportament o dă orașelor americane nu e în măsură să asigure confortul civililor.

De altfel, cînd s-a pus problema, de către unii, a remilitarizării Poliției, acum trei ani, după evenimentul de la Ferguson, Missouri, s-a iscat un scandal cît casa în societatea americană, iar specialiști de la universități de prestigiu au avertizat asupra consecințelor dramatice pe care un asemenea act le-ar avea.

Presa a reamintit atunci sfatul dat concetățenilor săi de fostul președinte american Dwight Eisenhower, în 1961: ”Nu lăsați complexul militar-industrial să acumuleze prea multă influență în societate”.

Deocamdată, în România, din păcate, asistăm exact la acest fenomen nedorit, în care ceea ce Eisenhover a numit ”complexul militar-industrial” își extinde vertiginos influența în toate direcțiile și prea puțini par măcar să conștientizeze pericolul.

Apare de-a dreptul ilară, pe acest fond, lamentația lui Liviu Dragnea de ieri: ”România este foarte aproape de a ne trezi într-un timp rezonabil cu o poliție politică(…) Există foarte multă manipulare și există foarte multă influență asupra unor instituții care ar trebui să fie total independente”.

De ce ar fi nepotrivită apariția poliției politice într-o țară în care armata se va lupta cu rujeola și varicela, numai șeful PSD ar putea să ne lămurească. (Bogdan Tiberiu Iacob)