Actualitate
Acasă în Banat: a III-a ediție Color the Village, un adevărat festival de fapte bune, va avea loc în Ilidia, județul Caraș-Severin în luna iunie
Asociația Acasă în Banat anunță data și locația pentru Color the Village/Colorează Satul ediția 2021, festivalul faptelor bune prin care voluntari din toate colțurile țării se adună pentru a renova 30 de case în doar 3 zile. A treia ediție Color the Village va avea loc la Ilidia (Caraș Severin), în perioada 17-19 iunie 2021.
Ilidia (comuna Ciclova Română, județul Caraș Severin) a fost numită și „Mica Americă” întrucât multe familii au emigrat în America la începutul secolului XX și cu banii câștigați acolo au construit case deosebit de frumoase. De pe mâna meșterilor din Ilidia au ieșit unele dintre cele mai frumoase porți din lemn existente în zona Oraviței. Tot aici se regăsesc și așa numitele „ferestre-bârfitoare” la care localnicii stăteau la vorbă sau spionau trecătorii.
„Am ales Ilidia pentru că are un potențial turistic extraordinar, cu multe frumuseți naturale, mori de apă și o arhitectură deosebită care își păstrează autenticitatea” a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat. „Față de edițiile precedente, vom avea de lucru mai mult la detaliile arhitecturale, la porțile și ferestrele bogat ornate, la acele ferestre bârfitoare. Va fi o adevărată provocare să lucrăm la astfel de case-bijuterie, dar suntem convinși că la final, intervenția noastră va face diferența pentru Ilidia.”
Ilidia, alături de Socolari, Ciclova Română și Potoc, face parte din localitățile cele mai frecventate de turiștii care vizitează Cheile Nerei.
„Ne bucurăm că Asociația Acasă în Banat a ales ca a treia ediție a acestui festival să se desfășoare la noi, la Ilidia. Consider că este o șansă pentru sat de a-și scoate în evidentă istoria dar și arhitectura frumoasă a caselor. Le vom fi alături organizatorilor și sunt convins că la final, 30 de case din Ilidia își vor recăpăta strălucirea de altădată”, a declarat Cătălin Golu, primarul comunei Ciclova Română.
Înscrierea voluntarilor se va putea face online, pe website-ul proiectului www.colorthevillage.ro, începând cu luna aprilie.
Anul trecut, Color the Village s-a desfășurat la Racovița în județul Timiș. În ciuda pandemiei, evenimentul a reușit să adune 320 de voluntari, care au reușit să renoveze 30 de case în trei zile.
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 13 oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 5 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)



