Connect with us

Anchete

„Cine nu sare, ia condamnare!”/Cum l-au contrazis liberalii pe Constantin Rădulescu-Motru

Publicat

pe

Oare vă mai amintiți această „întâmplare”, când Ludovic Orban s-a prezentat, luni 4 decembrie 2017, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc un nou termen în cadrul apelului declarat de DNA împotriva sentinţei de achitare dispusă la fond în cauză în care liderul liberal este acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Nu se poate să fi uitat scena în care Preşedintele PNL Ludovic Orban a fost surprins, într-o ipostază pe cât de incredibilă, pe atât de rușinoasă, dând mâna și aplecându-se în semn de respect în fața denunțătorului său din dosarul de corupție, Tiberiu Urdăreanu. Aceasta a fost atitudinea față de cel care l-a înregistrat ambiental şi l-a denunţat la DNA, înaintea începerii campaniei pentru alegerile de al Primăria Capitalei, motiv pentru care Orban a fost nevoit să se retragă din cursă.Dar o scenă, mai mult decât grotescă, s-a petrecut atunci când liderul PNL participa, la Grupul de Dialog Social, la o dezbatere pentru retragerea legilor justiției din Parlament, la care era prezentă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul DNA Marius Bulancea, dar și judecătorul Bogdan Mateescu, membru al CSM, virulenți oponenți ai modificărilor aduse acestor legi.Presa vremii a comparat dezbaterea organizată de Grupul pentru Dialog Social cu o scenă din Coreea de Nord, iar pe liderul PNL, Ludovic Orban, cu un personaj din bancurile comuniste, „după ce acesta şi-a cerut iertare în faţa procurorului general pentru vina de a fi militat vreodată pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.

Am încercat să-mi explic de ce, după ultima „vînzare” a propriului partid neomarxiștilor, pe o amărâtă de funcție decorativă, – președinte al Camerei Deputaților -, și după gestul laș de a nu demisiona, așa cum au făcut înaintașii săi, după pierderea alegerilor, nimeni în afara lui Rareș Bogdan, n-a îndrăznit să-i ceara acestuia demisia public.

Nici acum, nici atunci, cînd tot Rareș Bogdan, împreună cu alți câțiva nemulțumiți, au vrut să organizeze un Birou politic, în care să-i ceară socoteală președintelui Orban pentru așa-zisa negociere, în care și a vîndut propriul partid, cadorisind USR cu cele mai importante ministere. Și, ce a spus atît de neadevărat primvicepreședintele Bogdan, în momentul în care toată lumea vede cum PNL se află orientat pe linie dreaptă spre finalul amar al PNȚ-cd?

„Partidul a fost condus de un singur om, de Ludovic Orban. Noi nu am avut, nici eu, nici Robert Sighiartău, nici Iulian Dumitrescu, nici Mircea Hava, nici Raluca Turcan, Florin Roman, Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, nu am avut niciun fel de putere reală în cadrul guvernării.

Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo și să rămână omul care a fost, la rândul lui i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate”. Era ceva nou?

E cineva care să nu fi știut toate aceste „amănunte” ale vieții de partid din PNL? Am citit, pînă acum, tot felul de scenarii în legătură cu gestul sincer al lui Rareș Bogdan. Și cred că el a fost onest. Mi s-a confirmat asta, cînd am văzut, amuzat, „îngrijorarea” exprimată de „prietenii” lui din presă, analizele lor în care, voalat îl susțineau pe Orban, și, ca „prieteni”, oameni care „îl cunosc bine pe Rareș Bogdan” nu-și explicau gestul lui, … „Tocmai acum, cînd toată lumea așteaptă ca PNL să guverneze…”

Mă rog, eu nu-l cunosc atât de bine ca ei, pe primvicepreședintele liberal, așa că atribui eșecul acestei dorințe și acțiuni publice de asanare a PNL, (susținută tot public și cu curaj doar de președintele CJ Cluj, Alin Tișe!), doar lașității, trădării și fricii de a pierde, în cazul unei asumări publice, a privilegiilor, obținute fără merit.

Vă mai amintiți în școală, cînd plănuiam să plecăm, (să chiulim, adică!), de la ultimele două ore? Vă mai amintiți că dispăream cu toții din clasă, dar mulți dintre noi se întorceau pe furiș la ore ca să arate dirigintei/profesorului, că ei au fost corecți?

Eu, cel puțin, nu pot sa trec peste ideea ca partidele românești pe care le avem acum pe scena politică sunt, cu excepții notabile, niște grupări de lasi, tradatori si profitori. Unii sunt inteligenți. O inteligența dezvoltată în spiritul șmecheresc, de a juca bine rolul de „indispensabil”. Căci, fără asta, dispare privilegiul, funcția, consiliul de administrație, dispare trabucul, St.Tropez-ul, mașina, funcția publică, amanta, vila…

Ceea ce este mai înspăimîntător e faptul că cei cîțiva din așa-zisul grup al lui Rareș Bogdan, au tăcut, pur și simplu, lăsîndu-l pe acesta absolut singur în demersul său. „Prietenii” lui Rareș Bogdan din politică (precum și cîțiva din presă, mai ales cei care au profitat de poziția lui, atît în presă, cît și în politică), l-au abandonat, ba chiar l-au și „certat” pentru că a avut curaj să spună că regele e gol.

Până acum știam altceva despre români. Anume, că: „Nu este ţară cu oameni mai curajoşi ca ţara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare, curajul românului nu are pereche. Iureşurile de la asaltul Griviţei au rămas legendare; şi tot aşa, tind să devină legendare atacurile îndrăzneţe din primăvara anului 1907″, scrie în studiul publicat de academicianul Constantin Rădulescu-Motru – „Psihologia poporului român”.

Iată că liberalii au reușit să-l contrazică pe marele filosof. „Ceata” , grupul, care se pregătea să-l descăuneze, pe bună dreptate, pe președintele PNL, Lundovic Orban, care striga în piața publică, nu de mult „Cine nu sare, ia condamnare!”, a tăcut, pur și simplu, lăsându-l pe Rareș Bogdan „descoperit”. Cum ar spune unii, „băgându-l la înaintare”, adică lăsându-l în off side. Motru a greșit, carevasăzică… Românul (liberal) nu mai e curajos, nici măcar în grup!

Slugărnicia față de puternicul momentului a învins. Vașnicii „liberali”, tineri și vârstnici, în majoritatea lor amorfă, au ales cea mai lucidă opțiiune. Nu-i vorbă, și în PSD-ul lui Dragnea, sau în tabăra neomarxistului Barna, lucrurile stau și au stat la fel…

Alegerea modelului servituții puturoase este quasi-universal. Instinctual, majoritatea celor pripășiți în politică, oameni fără vreo realizare notabilă în viață, aleg să fie slugarnici celui de care depinde accesul lor la resurse și trai bun, scăpând astfel de obsesia viitorului incert, de năpârstoc cocoțat pe un loc nemeritat, bieți escroci de doi lei, într-o nirvana politică.

Octavian Hoandră

Anchete

Știrea adevărată: cine e procurorul care sare iar pe AUR

Publicat

pe

De

Ia priviți cine este procurorul de caz de la PICCJ: Rareș-Petru Stan.
Da, același Rareș-Petru Stan.

Omul acesta are deja cel puțin două dosare cu AUR-iști în lucru:

  • În 2024, a chemat la audieri zeci de susținători AUR în dosarul cu presupusa falsificare a semnăturilor pentru candidatura lui Silvestru Șoșoacă la Parlamentul European.
  • În 2025, a chemat la audieri patru deputați AUR care participaseră la protestul de la Biroul Electoral Central, față de interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu.

Alt an, alt dosar, aceeași culoare politică și – ce să vezi – același procuror.

Pe hârtie se numește „repartizare aleatorie”.
În practică, începe să arate a specializare politică: „dosare cu AUR? Trimiteți-l pe Stan, că știe”.

Simion dă numele: „Au început atacurile la AUR”

Faptul că Rareș Stan este procurorul din dosarul lui Dan Tănasă nu-l spun jurnaliștii „pe surse”.
Îl spune direct președintele AUR, George Simion, pe Facebook, tot vineri:

„Atenție! Au început atacurile la AUR – Dan Tănasă tocmai a ieșit de la procurorul Rareș Stan, același care ne-a furat telefoanele înainte de alegerile europarlamentare. [România în inimă], nu vă lăsați intimidați, sunt ultimele zvârcoliri!”

Telefon(e) „ridicate” înainte de europarlamentare.
Susținători chemați pe bandă la audieri.
Deputați AUR trași pe la parchet pentru protest la BEC.
Acum, purtătorul de cuvânt al partidului, inculpat pentru un post pe Facebook.

Dacă toate astea sunt simple „coincidențe procedurale”, atunci probabilitatea matematică ar merita un premiu de la Academie.

Instigare la ură sau opinie politică? Linia pe care vor s-o șteargă

Întrebarea cheie nu e dacă îți place sau nu ce a scris Dan Tănasă.

Poți să consideri mesajul lui grețos, xenofob, periculos. Ai tot dreptul.
Dar alta e discuția juridică:

  • A comis Tănasă o infracțiune de incitare la ură,
    sau
  • a exprimat o opinie politică, oricât de radicală, protejată de Constituție?

Pentru că art. 72 alin. 1 din Constituție nu lasă loc de interpretare:

„Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.”

Nu-ți trebuie doctorat ca să pricepi asta. Îți trebuie doar bună credință și alfabetizare juridică de bază.

Deci avem două variante:

  1. Fie ceea ce a scris Tănasă iese clar din sfera opiniei politice (de exemplu, apel explicit la violență, la agresiuni directe etc.) și atunci Parchetul trebuie să dovedească asta serios în instanță;
  2. Fie avem de-a face cu un procuror care folosește codul penal pe post de botniță pentru discursul unei opoziții neconvenabile – caz în care cel care ar trebui să mai citească o dată Constituția nu este deputatul, ci procurorul.

Godină, Tănasă și confortul dublului standard

Pe plângere: Marian Godină, polițist #rezist, idol al „băieților buni” din bula corectă.
Pe bancă: Dan Tănasă, AUR-ist de serviciu, vocal, iritant, țintă perfectă.

La butoane: procurorul Rareș-Petru Stan, care adună dosare cu AUR ca pe timbre.

Să ne imaginăm invers:

  • Același procuror, trei-patru-cinci dosare cu lideri ai partidului de guvernământ, fix în pre-campanie.
  • Un polițist cunoscut pro-AUR care depune plângere pe „hate speech” împotriva unui deputat de la Putere.

Crede cineva că nu s-ar urla imediat „represiune politică”?
Dar așa, când lovești în AUR și ai în spate hashtag-ul #rezist, brusc totul devine „apărare a democrației”.

Când parchetul joacă rolul de moderator de conținut

Există o diferență uriașă între:

  • a combate un politician în spațiul public,
    și
  • a-l pune sub acuzare penală pentru ce spune.

Poți să-l faci praf pe Tănasă în dezbateri, în presă, în campanie. Asta e democrație.
Dar când bagi parchetul la înaintare pentru orice declarație radicală, mesajul e limpede:

„Anumite opinii politice nu trebuie învinse la urne, ci eliminate cu dosar penal.”

Legile privind incitarea la ură au un scop clar: să protejeze persoane și grupuri reale de apeluri concrete la violență și discriminare.
Nu să fie transformate în filtru ideologic pentru ce are voie sau nu are voie să spună Opoziția.

Dacă Tănasă chiar a depășit linia și a intrat pe penal, acest lucru trebuie dovedit fără tentă politică.
Dacă nu, dosarul acesta e încă o piatră de moară legată de gâtul credibilității Parchetului General.

Cine calcă pe Constituție: deputatul sau procurorul?

Un singur comentariu, cum bine zice textul inițial:

Chiar a comis-o Tănasă – sau are nevoie procurorul Rareș Stan să recitească art. 72 alin. 1 din Constituție?

Pentru că articolul acela spune negru pe alb că opiniile politice ale deputaților și senatorilor, exprimate în exercitarea mandatului, nu pot face obiectul răspunderii juridice.

Dacă un post pe Facebook, în care un deputat își exprimă (oricât de brutal) poziția politică privind muncitorii străini, ajunge să fie calificat automat ca infracțiune, atunci nu doar AUR e în pericol.
E în pericol ideea că Parlamentul e un spațiu al libertății politice, nu o anexă a Parchetului.

Rămâneți aproape: spectacolul abia începe

Un deputat AUR, un polițist #rezist și un procuror cu colecție de dosare pe aceeași formațiune politică.
Un Facebook transformat în probă penală.
O Constituție care spune una, un parchet care pare să înțeleagă alta.

În fine: stați pe-aproape.
Vom mai avea, cu siguranță, ocazia să scriem despre acest caz.
Și despre cum, în România, uneori nu mai știi cine e cu adevărat periculos: politicianul care vorbește prostii – sau procurorul care decide ce ai voie să spui ca politician. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Veto la promovări în magistratură: Alinel Bodnar și alți 33 de judecători au fost respinși de CSM

Publicat

pe

De

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a tranșat recent dosarele de promovare efectivă, generând un val de nemulțumire în rândul magistraților care vizau instanțele superioare. Potrivit publicației Lumea Justitiei, bilanțul este unul drastic: dintr-un total de 36 de cereri de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare desfășurat la finalul anului 2025, doar două solicitări au primit aviz favorabil. Restul de 34 de magistrați au fost lăsați pe loc, cererile lor fiind respinse în unanimitate.

Doar doi magistrați din Galați au primit undă verde pentru Curtea de Apel

În contrast cu lista lungă a refuzurilor, singurele succese ale acestei sesiuni aparțin județului Galați. Secția pentru judecători a CSM a decis promovarea magistraților Gelu-Daniel Bardaș și Raluca Manoliu de la Tribunalul Galați la Curtea de Apel Galați, în cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal. Conform hotărârii, data oficială a promovării acestora la instanța superioară a fost stabilită pentru 1 septembrie 2026.

Alinel Bodnar, judecătorul care a pus Guvernul la respect, rămâne la Tribunalul București

Cea mai răsunătoare respingere de pe lista CSM este cea a judecătorului Alinel Bodnar, figură proeminentă a Tribunalului București și secretar general al Forumului Judecătorilor din România. Publicația citată amintește că Bodnar a intrat recent în atenția opiniei publice printr-o decizie prin care a obligat Executivul să desecretizeze informațiile privind ajutoarele militare acordate de România Ucrainei.

Articolul din Lumea Justitiei subliniază și contextul personal al magistratului, menționând că actualul prim-ministru, Ilie Bolojan, i-a fost acestuia nuntaș. În ciuda parcursului său profesional și a vizibilității de care se bucură, solicitarea lui Alinel Bodnar de a promova la o instanță superioară a fost respinsă de forul suprem al magistraturii.

Erika Ordog și lista lungă a magistraților blocați în ascensiunea profesională

Pe lista celor respinși figurează și alte nume cunoscute în sistemul judiciar. Printre acestea se numără Erika Ordog, judecătoare la Tribunalul Covasna, menționată în contextul unei decizii controversate din 2022. La acea vreme, aceasta a respins cererea de daune morale a economistei Florina Maior, după ce aceasta din urmă fusese achitată într-un dosar DNA în care fusese arestată preventiv timp de șapte luni.

Lista finală a respingerilor cuprinde nume de la tribunale din întreaga țară, inclusiv București, Timiș, Mureș, Iași și Cluj. Decizia CSM, luată în unanimitate, închide momentan calea spre instanțele superioare pentru zeci de magistrați care sperau să își valorifice rezultatele obținute la concursul desfășurat în perioada septembrie – decembrie 2025. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Spectrul blocajului constituțional la Cotroceni: Președintele Nicușor Dan ignoră listele cu viitorii judecători și procurori

Publicat

pe

De

Sistemul judiciar românesc se află într-o situație de incertitudine, în timp ce documentele oficiale pentru numirea noii generații de magistrați stau neatinse pe masa președintelui. Absolvenții examenului de capacitate așteaptă decretul prezidențial pentru a intra oficial în pâine, însă ritmul de la Palatul Cotroceni ridică semne mari de întrebare.

O premieră pentru Administrația Prezidențială: CSM a înaintat oficial numele noilor magistrați definitivi

Publicația Lumea Justiției dezvăluie o situație fără precedent pentru mandatul președintelui Nicușor Dan. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a transmis acestuia prima tranșă de judecători și procurori stagiari care au promovat cu succes examenul de capacitate. Această procedură este vitală, deoarece, fără semnătura șefului statului pe decretele de numire definitivă, tinerii magistrați nu își pot exercita funcțiile cu puteri depline, afectând astfel direct activitatea instanțelor și a parchetelor din întreaga țară.

Antecedente îngrijorătoare la vârful statului: Amintirea blocajului de două luni provocat de Nicușor Dan

Tensiunea actuală este alimentată de un istoric administrativ problematic. Sursa citată, Lumea Justiției, reamintește publicului că președintele nu este la prima abatere de acest gen. Anul trecut, Nicușor Dan a întârziat semnarea decretelor de pensionare pentru zeci de magistrați cu mai bine de două luni. La acel moment, reacția președintelui a venit abia sub presiunea unui posibil conflict juridic de natură constituțională la CCR. Deși miza de acum este începutul carierei unor profesioniști, nu sfârșitul ei, ezitarea semnăturii prezidențiale pare să urmeze același tipar birocratic.

Cronometrul CSM a fost pornit: Unsprezece zile de tăcere absolută de la recepția documentelor la Cotroceni

Potrivit informațiilor deținute de Lumea Justiției, hotărârile CSM privind trimiterea listelor la Cotroceni au fost adoptate pe 2 iulie și publicate pe 6 iulie. Trimiterea efectivă a documentelor către Administrația Prezidențială a avut loc însă mult mai devreme, pe data de 3 iulie 2026. În ciuda faptului că au trecut deja 11 zile de la recepția actelor, niciun decret nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Această tăcere instituțională lasă locul speculațiilor: va alege președintele să deblocheze rapid sistemul sau va repeta scenariul amânărilor de luni de zile, ținând sub presiune viitorul a zeci de magistrați?  (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Exclusiv20 de ore ago

Cum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară

Sindicatul „Diamantul” deschide sertarul cu rușini Există dosare care schimbă jurisprudența. Și există dosare care schimbă manualul de prostie instituțională....

Exclusiv20 de ore ago

CCR dă cu OUG-ul de gard: Guvernul inventează urgențe, Curtea le stinge lumina

Guvernul, prins cu „urgența” falsă în buzunar Nu există urgență, nu există ordonanță de urgență – asta este, pe scurt,...

Exclusiv2 zile ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv2 zile ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv2 zile ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv2 zile ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv2 zile ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusiv3 zile ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusiv3 zile ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv4 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv4 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv