Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se împletesc într-un dans macabru pe ritmuri de râs amar! Scena e Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, personajele sunt „slugile” din sistem, iar „secretul” este, bineînțeles, salarizarea. Dar haideți să dezvăluim, rând pe rând, cortina ridicată de Sindicatul Diamantul.

Securiștii de carton și fiasco-ul „secretului” public

Nu demult, o mână de zelatori autoproclamați din IPJ Neamț, probabil sub hipnoza colectivă sau, mai probabil, la instigarea, pardon, „sugestia” subtilă a IGPR, s-au simțit profund lezați. Motivul? Sindicatul Diamantul (sursa noastră de indignare bine fundamentată) ar fi avut tupeul fantastic de a dezvălui public informații… secrete! Informații pe care, apropo, niște „șerpi” de la DGF le-au vârât cu zel în Anexa 18 la OMAI S7/2018, sub pretextul (culmea!) că dezvăluirea lor ar provoca un prejudiciu catastrofal.

Ei bine, scenariul de spionaj cu iz de bâlci s-a încheiat brusc când Procurorul, cu o sobrietate de-a dreptul iritantă pentru „patrioții” din IPJ, a aplicat un REJECT RĂSUNĂTOR. Motivul? „Nu există prejudiciu!” Adică, întreaga poveste cu secretizarea, toată tărășenia cu „secretele” salariale, justificată de un potențial „prejudiciu esențial, crucial”, s-a dovedit a fi… un balon de săpun spart. O comedie bună pentru un show de stand-up, mai puțin pentru o instituție ce ar trebui să inspire respect, nu ridicol!

Răspunsul la măciucă: Autodenunțul public și blazarea sefilor leneși

Dar comedia nu se oprește aici! Sindicatul Diamantul, cu un simț al umorului negru demn de notat, nu s-a lăsat. În replică la această sesizare abuzivă, „în scop de hărțuire”, au depus, la rândul lor, o plângere penală. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dar mai ales, ridicol pentru ridicol!

Și taman când credeam că ne-am plictisit de atâta dramă, pe scenă intră doi magnifici ai sistemului: Coman, șeful IPJ Neamț, și Iosub, șeful SRU Neamț. Acești doi titani ai birocrației, nevinovați, desigur, de orice formă de efort inutil, au semnat și, respectiv, întocmit o „dispoziție colectivă”. Atașate la această capodoperă a lenei? Niște tabele, nesecrete, cu absolut toți lucrătorii din IPJ Neamț și procentajul majorării salariale pentru fiecare!

Ați ghicit, nu? Cei doi domni, Coman și Iosub, dezvăluie, la rândul lor, aceleași informații… pretins secrete din OMAI S7/2018! Ipocrizia atinge cote stelare, transformând întreaga structură într-un monument al paradoxului.

Confortul personal, mai presus de lege: O epidemie națională!

Aici intervine însă elementul esențial, miezul acestei farse birocratice: L-E-N-E-A! Obligația clară a SRU, conform Punctului 4 din Anexa 18 (aceeași, pretins secretă!), era să emită un act INDIVIDUAL pentru fiecare lucrător și să îl COMUNICE fiecărui beneficiar. Simplu, nu? Ei bine, nu și pentru titanii noștri.

De ce să te chinui cu acte individuale și comunicări obositoare, când poți face o dispoziție colectivă, pe care, culmea, nici măcar nu o comunici? Răspunsul e simplu și usturător:

• Seful Coman să nu facă „bășici la degete” de la atâta semnat. Dumnezeule mare, ce martiraj!
• Șeful Iosub să nu se obosească cu comunicarea. Un efort infernal, nu-i așa?

Așadar, dragi cetățeni, avem aici doi indivizi de vază care au pus confortul personal, lenea pură și simplă, mult deasupra Legii. Iar partea cu adevărat tragic-comic este că acest „model” de conduită, de a pune „confortul pe primul loc, legea și respectul față de salariați pe locul doi”, se regăsește, ca o epidemie, la șefii din toate unitățile MAI. O întreagă armată de funcționari care preferă să încalce regulile și să se ascundă în spatele secretomaniei false, doar pentru a evita… munca.

O scânteie de speranță în marele circ al absurdului

Din fericire, există o fisură în acest zid de lene și ipocrizie. Atunci când un simplu beneficiar, exasperat, se încăpățânează să depună o petiție prin care cere documentul care i se cuvine, brusc, șeful Iosub nu mai are încotro. Legea, deși ignorată cu nonșalanță, își face, până la urmă, datoria. Ce păcat că e nevoie de un efort individual pentru a împinge sistemul de la spate, ca pe un tractor vechi, în loc ca transparența și respectul să fie norme de bază.

Până atunci, rămânem cu spectacolul: o secretomanie farsă, o lene monumentală și o lege transformată într-un șervet de șters pe mâini. Aplauze, vă rugăm, pentru comedia (ne)intenționată a Inspectoratului de Poliție Județean Neamț! Poate data viitoare, în loc să inventeze „secrete”, se vor apuca de… muncă. (Cerasela N.).

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un sistem putred, sub ochii „vigilenți” ai Controlului Intern (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

Când spui Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, te gândești la eroism, la adrenalină și la oameni de fier gata să înfrunte orice amenințare. Dar realitatea din spatele zidurilor, așa cum o devoalează rapoartele interne și, mai nou, un document incendiar al Serviciului Control Intern (SCI) al DGPMB (sursa: Proiectul Raportului de Cercetare Prealabilă, DGPMB, 12 martie 2025), transformă acest mit într-o farsă tragicomică. Pare că la SAS, singurele „acțiuni speciale” sunt cele îndreptate împotriva propriilor angajați, iar legea e interpretată nu de coduri, ci de „inelul magic” al șefilor și de pixul zelos al comisiilor interne. Iar protagonistul acestui teatru absurd, agentul-șef Wilhelm Constantin Bendriș, un polițist cu aproape două decenii de experiență, a avut tupeul suprem: acela de a spune adevărul. Și, mai grav, de a o face în timp ce inima îi plângea.

O „justiție” de râsul lumii: Când scenariul e scris de incompetență și semnat de aroganță

Oameni cu cord Raport

Cel mai recent act al acestei drame kafkiene vine sub forma unui „PROIECT DE RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ” (Nr. 124803 din 12.03.2025), un document de 29 de pagini, o capodoperă a ipocriziei birocratice. În esență, acest „rechizitoriu” instituțional îl găsește pe agentul-șef Bendriș „vinovat” pentru că a participat la un podcast, „Oameni cu cord”, cu Sorin Constantinescu, în octombrie 2024. Dar nu oricum! Peste jumătate din raport (14 pagini, de la pag. 3 la pag. 17) este o transcriere trunchiată a emisiunii, dovedind că, pentru Controlul Intern, “a vorbi” a devenit echivalent cu “a săvârși o abatere”.

Ironia supremă? Raportul menționează, in tot documentul, termenii de prescripție și decădere pentru fapte mai vechi, doar pentru a include, câteva pagini mai încolo, „abateri” invocate din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând cu desăvârșire propriile principii legale. Principiul „ne bis in idem” – că nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă – este, se pare, o noțiune prea „sofisticată” pentru „experții” în cercetări prealabile. Este o antepronunțare flagrantă, un verdict emis înainte de orice apărare reală, transformând cercetarea într-o mascaradă. Cine mai are nevoie de judecători, când Inspectorul de Poliție Radu Francisca Alexandra poate declara un om „vinovat” de la bun început?

Podcastul durerii și adevărului: Când vocea unui om devine „denigrare” instituțională

Ce a spus, de fapt, polițistul Bendriș, de a deranjat atât de tare „inalții” din Poliția Română? A îndrăznit să rostească adevăruri incomode, adesea dureroase. „Am sperat că mă va auzi cineva din acele clădiri goale ale securității, dar degeaba!” – mărturisește agentul Bendriș. Iar speranța sa a fost călcată în picioare. În podcast, el a descris o Poliție Română decăzută din respect după 2010, coruptă până în măduvă, cu „capi” legați de lumea interlopă (clanurile Chira, Geamai, Rinu) și șefi ce „țin de scaun cu două centuri.” El a vorbit despre cauciucuri uzate de pe autospeciale  care puneau viețile polițiștilor în pericol, despre uniforme de 7000 de lei care erau de fapt „chinezării ordinare,” banii ducându-se în buzunarele „celor cu drept de semnătură.”

Mai mult, Bendriș a arătat cu degetul către „habarniști” promovați în funcții cheie, a denunțat manipulările la examenele de ofițeri și inechitățile salariale. A scos la iveală modul în care „serviciile de informații din MAI se fac că nu văd” abuzurile, fiind mai preocupate să-i „băge pumnul în gură lui Bendriș sau altor lideri sindicali.” El a vorbit despre incidentul cu butelia de gaz lacrimogen care a explodat în autospecială , despre politicienii care „nu dau doi bani” pe polițiști, și despre o instituție condusă de „şmecheri” și „distrugători ai Poliției,” nominalizându-i pe Giurgiuveanu (SAS), chestorul Berechet (DGPMB) și Benone Matei (IGPR).

Cea mai poignantă dezvăluire este contextul în care a fost înregistrat podcastul: „S-a filmat chiar în ziua când dimineața tatăl meu a murit de cancer. Aveam o durere imensă, dar a trebuit să îmi duc promisiunea cuvântului dat la capăt.” Este strigătul unui om îndurerat, care și-a asumat riscul de a vorbi, sperând ca tinerii să știe „în ce se bagă” și pentru a semnala „distrugerea morală la interior” și „teroarea psihologică practicată la rang de artă.” Dar pentru DGPMB, durerea și adevărul său sunt simple „atitudini necorespunzătoare” și „denigrare.”

Radiografia unui sistem putred: De la „vagabonzi” la „psycho-KGB-iști”

Raportul detaliază „vina” lui Bendriș: „atitudine lipsită de considerație” față de conducerea DGPMB (Berechet), folosind „cuvinte și expresii jignitoare” precum „ești prost și îți ascunzi prostia și lipsurile intelectuale,” și „duceți-vă dracu.” De asemenea, „opinii preponderent denigratoare” despre Poliția Română („la nivelul cel mai de jos”) și „atitudine necorespunzătoare” față de Ministerul Public și „categorii sociale” (referitor la comparația cu salariul unui covrigar). Culmea! Sistemul se simte jignit când i se spune adevărul în față, dar nu când își distruge propriii oameni!

Și aici intervine o contradicție flagrantă. Bendriș a fost „tăvălit de psihologi” , iar Controlul Intern al DGPMB a sesizat chiar Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu decizia psihologului Horia Bejenaru de a-l suspenda pe Bendriș și de a-i retrage dreptul de a purta arma. Cu toate acestea, raportul de cercetare continuă să se bazeze pe „aprecieri” toxice, cum ar fi cea a șefului SAS, comisarul-șef Daniel Giurgiuveanu, care îl descrie pe Bendriș ca „respins de colectiv,” „contestatar și provocator,” „manipulator,” și un „risc de securitate.” O „caracterizare copy-paste” folosită pentru „character assassination”, un stil consacrat la SAS.

Dar, dintr-o dată, apare o rază de „normalitate”: comisarul de poliție Neagu Andreea, șeful Serviciului de Logistică, unde Bendriș a fost transferat abuziv, îl laudă! Neagu descrie un polițist cu „integritate morală, respect pentru ordine și lege,” „spirit de echipă și disciplinat.” Cum se împacă cele două evaluări? Simplu: când nu ești sub „inelul magic” al hărțuirii din SAS, ești un polițist valoros. Dar, pentru sistem, evaluarea pozitivă e doar o mică pată pe tabloul „vinovăției” prestabilite.

Prețul curajului: De la salariu de „subcovrigar” la exilul „logic” – o rețetă de distrugere instituțională

Conform raportului, Bendriș este acuzat și de „neglijență” și lipsa de „loialitate” față de instituție. Faptele sale sunt încadrate la „comportament necorespunzător” și „neglijență în îndeplinirea îndatoririlor.” Pedepsele maxime (20% din salariu timp de trei luni) sunt deja aplicate sau pe cale să fie aplicate. Deja i-a fost retras accesul la informații clasificate, motiv pentru care a fost „pus la dispoziția Serviciului de Logistică” (sursa: DGPMB Dispoziția 6667/25.09.2024), unde „cară cutii” și câștigă „sub 5000 cât câștigă un covrigar la Luca și Matei.”

Este de-a dreptul revoltător că polițistul, aflat în mijlocul unui atac personal și instituțional, și cu o durere imensă după pierderea tatălui, este acuzat că „nu a depus cereri pentru administrarea de probe în apărarea sa.” O minciună evidentă, având în vedere demersurile sale repetate și petițiile către diverse instituții, incluse în materialele anterioare.

Mărturisirile lui Bendriș (incluse în noul material) sunt un strigăt de disperare: „Poliția nu m-a meritat niciodată ca individ de valoare… intri în acest malaxor puri indivizi cu personalitate și ies roboți acei YES MAN… un sistem de tortură instituțională unde nimeni nu răspunde pentru traumele polițiștilor drepți și integri.”

Concluzie: Un sistem pe ducă, păzit de „boi” și deștepți arși

Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș nu este doar despre un polițist hărțuit. Este o oglindă deformată a unui sistem putred, unde șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, unde psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele. Această Poliție, sub pretextul apărării „prestigiului instituției,” își sapă singură groapa, transformându-se dintr-o forță de elită într-o glumă proastă cu epoleți, unde „profesionalismul” e doar o literă moartă.

Data de 11/27/2025 găsește Poliția Română la un nivel „cel mai de jos,” așa cum spunea Bendriș.

Amara realitate:

„Poliția nu se poate apăra pe ea singură, sub nicio formă n-o să păzească cetățeanul de rând.

Când „legi sunt scrise de boi pentru noi” și „politicul este implicat în toate structurile,” transformând indivizii cu personalitate în „roboți,” cine mai vrea să fie polițist? Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Vom reveni, căci lupta pentru dreptate și adevăr abia începe. (Cristina T.).