Featured
România are cel mai mic indice de salarizare a educației din UE, și printre cele mai mici din Europa, peste Serbia și Albania dar sub Macedonia sau Bulgaria
Europarlamentarul PSD – Victor Negrescu:
Am semnat petiția referitoare la respectarea legii privind salariile profesorilor. Peste 6000 de persoane au făcut-o deja. România are cel mai mic indice de salarizare a educației din UE, și printre cele mai mici din Europa, peste Serbia și Albania dar sub Macedonia sau Bulgaria.
Ministrul de Finanțe a spus pe 18 decembrie că majorările au fost prinse în buget. Câteva zile mai târziu banii nu mai existau. Florin Cîțu afirma atunci: “Salariile profesorilor au fost incluse, atât creşterea de la 1 ianuarie cu 1/4 din diferenţa până la 2022, dar şi creşterea de la 1 septembrie care aduce salariile la grila din 2022. Este inclusă în buget ca să nu mai existe niciun fel de dezbatere în spaţiul public. Ştiu şi mulţumesc premierului pentru înţelegere. A fost o decizie pe care ministerul Finanţelor a anunţat-o ieri, deci să nu mai avem discuţia despre asta în spaţiul public”.
Acum aceiași oameni ar vrea să ne dezbine din nou. Să ne spună că profesorii nu merită aceste măriri, să ne spună că dacă măresc aceste salarii vor avea de suferit alte categorii. Între timp taxele tăiate doar pentru anumite firme mari rămân la fel, raportul Curții de Conturi nu a condus la recuperarea pierderilor iar aparatul de stat a fost îngroșat cu sute de persoane angajate preferențial în ultimele luni. Dacă cedăm acum pe acest subiect, pentru care există bani, va urma austeritatea și pentru alte categorii.
Cerem respectarea legii, respectiv majorarea salariilor profesorilor conform Legii 153/2017, modificata prin OUG 135 din 14 august 2020.
Salariile profesorilor ar fi trebuit să crească cu 16% de la 1 septembrie 2020, însă creșterea a fost amânată pe fondul pandemiei de coronavirus. „Practic, majorarea de 16% (tranșele a doua și a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 și care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată, deci, cu doi ani), este acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, transmis la începutul anului școlar.
Acum suntem anunțați că majorarea de la 2 septembrie 2021 a fost amânată DIN NOU pentru 2022, deși banii există! În data de 18 decembrie 2020, când încă era Ministru de Finanțe, Florin Cîțu afirma: “Salariile profesorilor au fost incluse, atât creşterea de la 1 ianuarie cu 1/4 din diferenţa până la 2022, dar şi creşterea de la 1 septembrie care aduce salariile la grila din 2022. Este inclusă în buget ca să nu mai existe niciun fel de dezbatere în spaţiul public. Ştiu şi mulţumesc premierului pentru înţelegere. A fost o decizie pe care ministerul Finanţelor a anunţat-o ieri, deci să nu mai avem discuţia despre asta în spaţiul public”. După ce a devenit premier, Florin Cîțu ne anunță că nu mai sunt bani, iar majorările salariale pentru profesori vor fi amânate până în 2022!!
Banii există, chiar Ministrul de Finanțe a spus pe 18 decembrie că majorările au fost prinse în buget. 10 zile mai târziu, după Crăciun, banii nu mai există!
Guvernanții tratează în acest moment profesorii ca și cum ar fi treapta cea mai de jos a societății!
Aceasta nu este o petiție politică. Este o petiție prin care cerem recunoașterea rolului profesorilor în societate. Profesorii sunt cei care formează medicii, profesorii sunt cei care formează politicienii, profesorii sunt cei care formează polițiștii. Dar, în acest moment, un profesor cu 21 de ani vechime este plătit mai prost decât un vânzător de la Kaufland, cu 5 ani vechime. Asta înseamnă că în societatea românească, un profesor este asimilat unui vânzător la supermarket, adică unui muncitor calificat.
Cerem reconsiderarea rolului și statutului profesorului în societatea românească!
Romania are cel mai mic indice de salarizare a educatiei din UE, si printre cele mai mici din Europa, peste Serbia si Albania dar sub Macedonia sau Bulgaria.
Cerem respectarea legii!
Legislatia in vigoare este Legea 153/2017, modificata prin OUG 135 din 14 august 2020:
Articolul 38, alin (4^1) “Prin exceptie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere si personalul de indrumare si control din invatamant beneficiaza:
- a) incepand cu 1 ianuarie 2019 de prima transa de 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazut de lege pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018;
- b) incepand cu 1 ianuarie 2020 de a doua transa de 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazut de lege pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018;
- c) incepand cu 1 septembrie 2021 de salariile de baza prevazute de lege pentru anul 2022. (Paul D.).
Administratie
Centura de Est a Câmpinei, relansată pe baze realiste: autoritățile pregătesc un nou Studiu de Fezabilitate
Proiectul este repornit după eșecul unei variante estimate la 1,6 miliarde de lei
Proiectul Centurii de Est a municipiului Câmpina intră într-o nouă etapă, după ce varianta inițială a fost abandonată din cauza costurilor considerabile și a lipsei unei finanțări sustenabile.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a anunțat că a avut loc prima întâlnire destinată reluării demersurilor pentru elaborarea unui nou Studiu de Fezabilitate. Potrivit acestuia, autoritățile își propun să reconstruiască proiectul pornind de la condițiile reale din teren și de la posibilitățile concrete de finanțare.
Traseu nou, costuri recalibrate
Vechea variantă a centurii ajunsese la o valoare estimată de aproximativ 1,6 miliarde de lei, sumă considerată imposibil de suportat din bugetul județului. A fost analizată inclusiv posibilitatea unei finanțări printr-un parteneriat cu Ministerul Transporturilor, însă solicitarea nu a primit aviz favorabil, iar proiectul a fost, în cele din urmă, abandonat.
Noua abordare urmărește identificarea unei soluții tehnice mai eficiente și mai puțin costisitoare. În acest sens, autoritățile au conturat un posibil traseu care ar utiliza, în mare parte, drumuri de exploatare și infrastructură rutieră deja existentă, precum și o variantă de conectare la DN1.
Proiectantul va analiza soluția fezabilă
Traseul propus urmează să fie inclus în documentația de atribuire, iar proiectantul va avea responsabilitatea de a evalua toate opțiunile și de a stabili soluția tehnică optimă pentru construirea centurii.
Etapele următoare vizează elaborarea caietului de sarcini, realizarea noului Studiu de Fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Autoritățile susțin că proiectul nu va mai fi fundamentat pe estimări nerealiste sau pe promisiuni fără acoperire financiară, ci pe o analiză concretă a terenului și a resurselor disponibile.
„Nu mai poate rămâne un proiect abandonat”
În mesajul transmis public, Virgil Nanu a subliniat că Centura de Est a Câmpinei trebuie să depășească etapa proiectelor blocate și să fie pregătită pe baze care permit realizarea efectivă a investiției.
Președintele Consiliului Județean Prahova a transmis că obiectivul este ca noua variantă să fie una realistă, sustenabilă și capabilă să ajungă de la faza de documentație la execuție. Potrivit acestuia, autoritățile au reluat oficial demersurile și intenționează să ducă proiectul până la capăt.
Administratie
Curtea Spitalului de Ortopedie din Azuga, modernizată cu sprijinul Consiliului Județean Prahova
Aleile și spațiul interior au fost refăcute pentru un acces mai sigur
Curtea interioară a Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga a fost amenajată și modernizată cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Prahova. Lucrările au vizat, în principal, refacerea aleilor și îmbunătățirea spațiului exterior al unității medicale, intervenții care nu fuseseră incluse în proiectul inițial de modernizare a spitalului.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a revenit la Azuga împreună cu primarul orașului, Adrian Purcaru, pentru a verifica stadiul lucrărilor și rezultatul investiției.
Investiția, urmărită de la identificarea nevoii până la finalizare
Potrivit lui Virgil Nanu, proiectele publice trebuie monitorizate pe întreg parcursul lor, inclusiv după finalizarea lucrărilor principale. Atunci când apar elemente neprevăzute sau necesități care nu au fost cuprinse în proiectul inițial, autoritățile trebuie să găsească soluții și să asigure resursele necesare pentru completarea investiției.
Refacerea aleilor și amenajarea curții au fost considerate intervenții importante pentru funcționarea corespunzătoare a spitalului, în condițiile în care spațiul exterior este utilizat zilnic de pacienți, aparținători și angajați ai unității medicale.
Un spital înseamnă mai mult decât clădirea medicală
Reprezentantul Consiliului Județean Prahova a subliniat că modernizarea unei unități sanitare nu trebuie evaluată doar prin starea clădirii și a saloanelor. Accesul către spital, aleile, curtea și organizarea întregului spațiu exterior contribuie, la rândul lor, la siguranța și confortul celor care ajung aici.
În urma lucrărilor, curtea Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga beneficiază de un spațiu mai bine structurat, mai accesibil și mai sigur. Investiția completează proiectul de modernizare a unității medicale și contribuie la crearea unui mediu mai adecvat pentru pacienți, vizitatori și personalul medical.
Administratie
Valea Călugărească, mobilizată pentru un mediu mai curat în cadrul campaniei „Let’s Do It, România!”
Elevii și profesorii din comună s-au implicat în acțiunea de ecologizare
Comuna Valea Călugărească s-a alăturat din nou campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, organizând o amplă acțiune de curățenie în mai multe zone ale localității.
La inițiativă au participat cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ din comună, care au contribuit activ la strângerea deșeurilor și la îmbunătățirea aspectului spațiilor în care locuiesc și învață.
Mai puține deșeuri față de anii anteriori
Reprezentanții Primăriei Valea Călugărească au remarcat că, în acest an, cantitatea de deșeuri identificată a fost mai redusă comparativ cu edițiile precedente. Situația este considerată un semnal pozitiv și indică o creștere a responsabilității față de mediul înconjurător.
Sub îndrumarea primarului Ioana Neagu, administrația locală susține că implicarea comunității și educația prin exemplu pot contribui la formarea unor comportamente responsabile și la menținerea curățeniei pe termen lung.
Mulțumiri pentru elevi, profesori și părinți
Primăria comunei Valea Călugărească le-a transmis mulțumiri tuturor elevilor și cadrelor didactice care s-au implicat în acțiune, precum și părinților care i-au sprijinit și încurajat pe cei mici să participe.
Campania a reprezentat nu doar o acțiune de ecologizare, ci și un exercițiu de responsabilitate civică. O comunitate curată reflectă respectul locuitorilor pentru mediul în care trăiesc și pentru spațiul pe care îl consideră „acasă”.
Informațiile au fost transmise de Primăria comunei Valea Călugărească, sub coordonarea primarului Ioana Neagu.
-
Exclusivacum 3 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum 2 zileRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Featuredacum 4 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 3 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 22 de oreSfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI
-
Exclusivacum 5 zile113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare
-
Exclusivacum 5 zileSanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară
-
Exclusivacum 2 zilePloiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi



