Actualitate
EXPLOZIV/ Lingăul lui Gabriel Oprea, milițianul Nelu Pop, trăiește din pensia de lux și din salariul de la stat/ Primește 4.000 euro pe lună pentru că este chestor de Poliție în rezervă și 5.500 de euro de la Transgaz
Chestor principal la Interne Nelu Pop are o pensie de fost general de poliție cu două stele pe care o cumulează cu salariul de consilier la compania de stat. El s-a remarcat acum câțiva ani, după ce i-a ridicat osanale fostului vicepremier în revista Inspectoratului General pentru Imigrări, pe care-l conducea.
Fost milițian pe vremea regimului comunist, Nelu Pop a fost avansat la gradul de chestor de poliție, grad echivalent cu cel de general cu o stea, în anul 2002. Cea de-a doua stea a primit-o în anul 2006. Zece ani mai târziu, s-a pensionat pentru a lucra pe poziția de consilier la cabinetul directorului general al companiei Transgaz, Petru Văduva. Ulterior, acesta din urmă și-a dat demisia, dar a rămas membru în Consiliul de Administrație al societății. Nelu Pop a rămas și el consilier la cabinetul directorului general. În prezent, pe funcția aceasta a revenit liberalul Ion Sterian, numit administrator al Transgaz în 2007. De atunci nu a mai plecat din compania -statului.
Pensie de peste 4.000 de euro lunar
La scurt timp după intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale, Nelu Pop a făcut demersurile pentru a trece în rezervă din funcția de șef al Inspectoratului General pentru Imigrări, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Adică, pe scurt, și-a depus actele pentru a se pensiona. Se întâmpla la începutul anului 2016. Decizia de pensionare a fost pusă în practică în martie 2016. La calcularea pensiei s-a ținut cont și de sporurile pe care le primea pentru „antenă” și „condiții grele de muncă”, inclusiv pentru că deținea certificat ORNISS. În prezent, Pop primește o pensie de 18.500 lei, adică peste 4.000 de euro lunar. Fostul general cu două stele (r) a precizat pentru „România liberă“ că aceasta este valoarea pensiei brute.
Consilier al lui Văduva la Transgaz
În timp ce își depunea actele pentru pensionare, Nelu Pop a început să își caute de lucru. Vestea a ajuns și la directorul general al Transgaz, Petru Văduva, care i-a propus să îl angajeze consilier la cabinetul său. Sau, cel puțin, asta e varianta oficială. Fără să stea pe gânduri, Nelu Pop a acceptat funcția.
Șeful serviciului comunicare instituțională al Transgaz, Cora Stăvărescu, a precizat – la solicitarea RL – următoarele: „Domnul Nelu Pop a fost angajat la SNTGN TRANSGAZ SA la data de 18 aprilie 2017. Funcția ocupată de Dl. Nelu Pop la data angajării a fost de consilier la Cabinet Director general. La data angajării, director general al SNTGN TRANSGAZ SA era Dl. Petru Văduva”.
La scurt timp după ce l-a angajat pe Nelu Pop, Petru Văduva și-a dat demisia din funcția de director general din „motive personale”. Nu a plecat cu mâna goală: Consiliul de Administrație al Transgaz a decis să îi dea un bonus de 1,3 milioane lei pentru îndeplinirea a doi din trei indicatori de performanţă ai companiei aferenţi anului 2016, se menționează în raportul Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare. Totodată, funcția de director general interimar la Trasgaz a fost preluată de președintele Consiliului de Administrație, Ion Sterian, până când se va finaliza procedura de selecție pe baza legii de manager privat la stat.
Nelu Pop: „Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot“
Chestorul principal Nelu Pop a explicat pentru „România liberă“ că s-a angajat la Transgaz după ce și-a depus un CV, „ca orice om”. Ce îl recomandă pentru funcția consilier la această companie de stat? Experiența de-o viață, ne-a răspuns. În plus, susține că a scris epistola pentru Gabriel Oprea pentru că cel din urmă participase la Ziua Drapelului, dar și pentru că a respectat drepturile cuvenite polițiștilor.
România liberă: De când lucrați la Transgaz?
Nelu Pop: Din 2017. Din 2016, pardon.
Ce funcție aveți și ce faceți la Transgaz?
Nu sunt director de cabinet. Sunt consilier pe probleme vizavi de experiența mea de-o viață. Am atribuții pe care le are orice consilier cu experiență pentru proiectele noastre. Atribuții care vin în sprijinul conducerii.
Salariul îl cumulați cu pensia?
În conformitate cu drepturile omului și drepturile din Constituție.
Aveți un salariu lunar de 25.000 de lei.
Nu, nu este adevărat că am 25.000 pe lună. Este greșit. Vă spun cu tot respectul că este confidențial. De ce să facem exagerări?
Salariul este mai mic? Mai mare?
Salariul este în niște limite. Vă spun foarte sincer că e mai mic. Nu sunt salarii mari, cum crede lumea.
Aveți pensia de 18.500 lei?
Nu e atât. Ăsta-i brutul. E în conformitate cu legile din țara noastră.
Cum ați ajuns la Transgaz?
Este o companie serioasă în -care am crezut că pot să îmi aduc contribuția la proiectele pe care le are Transgaz. Mi-am depus, ca orice om, CV, s-a respectat toată procedura. Nimeni nu se leagă la cap.
Ce v-a determinat să scrieți editorialul despre Gabriel Oprea?
Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot. Ca alți români. Nu mai mare. Acolo am scris un întreg istoric al drapelului românesc. Al tuturor drapelelor pornind de la romani încoace. Mie îmi place istoria. Eu am scris o chestie românească. În final, sigur că am făcut niște aprecieri la domnia sa. Dacă ne uităm în urmă un pic, nici un fost ministru nu a participat la o asemenea activitate (Ziua Drapelului – n.r.). Iar drepturile polițiștilor au fost primite la timp, fără nici un fel de probleme. Nu s-a întâmplat până atunci.
Nu era cam elogios acel editorial?
Depinde fiecare cum crede. A avut o încărcătură un pic mai mare. Elogiile sunt, or fi… În fine, asta a fost atunci. Eu mi-am asumat cu respect și demnitate și decența necesară și asta a fost.
Ion Sterian, „nașul” Transgaz
Directorul general interimar al Transgaz este Ion Sterian, care deține și funcția de președinte al Consiliului de Administrație. Acesta a apărut pe lista persoanelor care l-au ajutat pe Horia Simu Șchiopu să obțină o despăgubire de 8.750.000 euro de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru un teren din Constanța. Procurorii anticorupție susțin că terenul a fost supraevaluat cu suma de 7.875.000 lei. Pentru contribuția sa, Ion Sterian ar fi primit o șpagă de aproximativ 1,6 milioane lei. Cu toate acestea, a rămas pe funcțiile publice deținute fără a fi deranjat de procurori. De ce? Pentru că procurorii l-au transformat în martor denunțător.
Moldoveanu, șeful spionilor, „impozita” șpăgile
Horia Simu Șchiopu a cumpărat cu 700.000 de euro drepturile litigioase pentru un teren de 25 ha din Constanța, în 2009, prin offshore-ul Rosintaly Management Limited. După ce a obținut drepturile litigioase, Simu a anunțat că va oferi 25% din suma de 8,75 milioane euro pe care urma să o primească de la ANRP celor care îl ajută să urgenteze obținerea despăgubirilor de la stat. Imediat, pe filieră a intrat Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și fost șef al Comunității Naționale de Informații. Simu a acceptat să îi dea 10% lui Ionuț Birișu, în spatele căruia se aflau Daniel Moldoveanu și Ion Sterian, iar 15% au ajuns la Aurel Nicolae, băgat la înaintare de Dorin Cocoș și Gabriel Georgian Surdu, fost șef al RA-APPS.
Cei șase șpăgari au povestit în fața procurorilor DNA cum s-au împărțit banii. Din declarațiile lor, rezultă că partea de 10% preluată de Ion Birișu a fost de 3,59 milioane lei, iar banii s-au împărțit astfel: Ion Sterian a primit 45% (aproximativ 1,6 milioane lei), Daniel Moldoveanu – 30% și restul au fost opriți de Birișu. Cealaltă grupare i-a dat 400.000 euro Crinuței Dumitrean, fostă șefă de la ANRP, 40.000 euro au ajuns la Aurel Nicolae, iar restul sumei a fost împărțit de Cocoș și Surdu.
Sterian a plecat din Zona Liberă Brăila
Brăileanul Ion Sterian este unul dintre cei mai influenți funcționari publici din București. Cariera lui publică a început în 2005, pe filieră liberală, când a fost numit în funcția de director executiv al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila. După numai un an, Sterian s-a transferat la București, în funcția de director executiv al RA-APPS. În anul 2007, liberalii l-au numit pe Sterian și în funcția de administrator al companiei Transgaz. Un an mai târziu, în 2008, Ion Sterian a candidat la alegerile locale din partea PNL. Fără succes. Apoi și-a încercat norocul și la alegerile parlamentare. Nu a reușit, însă, să obțină un mandat de deputat.
Făcut șef la Transgaz de Vosganian
În 2009, Sterian a fost luat sub protecție de gruparea liberală condusă de Vlad Moisescu, care l-a uns director al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. În același an, a fost numit director coordonator al RA-APPS București. În 2010, pentru o scurtă perioadă, a fost subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. După ce a fost demis de Emil Boc, Sterian s-a cocoțat pe funcția de director executiv la RA-APPS.
Cariera lui Ion Sterian avea să ajungă la apogeu pe 8 aprilie 2013, dată la care Ministerul Economiei, condus atunci de Varujan Vosganian, a anunțat lista cu membrii Consiliului de Administrație al Transgaz, în urma procesului de recrutare și selecție desfășurat în baza ordonanței de guvernare corporativă. În urma acestui proces de selecție, Ion Sterian a fost numit președinte și administrator al companiei Transgaz.
Nelu Pop, delir ceaușist pentru Gabriel Oprea
Nelu Pop a condus Inspectoratul General pentru Imigrări până a ieșit la pensie. Inspectoratul editează lunară revista “Migrația și azilul”, iar piesa editorială de rezistență a fiecărui număr era un panseu vomitiv al șefului IGI, chestorul principal de poliție Nelu Pop, întins pe câteva pagini din revistă. Fost milițian (între ’82 și ’89), Pop a devenit și doctor după ce a devenit polițist. Totuși, apucăturile lui Pop sunt din cele mai milițienești, demne de ceaușismul propagandistic.
“Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!”
Iată un exemplu, pe banii noștri, în revista Inspectoratului General pentru Imigrări: “Reverberația noastră românească și exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotații înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească și însuflețirea întregii festivități de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect și aprecieri, alături de ceilalți colegi ai noștri din minister, față de OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM – din fruntea Internelor. Noi trăim în prezent vremuri normale, de apreciere a oamenilor din partea domniei sale, de acordare a tuturor drepturilor conferite de Lege, de creare a condițiilor normale de muncă.
De mult așteptam ziua în care un șef al nostru să își aprecieze oamenii, nu numai după rezultatele privind statisticile polițienești. De mult așteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie, să țină la oameni, să-i determine, să le ajute familiile celor căzuți la datorie.. De mult așteptam… Și Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a împlini și ține toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!”
“Iar noi, polițiștii, în sfârșit, avem un -MINISTRU OM și un OM MINISTRU”
Laudele deșănțate au continuat: “Și polițiștii, ca și alte categorii profesionale, sunt oameni înainte de toate, și la ei trebuie să fie loc de a-și putea exprima și trăi sentimentele de patriotism, de iubire față de neam și țară, cu toată demnitatea.
Vă mulțumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Națională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea demnității cadrelor MAI. Sunt sigur că fiecare membru al familiilor de români au spus, după festivitatea din 26 iunie 2015, de la Miercurea Ciuc, în gând sau cu voce tare «Să-i dea Dumnezeu sănătate!», și odată în plus cei din Ardeal.
Iar noi, polițiștii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm domnule Prim Ministru Interimar și vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârșit, avem un MINISTRU OM și un OM MINISTRU.
Cu mâna la caschetă, respect și considerație deosebită
Inspector general, chestor principal de poliție dr. Nelu POP“.
Petru Văduva, bonus de peste trei milioane lei în 2015
Petru Văduva a fost numit director al Transgaz în anul 2013, în urma unei decizii a Guvernului care prevedea că în fruntea societăților de stat trebuie numiți manageri privați. Pentru anul fiscal 2014, Văduva a îndeplinit două din cele trei obiective: a crescut profitul și a redus cheltuielile companiei. Pentru creșterea profitului, a primit un bonus de 172.277 lei, iar pentru reducerea cheltuielilor a mai primit 2.972.084 lei. Adică 3.144.361 lei în total. Bonusul a fost stabilit de Comitetul de remunerare din cadrul Transgaz.
Conform CV-ului său, Petru Văduva a fost student la Universitatea Columbia din SUA, în perioada 1982-1987, unde a obținut o diploma în Biochimie. Tot acolo a obținut și diplomă de master. În perioada 1990-1992, a urmat cursurile de master în Administrarea Afacerilor la Universitatea Yale.
Experiență în SUA și Rusia
După terminarea masterului, a lucrat timp de doi ani ca analist financiar la J.P. Morgan. Din anul 1994, a devenit director pe analiză instituții financiare din America Latină la firma Bear Stearns, din SUA. În anul 1995 a început să lucreze pentru firma Caspian Securities din New York SUA. Doi ani mai târziu a fost angajat de Renaissance Capital din Moscova. „Am fost responsabil pentru dezvoltarea unui produs privind investiţiile de capital pentru cea mai mare bancă de investiţii din Rusia, având atribuţii suplimentare de adaptare a produsului şi formare a echipei”, menționează Petru Văduva în CV. În 1998 pleacă din Rusia în Marea Britanie, pentru a lucra pe investiții piețe emergente. În anul 2002, a revenit în Rusia pe postul de director al diviziei internaționale de brokeraj a firmei Uralsib Moscova. Pe această funcție a stat patru ani. Din anul 2009 până în 2013, Văduva a fost angajat ca director general executiv al Țiriac Holding. (Romania Libera).
Actualitate
Armata SUA accelerează dezvoltarea sistemului TITAN: contracte de 192 de milioane de dolari pentru Palantir și Anduril
Noua platformă mobilă va reuni informații din spațiu, aer și de la sol
Armata Statelor Unite a atribuit contracte de producție în valoare totală de 192 de milioane de dolari companiilor Palantir și Anduril, pentru trecerea în etapa de fabricație a sistemului mobil de informații de nouă generație TITAN.
Programul Tactical Intelligence Targeting Access Node este conceput ca o platformă terestră capabilă să colecteze, să coreleze și să distribuie informații către unitățile de pe câmpul de luptă. Sistemul va combina date provenite de la senzori și surse militare americane, inclusiv infrastructuri terestre și sateliți aflați pe orbită.
Palantir preia coordonarea producției
Palantir, companie care a devenit contractor principal al programului în 2024, a primit un contract în valoare de 127 de milioane de dolari. Anduril va încasa 65 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei mari părți a echipamentelor rezistente la condiții dificile.
Contractele vizează achiziția și integrarea a opt sisteme TITAN, ce urmează să fie livrate în următoarele 18 luni. Pachetul include patru variante avansate și patru variante de bază.
Palantir va coordona producția generală, în timp ce contribuții suplimentare, ale căror detalii nu au fost făcute publice, vor fi asigurate de L3Harris Technologies, Sierra Nevada, Strategic Technology Consulting și World Wide Technology.
Anduril va furniza sistemele ranforsate montate pe vehicule și va integra sursele de alimentare, precum și subsistemele destinate operatorilor. Echipamentele trebuie să funcționeze în condițiile solicitante în care operează forțele americane.
Două configurații pentru niveluri diferite de comandă
Varianta de bază a sistemului TITAN va fi destinată unităților de nivel divizie. Aceasta va fi instalată pe vehicule Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility, oferind trupelor o mobilitate sporită.
Modelul avansat va fi destinat structurilor de nivel corp de armată, brigăzilor de informații militare și centrelor de comandă care operează la nivel de teatru și în cadrul operațiunilor multidomeniu. Această configurație va fi montată pe vehicule din familia Family of Medium Tactical Vehicles.
Planificarea actuală prevede alocarea a două sisteme de bază și a unuia avansat pentru fiecare unitate. Numărul redus al echipamentelor va impune protejarea lor strictă, întrucât acestea vor reprezenta ținte deosebit de importante pentru adversar.
Testele din teren au scos la iveală probleme neașteptate
Armata americană lucrează la dezvoltarea și testarea sistemului TITAN de mai mulți ani. În 2022, mai multe versiuni preliminare au fost trimise în regiunea Pacificului și în Europa pentru evaluări operaționale.
Feedbackul militarilor a fost folosit pentru modificarea și îmbunătățirea sistemului. Testele desfășurate în Filipine au arătat, de exemplu, că nivelul ridicat de umiditate provoca probleme care nu fuseseră întâlnite în timpul operațiunilor din Orientul Mijlociu.
Oficialii americani susțin că dificultățile legate de condițiile climatice au fost remediate prin aplicarea unor proceduri mai riguroase de proiectare și verificare a rezistenței echipamentelor.
TITAN promite scurtarea decisivă a timpului dintre detecție și lovire
Colonelul Jonathan Lipscomb, responsabil de programele armatei americane privind sistemele de informații și analiză, a declarat că actuala configurație a TITAN este rezultatul mai multor ani de teste și al observațiilor transmise de militarii care au utilizat prototipurile în medii operaționale diferite.
Sistemul este proiectat să accelereze identificarea și localizarea țintelor prin combinarea automată a datelor provenite de la mai mulți senzori. Prin generarea automată a propunerilor de ținte și consolidarea imaginii comune asupra situației operative, TITAN ar urma să reducă semnificativ intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia.
Dezvoltarea pentru vehiculele tactice va continua
Acordarea contractelor de producție nu va pune capăt activităților de testare. Armata va continua să adapteze și să integreze sistemul pe vehiculele Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility.
În paralel, este pregătită și o versiune independentă de tipul vehiculului pe care este instalată. Aceasta va putea fi transportată într-o carcasă specială, încărcată în partea din spate a unui vehicul sau scoasă și conectată într-o clădire, în funcție de misiune și de situația din teren.
Sistemul va putea funcționa și fără acces la cloud
Una dintre mizele principale ale programului este menținerea capacității de operare în zone în care comunicațiile sunt întrerupte, degradate, intermitente sau sever limitate.
În astfel de condiții, TITAN va putea utiliza direct datele provenite de la senzorii locali, fără să depindă exclusiv de accesul la infrastructuri cloud sau la surse de informații centralizate. Unitățile vor putea să se deplaseze pentru a intra în raza senzorilor disponibili, să primească și să proceseze datele, apoi să continue identificarea și angajarea țintelor.
Prin această arhitectură, Armata SUA urmărește să mențină superioritatea informațională și să ofere comandanților o imagine operațională actualizată chiar și în cele mai dificile scenarii de luptă.
Actualitate
Pentagonul lansează „Secure Space Network” pentru a extinde accesul companiilor la infrastructura clasificată
Aproximativ 50 de facilități SCIF vor fi construite în Statele Unite
Companiile contractante vor avea în curând mai multe oportunități de a derula activități clasificate pentru Pentagon, printr-un nou program denumit „Secure Space Network”.
Inițiativa prevede proiectarea și instalarea a aproximativ 50 de spații securizate în diferite regiuni ale Statelor Unite. Aceste facilități, cunoscute sub acronimul SCIF — Sensitive Compartmented Information Facilities — sunt destinate procesării, stocării și discutării informațiilor strict clasificate.
Washington vrea să elimine barierele pentru companiile mici
Programul urmărește să faciliteze accesul firmelor capabile la mediile clasificate, considerate de industria de apărare una dintre principalele piedici în colaborarea cu Departamentul Apărării.
James R. Mismash, adjunct al secretarului pentru dezvoltarea bazei industriale și director al Biroului pentru Programe destinate Întreprinderilor Mici, a declarat că noua rețea va permite unui număr mai mare de companii să contribuie la proiecte militare clasificate.
Potrivit acestuia, cooperarea dintre instituțiile guvernamentale și sprijinul Congresului ar urma să consolideze baza de furnizori ai Pentagonului și să accelereze furnizarea capabilităților necesare forțelor armate.
SCIF-urile, spații proiectate pentru a rezista spionajului
O facilitate SCIF poate fi o zonă, o încăpere, un grup de încăperi, o clădire sau chiar un întreg obiectiv certificat și acreditat în conformitate cu standardele de securitate stabilite de directorul comunității americane de informații.
Aceste spații sunt concepute pentru a permite gestionarea informațiilor sensibile compartimentate și pentru a preveni o serie de amenințări. Printre măsurile de protecție se numără rezistența la pătrunderea forțată, interceptarea comunicațiilor audio și supravegherea electronică.
Costurile ridicate limitează accesul firmelor la contractele clasificate
Pentru multe companii mici care încearcă să obțină contracte militare, accesul la informații clasificate și la spații SCIF reprezintă o provocare majoră. Construirea și acreditarea unor astfel de facilități presupun costuri semnificative, iar unele firme nu dispun de infrastructura necesară sau nu au acces facil la astfel de locații.
Prin „Secure Space Network”, autoritățile americane încearcă să reducă aceste bariere și să lărgească numărul companiilor care pot participa la proiecte ale Pentagonului.
Programul ar putea fi extins rapid în funcție de necesități
Prima etapă a proiectului va crea un model de producție repetabil, care să permită extinderea rețelei pe măsură ce cresc cerințele operaționale.
Planul include și dezvoltarea unei capacități de producție flexibile, capabile să fie intensificată rapid pentru a răspunde unor creșteri bruște ale necesarului de spații de lucru acreditate pentru activități clasificate.
Facilitățile vor fi amplasate în baze militare și centre dedicate industriei
Coordonarea inițiativei va reveni Biroului pentru Dezvoltarea Bazei Industriale, aflat în subordinea structurii pentru achiziții și mentenanță a Departamentului Apărării.
Noile facilități ar putea fi amplasate în baze militare, în locații orientate către industrie — inclusiv centre de tip APEX Accelerators — sau în alte puncte considerate relevante pentru misiunile Pentagonului.
Detaliile publice despre program rămân însă limitate. Nu au fost precizate dimensiunile fiecărei facilități SCIF, bugetul alocat sau calendarul exact pentru implementarea proiectului.
Actualitate
Halo_Shield: Noua frontieră a apărării împotriva amenințărilor aeriene asimetrice
Un conflict asimetric, o soluție modernă
Sistemele aeriene fără pilot (UAS) au redefinit complet dinamica apărării spațiului aerian, transformând-o într-un joc asimetric și extrem de rapid. Astăzi, dronele accesibile, care pot fi achiziționate cu mai puțin de 1.000 de dolari, reprezintă o amenințare critică pentru infrastructura strategică și obiectivele militare de mare valoare. Metodele tradiționale de apărare, bazate preponderent pe radare punctuale, se dovedesc insuficient de agile pentru a contracara atacurile multiple, rapide și venite din direcții imprevizibile.
Halo_Shield: Arhitectura rezilienței distribuite
Pentru a răspunde acestor provocări, a fost dezvoltată arhitectura modulară Halo_Shield, un sistem de combatere a dronelor (C-UAS) conceput să fuzioneze datele de la senzori activi și pasivi într-o imagine operațională unificată. Sistemul funcționează prin „Tile-uri” – componente integrate care conectează senzori tactici și efectori (inclusiv lasere de mare energie, precum sistemul LOCUST) într-un lanț de neutralizare distribuit. Această abordare elimină dependența de un singur punct de detecție, crescând semnificativ rata de succes a apărării.
De la experiment la succes operațional
În cadrul unor exerciții riguroase – T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026 – Halo_Shield a demonstrat capacități de necontestat. Validările din teren au confirmat că sistemul poate fi configurat în câteva minute, oferind o disponibilitate aproape continuă și interoperabilitate avansată. La Grand Forks, Halo_Shield a marcat o premieră prin coordonarea angajărilor cu laser de mare energie, preluând rolul de comandă și control direct și confirmând viabilitatea unui concept de apărare stratificat, gata pentru desfășurări rapide în medii complexe.
Ingeniozitate sub presiune: Lecții din deșert pentru tehnologia militară
Criza din Mojave
În timpul unor teste recente desfășurate în temperaturile extreme ale deșertului Mojave, terminalele terestre Starlink utilizate de armată au început să cedeze din cauza supraîncălzirii. Fără sprijin tehnic specializat în proximitate, soldații au recurs la o soluție de avarie ingenioasă: răcirea antenelor cu tricouri ude. Această abordare neașteptată a reușit să mențină fluxul de date esențial pentru operațiuni, demonstrând că adaptabilitatea pe câmpul de luptă poate suplini, uneori, lipsa echipamentelor complet ranforsate.
Tehnologia comercială: Avantaje și limite
Incidentul a scos la iveală dilema actuală a achizițiilor militare: echilibrul dintre rapiditatea tehnologiei comerciale și durabilitatea echipamentelor de tip „bespoke”. Dacă soluțiile comerciale, precum Starlink sau sistemele 5G, permit o desfășurare rapidă și costuri reduse cu 50% față de sistemele tradiționale, ele nu sunt întotdeauna proiectate pentru mediile austere.
Viitorul achizițiilor: Pragmatism peste supradimensionare
Lecția desprinsă de armată este clară: nu orice limitare tehnică necesită reproiectarea completă a unui sistem. Oficialii militari susțin acum că, dacă o procedură tactică simplă (precum răcirea improvizată) rezolvă problema fără a afecta misiunea, aceasta este preferabilă investițiilor masive în „supraransforsare”. Această filozofie, aplicată în urma experimentelor recente, ar putea schimba fundamental modul în care armata accelerează adopția tehnologiilor moderne, punând accent pe eficiență și adaptabilitate.
Schimbări la vârful Armatei SUA: Interim interimar în timpuri incerte
O numire surpriză
Într-o mișcare rapidă, Adam Telle a fost numit secretar interimar al Armatei, preluând funcția imediat după demisia surprinzătoare a predecesorului său. Telle, care ocupă în prezent funcția de asistent al secretarului Armatei pentru lucrări civile, a fost descris drept un patriot respectat, decizia fiind salutată de liderii din cadrul Comitetului pentru Forțele Armate din Senat.
Leadership în tranziție
Această schimbare vine într-un moment critic pentru forțele terestre, care traversează o perioadă de modernizare accelerată. Instituția se confruntă însă cu un vid de conducere la nivel înalt, atât pe plan civil, cât și militar. În timp ce Telle ocupă temporar fotoliul de secretar, postul de șef al Statului Major rămâne sub semnul incertitudinii după eliminarea generalului Randy George. Deși s-au vehiculat nume pentru acest post, Casa Albă nu a formalizat încă nicio nominalizare, pe fondul unor controverse politice privind credentialele potențialilor candidați. Pentagonul a dat asigurări că se lucrează la finalizarea acestor numiri, însă instabilitatea de la vârful ierarhiei militare rămâne un punct fierbinte în dezbaterea de la Washington.
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 3 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 2 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 3 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 4 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 3 zileIndustria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)



