Connect with us

Actualitate

Calendar religios, 19 decembrie | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Ier. Grichentie; Sf. Mc. Trifon; Cuv. Aglaia   
Calendar Catolic: Fer. Urban al V-lea, pp. R.

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Bonifaciu şi a sfintei Aglaia Romana.

Sfântul Bonifaciu a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaia, fiica lui Acacius, proconsulul Romei. Bonifaciu trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era şi beţiv, dar era milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi, îşi pleca urechea şi inima la suferinţele şi rugăminţile oamenilor. La fel şi stăpâna lui era milostivă şi iubitoare de mucenici.

Într-una din zile i-a zis lui Bonifaciu: „Du-te în Răsărit, unde sfinţii sunt chinuiţi şi adu-mi moaşte de sfinţi, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească”. Bonifaciu i-a răspuns, râzând: „Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?”. „Nu mi-i de glumă”, i-a spus Aglaia. Apoi i-a dat unele sfaturi, şi s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a liberat.

Şi a plecat Bonifaciu însoţit de doisprezece robi cu aur mult în Tarsul Ciliciei, unde sfinţii erau chinuiţi. A găsit acolo pe sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos. Le-a sărutat lanţurile şi rănile. Dar aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea ighemonului şi a mărturisit că este creştin. A fost prins şi supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu seninătate, ceea ce a adus la Hristos 50 de bărbaţi care au şi fost botezaţi. Apoi i s-a tăiat capul.

Robii, care veniseră cu el din Roma, nu ştiau de cele ce se petrecuseră. Când au auzit de la ostaşi cu de-amănuntul chinurile lui şi că s-a săvârşit pătimind, s-au dus să-i caute moaştele. Le-au găsit şi au căzut peste ele; au plâns, le-au sărutat şi-i cereau iertare. Au cumpărat trupul cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Roma.

Aglaia, stăpâna lui, prin descoperire îngerească, a aflat totul. A ieşit întru întâmpinarea lui ca să-l primească şi să-l cinstească precum se cuvenea. L-a îngropat la 50 de stadii de Roma. Mai târziu a zidit o biserică măreaţă în numele lui, în mijlocul Romei, şi l-a mutat în ea. Acolo se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri. Iar Aglaia, trăind de atunci cu cuviinţă şi bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ilie, Prov şi Ares.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Egipt şi erau creştini. S-au pornit la drum să se ducă în Cilicia ca să cerceteze pe mărturisitorii de acolo. Când au ajuns în Ascalon, au fost prinşi şi duşi înaintea Judecătorului Firmilian. Acolo au mărturisit că sunt creştini; pentru asta au fost supuşi la felurite chinuri. Ares s-a săvârşit prin foc, iar lui Prov şi lui Ilie li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Polieuct.

Sfântul Timotei a fost prins şi a mărturisit că este creştin. După ce a fost chinuit mult, s-a săvârşit prin foc în Mauritania. Sfântul Polieuct a fost supus la felurite chinuri. A fost aruncat în foc în Cezareea şi aşa şi-a primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Eutihie şi Tesalonica şi a celor împreună cu ei, 200 de bărbaţi şi 70 de femei care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Grighentie.

Cuviosul Părintele nostru Grighentie, era de loc din cetatea Milanului. Părinţii lui se numeau Agapie şi Teodota. Grighentie, ca un pământ bun, a primit seminţele cele dumnezeieşti şi a dat rod bun. De aceea când s-a mărit s-a arătat ascultător şi împlinitor al poruncilor lui Hristos. Cu voia lui Dumnezeu a fost hirotonit diacon şi se supunea fericitul la post şi la aspră vieţuire. Şi din ziua aceea, primind dumnezeiescul Duh, făcea semne şi minuni. După aceea a venit iar în Milan. Aici a găsit într-un loc retras de lume pe un bătrân preaînţelept. De la acesta a aflat tot ce i se va întâmpla în viitor. Aceleaşi lucruri, la care a mai adăugat şi cele ce lipseau, i le-a spus mai târziu şi marele Apostol Petru, care i s-a arătat faţă către faţă.

Pe vremea aceea, pe când cârmuia împărăţia romanilor Iustin, s-a întâmplat de a scris Elesvaan, împăratul etiopienilor, lui Proterie, patriarhul Alexandriei, cu rugămintea să-i trimită ca episcop, un om desăvârşit. Patriarhul se mâhnea că nu ştia unde să găsească un astfel de bărbat.

Dar în zilele acelea, printr-o descoperire dumnezeiască, i s-a arătat patriarhului Fericitul Marcu şi l-a arătat pe minunatul Grighentie, care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, venise nu de multă vreme în oraş şi era găzduit de un creştin. Patriarhul l-a luat cu multă bucurie, l-a hirotonit episcop şi l-a trimis îndată în Etiopia, întărindu-l cu scrisori şi cu tot ce se cuvine arhiereilor. Împăratul etiopienilor, încredinţat din scrisori, l-a îmbrăţişat şi l-a primit ca pe un apostol şi făcător de minuni. A mulţumit lui Dumnezeu şi i-a dat Sfântului Grighentie toată puterea. Sfântul a hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit bisericile zidite de curând de împărat în Arabia fericită şi a botezat pe mulţi iudei, că mai înainte aproape tot poporul era iudeu. După aceasta a convins cu temeiuri din Scriptură şi cu dovezi pe dascălii şi mai-marii iudeilor, i-a uimit cu minunile lui şi i-a adus pe toţi la credinţa cea adevărată. A dat apoi poporului legi şi a făcut tot ce este plăcut lui Dumnezeu. Păstorind dar bine turma sa şi săvârşind multe minuni spre slava lui Dumnezeu, s-a odihnit cu pace, după ce ajunsese la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Trifon.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Actualitate

Uvision își extinde prezența în Europa printr-un parteneriat cu compania estoniană Lendurai

Publicat

pe

De

Software estonian pentru munițiile rătăcitoare israeliene

Producătorul israelian de muniții rătăcitoare Uvision a încheiat un acord de parteneriat cu firma estoniană Lendurai, specializată în sisteme autonome. În baza înțelegerii, software-ul dezvoltat de compania estoniană va fi integrat pe platformele Uvision destinate unui client NATO care nu a fost identificat.

Acordul, semnat pe 24 septembrie, pare să reprezinte prima confirmare publică a extinderii Uvision pe piața estoniană. Estonia este recunoscută pentru competențele sale în domeniul software și își accelerează eforturile de dezvoltare a unor muniții accesibile, adaptate noilor cerințe de pe câmpul de luptă.

Inteligența artificială, în centrul cooperării

Directorul executiv al Uvision, Ran Gozali, a declarat că autonomia bazată pe inteligență artificială capătă o importanță tot mai mare în gestionarea complexității operațiunilor militare moderne.

Potrivit acestuia, cooperarea cu Lendurai va permite integrarea unor capabilități destinate să răspundă cerințelor în schimbare ale forțelor NATO.

Acordul nu precizează însă dacă software-ul estonian va fi instalat în mod concret pe drona Hero. Uvision produce o gamă largă de muniții rătăcitoare și și-a extins portofoliul în ultimii ani, inclusiv după preluarea companiei israeliene SpearUAV, specializată în sisteme tactice de dimensiuni mai reduse.

Experiența din Ucraina, un argument comercial major

Lendurai produce și un interceptor de drone denumit Accipiter, însă principalul element al parteneriatului îl reprezintă tehnologia software a companiei, în special sistemul Neocortex.

Compania estoniană susține că această soluție a fost testată în condiții reale de luptă în Ucraina. Tehnologia este concepută pentru a oferi capabilități de autonomie și pentru a sprijini procesul de identificare și reacție în medii operaționale complexe.

Directorul Lendurai, Siim Maivel, a declarat că reunirea expertizei companiei sale în domeniul inteligenței artificiale și autonomiei cu sistemele fără pilot dezvoltate de Uvision creează posibilitatea livrării unor soluții adaptate cerințelor operaționale reale.

El a adăugat că parteneriatul ar putea reprezenta baza unei cooperări mai ample în viitor.

Uvision își consolidează poziția pe piața europeană

Compania israeliană acordă o atenție tot mai mare pieței europene. În luna martie, Uvision a anunțat înființarea unei filiale la München, denumită Uvision Europe, menită să coordoneze și să susțină activitățile companiei pe continent.

Estonia, Lituania și Letonia își modernizează rapid forțele armate, pe fondul preocupărilor tot mai mari generate de amenințarea rusă. În acest context, sistemele fără pilot, munițiile rătăcitoare și soluțiile de interceptare a dronelor au devenit priorități pentru statele baltice și pentru aliații lor.

Portofoliul israelian se extinde și în Statele Unite

Uvision urmărește în paralel consolidarea prezenței sale pe piața americană. În octombrie 2025, compania a anunțat un contract estimat la aproape un miliard de dolari, încheiat prin intermediul partenerului american Mistral, pentru furnizarea sistemului Hero-120 armatei Statelor Unite.

În luna iunie, Uvision a prezentat și sistemul de management al luptei Cortex. Soluția este destinată conectării senzorilor cu platformele Hero, Viper și Peregrine, într-o arhitectură menită să îmbunătățească coordonarea dintre mijloacele de observare, comandă și lovire.

Prin acordul cu Lendurai, Uvision își întărește poziția într-un sector în care inteligența artificială, autonomia și munițiile cu cost redus devin componente esențiale ale strategiilor militare occidentale.

Citeste in continuare

Actualitate

Saildrone își extinde producția navală în Europa: noi proiecte în Țările de Jos, Norvegia și Polonia

Publicat

pe

De

Compania americană își consolidează prezența pe piața europeană

Saildrone, producător american de nave de suprafață fără echipaj, își extinde operațiunile în Europa și pregătește fabricarea unor sisteme navale în Țările de Jos, Norvegia și Polonia.

Anunțul a fost făcut cu puțin timp înaintea începerii DALO Industry Days, cea mai mare expoziție de apărare din Scandinavia, organizată în Danemarca. Compania americană și-a stabilit la începutul acestui an sediul central pentru operațiunile din Uniunea Europeană în această țară.

Trei proiecte pentru producție și desfășurare rapidă

Saildrone lansează trei proiecte industriale menite să-i crească semnificativ capacitatea de a construi și de a trimite rapid nave autonome în apele europene.

Primul exemplar de 52 de metri din clasa Saildrone Spectre va fi construit la șantierul Van Der Valk din Țările de Jos. În paralel, noua generație a navei Saildrone Surveyor va fi produsă la șantierul Umoe Mandal din Norvegia.

Al treilea proiect este derulat împreună cu furnizorul Southern Spars, cu sediul în Noua Zeelandă. Compania va fabrica în Polonia „aripile” navelor Surveyor — structuri verticale, rigide și de mari dimensiuni, care funcționează asemenea unei vele și asigură propulsia prin utilizarea energiei vântului.

Spectre, cea mai mare și mai rapidă platformă a companiei

Saildrone produce în prezent patru clase de nave de suprafață autonome. Printre acestea se numără Surveyor, cu o lungime de 20 de metri, și Spectre, cea mai mare și mai rapidă platformă dezvoltată până acum de companie.

Saildrone Spectre are 52 de metri lungime și o greutate de aproximativ 250 de tone. Platforma a fost prezentată în luna aprilie și va fi construită în parteneriat cu Lockheed Martin și Fincantieri Marine Group.

Nava este destinată să contribuie la acoperirea unui deficit important în domeniul luptei antisubmarin. Platforma ar urma să atingă viteze de până la 30 de noduri și să poată executa lovituri cinetice. Printre încărcăturile utile avute în vedere se numără două sisteme Lockheed Martin MK-70 Payload Delivery System.

Navele autonome, folosite pentru supraveghere și informații

Navele Saildrone au fost deja utilizate de armata americană în zona Caraibelor și în Pacificul de Est, inclusiv pentru urmărirea unor persoane suspectate de trafic de droguri.

În vara anului 2026, Forțele Armate Daneze au lansat o operațiune de testare desfășurată pe durata mai multor luni, folosind patru nave autonome Saildrone Voyager în apele teritoriale ale Danemarcei.

Misiunea urmărește consolidarea capacităților de supraveghere maritimă și colectare de informații în nordul Europei, într-un context în care statele europene acordă o atenție tot mai mare monitorizării zonelor maritime și utilizării sistemelor fără echipaj.

Citeste in continuare

Actualitate

Instanța federală menține interdicția Pentagonului împotriva Anthropic. Compania mai are însă opțiuni juridice

Publicat

pe

De

Curtea de Apel confirmă etichetarea Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare

Un complet format din trei judecători ai Curții de Apel a Statelor Unite pentru Districtul Columbia a validat decizia Pentagonului de a considera produsele dezvoltate de Anthropic drept un „risc pentru lanțul de aprovizionare” în materie de securitate națională.

Hotărârea permite Departamentului Apărării să interzică utilizarea sistemelor de inteligență artificială dezvoltate de companie nu doar de către propriii angajați, ci și de salariații firmelor private care lucrează în cadrul unor contracte de apărare.

Decizia reprezintă o victorie importantă pentru Pentagon, însă nu încheie disputa juridică dintre administrația americană și compania care dezvoltă modelul Claude.

Două procese distincte, două direcții juridice diferite

Hotărârea pronunțată la Washington se referă exclusiv la măsura adoptată de Departamentul Apărării. Ea nu influențează un alt proces, desfășurat separat în Districtul de Nord al Californiei.

În acel dosar, judecătoarea Rita Lin a respins, luna trecută, încercarea administrației Trump de a exclude Anthropic de la toate contractele federale. Prin urmare, compania se confruntă cu două litigii paralele, ale căror rezultate au fost până acum diferite.

Pentagonul își apără decizia, Anthropic ia în calcul noi apeluri

Emil Michael, directorul tehnologic al Pentagonului și unul dintre principalii susținători ai măsurilor împotriva Anthropic, a salutat public hotărârea instanței.

Acesta a afirmat că argumentele companiei au fost respinse și că desemnarea Anthropic drept risc pentru baza industrială de apărare oferă o mai mare siguranță militarilor și sistemului de comandă.

La rândul său, Anthropic a transmis că nu este de acord cu verdictul, dar a lăsat deschisă posibilitatea continuării demersurilor judiciare. Compania a invocat hotărârea favorabilă pronunțată în California și a precizat că analizează toate opțiunile, inclusiv solicitarea unei noi examinări a cazului.

Judecătorii majoritari au invocat restricțiile impuse de Anthropic asupra modelului Claude

Avizul majoritar a fost redactat de judecătorul Gregory Katsas și susținut de judecătoarea Naomi Rao, ambii numiți de Donald Trump.

Cei doi au considerat că administrația a avut suficiente argumente pentru a concluziona că integrarea în continuare a modelului Claude în sistemele informatice ale Departamentului Apărării, fie direct, fie prin intermediul contractorilor, poate reprezenta un risc pentru securitatea națională.

Judecătorii au pus accent pe faptul că Anthropic introduce în model restricții menite să împiedice executarea anumitor sarcini. În opinia majoritară, aceste limitări au împiedicat în mai multe rânduri modelul să răspundă unor solicitări formulate de utilizatori guvernamentali.

Opinia separată: legea nu vizează o companie americană preocupată de siguranța AI

Judecătoarea Karen Henderson, numită de fostul președinte George H.W. Bush, a avut o opinie diferită și a votat împotriva deciziei majoritare.

Ea a susținut că legislația utilizată pentru desemnarea Anthropic drept risc — Federal Acquisition Supply Chain Security Act, adoptată în 2018 — a fost creată pentru a preveni sabotajul unor puteri străine ostile.

În opinia sa, această lege nu ar trebui aplicată unei companii americane care introduce în propriile produse mecanisme de siguranță și reguli etice cunoscute public.

Anthropic poate cere rejudecarea de către întregul tribunal

Experții juridici consideră că firma are două căi principale de atac. Anthropic poate solicita intervenția Curții Supreme a Statelor Unite sau poate cere ca dosarul să fie analizat de un complet extins al Curții de Apel pentru Districtul Columbia.

Ambele variante sunt însă incerte. Curtea Supremă nu este obligată să accepte un caz, iar astfel de solicitări sunt aprobate doar într-un număr redus de situații. La rândul său, rejudecarea de către întregul complet al Curții de Apel este o procedură discreționară și nu este acordată în mod frecvent.

Componența întregii Curți de Apel ar putea schimba rezultatul

Spre deosebire de completul care a pronunțat decizia — format din doi judecători numiți de Donald Trump și unul numit de George H.W. Bush — întregul tribunal federal are o componență mai diversă, cu judecători numiți de președinți republicani și democrați.

Această structură ar putea face ca o eventuală rejudecare să fie mai puțin previzibilă. Unii specialiști consideră că judecătorii ar putea analiza mai atent limitele puterii executive atunci când administrația invocă motive de securitate națională.

Totuși, apărarea bazată pe securitatea națională oferă executivului o marjă largă de apreciere, iar instanțele sunt adesea prudente atunci când sunt chemate să conteste decizii ale Pentagonului în acest domeniu.

Un dosar cu miză majoră pentru industria AI și securitatea națională

Cazul Anthropic depășește disputa dintre o companie de tehnologie și Departamentul Apărării. El poate stabili cât de mult control pot exercita furnizorii de inteligență artificială asupra utilizării produselor lor de către guvern și în ce măsură administrația poate interzice aceste tehnologii în numele securității naționale.

Analiștii consideră că, dacă va primi dreptul de a contesta decizia în fața unui complet extins, Anthropic ar putea avea șanse reale să obțină un rezultat diferit. O eventuală sesizare a Curții Supreme ar putea amplifica și mai mult importanța cazului.

Pentru moment, însă, compania nu are garantat dreptul la o nouă etapă de judecată, iar interdicția Pentagonului rămâne în vigoare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv4 ore ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv4 ore ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv4 ore ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv4 ore ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a –  Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?

La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE

Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...

Exclusivo zi ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”

Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă

Din strada, direct în culisele orașului ciuruit La peste 50 de ani, agentul de poliție Editoiu Alin, de la Biroul...

Exclusiv2 zile ago

Drona, fibra de sticlă și vameșul jucând de-a legea: când hotărârea judecătorească devine „opțională” la Albița

Dreptul european, noul paravan universal: „noi nu încălcăm legea, doar o oprim la frontieră” Situație de manual la Vama Albița:...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă

Există momente în care nu e nevoie să spui cine știe ce despre un adjunct de inspectorat general. Este suficient...

Exclusiv3 zile ago

Fermierii din Galați se alătură revoltei împotriva sistemului antigrindină: „După oprirea lansărilor, au revenit ploile”

Nemulțumirile față de Sistemul Național Antigrindină nu se mai aud doar în Prahova și Vrancea. Din Galați, fermierul Doru Nanu...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Onoarea, declarată strict secret. Vă rugăm să reveniți cu sentință definitivă!

În Poliția Română, onoarea pare să fi ajuns un obiect de inventar cu regim special: se scoate la ceremonii, se...

Exclusiv3 zile ago

Milu, la plimbare pe banii CSM: cum să te duci la conferința de „înțepat” CSM pe bugetul instituției

Șezătoare cu parfum de Coldea-Kovesi În 21 septembrie 2026, la Timișoara, s-a ținut o șezătoare cu iz tare de vremuri...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IV-a: Racheta certitudinilor și parașuta dovezilor lipsă

Aproape doi ani de investigații ale ziarului Incisiv de Prahova aduc în prim-plan o întrebare pe care sistemul antigrindină nu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv