Actualitate
Recurs la neuitare | Agenţia AMOS News
“Și când te gândești că au trecut 30 de ani și nu se schimbă nimic…”Acesta este ultimul mesaj pe care mi l-a scris, miercuri dimineață, din spital, Octavian Andronic, după ce îi transmisesem cât de actuală este tema editorialului “Poporul”, postat la rubrica “Remember, presa acum 30 de ani”STOP “Unul dintre cele mai acute pericole care pândesc o societate trecută prin infernul ideologic, cum este societatea noastră, este uitarea. Riscul de a uita prea repede și de a deschide, în acest fel, calea primejdioasă unor noi experimente, ne pândește în fiecare zi care ne îndepărtează de experiența totalitară”, scria, pe 8 decembrie 1990, redactorul șef al ziarului “Liberatea” STOP Drept e că uitarea presupune a fi trăit deja experiența care, pentru noua generație, “virgină”, înseamnă doar experiment. Iar reinventarea roții e inevitabilă în absența reperelor istorice elementare, sub semnul analfabetismului funcțional generalizat. Dar asta nu avea cum să o știe, ci doar să o intuiască editorialistul la vremea gândurilor de mai sus, când trecuse mai puțin de un an de la Revoluție STOP Și totul cu cele mai bune intenții declarate, “în numele poporului”, nota ANDO. “Aceeași formulă pe care, de-a lungul celor peste șapte decenii de totalitarism, exponenții sistemului au folosit-o ori de câte ori au simțit nevoia să confiște în nume propriu voința celorlalți. Autonumindu-se a vorbi pentru cei cărora erau hotărâți să le livreze idealul de fericire colectivă cu orice preț” STOP Fericire colectivă, bunăstare colectivă, sănătate colectivă…Textul acesta, atât de actual, a fost republicat de Amos News imediat după alegeri, după surpriza AUR și începerea tocmelilor noi pe vechiul ciolan STOP “Fiiii securiștilor și torționarilor bunicilor și părinților noștri își împart ce a mai rămas din țară”, scria pe Facebook, judecatoarea Adriana Stoicescu, fost președinte al Tribunalului Timiș, despre negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru împărțirea funcțiilor în viitorul guvern, politicienii fiind portretizați ca niște hiene STOP Între timp, nu doar în numele poporului, ci chiar al omenirii, secretarul general al ONU, batrânul socialist Antonio Guterres, susținea că liderii politici ar trebui să declare „stare de urgenţă climatică” în ţările lor, pentru a evita ca încălzirea globală să ajungă la un nivel catastrofal. Din urgență în urgență…După Covid, exact asta ne mai lipsea STOP Kamala Harris, vicepreședintele ales al SUA, a desemnat-o pe fosta şefă de cabinet a preşedintelui Bill Clinton să-i conducă biroul. Nu degeaba zice lumea că Biden e doar păpușa vremelnică a lui Clinton și Obama și că, dat fiind că și-a rupt laba, președintele ales s-ar putea să nu mai apuce să urce scările până la Biroul Oval STOP Doi la Pungă (vezi foto jos). Revista Times prezintă personalitatea (sic!) anului: „Şansa Biden Harris reprezintă ceva istoric”, a spus redactorul-şef al revistei, subliniind că prezenţa preşedintelui SUA pe coperta nu este ceva nou. Dar niciunul, de la Franklin D. Roosevelt până acum, nu a apărut alături de vicepreședinte. Titlul face referire „nu doar la anul care a trecut, ci la direcţia în care ne îndreptăm”, a spus el STOP “Anii care urmează nu se numesc viitor, ci trecut. Iar noi, da, ne îndreptăm spre trecut”, scrie Sorin Tudor, citat în Fumigenele trecute, despre actualul “deja vu”, a la CDR-PRM STOP Ca tot am amintit de Fumigene, Playtech relatează că Philip Morris și British American Tobacco “sunt de ceva timp într-un conflict comercial generat de poziționarea pe piață a noilor produse din tutun încălzit” și că “startul ratat” a determinat BAT “să inițieze, la nivel global, o serie de acțiuni extrem de agresive pentru a contracara avantajul obținut de concurentul PMI” STOP “Aceste demersuri, se arată mai departe, s-au materializat printr-un lobby agresiv pe lângă reglementatori, măsuri combinate cu campanii media prin care erau demonizate acțiunile și produsele concurenței”. Pe plan local, BAT a propus Ministerului Finanțelor creșterea “accelerată” a accizei la produsele din tutun încăzit și, din câte se aude, a dat în judecată compania concurentă pentru patent STOP Totodată, liderul pieței, care pare a trage din toate pozițiile, a reclamat și JTI, de data asta la ANPC, pe motiv de mentol, deși nu acesta e interzis ca atare, ci produsele cu aromă caracteristică (inclusiv mentolatele). La ce duce frustrarea…STOP Dar, nici războaiele astea de vapori și fum nu sunt noi. Doar numele liderului de piață s-a schimbat. Și a dispărut de pe radar Peter Imre, al cărui spirit pare a fi rămas suspendat undeva, deasupra apelor tulburate STOP “Mai mult de 60% dintre ţările din întreaga lume au luat măsuri problematice”, adică ilegale, disproporționate și nenecesare” în materie de drepturi ale omului și în raport cu standardele democratice, pentru a limita răspândirea Covid, indică un raport IDEA. India (de altfel, unul dintre cele mai radicale state anti-tutun) se află în fruntea clasamentului mondial, cu măsuri îngrijorătoare privind libertatea de circulaţie, libertatea de exprimare, libertatea presei etc., urmată de Algeria, Bangladesh și, evident, China, modelul și idealul lui Tedros, de la OMS. În numele binelui comun, bineînțeles… STOP “Și când te gândești că au trecut 30 de ani și nu se schimbă nimic…”. “Toate-s vechi și nouă toate”, vorba poetului. Poate că, de fapt, Octavian Andronic mi-a scris miercuri despre “neschimbarea” de 30 de ani din Institutul Nasta, unde era internat de peste o săptămână, iar eu am răstălmăcit, pentru că el mă rugase să intru “mai adânc pe politichie”, în rubrica asta STOP “Fumigenele” săptămânale au debutat acum câțiva ani. Scrisesem un articol, în stilul telegrafic al textelor lui umoristice semnate AMBIDEXTRU și l-am rugat să-l publice, dacă se poate, și să-l “iscălească” așa cum crede el de cuviință. Așa “s-a născut” HEXAVALENT. Iar mai apoi, la rugămintea lui ANDO, a apărut o nouă rubrică “specială”- ca urmare a reîntâlnirii peste ani dintre un om de stânga și altul de dreapta, care s-au respectat și prețuit reciproc, doi gazetari tributari aceluiași set de valori, cronicari ai clipei, cu drept de recurs la neuitare STOP Tavi, pentru familie și prieteni, un bărbat puternic, sensibil și cu mult bun-simț. ANDO, pentru publicul larg, un caricaturist extraordinar: a știut mereu să surprindă esența cu umor sau sarcasm, în câte un desen cât mii de cuvinte. Octavian Andronic, pentru breasla jurnalistică, un gazetar onest, elegant și echilibrat STOP Jos pălăria în fața celui care, cu irepetabil curaj, a scris prima pagină a presei post-revoluționare, lansând, pe 22 Decembrie 1989, ziarul “Libertatea”! STOP Rămas bun, domnule AMBIDEXTRU! Al dumneavostră, cu reverență, HEXAVALENT
Actualitate
Avanpostul Lunii: Space Force lansează „Garda de Coastă” a spațiului cislunar
Pe măsură ce ambițiile omenirii se extind dincolo de orbita terestră, Space Force își redefinește misiunea. Statele Unite fac un pas decisiv către securizarea coridorului dintre Pământ și Lună, înființând o structură dedicată care să pregătească terenul pentru viitoarea bază lunară permanentă.
Într-o mișcare strategică menită să consolideze dominația spațială americană, Space Force anunță crearea unui grup de lucru specializat în achiziții și coordonare pentru spațiul cislunar. Noua structură, denumită Biroul de Coordonare Cislunară, va reuni ingineri și manageri de program pentru a trasa „foile de parcurs” necesare tehnologiilor de mâine. Obiectivul este clar: susținerea logistică și defensivă a planului NASA de a stabili o prezență umană constantă pe Lună până în 2030.
Obiectivul 2030: O prezență americană permanentă dincolo de orbita terestră
Decizia de a extinde aria de operare a Space Force vine ca un răspuns direct la directivele strategice care vizează supremația spațială. Generalul Chance Saltzman, șeful operațiunilor spațiale, a subliniat că forțele americane vor urma interesele naționale oriunde se vor extinde acestea. „Dacă interesele noastre ajung la o bază lunară, Space Force trebuie să se asigure că drumul până acolo este sigur, că baza este protejată odată stabilită și că întreaga operațiune este sustenabilă”, a declarat acesta.
Noua unitate va fi condusă de Jamie Stearns, un expert provenit din cadrul Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL). Prima misiune a acestui birou va fi cartografierea tuturor entităților guvernamentale implicate — de la DARPA și serviciile de informații, până la partenerul principal, NASA — pentru a crea un front unit în cucerirea noii frontiere.
Provocările „matematicii diferite”: Securitate și comunicații în vidul dintre lumi
Navigarea și supravegherea în spațiul cislunar (zona imensă dintre orbita Pământului și cea a Lunii) nu sunt doar o extensie a activităților actuale, ci reprezintă o provocare fizică și tehnologică complet nouă. Generalul Saltzman a avertizat că „matematica este diferită” la aceste distanțe, fiind necesare instrumente noi pentru monitorizarea domeniului spațial.
Comunicațiile reprezintă un alt punct critic: acestea trebuie să fie continue, să aibă o latență scăzută și să fie securizate pentru a proteja echipajele umane. Dincolo de tehnologie, logistica de la sol va trebui să sufere transformări radicale. Menținerea unei baze lunare va forța infrastructura de lansare actuală să funcționeze la un „ritm operațional” fără precedent, necesitând o gestionare mult mai riguroasă a consumabilelor și a siguranței publice la Cape Canaveral și Kennedy Space Center.
„Oracle Prime”: Prima santinelă americană plasată în punct strategic
În timp ce structurile birocratice se organizează, Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL) pregătește deja „mușchiul” tehnologic. Anul viitor va fi lansat Oracle Prime, un satelit experimental revoluționar, conceput special pentru a opera în punctul Lagrange L1 — o zonă de echilibru gravitațional situată la aproximativ 326.000 de kilometri altitudine, direct între Pământ și Lună.
Misiunea este una de pionierat: Oracle va încerca să detecteze, fără ajutor de la sol, resturi orbitale și sateliți activi care sunt aproape invizibili din cauza distanțelor enorme. În prezent, în acea regiune funcționează deja aproximativ 10 sateliți, inclusiv releul de comunicații chinezesc Queqiao-2, care susține propriile ambiții lunare ale Beijingului. Oracle va funcționa ca un avanpost de monitorizare, învățând forțele americane cum să „supravegheze cartierul” din jurul Lunii.
Parteneriatul public-privat și drumul spre Artemis
Efortul militar nu este unul izolat. Space Force mizează masiv pe colaborarea cu sectorul privat pentru a dezvolta rapid noi capacități. Companii precum Advanced Space, care operează deja pentru NASA microsatelitul CAPSTONE, sunt implicate direct în construcția și operarea noilor platforme de supraveghere.
Această mobilizare generală vine într-un moment de succes pentru programul Artemis. Recent, misiunea Artemis II a finalizat cu succes un zbor cu echipaj uman în jurul Lunii, marcând prima etapă a revenirii americanilor pe suprafața lunară, programată pentru anul 2028. Prin crearea acestui nou grup de lucru, Space Force se asigură că, odată ce astronauții vor păși din nou pe solul lunar, vor avea deasupra lor o „umbrelă” de securitate și suport logistic gata să susțină o prezență umană permanentă.
Actualitate
REVOLTA DIN SILICON VALLEY: Justiția americană îngheață ordinul Casei Albe prin care Anthropic a fost declarată risc de securitate națională
Dovezile sugerează o „represiune ilegală”
Într-o lovitură juridică majoră aplicată politicilor tehnologice ale actualei administrații, judecătoarea federală Rita Lin a emis joi o injoncțiune preliminară de amploare în favoarea companiei Anthropic. Decizia suspendă eforturile guvernului de a pune pe lista neagră firma de inteligență artificială, marcând un punct de cotitură în conflictul dintre gigantul tech și aparatul birocratic federal.
În ordinul său de 48 de pagini, judecătoarea Lin a afirmat categoric că justificarea guvernului pentru desemnarea Anthropic drept un „risc pentru lanțul de aprovizionare” pare a fi doar o fațadă. „Dosarul sugerează puternic că motivele invocate… au fost pretextuale și că motivul real a fost o represiune ilegală”, a scris Lin, subliniind că Anthropic are șanse mari de reușită în procesul intentat statului.
Un conflict între clauze și comenzi executive
Tensiunile dintre Anthropic și Casa Albă au atins punctul critic după ce compania a refuzat să accepte noi termeni contractuali care ar fi permis armatei „orice utilizare legală” a inteligenței artificiale Claude. Anthropic s-a opus, invocând motive de siguranță și principii etice.
Reacția administrației a fost imediată. Pe 27 februarie, președintele Donald Trump a ordonat agențiilor federale, prin intermediul rețelei Truth Social, să „ÎNCETEZE IMEDIAT” orice utilizare a tehnologiei Anthropic. Mesajul a fost dublat de Secretarul Apărării, Pete Hegseth, care a declarat că niciun partener al armatei americane nu mai poate desfășura activități comerciale cu firma de IA. Până la începutul lunii martie, aceste directive au fost transformate în acte oficiale, vizând compania atât la nivelul Pentagonului, cât și la nivelul întregului guvern federal.
Sfidarea Pentagonului și disputa jurisdicțională
Victoria juridică a celor de la Anthropic ar putea fi însă complicată de un conflict de jurisdicție. La scurt timp după decizia din California, Emil Michael, responsabilul pentru tehnologie al Pentagonului, a contestat validitatea injoncțiunii, susținând că aceasta conține „erori factuale” și că interdicția rămâne în vigoare sub alte coduri federale care nu s-ar afla sub autoritatea judecătoarei Lin.
Deși Anthropic s-a declarat mulțumită de intervenția rapidă a instanței din California, reprezentanții companiei au admis că încă așteaptă o decizie de la Curtea de Apel din D.C. Experții legali sunt împărțiți: unii consideră că ordinul judecătoarei Lin protejează compania de toate departamentele guvernamentale, în timp ce alții cred că este nevoie de o victorie separată la Washington pentru a anula complet ordinele administrației.
Numărătoarea inversă de șapte zile
În ciuda deciziei favorabile, drumul Anthropic rămâne presărat cu obstacole. Judecătoarea Lin a impus o suspendare de șapte zile asupra propriului ordin, o procedură standard care oferă guvernului timp pentru a contesta decizia sau pentru a solicita intervenția unei instanțe superioare.
Dacă procesul va ajunge la Curtea de Apel pentru al Nouălea Circuit, analiștii anticipează o bătălie dificilă pentru guvern. Între timp, mizele financiare și reputaționale cresc. Pe măsură ce disputa juridică se poate prelungi pe parcursul mai multor ani, statul american riscă să fie găsit responsabil pentru încălcarea contractelor și să plătească despăgubiri colosale dacă instanțele vor decide că eticheta de „risc de securitate” a fost, într-adevăr, un instrument de răzbunare politică.
Actualitate
Arhitectura descurajării: Planul strategic pentru salvarea arsenalului nuclear de sub tutela birocrației energetice
Moștenirea Războiului Rece în fața noilor amenințări
Statele Unite se află într-un punct de cotitură nucleară, cel mai periculos de la finalul Războiului Rece. În timp ce Rusia își modernizează agresiv arsenalul și lansează amenințări directe, iar China își extinde forțele nucleare într-un ritm alarmant, barierele de control al armamentului par să se fi prăbușit. În acest peisaj volatil, descurajarea nucleară nu mai este un concept abstract, ci fundamentul supraviețuirii naționale. Totuși, managementul acestui arsenal vital rămâne prizonierul unui sistem administrativ depășit, conceput pentru o epocă apusă.
Conflict de interese: Securitate națională versus politici climatice
În prezent, responsabilitatea pentru descurajarea nucleară a SUA este plasată nefiresc în cadrul Departamentului Energiei (DOE). Deși peste trei sferturi din bugetul acestui departament sunt dedicate apărării, agenda publică a instituției este dominată de politici climatice, programe energetice interne și ecologizare. Această structură forțează securitatea strategică să concureze pentru atenție și resurse cu priorități interne complet străine de misiunea de apărare. Este un aranjament defectuos și, în ultimă instanță, periculos, care subminează capacitatea de reacție rapidă în fața inamicilor geopolitici.
Eroziunea responsabilității și capcana birocratică
Istoria demonstrează că succesul nuclear a fost clădit pe claritate și autonomie. În perioada Războiului Rece, agenții independente aveau misiunea unică de a proiecta și susține arsenalul nuclear. Această coerență a dispărut în 1977, odată cu absorbția misiunii nucleare de către Departamentul Energiei. Rezultatul a fost o derivă birocratică previzibilă: responsabilitate diluată, supraveghere excesivă și lupte bugetare interminabile. Chiar și crearea Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară (NNSA) în anul 2000 a fost doar un paleativ, instituția fiind mai degrabă orientată spre evitarea riscurilor decât spre producția și livrarea accelerată de care America are nevoie astăzi.
O agenție independentă pentru un secol al provocărilor
Soluția necesită o decizie politică de o anvergură istorică: extragerea NNSA de sub tutela Departamentului Energiei și transformarea sa într-o agenție independentă, aflată sub autoritatea directă a președintelui. O astfel de reformă nu ar slăbi controlul civil, ci ar întări responsabilitatea prezidențială și ar clarifica hățișul de supraveghere congresională. Printr-o misiune unică și o finanțare directă prin comisiile de apărare, SUA pot transmite un mesaj fără echivoc Moscovei și Beijingului. Dacă această restructurare va fi implementată, ea va securiza fundamentul puterii americane pentru secolul XXI, marcând trecerea de la o birocrație lentă la o forță de descurajare modernă și implacabilă.
-
Exclusivacum 2 zileOrchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI
-
Exclusivacum 4 zileSINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni
-
Exclusivacum 4 zileDelirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi
-
Exclusivacum 4 zileMiracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță
-
Exclusivacum o ziMarele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul
-
Exclusivacum 3 zileDe la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileMarea amnezie de la Interne: Cum s-au „evaporat” scuzele MAI după ce au băgat mâna în buzunarul a mii de polițiști
-
Exclusivacum o ziSprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”



