PENIŢA CARE UCIDE

Lista metodelor şi a mijloacelor pe care slujbaşii zeloşi ai dictaturii le-au folosit pentru a reduce la tăcere una dintre vocile cele mai ferme ale contestării externe este remarcabilă prin varietate. De la refuzul intrării în ţară şi şicanarea părinţilor, plnă la ameninţări directe sau la… invitaţii, prin intermediari „marcanţi”, de a reveni cu o amplă retrospectivă ! Căci Ceauşescu suporta multe, a dovedit-o din plin. Nu suporta insă sarcasmul, ironia, ridiculizarea. Or, peniţa, acest inofensiv instrument de comunicare devenise, în mina celui care o manevra, o armă redutabilă. O armă capabilă să ucidă moral, printr-un imens hohot mut, dezvăluind faptul că împăratul e gol! Marele grafician român EUGEN MIHAESCU a fost unul dintre cei mai redutabili, dintre cei mai neîmpăcaţi duşmani ai tiranului analfabet. Desenele sale i-au compus un portret grotesc, în care elementele psihologiei rudimentare a individului se aflau înscrise în rictusurile ce-i desfigurau chipul. Publicate pe primele pagini ale celor mai importante ziare şi reviste ale lumii civilizate, şarjele acestea necruţătoare au avut darul unei veritabile premoniţii. Cu citeva luni înanite de decembrie 1389, în unul dintre aceste desene, o mulţime dezlănţuită prăvălea în prăpastia istoriei un bolovan imens ce purta trăsăturile schimonosite ale „tiranului” de la Scorniceşti ! EUGEN MIHAESCU a pus umărul la împlinirea acestui gest purificator, cu simplitatea, cu naturaleţea cu care-şi elaborează desenele. După care, într-un mod de-a dreptul inexplicabil pentru armia de veleitari şi profitori ai Revoluţiei, s-a reîntors la liniştea atelierului său. Fără a reclama recunoaşteri. Fără a pretinde onoruri. Fără a avea nevoie de răsplata jertfei patriotice.

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Simplitatea genială a liniei desenului său se dovedeşte a fi, o dată în plus, sincronă cu vocaţia de artist-cetăţean. Şi de autentic patriot!

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Fotografii de Lucian CRIŞAN, Lucian SIMION, Gabriel MIRON

• ADEVĂRUL GOL-GOLUŢ. Concurind cu numărul 47 la recenta competiţie de coafură care a avut loc la Palatul Sporturilor, tînăra mongolă din imagine a stîrnit aplauze prelungite si ovaţii pentru coafura originala şi ţinuta lejeră de mare efect, cu ajutorul căreia a pus-o atit de pregnant în valoare. După cum cititorii noştri binevoiesc să observe, cocul mongol, corespunde variantei româneşti a părului măciucă, in timp ce vestimentaţia este foarte apropiată de străvechea toaletă populară gol puşcă. Acesta este adevărul gol-goluţ.

• ONE SHOW-MAN. Unul din cei mai polivalenţi oameni ai noii Românii – şef de partid, fost şi actual disident, fost şef de antrepriză – actual şef de discotecă, proprietar de bar şi deţinător de camere de închiriat, organizator de mini demonstraţii şi mini întruniri, cel mai mare din parcarea de la Cismigiu – domnul Nica Leon.

• GAUDEAMUS După cum a afirmat domnul Viorel Ursu, România se află printre ţările cu cel mai mic număr de poliţişti pe cap de locuitor. Bine măcar că la procentajul de infracţiuni sîntem în frunte!

• MMDA! Domnul Adrian Năstase, titularul unuia din ministerele cheie – Externele – îi explică liderul FSN, Claudiu Iordache, faptul că ministerul sau a moştenit o situaţie foarte, foarte albastră şi că atunci cind îi întreabă pe colaboratorii săi de ce nu începe schimbarea personalului ambasadelor aceştia stau si dau din epoleţi. „Spuneţi, nu-ţi vine să-ţi smulgi parul din cap?”

• Dl. exministru al agriculturii lider al Partidului Democrat Agrar, Victor Surdu, ne-a explicat, nu de mult, în vederea unei rezolvari durabile a problemei agrare, trebuie să măsurăm de zece ori şi sa tăiem o dată. Pînă cind măsurătorile vor fi gata şi tăietura providenţială va provoca o hemoragie de produse alimentare, dl. Surdu experimentează pentru noi posibilitatea de-a prelungi durata de utilizare a fripturilor, prin măsurarea de o sută de ori şi gustarea Ior o dată.
• SĂ FIE INTR-UN CEAS BUN. Un cuplu perfect – George Mihăiţă şi Laura Stoica. El frumos, ea celebră, El bogat – ea dezinteresată. El seducător, ea ingenuă. El prietenul nostru – ea prietena lui. S-au cunoscut în iunie, s-au hotărît în august, la sfîrşiţul lui decembrie aşteaptă un băiat – pe Octavian Ursulescu, împreună cu care vor face revelionul.

• MISTER ARION PLEACĂ LA PARIS. O ultimă intîlnire intre conducerea publicaţiilor Flacăra şi Miss Biss, domnişoara Violeta Tănase, a avut loc zilele trecute, într-unul din saloanele restaurantului Flora. S-a stabilit ca dl. George Arion, redactorul şef, să o însoţească la Paris pe domnişoara Tănase în voiajul primit cadou din partea redacţiei mamă a concursului Miss Biss, dl. redactor şef adjunct Constantin Dumitru urmînd să o acompanieze la Los Angeles în cazul cîstigării de către laureata revistei a concursului Miss România 1991. Pentru eventualitatea că domnişoara Tănase a cîstigat titlul de Miss Universe a fost rugat să se pregăteaseă pentru o călătorie în jurul lumii, secretarul general al revistei, dl. Ion D. Goia, absent la această întilnire.

• DIRECTĂ DE STÎNGA. Dl. Ilie Verdeţ a spus pe micul ecran o înduioşă-toare poveste  cu lupul cel bun şi bătrînica cea haină care nu vrea să-l ia în braţe. Foştilor lideri comunişti, li se pare că şi-au turnat prea multă cenuşă în cap şi s-au apucat să scoată din geantă Scufiţa Roşie.

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 5-a ►

Revanşa de catifea a Casei Lido

Un local pe care l-am ocolit, am impresia acum, pe nedrept aproape intregul an este Casa Lido. Trebuie să mărturisesc că după citeva experienţe dezolante la terasa cu piscină, am însemnat firma Lido cu doar două stele şi am considerat că merită să adaug acestei etichete modeste şi-o porţie de uitare. Citeva semnale venite pe diverse căi mă anunţau că vechea firmă pregătea o revanşă. Cum nu puteam încheia topul anului, de a cărei definitivare ne mai despart doar două săptămîni, fără a lămuri în ce poziţie figurează Lido, pînă la urmă, am ridicat mănuşa aruncată, prin intermediari. Voi satisface de la început curiozitatea celor interesaţi de rezultatul duelului şi voi recunoaşte că Lido şi-a luat o revanşă catifelată, care îi luminează acum blazonul cu patru stele. Da, renovarea frumoasei clădiri aparţinînd vechiului restaurant ne-a restituit o certă valoare arhitectonică a Capitalei, somptuoaselor sale spaţii redîndu-li-se splendoarea şi intimitatea funcţională a saloanelor de odinioară! O eleganţă rafinată a interioarelor, atmosfera liniştită şi sobră atrag aici mai ales oameni de afaceri şi diplomaţi. Am servit un prînz intr-unul din, să-i zicem – separeuri. Un maitre rezervat şi ceremonios şi un picolo cu prezenţă discretă s-au completat intr-un ritual al ospitalităţii bine asimilate. Bucătăria oferă cam tot ce trebuie să ţină un restaurant de lux, mai puţin specialităţi ale casei. Comenzile de băuturi aperitive se onorează corect iar oferta de vinuri acoperă măcar principalele categorii de gusturi – seci, demi-seci şi desert. N-am remarcat să se fi închegat vreo legătură directă cu podgorii care să garanteze continuitatea unor sortimente de mare clasă. Puţină fantezie la produsele de cofetărie. Prezentarea, în schimb, s-a situat la cel mai bun nivel şi prin glasvandurile de cristal am fost încintat să zăresc mici cortegii defilind cu splendide aranjamente gastronomice către convivii din saloanele alăturate. Un aer de calm şi gentileţe învăluie odihnitor conversaţiile şi amortizează stress-ul acumulat pînă la intrare. Recomand fără emoţie Casa Lido pentru protocoale şi recepţii pretenţioase. Patru stele, deci, cu o subliniere specială pentru ambianţa arhitectonică şi selecţia clientelei.

A mai intrat în vederile mele unul din puţinele restaurante cu specific – Pescarul. Tîmpla chinuitei bresle mai zvîcneşte a viaţă in mult încercatul capăt dinspre Universitate al bulevardului Magheru. Prin uşile batante ale bucătăriei răzbat miresme de prăjeli ispititoare. Neîncrezătorilor trebuie să le spulber dintru început îndoielile care m-am încercat şi pe mine – Ia Pescarul se mai serveşte peşte! Săptămîna trecută m-am încumetat la saramură de crap şi n-am regretat, după care am trecut cu mai mult curaj la felul „de bază”, unde am avut posibilitatea să aleg între un şalău şi un păstrăv. De nobilul peşte al apelor de munte nu mai auzisem de mult, prin cîrciumile bucureştene şi cred că alături de mine foarte mulţi alţii printre care şi bucătarul care l-a preparat. Cine ştie, poate i-a mai diminuat puţin clin savoare şi provenienţa lui de crescătorie ori silnica povară de a-l stropi cu fantezia chimiştilor din combinatul Odobeşti, singurul sortiment disponibil, m-a făcut să-l înghit în silă. Clienţii mai obişnuiţi cu noile obiceiuri ale cherhanalei au comandat în preajma mea pulpă la tavă şi friptură de miel înăbuşită, preparate de care într-o pescărie respectabilă e, fără îndoială, o blasfemie să pomeneşti. N-aş spune că arată rău Pescarul, dar pavilionul său se cere completat şi cu însemne măcelăreşti fără de care se pare că ar rămîne în derivă. Primeşte două stele.

Doar zece minute mi-au trebuit să constat cu stupoare că intrarea unui restaurant din centrul Bucureştiului poate să arate în halul de mizerie ca acela pe care îl are restaurantul 1 Mai. Pe mocheta lustruită de jeg nu recomand nimănui să alunece în afară de cascadorii de la Sanepid, aflaţi din cîte se vede într-o lungă şi satisfăcută hibernare.

INSPECTOR L.

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 6-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 7-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 1 decembrie 1990 pag. a 8-a ► Click pe imagine pentru mărire 

– Rapidă trecere în revistă a presei –

• TITLUL SĂPTĂMÎNII: „Sute de mii de oameni au venit să participe la o revoluţie-prevăzută să n-aibă loc” – în EXPRES. Dacă ne amintim bine, nostalgia revoluţiei perpetue o avea ştiţi dumneavoastră cine… • Tot în EXPRES, revoluţionarul de profesie Nica Leon foloseşte termeni duri la adresa manifestaţiei Alianţei Civice: „E o ruşine ce se întîmplă aici! Ne-a scos ca să ne plimbe pe bulevarde, pentru siestă! E inadmisibil!”. Iar la întrebarea „Ce relaţie s-ar putea instaura între Alianţă şi partidele politice?”, răspunde sec: „Nici o relaţie!” • în ADEVĂRUL, domnul ministru adjunct Coriolan Babeţi, de la Cultură, califică drept „suspiciune şi îngrijorare paternalistă ” reacţiile la plecarea vraişte, peste ocean, a unor inestimabile sculpturi de Brâncuşi. Cît de paternaliste, vom putea vedea abia după ce acestea se reîntorc, câ şi domnul ministru, în ţară • La crimele înfăptuite în Transilvania imediat după Revoluţie se referă, în termeni categorici, domnul Pop Simion, ambasadorul nostru la Budapesta: „O vină şi mai mare poartă autorităţile noastre interimare care au tăinuit, săptămîni şi luni, nişte orori de care s-ar fi înfiorat întreaga Europă, care ar fi zguduit sensibilitatea lumii” (TINERETUL LIBER). O fi, dar pe vremea aceea aura de erou a lui Laszlo Tokes trebuia prezervată cu orice preţ! • AZI publică extrase cel puţin curioase din „Charta îndatoririlor profesionale ale ziaristului francez” are responsabilitatea a tot ce scrie şi consideră calomnia, acuzaţiile fără dovadă, falsificarea documentelor, deformarea faptelor: minciuna, drept cele mai grave culpe profesionale”. Ca să vezi! • Ce afirmă Ion Coman din închisoare? Că Tokes era spion şi că mai erau destui care acţionau în favoarea spionajului străin, cum ar fi Silviu Brucan, generalul Militaru, căpitanul Radu Nicolae, Gelu Voican-Voiculescu si Mazilu! În ROMÂNIA MARE • Din ARGUMENT aflăm că între domnii Roman şi Cojocaru ar fi în curs un duel pe viaţă şi pe… liberalizare. Economistul adus cu mari sacrificii de peste ocean afirmă cu nedisimulată mîndrie: „Practic, cu excepţia CNSLR-ului, toată mişcarea sindicală din România susţine proiectul Cojocaru. Oamenii au ajuns să-l cunoască (proiectul, sau pe dl. Cojocaru? – N.R.), să-l înţeleagă şi să vadă clar că prin acesta sînt apărate interesele lor în „Insectarul” din DREPTATEA se aduc cuvinte de caldă mulţumire şi vie recunoştinţă „României Libere”, pentru şansa nesperată ca cititorii „tribunei de luptă” să-şi facă o imagine exactă despre voiajul d-lui Ion Iliescu în S.U.A. Ar fi putut să şi-o facă mai repede consultîndu-l şi citindu-l pe colegul George Achim care a participat în carne şi oase la repectivul voiaj… Probabil, însă, că nici măcar „Entomologul” nu mai citeşte „Dreptatea”, îl înţelegem perfect! • O vie nedumerire ne provoacă faptul că ediţia internaţională a „României libere” se vinde în lei (5). Să fi devenit deja leul convertibil fără ca noi măcar a prinde de veste? • Un misterios (încă) portret-robot face Mircea Mieu preşedintelui Uniunii Scriitorilor, Mircea Dinescu, afirmînd că „îl iubesc pe Preşedintele meu, contez pe umorul de care încă sper că dispune, îi prevăd o iute stingere din o-boseala, silă, mîncătoria şi pofta lui de-a cocheta cînd cu stînga, cînd cu dreapta”, în VIAŢA CAPITALEI • Un aspect mai puţin sesizat în valul de emoţie şi recunoştinţă mai mult sau mai puţin justificate, faţă de „solidaritatea materială” a Europei: „Ajutoarele ca formă a bătăii de joc” – de I.T. Lazăr, în ZIG-ZAG MAGAZIN • „Tot pe dos, pe dos, pe dos” îşi titrează, cu umor şi subtilă autoironie, editorialul din EXPRES MAGAZIN domnul director Cornel Nistorescu • A apărut şi CRIZA, publicaţie evident independentă, din familia OM SĂRAC, OM BOGAT, al cărei scop mărturisii este acela de a ajunge la ultimul număr. Nici nu e prea greu, dacă stai să te gîndeşti, cu criza asta de hîrtie… Titlul care „bate” de la distanţă este, e-vident, „Veta are chiloţi tetra”, apărut în pagina rezervată Crizei Morale • VIITORUL LIBERAL desfide orice concurenţă printr-o autentică „bombă a zilei” (în care apare gazeta) publicînd, în premieră mondială „Un discurs încă nerostit al domnului Ion I. Brătianu” • În EPOCA, două pagini (de mijloc) de cel mai mare interes. Prima se numeşte „Roxana Iordache” (pagina 4) iar a doua „Cui i-e frică de ministerul apărării naţionale?” (pagina 5) şi ambele tratează acelaşi subiect • ROMÂNIA TÎNĂRĂ a ajuns, fără să prindem de veste, la cel de-al 32-lea număr al său. Cel mai interesant lucru din cuprins rămîne „Violul – între masca agresorului şi inocenţa victimei” şi îl are ca autor – n-o să vă vină să credeţi! – pe domnul Bocacio (Ion). Un „c” s-a pierdut, probabil, în negura vremii… • „Eu unul am aşteptat nerăbdător orele de luni după-amiaza sau, la nevoie, de sîmbătă dimineaţa, avînd de cîte ori găsesc răgaz, multiple satisfacţii” – afirmă domnul Geo Şerban în ROMÂNIA LITERARA. Aţi ghicit: este vorba despre emisiunea în limba maghiară a Televiziunii Române • „Şi dacă dictatorul demisiona?” se întreabă, cu schepsis, Horia Alexandrescu în ŢARA. Chiar aşa: dacă demisiona? • Ultimul număr al CONTRAPUNCT-ului este dedicat unui dialog cu spiritualitatea maghiară, dialog justificat de o pertinentă interogaţie retorică: „De ce ne uităm chiorîş peste gard?”

LECTOR „L”