Cetățeanul român – unul dintre cei mai săraci și mai furați cetățeni ai Uniunii Europene – îi plătește salariul celui mai bogat magistrat al Uniunii Europene.

Apoi, îl pensionează anticipat, cu 10-15 ani înainte de a ieși el însuși la pensie, și îl plătește cu și mai mulți bani decât îl plătea în perioada activă. 

Aceasta este, în rezumat, relația financiară dintre contribuabilii României și reprezentanții celei de-a treia puteri în stat a României.

Și acesta este, pe scurt, mecanismul de funcționare a celebrei pensii speciale din magistratură. 

O pensie care, în termeni efectivi, este de aproape 30 de ori mai mare decât pensia medie din sistemul public de pensii. 

Și o pensie în contul căreia, în ultimii 10 ani, cetățenii români au virat o sumă de bani cu care s-ar fi putut construi clădirile a peste 100 de tribunale! 

RISE Project nu a reușit să găsească nici o altă țară din Uniunea Europeană în care pensia oferită magistraților să presupună mai multe beneficii decât cea care le este oferită judecătorilor și procurorilor din România.

Această țară nu poate fi găsită nici într-un raport publicat recent de Comisia Europeană, referitor la pensiile speciale care se plăteau, la nivelul anilor 2017-2018, în statele UE.

Raportul respectiv spulberă mitul care se bucură de o foarte mare trecere în România, legat de o presupusă practică uniformă în Europa, în privința instituirii pensiilor speciale în magistratură.

Potrivit analizei lui, numărul țărilor comunitare în care magistrații nu primesc pensii speciale este mai mare decât numărul țărilor în care magistrații primesc pensii speciale.

Deși legea din care emană beneficiile acestei pensii speciale se află, în momentul de față, în dezbatere publică, în vederea unor modificări promovate de Ministerul Justiție, niciunul dintre principalele elemente care îi asigură exotismul european nu este pus în discuție.

Propriu-zis, guvernul PNL, care, la începutul anului, a jucat comedia eliminării pensiei speciale din magistratură, știut fiind faptul că această eliminare era imposibilă, nu face nimic notabil în direcția micșorării beneficiilor ei, deși, pe această linie, nu există niciun fel de jurisprudență potrivnică din partea Curții Constituționale.

Găsiți, în articolul de mai jos:

– o prezentare a salariilor din magistratura română comparativ cu cele din magistratura altor țări UE;

– o descriere a ceea ce înseamnă, în mod pragmatic, confortul financiar al pensiei de care au parte magistrații din țara noastră;

– o analiză a avantajelor pensiei magistraților români în relație cu pensiile altor magistrați din Uniunea Europeană; 

– o reconstituire a felului în care – în ultimii 15 ani – pensia specială din magistratura română și-a triplat beneficiile și și-a cvadruplat beneficiarii, devenind una dintre cauzele care întrețin penuria de resursă umană cu care se confruntă sistemul judiciar din țara noastră. 

Ținând cont de raportul dintre salariul magistraților și salariul mediu din economia națională, judecătorii și procurorii români sunt cel mai bine plătiți din UE.

Statistici succesive ale Consiliului Europei – realizate din 2010 până astăzi – arată că indemnizațiile magistraților români le surclasează, în sens relativ, atât pe cele din țările bogate ale continentului, cât și pe cele din statele fostului lagăr sovietic.

În 2018, de exemplu, un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție câștiga de 8,1 ori mai mult decât salariul mediu din România. 

În același an, un judecător neamț, de la instanța germană corespondentă, câștiga de doar 1,6 ori mai mult decât salariul mediu din țara sa!

Tot în aceeași perioadă, judecătorii suedezi, finlandezi, belgieni,  austrieci, francezi, estoni, lituanieni, unguri, croați, sloveni – de asemenea, cu rang de curte supremă – câștigau de 3 până la 4 ori mai mult decât salariul mediu din țările în care profesau.

Contrastul acesta – dintre nivelul de salarizare al magistraților români și cel al magistraților din UE – se menținea și în cazul judecătorilor debutanți, care activau în judecătorii. 

Și se menținea și în cazul procurorilor. 

Puteți verifica personal aceste serii de date pentru 2010, 2014, 2016 și 2018, dând click pe fiecare an în parte. Ultimul raport, cel din 2018, e cea mai recentă analiză de acest fel dată publicității.

Pensiile magistraților din România sunt însă mai mari decât salariile magistraților din România!

Prin retragerea din activitate, magistraților le cresc, în loc să li se diminueze câștigurile.

Pensia specială din magistratură se calculează ca 80% până la 100% din veniturile brute ale ultimei luni de activitate – ceea ce reprezintă, indiferent de variabila pe care am folosi-o, mai mult decât veniturile nete din perioada activă.

Contrastul acesta, dintre pensie și salariu, a devenit și mai strident după mutarea tuturor contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, operată, acum trei ani, de tandemul „Dragnea – Olguța Vasilescu”.

Însă era valabil – chiar dacă mai atenuat – și înainte de această modificare din legislația muncii.

Valoarea medie a pensiei încasate de magistrații români este, astăzi, după impozitare, 17.840 de lei.

Pentru comparație, valoare medie a pensiei din sistemul public este de 1.580 de lei.

Adică de 11,3 ori mai mică decât media din magistratură.

Raportul acesta de mărime – oricât de strivitor ar fi – nu mărturisește însă totul despre privilegiile pe care le presupune pensia reprezentanților celei de-a treia puteri în stat.

Spre deosebire de cetățeanul obișnuit, care se poate pensiona abia la 63, respectiv, la 65 de ani, în funcție de sex, magistratul se poate pensiona – cu o astfel de pensie! – chiar și înainte de a împlini vârsta de 50 de ani. 

PENSIA „MILION DE EURO” DIN MAGISTRATURĂ

Așezând datele de mai sus într-un scenariu practic de viață, adică luând în considerare longevitatea medie a populației din țara noastră, care e, azi, de 75 de ani, reiese că cetățeanul obișnuit se va bucura doar zece ani de pensia lui, în timp ce magistratul o va primi pe a sa vreme de 25 de ani.

Altfel spus, în sens pragmatic, pensia medie a judecătorilor și a procurorilor este nu doar de 11,3 ori mai mare decât a contribuabilului mediu statistic, ci și de circa 2,5 ori mai lungă. 

Ceea ce duce, în termeni reali, la o pensie de 28 de ori mai mare decât a cetățeanului obișnuit. (11,3 înmulțit cu 2,5 fac 28,2).

Ilustrația de dedesubt e o reprezentare grafică a acestei discrepanțe enorme.

În exemplul mediu statistic din graficul nostru, banii pe care îi încasează magistratul de-a lungul anilor săi de pensie totalizează 1,1 milioane de euro, spre deosebire de 40.000 de euro, cât reprezintă suma pensiilor pe care le încasează până la moarte cetățeanul obișnuit. INFOGRAFIE: Sergiu Brega

RISE Project nu a reușit să găsească acest tip extrem de debalansare – în relația dintre pensia cetățeanului mediu statistic și cea a magistratului mediu statistic – în nicio altă țară din Uniunea Europeană. 

Nici în țările în care există pensii speciale pentru magistrați, nici în cele în care ele nu există. 

Potrivit Comisiei Europene, singura situație cât de cât similară este cea a Letoniei, stat în care, de asemenea, magistrații primesc pensii speciale.  

Aici, judecătorii și procurorii se pot pensiona de la vârsta de 50 de ani, însă nu cu o pensie calculată prin raportare la venitul brut, ci la venitul net – venit care, în termeni relativi, este de două până la trei ori mai mic decât cel al magistraților din țara noastră.

În Portugalia, însă – alt stat în care magistrații beneficiază de pensii speciale – ei se pot pensiona abia la 65 de ani. 

Iar ca să își primească pensia trebuie să fi acumulat 40 de ani în câmpul muncii, dintre care 25 în magistratură.

Condiția celor 40 de ani în câmpul muncii nu există în legislația românească.

Mergând mai departe pe linia acestui tip de exemple, în Germania, vârsta retragerii din activitate pentru magistrați este între 65 și 67 de ani, potrivit unui răspuns primit de RISE de la Asociația Judecătorilor Germani.

În Austria, un raport al guvernului spune că vârsta de pensionare a magistraților este de 63 și 6 luni. 

În Franța, în urmă cu zece ani, o situație informativă întocmită de Uniunea Sindicatelor din Magistratură vorbea despre o vârstă minimă de pensionare de 60 de ani, care ar fi urmat să crească la 62 de ani. 

De asemenea, perioada de cotizare necesară pentru a avea dreptul la o „pensie plină” era de 40 de ani. 

Nu în ultimul rând, în Bulgaria, vârsta standard de pensionare a magistraților este de 61 de ani și 3 luni pentru femei și de 64 de ani și 3 luni pentru bărbați, potrivit unui răspuns oferit RISE de către Institutul pentru Inițiative Juridice de la Sofia. 

Cu excepția Letoniei, așadar, în fiecare dintre țările menționate mai sus, magistrații ies la pensie cu circa 12-17 ani mai târziu decât au posibilitatea să o facă în România! 

Contrar miturilor care circulă în mediul audio-vizual cu titlul de certitudine și care sunt preluate, în acest registru, de oameni politici sau de magistrați, pensiile speciale ale judecătorilor și ale procurorilor nu reprezintă un numitor comun al Uniunii Europene. 

Potrivit analizei redactate anul acesta de Comisia Europeană, din 28 de state, câte încă mai sunt în UE, doar în 10 magistrații au pensii speciale. 

În alte 3, au existat pensii speciale însă, între timp, au fost eradicate.

Faptul că în aceste 10 țări corpul profesional al celei de-a treia puteri în stat beneficiază de pensii speciale nu înseamnă că pachetele de avantaje pe care ele le presupun seamănă între ele. 

În Lituania, de exemplu – potrivit Comisiei Europene – judecătorii au o pensie calculată ca sumă dintre pensia „contributivă” și 10% până la 45% din media indemnizațiilor încasate în ultimii cinci ani de activitate. 

Dacă am recalcula pensia medie a judecătorului român după maximumul oferit de „algoritmul lituanian”, atât cât se poate aproxima, aceasta ar scădea cu o rată de 30% până la 50%!

Numai că judecătorul lituanian nu se pensionează la 50 de ani, asemenea celui român, ci abia la 65 de ani, ca și restul contribuabililor din Lituania.

Iar salariul lui – la care se aplică formula de calcul descrisă mai sus – este, în termeni relativi, de două ori mai mic decât al judecătorului român, în caz că vorbim de un judecător de curte supremă. 

Nu în ultimul rând, doar judecătorii primesc pensie specială în Lituania, nu și procurorii, așa cum se întâmplă în România!

Această disociere dintre beneficiile oferite judecătorilor și cele oferite procurorilor se regăsește și în Danemarca – țară în care, potrivit Comisiei Europene, magistrații au, de asemenea, pensii necontributive. 

Statul nordic acordă acest privilegiu doar pentru judecători și pentru conducătorii de parchete, nu și pentru restul corpului procurorilor.

În ultimul an, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina-Alina Corbu, a exprimat, public, mai multe opinii în apărarea pensiilor speciale de care beneficiază propria breaslă.

Într-un apel adresat, în luna ianuarie, întregii societăți, șefa ÎCCJ a scris: 

„În pofida unei legende induse la nivelul percepției publice, nici salariile și nici pensiile magistraților nu sunt cele mai mari și cred că e suficient ca oricine e interesat să verifice (…) situația fie și numai din țările din regiune”.

Știm deja – din salba de statistici a Consiliului Europei – că președinta instanței supreme nu spune adevărul atunci când se referă la salarii.

Dar oare are dreptate atunci când se referă la pensii?

Admițând că raportul pe care Comisia Europeană l-a publicat pe această temă ar avea greșeli ori lacune, am întrebat-o pe Corina Corbu dacă poate numi o singură țară din Uniunea Europeană în care pensiile magistraților sunt mai mari decât salariile lor, respectiv una în care magistrații se pot pensiona înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani – așa cum se întâmplă în România. 

Judecătoarea nu a putut să răspundă cu precizie la vreuna dintre cele două întrebări. 

I-am adresat aceleași întrebări și președintei Consiliului Superior al Magistraturii, Nicoleta Țînț.

Nici șefa CSM nu ne-a putut spune – în mod concis – ceea ce dorisem să aflăm. 

Însă ne-a pus la dispoziție o descriere, făcută în zigzag, despre un privilegiu sau altul pe care o țară sau alta îl acordă propriilor magistrați pensionari.

166 de milioane de euro a cheltuit contribuabilul român pentru pensia specială a magistraților în ultimul an. Pentru a înțelege magnitudinea acestei sume, trebuie spus că ea e egală cu costul de construire a 22 de tribunale de felul celui inaugurat la Craiova în 2016 sau cu costul de construire a 14 palate de justiție de felul celui inaugurat la Iași în 2014. Din 2011 până în 2020, această cheltuială s-a ridicat la aproximativ 1 miliard de euro.

Unul dintre exemplele cele mai la îndemână legat de ce poate să însemne privilegiul pensiei speciale din magistratura românească este cel al judecătorului CCR Daniel Morar.

Acesta a fost procuror-șef la DNA între 2005 și 2012 și este, începând cu 2013, unul dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale.

În 2015, Morar avea 49 de ani și îi mai rămăseseră încă șapte ani de activitate din mandatul de la CCR. 

Totuși, pentru că împlinise 25 de ani în magistratură, a putut să „iasă” la pensie!

Consecința „ieșirii” lui la pensie a fost că, în veniturile sale, pe lângă salariul de la CCR – unde a continuat să lucreze – și-a făcut loc și pensia specială.

Pensia i-a fost calculată ca 80% din veniturile brute care îi erau trecute, în momentul acela, în statele de plată de la Curtea Constituțională.

Cu alte cuvinte, peste noapte, Morar a devenit și angajat al CCR, și pensionar CCR!

Anul trecut, plătit fiind în această dublă partidă – și ca pensionar, și ca angajat CCR – Morar a încasat 11.000 de euro pe lună de la statul român. 

Practic, în fiecare an, Morar primește din taxele concetățenilor săi – doar ca pensie – echivalentul unui apartament cu două camere în București.

Iar pensia lui e în continuă creștere. An de an, se recalculează, indexându-se cu câte un procent, pentru fiecare nou an pe care Morar îl petrece în magistratură.

Astfel, astăzi, după cinci ani de pensie, pensia lui nu mai este egală cu 80% din veniturile brute de pe statul de plată de la CCR, ci cu 85%. 

La anul, va fi egală cu 86%. Peste doi ani, cu 87%. Și tot așa. 

Rugat să explice câteva amănunte ale rentei de lux pe care statul român i-o acordă lună de lună, fostul șef DNA a încheiat discuția cu următorul comentariu: 

„Aceasta este legea și fiecare profită de ea, inclusiv eu. Nici dacă aș vrea, nu aș avea cum să cer să mi se calculeze o altă pensie decât pensia de magistrat. Nu noi, magistrații, am făcut această lege, ci Parlamentul”. 

Legea la care se referă Daniel Morar a fost adoptată în 1997, din inițiativa avocatului Valeriu Stoica, la vremea aceea ministru al Justiției în Guvernul Ciorbea.

Pensia specială pe care ea o acorda – cu o configurație austeră față de cea de acum – era calculată ca 80% din ultimul salariu net al magistraților. 

(Atenție, nu din tot salariul net, ci doar din cel care decurgea din salariul de bază plus încă două unice sporuri). 

Și începea să fie plătită la aceeași vârstă la care erau plătite pensiile restului populației: 57, respectiv, 62 de ani. 

Nu orice magistrat avea dreptul la pensie specială, ci doar cei care lucraseră cel puțin 25 de ani în sistemul judiciar. 

Cei care depășeau acest prag primeau, pentru fiecare an suplimentar, câte un procent în plus la formula de calcul descrisă mai sus; dar nu mai mult de 100% din salariul net.

Valeriu Stoica spune că a introdus această pensie – numită în lege „pensie de serviciu” – pentru a încerca să oprească un exod care s-ar fi înregistrat, la vremea respectivă, dinspre magistratură spre avocatură. Și pentru a stimula juriștii buni să se reîndrepte spre posturile – atunci, neatractive – ale celei de-a treia puteri în stat.

„Pensia lui Stoica” a fost însă modificată radical, în 2004, de ministrul PSD Rodica Stănoiu, membră a Guvernului Adrian Năstase.

Stănoiu a schimbat formula de calcul a pensiei, din 80-100% din salariul net al ultimei luni de activitate, în 80-100% din veniturile brute!

Venituri brute, adică salariu plus sporuri plus orice alt venit care ar fi aterizat, în acea ultimă lună de serviciu, pe fluturașul de plată al magistratului! 

Urmare a acestei volte legislative, pensiile judecătorilor și ale procurorilor au ajuns să fie mai mari decât salariile lor. 

A fi magistrat pensionar a devenit, peste noapte, mai profitabil decât a fi magistrat activ.

Practic, o recompensă oferită pentru îmbrățișarea unei cariere s-a transformat, după doar șapte ani, într-un stimulent oferit pentru încheierea cât mai rapidă a aceleiași cariere.

Stănoiu spune că această modificare legislativă ar fi fost sugerată de Uniunea Europeană, la care România se pregătea să adere: 

„În nenumărate rapoarte de țară (n.r. – ale Comisiei Europene), precum și în notificările de la Consiliul Europei ni s-a spus că pensiile magistraților trebuie să fie cât mai apropiate de salariul pe care ei îl încasează. Și singura modalitate pe care am găsit-o (n.r. – de îndeplinire a acestei cerințe) a fost asta”. 

La data aceea însă, grație „Legii Stoica”, pensiile din magistratură erau deja „cât mai apropiate” de salarii.

De exemplu, un bărbat care ar fi intrat în magistratură la 25 de ani și ar fi ieșit la pensie la 62 de ani, așa cum cerea legea, ar fi avut o pensie egală cu 92% din salariul lui din perioada activă. O pensie, deci, foarte apropiată de câștigurile lui de dinainte de a înceta să mai meargă la serviciu. 

În schimb, potrivit „Legii Stănoiu”, același bărbat ar fi avut o pensie de 92% din veniturile sale brute, adică cu un sfert mai mult decât banii care i-ar fi revenit în ultima lună de serviciu.

Datele Casei Naționale de Pensii arată că, între 2004 și 2005, după producerea modificării legislative „Stănoiu”, pensiile magistraților români au făcut un salt de aproape 90%, de la 1.812 lei la 3.384 lei! Nota bene: fiecare dintre sumele de mai sus, consemnate în dreptul oricăruia dintre ultimii 20 de ani, e plătită în proporție de circa 80% de la bugetul de stat (pensia specială) și în proporție de circa 20% de la bugetul asigurărilor sociale (pensia contributivă). INFOGRAFIE: SERGIU BREGA

Chiar dacă „Legea Stănoiu” părea să fi umplut cupa cu privilegii din magistratura românească, revărsarea acestora a continuat și după 2004!

În 2005, guvernului PSD i s-a succedat un guvern PNL-PD, iar ministru al Justiției a fost numită Monica Macovei.

Macovei a plusat acolo unde părea că nu mai rămăsese loc pentru plusuri. 

În primul an de mandat, noul ministru a schimbat un element din lege care, până atunci, rămăsese neatins: vârsta de pensionare.

Macovei i-a scos pe magistrați din rândul lumii și a stabilit că aceștia se pot pensiona oricând, după ce îndeplinesc un stagiu de 25 de ani în profesie. 

Adică inclusiv înainte de a împlini vârsta de 50 de ani!

Practic, judecătorilor și procurorilor li s-a oferit posibiltatea să își scurteze anii de carieră cu o treime, fără niciun fel de penalizare financiară!

Întrebată de ce a operat respectiva modificare legislativă, Macovei spune că a încercat, pe această cale, să obțină ieșirea din sistem a cât mai multor magistrați educați pe vremea lui Ceaușescu, pentru a-i putea înlocui cu alții, recent formați la Institutul Național din Magistratură (INM) – entitate creată în anii de după Revoluție:

„La data respectivă ne pregăteam de aderare, care a presupus asimilarea corpului legislativ al UE. (…) Numai noii magistrați beneficiau de pregătire specializată la INM. 

Legea din 2005 le-a dat posibilitatea celor care apreciau că nu pot continua să se retragă în condiții decente, în loc să mai aștepte, blocând posturile, până la 60 și ceva de ani”. 

Strategia ministrului a funcționat. În următorii patru ani, 750 de magistrați au ieșit la pensie. 

În anteriorii patru ani, doar 150 se pensionaseră! 

Macovei se delimitează de efectele pe termen lung ale politicii sale din 2005: „O prevedere legală trebuie judecată în funcție de contextul în care a intrat în vigoare. Poate trebuie schimbată, după ce și-a îndeplinit menirea. Nu trebuie să rămână în vigoare zeci de ani”.

Prevederea a rămas însă în vigoare până astăzi. Niciunul dintre guvernele ulterioare nu a abrogat-o. 

Ca o consecință a perpetuării ei, de la o mie de pensionari, câți erau în ianuarie 2005, astăzi au ajuns să fie mai mult de patru mii de magistrați-pensionari pe rolul Casei Naționale de Pensii. 

În 15 ani, numărul pensionarilor din sistemul judiciar s-a cvadruplat. 

Un subterfugiu legislativ, folosit, în 2005, pentru decomunizarea instanțelor și a parchetelor produce efecte și acum, scoțând la pensie, ca o centrifugă, magistrați care, la căderea lui Ceaușescu, erau abia elevi de liceu. 

Pensionările curg în valuri și astăzi.

Nota bene: numărul noilor pensii intrate în plată – în fiecare an în parte – nu coincide, neapărat, cu numărul celor care s-au retras din magistratură în anul respectiv.

În momentul de față, din taxele și impozitele contribuabilului român, sunt plătiți 7.000 de magistrați activi și 4.120 de magistrați pensionari. 

Și – grație „Legii Stănoiu” – și unii, și alții sunt plătiți ca și cum ar fi activi!

Aceasta este, pe scurt, substanța celebrei „pensii speciale din magistratură” – despre care se discută, neîncetat, în ultimii ani. 

Și acestea sunt efectele ei.

Doar că despre efectele ei nu se discută cu nicio ocazie. 

Iar primii care refuză să vorbească despre aceste efecte sunt magistrații înșiși. 

Judecători și procurori se plâng de norma de lucru mare pe care o au în instanțe și în parchete, dar nu și de una dintre cauzele care generează această normă de lucru: golirea propriului corp profesional de către o lege a pensiilor fără replică în Uniunea Europeană, care, din 2004, a început să destrame o resursă umană pe care, teoretic, trebuia s-o consolideze.  

Propriu-zis, pe o voce, magistrații își apără pensia specială. Și pe o altă voce se plâng că sunt tot mai puțini! 

Realități care decurg una din cealaltă sunt discutate ca și cum ar fi realități paralele.

Nu doar pentru magistrați configurația actuală a legii pensiei lor speciale este un fapt străin de criza de personal cu care se confruntă la locul de muncă.

Ministrul Cătălin Predoiu – care a declarat, anul acesta, că în Justiție sunt o mie de posturi vacante – crede același lucru. 

Întrebat de RISE Project de ce nu elimină cele două mutații suferite de pensia specială instituită de Valeriu Stoica în 1997 (amendamentele „Stănoiu”, din 2004, respectiv, „Macovei”, din 2005) – Predoiu a spus că prima dintre ele este discutabilă, iar a doua, justificată.

Așadar, cea care a făcut ca pensiile să fie mai mari decât salariile e discutabilă! 

Iar cea care le-a permis magistraților să-și scurteze carierele cu o treime, ieșind la pensie de la vârsta de 50 de ani, e justificată!

Dacă cele două amendamente – „Stănoiu” (2004), respectiv, „Macovei” (2005) – ar fi revocate, iar legea pensiilor speciale s-ar întoarce la forma creată de Valeriu Stoica, beneficiile financiare pe care pensia specială din magistratură le presupune s-ar diminua, în termeni reali, de trei ori.

Din milionul și-o sută de mii de euro, cât reprezintă astăzi mina de aur care e pensia magistratului mediu statistic, ar mai rămâne circa 340.000 de euro. Adică doar de 8,5 ori mai mult decât pensia cetățeanului român mediu statistic, așa cum se poate vedea din infograficul de mai sus.

Însă pentru ca cele două amendamente să poată fi revocate, ar fi nevoie ca revocarea lor să fie acceptată de Curtea Constituțională.

Avocatul Augustin Zegrean – fost președinte al CCR și susținător fervent al pensiilor speciale din magistratură – este dintre cei care recunosc că cele două amendamente sunt aberante. 

Zegrean spune că, în mod normal, CCR nu s-ar putea opune restaurării legii pensiilor speciale la forma pe care ea a avut-o în 1997.

Opinia lui e, desigur, doar o anticipație personală – nu o dovadă că CCR ar judeca astfel. 

Însă, până ca CCR să ajungă să se pronunțe într-o astfel de privință, ar fi nevoie ca un grup politic să propună în Parlament un proiect de lege cu un astfel de conținut. 

Lucru care, în ultimii ani – ani ai războaielor purtate mai mult la megafon, decât în mod concret, împotriva pensiilor speciale – nu s-a întâmplat niciodată. 

Ionuț Stănescu