Sindicatul „Diamantul” deschide sertarul cu rușini

Există dosare care schimbă jurisprudența. Și există dosare care schimbă manualul de prostie instituțională. Saga „Cănărău vs. IGPR/MAI” le bifează pe ambele.
Sindicatul „Diamantul” vine cu două argumente cruciale care, dacă vor fi luate în serios de instanțe, vor rescrie pentru viitor modul în care se face cercetarea disciplinară în Ministerul Afacerilor Interne.

Dacă „experții” de la control intern și resurse umane ar fi fost minim preocupați să înțeleagă și să aplice fidel legea, aceste erori procedurale grosolane nu ar fi existat. Numai că, în loc de drept, am avut „drept pe lângă”.

„Destituirea nr. 2” – când sistemul descoperă destituirea în serie

Contextul: ne aflăm în episodul „Destituirea nr. 2” dintr-o adevărată saga judiciară: Cănărău vs. IGPR/MAI.
Seria, pe scurt:

1. Mustrare 2021 – banner sindical
   • Cănărău este sancționat pentru un banner de protest sindical.
   • Dosar: 135/110/2023.
   • Rezultat: sancțiunea este câștigată DEFINITIV în favoarea lui Cănărău.
   • În traducere liberă: sistemul a luat-o pe coajă.
2. Destituirea nr. 1 – Dispoziția IGPR nr. 2402/10.03.2025
   • Cănărău este dat afară prima oară.
   • Curtea de Apel Galați, prin Decizia 519/R/02.09.2025, suspendă dispoziția.
   • Efect: Cănărău revine în drepturi, cel puțin provizoriu.
   • Sistemul disciplinar: „Ne descurcăm noi, mai dăm una.”
3. Destituirea nr. 2 – raportul de serviciu atacat acum
   • A doua destituire este emisă în timp ce prima este suspendată.
   • Adică, în loc să aștepte verdictul definitiv, sistemul dă cu „copy–paste” la destituire.

În dosarul actual, Cănărău cere anularea Destituirii nr. 2 și daune morale. Și vine cu două argumente-bombă care, fiecare separat, spulberă actul.

„Justiție pe amânare” – șapte termene ca să citești legea

Dosar: 2449/121/2025 – Tribunalul Galați, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, complet C7 CAF – fond.
Obiectul: anularea raportului de serviciu (Destituirea nr. 2) + daune morale.

Părțile:

• Reclamant: CĂNĂRĂU IOAN – agent-șef principal de poliție, actualmente pensionar MAI, președinte Sindicat Europol – Galați.
• Pârâți:
  • IGPR – Inspectoratul General al Poliției Române
  • MAI – Ministerul Afacerilor Interne, cu tot cu ministrul de atunci, Daniel-Cornel Bode
  • și încă 11 persoane fizice cu funcții de conducere/decizie:
    MATEI Benone, IONICĂ Vicențiu-Iulian, IONIȚĂ Dorobanțu, LUPU Sorin, ȘINCAN Roxana, MIHĂI-DROR Răzvan, MUNTEAN Mihai-Dorin, DAN Cornel-Octavian, PĂUNESCU Emilian-Dumitru, MARCU Gabriel.
  • În total: 13 pârâți. O adevărată „echipă de proiect”.

Cronologia de toată jena:

• 16.04.2026 → 22.07.2026:
  Șapte amânări succesive de pronunțare, „pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise”.
  Traducere: instanța și părțile își fac timp să redescopere Codul muncii și Decizia ICCJ RIL nr. 18/2025.
• 23.10.2025 – cerere nouă:
  Se înregistrează cerere de amânare pentru depunerea de concluzii scrise.
• 06.11.2025 – încheiere:
  Se disjunge capătul de cerere privind suspendarea executării Dispoziției IGPR nr. 2748/21.05.2025 și se formează un nou dosar pentru suspendare.
• 22.07.2026 – termen curent:
  Termen pentru pronunțare. După șapte amânări, poate reușește cineva să citească până la capăt art. 60 din Codul muncii.

Nulitate în direct: „a-l destitui pe bolnav”

Primul argument-bombă de nulitate absolută: dispoziția de destituire a fost emisă în perioada concediului medical.

• Legea (art. 60 Codul muncii, ca drept comun) interzice concedierea/emiterea actelor de încetare a raportului de muncă pe durata incapacității temporare de muncă.
• Decizia ICCJ – RIL nr. 18/2025 (obligatorie, publicată în Monitorul Oficial nr. 967/20.12.2025) spune clar: încălcarea acestei interdicții atrage nulitatea absolută.
• Nu contează „când a fost bătut la mașină” actul, ci momentul în care produce efecte: dacă atunci omul se află în concediu medical, lovitura disciplinară este ilegală.

Așadar, „experții” de la control intern și resurse umane au reușit performanța să ignore atât Codul muncii, cât și o decizie obligatorie a Înaltei Curți.
Sindicatul „Diamantul” subliniază: dacă acești „specialiști” ar fi citit și aplicat legea, nu ne-am mai uita azi la un caz-școală de nulitate.

„Zombificarea disciplinară” – cum să destitui de două ori aceeași persoană

Al doilea argument-bombă: a doua destituire este emisă după ce prima devenise efectivă.

Situația juridică, pe românește:

• Prima destituire: Dispoziția IGPR nr. 2402/10.03.2025.
• A doua destituire: Dispoziția IGPR nr. 2740/22.05.2025 (în unele acte apare 2271/22.05.2025 – aceeași logică de „meticulozitate”).
• La data emiterii noii dispoziții, prima destituire era deja în vigoare, deci, Cănărău nu mai avea calitatea de polițist – era deja exclus din sistem.

Iar aici vine absurdul juridic maximal:
Nu poți destitui, a doua oară, o persoană deja destituită.
Nu poți aplica o a doua sancțiune disciplinară pentru aceleași fapte. Nu poți emite un nou raport de serviciu în baza unui raport juridic inexistent.

Consecința: a doua dispoziție este lovită de nulitate absolută, pentru că se sprijină pe un raport juridic mort. Sistemul a încercat să destituie un „cadavru disciplinar”.

Cei de la MAI și IGPR încearcă apărarea clasică: „e un nou raport de serviciu, cu alt temei juridic”.
Doar că, în absența unei calități de polițist în ființă juridică, „nou temei” înseamnă nou abuz.

Și, după cum Sindicatul „Diamantul” atrage atenția, dacă, la final, prima dispoziție va fi anulată definitiv, sistemul are oricum destule instrumente legale să verifice și să sancționeze disciplinar. Dar nu poți corecta o ilegalitate cu o ilegalitate și mai mare.

Tribunalul greșește, Curtea drege: istoria repetată a „capcanei sistemului”

Nu e prima dată când instanța de fond o ia pe arătură în dosarele lui Cănărău:

• Dosarul 360/2022 – pierdut inițial la Tribunal, câștigat DEFINITIV la Curtea de Apel Galați.
• Dosarul 104/2024 – aceeași poveste: Tribunalul spune „nu”, Curtea de Apel spune „ba da”.

În prezenta cauză, spune Sindicatul „Diamantul”, avem aceeași „logică” sancționator–disciplinară pusă la zid.
Instanța de fond a mai greșit în trecut în dosarele lui Cănărău. A fost corectată în recurs. Sistemul disciplinar și o parte a instanțelor par prinse în aceeași „capcană” logică: orice sindicalist incomod trebuie scos din joc, chiar cu prețul ignorării legii.

„Pensionar, dar nu bătut în cuie” – procesele nu mor cu omul

Un detaliu esențial pe care Sindicatul „Diamantul” îl explică ferm:

• După suspendarea celor două destituiri, Cănărău a ieșit la pensie.
• Asta nu înseamnă că procesele au rămas fără obiect.
• Procesele continuă, iar mizele sunt clare:
  • recunoașterea caracterului ilegal al dispozițiilor de destituire
  • consolidarea unei jurisprudențe care să blocheze, pe viitor, astfel de abuzuri
  • repararea prejudiciului moral.

Emil Pascuț, de la Sindicatul „Diamantul”, precizează că aceste argumente au fost create și explicate public de el de mai mult timp, alături de altele – cum ar fi omisiunea de audiere în cercetarea disciplinară.
Mai mult: deja alți polițiști au folosit aceste argumente și au obținut, la rândul lor, suspendări ale efectelor sancțiunii disciplinare.

Așadar, nu vorbim doar despre un caz izolat, ci despre o schemă de apărare validată în practică împotriva abuzurilor disciplinare superficiale sau rău-intenționate.

„Manual pentru cei care urmează la rând” – de ce contează acest dosar pentru toți

Sindicatul „Diamantul” transmite clar:
„Vă pun această notă de informare pentru că știu că sunteți destui în macar una din cele două situații:

• fie vi s-a emis o sancțiune/se încetează raportul de serviciu în concediu medical
• fie se joacă cineva cu sancțiuni în serie, pe același raport juridic.”

Aceste două argumente cruciale –

1. interdicția de sancționare încât timp ești în concediu medical (art. 60 Codul muncii + Decizia ICCJ RIL nr. 18/2025)
2. imposibilitatea de a destitui de două ori o persoană deja destituită, în baza aceluiași raport juridic inexistent –

sunt menite să schimbe pentru viitor cercetarea disciplinară în MAI și nu numai.

Pentru toți cei care se confruntă cu „execuții disciplinare” fabricate la comandă, acest dosar este mai mult decât un litigiu personal: este un precedent și un instrument.
Iar pentru „specialiștii” din resurse umane și control intern care semnează dispoziții în bătaie de joc față de lege, este un avertisment:

Când ignori Codul muncii și Înalta Curte, nu faci disciplină. Faci nulități absolute în serie. (Cristina T.).

Guvernul, prins cu „urgența” falsă în buzunar

Nu există urgență, nu există ordonanță de urgență – asta este, pe scurt, palma aplicată Guvernului de Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 876 din 16 iulie 2026. Curtea a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este neconstituțională în integralitatea sa.

Informația este dezvăluită și explicată pe larg de Sindicatul Europol, care arată negru pe alb cum Executivul a încercat, încă o dată, să facă „legiferare la minut”, cu sirenă de urgență trasă fals, pentru a băga în malaxor drepturile salariale, pensiile și alte prestații sociale ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv ale militarilor și polițiștilor.

CCR: „Urgența” Guvernului, o simplă chestiune de chef legislativ

În motivarea deciziei, Curtea Constituțională arată limpede: Guvernul nu a demonstrat existența unei situații extraordinare care să justifice adoptarea OUG nr. 62/2024. Argumentele Executivului au fost de… oportunitate legislativă, adică mai degrabă „așa vrem noi acum”, decât „arde, trebuie să intervenim imediat”.

Or, art. 115 alin. 4 din Constituție nu vorbește despre chef de reglementare, ci despre situații extraordinare, reale, obiective, care nu suferă amânare. În traducere liberă: nu poți să-ți bați joc de ordonanța de urgență și s-o transformi în mic instrument de reglaj politic și bugetar.

OUG 62/2024: cum a vrut Guvernul să lege Justiția de mâini și de picioare

Prin OUG nr. 62/2024, Guvernul a inventat o procedură specială pentru litigiile privind drepturile salariale, pensiile și alte prestații sociale ale personalului remunerat din fonduri publice – inclusiv militari și polițiști. Punct ochit: exact zona unde, în ultimii ani, statul a tot „optimizat” pe spatele angajaților, după cum amintește Sindicatul Europol.

Actul normativ obliga instanțele de fond să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție încă din prima instanță, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind chestiuni de drept, sub pretextul asigurării unei practici judiciare unitare.

Tradus în limbaj comun: înainte ca judecătorul să apuce să judece efectiv, trebuia să trimită mingea în terenul ÎCCJ, blocând procesele și trântind peste ele o „unitate de practică” gândită la centru. Justiția uniformă prin sufocare procedurală.

CCR: jurisprudența nu se unifică prin ordonanță panicată

Curtea Constituțională nu a înghițit povestea cu practica neunitară. Existența unor soluții diferite în practica instanțelor nu este, în sine, o împrejurare extraordinară. Dimpotrivă, spune CCR, unificarea jurisprudenței este deja prevăzută în Codul de procedură civilă: recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu alte cuvinte, mecanismele există deja. Nu trebuie să vii cu o OUG ca să „repari” ceva ce are deja mijloace de reglare. Așa că povestea Executivului cu „vai, trebuie urgent să uniformizăm deciziile” a picat la testul de constituționalitate. Nu era urgență, era doar un pretext.

Executivul intră cu bocancii în Justiție: separația puterilor, făcută zob

Dincolo de lipsa urgenței, Curtea atrage atenția asupra unui derapaj grav: încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție.

Guvernul, prin OUG 62/2024, s-a băgat direct peste procese aflate deja pe rolul instanțelor, impunând o procedură specială și influențând cursul unor litigii pendinte. A limitat posibilitatea judecătorilor de a soluționa cauzele potrivit regulilor generale de procedură. Adică Executivul a vrut să regleze din pix mersul Justiției, în timp ce aceasta judecă exact statul.

O asemenea ingerință este incompatibilă cu independența autorității judecătorești și cu rolul constituțional al instanțelor. Pe românește: Guvernul nu are ce căuta în sala de judecată ca legiuitor de urgență, cu mâna pe gâtul dosarelor.

Efectele după publicare: „urgența” moare, procesele respiră

După publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, efectele sunt concrete și masive:

• Litigiile privind drepturile salariale, pensiile militare și celelalte drepturi bănești ale personalului plătit din fonduri publice vor fi soluționate după regulile generale din Codul de procedură civilă, nu după invenții de moment ale Guvernului.
• Mecanismul procedural special din OUG nr. 62/2024 dispare din peisaj: nu mai este aplicabil.
• Numeroase cauze aflate pe rol vor putea fi judecate fără întârzierile artificiale create de obligativitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.
• Instanțele revin la normal: vor soluționa fiecare cauză în funcție de particularitățile ei, cu respectarea normelor de drept comun, nu după „tunelul” procedural trasat de Guvern.

Pe scurt, Justiția scapă de o botniță procedurală, iar cei afectați – polițiști, militari și restul personalului bugetar – au din nou șansa unei judecăți reale, nu a unei așteptări fără sfârșit.

Ordonanțe-trenuleț: hobby-ul Guvernului pe spinarea militarilor și polițiștilor

Decizia CCR nu lovește doar în OUG 62/2024. Ea expune o practică devenită rutină: Guvernul legiferează prin ordonanțe de urgență în domenii care ating direct drepturile salariale și de pensie ale polițiștilor și militarilor.

Conform analizei și criticilor formulate de Sindicatul Europol, în ultimii ani am văzut o puzderie de „ordonanțe-trenuleț”: la un loc, pe bandă rulantă, cu restrângeri, amânări și modificări ale drepturilor bănești. De fiecare dată, se invocă urgența. De aproape niciodată nu se demonstrează, în mod real și obiectiv, situația extraordinară.

Urgența este la buget, nu în Constituție. Iar Guvernul a tratat ordonanța de urgență ca pe un abonament premium la ocolirea Parlamentului.

CCR trage frâna de mână: ordonanța de urgență nu e Constituția Guvernului

Hotărârea Curții Constituționale este mai mult decât o simplă anulare a unei ordonanțe. Este un semnal dur: recurgerea excesivă la ordonanțe de urgență nu poate înlocui procesul legislativ parlamentar.

Constituția prevede ordonanța de urgență ca instrument excepțional. Transformarea ei în regulă de guvernare riscă să dinamiteze echilibrul puterilor în stat și să facă praf securitatea juridică a cetățenilor. Iar printre cei mai loviți de aceste improvizații normative sunt tocmai polițiștii și militarii, a căror salarizare și pensii au fost răsucite, tăiate, amânate și reconfigurate prin astfel de acte.

Prin Decizia nr. 876/16.07.2026, CCR îi spune Guvernului, ferm și fără menajamente:
urgența nu e ce spuneți voi că e, separația puterilor nu e opțională, iar drepturile oamenilor – fie ei polițiști, militari sau alți bugetari – nu sunt decor pentru ordonanțe-trenuleț.

Restul ține de memoria publică: câte astfel de palme constituționale mai trebuie ca Executivul să înțeleagă că nu poate conduce țara doar din „camera de urgențe” legislative? (Cerasela N.).