Connect with us

Actualitate

Liviu Pleşoianu: “De ce trebuie să ştim dacă a fost în SUFRAGERIA lui OPREA şefa DNA, doamna KOVESI”

Publicat

pe

Domnule ministru al Justiției,

Am ales data trecută să scriu foarte mult, cu LEGEA umplând substanțial cochilia fiecărui argument adus. …Cu toate acestea, deși faceți mereu apel la lege (în litera și, nădăjduiesc, spiritul ei), nu v-ați coborât până într-acolo încât să-mi răspundeți direct. Ați preferat să delegați… Deși nu ați delegat recent pe nimeni când a fost vorba să contactați adulții de la Bruxelles. V-ați deplasat personal pentru a-i întreba dacă vă lasă să treceți strada cu propunerile legislative în ghiozdan. De asemenea, personal și nu prin delegare ați ales să-l primiți (IARĂȘI…) pe cel mai important ambasador al celei mai importante țări de pe cel mai important continent…

Sigur, unui parlamentar român nu-i puteați răspunde tot personal. Pentru acest lucru, se impunea delegarea… Numai că, vedeți dumneavoastră, domnule ministru Tudorel Toader, cea mai mare problemă nu e maniera de a răspunde, ci răspunsul în sine. Pentru că răspunsul pe care l-am primit – via șeful de „Serviciu Comunicare și Relații Publice” – a fost, din nefericire, exact cel la care mă așteptam – anume că dumneavoastră NU PUTEȚI să faceți NIMIC. Lucru bine știut, de altfel. Doar îl repetați cu fiecare ocazie. Știm deja cu toții că pasați responsabilitățile ministeriale esențiale cu dexteritatea unui handbalist experimentat care dă mereu mingea înapoi, fără a-și asuma vreodată o aruncare la poartă…

Domnule ministru al Justiției, reușiți să vă înveliți așa de bine și de convenabil cu atâtea plăpumi de legi și cuverturi de acte normative, încât mai că încep să mă simt prost gândindu-mă că vă tulbur pasivitatea scolastică. Nu-i vorbă, aș evita să vă INOPORTUNEZ, atâta doar că sunt distruse în continuare destine de acea mașinărie infernală pe care o cunoașteți foarte bine și pe care aveți datoria să încercați măcar s-o opriți. Pentru asta, domnule ministru Tudorel Toader, pentru modul savant cum vă fofilați de fiecare dată când măsuri FERME s-ar impune, eu n-am de gând să vă slăbesc nicio secundă. Ori vă ASUMAȚI să aruncați mingea la poartă, ori mai bine ieșiți de pe teren înainte să se fluiere finalul jocului și lăsați pe altcineva care nu se teme de minge!

În ce o privește pe distinsa doamnă KOVESI, mi-ați răspuns, domnule Tudorel Toader, așa cum le răspundeți tuturor – nespunând ABSOLUT NIMIC! Cu o perseverență titanică, repetați nonstop (ba uneori mă gândesc că vă treziți și-n toiul nopții strigând aceleași cuvinte) că dumneavoastră n-aveți ”pârghii” pentru a lămuri treaba cu prezența încântătoarei doamne KOVESI acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din decembrie 2009. …Doar că aveți, domnule ministru Tudorel Toader. AVEȚI pârghii! Altceva vă lipsește, din păcate…

Iată doar câteva erori grave de logică în răspunsurile dumneavoastră:

  1. După cum știți, stimate domnule ministru al Justiției, datele Eurobarometrului Comisiei Europene arătau încă de anul trecut că doar 35% dintre români mai au încredere în justiție și în sistemul judiciar, cu 13 procente mai puțin față de anul 2015, scăderea fiind cea mai mare înregistrată de o instituție europeană într-un timp atât de scurt.

După cum știți, domnule Tudorel Toader, „Ministerul Justiției asigură buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public”.

Ca atare, vă întreb, în numele bunului-simț și al logicii elementare – DACĂ citiți împreună cele două paragrafe anterioare, oare nu rezultă fără putere de tăgadă că sunteți direct răspunzător de bunul-mers și de buna-imagine a JUSTIȚIEI din România, domnule ministru al… JUSTIȚIEI!?
Iar dacă admiteți că sunteți PRIMUL RESPONSABIL (și nu prea aveți cum să nu admiteți), nu înseamnă că pur și simplu NU aveți cum să vă baricadați la raionul de scutece atunci când un scandal de proporții zguduie din temelii sistemul judiciar românesc?

Dumneavoastră PRICEPEȚI, ultra-doctule domn, că vorbim despre Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție care, pe vremea când era chiar PROCURORUL GENERAL AL ROMÂNIEI, se ducea acasa la un POLITICIAN în CHIAR ziua POLITICĂ decisivă a alegerilor prezidențiale!? Și, în măsura în care PRICEPEȚI GRAVITATEA absolută a acestei situații, vă mai rabdă în primul rând BUNUL-SIMȚ fără a clarifica lucrurile înainte chiar de a vă spăla pe dinți în următoarea dimineață!? Înțelegeți, domnule ministru Tudorel Toader că nu puteți fi ministru dacă, în general, ca bărbat politic, NU PUTEȚI!? Pricepeți, domnule ministru al JUSTIȚIEI că încrederea românilor în… JUSTIȚIE se prăvălește într-o prăpastie de unde aproape nimeni nu o va mai putea ridica!?

Fiind PRIMUL RESPONSABIL față de mersul Justiției și față de imaginea Justiției, AVEȚI OBLIGAȚIA – atât în litera, cât mai ales ÎN SPIRITUL LEGII – să acționați DE URGENȚĂ în sensul clarificării situației doamnei KOVESI. A fost sau n-a fost la Oprea acasă pe 6 decembrie 2009? Iar dacă a fost, atunci e EXTREM DE SIMPLU, cu condiția să fim doar zdraveni la cap și să nu administrăm Justiția românească de o manieră eunucă: trebuie să propuneți nu doar REVOCAREA doamnei KOVESI, ci și EXCLUDEREA din MAGISTRATURĂ! …Știți foarte bine de ce! – Pentru că așa spune LEGEA (v-am citat din lege în sesizarea anterioară). …Dar și pentru că așa spune însăși prea-curata și imaculata doamnă KOVESI: „Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puţin în timpul liber. Uneori, datorită atribuţiilor de serviciu, trebuie să interacţionez (cu politicieni), dar doar la întâlniri instituţionale şi la activităţi instituţionale. În timpul liber nu mă văd cu politicieni şi nu mă întâlnesc cu ei. Consider că este o incompatibilitate cu statutul de magistrat şi având în vedere calitatea mea de procuror în Direcţia Naţională Anticorupţie cred că ar fi total nepotrivit să mă văd cu politicieni în timpul liber.”…

  1. Atâta vreme cât ministrul Justiției este cel care propune atât numirea cât și revocarea Procurorului-șef DNA, este absolut evidentă responsabilitatea directă a ministrului Justiției față de modul cum este condusă și cum funcționează Direcția Națională Anticorupție. Pentru a înțelege GRADUL ABSOLUT în care e RESPONSABIL ministrul Justiției, trebuie să urmărim exact succesiunea de pași în ceea ce privește numirea Procurorului-șef DNA.

…Iată: înainte ca CSM să își dea avizul (PUR CONSULTATIV), iar Președintele țării să numească efectiv în funcție, prin decret, ministrul Justiției este SINGURA FIINȚĂ OMENEASCĂ din România care PROPUNE pe cineva pentru funcția de Procuror-șef DNA. Iar, dacă PROPUNE o anumită persoană, se subînțelege că ALEGE acea persoană. Ca atare, ministrul Justiței este DIRECT și PE DEPLIN răspunzător de modul cum lucrează DNA pentru simplul motiv că DNA e o instituție condusă de persoana pe care DOAR EL, MINISTRUL, o poate ALEGE și PROPUNE!

Ca atare, este nu doar perfect ilogic, dar e de-a dreptul SFIDĂTOR la adresa inteligenței cetățeanului român să spui, ca ministru al Justiției, că tu nu poți decide de unul singur să propui REVOCAREA din funcție a acelei persoane pe care altfel DOAR tu, legal, o poți propune.

În LEGE, domnule ministru al JUSTIȚIEI, scrie așa: „Controlul constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu”. De asemenea, tot în LEGE, scrie și așa: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”. – Ce rezultă de aici, pe cale de consecință LOGICĂ, ușor de priceput și pentru un copil de clasă primară? Rezultă că, dacă un procuror nu își desfășoara activitatea conform principiului imparțialității, ministrul justiției poate solicita REVOCAREA acestuia tocmai pentru MODUL DEFECTUOS în care își îndeplinește atribuțiile de serviciu!

Pe scurt, domnule Tudorel Toader, din această clipă NU mai puteți să vă acoperiți cu tot felul de fraze bine ticluite. Demonstrația e simplă:
TREBUIE să-i solicitați imperativ doamnei KOVESI să răspundă la întrebarea referitoare la prezența acasă la politicianul Oprea pentru că doar așa puteți „controla modul în care își îndeplinește atribuțiile de serviciu”, doar așa puteți verifica dacă și-a desfășurat și își desfășoară activitatea „potrivit principiului imparțialității”. LEGEA, chiar LEGEA (care e aceeași pentru toți, că doar de-aia spunem că „Toate persoanele sunt egale în fața legii, fără privilegii și fără discriminări”) vă OBLIGĂ, domnule Toader. …Iar dacă nu faceți acest lucru CU MAXIMĂ CELERITATE, atunci se impune să demisionați sau să fiți DEMIS. …Tot cu maximă celeritate! (Sava N.).

 

Actualitate

Armata SUA accelerează dezvoltarea sistemului TITAN: contracte de 192 de milioane de dolari pentru Palantir și Anduril

Publicat

pe

De

Noua platformă mobilă va reuni informații din spațiu, aer și de la sol

Armata Statelor Unite a atribuit contracte de producție în valoare totală de 192 de milioane de dolari companiilor Palantir și Anduril, pentru trecerea în etapa de fabricație a sistemului mobil de informații de nouă generație TITAN.

Programul Tactical Intelligence Targeting Access Node este conceput ca o platformă terestră capabilă să colecteze, să coreleze și să distribuie informații către unitățile de pe câmpul de luptă. Sistemul va combina date provenite de la senzori și surse militare americane, inclusiv infrastructuri terestre și sateliți aflați pe orbită.

Palantir preia coordonarea producției

Palantir, companie care a devenit contractor principal al programului în 2024, a primit un contract în valoare de 127 de milioane de dolari. Anduril va încasa 65 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei mari părți a echipamentelor rezistente la condiții dificile.

Contractele vizează achiziția și integrarea a opt sisteme TITAN, ce urmează să fie livrate în următoarele 18 luni. Pachetul include patru variante avansate și patru variante de bază.

Palantir va coordona producția generală, în timp ce contribuții suplimentare, ale căror detalii nu au fost făcute publice, vor fi asigurate de L3Harris Technologies, Sierra Nevada, Strategic Technology Consulting și World Wide Technology.

Anduril va furniza sistemele ranforsate montate pe vehicule și va integra sursele de alimentare, precum și subsistemele destinate operatorilor. Echipamentele trebuie să funcționeze în condițiile solicitante în care operează forțele americane.

Două configurații pentru niveluri diferite de comandă

Varianta de bază a sistemului TITAN va fi destinată unităților de nivel divizie. Aceasta va fi instalată pe vehicule Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility, oferind trupelor o mobilitate sporită.

Modelul avansat va fi destinat structurilor de nivel corp de armată, brigăzilor de informații militare și centrelor de comandă care operează la nivel de teatru și în cadrul operațiunilor multidomeniu. Această configurație va fi montată pe vehicule din familia Family of Medium Tactical Vehicles.

Planificarea actuală prevede alocarea a două sisteme de bază și a unuia avansat pentru fiecare unitate. Numărul redus al echipamentelor va impune protejarea lor strictă, întrucât acestea vor reprezenta ținte deosebit de importante pentru adversar.

Testele din teren au scos la iveală probleme neașteptate

Armata americană lucrează la dezvoltarea și testarea sistemului TITAN de mai mulți ani. În 2022, mai multe versiuni preliminare au fost trimise în regiunea Pacificului și în Europa pentru evaluări operaționale.

Feedbackul militarilor a fost folosit pentru modificarea și îmbunătățirea sistemului. Testele desfășurate în Filipine au arătat, de exemplu, că nivelul ridicat de umiditate provoca probleme care nu fuseseră întâlnite în timpul operațiunilor din Orientul Mijlociu.

Oficialii americani susțin că dificultățile legate de condițiile climatice au fost remediate prin aplicarea unor proceduri mai riguroase de proiectare și verificare a rezistenței echipamentelor.

TITAN promite scurtarea decisivă a timpului dintre detecție și lovire

Colonelul Jonathan Lipscomb, responsabil de programele armatei americane privind sistemele de informații și analiză, a declarat că actuala configurație a TITAN este rezultatul mai multor ani de teste și al observațiilor transmise de militarii care au utilizat prototipurile în medii operaționale diferite.

Sistemul este proiectat să accelereze identificarea și localizarea țintelor prin combinarea automată a datelor provenite de la mai mulți senzori. Prin generarea automată a propunerilor de ținte și consolidarea imaginii comune asupra situației operative, TITAN ar urma să reducă semnificativ intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia.

Dezvoltarea pentru vehiculele tactice va continua

Acordarea contractelor de producție nu va pune capăt activităților de testare. Armata va continua să adapteze și să integreze sistemul pe vehiculele Joint Light Tactical Vehicle și Infantry Squad Vehicle-Utility.

În paralel, este pregătită și o versiune independentă de tipul vehiculului pe care este instalată. Aceasta va putea fi transportată într-o carcasă specială, încărcată în partea din spate a unui vehicul sau scoasă și conectată într-o clădire, în funcție de misiune și de situația din teren.

Sistemul va putea funcționa și fără acces la cloud

Una dintre mizele principale ale programului este menținerea capacității de operare în zone în care comunicațiile sunt întrerupte, degradate, intermitente sau sever limitate.

În astfel de condiții, TITAN va putea utiliza direct datele provenite de la senzorii locali, fără să depindă exclusiv de accesul la infrastructuri cloud sau la surse de informații centralizate. Unitățile vor putea să se deplaseze pentru a intra în raza senzorilor disponibili, să primească și să proceseze datele, apoi să continue identificarea și angajarea țintelor.

Prin această arhitectură, Armata SUA urmărește să mențină superioritatea informațională și să ofere comandanților o imagine operațională actualizată chiar și în cele mai dificile scenarii de luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul lansează „Secure Space Network” pentru a extinde accesul companiilor la infrastructura clasificată

Publicat

pe

De

Aproximativ 50 de facilități SCIF vor fi construite în Statele Unite

Companiile contractante vor avea în curând mai multe oportunități de a derula activități clasificate pentru Pentagon, printr-un nou program denumit „Secure Space Network”.

Inițiativa prevede proiectarea și instalarea a aproximativ 50 de spații securizate în diferite regiuni ale Statelor Unite. Aceste facilități, cunoscute sub acronimul SCIF — Sensitive Compartmented Information Facilities — sunt destinate procesării, stocării și discutării informațiilor strict clasificate.

Washington vrea să elimine barierele pentru companiile mici

Programul urmărește să faciliteze accesul firmelor capabile la mediile clasificate, considerate de industria de apărare una dintre principalele piedici în colaborarea cu Departamentul Apărării.

James R. Mismash, adjunct al secretarului pentru dezvoltarea bazei industriale și director al Biroului pentru Programe destinate Întreprinderilor Mici, a declarat că noua rețea va permite unui număr mai mare de companii să contribuie la proiecte militare clasificate.

Potrivit acestuia, cooperarea dintre instituțiile guvernamentale și sprijinul Congresului ar urma să consolideze baza de furnizori ai Pentagonului și să accelereze furnizarea capabilităților necesare forțelor armate.

SCIF-urile, spații proiectate pentru a rezista spionajului

O facilitate SCIF poate fi o zonă, o încăpere, un grup de încăperi, o clădire sau chiar un întreg obiectiv certificat și acreditat în conformitate cu standardele de securitate stabilite de directorul comunității americane de informații.

Aceste spații sunt concepute pentru a permite gestionarea informațiilor sensibile compartimentate și pentru a preveni o serie de amenințări. Printre măsurile de protecție se numără rezistența la pătrunderea forțată, interceptarea comunicațiilor audio și supravegherea electronică.

Costurile ridicate limitează accesul firmelor la contractele clasificate

Pentru multe companii mici care încearcă să obțină contracte militare, accesul la informații clasificate și la spații SCIF reprezintă o provocare majoră. Construirea și acreditarea unor astfel de facilități presupun costuri semnificative, iar unele firme nu dispun de infrastructura necesară sau nu au acces facil la astfel de locații.

Prin „Secure Space Network”, autoritățile americane încearcă să reducă aceste bariere și să lărgească numărul companiilor care pot participa la proiecte ale Pentagonului.

Programul ar putea fi extins rapid în funcție de necesități

Prima etapă a proiectului va crea un model de producție repetabil, care să permită extinderea rețelei pe măsură ce cresc cerințele operaționale.

Planul include și dezvoltarea unei capacități de producție flexibile, capabile să fie intensificată rapid pentru a răspunde unor creșteri bruște ale necesarului de spații de lucru acreditate pentru activități clasificate.

Facilitățile vor fi amplasate în baze militare și centre dedicate industriei

Coordonarea inițiativei va reveni Biroului pentru Dezvoltarea Bazei Industriale, aflat în subordinea structurii pentru achiziții și mentenanță a Departamentului Apărării.

Noile facilități ar putea fi amplasate în baze militare, în locații orientate către industrie — inclusiv centre de tip APEX Accelerators — sau în alte puncte considerate relevante pentru misiunile Pentagonului.

Detaliile publice despre program rămân însă limitate. Nu au fost precizate dimensiunile fiecărei facilități SCIF, bugetul alocat sau calendarul exact pentru implementarea proiectului.

Citeste in continuare

Actualitate

Halo_Shield: Noua frontieră a apărării împotriva amenințărilor aeriene asimetrice

Publicat

pe

De

Un conflict asimetric, o soluție modernă

Sistemele aeriene fără pilot (UAS) au redefinit complet dinamica apărării spațiului aerian, transformând-o într-un joc asimetric și extrem de rapid. Astăzi, dronele accesibile, care pot fi achiziționate cu mai puțin de 1.000 de dolari, reprezintă o amenințare critică pentru infrastructura strategică și obiectivele militare de mare valoare. Metodele tradiționale de apărare, bazate preponderent pe radare punctuale, se dovedesc insuficient de agile pentru a contracara atacurile multiple, rapide și venite din direcții imprevizibile.

Halo_Shield: Arhitectura rezilienței distribuite

Pentru a răspunde acestor provocări, a fost dezvoltată arhitectura modulară Halo_Shield, un sistem de combatere a dronelor (C-UAS) conceput să fuzioneze datele de la senzori activi și pasivi într-o imagine operațională unificată. Sistemul funcționează prin „Tile-uri” – componente integrate care conectează senzori tactici și efectori (inclusiv lasere de mare energie, precum sistemul LOCUST) într-un lanț de neutralizare distribuit. Această abordare elimină dependența de un singur punct de detecție, crescând semnificativ rata de succes a apărării.

De la experiment la succes operațional

În cadrul unor exerciții riguroase – T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026 – Halo_Shield a demonstrat capacități de necontestat. Validările din teren au confirmat că sistemul poate fi configurat în câteva minute, oferind o disponibilitate aproape continuă și interoperabilitate avansată. La Grand Forks, Halo_Shield a marcat o premieră prin coordonarea angajărilor cu laser de mare energie, preluând rolul de comandă și control direct și confirmând viabilitatea unui concept de apărare stratificat, gata pentru desfășurări rapide în medii complexe.

Ingeniozitate sub presiune: Lecții din deșert pentru tehnologia militară

Criza din Mojave

În timpul unor teste recente desfășurate în temperaturile extreme ale deșertului Mojave, terminalele terestre Starlink utilizate de armată au început să cedeze din cauza supraîncălzirii. Fără sprijin tehnic specializat în proximitate, soldații au recurs la o soluție de avarie ingenioasă: răcirea antenelor cu tricouri ude. Această abordare neașteptată a reușit să mențină fluxul de date esențial pentru operațiuni, demonstrând că adaptabilitatea pe câmpul de luptă poate suplini, uneori, lipsa echipamentelor complet ranforsate.

Tehnologia comercială: Avantaje și limite

Incidentul a scos la iveală dilema actuală a achizițiilor militare: echilibrul dintre rapiditatea tehnologiei comerciale și durabilitatea echipamentelor de tip „bespoke”. Dacă soluțiile comerciale, precum Starlink sau sistemele 5G, permit o desfășurare rapidă și costuri reduse cu 50% față de sistemele tradiționale, ele nu sunt întotdeauna proiectate pentru mediile austere.

Viitorul achizițiilor: Pragmatism peste supradimensionare

Lecția desprinsă de armată este clară: nu orice limitare tehnică necesită reproiectarea completă a unui sistem. Oficialii militari susțin acum că, dacă o procedură tactică simplă (precum răcirea improvizată) rezolvă problema fără a afecta misiunea, aceasta este preferabilă investițiilor masive în „supraransforsare”. Această filozofie, aplicată în urma experimentelor recente, ar putea schimba fundamental modul în care armata accelerează adopția tehnologiilor moderne, punând accent pe eficiență și adaptabilitate.

Schimbări la vârful Armatei SUA: Interim interimar în timpuri incerte

O numire surpriză

Într-o mișcare rapidă, Adam Telle a fost numit secretar interimar al Armatei, preluând funcția imediat după demisia surprinzătoare a predecesorului său. Telle, care ocupă în prezent funcția de asistent al secretarului Armatei pentru lucrări civile, a fost descris drept un patriot respectat, decizia fiind salutată de liderii din cadrul Comitetului pentru Forțele Armate din Senat.

Leadership în tranziție

Această schimbare vine într-un moment critic pentru forțele terestre, care traversează o perioadă de modernizare accelerată. Instituția se confruntă însă cu un vid de conducere la nivel înalt, atât pe plan civil, cât și militar. În timp ce Telle ocupă temporar fotoliul de secretar, postul de șef al Statului Major rămâne sub semnul incertitudinii după eliminarea generalului Randy George. Deși s-au vehiculat nume pentru acest post, Casa Albă nu a formalizat încă nicio nominalizare, pe fondul unor controverse politice privind credentialele potențialilor candidați. Pentagonul a dat asigurări că se lucrează la finalizarea acestor numiri, însă instabilitatea de la vârful ierarhiei militare rămâne un punct fierbinte în dezbaterea de la Washington.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv5 ore ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv5 ore ago

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...

Exclusiv5 ore ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusivo zi ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusivo zi ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv