Connect with us

Actualitate

De ce nu are MApN bani de pensii

Publicat

pe

După cum se știe, la toate discuțiile avute cu reprezentanții MApN pe tema pensiilor militare, încă de pe timpul lui Fifor, care afirma că are nevoie de 11 miliarde pentru a  rezolva problemele din sistemul pensiilor militare, până la ultima întâlnire domnii Roșu și Jianu la care am participat,  care susțineau că ar trebui să dubleze bugetul pensiilor militare ca să poată face față cererilor noastre, problema financiară a fost mereu piedica acordării oricăror reparații sau drepturi, nu suplimentare ci existente în legislația în vigoare sau modificată.

Chiar și în fața reprezentanților comisiilor pentru apărare și muncă, reprezentanții MApN susțin că nu sunt fonduri pentru unele prevederi ale proiectului dar nu au venit cu nici un studiu de impact și nici  măcar o simulare care să prezinte realitatea. Având în vedere lipsa oricăror date concrete, pe bază de date și calcule oficiale, afirmațiile reprezentanților finanțelor militare sunt cel puțin puse sub semnul întrebării.

Iată însă că, conform proiectului privind rectificarea bugetară pe luna Decembrie, publicat pe pagina Ministerului Finanțelor în data de 18.11.2020, rezultă că MApN are excedent de fonduri la capitolul salarii și asigurări sociale, deci inclusiv pensii surplus care este luat de la aceste capitole din bugetul MApN. Iată ce prevede proiectul menționat la nota de fundamentare:

– Ministerul Apărării Naționale pierde   -2.000,0 milioane lei. În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli de capital (-1.596,9 milioane lei), transferuri între unități ale administrației publice (-79,2 milioane lei), cheltuieli de personal (-136,9 milioane lei), bunuri și servicii (-100 milioane lei) și asistență socială (-80,9 milioane lei). În aceste condiții bugetul rectificat al Ministerului Apărării Naționale va fi pe partea de credite bugetare de 21.836,3 milioane lei, din care 19,171,4 milioane lei de la bugetul de stat, 2.664,4 milioane lei venituri proprii și 0,5 milioane lei fonduri externe nerambursabile, respectându-se angajamentul de alocare pentru acest minister a unui buget de 2% din PIB;

După cum se vede, la capitolul salarii și pensii, deci capitolul calitatea vieții, MApN are bani în plus care se iau de la posibili beneficiar și se dau la bugetul consolidat. Mă întreb, oare nu sunt acești bani veniți din cei care trebuiau acordați pentru acordarea celor 5% de la indexarea din 2016 luați cu actualizarea din 2017? Poate da, poate nu, important este însă că SE IAU, NU SE DAU.

Ce este însă ciudat este că totuși, un alt minister care acordă pensii militare, respectiv MAI deși are și el reduceri ale bugetului per total, dar are plusuri la cheltuieli de personal și asistență social, după cum se vede mai jos.

– Ministerul Afacerilor Interne: -635,4 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară la cheltuieli de personal (+10,0 milioane lei), bunuri și servicii (+21,8 milioane lei), asistență socială (84,99 milioane lei) și transferuri între unități ale administrației publice (+4,0 milioane lei) pentru încadrarea unui număr de 200 de medici rezidenți și de specialitate de către Spitalul de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București în vederea bunei gestionări a situației de risc epidemiologic. În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă (-6,6 milioane lei) și proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-746,9 milioane lei);

Și atunci îți vine să te întrebi, CUM SE FACE CĂ LA MAI, cu ministru civil din afara structurii deci, există o preocupare pentru ridicarea CALITĂȚII VIEȚII PERSONALULUI, iar la MApN cu ministru înstelat, cu ditamai direcția pentru calitatea vieții personalului împănată cu gradați care în ultimele două luni s-au văzut de 5 ori cu reprezentanți ai pensionarilor care își cer drepturile, fondurile tot scad și în bugetul MApN și în cel personal la pensii ? Ce spuneți domnule ministru, NU ESTE AȘA CĂ SE FAC EFORTURI PENTRU REPARAREA NEDREPTĂȚILOR? Eram întrebat de ce pun la îndoială  grija ministerului față de militari. Acuma vedeți de ce ?

Dar nu la fel se poate spune despre militarii din STS,  aceștia sunt privilegiați, că doar ei stau la butoane la alegeri. Conform aceluiași proiect, STS  este autorizat să plătească drepturile salariale pentru ”activitățile desfășurate în luna decembrie pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea ÎN BUNE CONDIȚIUNI a alegerilor Parlamentare”, după cum urmează:

”Art.19. – Prin derogare de la prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Telecomunicații Speciale, să plătească până la data de 31 decembrie 2020 drepturile salariale aferente activităților desfășurate în luna decembrie 2020 pentru pregătirea, organizarea șidesfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020.”

Acuma ce înseamnă ”în bune condițiuni” ne pot explica unii primari ajunși nici ei nu știu cum,  pe cai la care nu au visat măcar.

Din curiozitate, am căutat să văd și eu ce cuprinde acel articol 53 din legea 500 de la care se face derogare pentru plata celor din STS. Iată ce spune articolul respectiv:
” Articolul 53(1) Salariile în sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedenta.”

Deci, se autorizează STS să facă două plăți pe luna decembrie, una pentru salariul normal iar a doua pentru plata ”primelor” cuvenite desfășurării ”în bune condițiuni” a alegerilor. Ei, cum să nu ”fii atent” la desfășurării activității când știi că vei fi plătit, poate chiar în avans ?

 Pentru activitatea lor, cei din STS sunt recompensați. La MApN nu se dau nici drepturile cuvenite, iar când se fac ”reparații”  se fac pe negativ. De ce? Pentru că la MApN există oameni plătiți și cu atribuțiuni privind ”calitatea vieții personalului” dar și prin alte structuri, care urmăresc o altă calitate nu cea pe care o așteaptă personalul.

În timpul ăsta, ”personalul” a trecut la vânătoare de vrăjitoare, unii propun nici mai mult nici mai puțin decât împiedicarea procesului legislativ și probabil în curând vor propune linșarea celor ”vinovați” că ocupă posturi pe care ar vrea să se așeze ei, alții cer să fie și ei băgați în seamă, să fie și ei chemați la ”negocieri” că ei și ei oameni, deși până acuma i-au prezentat pe cei care au fost invitați la discuții, drept ”agenți electorali” ai unor candidați. Băieți, afișe și lipici găsiți pe toate drumurile, nu e nevoie să le cereți.  

Unii oameni răi, spun că se face acuma economie la pensii, ca să aibă de unde să dea anul viitor, când va veni o nouă Cocoașă marca OUG 59.

PS: Aștept încă răspunsul Direcției pentru Calitatea Vieții Personalului a MApN referitor la modul de aplicare a PLX 199, în special interpretarea sintagmei ”având regimul juridic al pensiei militare de stat (art 1101-1) , cu tot ce recurge din ea. Hai, că nu e așa greu, cu puțină bunăvoință se poate.(neacsum)

https://www.stiripesurse.ro/ministerul-finantelor-a-publicat-rectificarea-bugetara-scad-veniturile-creste-deficitul_1529721.html

https://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?categoriebunuri=proiecte-acte-normative&pagina=acasa&locale=ro&menu=Transparenta

Actualitate

SUA reduc amploarea exercițiului militar cu Coreea de Sud, pe fondul tensiunilor cu Phenianul

Publicat

pe

De

Trump invocă mesajul „ostil” transmis Coreei de Nord și costurile ridicate

Statele Unite își vor diminua participarea la exercițiul militar comun cu Coreea de Sud, programat pentru această lună, a anunțat președintele Donald Trump într-un mesaj publicat duminică pe rețelele sociale.

Liderul american a susținut că astfel de manevre sunt costisitoare și transmit Phenianului „un semnal complet nepotrivit și ostil”. În același timp, Trump a invocat relația sa „foarte bună” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Decizia a fost asociată și cu refuzul Seulului de a participa la eventuale acțiuni militare împotriva Iranului. Trump a relatat că l-a întrebat recent pe președintele sud-coreean dacă țara sa dorește să se alăture eforturilor americane pentru denuclearizarea Republicii Islamice Iran, însă răspunsul ar fi fost negativ.

Exercițiul Ulchi Freedom Shield începe în această săptămână

Ulchi Freedom Shield, unul dintre cele mai importante exerciții militare anuale organizate de Statele Unite și Coreea de Sud, urma să înceapă luni și să se desfășoare până pe 27 august.

Donald Trump a precizat că anularea participării americane nu mai este posibilă, având în vedere apropierea debutului exercițiului. Totuși, el i-a cerut secretarului Apărării, Pete Hegseth, să reducă „substanțial” amploarea întregului program.

În anii precedenți, exercițiul a inclus trageri reale de amploare, misiuni de sprijin aerian apropiat și operațiuni de interdicție aeriană. La manevre au participat mii de aeronave în cadrul unor scenarii de antrenament, precum și forțe pentru operațiuni speciale însărcinate cu contracararea unor amenințări simulate cu arme de distrugere în masă.

Pentagonul evită să explice impactul concret al reducerilor

Un purtător de cuvânt al Pentagonului nu a oferit detalii despre modul în care va fi modificat exercițiul și a direcționat întrebările către Casa Albă.

În paralel, pagina dedicată exercițiului de pe site-ul Forțelor Americane din Coreea afișa luni dimineață un mesaj de eroare, indicând că materialul solicitat nu mai era disponibil.

Anunțul a stârnit reacții critice în Congres. Senatorul Mark Kelly, democrat de Arizona și membru al Comisiei pentru Forțele Armate, a calificat decizia drept „miopă” și „o greșeală”.

„Coreea de Nord și Coreea de Sud se află încă, din punct de vedere tehnic, în stare de război. Capacitatea noastră de a ne apăra aliatul în fața Coreei de Nord depinde de faptul că forțele noastre sunt bine instruite și pot coopera eficient cu armata sud-coreeană”, a avertizat Kelly.

La rândul său, senatorul Andy Kim, democrat de New Jersey, a declarat că mesajul președintelui ridică semne de întrebare și sugerează o lipsă de considerație față de relația bilaterală.

„Deciziile privind exercițiile comune trebuie luate împreună, nu anunțate unilateral pe rețelele sociale”, a afirmat acesta.

Relația Washington-Seul, afectată de discuțiile privind trupele americane

Anunțul lui Trump vine într-un moment în care relațiile Statelor Unite cu mai mulți aliați tradiționali traversează o perioadă de instabilitate. Una dintre principalele surse de tensiune este reticența unor parteneri de a sprijini campania militară americană împotriva Iranului.

Coreea de Sud se află în centrul acestor dispute. Administrația americană ar analiza inclusiv posibilitatea reducerii efectivelor militare staționate în Peninsula Coreeană.

Noua Strategie Națională de Apărare a Statelor Unite, publicată în ianuarie, a sugerat că Washingtonul dorește o redistribuire a responsabilităților în cadrul alianței cu Seulul. Documentul afirmă că armata sud-coreeană este capabilă să-și asume rolul principal în descurajarea Coreei de Nord, beneficiind de un sprijin american mai limitat, dar esențial.

Potrivit strategiei, această schimbare ar reflecta atât capacitățile Coreei de Sud, cât și interesul Statelor Unite de a-și adapta dispozitivul militar din Peninsula Coreeană.

Pentagonul ia în calcul noi reduceri ale exercițiilor

Alte diminuări ale exercițiilor militare americane ar putea urma, în condițiile în care administrația de la Washington și conducerea Pentagonului încearcă să reducă presiunea financiară și să aloce mai multe resurse Comandamentului Central al SUA, responsabil inclusiv de operațiunile din Orientul Mijlociu.

Generalul Kevin Schneider, comandantul Forțelor Aeriene americane din Pacific, a declarat recent că armata își reevaluează calendarul exercițiilor pentru a menține nivelul de pregătire operațională în fața angajamentelor tot mai numeroase de pe glob.

El a explicat că responsabilii militari analizează unde pot accepta riscuri și cum pot gestiona nivelul de pregătire, în timp ce prioritățile sunt concentrate asupra regiunii aflate sub responsabilitatea Comandamentului Central.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA testează o rețea de producție 3D pentru aprovizionarea rapidă în războiul din Pacific

Publicat

pe

De

Într-un eventual conflict cu China, desfășurat la mii de kilometri de teritoriul american, lanțurile logistice ale Statelor Unite ar putea fi supuse unei presiuni fără precedent. Pentru a reduce dependența de transporturile clasice și de centrele îndepărtate de reparații, Marina SUA testează o soluție bazată pe fabricarea locală, la cerere, a pieselor de schimb — inclusiv la bordul navelor aflate pe mare.

Peste 50 de locații conectate într-o rețea securizată

Experimentul a fost desfășurat în cadrul exercițiului multinațional RIMPAC, la care au participat 31 de țări. Proiectul, coordonat de Naval Postgraduate School împreună cu organizația nonprofit FLEETWERX, urmărește dezvoltarea unui sistem de „producție avansată distribuită”.

Conceptul conectează, printr-un cloud securizat și neclasificat, peste 50 de locații dotate cu imprimante 3D, strunguri și mașini de frezat cu comandă numerică, precum și alte echipamente avansate. În rețea au fost incluse nave, baze militare, centre logistice, universități și companii din Statele Unite.

Unele piese au fost fabricate direct în timpul exercițiului, în timp ce altele au fost produse în centre aflate pe teritoriul american și expediate ulterior către utilizatori prin servicii comerciale de livrare. Sistemul a inclus și ambarcațiuni robotizate folosite pentru transporturi autonome de aprovizionare.

2.741 de solicitări în numai două săptămâni

Cererea depășită de capacitatea experimentală a rețelei a demonstrat amploarea problemei logistice. În decurs de două săptămâni au fost înregistrate 2.741 de solicitări pentru piese.

Rețeaua nu a putut răspunde decât unei fracțiuni din aceste cereri. Unele componente nu puteau fi produse prin imprimare 3D sau prelucrare CNC, iar echipa a fabricat în final aproximativ 75 de tipuri diferite de piese compatibile cu tehnologia disponibilă.

Unul dintre cele mai relevante rezultate a fost obținerea unor coliere metalice de mare rezistență, utilizate pentru fixarea conductelor de combustibil în timpul realimentării navelor pe mare. Prin procedurile tradiționale, obținerea unei oferte pentru o piesă de schimb putea dura aproximativ două luni. Prin imprimare 3D, colierele au fost fabricate în câteva zile, tratate împotriva coroziunii și aprobate în urma inspecțiilor.

Imprimarea 3D nu poate produce orice componentă

Testele au evidențiat însă și limite importante. Bateriile și plăcile electronice, de exemplu, nu pot fi fabricate în mod practic prin imprimare 3D. În alte cazuri, piesele au trecut de inspecția inițială și de testele preliminare, dar au cedat după instalare.

Un astfel de incident a implicat o componentă din titan, prelucrată prin tehnologie CNC pentru sistemul hidraulic al unui elicopter. Piesa a dezvoltat o scurgere minoră în timpul verificărilor de dinaintea zborului. O a doua versiune a componentei se află în prezent în testare.

Rezultatele confirmă că fabricarea aditivă poate accelera reparațiile, dar nu poate înlocui complet lanțurile tradiționale de aprovizionare și producție.

Argonul, o resursă esențială și dificil de transportat

Imprimantele 3D de înaltă performanță nu funcționează fără materii prime și consumabile specializate. Procesul utilizează pulberi fine de metal sau plastic, depuse strat cu strat și îmbinate cu ajutorul laserelor.

Procedura este extrem de sensibilă la contaminanți, iar oxigenul reprezintă una dintre principalele amenințări. În prezența oxigenului, procesul de sudare poate genera porozități, găuri și îmbinări defectuoase, compromițând rezistența piesei.

Din acest motiv, imprimarea se realizează într-o cameră etanșă, inundată cu argon — un gaz inert care împiedică reacțiile nedorite. În timpul exercițiului, au fost consumate numeroase recipiente de argon, a căror depozitare a ocupat aproximativ 7.000 de metri pătrați de spațiu la bordul unei nave.

Problema este amplificată de faptul că argonul este rar și costisitor de produs, reprezentând aproximativ 1% din atmosfera terestră.

Azotul ar putea reduce presiunea asupra logisticii

Pentru a diminua necesarul de argon, echipele de testare analizează dezvoltarea unor generatoare suficient de compacte pentru a fi instalate la bordul navelor, ideal într-un container standard de transport.

În timpul exercițiului desfășurat la bordul navei USS Essex a fost testată și utilizarea azotului, care poate fi extras din aer cu dispozitive suficient de mici pentru a fi integrate într-un sistem de imprimare 3D.

Azotul este mai reactiv decât argonul, ceea ce crește riscul apariției defectelor. Totuși, pentru anumite componente, performanța sa poate fi suficientă. Una dintre provocările următoarei etape este stabilirea exactă a pieselor care pot fi produse în siguranță cu azot și a celor care necesită argon.

Inteligența artificială trebuie să aleagă echipamentul potrivit

Testele au arătat că nu există o singură imprimantă 3D capabilă să răspundă tuturor solicitărilor. Rețeaua are nevoie de o combinație de imprimante, strunguri CNC, mașini de frezat și alte echipamente, coordonate de un sistem inteligent care să stabilească rapid ce utilaj este potrivit pentru fiecare piesă.

În cadrul ediției anterioare a exercițiului, instrumentele de inteligență artificială erau folosite în principal pentru căutări manuale și copierea informațiilor în aplicații conversaționale. Acest mod de lucru s-a dovedit prea lent și dificil de aplicat la scară largă.

În etapa actuală au fost testate două modele lingvistice de mari dimensiuni. Primul a fost antrenat pe politici, proceduri și standarde tehnice ale Marinei SUA, iar al doilea pe capacitățile diferitelor imprimante 3D și ale altor echipamente de producție.

Împreună, cele două sisteme au furnizat aproximativ 70% din răspunsul necesar pentru alegerea utilajului potrivit. Decizia finală a rămas în responsabilitatea experților umani.

Obiectivul este creșterea preciziei la 95%, astfel încât intervenția umană să fie redusă la minimum, iar sistemul să poată direcționa automat majoritatea comenzilor către echipamentul adecvat.

„Programul prezentului”, nu încă soluția finală

Rețeaua de producție avansată distribuită se află încă într-o etapă de dezvoltare și necesită numeroase îmbunătățiri. Nu există, deocamdată, o soluție capabilă să răspundă tuturor cerințelor logistice ale unui conflict de mare intensitate.

Scopul proiectului nu este impunerea unui sistem unic pentru întreaga armată americană, ci testarea unor tehnologii care pot reduce timpul de reparație și dependența de livrările pe distanțe lungi.

În forma sa actuală, inițiativa reprezintă mai degrabă „programul prezentului” decât un sistem operațional definitiv. Totuși, testele RIMPAC au demonstrat că o rețea conectată de echipamente de producție, experți și sisteme de inteligență artificială ar putea deveni un instrument important pentru menținerea forțelor americane în luptă, chiar și atunci când liniile logistice tradiționale sunt amenințate.

Citeste in continuare

Actualitate

Saildrone își extinde producția navală în Europa: noi sisteme autonome vor fi construite în trei țări

Publicat

pe

De

Producătorul american de nave de suprafață fără echipaj Saildrone își consolidează prezența pe piața europeană prin lansarea unor proiecte industriale în Țările de Jos, Norvegia și Polonia. Compania intenționează să producă pe continent mai multe dintre sistemele sale navale autonome, destinate misiunilor de supraveghere, informații și război antisubmarin.

Trei centre de producție pentru nave fără echipaj

Anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte de deschiderea celei mai importante expoziții de apărare din Scandinavia, DALO Industry Days, organizată în Danemarca. Compania americană și-a stabilit în acest an sediul central pentru operațiunile din Uniunea Europeană în această țară.

Planul industrial european include trei proiecte distincte:

  • prima navă Saildrone Spectre, cu o lungime de 52 de metri, va fi construită la șantierul Van Der Valk din Țările de Jos;
  • următoarea generație a navei Saildrone Surveyor va fi produsă la șantierul Umoe Mandal din Norvegia;
  • structurile verticale rigide ale navelor Surveyor, utilizate pentru propulsia asistată de vânt, vor fi fabricate în Polonia de compania Southern Spars, cu sediul în Noua Zeelandă.

Aceste investiții sunt concepute pentru a permite companiei să construiască și să desfășoare mai rapid nave autonome în apele europene.

Spectre, platforma de mare tonaj destinată luptei antisubmarin

Saildrone operează patru clase de nave de suprafață fără echipaj. Printre acestea se numără Surveyor, cu o lungime de 20 de metri, și Spectre, cea mai mare și mai rapidă platformă dezvoltată de companie până în prezent.

Spectre are o lungime de 52 de metri și o greutate de aproximativ 250 de tone. Platforma a fost prezentată în luna aprilie și va fi construită în cooperare cu Lockheed Martin și Fincantieri Marine Group.

Aeronava navală autonomă este destinată acoperirii unei breșe importante în domeniul războiului antisubmarin. Nava va putea atinge viteze de până la 30 de noduri și va fi proiectată pentru a executa inclusiv lovituri cinetice. Printre încărcăturile utile avute în vedere se află două sisteme Lockheed Martin MK-70 Payload Delivery System.

Danemarca testează navele autonome pentru supravegherea apelor teritoriale

În vara anului 2026, Forțele Armate daneze au început un test operațional de mai multe luni, utilizând patru nave autonome Saildrone Voyager în apele teritoriale ale țării.

Misiunea urmărește consolidarea supravegherii maritime și îmbunătățirea capacității de colectare a informațiilor în nordul Europei. Potrivit companiei, navele au finalizat o desfășurare de șase luni, menținând o disponibilitate operațională de 92% în condiții meteorologice și maritime dificile.

În aceeași perioadă, platformele autonome au identificat peste 170.000 de contacte distincte, termen care desemnează obiecte sau nave detectate individual.

Producția se extinde înaintea unei cereri europene în creștere

Compania nu a oferit detalii despre eventuale contracte europene viitoare, însă a transmis că își extinde capacitățile de producție pentru a răspunde cererii anticipate.

Cele trei proiecte anunțate sunt structurate sub forma unor contracte separate de construcție, încheiate cu parteneri industriali din Țările de Jos, Norvegia și Polonia. Extinderea ar putea transforma Europa într-unul dintre principalele centre de producție și desfășurare pentru navele autonome Saildrone.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

Episodul 46 – «IPJ Prahova – Grădinița de cadre»: Mocanu Horia cântă tata la altă masă! SIPI și DGA joacă după ureche?

Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. În episodul 46 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, Incisiv de...

Exclusiv14 ore ago

Bombă sindicală la Economie. Cum încearcă „garnitura Darău–Miron” să pună ministerul pe persoană fizică

Puci de birou la MEDAT: când reorganizarea miroase a lovitură de palat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a...

Exclusiv14 ore ago

IGPR, fabrica de „aproape demnitari”: cum a ajuns cabinetul șefului Poliției să semene cu o anexă de partid

De la funcție de poliție la poziție cu parfum de secretariat de stat Potrivit Sindicatului Diamantul, până în anul 2015,...

Exclusiv14 ore ago

UNIFORMA LUI PAPUC: CÂND POLIȚISTUL E TRIMIS LA CROITOR, IAR ȘEFUL LA DEFILARE CU „VIBE” DE VIPUȘCĂ

Polițistul de la IPJ Cluj – la croitor, nu la magazie În România, uniforma de poliție este, teoretic, simbolul disciplinei,...

Exclusiv14 ore ago

Consumatorii pot fi plătiți ca să își oprească becurile: ANRE lansează oficial serviciul de flexibilitate a consumului de energie

Consumatorii devin „jucători” pe piața de energie, nu doar plătitori de facturi Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)...

Exclusiv2 zile ago

Episodul 45 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. Lăutari cu epoleți, amante strategice și pipițe de protocol

Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. Dacă în politica mare ne uitam cum Nicușor Dan se bate cu CCR...

Exclusiv2 zile ago

CIBS: contribuția „individuală” care dispare colectiv în buget

Peste un miliard de euro pe an și nici urmă de pensie contributivă Polițiștii și militarii ar fi contribuit anual...

Exclusiv2 zile ago

STATUL PARALEL LA PRIZA: CUM S-A SCURTCIRCUITAT DEMOCRAȚIA LA TABLOUL GENERAL

De la colonelul „Stare de Excepție” Florin Cosmoiu la anularea votului din 2024 Fabrica de „stare de excepție” Cum a...

Exclusiv2 zile ago

Șeful de poliție și platforma de tractări: când „misiunea” pare să înceapă după apelul clientului

Europol readuce în atenție cazul Techirghiol Sindicatul Europol readuce în discuție situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din cadrul IPJ Constanța,...

Exclusiv2 zile ago

„Tractări la comandă”: șeful Poliției Techirghiol, între uniformă, platformă și acuzații de protecție instituțională

Când șeful secției lasă biroul pentru volanul platformei Sindicatul Europol readuce în atenția publică situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata

Sau cum s-a transformat poliția într-o pepinieră de protejați, bolnavi strategici, amante ale funcției și specialiști în dosare făcute scrum...

Exclusiv3 zile ago

Cai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”

„Nae Comisionaru’ și „Troaca de Aur – TCE”: de la Vijelia dopată la troleibuzul beat Cum s-a transformat Ploieștiul în...

Exclusiv3 zile ago

STATUL PARALEL LA PRIZE: CUM S-A ÎNFIPT SRI ÎN PRIZA TRANSELECTRICA

De la epoleți la ștechere: România, țara în care „rezerva de cadre” nu se pensionează, doar își schimbă badge-ul În...

Exclusiv3 zile ago

„Ți-ai făcut meseria? Acum plătești!” — noua normalitate pentru polițistul român?

La Buhuși, un episod de ultraj și distrugere stârnește indignare: polițiști amenințați, mașină personală avariată, iar mesajul transmis pare să...

Exclusiv3 zile ago

Pietre aruncate, mașină distrusă, atacatorii încă liberi: șase zile de tăcere după agresiunea de la Buhuși

Sindicatul Europol acuză lipsa unei reacții ferme după un atac violent asupra polițiștilor din Buhuși, județul Bacău. Deși dosarul este...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv