Top – model C.D.

La sfîrşitul anilor ’70, o fotografie reluată de majoritatea revistelor occidentale de mare tiraj o surprindea pe soţia numărului 1 sovietic strivind-o cu privirea grea de ură pe prima doamnă a Franţei acelui moment. Corpolenţa dizgraţios revărsată din volănaşele unei ridicole rochiţe înflorate neputincioasă în faţa siluetei graţios conturate da eleganţa unui taior de recepţie.

La fel ca Binele şi Adevărul, Frumosul se autoexcludea şi la Bucureşti din definiţia top-modelului politic totalitar. El reapare acum, timid, dar ireductibil şi se reintegrează aşa cum analiştii au putut deja remarca şi în lobby-ul diplomatic. Diplomaţii îşi afişează prestanţa ca pe un capital compatibil cu atribuţiile lor, ambasadele înfloresc sub strălucirea chipului şi rafinamentul toaletelor feminine. La recepţiile din ultima vreme s-a impus un arhetip de prezenţă feminină pe care ne este plăcut să vi-l propunem şi dumneavoastră, doamna Maria Ines Prestes de Schipani, prima doamnă a Ambasadei Uruguayului.

Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire

Ion Caramitru fluierat în rolul revoluţionarului

„Vocea Revoluţiei” din decembrie 1989 a fost redusă la tăcere la 15 noiembrie 1990. În Piaţa Revoluţiei, Ion Caramitru n-a mai putut spune decît: „Vreau să vă spun”… şi „Jos Iliescu!”. De ce? N-a fost lăsat, nu de Securitate, nu de terorişti, ci de zecile de mii de oameni ce s-au adunat cu acest prilej, întreţinînd incandescenţa libertăţii, demnităţii şi democraţiei autentice. Domnul Ion Caramitru, actor, regizor, director al Teatrului „Bulandra”, preşedinte al UNITER a dorit să fie şi in miezul acestei ample manifestaţii, dar oamenii l-au descoperit acum, după unsprezece luni de la Revoluţie, doar făcînd parte din reziduurile acesteia.

Tristă zi, poate cea mai tristă pentru acest actor minunat, care nu a înţeles că nu se mai poate participa la putere, ocupînd un loc in balcoane şi prezidii şi cîntînd pe mai multe strune, ci coborind mereu şi mereu in mijlocul nemulţumirii tuturor, tocmai pentru a deveni portavocea lor adevărată.    

Oare să nu fi auzit domnul Caramitru de gestul ultimului revoluţionar al secolului XX care, atunci cind s-a cucerit puterea şi Fidel Castro i-a oferit un post, o maşină şi o vilă, acesta a spus: pină cind ultimul om din ţara ta nu va avea ce îmi oferi tu, eu nu pot primi aşa ceva! Şi a plecat spre altă Revoluţie… Şi, dacă nu ar fi fost ucis, sînt sigur că ar fi participat şi la Revoluţia noastră, iar de la noi – ar fi plecat spre altă Revoluţie, deoarece cuceritorii de puteri i-ar fi propus o vilă (poate chiar in bulevardul Primăverii…), o maşină şi un post de ministru!

In numele a tot ce a făcut Ion Caramitru pentru Revoluţie, dar şi în numele a tot ce n-a făcut după aceea, nu cred că trebuia să mai încerce să apară iarăşi la tribună, fiindcă a trebuit să suporte umilinţa să primească drept în faţă biciul vorbelor mulţimii: „Strigă Jos Iliescu!” şi Ion Caramitru a strigat: „Jos Iliescu!” „Mai tare! Mai tare, lingăule!” striga mulţimea. Şi Ion Caramitru a jucat şi rolul acesta.

George BĂNICĂ

​

K.O. 

O nouă performanţă a reuşit joi redacţia de actualităţi a Televiziunii, programînd un interviu agramat cu ministrul tineretului şi sportului – Niculescu Duvăz, înaintea demisiei doamnei Thatcher. Din surse demne de încredere aflăm că prima parte a Actualităţilor s-a făcut exclusiv cu aportul femeii de serviciu, ceilalţi redactori concentrîndu-şu atenţia asupra interviului emoţionat al domnului Roşiianu cu o dulce frumuseţe blondă din Oradea. Nici doamna Thatcher nu-i de fier, dar nici domnul Roşiianu de piatră.

​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire

​​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire

​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire

Gura lumii în imagini

UN GEST DE CURTOAZIE. Cu distincţia care-l caracterizează, domnul ambasador Schipani, alături de colegul său argentinian domnul Torres Avales, a conferit o notă aparte întîlnirii cu ziariştii, oferindu-le surpriza de a-l cunoaşte cu trei zile mai devreme pe noul purtător de cuvînt al guvernului, domnul Bogdan Baltazar, prietenul său. Iată o chestiune care acum ar fi fost de neconceput, sau aproape de neconceput fără… aprobare!    

CE SCRIEM ŞI CE FUMĂM! Trăim într-un prezent în care abundă… „Viitorul”. Timp de esenţă liberală, viitorul s-a împărtit între cele trei aripi (curiozitate zoologică) ale unui partid cu disponibilităţi de miriapod, una dintre ele, cea mai legitimată istoric fiind aceea condusă de către domnul director Dincă, aici într-un moment de severă introspecţie pe tema „ce scriem şi ce fumăm”…

EU SÎNT MIC, TU FĂ-MA MARE! Deşi problematica emancipării şi promovării femeii pare să fi intrat într-un con de umbră după revoluţie, de vină fiind, desigur, excesele înregistrate pe vremea „odioasei”, mecanismele par a continua să funcţioneze. Doamna Carmen Firan este singurul şef de gazetă femeie (într-o epocă în care pînă şi revista „Femeia” e condusă de un bărbat), sub directa sa îndrumare ziarul devenind din mic, mare, ca într-un gest de milostivenie al CELUI DE SUS

COCTEIL LA AMBASADĂ Una dintre libertăţile pe care ni le-a adus revoluţia este aceea de a putea intra într-o ambasadă (străină, bineînţeles) fără frică de a fi ascultat din cine ştie ce scrumieră, de a scăpa vreo vorbă imprudentă faţă de un interlocutor drăguţ şi prea amabil, care pare să te cunoască de cînd lumea. Nu. Am căpătat, în doar zece luni, deprinderea de a păşi cu aplomb peste această graniţă imaginară care este uşa unei reşedinţe, şi de a ţine cu nonşalanţă în mînă un pahar cu whisky „on rocks”, cît e seara de lungă. Încă puţin şi frecventarea recepţiilor de la ambasade s-ar putea să devină o a doua natură a jurnaliştilor. Vă oferim, în rubrica de faţă, instantanee surprinse cu cîteva zile în urmă, la recepţia oferită ziariştilor de către domnul DOMINGO SCHIPANI, ambasadorul Uruguayului, înainte de plecarea premierului Roman în turneul sud-american, pe care de altfel îl şi însoţeşte la această oră.
Fotografii de Lucian SIMION

O BREASLĂ UNITĂ. Numărul mare de personalităţi prezente la cocktail nu a umbrit, în nici un fel, viziunea de ansamblu a breslei. Care, cel puţin în acea seară, a demonstrat că, în ciuda unor puncte de vedere diferite, în faţa unei sticle de whisky rămâne unită!

TRĂIM DIN CEEA CE SCRIEM! Veritabil Don Quijotte modern, hispanistul Darie Novăceanu n-a stat prea mult pe gînduri pentru a se avînta într-o luptă pe viaţă cu morile de vînt ale suspiciunilor generate de rapida succesiune Scînteia – Scînteia Poporului – Adevărul. Gurile rele susţin că domnia sa ar fi singurul lucru care s-a schimbat în corpul central al fostei Case a Scînteii si că faptul de a fi unicul director de gazetă neretribuit, fără a fi onorific, îl obligă să trăiască efectiv din ceea ce (şi cum) scrie…

UN PREŞEDINTE PENTRU LINIŞTEA NOASTRĂ. Domnul Sergiu Andon a acces la conducerea Sindicatului ziariştilor după un provizorat extrem de agitat, pe parcursul căruia liderii autonumiţi au desfăşurat o extrem de amplă activitate de contacte internaţionale şi primiri de ajutoare. Reuniunea la nivel înalt de la Poiana. Braşov a condus, după lupte seculare, ce au durat trei zile, la stabilirea unei cu totul alte ierarhii decît cea dorită (şi stabilită) de organizatori. A fost ales domnul Sergiu Andon, un om echilibrat, dotat cu o privire lucidă asupra peisajului publicistic în continuă schimbare. Pînă acum, totuşi, un preşedinte pentru liniştea noastră.

PACT DE NEAGRESIUNE. întîlnirea dintre domnii Ilie Păunescu, directorul proaspetei reviste creştin-democrate „Epoca” şi domnul Nicolae N. Lupa, comentator de politică externă al ziarului independent „Dimineaţa” a avut loc pe coordonatele consensului referitor la criza mai mult sau mai puţin mondială de hîrtie şi la efectele sale devastatoare în spaţiul Carpato-dunărean
O GARSONIERĂ LA MANSARDĂ! Între timp, ne-am reîntîlnit cu domnul Bogdan Baltazar la prima sa reuniune de lucru în care a făcut oficiile de cărăuş autorizat al cuvîntului guvernului. Tot atunci am aflat că, fire modestă, domnia sa locuieşte (încă) într-o garsonieră din Titan şi că, după părerea domniei sale cea mai sigură investiţie în România acestor ore este să-ţi cumperi o casă. Nu ştim dacă dînsul intenţionează să şi-o cumpere, dar ştim că guvernul doreşte să investească în casa comună europeană. Se pare că acolo mai este liberă o garsonieră la mansardă, pentru care, însă, se zvoneşte că a depus deja cerere Albania…

PUTEREA AZI? Fără stipendii, fără privilegii, cu grija permanentă a retuşurilor pe care le necesită imaginea guvernului, condiţia unui oficios nu se mai deosebeşte prea tare de aceea a unei gazete de opoziţie. Secretul puterii pare să constea mai degrabă în păstrarea decît în obţinerea ei şi probabil că acesta a fost motivul pentru care tema este dezbătută într-o publicaţie specială. „Puterea Azi?” – în care am recunoscut profilul publicistic al d-lui Octavian Ştireanu.

​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 5-a ► 

PATRU STELE PE CERUL MOLDOVEI

Consemnam încă de prin octombrie o scădere de afluenţă prin cîrciumi. Acum, gluma cu scumpetea care abia aşteaptă să ne sară de gît s-a îngroşat şi pentru clientelă, dar şi pentru restaurantori. Cine s-a lăcomii cu polonicul la cazanul scumpirilor exorbitante stă acum sprijinit în el a pagubă şi caută din ochi lingura bunului simţ cu care se încearcă, pretutindeni, adevărate afaceri, cele bazate pe profesionalism şi perspectivă. E drept că destule cîrciumi proaste sînt încă frecventate, clar mina rece a declinului a început să însemne porţile la care va cînta cucuveaua falimentului. Prin citeva din ele ara păşit săptămîna trecută. La Carul cu Bere, restaurat cu preţul a cîtorva sute de milioane de lei, mîna de gospodar pe care ar merita-o nu există. Jalnica privelişte duminică la prinz – localul pe jumătate gol, o atmosferă sleită, de muzeu în părăsire, ciţiva chelneri bălăbănindu-şi lenea şi lehamitea printre mese sărăcăcioase. Fără alte chemări gastronomice în afară de refrenul monoton al cotletului cu garnitură de mazăre, a cărui singură alternativă sînt Cîrnăciorii olteneşti. Carul cu Bere scîrţîie din încheieturile sale scump oblojite, în fundătura ultimei categorii – o stea.

Mă uimeşte pustietatea – la ora prînzului – din braseria Berlinului. Îmi trece uimirea cînd văd doi chelneri grosolănind o masă de tineri care vor bere şi salată berlineză. Salată nu e şi bere – dacă şi-au adus de acasă! Cunoştinţele cu care se intîmplă să fiu consimt să ia un ficat de porc la tavă, dar se lasă păgubaşi după ce gustă, eu insist să termin creierul pane pe care l-am comandat şi reuşesc numai ajutîndu-mă cu o răcoritoare-sălcie. În timp ce jos, bucătăria are, încă, un meniu destul de variat şi menţine un serviciu civilizat. Dar, poate, mansarda asta e un fel de Berlin de Est. Nu e loc, aici, de mai mult de o stea.        

Am în schimb posibilitatea să garantez cititorilor mei că s-a ivit, de curînd, in Bucureşti un fel de minune la îndemîna celor ce tînjesc după un local select, la preţuri accesibile. Vechiul blazon al Moldovei, aninat în marginea patriarhalei Grădini a Icoanei a fost lustruit de catifeaua unei mantii purtate de un os domnesc al lumii restauratorilor – dl. Silviu Ursescu. Crama – fostă bar de noapte – in care am poposit de cîteva ori în ultimele două săptămîni are din construcţie un aer de intimitate, accentuat de sistemul de iluminare şi dispunere a meselor. Dar poate că ar trebui spus, în primul rînd, că este unul din puţinele localuri bucureştene care are aer, pur şi simplu, instalaţia de aerisire funcţionînd incredibil de eficient. O orchestră bine înzestrată electronic, cu un repertoriu axat pe muzică de dans, încălzeşte atmosfera la un nivel de audibilitate nestînjenitoare pentru şoaptele perechilor de îndrăgostiţi de pe ring, reverbexîndu-se antrenant asupra meselor care se mulţumesc să asculte şi să întreţină conversaţii de afaceri sau de protocol. Reţete originale, strictul necesar din bucătăria românească şi cea franţuzească, prezentarea spectaculoasă, vin bun, din sursă sigură – Odobeşti. Clientela s-a selectat deja singură. Dar marea surpriză e nota de plată. Moldova îşi tratează oaspeţii boiereşte dar nu-i consideră nababi. La afluenţa de lume bună pe care o întrevăd spre discretul local din grădina Icoanei mă pot aştepta ca ghiaţa categoriei- maxime să se spargă aici. 

Moldova primeşte fără ezitare din partea înaltei porţi a Inspectoratului nostru firmanul celor patru stele.

Inspector L.

P.S. Ieşirea Capsei din top se datorează exclusiv intrării în renovare.

​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 6-a ► Click pe imagine pentru mărire

​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 7-a ► Click pe imagine pentru mărire

​Ziarul Libertatea din 24 noiembrie 1990 pag. a 8-a ► Click pe imagine pentru mărire

Dintre sute de ziare…

– Iute trecere in revistă a presei –

Surprinzător, dar perfect real, şocul liberalizării preţurilor hîrtiei pare să fi fost suportat destul de bine de către mia de gazete ce apar în tară. Unele s-au scumpit, altele şi-au redus numărul de pagini, dar maşinăria merge înainte! • OBLIO a inaugurat o rubrică profund originala, intitulată „Gura Bucureştilor”. „Gura lumii” din LIBERTATEA îi transmite salutări tovărăşeşti, aşa, buş-a-buş cu domnul Bush”, vorba proverbului • În DEMOCRAŢIA, „Caruselul trădării” scoate din umbră un spion: generalul Şerb! Măi, oameni buni fiţi atenţi că s-ar putea să fie disident! • TRICOLORUL apare, în actualele condiţii grafice, în alb/negru. Ajunsă la numărul trei, revista publică o poezie de Florica Mitroi care visează o primăvară socială, gîndită sincer, paşnică, dar fermă”. Pînă la primăvara asta ne paşte însă iarna nemulţumirii noastre… • PHOENIX se ocupă de „scandalul de la Zig-Zag”, intervievîndu-i pe George Stanca şi Vasile Neagoe. Primul e de părere că „un gazetar poate dărîma un guvern” (dar, ca să fim sinceri, cine nu poate dărîma un guvern în ziua de azi, cu un simplu gigafon?) în timp ce al doilea „toarnă”: „Ion Cristoiu m-a şantajat să scriu primul meu articol” • ATITUDINEA – tribună de luptă împotriva totalitarismului – ia atitudine fermă faţă de „Baia secretă a tovarăşului Homoştean”. Ca să se ştie că nu numai Postelnicu a fost ministru de interne pe vremea odiosului • DEŞTEPTAREA ne atrage atenţia asupra unui caz ieşit din comun: doi luptători români, participanţi la un turneu la Salonic au ajuns la puşcărie pentru că au refuzat avansurile… unui grec, care i-a reclamat la poliţie că l-ar fi jefuit. Luptătorii noştri continuă să stea la răcoare pentru că nimeni nu e dispus să le achite cauţiunea de 2000 de dolari! • În CUVÎNTUL are cuvîntul celebrul domn Nica Leon, cu o chemare în judecată a preşedintelui Iliescu pentru… viol: al sediului Partidului Liber Democrat • Tot din CUVÎNTUL aflăm numărul exact al manifestanţilor din 15 noiembrie din Piaţa Palatului: un milion în cap! • ACASĂ anunţa onorata clientelă că „România Liberă” oferă spre” vînzare cărţi poştale ilustrare re prezentînd scene memorabile din timpul Revoluţiei la preţul modic de 25 de cenţi • Schimbînd porta-vocea cu creionul, domnul NICA LEON – comite în BARICADA articolul „Clasa muncitoare merge în Paradis?!” din care cităm o propoziţie memorabilă: „Bani sint destui, dar nu pentru popor!” • Titlul săptămînii în EPOCA : „Revoluţia de piaţă”, de Bogdan Ghiu. Tot în EPOCA înregistrăm prima cerere de demisie tipărită şi aprobată cu apostilă pusă chiar pe ziar: cea a domnului Ion Diţoiu, de la „Pentru Patrie”. Mirajul cuvîntului tipărit? • LUCIFER, într-o serioasă criză de slăbire (a mai rămas doar cu 8 pagini) continuă să-şi ţină totuşi în spinare fratele mai mare (LUCEAFĂRUL), continuînd studiul exhaustiv. „Autodenunturile” al lui Rada Cosaşu • Din „22” aflăm că Primul TRIBUNAL MORAL din România şi-a început lucrările la Braşov • Oficiosul democrat-agrar ŢARA punctează chestiunea liberalizării preţurilor printr-un editorial („Noi împotriva… noastră?!?”) în care teoria Friedman-Cojocaru este veştejită cu argumente de bun simţ • A ieşit, par-avion şi frumos coloratul „ROMÂNUL LIBER”, a cărui condiţie tipografică te umple de invidie şi disperare, şi asta la numai 15 dolari abonamentul anual. Numărul de faţă este dedicat uneia dintre cele mai acute probleme cu care e confruntată ţara: „Tragedia României: Emigrarea!” • O publicaţie stranie şi incitantă: primul număr din „NOUĂ-ZECI”- supliment de direcţie al revistei LUCEAFĂRUL • Este vorba despre generaţia „90” şi despre pagina de revistă cu acelaşi nume devenită revistă sadea • Petru Barbu de la FLACĂRA a făcut o experienţă capitală: „Am dormit în patul unui deţinut miop!” – spune dînsul, într-un reportaj care contată cu invidie că deţinuţii de la Gherla sînt abonaţi la „Adevărul” • Iată că a venit timpul să apară şi primul număr din TIMPUL, care se consideră, cu modestie, nu un săptămînal, ci un ALTFEL de săptămînal. Ca editorial, cîteva rînduri din Iorga sub actualul titlu: „Să nu fim mojici!” • Am lecturat cu mare interes ultima pagină a suplimentului PUTEREA AZI în care am regăsit un model ce ne este extrem de familiar: „Puterea azi in imagini”. Semănînd ca două picături de apă (din punctul de vedere al structurării) cu „Gura lumii în imagini”. Ne bucurăm că vă place şi să ştiţi că mai avem şi alte rubrici interesante! • Un apel la luciditate din partea PNL-Aripa Tînără, în VIITORUL ROMÂNESC: „In actualele condiţii de haos economic şi social, PNL-Aripa Tînără atrage încă o dată atenţia întregii societăţi civile româneşti şi formaţiunilor politice asupra pericolului reinstaurării formelor politice totalitare”. Aferim!

LECTOR „L”