Anchete
Distrugeri. Cine răspunde?
România s-a evidențiat în ultimii ani prin distrugerea de vieți omenești în împrejurări pe care nici un om matur nu le poate socoti simple accidente. Afirmații din presa internațională, mai recent din„La Stampa”, cum că este vorba de „una dintre cele mai sărace țări ale Europei”, nu explică mare lucru.
Din nefericire, țara noastră se află acum, desigur, pe o direcție nefastă, a degradării. Cauza nu este, totuși, sărăcia, căci premise pentru ceva diferit nu lipsesc. România a fost adusă, însă, la coada Europei și stă acolo. Explicația distrugerilor, care sunt astăzi de multe feluri, este în altă parte. Să considerăm exact faptele.
În urmă cu șase ani, „președintele” de azi căuta un slogan care să-i slujească preocupările. A găsit tragedia de la „Colectiv” și a clamat pe loc, cu obtuzitate: „corupția ucide”. Aparent fără replică, căci nimeni nu aplaudă corupția, chiar dacă în România actuală acuză cel mai vârtos corupția tocmai cei care o practică, iar aceasta poate avea efecte tragice.
Numai că evenimentele ulterioare au confirmat altceva. Pe de o parte, nu corupția a dus la acel asasinat într-un club privat de distracții. După datele pirotehnicienilor, cineva a pus focul și a nimicit viețile a zeci de tineri. Evident, „președintele” nu s-a ostenit să meargă în profunzimea cazului – iar procurorii, apoi și judecătorii se tem din nou în România să nu-i jeneze cumva pe cei care îi numesc. În treacăt fie spus, tragedia de atunci trebuia lămurită fără rest de către cel care se dădea „șef al statului”. Ca și crimele ce țin de oribilul comerț cu ființe umane din acești ani!
Pe de altă parte, s-a profitat de crima de la „Colectiv” pentru a aduce la putere, în loc de legitimul „guvern al țării”, insipidul „guvern al meu”. Aici a fost încheierea! A fost oare și miza?
Astăzi, suntem după tragedia de la Piatra Neamț, în care oamenii au murit ca urmare a unei defecțiuni electrice la secția de terapie intensivă pentru cei infectați cu covid 19. Va fi, probabil, o anchetă procuraturii, dar același „președinte” s-a grăbit cu sloganuri pentru idioți: „răspunderea este a celor care au guvernat!”. Din nou, nu contează că cel care cere voturi unei comunități răspunde oriunde în lume de ceea ce se petrece cu aceasta – nu contează adevărul. Nu contează nici faptul că în municipiul Sibiu, în care a fost primar mulți ani, nu este altceva decât la Piatra Neamț, că tragedii gen „Colectiv” sau „Piatra Neamț” sunt posibile, cum ne spun cunoscătorii, aproape oriunde în România de azi.
Probabil că și după tragedia de la Piatra Neamț procuratura se va pune în mișcare. Fiind mică răspunderea decidenților de la noi pentru propriile fapte, iar instituțiile de forță fiind cu ochiul la ce vor „șefii” și nu la adevăr, sunt puține speranțe că se va merge până la capăt.
Ca cetățeni, nu avem însă nici un motiv să înghițim falsuri evidente, care distrug și ce mai este. Mai ales că acest capăt al distrugerilor ce au loc pe scară largă în România ultimilor ani este tot mai evident. Poate că nu se stabilește juridic de fiecare dată, căci în drept contează un anumit adevăr – „adevărul juridic”, iar acesta, în „justiția” controlată din România actuală, este frecvent opus adevărului pur și simplu. Dar, măcar din punct de vedere politic și moral, capătul este sigur.
Capătul este la cel care se pretinde, fie și împotriva Constituției, „șeful statului”, formulă favorită a celor care, înțelegând puțin, se reped la Mussolini! Argumentele abundă – totul este să rămâi lucid, spre a le vedea.
De pildă, „președintele” a lansat clișeul că „nu s-a făcut nimic în treizeci de ani”. Și acum perorează iresponsabil, de câte ori își pune promterul în față, despre vina altora. Numai că, dacă „nu s-a făcut nimic”, el ar trebui să dea seama primul, căci funcționează ca decident în administrația publică de cel puțin douăzeci de ani. De șase ani, ca „șef al statului”, comite abuzuri, împiedică și cultivă evidente aiureli. La orice cântărire obiectivă, „președintele” este mai mult decât oricine din politica de azi la originea „nimicului” său.
În plus, pe orice a pus mâna „președintele”, s-a stricat. Ce s-a ales din „proiectul de țară”, de „România educată”, de „România normală”? Dacă începe să se exprime liber, îți dai repede seama că nu știe despre ce este vorba. Contra promisiunii „lucrului bine făcut”, a modificat justiția spre a face loc malversațiunilor sale și apoi declară că este în regulă. Acum vedem că „ministrul său al justiției” are în parlament o lege care reintroduce noua Securitate în anchetele penale! „Președintele” a uneltit până și-a adus al doilea „guvern al meu”, iar acum nu este în stare să plătească pensii și salarii conform legilor, pe care, de altfel, le-a semnat. A distrus opțiuni raționale în orice democrație din Europa actuală – folosirea consumului intern ca motor al creșterii economice, luarea în regie a resurselor naționale, eliminarea „statului paralel”, scoaterea justiției de sub controlul unor persoane. Pe acestea le-a înlocuit cu interese ciocoiești ale unor inși care, la fel de diletanți, vor destrăma și ce mai funcționează în această țară. Uniunea Europeană o înțelege ca pe un târg de lemne, iar politica externă a transformat-o în excursii, după ce se închipuie că relațiile între patru ochi – care adesea sunt fabulații – ar stabili conduita unor țări, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din oportunism. Nimeni nu procedează atât de rudimentar, încât nu-i de mirare că s-a ajuns la coada Europei.
În ultimele săptămâni, tragedia de la „Colectiv” se repetă în România în fiecare zi. Mai nou, se și depășește. Cineva pune chibritul prin ceea ce face, prin ceea ce împiedică și prin ceea nu se pricepe să facă.
La drept vorbind, cum am mai insistat, România putea fi ferită în mult mai mare măsură de pandemie din două motive: nu este sugativă turistică și nu este în centrul schimburilor comerciale mondiale (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ea este acum infectată procentual mai mult decât țările comparabile, iar decesele, raportate la efectivul populației, o fac campioană.
După ce, cu suficiență, „președintele” a comparat România cu Spania, Italia, Franța, mai nou o compară cu Germania. De ce nu o compară cu ceea ce este comparabil: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Grecia? După ce a decretat emfatic „starea de urgență” (de „demență”, cum bine s-a spus!), apoi alte „stări” fără noimă, spre a salva un guvern de neisprăviți, el induce, cu fiecare pas, greșeli ce costă vieți. A adus la început în țară un milion și jumătate de oameni fără control sanitar serios, fiind „votanții noștri”, cum spunea posesiv un vice de-al său. Apoi a impus rezolvările sale nepricepute, lăsând însă răspunderea în seama altora.
În definitiv, tragedia de la Piatra Neamț a fost în baza deciziilor „președintelui”. Vinovații sunt printre cei care îi țin isonul. Se confirmă din nou că un „șef de stat” veleitar își asociază partea sumar calificată a societății. Nici o personalitate efectivă nu este în siajul său, într-o țară în care mai sunt, har Domnului, oameni care se pricep la treburile publice.
Nici acum, după atâtea luni, decidenții din România nu au stabilit cu acuratețe unde și cum se răspândește coronavirusul-19. Nu a existat vreo dezbatere deschisă cu specialiștii și nici o dezbatere publică pe temă. O mână de impostori și semidocți iau măsuri copiind pe apucate ce se face pe la alții și aruncând vina prostește, cum spun propagandiști de mucava ai „președintelui”, pe „pandemia mondială”!
Record de stupiditate, mai nou de vină sunt – după săli de clasă, biserici, biblioteci, restaurante, azi mâine mersul pe jos și respirația etc. – bieții producători agricoli. Nu numai că li s-au distrus și acele unități de preluare a produselor muncii lor, pe care un destoinic ministru al agriculturii le-a creat cu ceva timp în urmă, dar sunt scoși din piețe în aer liber, ca și cum așa se oprește virusul.
La rând vine, desigur, educația. Cum se întrevede, dacă se aplică inepțiile „președintelui”, România ajunge nu numai la una dintre cele mai dureroase discriminări sociale prin educație din istoria ei modernă, dar și la o prăbușire fără precedent. Sub bagheta amatorismului „prezidențial” se amplifică fenomenul original al „fugii de învățământul din România” al elevilor și studenților indigeni.
După încă șase ani pierduți, România actuală se trezește multiplă campioană. Ea a devenit campioană la emigrare în condiții de pace; nu o întrece nici o țară de pe glob. Ea este campioană europeană la necitit; consumul de carte pe cap de locuitor este aici cel mai mic. Ea devine campioană la împrumuturi financiare externe; se mănâncă deja masiv din farfuriile noilor generații. Ea este campioană la distrugerea pluralismului – aici fiind locul în care „președintele” cere dispariția „definitivă” a unor partide care au contribuit la democratizarea României, atâta câtă este.
În curând, România devine campioană și la desfigurarea a ceea ce înseamnă „alegeri”. „Președintele” le vrea în orice condiții, fie și împotriva legilor, cu o pricepere a ceea ce înseamnă alegeri democratice comparabilă, pe cât grăiește, cu cea a unui milițian șef.
Nu lipsesc indiciile. La alegerile europarlamentare din 2019, cum spune presa timpului, nu s-a discutat nimic, dar s-a diabolizat, ca și cum din faptul că-ți pictezi rivalul ca răul însuși ar rezulta că tu ești bun. La referendum, „președintele” nu a fost capabil să lămurească propria întrebare. „Alegerile prezidențiale” s-au ținut după trierea din timp a candidaților, cu justiția controlată și noua Securitate, ca nu cumva să fie vreun contracandidat atrăgător. Și, desigur, după fuga „președintelui” de orice dezbatere publică, care a uimit aceeași presă internațională! „Alegerile locale” din 2020 au fost cu plimbatul sacilor de voturi, cu mișcarea flotanților și cu nelipsita numărare securistă a voturilor.
Democrația presupune alegeri, dar alegerile, știe oricine cu capul la purtător, nu se reduc la mecanica votului. Democrația presupune alegeri, dar nu doar printre formațiuni consacrate, ci lăsând loc înnoirii. Se pot da și alte exemple care atestă că decidenții României actuale nu știu ce înseamnă alegerile!
De fapt, la ce bun alegeri făcute de mântuială? Îi este frică cuiva de un parlament care ar fi capabil să se opună aberațiilor? Îi este frică de o justiție scăpată de sub controlul unor inși? Se vrea cumva al treilea mandat? Atât de scurtă este mintea încât nu-ți dai seama că ceea ce este construit pe minciună nu rezolvă ceva și nu rezistă?
Cu „justiția” controlată s-a reușit trimiterea în închisoare a liderului rival – într-o cauză pentru care în orice țară europeană se dădea o cu totul altă soluție judecătorească. Apoi, s-au rupt continuu, securistic (cum altfel?), bucăți din partidele rivale. S-a măsluit din timp și pe parcurs fiecare scrutin. Acum, în 2020, cu distrugerile lui variate, nu altul decât un incompetent „guvern al meu” este în funcțiune, tot în locul „guvernului țării”. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă?
Un fapt este sigur. Nici ca structură socială a României, nici ca valoare a exponenților, nici ca program, „liberalii”, așa cum sunt astăzi, nu au cum câștiga alegerile de doi lei la care forțează acum. Iar dacă câștigă, atunci totul trimite în altă parte, la cele mai sinistre scenarii. Nu pentru malversațiuni au luptat oamenii de bună calitate și credință în 1989 și după aceea!
Au fost destui responsabili în lume care nu au avut la început experiența rolurilor publice, dar care au învățat. La noi, cu decidenții de astăzi, lucrurile se petrec altfel. Aici, Schiller are nemijlocit dreptate – cu proști nici Dumnezeu nu reușește. Și ca simplu creștin, dar și ca cetățean, vâzând spectacolul grotesc de pe scenă, oricine se poate întreba: de ce ne filmăm la biserică când actele noastre sunt necreștine?
O persoană sau alta nu trebuie niciodată învinuită pentru ceea ce ține de instituții sau populații întregi. Dar nici nu se poate exonera de răspundere cineva care se dă „șef al statului” și se petrec distrugeri ca cele câteva menționate. Celui care își asumă o asemenea funcție și mai și abuzează de ea, îi revine, cel dintâi, răspunderea a ceea ce se petrece.
Poate că România a fost adusă, între timp, în situația în care nu poate trage acum la răspundere un „președinte”. Dar, politic și moral, acesta este răspunzător, cu siguranță. Căci, din păcate, cu el începe seria celor care distrug în România actuală. Peste toate, nu justiția controlată este, totuși, măsura justiției.
Firește, un om poate avea ghinion. Numai că dacă nu ai făcut nimic douăzeci de ani, nu mai poate fi vorba de ghinion. Un om poate să fie lipsit de cultură. Într-adevăr, nimeni pe lume nu le stăpânește pe toate. Dar dacă rămâi obtuz, se discută altfel. Un om poate ezita. Dar dacă recurge la falsuri și abuzuri, dovedește altceva.
Posibilitatea de a cugeta este egal împărțită printre oameni – spunea Descartes. Nu discutăm înzestrarea oamenilor, aici fiind vorba de ceva mult mai simplu. Este vorba de prostie, iar prostia nu ține de înzestrare, cât de folosirea minții, câtă i s-a dat fiecăruia. Prostie înseamnă acea folosire josnică a minții ce irosește alternativele mai bune. Iar atunci când ai cerut voturi unei comunități, este vorba de irosirea alternativelor mai bune în interesul public.
Prostia care distruge se vede în aproape fiecare acțiune a „președintelui”. Cine te pune ca în anii în care în România trebuiau continuate, cu noi reforme, democratizarea și rafinarea organizărilor, pe baza libertăților și drepturilor cetățenilor, să cultivi cotitura spre degradare? Cine te pune să reiei mijloacele demult compromise ale anilor treizeci: „strada ca sursă de drept”, „politica drept distincție amic-inamic”, „scoaterea din țară a social-democrației”, „contestarea oricărei realizări a altora”? Cine te pune ca, în locul democrației, să instalezi cel mai securist stat și să ajungi, bineînțeles, la realizări zero? Cine te pune ca, în locul dezbaterii publice și al meritocrației, să recurgi la servilismul unora dintre cei mai slabi? Cine te pune să duci lucrurile exact acolo unde le observa îndurerat în țara sa, în 1945, Thomas Mann: „cei mai de jos, ultimi și inferiori, din punct de vedere uman, au urcat peste ceilalți și au determinat fața țării” (Deutsche Hörer! Radiosendungen nach Deutschland aus den Jahren 1940-1945, Fischer, Frankfurt am Main, 2004, p.149). Cine te pune să ignori, cum spunea același celebru romancier, că puterea nu este totul, nu este nici măcar lucrul principal, iar demnitatea nu este chestiune de putere?
Peștele se strică de la cap – spune o maximă cunoscută. Dacă este ca România să-și revină din degradare, atunci trebuie schimbat iarăși mult, luând lucrurile de la capătul lor. Începutul ar fi ca „președintele” să lase oameni pricepuți și devotați interesului public să decidă. Altfel, cu nepregătirea și abuzurile existente, România va avea legitim nevoie, cum sugera un publicist redutabil, de o vastă mișcare, parlamentară și extraparlamentară, pentru a mai salva ce se poate.
Andrei Marga
Anchete
Procurorii de la Constanța rămân după gratii: Justiția nu mai dă drumul „zeilor” de cauze penale
„Imunitate beton” s-a crăpat: procurorii descoperă clima din arest
Procurorii constănțeni Teodor Niță și Gigi-Valentin Ștefan, altădată obișnuiți cu postura de acuzatori, află acum pe propria piele cum arată viața de cealaltă parte a ușii de la arest. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să nu îi lase să revină prea curând la aerul rarefiat al „sistemului”, prelungindu-le mandatul de locatari la beciul statului.
Potrivit publicației Lumea Justiției, judecătoarea supremă Maricela Cobzariu a admis, vineri, 2 octombrie 2026, propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a menține arestarea preventivă nu doar pentru cei doi procurori suspendați, ci și pentru fostul consilier județean PSD Dumitru-Daniel Learciu, în prezent director al AFIR Constanța. Pe scurt: nu se dă drumul nimănui din acest lot „select”.
Arestul preventiv este prelungit în bloc, din 12 octombrie până la 10 noiembrie 2026 inclusiv, semn că, de data aceasta, „sistemul” nu mai sare chiar atât de repede în ajutorul unora dintre cei mai răsfățați exponenți ai săi.
Hotărârea este atacabilă cu contestație – singura ușă lăsată teoretic întredeschisă pentru inculpați.
„Zeii influenței”: când telefonul nu mai rezolvă nimic
În minuta încheierii ICCJ nr. 365/2026, din dosarul nr. 1811/1/2026, judecătoarea Cobzariu arată negru pe alb că propunerea Parchetului General (Secția de urmărire penală) este admisă, iar arestarea preventivă se prelungește pentru toți trei:
– Gigi-Valentin Ștefan
– Teodor Niță
– Dumitru-Daniel Learciu
Dosarul de urmărire penală este înregistrat la Parchet cu nr. 85/76/P/2025.
Procurorul Ștefan este vizat pentru o adevărată colecție de presupuse fapte de trafic de influență – nu una, nu două, ci în serie, cu acte materiale, relații infracționale diverse și scenarii demne de manualele despre cum nu ar trebui să arate un magistrat. În minuta ICCJ se vorbește, pe rând, despre:
- trafic de influență în raport cu inculpatul Popa George Dorel;
- trafic de influență, în formă continuată (4 acte materiale), în raport cu inculpatul Learciu Dumitru;
- trafic de influență în relație cu Cartali Mihale;
- trafic de influență în formă continuată (8 acte materiale), pentru fapte din perioada decembrie 2025 – mai 2026, cu mai mulți cumpărători de influență, alții decât cei deja nominalizați.
Toate aceste acuzații sunt încadrate în art. 291 Cod penal, coroborat cu Legea 78/2000 privind faptele de corupție, cu aplicarea art. 35 și art. 38 Cod penal – adică un meniu complet pentru un proces lung, complicat și cu potențial exploziv, dacă se confirmă în instanță.
De la lupta „anticorupție” la șantaj și uzurpare de funcție?
Procurorul Teodor Niță nu lipsește nici el de pe lista acuzațiilor grele. Minuta ICCJ notează, în dreptul numelui său:
- instigare la abuz în serviciu (art. 47 Cod penal raportat la art. 297 Cod penal, cu referire la Legea 78/2000);
- șantaj (două capete de acuzare distincte, cu trimitere tot la Legea 78/2000);
- uzurparea funcției (art. 300 Cod penal);
- cercetare abuzivă (art. 280 alin. 2 Cod penal).
Cu alte cuvinte, într-o justiție unde ani de zile s-a predicat „statul de drept” și „lupta anticorupție”, instanța supremă se vede pusă în situația de a analiza acuzații conform cărora un procuror ar fi folosit exact instrumentele pe care ar fi trebuit să le aplice în numele legii… pentru a face exact opusul a ceea ce scrie în manualele de etică profesională.
Desigur, toate aceste fapte rămân, juridic, acuzații până la o hotărâre definitivă. Dar imaginea este devastatoare: procurori care au avut în mâini destine, mandate de percheziție și dosare grele ajung să fie prezentați de același sistem ca suspecți de șantaj, abuz și influență vândută „la kilogram”.
„Clientela” de lux: de la PSD la AFIR, toată lumea laolaltă
În tot acest tablou, fostul consilier județean PSD Dumitru-Daniel Learciu, actual director al AFIR Constanța, nu este doar o figură decorativă. Conform deciziei ICCJ, Learciu este cercetat pentru infracțiunea de cumpărare de influență, în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal.
Adică, dacă acuzațiile se confirmă, partea „clientelei” politice și administrative ar fi fost perfect integrată în circuitul presupusei influențe: se cumpără, se vinde, se promite, se intermediază. Practic, o piață paralelă în care moneda nu mai este doar votul sau funcția, ci și influența în dosare, relațiile și pârghiile din sistem.
Arestarea preventivă a tuturor trei pentru 30 de zile – de la 12 octombrie până la 10 noiembrie 2026 – conturează o imagine sumbră: nu vorbim doar despre „derapaje izolate”, ci despre un posibil mod de operare, întins pe luni de zile și pe mai multe paliere de putere.
Când „sistemul” își mușcă propriii oameni
Decizia ICCJ stabilește și că cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, pentru moment, în sarcina acestuia, conform art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală. Inculpații au drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, iar hotărârea a fost pronunțată în camera de consiliu, în 2 octombrie 2026, la ora 12:00.
Dincolo de limbajul tehnic, un lucru este clar: pentru niște magistrați obișnuiți cu statutul de intangibili, faptul că Înalta Curte menține arestul nu este doar o măsură procedurală, ci un semnal. Sistemul își arată, pentru o clipă, colții și către interior.
Desigur, nu știm cât de adânc va mușca și dacă nu cumva totul se va termina, ca de atâtea ori, într-o mare spălare de responsabilități și într-un șir de achitări „din motive procedurale”. Dar pentru public, mesajul momentului este simplu: oamenii care au semnat rechizitorii, au cerut arestări și au primit armata de onoruri ale sistemului își petrec, acum, zilele numărând barele de la geam și termenele din Codul de procedură penală.
Între timp, justiția românească încearcă să salveze, cu o hotărâre de prelungire a arestului, ce a mai rămas din aparența de moralitate a unei puteri care, de prea multe ori, a crezut că este deasupra tuturor: a legii, a bunului-simț și a propriei responsabilități. (irinel I.).
Anchete
MAI: Noile incompatibilități nu se aplică polițiștilor detașați în misiuni Frontex
Polițiștii ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate pentru participarea la misiuni în cadrul organizațiilor internaționale nu intră sub incidența noilor incompatibilități prevăzute de Legea nr. 180/2026, potrivit punctului de vedere transmis de Ministerul Afacerilor Interne. Interpretarea este susținută și de Agenția Națională de Integritate.
Ce prevede noua lege
Legea nr. 180/2026 a modificat și completat acte normative din domeniul integrității, introducând, prin modificarea Legii nr. 161/2003, o nouă situație de incompatibilitate pentru funcționarii publici. În principiu, aceștia nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul organizațiilor internaționale.
Excepția vizează exercitarea unui mandat de reprezentare, în urma desemnării de către o autoritate sau instituție publică și cu respectarea condițiilor legale. Noile prevederi stabilesc, totodată, că incompatibilitățile se aplică și în cazul suspendării raportului de serviciu al funcționarului public.
MAI invocă statutul special al polițiștilor
În răspunsul transmis la solicitarea de clarificare, MAI arată că dispozițiile respective nu li se aplică polițiștilor ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Ministerul își întemeiază poziția pe articolul 366 din Codul administrativ, potrivit căruia cadrul general privind funcția publică se aplică și funcționarilor publici cu statut special numai în situațiile în care legislația specială nu prevede altfel. În cazul polițiștilor vizați, suspendarea raportului de serviciu este reglementată de statutul propriu.
Interpretarea este susținută și de ANI
Potrivit MAI, concluzia că noile dispoziții privind incompatibilitățile nu se aplică acestor polițiști este susținută și de Agenția Națională de Integritate, instituția cu atribuții în domeniul integrității. (Irinel I.).
Anchete
Procurorul în șlapi: când „competența” intră în birou, dar bunul-simț rămâne pe hol
Papuci de casă, reclamații și o promovare care ridică întrebări
O dezvăluire publicată de Lumea Justiției despre presupusele isprăvi ale procurorului Radu-George Bucurică în arest i-a prilejuit fostului procuror Maximilian Bălășescu o amintire despre un fost coleg de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În relatarea sa de pe Facebook, publicată joi, 1 octombrie 2026, Bălășescu descrie un magistrat care, susține el, ar fi transformat ținuta de serviciu într-o extensie a sufrageriei și relația cu publicul într-un test de răbdare.
Potrivit fostului procuror, colegul venea la serviciu în papuci de casă, iar împotriva lui ar fi fost formulate reclamații privind hărțuirea sexuală a unor grefiere și avocate și comportamentul față de justițiabili. Bălășescu mai afirmă că magistratul obișnuia să-și scoată papucii și să-și curețe degetele de la picioare în timpul audiențelor. Dacă relatarea sună ca o scenă dintr-o farsă cu uși trântite, autorul spune că s-ar fi petrecut într-o instituție reală, nu pe o scenă de comedie.
„Ce facem cu el?” — întrebarea la care sistemul ar fi răspuns cu o recomandare
Bălășescu povestește că, la vremea respectivă, a discutat situația cu șeful de secție și cu prim-procurorul, dar că nimeni nu ar fi găsit o soluție. Mutarea procurorului la alt sector ar fi fost complicată, spune el, atât pentru că acesta promovase un examen, cât și din cauza lipsei de personal.
Apoi, potrivit postării, a apărut o solicitare de la Parchetul Național Anticorupție — instituția care a funcționat între 2002 și 2006 și a precedat DNA — pentru noi procurori. Bălășescu afirmă că l-a recomandat „cu cea mai mare căldură” pe colegul despre care tocmai relatase, deși susține că acesta nu finalizase niciun dosar de corupție la parchetul lor.
Pe scurt, în versiunea fostului magistrat, omul despre care se adunau reclamații a primit o recomandare de promovare. O soluție administrativă cu aerul clasic al instituțiilor care, în loc să rezolve problema, încearcă să o mute într-un alt birou — eventual cu alt covor.
„N-am crezut că va rămâne ani de zile în sistem”
Un comentator i-a reproșat lui Bălășescu că avansarea procurorului ar fi putut expune justițiabilii și profesia unor riscuri. Fostul magistrat a admis că reproșul este întemeiat, dar a explicat că atunci își dorea să reducă numărul dosarelor cu autor necunoscut de la Serviciul Omoruri și că nu s-ar fi așteptat ca procurorul recomandat să rămână ani întregi în sistem.
Relatarea lui Bălășescu este o mărturie publicată pe Facebook și conține acuzații care îi privesc pe cei menționați. Dincolo de papuci și de detaliile șocante, episodul ridică o întrebare mai puțin comică: ce mecanisme existau atunci pentru verificarea reclamațiilor și pentru evaluarea unei recomandări de promovare? Acolo, se pare, nu ajungea să te descalți. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 3 zileÎn Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
-
Exclusivacum 4 zile„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 4 zileDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 4 zileFlorin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
-
Exclusivacum 3 zileAcordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
-
Exclusivacum 23 de ore„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte
-
Exclusivacum 3 zileInstanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României



