Mult a suferit poporul român, mult sânge a curs, multe lacrimi s-au vărsat pentru consfinţirea dreptăţii pe vatra strămoşeasca.

Când zorii libertăţii s-au ivit, când eşafodajul şubred al imperiului austro-ungar din centru europei, care stăpânise autocrat peste 17 limbi – adevărat Babilon -, a început sa se năruie, popoarele îşi cereau drep­tul la viata naţionala, unele după altele începând din Octombrie 1918.

Prezicerile lui Octavian Goga din 19 Aprilie 1915 se adevereau: „în asemenea împrejurări se impune pentru orice gânditor adevărat ca po­poarele din Austro-Ungaria să trebuiască a fi dezrobite ca să poată şi ele să fie introduse în lumea senină a idealului; iată de ce zdrobirea împărăţiei habsburgice, curăţirea acestui cancer moral de pe trupul Eu­ropei este o adânca datorie de salubritate internaţionala. La aceasta îngropăciune suntem datori sa asistam si noi. Noi, popor românesc, suntem chemaţi sa aruncam cel dintâi bulgar de pământ pe acest sicriu vinovat. Noi, fiindcă noi avem un război mai mare al suferinţei si noi ne înfăţişăm la aceasta îngropare cu cea mai mare durere în suflet… Poporul român din Transilvania a slujit cu aur, a slujit cu sânge o ingratitudine milenara, o mie de ani ne-au minţit.”

De la aceasta prezicere mult n-a mai fost, în schimb mult sânge s-a vărsat de bietul iobag român. In vâltoarea încăierării unii au fost aruncaţi în temniţe, alţii executaţi, alţii duşi pe fronturi sa apere ca­uze ce nu erau ale lor ,în timp ce copii si nevestele munceau ca sclavii pe pământurile strămoşeşti furate de grofi, conţi, magnaţi.

Cu cât se apropia sfârşitul domniei sângeroase, cu atât asuprirea era si mai crunta. Lipsa braţelor îi făcuse pe latifundiarii unguri sa adu­că pentru lucru prizonieri de război italieni, sârbi si ruşi.

In Tara moţilor, la 35 Km. sud de Huedin, aproape de izvorul Someşului Cald, la Belis un magnat ungur, Ioan Urmanczy îsi făcuse un domeniu de 28.000 iugare, pe care clădise un castel monumental si o industrie pen­tru prelucrarea bradului. Pentru ca lucrul sa nu înceteze, si mai ales profitul, din cauza iobagilor români plecaţi pe fronturi, fuseseră aduşi prizonieri de război, câteva sute.

Veste haosului imperial era purtată de cei un sfert de milion de ostaşi imperiali, dezertori, ce cutreierau pământul fostei monarhii. Aşa a ajuns şi în creierul munţilor. Si când dezmembrarea dusese la izbucnirea revoluţiei pe 1 Noiembrie la Budapesta, frica a cuprins pe cei ce nu se ştiau stăpâni pe pământul lor, ci doar venetici asupritori.

Atunci, luni 4 Noiembrie 1918, jandarmii unguri cu vreo 60 de ţărani români din comunele Giurcuta de jos, Marisel şi Belis l-au condus pe Ioan Urmanczy până la Calatele de unde a plecat spre Budapesta unde avea un frate deputat în parlamentul ungar.

Prizonierii de război munceau din greu sub povara bătăilor si mureau de foame. Cei mai chinuiţi erau sârbii. După fuga stăpânului, prizonierii s-au răsculat lăsând lucru si au cerut administraţiei sa li se dea alimente de drum pentru a pleca acasă. Refuzându-li-se au spart magaziile, au omorât pe magazioner, si-au luat fiecare ce a putut si au plecat în diferite direcţii. Inspăimântaţi, jandarmii unguri au fugit la Huedin si au anunţat Budapesta.

Ioan URMANCZY a format un detaşament de 65 oameni, pe care i-a înarmat cu ajutorul ministerului de război, dotându-i cu arme, cartuşe din belşug si sase mitraliere. Puşi sub comanda căpitanului Antal Dietric au fost trimişi cu un tren special ca sa restabilească ordinea la Belis.

Pe urma fiarelor
In halta Bologa un grup de ţărani care mergea la pădure sa-si taie lemne pentru iarnă vazând un tren cu soldaţi, s-au oprit din curiozitate Trenul s-a oprit si el. Soldaţii unguri au sărit si cu baioneta la arma i-a înconjurat. Unii au reuşit sa fuga si sa se ascundă. Alţii au fost obligati sa se urce în tren. Printre ei, Ioan Molnar, Teodor Crisan, Ion Potra, Ignat Potra si Teodor Potra al Tifri.

In continuare trenul a trecut prin fata carierei de piatra de la Morlaca de pe valea pârâului Calatele unde se găsea un alt grup de ţărani români care priveau si ei din curiozitate .Trenul a oprit si aceiaşi soldaţi unguri au îndreptat mitralierele si au secerat mulţimea. Numeroşi ţărani români au căzut morţi, printre ei fiind recunoscuţi Iacob LUCACI, Maria BOCA,…iar trenul si-a continuat drumul pana la Huedin unde soldaţii unguri au fost primiţi cu muzi­că şi cor. Căpitanul Antal Ditrich a ordonat detaşamentului ca sa-i îm­puşte pe ţăranii luaţi din halta Bologa. La intervenţia unui avocat ungur din Huedin, după multe discuţii, li s-a cruţat viata, dar au fost rău bătuţi si desfiguraţi. Plini de sânge, abia mai putându-se tine pe picioare, li s-a dat drumul sa plece. In afara de tânărul Teodor Potra care a fost luat drept călăuza fiindcă ştia limba maghiara. Dintre cei „eliberaţi” ajunşi la Bologa, doi ţărani au murit din cauza groaznicei bătăi şi anume, bătrânul Ion POTRA al Tifri si Ioan MOLNAR.

Trenul groazei si-a continuat drumul pana la Calatele, iar pe parcurs, detaşamentul si-a îngroşat numărul cu unguri angajaţi din comunele Mânasturul unguresc, Sânceai, Huedin, Horlacea cărora pe lângă echipament li s-a oferit 300 Coroane pe zi.

De la Călăţele detaşamentul a plecat pe jos în direcţia castelului de la Beliş au întors din drum pe Mitrea TRIFON si Maria TRIF pe care i-au împuşcat la intrarea în comuna Belis, femeia rănită aruncându-se în Someş si scăpând cu viata.

Pe 7 Noiembrie 1917, spre prânz, detaşamentul s-a instalat la castel si ostaşii au plecat la vânătoarea ţăranilor români. Unsprezece bărbaţi si o femeie au fost aduşi si după ce i-au chinuit, au fost împuşcaţi. In sat au fost de asemenea foarte mulţi ţărani împuşcaţi. Casele le erau jefuite, vitele ridicate si aduse la castel unde porcii împuşcaţi erau topiţi iar untura trimisa la Budapesta cu trenul.

In ziua de Sf.Mihail si Gavril, pe 8 Noiembrie 1918 au fost omorâţi zeci de moţi.

In cursul acestei zile l-au luat pe moţul, Nicolae Neagu, fost îngrijitor la castel, ca sa strângă cu carul, morţii din sat si de pe drumuri. A rămas îngrozit găsind oameni sfârtecaţi cu baioneta si cu intestinele înşirate pe pământ, alţii rezemaţi de stâlpi, cu câte o sticla goală du­sa la gura-n bătaie de joc. După ce ţăranii au fost jefuiţi după ce fuseseră ucişi, au fost aruncaţi în foc.

Pe Todea Gheorghe Dodu, după ce a reparat firele telefonice, sub ameninţarea cu moartea, 1-a obligat să arunce morţii în jeratic. Peste 25 de cadavre în prima transe. Pe urma au mai continuat sa fie aruncaţi.

Peste 40 au pierit în flăcările pământene. Numărul a fost mult mai mare. Primăvara prin pădure erau găsite cadavre neridicate, poate şi ale ţăranilor răniţi si fugiţi. De fapt săptămâni de-a rândul moţii au stat ascunşi în munte din cauza fricii, dezbrăcaţi şi fără hrană.

Când a sosit comisia de la Cluj, pe 12 Noiembrie a rămas înmărmuri­tă. Capitanu, avocat Valentin Poroutiu spunea:”…Ni s-a înfăţişat cea mai înspăimântătoare scena a revoluţiei. Magazia de cartofi a fabricii era arsă până-n temelii. A rămas neatinsă numai pivniţa. In această pivniţă se ridica o grămadă de cadavre. Deasupra se găsea o ţiganca cu pumnii încleştaţi şi un tânăr militar de 18-19 ani. Ne-am urcat îngroziţi în automobile şi am alergat în goana spre Cluj.”

Aceasta se petrecea în timpul tratativelor de la Arad când ungurii mai încercau să obţină bunăvoinţa românească pentru continuarea convieţuirii. Masacrul de la Belis a dus la: DESFACEREA TOTALA.

Iată o parte din reconstituirea făcută cu cei martirizaţi pe 8 Noiembrie 1918 la Belis, comuna situată la împreunarea Someşului cald cu pârâul Belis.

Comuna BOLOGA
Ion POTRA al Tifri; Ioan MOLNAR

Comuna MORLACA
Maria BOCA a Petri Halamului; Iacob LUCACIU; Soia lui Teodor FORT

Comuna B E L I S
Ioan BÂLC de 36 ani ars pe rug, rămas după el un copilaş si soţia; Nicolae BÂLC al Luchii, de 24 ani ars pe rug, rămasa mama neajutorata; Gheorghe MIHUT al Vili, de 35 ani ars pe rug, au rămas soţia si trei copii: Pascu, Măria si Laura.; Simion MIHUT, al poştaşului, ars pe rug, de 60 ani;Varvara POP, născuta FORT, de 44 ani arsă pe rug, rămas soţul Vasile POP si 3 copii Teodor, Ilie si Justina; Maria MATIS, împuşcată şi arsă pe rug; Pascu POPA al Focutului, împuşcat la 24 ani; Alexandru PUICA, de 49 ani, fierar de meserie, împuşcat;Alexandru PUICA, soţia de 41 ani împuşcata; Dumitru TRIPON, de 26 ani ars pe rug, a rămas Ana Tripon (soţie) si un copil.

Comuna VĂLENI (Cluj )
Ion VLAIC al Cotrestilor, de 35 ani ars pe rug, rămas văduva soţia Caterina şi un fiu: Traian Vlaic.

Comuna TUFENI (Cluj)
Gavril DREVE, de 54 ani împuşcat pe Dâmbul Negri, a rămas fiica Floarea; Ioan DREVE, de 22 ani împuşcat cu tatăl, a rămas văduva Anuta Dreve, soţie.

Comuna MÂNASTIRENI
Petru CALO, fierar de 38 ani împuşcat, rămas un fiu: Petru; Ioan GOIA; Ioan NISTOR; Petru GIURGIU, împuşcat la 54 ani, rămas un fiu: Ioan; Ioan MICHILIE, împuşcat la 18 ani; Ioan MORAR, măcelar, împuşcat la 57 ani, au rămas 2 fii; Gavril VASAR, împuşcat la 6 ani, au rămas doi copii.

Comuna MARISEL(Cluj)
Avram COSTEA, ars pe rug. Sotia a murit la scurt timp. Fetita lor Maria a rămas orfana pe drumuri;

Dumitru Giurgiu, ars pe rug, soţia moarta, copii pe drumuri; Ioan LAZAR; Francisc MULLER.; Gheorghe MARIS, ars pe rug, au rămas soţia Silvia si doi copii orfani: Vasile si Avram.

Comuna ARADA(Cluj)

Ioan NEAGU, ars pe rug, rămas soţia Rafila si 3 copii: Ion, Vasile si Ana; PetruTODEA , ars pe rug, soţia rămasa văduva cu fetita Rafila; Nicolae RADAC ars pe rug, a rămas soţia Anuta si copilul Gheorghe; Neag SAVU, ars pe rug, a rămas soţia Ana si copiii Nicolae, Iosif, Mariuta; Sântioana STAN; Gheorghe NEAG al lui Jujiu; Ana LAZAR; Dumitru LAZAR; Gavril NEAG al Luchii; Rafila ONET; Dumitru NICOLA; Ana TODEA.

Crimele împotriva românilor se generalizează

În timp ce dorinţa de eliberare de sub jugul maghiar se manifesta ma­nifesta făţiş, asupra românilor se dezlănţuia cea mai crunta opresiune.

Jandarmii unguri trăgeau în carne vie asupra „cămăşii albe. Pe 5 Noiembrie când trenul groazei înainta spre Belis, şi jandarmii unguri au acţionat trăgând în carne vie şi omorând mai mulţi ţărani în com. Sânmartin.

La Mihalţ, urmaşii „Sf. Ştefan” au omorât 10 ţărani , iar pe alţi 28 i-a rănit. Primpretorul si notarul din Filea de Jos la întoarcere însoţit de 25 jandarmi unguri, pentru a-si asigura domeniu pe care-1 exploata, a în­tâlnit în apropierea comunei Filea de Sus ostaşi români ce se întorceau de pe front. A deschis foc asupra lor si a împuşcat 9 oameni.

In aceeaşi perioadă şi în aceeaşi regiune a moţilor, au mai fost împuşcaţi de jandarmii unguri alţi ţărani: la Cherelus (6 moţi),1a Covasinţi (3 moţi), la Tăuţi alţi trei, la Mândruloc alţii…peste tot.

Un alt act de barbarie săvârşit de detaşamentul unguresc ce acţionase la Beliş, s-a petrecut în gara Poieni, lângă Ciucea. În retragere, după masacrul săvârşit la castelul Urmanczy, au prins pe sublocotenentul român Tamas în gara Poieni si după ce l-au chinuit îngrozitor, i-au tăiat urechile, l-au pus sa-si sape groapa la 10 metri de linia ferata si după ce i-au scos ochii l-au omorât şi îngropat acolo.

In setea lor de sânge în comuna Sohodol au omorât şi doi preoţi, pe Leucuţia şi Popescu.

In acele zile de groaza abătute asupra ţăranilor transilvăneni, Iuliu MANIU nici nu putea lua o hotărâre mai înţeleaptă decât: DESFACERE TOTALA

Iar noi să nu lăsăm să se aştearnă uitarea peste suferinţele stră­moşilor noştri fiindcă ar fi o crimă de neiertat. ( Cicerone Ioniţoiu)