Dragoste filială 

Cu ani şi ani în urmă, cînd sosisem, tînăr, în Bucureşti, mi-a fost dat să aud o întîmplare înduioşătoare. Cică un copil de şcoală primară a citit, întîmplător, că Palatul CFR, datorită greutăţii sale enorme, se scufundă – an de an în pămînt cu nu ştiu cîti milimetri. Cum tatăl copilului muncea ca funcţionar, tocmai în Palatul CFR, copilul s-a dus pe furiş la palat şi a însemnat, în toate cele patru col    ţuri, cu cretă albastră, o linie, tocmai la baza zidurilor. lar peste un an a venit să vadă. Liniile nu mai erau. A dat cu o piatră iarba la o parte şi a văzut că liniile intraseră, intr-adevăr, puţintel în pămînt. Neştiind că acea adîncime era o nimica toată şi că Palatul va rămîne teafăr decenii şi veacuri, copilul s-a dus înfricoşat acasă şi l-a rugat pe tatăl său să se mute cu serviciul în altă parte, pentru că palatul în care lucrează intră, încetul cu încetul, în pămînt. 

Ce înseamnă dragoste de părinţi, mi-am zis. Un copil mai mic sau mai mare, dar ajuns la vîrsta perceperii pericolului, poate tresări din somn la gîndul că tatăl său, mecanic de locomotivă, pilot de aviaţie sau marinar plecat în larguri, a avut un accident şi s-a stins. Dar, tot aşa, pe uscat, pe vatră, dragostea şi grija lui e aceeaşi. Nu m-aş mira dacă în Veneţia un copil ar face semn pe zidul casei, acolo unde e nivelul apei în anul acesta iar, peste un an, înfricoşat şi-ar ruga părinţii să se mute în alt oraş, fără lagune, cu toate că visul său e să ajungă marinar.

AL. ANDRIŢOIU    

K.O.

Nu ştim dacă liberalizarea preţurilor va contribui rapid la ridicarea productivităţii muncii. Sigur, insă, că producţia va fi mai mare – s-a spus săptămîna trecută – dacă se vor lucra două sîmbete pe lună. Parlamentului oare ce ar trebui să-i recomandăm dacă tot are şi vinerile libere?!? 

Meniu, după „liberalizare”, într-un restaurant oarecare (nu de lux) din centrul Bucureştiului: o supă (simplă), cu fidea, o porţie de sarmale (nu ca la mama acasă), două chifle (tari) şi o sticlă de apă minerală (caldă) – total 77.20 lei, fără bacşiş. Treceţi iute la… autoreglare, stimaţi negustori că nu vă mai calcă nimeni pragul şi daţi faliment!

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire!

De ce bat clopotele, Lucică?

A fost ţinut zece ani în incubatorul Dulea, micul avorton care a sterilizat toate intrările în viata culturală românească în perioada cea mai dură a ceauşismului. Născut în durere şi din durere, în mizerie şi din mizerie, din miezul frust al naturii şi împotriva sa. Mitică primeşte un botez împărătesc, dar ombilicul ce-l leagă de viscerele mizeriei noastre morale nu poate fi tăiat şi Mitică se sufocă sub ochii disperaţi ai moaşelor sale critice şi în compasiunea generală a publicului. Îl menţine în viaţă notorietatea celebrului tată – Lucian Pintilie. Silit la o lungă recluziume, chircită de biciul autocratic ce avea în vedere reducerea tuturor formelor spiritualităţii la nivelul ei piticesc, Mitică apare în plină stradă cu formele sale groteşti, îmbătrînite urît şi lumina acestor zile nu-i prieşte. Reconstituirea sa ar trebui să ne silească să consimţim că am fost întotdeauna nişte pitici urîţi.
Chiar ca obiect de artă îl vedem hidos şi respingător, Mitică, un pitic interesant, dar pînă la urmă un pitic. E oare o îndrăzneală să nu-l vedem uriaş?

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire!

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire!

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire!

Gura lumii în imagini

Miniştrii noştri senini

Pe domnul Adrian Năstase nu-l afectează decît în foarte mică măsură liberalizarea preţurilor întrucît cele mai multe din acţiunile sale de politică externă sînt complet gratuite. Iar coşul zilnic îl face, vrînd-nevrînd, în magazinele deja privatizate ale Occidentului.

Fotografii de Lucian CRIŞAN, Lucian SIMION şi Gabriel MIRON

• NOUL DOMN AL „MOLDOVEI”. O bună ocazie de a vedea cum se mai îmbracă soţiile cunoscuţilor din lumea bună, ce mai noi prietenii s-au legat şi dezlegat în ultimele luni, cum au mai prosperat sau decăzut vechi nomenclaturişti sau proaspeţi apropiaţi, care mai e, în general, starea naţiunii a oferit sîmbăta trecută domnul Silviu Urseseu, noul „domn al Moldovei”, restaurant deschis cu prilejul acestui cokteil. Pentru a polariza atenţia spre subiecte comune domnul Moldovei a pigmentat programul cu o incitantă paradă a modei, prezentată viitorilor săi supuşi de trupă domnului Pierro, ale cărui noi modele au stîrnit pasiuni şi interes în rindul domnilor şi inevitabile critici din partea doamnelor. După terminarea paradei, domnii au comentat măsurile guvenului şi au protestat împotriva scumpetei, propunîn- du-şi să-şi continuie dezbaterile in acelaşi context. Domnul Ursescu a ţinut să precizeze în scurta sa alocuţiune că numai prima seară e gratuită.

• BOX FARA ARBITRU. Realitatea românească a acestor zile tensionate menţine guvernul şi pe primul său ministru in topul atenţiei publice. Cabinetul se pronunţă solidar in favoarea terapiei de şoc a liberalizării preţurilor, primul ministru aduce în replică la intransigenţa sindicală ameninţarea cu demisia echipei sale. O repriza decisivă, în care adversarii renunţă la gardă şi chiar la mănuşi pentru a puncta, căutînd bărbia moale a adversarului. Knok-out-ul pluteşte în aer. Publicul e în picioare, aclamă şi huiduie. Fluierul arbitrului nu se mai aude. Mulţi jură că nici nu mai e in ring. 

• APARENŢELE ÎNŞEALĂ. Unul dintre viitoarele obiective asupra căruia îşi va îndrepta atenţia, în următoarea perioadă, domnul Raţiu este misiunea umanitară de lingă Casa de modă Venus. Hotărîrea a fost luată în urma unei discuţii pe care domnul deputat a avut-o cu Melek, una dintre reprezentantele acestei instituţii, victimizată de regimul de tristă amintire, discuţie care a avut darul să-l impresioneze profund pe cunoscutul om politic, dispus să vadă întotdeauna dincolo de aparenţe.

• ARTA CU TENDINŢĂ. Domnul Iftene Pop, cunoscut lider al PNŢ-c.d. este şi un virtuos interpret de romanţe, cărora ştie să le descopere de fiecare dată sensuri noi, mobilizatoare. Iată-l, în instantaneul de faţă, dind glas, în cadrul unei recepţii neoficiale de la Palatul Cotroceni, cîntecului an-titotalitar de petrecere „Ioane, Ioane!“

• FĂRĂ URĂ ŞI PĂRTINIRE. După lansarea cu mult succes la televiziune a unui buchet din cele mai reuşite creaţii omagiale adresate tovarăşei şi tovarăşului de către poetul Corneliu Vadim Tudor, domnul Victor Rebengiuc pregăteşte un recital din antologia encomiastică a altui disident al fostului – regim – care îşi pregăteşte o impetuoasă apariţie în viaţa publică – domnul Dinu Săraru.

• SĂ FUMĂM CU CAPETELE NOASTRE! Nici domnul Ernest Maşek nu trage în piept. Teoria domnului Vătăşescu are noi adepţi. Practica nu ne mai omoară.

• SITUAŢIE DE NECESITATE. Aflat întîmplător în ţară, domnul Ovidiu Ioa-niţoaia secretar general de redacţie al revistei „Fotbal”, a participat la sfîrşitul săptămînii trecute, la lansarea campaniei de publicitate a concursului Miss România, unul dintre puţinele evenimente la care a avut prilejul să fie martor şi participant direct pe aceste meleaguri. Marţi seară, domnul Ioanaiţoaia a transmis de la Dortmund că intenţionează să revină la Bucureşti şi pe data de 8 decembrie, la finala, concursului. Ştirea ne-a parvenit prin intermediul domnului Aurel Perva şi el secretar-general de redacţie, la „Tineretul Liber”, aflat în acest moment la Paris.

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 5-a ► 

XXXXX    Firmă cu mari pretenţii, local de lux, servicii impecabile. Mergeţi cu toată încrederea. Merită să vă oferiţi din cînd în cînd o plăcere scumpă.

XXXX    Firmă serioasă, local select, cu un anumit specific, Servicii de excelentă calitate. Dacă sînteti înzestrat cu rafinament şi bani merită să deveniţi clientul casei.

XXX    Local bun. De obicei serviciul este corespunzător. Merită să-l frecventaţi dacă vă este în drum sau dacă sînteţi cunoscut de personal.

XX    Este ceea ce se cheamă un local de mîna a doua, chiar dacă preţurile smt deocamdată de lux. Veţi găsi ceea ce nu aşteptaţi şi rareori veţi găsi ce vă doriţi, încercaţi să vă menajaţi, nervii şi manifestaţi prudenţă în toate privinţele. Dacă veţi reveni o veţi face din motive sentimentale sau din nevoie.

X    Nu riscaţi. 

Concret

XXXXX    În Bucureşti nu există un astfel de local.

XXXX    Salonul ROYAL (Athenee) – ambianţă: plăcută, intimă, clientelă selectă; serviciul de bună calitate; bucătăria: specific franţuzesc; CAPŞA, NAN JING, Salonul    DIPLOMAT (Athenee; MADRIGAL

XXX     BUCUREŞTI- ambianţă plăcută, clientelă diversă.     bucătăria: specific franţuzesc; serviciul corect.

XX     De acelaşi rang: AMBASADOR; CONTINENTAL; BOLTA RECE; BERLIN; LEBĂDA; SELECT

XX    OLIMP ’90; BULEVARD; PALAS; CAPITOL; LIDO SNAGOV-PALACE; PESCĂRUŞ; FLORA; PARC; PODUL MOGOŞOAIEI; LE PRESIDENT, INTER 21; MIGNON; DOI COCOŞI; BELLA ITALIA; PĂDUREA BĂNEASA, TURN; MĂRUL DE AUR; VARŞOVIA; BUCUR; CASA ROMANĂ, VOICU ET CO. LA FLORENTIN; FICUS, GAMBRINUS. 

Gambrinus – exorcizare prin faliment

Nici o revelaţie în această săptămână. Topul rămâne înţepenit pe pilonii valorici deja polarizaţi. După cum se poate lesne observa, categoria cea mai consistentă este a restaurantelor scumpe, dar fără servicii deosebite – de două stele. Restaurante care sînt; încă, în căutarea unui specific, în căutarea unei clientele, în căutarea unui stăpân decis să strîngă dîrlogii. În aceste restaurante se mămîncă uneori foarte bine, există şansa unui dejun sau a unei cine copioase – Flora, Le President, Inter 21 – dar dezamăgitoarele sincope lasă urme în compoziţia clientelei, preponderent compusă din oameni cu bani, grăbiţi şi neatenţi la calitatea primirii. Lido, spre exemplu, a scăzut pretenţiile pe timpul- sezonului estival, deschizînd terasa pentru a o umple de scursura borfaşilor şi bişniţarilor din centrul Bucureştiului şi punîndiu-şi pe goană clienţii serioşi. Indexaţi la două stele, vreme de aproape patru luni, Lido s-a resimţit nu numai moral, dar şi financiar atît de serios incit a trebuit să procedeze, de curînd, la primenirea managerilor. Cei doi tineri care, preluind vechiul local într-o stare de avansată paragină, ne promit să-i reacrediteze numele printre cele de prim rang, pot conta pe atenţia noastră. Lido figurează pe lista de priorităţi a inspecţiilor, din acest punct de vedere îi asigur pe noii manageri că pot conta pe mine, din celelalte puncte de vedere pot conta doar pe ei.        

Două confirmări reconfortante. în categoria trei. stele. La Bolta rece deschid uşa spre seară. În penumbră înmuiată de flacăra unei iluminări privirea se desfată cu strălucirea scrobită a şervetelor instalate pe mese. într-un dispozitiv de aşteptare irezistibil. Cedez şi eu ispitei şi încă înainte de a-mi fixa scaunul, un şef de sală scund, cu ţinută îngrijită, secundat de o ospătăriţă înaltă ce-i soarbe atent comenzile, mă reintroduc în atmosfera de confort psihic care ţi-o dă lin local intim, respectabil şi constant. Înclin să cred că în rezistenţa îndîrjită a unor localuri risipite ici-colo pe harta unui Bucureşti comercial bîntuit de indolenţă şi răvăşit de lipsuri de tot felul, una din poziţiile cel mai greu de apărat este menţinerea personalităţii, conservarea unui stil al casei. Bolta Rece a rămas, spre exemplu un refugiu in amintirea nostalgică a bucureştenilor pentru cârciumile odihnitoare şi îmbietoare de la şosea. La Bolta Rece, răsărită din sămînţa bună risipită de inegalabilii fraţi Kivu, continuă să reziste o listă cu un mănunchi de specialităţi gătite după reţete lăsate de „bătrini”, între care „braşovencele” bat, deja un record de longevitate. La Bolta Rece nu se poate găsi decît cu greu o masă nerezervată, pentru că Bolta Rece, retrasă de cîtăva vreme din grădină intr-un interior refăcut cu gust, primeşte în continuare cu ştaif şi onorează la tarifuri rezonabile pretenţii dintre cele mai sofisticate. Extinderea gamei de băuturi şi rezolvarea unor probleme tehnice între care instalaţiile pentru prepararea gheţii şi a celor pentru aerisire ar plasa cu siguranţă Bolta Rece între liderii micii noastre armade care năzuieşte să ajungă la ţărmul noilor făgăduinţe ale comerţului. Pe Bolta Rece trei stele aşteaptă să fie împerecheate.    

Berlin – ora 11 dimineaţa. La acest ceas primeşte numai braseria de sus. E puţină lume,două mese cînd intru, patru cînd ies. Un singur chelner care ia comenzii debarasează şi achită nota eu o eficienţă impregnată pînă şi în ziduri pe vremea ocupaţiei, cînd erai întîmpinat cu „Bitte zehr“. In această privinţă, nici o surpriză, întîmpinarea se face cu ,vă rog“, despărţirea cu „vă mulţumesc”. Lista de bucate nu bate peste cinci-şase feluri, dar o salată, berlineză şi un şniţel vienez se găsesc mereu, alături de o bere destul de bună la 50 de lei sonda. Berlinul nu trece de trei stele, dar nici nu cedează sub limita care l-a consacrat, încă de la începutul fiinţării topului. 

Am dat, vreme de cîteva săptămîni, răgaz Gambrinusului să prindă cheag după renovare. Am încercat un popas într-o după-amiază a săptămînii trecute. O tristeţe iremediabilă m-a cuprins ca pe oricine a cunoscut Gambrinus în urmă cu 10-15 ani. Gambrinus nu mai poate spera, din păcate, decît la exorcizarea prin faliment. În saloanele învineţite de o lume pestriţă, sorbind zilnic din berea sălcie, nici o tresărire de viaţă, profesională. Cercetez de curiozitate ambele saloane – din cale vreo 20; de mese ocupate, doar 4-5 sint împodobite cu tacîmuri pentru unicul preparat oferit de bucătărie – friptură. Una din cele mai îmbietoare porţi de local, din Bucureşti pare să fi fost hărăzită în aceşti ultimi ani unui avertisment implacabil – lăsaţi, orice speranţă voî cei care intraţi aici. Gambrinus primeşte o stea ca un ban aruncat cu dezgust în pălăria unui cerşetor. 

INSPECTOR L

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 6-a ► Click pe imagine pentru mărire!

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 7-a ► Click pe imagine pentru mărire!

DUBLA CRIMA din Bd. Dinicu Golescu

Un document halucinant

Şi am ajuns la Partidul Liber Democrat, faţă în faţă cu Restaurantul Cişmigiu, avea sediul sau poate îl are şi acum, nu ştiu, în fostul sediu al UGSR. Am intrat acolo, din start m-a şi luat un puşti, unul NELU. Vai, d-le, poftiţi, intraţi, partidul nostru vă stă la dispoziţie; vreţi partid adevărat? Partid Liber Democrat, lozinci din astea să atragă lumea. Nu zic: băi, Aici e NICA LEON? Da, d-le, aicea e. Pot să stau de vorbă cu el? D-le nu poţi să stai de vorbă cu el deocamdată pentru că nu e aici, e plecat la guvern, s-a dus să dea banii ăia care trebuie să ni-i dea nouă. Zic: atunci cu cine pot să stau de vorbă? Cu colegul, e pictorul aici, dacă apare un tip cu un pulovăr galben, aşa cu barbă mare pe el şi încep să-i spun lui: Măi, nene, uite care-i chestia; eu am fost închis, am trecere de frontieră, are vreo chestie? Am şi făcut nişte fapte din astea mai aşa, dar să vezi, mi le-a băgat ei pe gît, eu nu am făcut aşa, aşa m-au condamnat ei şi trebuie să ştiu dacă pot să mă înscriu cu cazier în partidul ăsta al vostru. Păi cunoşti pe cineva aici? zic: da, îl cunosc pe NICA LEON. Tu? De unde: din sediul CC-ului, am stat de vorbă cu el, am luptat acolo, s-ar putea să mă ţină minte şi el. Bine, d-le, atunci hai să facem înscrierea in partid, iar memoriul ăsta care l-ai făcut, că făcusem eu un memoriu ca să-l depun pentru casă. Asta îl laşi nici, îl studiem, că noi avem jurişti e şi dl. STÂNCESCU, care se ocupă de cei care au suferit de pe urma vechiului regim, că avem nevoie de d-ta, că d-ta eşti muncitor, aveam legitimaţie; dacă mai cunoşti pe cineva! zic; d-le, daţi-mi o platformă program şi liste de alea de înscrieri şi mă duc acolo la mine la muncă şi-i înscriu pe ăia pe toţi. Eu gindeam că o să fie stas. Mă înscriu eu acolo, îmi scrie seria de buletin, nume, prenume, locul de muncă, locul unde locuiesc, iată-mă şi în partid. Iau hîrtiile alea şi o iau spre servici. Ajung la muncă acolo, ăştia se cam săturase de partide. Cînd le-am spus de Partidul Liber Democrat ăştia mi-au spus simplu: băi, lasă asta şi vino la muncă, lasă partidele. Pictorul de acolo zice: băi, vezi că s-ar putea să-ţi dăm şi loc de muncă, ţie aici, eşti lăcătuş, eşti sudor, dacă vrei paznic, te punem paznic aici. Ce paznic bă, eu sînt meseriaş. Avem nevoie. Zic: băi vin. Şi l-am înscris în partid doar pe SERGIU şi nevastă-mea n-a vrut să se înscrie în nici un partid; taică-meu la fel; frate-meu s-a înscris la ţărănişti. A trecut timpul, a început să vină de lucru Ia mine acolo la punctul de lucru, eu ziceam că stau cu 50% că puteam să stăm aşa, vreo 5-6 luni după cîte am înţeles, nu mă mai prezentam la muncă acolo. Figuram ca muncitor cu 50%, ca muncitor cu probleme; începuse, şi Universitatea, cînd m-am dus înapoi să le aduc, a doua, a treia zi, sau după o săptămînă să le duc cam după o săptămînă că începuse Universitatea cam de-o săptămînă, că începuse să intre, să se strîngă acolo în semn de protest, încă nu intrase în greva foamei. Spuneau doar că vor intra în greva foamei, in semn de protest, împotriva guvernului, cu punctul opt de la Timişoara, ceva de genul ăsta. Nu apăruse încă Liga studenţilor, nu apăruse 16-21 decembrie; Alianţa Poporului încă nu apăruse nici asta; se auzea că vor fi.

Într-o zi m-am dus şi am dus şi eu ceai pentru cei din corturi din sediul Universităţii. Aici, am văzut pe cîntăreţul Valeriu Sterian, Marian Munteanu şi doi indivizi. Valeriu Sterian avea o geantă mare de voiaj şi l-am văzut cum îi pune în mină lui Marian Munteanu două teancuri cu valută, unul cu dimensiuni mai mari şi altul de parcă ar fi fost Leva. Sau, eu ştiu? Nu pot să afirm că erau Leva, dar semănau. Dar parcă ar fi fost ceva mai lunguţe decît o leva, că o leva am avut şi eu în mînă. Sînt mici ca rublele. Astea parcă erau mai lungi. Îmi dau seama că parcă ar fi fost, parcă n-ar fi fost Lire de alea italiene, s-ar putea să fie. Nu ştiu precis.

Marian Munteanu a băgat mîna dreaptă în bani, a strîns banii ăia mai mici, adică i-a strîns şi i-a luat in mină, i-a strîns pe ăştia mari, i-a băgat undeva in dreapta şi pe ăştilalţi mal mici, banii ăştia care ar fi fost Lire, l-a împărţit în două. Şi i-a dat una la o parte, i-a dat la unu şi o parte la altu. Nu lu… cel din Timişoara, la cei care păzeau. Ăştia spun: Gata, şefu’ bine! Am plecat şieu am intrat să iau ceaiul. Când am ieşit, a durat ca să pun ceaiul in căni şi în termos, In două termosuri şi în două căni din altea, a durat cam,… eu ştiu ? un sfert de eră să zicem, cit am mal stat cu fetele alea pe acolo. Urau una şi una… Ies afară… am ieşit cu cănile astea, cind am ieşit cu ele afară intrase în cameră acolo şi    închisese     uşa.
Nu ştiu dacă a intrat şi Valeriu Sterian cu ei.
L-am văzut pe băiatul din Timişoara că a ieşit, a urcat sus în balcon şi a coborît cu NICA LEON. Cît am făcut eu de la uşă de la ceai de acolo pini să ies afară, ăsta a urcat pe scări, i-a spus ceva şi a coborît şi a intrat cu NICA LEON aicea, in camera asta. Cît a deschis  uşa, s-a văzut că sînt mai mulţi aşezaţi    la nişte mese. Stau de vorbă, discutau ceva. Cînd să ies afară, pe uşă, m-am ciocnit cu Valeriu Sterian, umăr în umăr. El zice; băi, golanule, ce faci? Ce să fac jupîne? Dau peste tine. M-am dat la o parte, cu un respect, aşa anume, pentru artist. Văd că intră, intra eu chitara, in braţe. In faţă trăsese o Dacie de asta breck, verde. Din ea a început să dea nişte staţii jos. Nişte staţii de alea mari cu boxe, timpenii. Am ieşit într-un timp şi m-am dus la cort. După vreo jumătate de oră aşa, a început să cinte el sus: „Vino, doamne… şi să-i vezi morţi şi să…” nu ştiu ce… A trecut chestia asta. Pe tot timpul cit am stat pe acolo, mi-am dat seama că totuşi cineva păstrează o ordine acolo, că se fac nişte… adică păzesc ceva. Era un băiat care-l imita pe Ceauşescu. Toţi îi spuneau Ceauşescu Marian. Am observat că tipul era foarte bine păzit. Avea tot timpul in jurul lui 5-6 inşi care nu-i da voie Ia nimeni să se apropie de el. Tipul da interviuri, era invitat la Intercontinental, acolo in sală la recepţii. Mi-au spus şi mie alţii: bă, uite ăsta a ajuns mare. Da interviu pe la televiziuni străine, da prin ziare, da prin nu ştiu ce, „Că-l imita pe Ceauşescu“. Numai se auzeau nişte… cînd era el acolo spunea că: „Eu Ceauşescu o să te trag şi -pe cine, tu care eşti şef acuma… O să dau cu piciorul şi-o să te dau jos, o să te iau cu mine“. Injurii aduse cu glasul iui Ceauşescu pentru Iliescu, că e ceea ce e. Era păzit foarte bine. Am aflat, n-am văzut, că este adus cu o maşină, cu gardă personală, că are gardă, acolo la el acasă, adică n-am văzut asta, că îl păzeşte acasă. In schimb cind a venit cu maşina, o maşină particulară, o Dacia 1310 de asta… destul de bună, maşina aproape nouă. Adică nouă dacă stai şi te uitai la ea. Şi totdeauna, el în spate, cu doi inşi şi doi inşi in faţă ; şoferul şi înă unul. Deci el avea tot timpul o gardă de trei inşi care se ţinea tot timpul după el, ca să nu-l ia poliţia după cîte am înţeles eu să nu-l atace nimeni. Pe urmă a mai venit d-na Doina Cornea, a mai venit de vreo 3-4 ori pe acolo, era un cort de la Crucea Roşie. Cineva cine anume nu ştiu, a aruncat nişte petarde din astea, ceva făcut, ceva artizanal, că nu erau de provenienţă armată, că s-a găsit locul unde a căzut, e o pată mare, cum sînt puştii ăia care fac bombele alea cu fulminat de mercur, sau de bronz, nu ştiu din ce le fac. Şi în clipa cind a început să bubuie, alea 2-3 petarde de acolo, din curte au ieşit 2 tipi în pielea goală şi două tipe. Tipele care ziua erau surori medicale şi erau şi ele în greva foamei după cîte am înţeles eu. Prin piaţă începuse să se întindă pe acolo sfori, tot felul de culoare de trecere, careuri peste careuri, asta de zonă de. decontaminare, de decontaminare comunistă, prostii, eu consider că nu era nevoie de aşa ceva. Oamenii care mergeau pe acolo trebuiau să meargă printr-un culoar din ăsta. Prin faţă erau efectiv obligaţi să treacă prlntr-un culoar din ăsta, prin faţa Universităţii. Culoarul 1,30 m – 2 m să-i zicem avea stingă şi în dreapta, erau efectiv cordon de oamenii vii şi sfori cu insigne în piept, şi toţi spuneau: grăbiţi, grăbiţi că se circulă aici.

După cîtva timp s-a închis acolo intrarea acolo şi se intra prin spate pe undeva, nu ştiu ; n-am mai intrat pe urmă. Şi sîmbătă atuncea am luat de la ăsta; zic: băi, fă şi mie că azi e simbătă,    mă duc şi eu mai devreme acasă. Cică: bine d-le, îţi  fac. Scoate 200, am văzut şi a treia zi tot două sute, zic: păi bă, pe două sute, ţie aicea nu-ţi stau bă, să fie clar! Păi, d-le, păi cum adică? Păi cum adică ? Stau aici in picioare, efectiv, mă feresc de ăla, mă feresc de ăla, zice nu. M-au dat afară doi tipi, nişte cetăţeni, cine o fi fost nu ştiu, dar ştiu că se spunea să mergem Ia muncă, să lăsăm greva foamei    şi astea, că facem greva foamei cum fac ei. Şi a trecut şi asta, mi-a dat unul un şut in fund, în fine. Au luat bătaie şi ei de către oamenii ăştia care erau cu paza şi ordinea. Toţi se schimbau; cum ar veni sediul central al lor era Sa sediul Universităţii, acolo; de acolo se tăceau schimburile astea. Aveau acolo saltele, camere de odihnă, camera de gardă, se militarizase ei şi după cîte am aflat, de la ăsta, un tip din Balta Albă, stă prin centrala Sud, undeva la o casă din asta, explica el de soră-sa că e bolnavă, că e cu epilepsie, că ar aduce-o şi pe aia dar nu poate să facă greva foamei şi mi-a spus el: cică: bă, toţi ăştia care ne vezi aicea, am fost la sport; am fost la Dinamo, la Steaua, am făcut karate, am făcut lupte, sporturi de astea, un aschilahic din ăsta. Ce sint eu slab dar ce era ista! În schimb cind l-am văzut la o încăierare din asta, apăruse unul, un tip, era seara pe la nouă şi jumătate – zece, aşa, un tip a vrut să-şi dea foc. Şi-a dat cu benzină şi a vrut să-şi dea foc in zona aia de neocomunism, ceva în genul ăsta, îşi făcuse chiar lingă restaurantul Dunărea, acolo îşi făcuse o scenă din asta şi n-avea voie, cu km. zero, cu ce vroia să se mai la, nu ştiu. A intrat unul acolo, a dat cu benzină şi a pus ăştia foc. Şi l-am văzut atunci pe ăsta cam ce bătaie ştia el. De-abia atunci mi-am dat eu seama că ăştia sînt puşi pe fapte mari. Pe NICA LEON pînă pleca de acolo, încă îl încadra, cînd intra, cînd ieşea. Cît am st-at acolo, o săptămînă am vâzut venind şi plecind de vreo 5-8 ori aşa. Am uitat sâ specific atunci că s-a făcut schimbul ăla, adică schimbul de bani, cînd a dat Valeriu Sterian banii lui Marian Munteanu, i-a dat şi o geantă, o geantă din aia tip Adidas mare cu rotile. Ce avea în ea nu pot să-mi dau seama. Dar ştiu că pînă cind a venit Valeriu Sterian acolo toţi fumau Carpaţi. După ce a venit el şi a doua zi am văzut fumind kentane, Camel, Pollmoll, Dunhill. Dintr-o dată a început să se inunde toată Universitatea cu ţigări bune. De unde şi cum? Mi-am închipuit că de acolo vine totul, că prea avea o formă din asta mai geometrică, mai… o geantă dacă ai haine in ea îţi stă mai umflată, mai altfel, mai deformată, dar asta era cum stas. Oamenii care veneau, se uitau, plecau, nu prea am văzut oameni, se cunoşteau pe oameni, care îs muncitori, care-s intelectuali, care sînt eu ştiu, vagabonţi, care îşi borfaşi, Care-s bişniţari. Fiecare venea, îşi spunea părerea, s-a dat nişte filme acolo pe zidul de la arhitectură, s-a pus un cearşaf şi s-au dat nişte filme din astea. Efectiv, toţi începuse să sune cheile, că ţi-a sunat ceasul, s-a făcut asta, ceva, ce ne-a plăcut cel mai mult a fost chestia aia: Libertate te iubim, nu plecăm acasă, ori învingem, ori murim, ori nu ştiu ce. Asta-i o chestie exact de legionari. Căpitane te iubim, ori învingem, ori murim. Ceva în genul ăsta. Mi-am adus şi eu aminte, a fost intr-un film, a fost cu Sergiu, a fost asta şi cum cîntau legionarii, cînd au intrat intr-un abator din ăsta. Şi efectiv n-am văzut altceva decît abatorul şi execuţia care a fost acolo. Zic: Ete mă. Se repetă din nou ceea ce a fost acolo, probabil că ăştia nu sînt ceea ce sînt. Şi mi-a dat ăsta banii, două sute atunci în simbăta aia. Zic: băi, da pileală nu-mi iei, nimic, că-i sîmbătă, mîine e duminică. Păi nu că viu miine, lăbar, acuma, ce să mai… a băgat el mina pe acolo pe sub saltea, a scos o sticlă de biter şi o sticlă de voteă. Aveam setea-n gît, era tare de tot. Zic; hai să iau o gură şi pînă acasă mai ciugulesc un pic. după atîta muncă. Am desfăcut-o, am luat o gură, zic: băi, vezi că plec şi eu acasă, că e mai devreme dracului, o sîmbătă. Trebuie să plec şi eu acasă, mîine vreau să mă duc la teatru. Bine, mă, du-te! Am luat banii, sticlele şi am plecat acasă. Am ajuns pe la Universitate, colţul ălălalt spre Romarta Copiilor, spre magazinul ăla de discuri, am mai luat o gură şi cu totul să zic că am luat 100 gr. de votcă. Am luat-o încet pe lîngă Cinema Bucureşti în jos, pe lîngă Gambrinus, am traversat stingă, am mers pe lingă primărie, pe lingă Institutul Metrou, cînd am ajuns la staţia de metrou Izvor, acolo deja mă luase apele bine. Eram beat, îmi făcea toate in cap ca intr-un sac conserve goale Cînd am ajuns aproape de intrare pe scări acolo mi-a bătut vîntul ăla in faţă de jos, mi s-a făcut rău. Eu între timp m-am oprit lîngă stîlpul ăla unde-i semnul cu „M“ şi am dat acolo din mine. Mîncasem nişte sandvişuri cu roşii,. cu ardei din ăsta gras, am zis că am dat şi sînge afară, turbat de cap. În fine se uitau femeile Ia mine, bărbaţii de prin jur, zice: ia uite-l şi pe ăsta, şi-a terminat munca la Universitate, pleacă acasă. Intr-adevăr aşa era, de unde să ştie aşa ceva.

Dădeam cred că am băgat vreo şase fixe acolo unde bagi banii. Cred că am băgat vreo şase fise că nu puteam să intru. A venit aia de la metrou de acolo şi m-a luat pe acolo pe după unde bagi banii. D-le ce-i eu d-ta, că eşti beat n-ai voie! D-le nu stat beat. Stau de vorbă cu d-voastră. Da d-le, dar te clatini, miroşi. Miroseam într-adevăr, două guri de vodcă eu ştiu? eram şi cu sticletele-n buzunar ca ultimul vagabond, în fine. Uite d-le cobori. Las că ştiu pe unde să merg. Am coborît jos, am trecut in partea ailaltă, am luat metroul şi am ajuns Ia Armata Poporului. Cît am mers cu metroul, îmi mai venea bă mai dau afară, da ce să mai dau dacă am dat tot. Am ajuns la Armata Poporului, cînd am ieşit afară la aer. la asta, mi-am mai revenit aşa. Am pus ochii pe pantofi şi ia-o spre casă. Să traversez strada să nu o traversez nu mă simţeam în stare. Erau maşini, începuse să se întunece; plouase dacă nu mă înşel, sau mi se părea mie că plouase, nu ştiu. S-a uitat unul Ia mine, aşa mai ciudat cînd am ieşit din metrou. I-am dat un dumnezeu şi o cruce şi-a văzut omul de treaba lui, eram pus pe harţă tare. Am ajuns acasă cu chiu cu vai, cum am ajuns, cînd am ajuns, nu ştiu. După cît timp nu ştiu. In orice caz, cînd am ajuns acasă, deci eu am plecat pe la 7.30-8,00 de la Universitate să zicem am zis că am plecat mai devreme dar după cum am ajuns, cam aşa aş fi plecat. Am ajuns acasă pe la 9,30-10 (21-22). In fine cînd am sunat la uşă şi mi-a deschis nevastă-mea uşa, nu m-a văzut in viaţa ei in halul ăla aşa. Ce e? Lasă-mă-n pace. Am intrat înăuntru, am pus sticlele, le-am pus pe masă in sufragerie, pe o masă din asta mică. Taică-meu zice: ia uite fiul meu, n-ai treabă, ce grijă are fii-miu. Eu vă pup. Hai să mănînci şi tu ceva. Nu-mi trebuie nimic, mă duc să mă culc. Mi-a spus a doua zi că am spus asta. Eu nu ştiu ce-am vorbit şi cum nu ştiu. Mi-a spus: nevastă-mea, maică-mea şi taică-meu. Frate-miu rîdea de mine ca de un arlechin. M-am pus in pat acolo, îmbrăcat încălţat, aşa cum am fost. M-a dezbrăcat asta a mea, m-a făcut cum trebuie. A doua zi de dimineaţă, m-am trezit; aveam capul cit baniţa, nu vedeam in faţă decît stele verzi. Mi-a spus asta nu ştiu ce, că am venit ca un porc, ca un năucit, beţiv, nu ştiu ce. Nu ştiu de ce şi cum, i-am tras o palmă, da scurt aşa, ceea ce la mine nu s-a întimplat deci aveam aproape un an de zile. nu i-am zis nici dă-te mai încolo. Atunci i-am dat o palmă. Mă duc in sufragerie, să beau ceva să mă dreg. Mă uit la sticla de vodcă, nimic. Maică-mea a plecat, plecată la serviciu. nu, plecată la piaţă pentru că era duminică. Deschid la taică-meu acolo, zic: Ce faci bătrîne? Ai fript vodca toată? Cu cine să stai de vorbă. Mai era o sticlă de biter cam un sfert, să zicem, am luat o gură de acolo, mi-am făcut o cafea mi-am mai revenit eu aşa. Trece duminica, luni şi de-abia marţi dau şi eu cu ochii de taică-meu. Avea capul cit baniţa, nu mai putea de căpăţînă. Cică: Mă, Gabi, m-am îmbătat, m-am făcut lemn, dar lasă că azi e duminică şi mă odihnesc, zic: care duminică, că astăzi este marţi! Cum e marţi? Păi duminică ai dormit, luni ai dormit, deabia marţi te-ai trezit. Dintr-o jumătate de vodcă? aveam pretenţii la d-ta, d-le! Hai bă du-te-n colo! Da, d-le, şi i-am dat Ziarul în faţă. Bă, aşa e. Am făcut un ness, am făcut o cafea, şi-a revenit, s-a dus la muncă pe la vreo 10-11. A trecut şi asta, nu m-am mai dus pe acolo, nene. Intre timp au trecut zilele, au trecut astea, mi-am văzut de muncă, mi-am văzut de servici, începusem să mă duc la muncă la asta ; m-au dat, nu-mi mal văzusem de treabă acolo în bază la 23 august, drept pedeapsă, nu m-au dat afară, dar m-au mutat să lucrez la Neferal, că a-veau o lucrare acolo. Neferal, Acumulatorul şi cam atît. Şi am început să mă duc la muncă, era cam departe, mergeam eu metroul pînă la capăt, de la capăt luam o maşină pînă la Neferai, 3 sau 4 staţii, îmi vedeam de muncă, acolo plecam dimineaţa, veneam seara. Mă cam plictiseam de muncă, zic : bă în piaţă nu mă mai duc, începuse să avem de lucru foarte mult acolo nu puteam să mai lipsesc. Mi-a promis meşteră Stană, de acolo, d-le dacă ai lipsit o oră te dau afară. Gata, şefule, se poate!

Ziarul Libertatea din 10 noiembrie 1990 pag. a 8-a ► Click pe imagine pentru mărire!