Connect with us

Actualitate

Povestea incredibilă a femeii care îmbătrânește de 8 ori mai repede decât ceilalți oameni: „Mi-am dat seama când au început să-mi cadă dinții că…” – FOTO

Publicat

pe

O femeie în vârstă de 43 de ani este cea mai în vârstă supraviețuitoare din lume a unei afecțiuni rare care amplifică procesul de îmbătrânire, fiind  de opt ori mai rapid decât cel al unei persoane normale. Tiffany Wedekind, din Columbus, Ohio, Statele Unite ale Americii, suferă de progeria – care de obicei duce la decesul bolnavilor până la împlinirea vârstei de 15 ani.

Tiffany Wedekind a trăit de aproape trei ori mai mult decât estimaseră specialiștii, în ciuda faptului că suferă de riduri premature, căderea părului și căderea prematură a dinților. Medicii susțin că este o „anomalie medicală” faptul că aceasta a supraviețuit până la vârsta de 43 de ani. Femeia susține că yoga a ajutat-o să ducă un stil de viață bun.

A depășit speranța de viață, deși suferă de o boală extrem de rară: „O anomalie medicală”

„Fac tot posibilul să rămân sănătoasă pentru că sunt foarte norocoasă să fiu în viață. Gândul meu este că m-aș putea duce în orice moment și încerc doar să fac tot posibilul să mă bucur de viața pe care o am. Sunt binecuvântată că sunt aici și fac tot ce pot pentru a-mi oferi cea mai bună șansă. Am văzut cum s-a luptat fratele meu (cu progeria) și cât de repede s-au schimbat lucrurile cu el, așa că trăiesc cu o mentalitate pozitivă. Îmbătrânesc mult mai repede decât toți ceilalți și, sinceră să fiu, nu știu de ce am trăit atât de mult și am supraviețuit mai mult decât alți oameni care suferă de progeria. Cred că s-ar datora faptului că am mare grijă de mine”, a declarat Tiffany Wedekind.

Fratele lui Tiffany, Chad, a murit din cauza complicațiilor declanșate de progeria în 2012, la vârsta de 39 de ani, și și-a depășit propria speranță de viață cu aproximativ 30 de ani.

În prezent, există doar 179 de oameni în lume care suferă de progeria, care trăiesc în 53 de țări. Tiffany nu este doar cea mai în vârstă persoană în viață cu această afecțiune, ci se crede că este cea mai în vârstă supraviețuitoare din istorie.

Povestea incredibilă a femeii care îmbătrânește de 8 ori mai repede decât ceilalți oameni: „Când au început să-mi cadă dinții mi-am dat seama că...” - FOTO
Tiffany a fost diagnosticată cu progeria când avea în jur de 20 de ani / Sursă FOTO: Facebook

Tiffany a aflat abia la 20 de ani de boala care îi marchează viața: „Sunt uimită că sunt încă aici”

„Am fost întotdeauna foarte activă, fac plimbări cu bicicleta, fac yoga și încerc să rămân puternică. De asemenea, cred că ești ceea ce mănânci, așa că mănânc sănătos și îmi tratez bine corpul. Trăiesc cât pot viața din plin, pentru că am văzut cât de scurtă poate fi. Sunt uimită că sunt încă aici, așa că îmi tratez viața ca pe locul meu de joacă”, a mai relatat femeia.

Tiffany a fost diagnosticată cu progeria când avea în jur de 20 de ani. Ea și fratele ei, Chad, au primit diagnosticul în același timp în urmă cu aproximativ 15 ani și au aflat că au moștenit boala de la mama lor. Progeria este cauzată de o genă mutațională pe care copiii o moștenesc de la părinți și duce la accelerarea procesului de îmbătrânire. Copiii care se nasc cu această boală prezintă de obicei simptome de la vârsta de doi ani și rareori trăiesc mai mult de 20 de ani.

Chad și Tiffany reprezintă cazuri unice deoarece sunt singurele persoane din istorie care au supraviețuit cu această boală cumplită. În afară de familia Wedekind, o altă persoană care a trăit mai mult de cât se așteptau specialiștii este Margaret Casey, din Milford, Connecticut, care a murit la vârsta de 29 de ani în 1985.

„Am aflat abia când fratele meu a vrut să aibă un copil”

„Când am crescut, mi-am dat seama că mă dezvolt diferit față de celelalte fete care îmi erau prietene. Nu m-a afectat în niciun alt mod, aș putea face tot ceea ce vreau. Atunci când părul a început să-mi cadă și mi-am pierdut dinții la vârsta de douăzeci de ani, medicul meu a început să își pună semne de întrebare. Dar nu prea se știe de progeria, așa că nu ne-am dat seama de asta destul de mult timp. Am aflat abia când fratele meu a vrut să aibă un copil și a mers să-și facă teste genetice la un spital local pentru a vedea dacă are ceva ce ar putea fi transmis. Trebuia să oferim toți o probă de ADN și au fost trimise la un laborator din Washington. Când au venit rezultatele, mi-a spus că avem progeria și în acel moment nu aveam idee ce înseamnă asta. Chiar și medicul a fost șocat, deoarece copiii cu progeria mor de obicei din cauza unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral în perioada adolescenței. Tot ce ne-a spus medicul este să ne îngrijim bine pentru că nu există nici un leac”, a povestit supraviețuitoarea.

 

Povestea incredibilă a femeii care îmbătrânește de 8 ori mai repede decât ceilalți oameni: „Când au început să-mi cadă dinții mi-am dat seama că...” - FOTO
„Știu că sunt o anomalie medicală și am norocul de a fi aici…” / Sursă FOTO: Facebook

La câțiva ani după ce a primit diagnosticul, Tiffany, care nu are copii, a fost căsătorită timp de 8 ani, dar s-a despărțit de fostul ei soț în iunie 2017. Spre deosebire de marea majoritate a celorlalți bolnavi de progeria – care suferă de probleme cardiovasculare și scheletice extreme – Tiffany are încă posibilitatea de a trăi independent, fără probleme grave de sănătate suplimentare. Totuși, când este în public, Tiffany recunoaște că de multe ori întâlnește oameni care fac comentarii grosolane despre înălțimea și aspectul ei – râd de înălțimea ei iar de câteva ori a fost confundată cu un copil.

De asemenea, aceasta a început de curând să ia un nou medicament, Lornafarnib, despre care se crede că încetinește procesul de îmbătrânire și este pe punctul de a fi aprobat ca primul tratament pentru progeria.

Tiffany a spus că nu este sigură dacă pastilele au ajutat-o sau nu, dar insistă asupra faptului că, în ciuda stării sale debilitante și a corpului fragil, rămâne hotărâtă să-și trăiască viața într-un mod distractiv și frivol.

„Știu că sunt o anomalie medicală și am norocul de a fi aici, dar încă simt că mi-am trăit viața la fel de bine ca oricine altcineva”, a mai precizat aceasta.

Actualitate

Pentagonul pierde până la 830 de milioane de dolari din fondurile neangajate

Publicat

pe

De

Aproximativ 10 miliarde de dolari au rămas nealocați înainte de termenul-limită

Pentagonul a angajat aproximativ 142 de miliarde de dolari din fondurile pentru apărare prevăzute anul trecut în legea bugetară „One Big Beautiful Bill”. Circa 7% din suma totală — aproximativ 10 miliarde de dolari — a rămas însă neangajată și este acum supusă reducerilor bugetare automate.

Un oficial din domeniul apărării a confirmat că, înainte de începerea anului fiscal 2027, fusese angajat 93% din totalul fondurilor. Acesta nu a precizat însă ce programe sau linii bugetare au rămas nefinanțate.

Reducere automată de 8,3%

Legea adoptată anul trecut de republicani prin procedura de reconciliere bugetară a prevăzut aproximativ 152 de miliarde de dolari pentru apărare. Banii erau destinați unor priorități precum programul de apărare antirachetă Golden Dome, două distrugătoare din clasa Arleigh Burke, muniții și avioane de luptă.

Fondurile puteau fi cheltuite pe parcursul mai multor ani, dar sumele care nu erau angajate până la 1 octombrie urmau să fie reduse cu 8,3%, prin mecanismul cunoscut drept sechestrare bugetară. Aplicată celor aproximativ 10 miliarde de dolari rămași neangajați, reducerea ar însemna o pierdere de circa 830 de milioane de dolari din puterea de cumpărare a Pentagonului.

Presiuni pentru accelerarea contractelor

Deblocarea fondurilor a fost lentă la început, stârnind nemulțumirea Congresului. Legislatorii au cerut oficialilor Pentagonului să încheie contracte înainte de expirarea termenului.

La sfârșitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, le-a spus senatorilor că fuseseră atribuiți contracte pentru numai 26 de miliarde de dolari. În iunie, un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării a declarat că instituția transmisese birourilor de programe instrucțiuni pentru accelerarea cheltuirii banilor, dar și pentru utilizarea lor responsabilă.

La sfârșitul lunii iulie, Hegseth a informat Comisia pentru alocări bugetare a Senatului că aproximativ 75 de miliarde de dolari erau încă neangajate. El a estimat atunci că 95% din fonduri vor fi contractate până la încheierea anului fiscal, inclusiv pentru proiecte precum sistemul Golden Dome.

Reacția Congresului rămâne incertă

Nu este clar dacă fondurile pierdute vor provoca nemulțumirea legislatorilor. Întrebat miercuri dacă toate sumele alocate apărării vor fi cheltuite până la finalul anului fiscal 2026, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, Roger Wicker, a declarat că este „foarte mulțumit de nivelul de execuție”, fără a oferi detalii suplimentare.

Elaine McCusker, cercetătoare principală la American Enterprise Institute și fostă comptroller interimară a Pentagonului, a avertizat anterior că departamentul are nevoie de fiecare dolar disponibil pentru a remedia probleme structurale de durată. Chiar și o reducere de 8,3% la reportarea fondurilor poate avea consecințe, a spus ea.

Citeste in continuare

Actualitate

DIA publică un cadru de analiză pentru evaluarea „voinței de a lupta”

Publicat

pe

De

Agenția de Informații a Apărării din SUA (DIA) a făcut publică metodologia prin care încearcă să evalueze unul dintre cele mai greu de anticipat aspecte ale capacității unei armate străine: disponibilitatea de a continua lupta atunci când izbucnește un conflict.

„Voința de a lupta” este dificil de analizat tocmai pentru că ține de factori intangibili. Spre deosebire de numărul tancurilor sau de starea avioanelor, multe dintre elementele care o determină nu pot fi măsurate direct și nici observate cu ușurință.

DIA precizează că documentul, actualizat ultima dată în septembrie 2024, este destinat sprijinirii analizelor comunității de informații. Totodată, face parte dintr-o serie de materiale publice menite să explice provocări relevante pentru securitatea națională a SUA. Agenția a anunțat publicarea în contextul împlinirii a cinci ani de la retragerea americană din Afganistan, încheiată la 30 august 2021.

Lecțiile Afganistanului și Ucrainei

Prăbușirea rapidă a forțelor afgane în fața ofensivei talibane, în 2021, a luat prin surprindere atât comunitatea de informații americană, cât și Casa Albă. Mai multe zone strategice au fost abandonate fără luptă, iar președintele de atunci, Ashraf Ghani, a fugit din țară pe 15 august, în timp ce talibanii se apropiau de Kabul.

În cazul Ucrainei, evaluările inițiale au greșit în direcția opusă. După invazia rusă din februarie 2022, Kievul era așteptat să cadă în câteva zile. În schimb, armata ucraineană a respins înaintarea forțelor ruse și a continuat să lupte, până la instalarea unui impas sângeros în estul țării.

În 2024, fostul director al DIA, general-locotenentul Jeffrey Kruse, a recunoscut că agenția a subestimat hotărârea ucrainenilor de a-și apăra țara. Aceștia au manifestat o voință de luptă mult mai puternică decât anticipaseră analiștii, a spus el la un eveniment organizat de Alianța pentru Informații și Securitate Națională.

De la conducerea statului la moralul soldaților

Noul cadru își propune să structureze evaluarea unor factori care nu pot fi reduși la cifre. Analiștii sunt îndrumați să examineze dinamici de la nivelul conducerii naționale — inclusiv autoritatea și integritatea acesteia — până la spiritul de corp al militarilor.

Metodologia include și evaluarea mizelor conflictului: analiștii trebuie să stabilească dacă victoria sau înfrângerea ar reprezenta o amenințare existențială pentru stat, organizație ori regim. Sprijinul perceput din partea aliaților este, de asemenea, un factor relevant.

În acest sens, documentul ar fi putut evidenția hotărârea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a rămâne la Kiev în primele zile ale invaziei, în timp ce forțele ruse se apropiau de capitală. Refuzând oferta de evacuare, Zelenski i-ar fi transmis atunci președintelui american Joe Biden că avea nevoie de muniție, nu de o mașină pentru a pleca.

O evaluare care trebuie revizuită pe parcurs

DIA avertizează că voința de a lupta nu este fixă. Ea se poate schimba rapid și radical pe parcursul unui conflict, pentru fiecare dintre părțile implicate. O schimbare ulterioară nu înseamnă neapărat că evaluarea inițială a fost greșită; analiștii trebuie să identifice evenimentele și condițiile care au produs-o.

Kruse a declarat în 2024 că DIA folosise deja metodologia pentru a evalua China, considerată principala prioritate strategică a SUA. Agenția nu a precizat ce alte armate au fost analizate și nici ce concluzii au rezultat.

Voința de a lupta reprezintă doar unul dintre factorii intangibili luați în calcul în evaluarea capacităților militare. Imaginea de ansamblu include și pregătirea trupelor, structura demografică a personalului activ și a rezerviștilor, bugetele de apărare și doctrina militară.

DIA susține că o analiză sistematică a acestor factori poate ajuta la orientarea culegerii de informații și la identificarea elementelor care contează cel mai mult în diferite etape ale unui conflict. Miza este reducerea riscului unor erori de anticipare precum cele din Afganistan, în 2021, și Ucraina, în 2022.

Citeste in continuare

Actualitate

Boeing câștigă contractul pentru avionul naval de generația a șasea, dar adevărata probă abia începe

Publicat

pe

De

Boeing a fost desemnat câștigătorul competiției pentru construirea avionului de luptă naval de generația a șasea F/A-XX, devansând Northrop Grumman. Aeronava va înlocui treptat avioanele F/A-18 Super Hornet și EA-18G Growler, aflate în ultimele etape ale ciclului lor operațional.

Contractul, evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, consolidează poziția Boeing ca principal producător american al avioanelor de luptă de generația a șasea. Totuși, analiștii avertizează că succesul comercial nu garantează automat și o execuție fără probleme.

De la risc de retragere la controlul viitorului aviației de luptă

Victoria reprezintă o schimbare spectaculoasă pentru divizia de apărare a Boeing. Compania s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăți în derularea unor programe majore, printre care avionul-cisternă KC-46 și aeronava de antrenament T-7.

În martie 2025, Boeing a obținut însă contractul pentru avionul de luptă F-47 al Forțelor Aeriene, iar câștigarea programului F/A-XX marchează o nouă etapă în revenirea companiei.

„Pentru Boeing, acesta este un pas uriaș într-o redresare extraordinară: de la un producător al unor programe de avioane de luptă aflate la final, la compania care controlează viitorul aviației de vânătoare americane”, a apreciat Richard Aboulafia, director general al AeroDynamic Advisory.

Stacie Pettyjohn, analistă în cadrul Center for a New American Security, a descris situația drept o schimbare radicală pentru Boeing. Compania a trecut de la perspectiva închiderii liniilor de producție pentru avioane de luptă la deținerea ambelor contracte americane majore pentru aeronave de generația a șasea.

Poate Boeing să construiască simultan două avioane de generație nouă?

Principala întrebare privește viteza cu care Boeing va putea dezvolta un F/A-XX operațional. Răspunsul depinde, în parte, de gradul de similitudine dintre noul avion naval și F-47.

Jeremiah Gertler, consilier principal la AeroDynamic Advisory și fost analist pentru aviația militară în cadrul Congressional Research Service, a explicat că, dacă cele două proiecte folosesc tehnologii și soluții comune sau au fost dezvoltate parțial în paralel, F/A-XX ar putea ajunge să zboare mai devreme decât se estimează.

În schimb, o platformă navală complet distinctă ar presupune un calendar mai lung și riscuri tehnologice suplimentare.

Forța de muncă, următorul punct vulnerabil

Capacitatea Boeing de a mobiliza suficient personal reprezintă o altă problemă. În complexul industrial din St. Louis, compania ar urma să lucreze simultan la programele F/A-XX, F-47 și T-7A Red Hawk, în timp ce pregătește și o creștere semnificativă a ritmului de producție pentru F-15EX.

„Întrebarea este dacă Boeing are deja oamenii necesari — și dacă îi poate recruta — pentru a menține toate aceste linii la un nivel ridicat de producție în același timp”, a spus Gertler.

Doug Birkey, directorul executiv al Mitchell Institute for Aerospace Studies, a subliniat că necesarul de personal pentru primele etape ale programelor F-47 și F/A-XX va trebui gestionat atent. Compania va trebui să evite ca cele două proiecte să intre în competiție pentru aceiași ingineri, tehnicieni și specialiști.

Investitorii vor urmări costurile și structura contractului

După atribuirea contractului, Roman Schweizer, analist la TD Cowen, a afirmat că investitorii vor examina cu atenție prețul propus de Boeing și modul în care este construit acordul. Ambele aspecte au creat probleme în trecut pentru unele programe ale companiei.

Potrivit lui Schweizer, decizia Marinei sugerează că oficialii au acordat o importanță deosebită capacității industriale a Boeing și posibilității de a livra aeronave la scară largă.

În ultimii ani, Boeing a investit masiv în infrastructura din St. Louis și în instrumente de proiectare digitală. Aceste investiții ar fi contribuit la convingerea Marinei că producătorul poate gestiona simultan mai multe programe complexe.

Boeing a respins anterior îndoielile privind capacitatea sa de a construi avioane pentru Marină și Forțele Aeriene în paralel. Steve Parker, șeful diviziei de apărare, a declarat că dezvoltarea simultană a celor două avioane avansate a fost prevăzută încă de la început, iar investițiile companiei au fost planificate în consecință.

Northrop Grumman pierde competiția, dar nu rămâne fără proiecte strategice

Pentru Northrop Grumman, înfrângerea în competiția F/A-XX reprezintă o lovitură importantă. Compania încerca să redevină producător principal al unui avion de luptă pentru prima dată după celebrul F-14 Tomcat.

Totuși, analiștii consideră că pierderea contractului nu pune în pericol viitorul companiei. Northrop are deja programe majore în portofoliu, inclusiv bombardierul B-21 Raider, racheta balistică intercontinentală Sentinel și componente pentru avioanele F-35 produse sub coordonarea Lockheed Martin.

Richard Aboulafia a apreciat că impactul asupra companiei va fi limitat, în timp ce Gertler a subliniat că nici Boeing, nici Northrop nu depind de acest singur contract pentru supraviețuirea diviziilor lor de apărare sau aeronautică.

Northrop este așteptată să analizeze posibilitatea contestării deciziei. Totuși, procedurile de protest în cazul competițiilor pentru aeronave militare clasificate au, în mod tradițional, o rată redusă de succes.

Boeing va închide liniile Super Hornet și Growler

Într-o ironie a tranziției tehnologice, în aceeași perioadă în care a fost selectată pentru dezvoltarea F/A-XX, Boeing a primit și un contract pentru sprijinirea închiderii liniilor de producție ale F/A-18E/F Super Hornet și EA-18G Growler.

Compania a fabricat timp de decenii avioane de luptă pentru Marina SUA, însă aceste programe se apropie acum de final. F/A-XX va prelua treptat rolul lor în viitoarea structură aeriană a grupărilor navale.

Contractul finanțează testarea mai multor prototipuri

Anunțul Pentagonului precizează că acordul acoperă faza de dezvoltare la scară completă și include fabricarea mai multor aeronave de testare.

Acestea vor fi utilizate pentru verificări la sol, evaluarea navigabilității, testarea sistemelor și integrarea armamentului. Marina nu a prezentat încă detalii despre configurația avionului, dar oficialii au indicat că F/A-XX va avea o rază de acțiune superioară celei oferite de actualele avioane de luptă.

F/A-XX, în centrul aripii aeriene navale a viitorului

Noul avion va trebui să opereze alături de viitoarele Collaborative Combat Aircraft, drone de luptă concepute pentru a executa misiuni împreună cu aeronave pilotate.

Marina SUA dezvoltă acest concept ca parte a unei noi arhitecturi pentru gruparea aeriană de pe portavion. Amiralul Daryl Caudle, șeful operațiunilor navale, a confirmat că programul dronelor și F/A-XX sunt elemente interdependente ale acestei strategii.

Stacie Pettyjohn a subliniat că echilibrul dintre avioanele pilotate și cele autonome va fi esențial pentru capacitatea Marinei de a proiecta forță. În opinia sa, un avion de luptă pilotat trebuie să rămână nucleul aripii aeriene, în jurul căruia vor fi integrate sistemele fără pilot.

Numărul de aeronave care vor fi comandate, proporția dintre avioanele cu echipaj și drone, precum și tipul de arme instalate pe F/A-XX vor indica prioritățile operaționale ale Marinei. Aceste decizii vor fi decisive mai ales în Pacific, unde distanțele sunt foarte mari, iar forțele chineze dispun de arme cu rază lungă de acțiune capabile să pună presiune asupra navelor americane.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv2 ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusivo zi ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusivo zi ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv2 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv2 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv2 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv3 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv3 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv4 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv