(Preluare Inpolitics):

Moțiunea lui Ciolacu este, fără doar și poate, cea mai misterioasă de după revoluție, cu (prea) multe semne de întrebare. De ce s-a tărăgănat așa mult introducerea ei, de ce s-a jonglat cu momentul exact al votării, ce a urmărit precis PSD prin introducerea ei, de ce nu a așteptat pînă după locale, cum se explică bizarele manevre ale UDMR dinaintea votului, de ce a ieșit Iohannis – prin derapaj constituțional grav – cu atacuri în chiar ziua votului, de ce au dezertat o serie de parlamentari PSD, de ce o scaldă PSD în prezent cu votarea ei: mai e valabilă sau nu?, ce se va întâmpla după decizia CCR și multe altele aidoma. Paradoxal, dar toate misterele ar putea să aibă o unică explicație: licitația 5G.

Mulți analiști – mai puțin decît era de așteptat, totuși – se chinuie să înțeleagă ce a urmărit de fapt PSD cu această moțiune de cenzură. Intrarea la guvernare în locul PNL în buza alegerilor? Ca să fie nevoit să rezolve în timp scurt o mulțime de nefăcute ale actualului guvern, inclusiv majorarea pensiilor?
Ca să lase un guvern interimar fără puteri pînă la alegeri?
Ca să îl radă pe Ludovic Orban în favoarea vreunui alt premier liberal, spre încîntarea lui Iohannis?

Nu e clar.
La rece, putem spune că PSD ar fi avut de pierdut chiar dacă moțiunea era votată. Nu e cazul să mai explicăm cît a pierdut de facto, după rușinea din parlament.

Marea întrebare care trebuie pusă e, însă, cine ar fi avut cel mai mult de pierdut în cazul în care moțiunea trecea.
Iar acesta nu e nici PNL, nici PSD, nici Iohannis.
Ci distinsul partener strategic american.
Acel partener care, înaintea prezidențialelor din noiembrie, face eforturi să bareze accesul chinezilor pe piața europeană a comunicațiilor, cu România vîrf de lance. Nu vom analiza aici dacă eliminarea Huawei din joc e oportună și argumentă ori nu, lăsăm asta pe seama specialiștilor.

Vom prezenta însă cîteva fapte, metodic.

Anul trecut, în iunie, guvernul adopta prin HG Strategia 5G pentru România, care stabilea că anul acesta trebuie să avem deja implementată tehnologia în cîteva mari orașe, cu București în frunte.
Pentru asta, licitația 5G trebuia organizată pînă la finele anului trecut.
În august, Iohannis era chemat intempestiv la Casa Albă pentru a i se înmîna de către Trump un ”to do list”, cu problema 5G în frunte, și se semna de acum celebrul Memorandum pe subiect, ținut la secret cîteva luni.
Cum se știe, licitația nu a mai avut loc în toamnă, nici în primăvara acestui an, nici în vară. Noul termen este ultimul trimestru din 2020.

Regimul Iohannis e în profund criză de timp; nu poți să-i faci una ca asta lui Trump cînd omul se pregătește de alegeri, iar ambasadorul Adrian Zuckerman mai are puțin și provoacă un război cu China prin declarații exaltate. Un bun barometru al stării de spirit a americanilor pe subiect.

Pe 4 august, aproape pe șest, ministerul Comunicațiilor lansează spre dezbatere publică mult așteptatul ”Proiect de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național şi condiţiile implementării rețelelor 5G”, elaborat strict după normele Memorandului.
Un proiect atît de important încît e stupefiant că timpul oferit de guvern spre livrare de sugestii și observații e de doar 13 zile, în locul tradiționalelor 30 de zile.

Se merge, clar, pe repede înainte.

După doar cîteva zile de la expirarea celor 13 zile, reprezentanții autorităților (minister, ANCOM șamd) organizează o ședință de dezbatere publică pe marginea proiectului cu reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri – inclusiv șeful Huawei România – ai presei etc.

Minuta ședinței, despre care ședință, curios, presa nu face vorbire, deși a avut oameni în sală, e postată pe siteul ministerului în cursul zilei de ieri.

Ce aflăm din ea?
Majoritatea zdrobitoare a vorbitorilor acuză repeziciunea nefirească a promovării noii legi, lipsa unor elementare studii de impact – recunoscute de reprezentații guvernului – asupra mediului de afaceri, asupra sarcinilor administrative, asupra sănătăţii.
S-a mai punctat faptul că, în mod straniu, proiectul nu e contrasemnat de ministerele de resort ale Sănătăţii, ale Mediului şi ale Justiţiei.
Sunt lansate avertismente privind consecințele grave pe care le va avea legea în forma propusă, de la cele constituționale pînă la cele economice și sociale.
Reprezentanții guvernului sunt neclintiți pe poziții. Ultima variantă a proiectului de act normativ va fi publicată pe site-ul ministerului pe 7 septembrie, conform prevederilor Legii nr. 52/2003.

E și mai clar că se merge pe repede înainte.

În baza observațiilor publice, guvernul modifică discret zilele trecute proiectul, în cîteva puncte, nimic esențial. De asemenea, aflăm din surse oficiale că este deja în pregătire un set de diverse acte normative secundare care să explice criteriile tehnice, procedurile șamd.

După alegerea sa ca lider al PSD, la congresul recent, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, face o afirmație foarte interesantă: devenit incompatibil, conform legii, el anunță că rămîne la șefia autorității – speculînd perioada legslă în care poate opta – pînă cînd proiectul guvernului va intra în dezbatere parlamentară:

”Cred că în următoarele două-trei săptămâni intră acest proiect în dezbatere parlamentară, într-o formă care transpune cât se poate de clar memorandumul. Poziţia mea e cât se poate de clară şi v-o transmit încă o dată: susţin total transpunerea memorandumului cu Statele Unite, fără niciun fel de nuanţe, semnat anul trecut între noi, Guvernul României, România, până la urmă, şi Statele Unite ale Americii. E un memorandum care în săptămânile viitoare îşi va găsi transpunere în legislaţie, pentru că memorandumul nu ţine loc de lege”.

Și acum să vedem ce probleme ar putea întîmpina respectivul proiect de lege.

După încheierea pseudo-dezbaterii publice, guvernul va trebui să solicite avizele CES și ale Consiliului Legislativ, ceea ce va dura în jur de 10 zile, apoi să dea citire proiectului într-o ședință și, în fine, să-l trimită, în calitate de inițiator, către Parlament.

Dacă guvernul Orban e demis înainte de trimitere, își pierde dreptul de a o mai face, în calitate de cabinet doar interimar, conform Constituției.
Varianta de rezervă este plasarea proiectului către parlamentarii PNL, dar aceștia nu pot continua de unde a lăsat problema guvernul, ci trebuie să reia procedura avizării de la zero.

Timp prețios se pierde.

Suntem sceptici oricum, însă, că guvernul Orban urmărește cu adevărat trimiterea proiectului către parlament, pentru că știm cu toții, dintotdeauna, cît timp se pierde în asemenea situații. Dezbateri în comisii, termene livrate de Birourile permanente, dezbateri în plen, contre puse discret sau fățiș de diverși parlamentari, amendamente etc. Să ne amintim doar parcursul teribil al legii off-shore.

Regimul Iohannis nu mai are timp pentru trimiterea proiectului spre dezbatere parlamentară, mai ales cînd toamna care a început e marcată de două rînduri de alegeri.

Soluția pe care pariem e asumarea răspunderii guvernului pentru legea 5G, singura care poate ”livra” proiectul în timp util.

Un guvern demis prin moțiune, însă, de asemenea nu ar putea face acest demers ca interimar.

Guvernul Orban trebuie să rămînă pe poziție, „plin”, cu orice preț pînă la îndeplinirea misiunii trasate de la Casa Albă.

Pentru împlinirea acestui deziderat s-au mobilizat forțe imense în zilele de dinaintea votării moțiunii. Nici chiar telefoane nervoase de la Departamentul de stat nu sunt excluse.

Analizînd la rece, impresia e că cineva sau ceva cu foarte mare influență nu a dorit asumarea nici măcar a celui mai mărunt risc la votarea moțiunii. (Se știe că pînă și scutul de la Deveselu, susținut de toate partidele prin consens, tot a avut cîteva voturi împotrivă în parlament).

Iar eliminarea totală a vreunui risc nu se putea face printr-o mobilizare, oricît de exemplară la vot, ci prin eliminarea votării însăși.
Așa s-a ajuns la ciudatele manevre și răzgîndiri de ultimă oră care au surprins pe toată lumea, precum și la faptul că cele 250 de voturi anunțate ferm de Marcel Ciolacu, care ar fi însemnat votarea moțiunii fluierînd, au dispărut en-gros, pînă la insuficientele 226 pentru cvorum.
Rar s-a putut auzi vreo explicație ulterioară mai penibilă decît cea a lui Ciolacu, potrivit căreia PSD ar fi avut cele 250 de voturi dacă se făcea cvorum, dar nu le-a mai avut pentru că nu s-a făcut covrum(?!!!).

Să mai vorbim de halucinantul balet pesedist de după ședință, conform căruia moțiunea ba merge înainte (conform regulamentelor, ședința trebuie reprogramată pînă se obține cvorum), ba e abandonată de tot (lucru imposibil, constituțional, odată depusă), ba se așteaptă decizia CCR și tot așa?

Fără precedent în istoria post-decembristă.

Ca să le dăm o temă de gîndire celor care susțin – inclusiv din PSD – că o moțiune depusă într-o sesiune nu poate fi votată în alta, le prezentăm o situație: ce se întîmplă dacă o moțiune e depusă regulamentar în ultima zi a unei sesiuni, e considerată moartă din fașă? Reamintim cazul OUG-urilor: conform Constituției, ele se depun, după emitere, la Parlament în trei zile, iar dacă legislativul e în vacanță e convocat urgent în sesiune extraordinară. Același mecanism e mai mult ca sigur că s-ar aplica și moțiunilor depuse în final de sesiune.

Concluzia e simplă, în lumina celor sus pomenite: guvernul Orban trebuie să rămînă în funcțiune deplină – indiferent că asta contravine dorințelor PSD, ale lui Iohannis, Hellvig, Rareș Bogdan, Ponta, UDMR și cine mai știe cui – pînă cînd legea 5G e adoptată. În masa politicii din România a fost trîntit zilele trecute un pumn furios și uriaș, unul avînd capacitatea de a speria tot ce mișcă, pînă la punctul în care nici măcar nu s-a mai putut încropi vreun scenariu de acoperire, cît de cît, pentru marele public. Cînd e vorba de mari interese geostrategice, românii trebuie să învețe să-și reprime curiozitățile.

Și pariem de pe acum că, în cazul asumării răspunderii guvernului, opoziția nu va introduce moțiune de cenzură