Connect with us

Administratie

Iohannis, ce ne facem cu interlopii ”Dreptei”?

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Scurt remember:

11 octombrie 2011
Cătălin Predoiu: Proliferarea actelor interlopilor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, la conferința Mediafax Talks, că proliferarea actelor interlopilor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor, iar când procurorii aduc porbe, iar judecătorii le ignoră nu se pierde doar un caz, ci relevă că poți scăpa nepedepsit.
Ministrul Predoiu a afirmat că sistemul judiciar va fi credibil atunci când va reuși să învingă corupția, inclusiv din propriile rânduri, să țină sub control violențele și să pună cu succes în aplicare noile coduri.

10 iulie 2014
Cătălin Predoiu: În societatea românească funcționează un fel de imperiu al interlopilor

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat joi că în societatea românească funcţionează un fel de imperiu al interlopilor, iar statul român trebuie să-l demoleze, să-l facă „praf şi pulbere”, deoarece „acest sistem va penetra până la cele mai mici unghere societatea”.
„Societatea românească suferă de multe boli, dar una care este extrem de gravă este aceea al fenomenului interlopilor. Am date de când eram ministru şi vedem acum cu ochiul liber că trăim sau paralel cu noi funcţionează un fel de imperiu al interlopilor. Statul român în viitor trebuie să-şi pună mintea cu acest imperiu şi în câţiva ani să nu rămână piatră de piatră din acest imperiu.”, a afirmat Predoiu la o dezbatere organizată de ISP.

23 august 2019
Cătălin Predoiu: În ultima lună s-a vorbit mult despre interlopi, dar nu s-a făcut nimic

„În ultima lună s-a vorbit mult despre interlopi și nu s-a făcut nimic(…) Nu știu instituțiile statului român cu ce se confruntă? Să nu cunoască fenomenul clanurilor de interlopi care parazitează comunitățile locale din punct de vedere economic, politic? Iată, penetrează poliția, chiar și justiția, și Statul nu știe ce să facă în fața acestui flagel? Eu mă îndoiesc. Cred că statul român are toate datele, toate informațiile necesare ca să facă măcar o razie, nu știu, undeva în mijlocul câmpului, dacă nu știe de unde să îi ia pe acești interlopi(…) Personal, mă voi implica ca parlamentar, imediat ce sesiunea parlamentară va începe”, a declarat Cătălin Predoiu.

15 iunie 2020
Cătălin Predoiu: Cer parchetelor să confrunte interlopii

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a cerut, luni, procurorului general și șefului DIICOT să impulsioneze procurorii în anchetarea și inculparea fenomenului de trafic de persoane și crimă organizată. „Cer parchetelor să confrunte interlopii și traficanții de persoane cu toate ”armele” de investigație din ”dotare”, să-i hărțuiască și să îi atace procedural constant, până la inculparea și condamnarea lor”, a spus Cătălin Predoiu în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și cu Giorgiana Hosu, procuror-șef DIICOT.

12 august 2020
Klaus Iohannis: ”Interlopii au fost tolerați în guvernările PSD”

”Am spus și săptămâna trecută și, din păcate, trebuie să repet. Aceste chestiuni sunt foarte îngrijorătoare. Am discutat de două ori cu ministrul de Interne și cu șeful Poliției pe această temă. La Ministerul Afacerilor Interne există o preocupare reală. Se organizează și se iau măsuri, însă nu trebuie, din păcate, să ne așteptăm să se rezolve peste noapte aceste chestiuni. Prea mulți ani, în timpul guvernărilor PSD, acești interlopi au fost tolerați. Acum nu mai sunt tolerați, însă lupta împotriva clanurilor este o luptă de durată” a declarat președintele într-o conferință de presă la Cotroceni.

Să tragem linie și să adunăm:

Din 2004 până în 2011 – data primelor declarații despre interlopi ale actualului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu -, timp de 7 ani, la guvernare și la șefia statului nu s-a aflat PSD, ci PNL și PDL.
Între 2011 și 2014, la guvernare s-au aflat PDL, PNL în alianță cu PSD, iar la președinție omul dreptei, Traian Băsescu. Între 2015-2020, la guvernare s-a aflat dreapta alți doi ani, prin guvernele Cioloș și Orban, iar la președinție omul dreptei, Klaus Iohannis.

Una peste alta, din 2004 pînă azi PSD a guvernat singur mai puțin de doi ani cu premierul Ponta, din februarie 2014 pînă în noiembrie 2015, și mai puțin de trei ani sub premierii Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Nici cinci ani din aproape 16. 16 ani în care șefi ai statului, ai serviciilor secrete și ai CSAT au fost oameni ai dreptei, Băsescu Iohannis.

Că PSD nu a rezolvat problema interlopilor, ba chiar a pactizat adesea cu ei, e perfect real și incontestabil.

Marea întrebare e ce a făcut dreapta în această privință în perioada mai mult decît triplă de guvernare în raport cu stînga de după 2004, în frunte cu un ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, care a înșirat pînă acum vreo șase guverne diferite fără a deranja interlopii în vreunul? Ori, poate, interlopii ”Stîngii” or fi mai răi decît ai ”Dreptei”?

 

 

 

 

 

Administratie

Adriana Stoicescu critică dur posibilitatea numirii Andreei Chiș la Ministerul Justiției

Publicat

pe

De

Judecătoarea de la Curtea de Apel Timișoara readuce în atenție conflictele din fostul CSM

Judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timișoara, lansează critici dure la adresa fostei membre a Consiliului Superior al Magistraturii, Andrea Chiș, vehiculată pentru funcția de ministru al Justiției în viitorul Guvern condus de Siegfried Mureșan.

Într-o postare intitulată ironic „Coana Zoițica și justiția”, magistrata susține că eventualul transfer al Andreei Chiș în fruntea Ministerului Justiției ar putea avea consecințe importante asupra echilibrului de putere din sistemul judiciar. Printre temele vizate de Stoicescu se numără anchetarea magistraților, funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii și modificarea legislației din domeniu.

Informațiile și acuzațiile prezentate în acest articol provin din mesajul publicat de Adriana Stoicescu și sunt redate ca poziții ale acesteia.

Chiș, considerată de Stoicescu parte a „grupării minoritare” din fostul CSM

Andrea Chiș, fostă judecătoare și membră a CSM în perioada 2017–2023, este indicată drept o variantă de compromis pentru portofoliul Justiției, agreată de premierul desemnat Siegfried Mureșan și de formațiunile care negociază formarea noului Cabinet.

Adriana Stoicescu afirmă că nu este interesată de formațiunea politică sau de grupul care susține candidatura Andreei Chiș, ci de activitatea acesteia în magistratură.

„Pentru mine, doamna Andreea Chiș este și va rămâne un element activ, parte din gruparea minoritară a fostului Consiliu Superior al Magistraturii, militant activ pentru desființarea independenței judecătorilor”, a scris judecătoarea.

În timpul mandatului desfășurat în cadrul CSM, Andrea Chiș s-a aflat în tabăra criticilor conducerii de la acea vreme a instituției. În octombrie 2019, ea s-a numărat printre cei șapte membri ai Consiliului care au solicitat revocarea Liei Savonea din funcția de președinte, invocând modul de conducere și pozițiile publice ale acesteia.

Disputa privind Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Una dintre principalele surse de tensiune din fostul CSM a fost reprezentată de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Andrea Chiș și alți membri ai Consiliului s-au opus menținerii acestei structuri.

Adriana Stoicescu susține că gruparea din care făcea parte Chiș urmărea revenirea la un sistem în care Direcția Națională Anticorupție să aibă din nou competențe în dosarele privind magistrații. Judecătoarea afirmă că un asemenea model ar fi fost asociat cu abuzuri și cu anchete finalizate ulterior prin achitări.

„Doamna Andreea Chiș, alături de alți vajnici apărători ai DNA, azi curați, uscați, senzație de prospețime, a fost unul dintre personajele care au militat constant și activ pentru învierea binomului, readucerea competenței de cercetare a magistraților la DNA, la pachet cu abuzurile de rigoare, soldate cu achitări și vieți distruse”, a afirmat Stoicescu.

Episodul Dana Gîrbovan, readus în discuție

În mesajul său, judecătoarea de la Curtea de Apel Timișoara evocă și conflictul dintre Andrea Chiș și Dana Gîrbovan, fostă judecătoare la Curtea de Apel Cluj.

În 2019, Dana Gîrbovan a fost propusă de premierul de la acea vreme, Viorica Dăncilă, pentru funcția de ministru al Justiției. Numirea nu a mai avut loc, după ce președintele Klaus Iohannis a respins propunerea.

Ulterior, după ce Gîrbovan a revenit asupra demisiei din magistratură, Secția pentru judecători a CSM a decis că aceasta își poate continua activitatea. În acel context, Andrea Chiș a solicitat sesizarea Inspecției Judiciare în legătură cu conduita colegei sale.

Adriana Stoicescu critică această decizie și susține că, în argumentația sa, Andrea Chiș ar fi făcut referire inclusiv la informații provenite de pe un site cunoscut pentru publicarea unor materiale false și a unor atacuri la adresa unor persoane.

Critici privind relația cu Inspecția Judiciară

Un alt capitol al mesajului îl reprezintă disputele dintre Andrea Chiș și conducerea Inspecției Judiciare. Instituția s-a aflat, în perioada respectivă, în centrul unor controverse legate de modul în care erau efectuate verificările și cercetările disciplinare asupra magistraților.

„Doamna Andreea Chiș a dus o luptă pe viață și pe moarte cu conducerea Inspecției Judiciare, când s-a dat drumul robinetului cercetărilor disciplinare ale zeiței”, a scris Adriana Stoicescu, făcând referire la perioada în care Laura Codruța Kövesi conducea DNA.

Disputele din fostul CSM au vizat, printre altele, activitatea Inspecției Judiciare, existența SIIJ, procedurile de numire și modalitatea de anchetare a magistraților.

Stoicescu invocă și pensionarea fostei membre CSM

Adriana Stoicescu critică și pozițiile actuale ale Andreei Chiș în privința pensiilor magistraților. Judecătoarea amintește că fosta membră a CSM și-a depus cererea de pensionare în noiembrie 2022, la vârsta de 52 de ani.

Eliberarea din funcție urma să producă efecte la 7 ianuarie 2023, odată cu încheierea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

„Doamna Andreea Chiș s-a pensionat în ultimele zile ale mandatului de membru CSM, bucurându-se de binefacerile legislative pe care astăzi le înfierează cu mânie proletară”, a afirmat Stoicescu.

La momentul respectiv, Andrea Chiș a vorbit despre impactul negativ pe care controversa pensiilor speciale îl avusese asupra imaginii sistemului judiciar.

Miza contestată de judecătoare: modificarea legislației Justiției

Cea mai amplă parte a mesajului publicat de Adriana Stoicescu se referă la posibilele obiective ale unei eventuale numiri a Andreei Chiș în funcția de ministru al Justiției.

Judecătoarea susține că numirea nu ar reprezenta doar o decizie administrativă, ci ar putea deschide calea unor schimbări majore în sistemul judiciar. Printre acestea, Stoicescu enumeră revenirea DNA în anchetarea magistraților, modificarea legislației referitoare la CSM și revizuirea atribuțiilor secțiilor Consiliului.

De asemenea, ea face referire la modul de alegere a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și avertizează asupra unor eventuale modificări legislative făcute într-un ritm accelerat.

„Doamna Andreea Chiș nu este o propunere, ci un argument în favoarea tezei că politicienii tip Agamiță Dandanache nu au murit, doar s-au reinventat”, a transmis magistrata.

„Vom vorbi până la sfârșit”, mesajul de încheiere al Adrianei Stoicescu

În finalul postării, Adriana Stoicescu susține că o parte dintre magistrații care au traversat conflictele din perioada respectivă nu au uitat evenimentele și că vor continua să vorbească public.

„Problema unora care se cred intangibili și protejați de vremuri și uitare este că, printre noi, dinozaurii, mai există specimene cu ținere de minte. Și limbariță”, a scris judecătoarea.

Mesajul se încheie într-o notă de confruntare directă: „Nu vom dispărea și, mai ales, vom vorbi! Vom fi aici până la sfârșit”. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Votul pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureșan, programat miercuri. Cabinetul mai are nevoie de 63 de voturi

Publicat

pe

De

Parlamentul se reunește miercuri pentru votul de învestitură

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit ca votul de învestitură pentru Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan să aibă loc miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ședința este programată să înceapă la ora 13:00.

Potrivit informațiilor prezentate în textul-sursă, formațiunea propusă pentru guvernare nu dispune, în acest moment, de suficiente voturi pentru a trece de Parlament, lipsindu-i susținerea a 63 de parlamentari.

Audierile miniștrilor propuși, programate luni și marți

Miniștrii desemnați vor fi audiați în comisiile parlamentare de specialitate pe parcursul zilelor de luni și marți. Audierile de luni se vor desfășura între orele 14:00 și 20:00, iar marți sunt programate în intervalul 10:00–20:00.

Repartizarea miniștrilor pe comisii, precum și programul detaliat al audierilor urmează să fie publicate pe site-ul Camerei Deputaților.

Premierul desemnat va avea 30 de minute pentru prezentarea programului

În timpul ședinței plenului reunit, Siegfried Mureșan va beneficia de un interval total de 30 de minute pentru prezentarea programului de guvernare și pentru intervenția de la finalul dezbaterilor. Timpul va fi împărțit între începutul și încheierea dezbaterilor parlamentare.

Grupurile parlamentare vor avea la dispoziție un timp de intervenție calculat în funcție de numărul membrilor. Regulamentul prevede alocarea a cinci secunde pentru fiecare parlamentar, calculul fiind aplicat și în cazul deputaților și senatorilor neafiliați.

PSD are cel mai mare timp de intervenție

Conform repartizării stabilite, PSD va avea la dispoziție 11 minute pentru intervenții, în timp ce AUR va beneficia de opt minute. PNL are alocate șapte minute, USR cinci minute, iar UDMR trei minute.

Câte un minut revine Grupului parlamentar „Uniți pentru România”, Grupului parlamentar al minorităților naționale, SOS România și PACE – Întâi România. Parlamentarii neafiliați vor avea la dispoziție două minute.

Programul de guvernare și lista miniștrilor au fost depuse la Parlament

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși. După finalizarea audierilor din comisiile de specialitate, plenul reunit va decide miercuri dacă acordă votul de învestitură noului cabinet.

Citeste in continuare

Administratie

Festivalul Internațional Kurultai aduce tradițiile tătare în centrul dialogului cultural

Publicat

pe

De

Bucureștiul devine, timp de o săptămână, locul întâlnirii dintre comunități și tradiții

Tradițiile rămân vii atunci când sunt transmise generațiilor următoare, iar întâlnirea dintre comunități le oferă șansa de a fi descoperite, înțelese și valorificate.

Bucureștiul găzduiește, în perioada 21-27 septembrie, cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Kurultai. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată Tătară, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și cu sprijinul Ministerului Culturii.

Pe durata festivalului, vizitatorii pot descoperi jocuri și sporturi tradiționale, meșteșuguri, spectacole, gastronomie și povești despre patrimoniul cultural imaterial. Participanți din România, Asia Centrală și spațiul turcic se reunesc într-un cadru dedicat promovării și transmiterii tradițiilor.

Cultura vie, transformată în punte între comunități

Programul festivalului include și o importantă componentă de dialog internațional. Pe 25 septembrie, Aula Ministerului Culturii a găzduit conferința „Kurultai 2026: Living Traditions and Diplomatic Dialogue at the Heart of Global Heritage”.

Discuțiile s-au concentrat asupra relației dintre patrimoniul cultural viu, cooperarea internațională și diplomația culturală. Evenimentul a evidențiat rolul tradițiilor în consolidarea legăturilor dintre comunități și în dezvoltarea relațiilor dintre state.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Culturii, ministrul Demeter András István a subliniat necesitatea unei diplomații culturale mai coerente, susținută prin parteneriate durabile și prin sprijinirea mobilității creatorilor și profesioniștilor din domeniul cultural.

„Diplomația culturală trebuie să devină o componentă mai coerentă a prezenței externe a României. Miza acestei schimbări nu este extinderea administrației culturale, ci creșterea valorii pe care resursele culturale ale României o produc pentru oameni, comunități și economie”, a declarat ministrul Culturii, citat în comunicarea instituției.

Diplomația culturală, instrument pentru o prezență internațională mai puternică

Demeter András István a arătat că folosirea culturii ca instrument al relațiilor externe poate contribui la consolidarea prezenței internaționale a României, la protejarea relațiilor de bună vecinătate și la dezvoltarea dialogului cu statele care aspiră la integrarea în comunitatea europeană.

În acest context, Festivalul Internațional Kurultai oferă un spațiu în care patrimoniul cultural nu este doar prezentat publicului, ci și trăit prin intermediul oamenilor, al comunităților și al experiențelor directe.

Întâlnirea participanților creează oportunități pentru dialog, cooperare și cunoaștere reciprocă. Totodată, ministrul Culturii a accentuat importanța respectării identității, limbii și tradițiilor minorităților, precum și necesitatea unui acces echitabil la cultură.

Satul Tătar din Parcul Tei, deschis vizitatorilor

O parte importantă a festivalului poate fi vizitată în Satul Tătar amenajat în Parcul de Agrement Tei. Iurtele, meșteșugurile și preparatele tradiționale sunt disponibile publicului până pe 27 septembrie.

Accesul este gratuit, iar vizitatorii pot descoperi elemente ale culturii tătare într-un cadru dedicat interacțiunii directe cu tradițiile și cu reprezentanții comunității.

Festivalul Internațional Kurultai reamintește că patrimoniul cultural rămâne relevant atunci când este cunoscut, împărtășit și transmis mai departe.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Drona, fibra de sticlă și vameșul jucând de-a legea: când hotărârea judecătorească devine „opțională” la Albița

Dreptul european, noul paravan universal: „noi nu încălcăm legea, doar o oprim la frontieră” Situație de manual la Vama Albița:...

Exclusiv9 ore ago

M.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă

Există momente în care nu e nevoie să spui cine știe ce despre un adjunct de inspectorat general. Este suficient...

Exclusivo zi ago

Fermierii din Galați se alătură revoltei împotriva sistemului antigrindină: „După oprirea lansărilor, au revenit ploile”

Nemulțumirile față de Sistemul Național Antigrindină nu se mai aud doar în Prahova și Vrancea. Din Galați, fermierul Doru Nanu...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Onoarea, declarată strict secret. Vă rugăm să reveniți cu sentință definitivă!

În Poliția Română, onoarea pare să fi ajuns un obiect de inventar cu regim special: se scoate la ceremonii, se...

Exclusivo zi ago

Milu, la plimbare pe banii CSM: cum să te duci la conferința de „înțepat” CSM pe bugetul instituției

Șezătoare cu parfum de Coldea-Kovesi În 21 septembrie 2026, la Timișoara, s-a ținut o șezătoare cu iz tare de vremuri...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IV-a: Racheta certitudinilor și parașuta dovezilor lipsă

Aproape doi ani de investigații ale ziarului Incisiv de Prahova aduc în prim-plan o întrebare pe care sistemul antigrindină nu...

Exclusiv2 zile ago

Republica Coca‑Cola Ploiești: apă, gunoi și baroni în costum de corporație

Republica Coca‑Cola Ploiești Fabrica‑stat în stat: când „politicile de grup” se scriu cu neamuri și telefoane În teorie, la Ploiești...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova își pansează „comartimentul”, dar lasă dispeceratele-fantomă să bântuie. Și mai naște niște secții rurale clonă

IPJ Prahova, prins cu mâța în „comartiment”: după ce se face de râs, corectează în grabă (aici) Pe 23.09.2026, Incisiv...

Exclusiv2 zile ago

Republica „NU”: Cum a ajuns IPJ Arad să transforme o banală solicitare în proces de stat

„Vedeti cât sunt de nesimțiți?” – strigătul Sindicatului Diamantul „Vedeți cât sunt de nesimțiți?” – nu este un capriciu, ci...

Exclusiv3 zile ago

Cumetrie mare între adjunctul șefului I.P.J. Prahova și DGA Prahova: rețeaua de relații care sfidează incompatibilitatea

Bomba bombelor la IPJ Prahova: „Mutarea de aur” la DGA pentru salvarea lui Marcel Bălan din incompatibilitate Incisiv de Prahova...

Exclusiv3 zile ago

MEDAT! Cum rescrie un Guvern demis votul Parlamentului, Constituția și securitatea națională – sub masca „reorganizării” și a scaunelor goale economisite la buget –(Documente)

MARELE VETO DIN ADMINISTRAȚIE  Există o regulă nescrisă în politica românească: cu cât ai mai puțină legitimitate, cu atât mai...

Exclusiv3 zile ago

Poliția fără „autorizație la igienă”: România păzită de lege din WC-ul din curte

„Legea e pentru fraieri”: cum arată, pe hârtie oficială, igiena în Poliția Română În România, un restaurant fără autorizație sanitară...

Exclusiv3 zile ago

Un nou ghid pentru polițiști, aceeași veche problemă: lipsa de oameni și de bun-simț instituțional

Sindicatul Europol anunță cu entuziasm „un instrument de referință” pentru polițiștii din stradă: manualul pompos intitulat „Tehnici și tactici profesionale...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a III a–Incidente, lipsă de anchete, infrastructură critică doar pe hârtie. Antigrindina la nimereală: sute de incidente, zero lecții învățate

„Știința” oficială: monitorizare de formă, concluzii tari pe date șubrede Așa‑zisa monitorizare „independentă” a SNACP: Concluziile de tip „nu au...

Exclusiv4 zile ago

ALARMĂ ROȘIE LA INDUSTRIA DE APĂRARE –  Triada de la MEDAT sfidează CSAT, Consiliul Legislativ și bunul‑simț (Documente)

Războiul de gherilă administrativă de la vârful Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a trecut de mult linia roșie....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv