Administratie
Guvernul Orban a jefuit 4 milioane de copii
Curtea Constituțională a României a stabilit fără echivoc. Alocațiile copiilor trebuie acordate în baza legii votate în Parlament. Acest lucru trebuia să se întâmple începând de la 1 ianuarie anul curent. Rezultă că, timp de șase luni și jumătate, Executivul i-a jefuit în mod deliberat pe toți copiii. Și acum nu ne rămâne decât să analizăm consecințele. În plan social. În pan juridic. Și, desigur, în plan politic.
Avem aproape patru milioane de copii. Numărul acestora scade însă anual. Pentru că scade natalitatea. Iar natalitatea scade dintr-un singur motiv. Familiile nu au suficiente resurse pentru creșterea acestora. Iar societatea – și din nou este vorba de resurse – nu alocă suficiente fonduri pentru educarea lor. Într-o Românie care se vrea educată. În aceste condiții, Parlamentul, pe bună dreptate, a decis că este necesară dublarea alocațiilor pentru copii. Chiar și așa, dublate, aceste alcoații sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Și de aici a început circul.
În luna decembrie, majoritatea parlamentară a inițiat un act normativ, care să conducă prin efectele lui la dublarea alocațiilor destinate creșterii copiilor. S-au alăturat acestui demers atunci când a avut loc votul în plen chiar și parlamentarii PNL. Deși Guvernul dăduse un aviz negativ. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. S-a întâmplat cu câteva zile întârziere față de momentul prezentării proiectului de către Guvernul Orban a proiectului legii bugetului. Dar deși legea nu fusese încă promulgată, în mod normal Guvernul ar fi trebuit să prevadă sumele necesare la capitolul cheltuieli. În definitiv, nimic nu-l împiedica pe Ludovic Orban să-l consulte pe președinte și să afle că acesta urma să-și exprime acordul în raport cu această lege. După care, același Guvern Orban a invocat faptul că nu are bani, întrucât alocațiile mărite nu erau prevăzute în buget. O escrocherie pe față.
Dar plata alocațiilor nu putea fi totuși evitată. În mod moral. Și în mod legal. Lăsând morala la o parte, Executivul a recurs la un șiretlic. A emis o ordonanță de urgență. Ordonanța de urgență anulează parțial efectele legii. În sensul că amână cu o jumătate de an plata alocațiilor. E clar că acest truc este anormal și că încalcă Constituția. Printr-o ordonanță de urgență nu poți să înfrângi o lege. Dar primul-ministru a comis-o. Ajutat de ministrul Finanțelor. Și, atenție, susținut de ministrul Muncii și Protecției Sociale. Curată protecție socială. Întreg Guvernul s-a coalizat în cele din urmă acestui demers. Și nu numai. Culmea este că și parlamentarii liberali, care inițial votaseră mărirea alocațiilor, au dat-o la întors. Și ce a urmat?
PSD a contracarat. A dezbătut în Parlament ordonanța de urgență și a respins-o. Ca urmare, pentru a doua oară, Guvernul Orban avea obligația să se conformeze. Și să dubleze de îndată alocațiile. Dar nu și nu. Ludovic Orban a recurs la ultima soluție. A tras ultimul cartuș. A atacat această lege de respingere a ordonanței de urgență la Curtea Constituțională a României. Și a pierdut. Acum a pierdut definitiv. Acum trebuie să le plătească celor patru milioane de copii alocațiile. Dar cum?
Conform Constituției, conform legilor în vigoare, aceste alocații trebuie plătite din urmă. Începând de la 1 ianuarie. Asta înseamnă că Guvernul trebuie să scoată degrabă patru miliarde și ceva de lei. După care, lunar, plățile trebuie făcute conform legii. Vă imaginați că se va întâmpla așa ceva? După cum s-a comportat până în prezent Guvernul Orban doi și jumătate, eu cred că este exclus ca acum să se predea și cele patru milioane de copii să-și primească din urmă banii jefuiți. Cred mai degrabă că Executivul va miza pe delăsarea familiilor, cele mai multe nevoiașe, sau pe lipsa posibilităților pe care aceste familii le au de a apela la un avocat și de a intenta un proces în instanță împotriva statului român. Asupra acestui subiect voi reveni.
Imaginați-vă vă rog, că nu e deloc greu, o familie care are doi copii. Nu patru. Nu cinci. Doar doi. Imaginați-vă că acestei familii i-a fost dată o gaură de 300 de lei pe lună. În șase luni și jumătate, gaura s-a mărit cosiderabil. Câte lucruri nu ar fi putut să facă părinții celor doi copii cu acești bani? La câte lucruri au fost ei siliți să renunțe, pentru a-și putea totuși întreține copii în toată această perioadă, în care Guvernul Orban a jucat ping-pong cu soarta acestora? Au existat deci consecințe sociale. Și există în continuare. Pentru că, obiectiv vorbind, e greu de presupus că milioane de familii vor acționa statul român în judecată pentru a recupera banii jefui lună de lună de către Guvernul Orban. Dar să admitem că totuși românii se vor organiza în vreun fel. Și că vor apela la casele de avocați dispuse să inițieze procese colective. Așa cum se întâmplă în orice stat civilizat. În aceste condiții, în plină pandemie, instanțele de judecată vor fi supuse unei presiuni uriașe. Pentru că vor trebui studiate nu mai puțin de patru milioane de dosare. Procesele pot fi colective, dar dosarele sunt individuale. Ca de atfel și hotărârile instanțelor. Care vor trebui să vizeze fiecare persoană. Întreaga corespondență va aglomera și mai mult sistemul poștal. Și tot în plină pandemie, de care se face responsabil un Guvern iresponsabil. Și aceasta este tot o problemă socială, creată de Ludovic Orban.
Dar, cum spuneam, sunt și consecințe politice. Nu este oare corect ca oamenii să se întrebe ce caută în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale o persoană care a manifestat atâta indiferență și atâta cinism față de patru milioane de copii? Sau cum este să ai un ministru al Finanțelor care nu a studiat Constituția României și care nu a impus bugetarea din capul locului a alocațiilor, în condițiile în care legea fusese votată de Parlament? Sau cum e să ai un premier atât de bicisnic? Sau cum e să ai un președinte care ne tot bate la cap de ani mulți cu „România educată”, dar care nu a sărit să apere dreptul la educație al copiilor, luându-se de piept cu un Guvern iresponsabil, care le-a tăiat alocațiile, în condițiile în care toată lumea știe că o bună parte din acești bani ar fi fost utilizați de părinți și pentru a ridica nivelul de pregătire al copiilor? Cum e să ai un președinte, care a jurat să apere Constituția și care a știut din capul locului, cum am știut și noi, că Guvernul Orban s-a făcut luntre și punte pentru a o încălca? Și acum ce va face acest președinte? Va ataca Curtea Constituțională, cum s-a mai întâmplat? Sau va aplauda în tăcere atacurile care urmează din partea guvernanților, așa cum cu certitudine se va întâmpla?
Sorin Rosca Stanescu
Administratie
Sărbătoare iresponsabilă pe „Drumul Morții”: Șofer drogat, interceptat de polițiști înainte de o posibilă tragedie pe DN6
Pe unul dintre cele mai periculoase tronsoane rutiere din România, DN6 (E70), vigilența polițiștilor a reușit să prevină un potențial dezastru chiar în perioada sărbătorilor de Rusalii. Într-o acțiune de control desfășurată în seara zilei de 31 mai 2026, un echipaj al Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) Caraș-Severin a identificat și scos din trafic un tânăr care alesese să sfideze legea și siguranța publică, urcându-se la volan sub influența substanțelor interzise.
Filtru salvator în zona Jupa: Trei polițiști au oprit un pericol iminent
Intervenția de precizie a avut loc în jurul orei 20:00, când echipajul format din agentul principal Ciorbă Nicușor, agentul șef principal Miculescu Ion și agentul Lupu Robert a tras pe dreapta un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani. Potrivit informațiilor furnizate de structurile de ordine din Caraș-Severin, comportamentul conducătorului auto a ridicat suspiciuni imediate, motiv pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul Drugtest.
Rezultatul a confirmat cele mai negre temeri: dispozitivul a indicat o valoare pozitivă pentru consum de cannabis. Ceea ce se dorea a fi o celebrare a Rusaliilor s-a transformat rapid într-o cauză penală, polițiștii reușind să neutralizeze riscul pe care tânărul îl reprezenta pentru ceilalți participanți la trafic pe un drum european intens circulat.
Captură de substanțe interzise în habitaclu și dosar penal „in rem”
Dincolo de starea fizică a șoferului, controlul amănunțit al autovehiculului a scos la iveală detalii suplimentare despre activitățile ilicite ale acestuia. Sursa citată precizează că agenții au descoperit în interiorul mașinii o cantitate de substanță vegetală, suspectată a fi drog de risc. Aceasta a fost ridicată imediat în vederea expertizării, conform procedurilor legale în vigoare.
Consecințele juridice nu s-au lăsat așteptate, pe numele tânărului fiind deschis un dosar penal. Această captură subliniază nu doar problema consumului de substanțe psihoactive la volan, ci și eficiența filtrelor de control în depistarea posesiei de droguri, eliminând astfel din circulație factori de risc majori.
Siguranța rutieră pe E70, o bătălie continuă împotriva inconștienței
Succesul acestei misiuni pune în lumină profesionalismul cadrelor MAI care monitorizează DN6, supranumit și „Drumul Morții” din cauza numărului mare de accidente grave. Decizia rapidă a celor trei polițiști de a efectua controlul într-un punct strategic a protejat, fără îndoială, numeroase vieți care s-ar fi putut intersecta cu autoturismul condus haotic.
Autoritățile reiterează faptul că DN6 rămâne sub supraveghere strictă, iar toleranța față de consumul de alcool sau droguri la volan este zero. Acțiunea de duminică seară servește drept avertisment pentru cei care subestimează vigilența poliției: pe un drum unde fiecare secundă contează, intervențiile de acest tip rămân principala barieră în fața tragediilor rutiere. (Sava N.).
Administratie
Secunde între viață și moarte pe malul Ialomiței: Doi polițiști au sfidat curenții pentru a salva doi copii de la înec
Într-o perioadă în care eroismul pare adesea rezervat ecranelor de cinema, o intervenție dramatică desfășurată pe râul Ialomița readuce în prim-plan curajul brut și sacrificiul de sine. În seara zilei de 24 mai 2026, doi polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Cocorăștii Colț au transformat o misiune de rutină într-o lecție de supraviețuire, reușind să smulgă din ghearele morții doi adolescenți prinși în apele învolburate ale unui stăvilar.
Spirit de prevedere și intervenție sub presiune: Frânghia care a făcut diferența
Alertarea prin sistemul 112 a declanșat o cursă contracronometru. Potrivit relatărilor oficiale despre incident, agenții Gabriel Nedelcu și Marius Gheorghe au înțeles imediat gravitatea situației: doi minori erau agățați de porțile stăvilarului, fiind pe punctul de a fi măturați de debitul crescut al râului.
Elementul decisiv al salvării a fost intuiția agentului principal Gabriel Nedelcu. Anticipând forța curentului, acesta a solicitat o frânghie de la un cunoscut chiar în timpul deplasării spre locul incidentului. Această decizie, luată sub presiunea momentului, avea să devină singura legătură cu viața pentru copiii aflați în pericol.
Lupta cu apele: Un polițist măturat de viitură în timpul misiunii
Momentul culminant al intervenției a fost unul de o tensiune extremă. În timp ce încerca să arunce frânghia către adolescenți, Gabriel Nedelcu a fost surprins de forța apelor și tras în albia râului. Sursa citată menționează că polițistul a fost purtat de curent aproximativ 30 de metri, luptând pentru propria viață în timp ce încerca să rămână focalizat pe salvarea victimelor.
În tot acest timp, partenerul său, Marius Gheorghe, a preluat coordonarea critică la mal. Acesta a rămas stâlpul de stabilitate al operațiunii, reușind să gestioneze extragerea minorilor din zona de risc maxim. Colaborarea perfectă dintre cei doi a făcut ca, în final, atât cei doi copii, cât și polițistul luat de ape să ajungă în siguranță pe mal.
Eroismul ca mod de viață: Apel pentru recunoașterea excelenței în uniformă
Finalul fericit al acestei povești — copiii redați familiilor și polițistul întors la propriii copii — nu este o simplă întâmplare. Pentru Gabriel Nedelcu, aceasta nu este prima viață salvată din ape, el având un istoric de intervenții similare care îi confirmă spiritul de sacrificiu.
Succesul misiunii de pe malul Ialomiței ridică și o problemă de recunoaștere profesională. În contextul acestui gest de bravură, s-a punctat necesitatea ca profesionalismul celor doi agenți să fie recompensat pe măsură, prin salarii de excelență și oportunități pentru misiuni speciale. Gabriel Nedelcu și Marius Gheorghe rămân exemplele vii ale faptului că, sub uniforma de polițist, se află oameni gata să plătească prețul suprem pentru siguranța comunității. (Paul D.).
Administratie
Orizonturi europene la Valea Doftanei: Proiectul „E-VIP” transformă viitorul elevilor de la Liceul „Carol I”
Într-o eră a schimbărilor tehnologice accelerate, educația din România face pași importanți către modernizare prin inițiative locale cu impact major. Liceul Tehnologic „Carol I” din Valea Doftanei a devenit recent un punct de reper pe harta inovației educaționale prin implementarea proiectului „Educație pentru viitor – Învățare personalizată (E-VIP)”. Această inițiativă a oferit elevilor o deschidere fără precedent către mediul academic și tehnologiile de ultimă generație, pregătindu-i pentru provocările pieței muncii de mâine.
Între tradiție și avangardă: Călătoria de la atelierele de meșteșuguri la laboratoarele de robotică
Proiectul a fost conceput ca un mix echilibrat între valorile tradiționale și cerințele viitorului digital. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, elevii au fost implicați într-o paletă diversificată de activități, de la ateliere de meșteșuguri populare, menite să conserve identitatea culturală, până la vizite de studiu în universități de prestigiu.
În cadrul acestor vizite, tinerii au lăsat în urmă băncile școlii pentru a interacționa direct cu cadre didactice universitare și pentru a descoperi secretele laboratoarelor moderne. Experiența a fost una imersivă: elevii au înțeles practic cum funcționează robotica și inteligența artificială, domenii care nu mai sunt acum doar concepte abstracte, ci opțiuni concrete pentru viitoarea lor carieră.
Educație juridică și orientare profesională: Un parcurs adaptat fiecărui elev
Dincolo de componenta tehnologică, proiectul „E-VIP” a pus un accent deosebit pe formarea cetățeanului responsabil. Sursa citată precizează că agenda proiectului a inclus sesiuni de educație juridică, esențiale pentru integrarea tinerilor în societate. Mai mult, componenta de învățare personalizată a permis fiecărui elev să primească informații vitale pentru alegerea propriului traseu educațional.
Prin acest demers, Liceul Tehnologic „Carol I” a reușit să creeze un mediu de învățare incluziv, unde interesele individuale ale elevilor sunt prioritizate. Scopul final rămâne dezvoltarea acelor competențe transversale care să le permită absolvenților o inserție rapidă și de succes în mediul profesional sau academic.
PNRR, motorul schimbării în școlile românești
Succesul acestui program a fost garantat de o finanțare solidă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație. Ministerul Educației a evidențiat faptul că astfel de investiții strategice sunt cruciale pentru reducerea decalajelor și oferirea unor șanse egale tuturor elevilor, indiferent de zona geografică.
În finalul raportării sale, Ministerul Educației a transmis felicitări întregii echipe care a făcut posibil acest proiect: cadre didactice dedicate, elevi entuziaști și părinți implicați. Această colaborare strânsă rămâne formula de succes pentru o școală modernă, capabilă să livreze cu adevărat „educație pentru viitor”.
-
Exclusivacum 3 zileJUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată
-
Exclusivacum 2 zileMĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!
-
Exclusivacum o ziFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 4 zileLegea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”
-
Exclusivacum o ziPLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Exclusivacum 4 zileO nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”
-
Exclusivacum 4 zileO nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios



