Curtea Constituțională a României a stabilit fără echivoc. Alocațiile copiilor trebuie acordate în baza legii votate în Parlament. Acest lucru trebuia să se întâmple începând de la 1 ianuarie anul curent. Rezultă că, timp de șase luni și jumătate, Executivul i-a jefuit în mod deliberat pe toți copiii. Și acum nu ne rămâne decât să analizăm consecințele. În plan social. În pan juridic. Și, desigur, în plan politic.

Avem aproape patru milioane de copii. Numărul acestora scade însă anual. Pentru că scade natalitatea. Iar natalitatea scade dintr-un singur motiv. Familiile nu au suficiente resurse pentru creșterea acestora. Iar societatea – și din nou este vorba de resurse – nu alocă suficiente fonduri pentru educarea lor. Într-o Românie care se vrea educată. În aceste condiții, Parlamentul, pe bună dreptate, a decis că este necesară dublarea alocațiilor pentru copii. Chiar și așa, dublate, aceste alcoații sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Și de aici a început circul.

În luna decembrie, majoritatea parlamentară a inițiat un act normativ, care să conducă prin efectele lui la dublarea alocațiilor destinate creșterii copiilor. S-au alăturat acestui demers atunci când a avut loc votul în plen chiar și parlamentarii PNL. Deși Guvernul dăduse un aviz negativ. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. S-a întâmplat cu câteva zile întârziere față de momentul prezentării proiectului de către Guvernul Orban a proiectului legii bugetului. Dar deși legea nu fusese încă promulgată, în mod normal Guvernul ar fi trebuit să prevadă sumele necesare la capitolul cheltuieli. În definitiv, nimic nu-l împiedica pe Ludovic Orban să-l consulte pe președinte și să afle că acesta urma să-și exprime acordul în raport cu această lege. După care, același Guvern Orban a invocat faptul că nu are bani, întrucât alocațiile mărite nu erau prevăzute în buget. O escrocherie pe față.

Dar plata alocațiilor nu putea fi totuși evitată. În mod moral. Și în mod legal. Lăsând morala la o parte, Executivul a recurs la un șiretlic. A emis o ordonanță de urgență. Ordonanța de urgență anulează parțial efectele legii. În sensul că amână cu o jumătate de an plata alocațiilor. E clar că acest truc este anormal și că încalcă Constituția. Printr-o ordonanță de urgență nu poți să înfrângi o lege. Dar primul-ministru a comis-o. Ajutat de ministrul Finanțelor. Și, atenție, susținut de ministrul Muncii și Protecției Sociale. Curată protecție socială. Întreg Guvernul s-a coalizat în cele din urmă acestui demers. Și nu numai. Culmea este că și parlamentarii liberali, care inițial votaseră mărirea alocațiilor, au dat-o la întors. Și ce a urmat?

PSD a contracarat. A dezbătut în Parlament ordonanța de urgență și a respins-o. Ca urmare, pentru a doua oară, Guvernul Orban avea obligația să se conformeze. Și să dubleze de îndată alocațiile. Dar nu și nu. Ludovic Orban a recurs la ultima soluție. A tras ultimul cartuș. A atacat această lege de respingere a ordonanței de urgență la Curtea Constituțională a României. Și a pierdut. Acum a pierdut definitiv. Acum trebuie să le plătească celor patru milioane de copii alocațiile. Dar cum?

Conform Constituției, conform legilor în vigoare, aceste alocații trebuie plătite din urmă. Începând de la 1 ianuarie. Asta înseamnă că Guvernul trebuie să scoată degrabă patru miliarde și ceva de lei. După care, lunar, plățile trebuie făcute conform legii. Vă imaginați că se va întâmpla așa ceva? După cum s-a comportat până în prezent Guvernul Orban doi și jumătate, eu cred că este exclus ca acum să se predea și cele patru milioane de copii să-și primească din urmă banii jefuiți. Cred mai degrabă că Executivul va miza pe delăsarea familiilor, cele mai multe nevoiașe, sau pe lipsa posibilităților pe care aceste familii le au de a apela la un avocat și de a intenta un proces în instanță împotriva statului român. Asupra acestui subiect voi reveni.

Imaginați-vă vă rog, că nu e deloc greu, o familie care are doi copii. Nu patru. Nu cinci. Doar doi. Imaginați-vă că acestei familii i-a fost dată o gaură de 300 de lei pe lună. În șase luni și jumătate, gaura s-a mărit cosiderabil. Câte lucruri nu ar fi putut să facă părinții celor doi copii cu acești bani? La câte lucruri au fost ei siliți să renunțe, pentru a-și putea totuși întreține copii în toată această perioadă, în care Guvernul Orban a jucat ping-pong cu soarta acestora? Au existat deci consecințe sociale. Și există în continuare. Pentru că, obiectiv vorbind, e greu de presupus că milioane de familii vor acționa statul român în judecată pentru a recupera banii jefui lună de lună de către Guvernul Orban. Dar să admitem că totuși românii se vor organiza în vreun fel. Și că vor apela la casele de avocați dispuse să inițieze procese colective. Așa cum se întâmplă în orice stat civilizat. În aceste condiții, în plină pandemie, instanțele de judecată vor fi supuse unei presiuni uriașe. Pentru că vor trebui studiate nu mai puțin de patru milioane de dosare. Procesele pot fi colective, dar dosarele sunt individuale. Ca de atfel și hotărârile instanțelor. Care vor trebui să vizeze fiecare persoană. Întreaga corespondență va aglomera și mai mult sistemul poștal. Și tot în plină pandemie, de care se face responsabil un Guvern iresponsabil. Și aceasta este tot o problemă socială, creată de Ludovic Orban.

Dar, cum spuneam, sunt și consecințe politice. Nu este oare corect ca oamenii să se întrebe ce caută în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale o persoană care a manifestat atâta indiferență și atâta cinism față de patru milioane de copii? Sau cum este să ai un ministru al Finanțelor care nu a studiat Constituția României și care nu a impus bugetarea din capul locului a alocațiilor, în condițiile în care legea fusese votată de Parlament? Sau cum e să ai un premier atât de bicisnic? Sau cum e să ai un președinte care ne tot bate la cap de ani mulți cu „România educată”, dar care nu a sărit să apere dreptul la educație al copiilor, luându-se de piept cu un Guvern iresponsabil, care le-a tăiat alocațiile, în condițiile în care toată lumea știe că o bună parte din acești bani ar fi fost utilizați de părinți și pentru a ridica nivelul de pregătire al copiilor? Cum e să ai un președinte, care a jurat să apere Constituția și care a știut din capul locului, cum am știut și noi, că Guvernul Orban s-a făcut luntre și punte pentru a o încălca? Și acum ce va face acest președinte? Va ataca Curtea Constituțională, cum s-a mai întâmplat? Sau va aplauda în tăcere atacurile care urmează din partea guvernanților, așa cum cu certitudine se va întâmpla?

Sorin Rosca Stanescu