Connect with us

Actualitate

Calendar religios, 1 iulie | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.

Calendar ortodox: Sf.Ierarh Leontie de la Radauti; Sf.Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian – Ap. Romani VI, 18-23Ev. Matei VIII, 5-13Ioan XVII, 1-13glas 3, voscr. 4
  Calendar catolic: Sf. Aron, fratele lui Moise

Sf.Ierarh Leontie de la Radauti; Sf.Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti
 
Acest purtator de Dumnezeu, Leontie, s-a nascut din parinti crestini dreptmaritori, in orasul Radauti, la inceputul secolului al XlV-lea. Inca din pruncie, mergand cu parintii sai la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte sfanta slujba, dupa care zabovea, cautand sa se apropie cat mai mult sufleteste de cuvi-osii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei, vazandu-l cu atata dragoste pentru casa lui Dumnezeu, si pentru sfintele slujbe, l-au primit in obstea lor, unde fericitul Leontie, in toate cele randuite arata multa ravna, smerenie si ascultare.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit, primind numele de Lavrentie. Ravna lui pentru nevointele cele duhovnicesti sporea tot mai mult. Luand binecuvantarea de la staretul obstei, s-a indreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau cativa sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Musat, afland de aceasta vatra sihastreasca cu randuiala preafrumoasa, a mers si a sfintit biserica acestui schit si, odata cu aceasta, a hirotonit in preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorintei acestei obsti.

Aici, in aceasta binecuvantata sihastrie, vine sa se nevoiasca si Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povata parintelui sau duhovnicesc, Lavrentie. Infiintandu-se scaun episcopal la Radauti, in timpul lui Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme de la intemeierea acestei episcopii, Cuviosul Lavrentie este chemat la inalta vrednicie si raspundere infricosatoare de ierarh.

Primind jugul arhieriei, Cuviosul Ierarh Lavrentie adauga la nevointele sale sihastresti si crucea slujirii arhieresti. Arhiereu fiind, nu a incetat nici o clipa a priveghea, a posti si a se ruga neincetat. Apoi a sfintit biserici si a hirotonit preoti si diaconi pentru toate bisericile unde era trebuinta, veghind la pastrarea randuielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramantul in toate cate le randuia spre zidirea Bisericii lui Hristos si folosul cel mantuitor al pastoritilor sai sufletesti.

Dupa ani multi de arhiereasca pastorie, simtindu-se slabit cu trupul, s-a retras din scaunul sau si s-a reintors la manastirea de metanie, Laura. Aici a cerut sa i se dea schima cea mare, primind numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi si ducand cu adevarat viata de inger in trup. Cunoscandu-si dinainte sfarsitul vietii sale pamantesti, a chemat intreg soborul pentru a le da ultimele povete parintesti. Ran-duind ca egumen al acestei sfinte manastiri pe cel mai apropiat ucenic al sau, Cuviosul Daniil Sihastrul, si binecuvantand pe toti, a adormit in Domnul, intru nadejdea invierii si a vietii vesnice. Credinciosii si fiii lui duhovnicesti veneau la mormantul sau ca si cum ar fi fost in viata, primind binecuvantarea sa si tamaduiri de tot felul de boli.

Mai tarziu moastele sale au fost duse la Radauti, potrivit dorintei credinciosilor, unde venea multa lume din imprejurimi si chiar de la mari departari, cunoscand darul lui de la Dumnezeu, care se revarsa cu prisosinta asupra tuturor celor ce se rugau si sarutau cu credinta racla sfintelor sale moaste.

In anul 1639, pradandu-se biserica, au disparut si moastele Sfantului Leontie din Radauti. Unii cred ca au fost luate de navalitori. Altii spun ca au fost ingropate de calugari in biserica, in anul 1783, odata cu desfiintarea manastirii. Insa, locul unde se afla astazi, singur Dumnezeu il stie. Intre anii 1621-1622, un vestit teolog ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopystenski din Kiev, scria despre el: „In Radauti, in episcopie, Sfantul Leontie, facatorul de minuni, zace cu trupul intreg…”.

La 20 Iunie 1992, Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti a fost canonizat si trecut in randul sfintilor ierarhi, de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, cu zi de praznuire la 1 Iulie.

Cu rugaciunile Sfantului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.

Sfintii Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian
 
Dupa trupeasca rasarire pe pamant a Stapanului nostru, Hristos Dumnezeu, se poate auzi pretutindeni, ca un lucru oarecare de mirare, viata tuturor Sfintilor Mucenici ai lui Hristos. Pentru ca minunata s-a facut intru dansii puterea Mantuitorului, si de mirare este tuturor starea lor cea cu marime de suflet impotriva muncitorilor si nebiruita lor rabdare. Dintre unii ca aceia au fost acestia, de care ne sta noua inainte cuvantul, Sfintii rabdatori de chinuri Cosma si Damian, frati dupa trup, care dintr-un tata si dintr-o maica s-au nascut in Roma cea veche si au fost crescuti in buna credinta crestineasca.

Acestia deprinzandu-se la mestesugul doctoriei, toate bolile le tamaduiau cu lucrarea. Caci aveau impreuna ajutator lor intru toate pe darul Unuia Dumnezeu, si peste cati din oamenii cei ce patimeau si din dobitoace isi puneau mainile lor, indata aceia se faceau sanatosi desavarsit. Iar bunii tamaduitori de la nimeni nu luau plata pentru tamaduiri, de aceea au fost numiti si doctori fara de plata, caci numai de o plata ca aceasta prea scumpa aveau trebuinta de la cei ce se tamaduiau, ca sa creada intru Hristos. Si nu numai in singura Roma, ci si prin cetatile dimprejur si prin sate mergand, si pe cei bolnavi tamaduindu-i, pe multi ii intorceau la Hristos.

Si inca pe langa darul cel tamaduitor, faceau bine noroadelor si prin indurata daruire, caci avand de la stramosi multe averi adunate, si dupa parinti ramase lor, le vindeau pe acelea si le imparteau la saraci si la cei ce aveau trebuinta, si hraneau pe cei flamanzi, si imbracau pe cei goi, si tot felul de mila si de indurare aratau spre cei saraci si lipsiti. Iar cand tamaduiau pe cei bolnavi, graiau catre dansii asa: „Noi numai mainile le punem pe voi, iar cu puterea noastra nimic nu putem sa facem, ci pe toate le lucreaza taria cea atotputernica a lui Hristos, Unuia adevaratului Dumnezeu, intru Care de veti crede cu neindoire, indata sanatosi veti fi”. Si aceia crezand, castigau sanatate. Si asa in toate zilele intorcandu-se multi de la paganatatea inchinarii de idoli, se apropiau de Hristos.

Si aveau sfintii acestia doctori petrecere osebita intr-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile parintilor lor; acolo avandu-si adapostirea lor, i-au luminat pe toti cei dimprejur cu sfanta credinta. Deci diavolul neputand rabda ca sa vada o viata ca aceasta a lor, care stralucea cu faptele bune, a indemnat pe oarecare slujitori ai lor ca sa mearga la imparatul si sa cleveteasca pe acesti nevinovati. Si imparatea atunci in Roma Carin; acesta ascultand pe clevetitori, indata a trimis ostasi la satul acela, ca sa prinda pe doctorii cei fara de plata Cosma si Damian, si sa-i aduca inaintea lui la judecata. Si mergand ostasii la satul acela si intreband pentru Cosma si Damian, s-au adunat credinciosii la sfinti si-i rugau pe dansii ca sa se ascunda putin, pana ce va trece mania cea imparateasca. Iar sfintii n-au voit sa-i asculte pe ei, ci se sarguiau ca singuri de voie sa iasa la ostasii cei ce-i cautau pe dansii, dorind ca sa patimeasca pentru Hristos cu bucurie.

Insa dupa ce mai multi credinciosi s-au adunat la ei, si cu rugaminte cu lacrimi ii indemnau pe dansii, ca sa-si fereasca viata lor, nu pentru sine, ci pentru mantuirea multora, s-au supus si nevrand. Iar credinciosii luandu-i pe ei, i-au ascuns intr-o pestera. Deci ostasii cautandu-i pretutindeni cu dinadinsul si neaflandu-i, s-au umplut de iutime si de manie, si prinzand pe unii barbati cinstiti din satul acela, i-au legat pe dansii cu lanturi, si-i duceau la Roma. De care lucru instiintandu-se Sfintii Cosma si Damian, indata au iesit din pestera si au alergat degrab in urma ostasilor, si ajungandu-i pe cale, au zis catre dansii: „Sloboziti pe acesti nevinovati si luati-ne pe noi. Pentru ca noi suntem cei pe care aveti voi porunca sa-i prindeti”. Deci ostasii slobozind pe acei barbati, au pus lanturile pe Sfintii Cosma si Damian, si i-au dus la Roma, unde sfintii au fost paziti in legaturi pana a doua zi.

Iar a doua zi a sezut imparatul la obisnuita judecata inaintea norodului, care era la loc de priveliste, si punand inainte pe Sfintii legati Cosma si Damian, cu mare glas a inceput a vorbi catre dansii, zicandu-le: „Voi sunteti cei ce va impotriviti zeilor parintilor nostri si cu oarecare mestesug de vraja tamaduiti fara de plata bolile intre oameni si intre dobitoace, amagind pe norodul cel prost ca sa se departeze de la zei si de la legile parintesti? Ci macar acum intoarceti-va de la a voastra ratacire, ascultati sfatul meu cel bun, si apropiindu-va, aduceti jertfa zeilor, care indelung v-au rabdat pe voi pana acum. Caci facandu-li-se strambatate de la voi, nu v-au rasplatit voua rau pentru rau, desi puteau sa va rasplateasca, ci au rabdat asteptand intoarcerea voastra cea catre dansii”. Iar sfintii placuti lui Hristos, intr-un glas raspunzand catre imparatul, au grait: „Noi n-am inselat pe nici un om, nici nu stim mestesug de vraja, nici n-am facut vreun rau cuiva, ci tamaduim bolile cu puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zicand: Pe cei bolnavi tamaduiti, pe cei stricati curatiti. Si o facem aceasta fara de plata, de vreme ce Mantuitorul a poruncit-o, zicand: In dar ati luat, in dar dati. Pentru ca nu avem trebuinta de averi, ci mantuirea sufletelor omenesti o cautam, si slujim neputinciosilor si saracilor ca Insusi lui Hristos. Caci Acela socoteste ca si pentru Sine ingrijirile cele facute pentru dansii, zicand catre bunii datatori: Flamand am fost si Mi-ati dat de am mancat; am insetat si M-ati adapat pe Mine. Gol am fost si M-ati imbracat. Pe aceste porunci ale Lui noi ne sarguim a le implini, asteptand ca sa luam de la Dansul plata in viata cea fara de sfarsit a Imparatiei cerului. Iar celor paruti de tine zei nicidecum nu voim sa le slujim. Tu si cei cu tine slujiti-le lor! Iar noi stim cu adevarat, ca aceia nu sunt dumnezei. Iar de voiesti, o, imparate, noi iti punem tie inainte sfatul cel bun, ca sa cunosti pe unul Adevaratul Dumnezeu, Facatorul tuturor, Care rasare soarele Sau peste cei rai si peste cei buni, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti spre trebuinta noastra, si spre slava numelui Sau celui preamare. Aceluia Sa-i slujesti, departandu-te de la idolii cei fara de suflet si nesimtitori”.

Iar Carin imparatul a zis catre dansii: „Nu v-am chemat pe voi ca sa graiti filosofii, ci sa aduceti jertfa zeilor”. Raspuns-au sfintii: „Noi unuia Dumnezeului nostru ii aducem sufletele noastre jertfa fara de sange, Celui ce ne-a izbavit pe noi din cursele diavolului si a dat pe Unul nascut Fiul Sau pentru mantuirea a toata lumea. Acela -Dumnezeul nostru – nu este zidit, ci este Ziditor al tuturor. Iar ai tai zei sunt niste scorniri omenesti si lucru al mainilor mesterilor. Si de n-ar fi fost intre oameni mestesugul cel ce face pe zeii vostri, voi n-ati fi avut la cine sa va inchinati”. Carin a zis: „Nu ocarati pe zeii cei vesnici, ci apropiindu-va, inchinati-va lor cu jertfe, mai inainte de a primi muncile cele ce va asteapta pe voi”.

Iar robii lui Hristos umplandu-se de Duhul Sfant, au zis: „Fii rusinat impreuna cu zeii tai, o, Carine, si de vreme ce se intoarce mintea ta de la Dumnezeul cel ce de-a pururea este si vietuieste in veci, si se lipeste spre idolii cei nesimtitori si niciodata vii, deci si fata trupului tau sa se intoarca de la locul sau spre a ta infruntare, ca sa te deprinzi prin singura cercarea, ce poate Dumnezeul nostru”. Aceasta zicand-o sfintii, indata s-a schimbat fata lui Carin si grumajii i s-au sucit, si s-a intors fata lui la spatele lui. Si nu putea sa-si intoarca grumajii sai, nici nu putea cineva sa-i ajute lui, ci sedea pe scaun, avandu-si grumajii si fata stramba. Iar norodul ce privea spre aceea, striga cu mare glas: „Mare este Dumnezeul crestinilor, si nu este alt Dumnezeu afara de dansul”.

Intru acea vreme multi au crezut intru Hristos si au rugat pe Sfintii Doctori ca sa tamaduiasca pe imparatul. Inca si singur imparatul se ruga, zicand catre dansii: „Acum stiu cu adevarat ca sunteti robi ai Adevaratului Dumnezeu. Deci ma rog voua, precum ati vindecat pe cei multi, tamaduiti-ma si pe mine, ca si eu sa cred ca nu este alt Dumnezeu, afara de Dumnezeul cel propovaduit de voi, care a facut cerul si pamantul”.

Iar sfintii au zis catre dansul: „De vei cunoaste pe Dumnezeul cel ce ti-a dat tie viata si imparatia, si de vei crede intru Dansul cu toata inima ta, Acela poate sa te tamaduiasca pe tine”. Iar imparatul cu mare glas a zis: „Cred intru tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel Adevarat, miluieste-ma pe mine si nu pomeni nestiinta mea dintai”. Aceasta zicand-o imparatul, i s-au indreptat grumajii lui si fata lui a stat la locul sau, precum era mai intai. Si sculandu-se imparatul de la locul sau, si-a ridicat ochii sai spre cer si inaltandu-si mainile, a dat multumita lui Dumnezeu impreuna cu tot norodul, zicand: „Bine esti cuvantat, Hristoase, Dumnezeule cel Adevarat, Care m-ai adus pe mine dintru intuneric la lumina, prin acesti sfinti robi ai Tai”.

Si asa tamaduindu-se imparatul, a cinstit pe Sfintii Doctori Cosma si Damian, si i-a slobozit pe ei cu pace. Iar ei iesind din Roma, s-au dus la satul lor. Si auzind locuitorii satului aceluia, si cei dimprejur, toate cele ce se facusera de sfinti in Roma, au iesit intru intampinarea placutilor lui Dumnezeu si i-au primit pe dansii cu bucurie, veselindu-se si slavind pe Stapanul Hristos. Iar sfintii umblau iarasi imprejur prin cetati si prin sate dupa obiceiul lor, tamaduind neputintele si luminand norodul cu sfanta credinta, apoi se intorceau la satul lor. Iar zavistuitorul diavol neputand prin mestesu-girea sa cea dintai sa-i piarda pe sfinti de pe pamantul celor vii, a scornit alta.

Era in partile acelea oarecare doctor slavit, de la care si acesti sfinti invatasera la inceput mestesugul doctoricesc; pe acela l-a indemnat vrajmasul ca sa urasca pe sfinti, nesuferind slava lor cea buna. Deci, chemand acela la sine pe sfinti cu inselaciune, i-a luat pe dansii la un munte, ca si cum ar fi voit sa adune buruieni de doctorii, iar in inima avand gandul lui Cain. Si ducandu-i pe ei departe, a randuit ca fiecare deosebi sa adune buruieni. Deci mai intai navalind asupra unuia, l-a ucis pe el cu pietre, apoi si pe celalalt l-a ucis asijderea. Si luand trupurile lor, le-a ascuns langa o scursura de apa ce era acolo.

Asa sfintii rabdatori de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fara de plata, Cosma si Damian, si-au luat sfarsitul vietii si s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos Domnul, Mantuitorul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si de-a pururea, si in vecii vecilor. Amin.
Sursă: Crestin Ortodox

Actualitate

Apărarea antiaeriană americană, pusă la încercare de atacurile cu drone și rachete

Publicat

pe

De

Interceptoarele se consumă rapid, iar rezervele sunt tot mai greu de refăcut

Sistemele de apărare aeriană și antirachetă s-au dovedit eficiente în conflictele recente, reușind să respingă valuri de rachete de croazieră și roiuri de drone cu rate ridicate de succes. Performanța are însă un preț: interceptoarele sunt utilizate într-un ritm îngrijorător.

Situația este complicată și de pierderea unor radare THAAD/TPY-2, ceea ce a obligat Statele Unite să ia măsuri urgente pentru protejarea propriilor capabilități militare din Orientul Mijlociu.

Refacerea stocurilor actuale reprezintă deja o provocare, iar pregătirea pentru conflictele viitoare este și mai dificilă. Pentru a răspunde ambelor obiective, sistemele de apărare trebuie să se adapteze rapid tacticilor adversarilor și diversității amenințărilor.

Iranul a combinat rachete, drone și atacuri coordonate

Atacurile iraniene au demonstrat capacitatea de a lansa simultan mai multe tipuri de amenințări din domenii diferite: rachete de diverse categorii și vehicule aeriene fără pilot.

Un număr semnificativ de arme a fost lansat în același timp, cu obiective programate să fie lovite într-un interval scurt. Strategia a pus apărătorii în fața unei dileme complexe: amenințările ieftine trebuiau contracarate cu mijloace defensive accesibile, în timp ce rachetele mai rapide și mai sofisticate necesitau interceptoare avansate.

Pentru viitorul apărării antiaeriene și antirachetă, trei probleme sunt esențiale: costul, eficiența și capacitatea industriei de a produce rapid echipamentele necesare.

Gestionarea acestor factori va necesita un efort coordonat între Pentagon și companiile din industria de apărare.

Costul interceptării poate depăși valoarea țintei

Radarele, lansatoarele și interceptoarele sunt sisteme scumpe și dificil de fabricat. În multe situații, ele sunt folosite pentru distrugerea unor ținte mult mai ieftine, în special în cazul dronelor produse în masă și lansate în roiuri.

Totuși, prețul unei ținte nu este singurul criteriu. Valoarea obiectivului protejat trebuie inclusă în calcul, fie că este vorba despre o bază militară, infrastructură critică sau teritoriul național.

Apărarea unor obiective importante justifică utilizarea unor sisteme costisitoare, însă problema accesibilității nu poate fi ignorată. Statele Unite trebuie să stabilească cât sunt dispuse să cheltuiască pentru apărarea teritoriului și pentru menținerea capacității de a proiecta forță la mii de kilometri distanță.

Costurile interceptoarelor reprezintă doar una dintre componentele acestei ecuații, dar au devenit tot mai greu de susținut pe măsură ce atacurile folosesc un număr tot mai mare de drone ieftine.

Roiurile de drone schimbă regulile jocului

Dronele iraniene Shahed, al căror cost este estimat la câteva zeci de mii de dolari pe unitate, pot fi lansate în formații numeroase și pot parcurge distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.

Folosirea unor interceptoare tradiționale împotriva acestor aparate este eficientă din punct de vedere militar, însă dezechilibrul financiar devine problematic. Distrugerea unei drone relativ ieftine cu o rachetă de milioane de dolari poate epuiza rapid stocurile defensive.

Există deja sisteme antidronă mai accesibile, dar pentru ca acestea să fie produse și introduse în număr suficient este nevoie de o schimbare a priorităților și a comenzilor militare.

Soluția nu constă doar în criticarea diferenței de preț dintre țintă și interceptor, ci în achiziționarea accelerată a echipamentelor antidronă care sunt deja disponibile și operaționale.

Apărarea trebuie să facă față mai multor amenințări simultan

Sistemele americane de apărare aeriană și antirachetă au avut o evoluție solidă, inclusiv începând cu primul război din Golf, când bateriile Patriot au fost folosite împotriva rachetelor Scud.

Amenințările actuale sunt însă mai variate și se deplasează cu viteze diferite. Dronele zboară la altitudini reduse și pot efectua manevre dificile, armele hipersonice se deplasează cu viteze foarte mari, iar rachetele balistice urmează traiectorii care pot fi anticipate într-o anumită măsură.

Modelul tradițional — detectarea țintei și distrugerea ei — nu mai este suficient. Sistemele defensive trebuie să urmărească și să neutralizeze simultan obiective multiple, provenite din direcții diferite și utilizând profiluri de zbor distincte.

Atacurile recente au confirmat că scenariul cel mai dificil nu este reprezentat de o singură rachetă, ci de o ofensivă coordonată, desfășurată în mai multe domenii și îndreptată asupra unor obiective diferite.

Finanțarea apărării apropiate rămâne insuficientă

Una dintre problemele majore este percepția potrivit căreia apărarea antiaeriană începe și se termină cu sistemul Patriot.

În realitate, există mai multe categorii de sisteme, de la apărarea aeriană cu rază scurtă până la echipamente specializate pentru combaterea dronelor. Aceste programe au fost relansate în ultimii ani, însă finanțarea lor nu a ținut pasul cu amploarea amenințărilor.

Creșterea numărului de atacuri cu drone și rachete a determinat acum autoritățile americane să trateze problema cu un grad sporit de urgență. Pentagonul și industria trebuie să accelereze dezvoltarea și desfășurarea sistemelor capabile să protejeze simultan mai multe tipuri de ținte.

Industria de apărare nu poate crește producția peste noapte

Capacitatea industrială a Statelor Unite a fost afectată de semnale de achiziție fluctuante, care au determinat reducerea treptată a producției de sisteme și componente pentru apărarea antiaeriană.

Motoarele cu combustibil solid utilizate de interceptoare presupun procese de fabricație complexe. În cazul radarului THAAD/TPY-2, construcția unui singur sistem necesită o perioadă îndelungată și investiții de ordinul miliardelor de dolari.

Aceste dificultăți au contribuit la diminuarea stocurilor și la apariția unei presiuni pentru extinderea rapidă a capacității de producție.

Nevoia de a înlocui munițiile consumate în operațiunile împotriva Iranului, combinată cu noile priorități ale administrației în domeniul apărării, poate transmite industriei semnale mai clare pentru creșterea producției și atragerea de investiții.

Producția la scară largă devine decisivă

Strategiile naționale de apărare, ordinele executive și inițiativele de reformare a achizițiilor militare indică o orientare tot mai clară către apărarea teritoriului și modernizarea bazei industriale.

Pentagonul și companiile de profil par să aibă o viziune comună asupra principalelor nevoi. Totuși, această convergență trebuie transformată în contracte predictibile și comenzi constante, fără de care fabricile nu pot investi în linii de producție suplimentare.

Tehnologiile viitoare trebuie nu doar să fie performante, ci și suficient de simple și accesibile pentru a putea fi produse în număr mare. Conflictele recente au arătat că apărarea aeriană ar putea fi nevoită să oprească roiuri de atacatori concepute special pentru a suprasolicita și satura sistemele existente.

Refacerea stocurilor nu mai poate fi amânată

Problema și direcțiile de acțiune sunt deja cunoscute. Statele Unite trebuie să investească simultan în refacerea rapidă a stocurilor de interceptoare și în dezvoltarea unor sisteme capabile să răspundă amenințărilor viitoare.

Extinderea producției de muniții ar fi trebuit să înceapă înainte ca rezervele să fie consumate într-un ritm atât de accelerat. În prezent, nevoia este și mai urgentă: fără o creștere rapidă a producției și fără o combinație mai inteligentă între sisteme scumpe și soluții antidronă accesibile, apărarea aeriană riscă să fie copleșită de atacuri numeroase și coordonate.

Citeste in continuare

Actualitate

Traficul online din România își încetinește scǎderea, iar AI accelerează: ce arată datele actualizate pe trafic.dwf.ro

Publicat

pe

Prima actualizare a dashboard-ului public trafic.dwf.ro aduce și primele date comparabile de la lansare și arată cum a evoluat piața digitală românească într-o singură lună.

București, 10 septembrie 2026 – Lansat de DWF în august 2026, dashboardul agregă anonim date din proprietăți Google Analytics 4 monitorizate direct de agenție. Datele actualizate acoperă 784 de site-uri românești, cu 145,7 milioane de sesiuni și 829.000 de tranzacții pe luna august. Dashboardul este disponibil gratuit, fără cont.

Ce s-a schimbat față de luna anterioarǎ

Primul set, bazat pe datele lunii iulie, arăta o scădere a tuturor canalelor clasice, în timp ce traficul din asistenți AI era singurul aflat pe creștere. O singură lună nu confirmă un trend, dar datele din august arată că ipoteza „toate canalele clasice scad” nu mai descrie piața la fel de clar.

Paid și Social au revenit pe creștere, scăderea Search s-a temperat, iar traficul din asistenți AI a crescut cu 154% într-un an. În eCommerce, veniturile sunt cu 17,7% mai mari. 

 

Canal Sesiuni (August) Evoluție YoY (Iulie) Evoluție YoY (August)
Trafic total 145,7 mil. −10,7% −7,1%
Search 39,3 mil. −20,0% −18,3%
Paid 44,0 mil. −1,7% +7,0%
Social 3,5 mil. −1,0% +9,8%
Direct 27,3 mil. −12,9% −10,9%
Asistenți AI 995.000 +47,6% +154,4%

Notă metodologică: cohorta se recompune la fiecare ediție, iar variațiile year over year sunt calculate pe luni calendaristice complete. Volumele absolute din fiecare lunǎ nu sunt comparabile direct de la o ediție la alta; procentele de evoluție sunt.

AI: creșterea s-a triplat între două ediții consecutive

Traficul din asistenți AI a ajuns la 995.000 de sesiuni în august, în creștere cu 154,4% YoY față de 47,6% în primul set de calcul pe iulie. Este a 14-a lună consecutivă în care canalul depășește nivelul anului anterior.

Ponderea AI a crescut de la 1,43% la 2,53% din traficul Search, dar rămâne la doar 0,68% din traficul total. Canalul este dominat de ChatGPT, care generează acum 98,5% din traficul AI, față de 97,1% în ediția precedentă. Claude și Gemini au câte 0,6%, iar Copilot 0,2%.

„AI-ul înseamnă 0,7% din tot traficul și 0,8% din veniturile magazinelor. Dacă te uiți doar la volum, nu e nimic de discutat. Eu mă uit și la rata de creștere, și la ce face vizitatorul acela când ajunge pe site: convertește de 1,3 ori mai des decât cel din Google organic și lasă un coș cu 28% mai mare. Iar banii aduși de AI magazinelor din studiu sunt de peste trei ori mai mari decât anul trecut, în fiecare dintre ultimele șase luni.” – Radu Mărcușu, Search Director DWF

Scade interesul informațional, dar crește e-commerce-ul

Piața digitală se împarte în două direcții: traficul total din august 2026 este cu 7,1% sub nivelul din august 2025, în timp ce traficul către magazinele online din cohortă este cu peste 19% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile eCommerce cresc cu 17,7%, comenzile cu 13,2%, iar valoarea medie a coșului cu 4%.

Față de iulie, lunǎ  în care traficul total era cu 10,7% sub nivelul aceleiași perioade din 2025, scăderea s-a temperat. În eCommerce, creșterea veniturilor s-a accelerat de la 9,8% la 17,7%

SEO: mai puține vizite, mai mulți bani

Decuplarea dintre trafic și valoare se vede cel mai clar în traficul organic către magazinele online: sesiunile scad cu 15,9% față de anul trecut, dar veniturile cresc cu 6,9%, față de -0,7% în prima ediție.

Diferența vine din calitatea traficului: rata de conversie a crescut cu 13,5%, iar valoarea medie a comenzii cu 12%. Cu alte cuvinte, SEO aduce mai puține vizite, dar un trafic mai orientat spre cumpărare.

Paid crește mai repede decât investiția

În eCommerce, Paid a adus cu 24,2% mai multe sesiuni și cu 24,8% mai multe venituri față de anul trecut, în timp ce investiția în Google Ads a crescut cu 17,6%. Veniturile au crescut, astfel, mai repede decât bugetele.

Și costul traficului s-a redus: CPC-ul mediu a scăzut cu 8,6%, la 0,69 lei, față de o creștere în prima ediție. Pe doi ani, CPC-ul rămâne însă cu aproximativ 10% peste nivelul din 2024, ceea ce arată că scăderea recentă corectează doar parțial creșterea anterioară.

Ce se întâmplă la checkout

Comparate pe aceleași magazine, canalele se comportă diferit în momentul cumpărării:

Canal Rată de conversie Coș mediu Valoare / sesiune
Paid 2,44% 264 lei 6,4 lei
Asistenți AI 2,35% 377 lei 8,9 lei
Organic 1,81% 293 lei 5,3 lei
Direct 1,15% 411 lei

 

Traficul din AI convertește de 1,3 ori mai des decât Google organic și generează un coș mediu cu 28% mai mare. Față de iulie, avantajul de conversie s-a redus de la 1,5x, pe fondul îmbunătățirii conversiei în organic.

AI rămâne canalul cu cea mai rapidă creștere și una dintre cele mai mari valori per vizită. Veniturile atribuite AI au ajuns la 2,1 milioane de lei în august, dintre care 97,5% provin din ChatGPT.

Rezerva de măsurare

GA4 identifică doar o parte din traficul AI. Estimări independente indică faptul că aproximativ 70% rămâne neatribuit (sursa: Loamly.ai, februarie 2026), ceea ce ar însemna, pentru august, circa 3 milioane de sesiuni AI și o pondere estimată de 7,6% din traficul Search, față de 4,29% în prima ediție. 

Este o estimare, nu o măsurătoare directă.

Cifre cheie, pe scurt

  • Piața pierde trafic mai lent: −7,1%, față de −10,7% în iulie.
  • Paid și Social au revenit pe creștere, după o perioadă de scădere ușoară.
  • AI-ul și-a triplat ritmul, de la +47,6% la +154,4%, rămânând sub 1% din traficul total.
  • Veniturile din SEO au trecut de la stagnare la creștere, deși traficul organic continuă să scadă puternic.
  • Volumul și valoarea nu se mai suprapun. Un canal poate pierde vizite și câștiga bani în același timp – sau invers.

Pentru companii, concluzia practică ține de instrumentarul de raportare: câtă vreme cele două curbe merg în direcții diferite, un singur indicator de volum nu mai poate descrie performanța unui cana

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

trafic.dwf.ro este gratuit, nu necesită înregistrare și se actualizează lunar. Cifrele prezentate sunt aferente lunii august.

Citeste in continuare

Actualitate

Angola primește șase elicoptere navale fără pilot pentru misiuni de supraveghere maritimă

Publicat

pe

De

Livrarea face parte dintr-un contract de peste un miliard de euro

Grupul de apărare EDGE din Emiratele Arabe Unite a livrat Marinei angoleze șase elicoptere autonome HT 100 NAVAL. Transferul face parte dintr-un acord în valoare de aproximativ un miliard de euro, semnat în 2023.

Aeronavele fără pilot au fost predate după finalizarea testelor de acceptanță din fabrică, desfășurate la sfârșitul lunii august în Elveția, la facilitățile companiei ANAVIA. Producătorul de elicoptere este o subsidiară a grupului EDGE.

Toate sistemele au trecut testele operaționale

Evaluările au inclus primele teste de zbor operaționale pentru toate cele șase elicoptere HT 100 NAVAL. Finalizarea cu succes a acestor verificări a deschis calea livrării către Marina angoleză.

Potrivit companiei, transferul reprezintă un moment important pentru integrarea sistemelor cu corvetele BR71 MK II și pentru consolidarea capacităților Angolei în domeniul supravegherii și recunoașterii maritime.

Câte două elicoptere pentru fiecare corvetă

Contractul semnat în 2023 de Abu Dhabi Ship Building, o altă companie din grupul EDGE, include trei corvete BR71 MK II, fiecare cu o lungime de 71 de metri. Navele reprezintă componenta principală a acordului încheiat cu autoritățile navale angoleze.

Cele șase elicoptere sunt destinate operării de pe aceste corvete, câte două pentru fiecare navă. Sistemele fără pilot urmează să fie integrate complet în sistemele de management al luptei instalate la bord.

HT 100 NAVAL sunt echipate cu senzori electro-optici și infraroșii, care vor extinde raza de supraveghere și recunoaștere a corvetelor și vor sprijini identificarea și monitorizarea țintelor maritime.

EDGE mizează pe o soluție navală complet integrată

Khaled Al Zaabi, președintele diviziei de platforme și sisteme din cadrul EDGE, a declarat că proiectul reunește platforme navale și sisteme autonome într-o soluție adaptată cerințelor operaționale ale Angolei.

Colaborarea dintre EDGE, Abu Dhabi Ship Building și ANAVIA urmărește să ofere marinei angoleze nu doar nave de luptă, ci un ansamblu integrat de platforme, senzori și sisteme fără pilot.

Corvetele sunt construite în Franța și Emirate

Abu Dhabi Ship Building a subcontractat compania franceză CMN Naval pentru construcția primei și celei de-a treia corvete. Lucrările pentru aceste nave se desfășoară la șantierul naval din Cherbourg, Franța.

A doua corvetă este construită în Abu Dhabi, în cadrul capacităților industriale ale companiei emirateze.

Compania urmărește extinderea pe piețele externe

Angola nu este singura piață vizată de Abu Dhabi Ship Building. Conducerea companiei a anunțat planuri de extindere în Asia, Africa de Vest și de Est, precum și în Brazilia.

Pentru următorii ani, compania estimează că peste jumătate din portofoliul său de comenzi va proveni din contracte internaționale.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv16 ore ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv16 ore ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv2 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv2 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv3 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv3 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv3 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv4 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv5 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv5 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv6 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv