Actualitate
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului
Poiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 25 iunie 2020
Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară
- PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
- PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/OUG-2.pdf
- PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/OUG-3.pdf
- PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind prorogarea termenului prevăzut la art. III alin.(3) din ordonanța de urgență nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/OUG-4.pdf
- PROIECTE DE LEGI
- PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/LG-6.pdf
- PROIECTE DE HOTĂRÂRI
- PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului – cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, precum și pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-16.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind desființarea Unităţii de prestări servicii şi alimentaţie a Ministerului Apărării Naţionale
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-17.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, şi trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Vrancea, Argeş, Brăila, Vaslui, Mureş, Prahova, Olt, Călăraşi, Ialomiţa, Sibiu, Giurgiu, Satu Mare şi municipiul Bucureşti din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-18.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2020 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-19.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire cămin studenţesc – Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, str. Titu Maiorescu nr. 15, județul Iași”
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-20.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru imobilul înscris la nr. MFP 160723, aflat în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-21.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiții “Amenajare bandă pistă și R.E.S.A.”, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța, comuna Mihail
Kogălniceanu, județul Constanța
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-23.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind suplimentarea pe anul 2020 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1546/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti”, precum și modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1546/2006
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-22.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/NFHG-1.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-31.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind plata contribuției anuale a României la Fondul voluntar al NATO pentru susținerea Armatei Naționale Afgane (ANA TF)
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-25.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unui bun imobil cuprins în anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură a judeţului Galaţi
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-1-1.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind închirierea unor spaţii din domeniul public al statului şi administrarea Muzeului Național Bran, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-27.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne a unui imobil, precum și actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/NFHG-2.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/NFHGANEXE.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală Anticorupție
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/NFHGANEXA.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cetăţeniei române domnului „Lymanskyy Yevgeniy”
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-28.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, pentru scoaterea din funcțiune în vederea casării și valorificării acestora, precum și actualizarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-29.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorilor de inventar și modificarea datelor de identificare, după caz, a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și a unor unități din subordinea acestuia, precum și pentru comasarea unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Ialomița din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HGANEXE.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar, a codului de clasificație și a datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HGANEXA-3.pdf
- PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 125/2020 pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/HG-30.pdf
- MEMORANDUMURI
- MEMORANDUM cu tema: Stadiul pregătirii Acordului de Parteneriat pentru perioada 2021-2027 și a Programelor Operaționale finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/MEMO-9.pdf
- MEMORANDUM cu tema: Aprobarea inițierii negocierii „Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova)”
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/MEMO-10.pdf
- MEMORANDUM cu tema: aprobarea participării doamnei Vetuța STĂNESCU, domnului Augustin-Cătălin IAPĂ și domnului Gheorghe PĂSAT – secretari de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – în calitatea de membri ai Consiliului de Administrație al Societății Comerciale Compania Națională de Investiții S.A.
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/MEMO-11.pdf
- MEMORANDUM cu tema: aprobarea participării doamnei Vetuța STĂNESCU– secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – în calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/MEMO-12.pdf
- MEMORANDUM cu tema: evaluarea, analizarea și exercitarea de către Guvern a dreptului de sesizare a Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora (control a priori)
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/MEMO-13.pdf
- PUNCTE DE VEDERE
- PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 13 propuneri legislative
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/proiectele-de-acte-normative-care-ar-putea-fi-incluse-in-sedinta-guvernului-romaniei-din-25-06-2020/
- PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 18 inițiative legislative
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/proiectele-de-acte-normative-care-ar-putea-fi-incluse-in-sedinta-guvernului-romaniei-din-25-06-2020/
Actualitate
Armata SUA accelerează modernizarea comandamentului: noua arhitectură NGC2 este testată în Hawaii
Divizia 25 de Infanterie devine laboratorul operațional pentru tehnologiile viitorului
Armata Statelor Unite testează în Hawaii o nouă generație de sisteme de comandă și control, denumită Next Generation Command and Control (NGC2). Programul reunește militari, dezvoltatori de software și furnizori de tehnologie într-un proces de testare și îmbunătățire rapidă a capabilităților direct în teren.
Divizia 25 de Infanterie, cu baza în Hawaii, servește drept mediu operațional pentru dezvoltarea sistemului. Prin exercițiile denumite „Lightning Surge”, militarii verifică modul în care o arhitectură deschisă poate conecta senzori, sisteme de lovire, spațiul aerian și alte fluxuri de date într-o imagine operațională unitară.
Lockheed Martin coordonează implementarea operațională completă a sistemului pentru Divizia 25 de Infanterie.
De la sisteme izolate la o arhitectură modulară
NGC2 urmărește să înlocuiască sistemele dependente de platforme și procesele de dezvoltare care durează ani întregi cu o arhitectură modulară, capabilă să integreze rapid noi arme, senzori și aplicații software.
Modelul este construit pe principiile unei arhitecturi deschise și ale abordării MOSA — Modular Open System Approach. În loc ca fiecare sistem să funcționeze separat, noua structură creează un cadru comun pentru toate nivelurile armatei.
Obiectivul este eliminarea „silozurilor” tehnologice și introducerea rapidă a unor noi capabilități, fără modificări costisitoare sau reproiectarea întregii infrastructuri.
Inteligența artificială reduce timpul de reacție
NGC2 utilizează inteligența artificială pentru a analiza volume mari de date și pentru a le transforma într-un set de informații utile comandanților.
Sistemul nu ia decizii în locul militarilor. El corelează date provenite din surse diferite și formulează recomandări, astfel încât comandanții să poată evalua mai rapid situația și să aleagă măsurile necesare.
Prin reducerea timpului de procesare, informațiile pot ajunge la factorii de decizie în câteva secunde, în loc de câteva minute. Într-un conflict în care viteza reacției poate decide rezultatul unei operațiuni, diferența este esențială.
„Stratul de date” distribuie informația către utilizatorul potrivit
Un element central al arhitecturii NGC2 este așa-numitul „strat de date”. Acesta preia informațiile din sistem, le procesează și le pune la dispoziția aplicațiilor sau militarilor autorizați.
Distribuirea datelor se face automat, pe baza rolului utilizatorului, a nivelului de acces și a funcției operaționale. Sistemul stabilește cui îi este relevantă o anumită informație și la ce nivel al armatei trebuie transmisă.
Scopul este ca militarii care au nevoie de date să le primească rapid, fără întârzieri provocate de proceduri manuale sau de sisteme incompatibile.
Feedbackul militarilor transformă software-ul în câteva zile
Colaborarea cu Divizia 25 de Infanterie a schimbat modul tradițional de dezvoltare a sistemelor de comandă și control. În locul unei liste rigide de cerințe, armata a stabilit obiective operaționale, lăsând dezvoltatorilor libertatea de a ajusta soluțiile în funcție de experiența din teren.
Militarii oferă feedback în timp real, iar software-ul poate fi modificat în câteva minute, ore sau zile, în funcție de complexitatea funcției solicitate.
Exercițiile „Lightning Surge” nu urmăresc doar prezentarea unor prototipuri. Sistemele testate sunt concepute pentru a oferi capabilități utilizabile imediat în operațiuni.
În mai puțin de zece luni, programul a furnizat soluții NGC2 utilizate de Divizia 25 în activități operaționale desfășurate în zona de responsabilitate a Comandamentului Indo-Pacific și în cadrul exercițiului multinațional Balikatan.
Microfonul inteligent, creat după o cerință simplă a soldaților
Un exemplu concret al ritmului de dezvoltare a apărut în timpul celei de-a patra demonstrații „Lightning Surge”. Militarii au transmis că nu vor să fie nevoiți să interacționeze permanent cu ecranul și că ar prefera să transmită comenzi vocal.
Răspunsul a fost dezvoltarea unui microfon portabil asistat de inteligență artificială, integrat cu un dispozitiv utilizat la nivel tactic. Militarii pot transmite acum comenzi direct prin microfon, fără să atingă ecranul.
Soluția a făcut operațiunile mai rapide, mai fluide și, în mare parte, hands-free. De la identificarea nevoii până la proiectare, construcție și livrare au trecut doar câteva zile.
O imagine comună a câmpului de luptă în regiunea Indo-Pacific
Primele două exerciții au pus bazele sistemului, în timp ce următoarele demonstrații au arătat arhitectura în funcțiune.
În cadrul celui de-al treilea exercițiu, datele provenite de la senzori, sistemele de lovire și mijloacele de control al spațiului aerian au fost reunite într-o singură imagine operațională, disponibilă prin infrastructură cloud.
Această integrare scurtează intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia, deoarece comandanții primesc o perspectivă aproape în timp real asupra câmpului de luptă.
Testarea s-a desfășurat simultan în Hawaii, Filipine și în alte zone aflate în aria Comandamentului Indo-Pacific. A fost prima demonstrație realizată în mediul Diviziei 25 care a permis schimbul de date între domenii și locații multiple.
Armata renunță la modelul furnizorului unic
Programul NGC2 se diferențiază de modelele tradiționale de achiziție, în care un singur câștigător furnizează întreaga soluție.
Armata americană a creat un ecosistem care include companii mici, firme de tehnologie netradiționale și furnizori comerciali. Peste 60 de companii au contribuit deja sau sunt evaluate pentru integrarea în această structură.
Arhitectura deschisă permite înlocuirea rapidă a unui furnizor atunci când soluția sa nu mai corespunde cerințelor sau când apare o alternativă mai performantă. Într-un sistem tradițional, eliminarea unui furnizor poate fi dificilă și costisitoare. În noul model, capabilitățile pot fi schimbate fără reconstrucția întregii arhitecturi.
Contribuții din partea companiilor de tehnologie
Printre soluțiile integrate sau analizate se numără platforma de date Raft Data Platform, utilizată ca bază pentru infrastructura Diviziei 25.
Amazon Web Services furnizează Wickr Chat, o soluție destinată comunicațiilor, colaborării cibernetice și operării într-o rețea cloud. Compania Rune Technologies contribuie cu TyrOS, un sistem orientat către logistica desfășurată în condiții de comunicații contestate.
Fiecare partener este evaluat în funcție de rolul pe care îl poate îndeplini în arhitectură și de valoarea adăugată pentru operațiunile militare.
NGC2, fundația unei armate conectate și adaptabile
Programul este construit în jurul a două obiective principale: viteză și calitate. Abordarea modulară permite dezvoltarea și livrarea unei soluții complete într-un timp redus, cu resurse controlate.
Prin arhitectura deschisă, armata poate integra constant tehnologii noi și capabilități de top, fără costurile și întârzierile asociate reproiectării sistemului.
Integrarea instrumentelor de sprijin decizional bazate pe inteligență artificială este deja demonstrată, iar dezvoltatorii anticipează extinderea capabilităților către alte divizii ale armatei americane.
Următoarele exerciții „Lightning Surge” vor continua testarea sistemului pentru Divizia 25 de Infanterie și vor putea deschide calea către implementarea NGC2 la o scară mai largă în cadrul forțelor terestre ale Statelor Unite.
Actualitate
Uniunea Europeană se pregătește să preia conducerea în reglementarea traficului spațial
Incertitudinile din programul american TraCSS deschid calea pentru consolidarea modelului european
Uniunea Europeană ar putea deveni principalul actor în stabilirea politicilor, standardelor și cerințelor de autorizare privind siguranța operațiunilor sateliților la nivel mondial. Posibila schimbare de poziționare are loc pe fondul incertitudinilor legate de viitorul sistemului american Traffic Coordination System for Space (TraCSS), coordonat de Departamentul Comerțului din Statele Unite.
Deși programul american ar putea fi relansat sau consolidat pe termen lung, reprezentanți ai industriei spațiale din Statele Unite și Europa susțin că interesul pentru inițiativa europeană de gestionare a traficului spațial este în creștere. Programul, cunoscut sub numele de EU Space Surveillance and Tracking Partnership, oferă servicii de monitorizare orbitală și de prevenire a coliziunilor.
Aproape toți operatorii europeni folosesc deja sistemul
Aproximativ 95% dintre operatorii europeni de sateliți participă deja la schimbul de date organizat prin EU SST și beneficiază de servicii de avertizare privind riscul de coliziune.
Un proiect de lege european privind operațiunile spațiale ar putea transforma această participare într-o obligație. Conform prevederilor aflate în pregătire, toate companiile care operează sateliți destinați utilizării în Europa ar trebui să demonstreze că sunt conectate la sistem și că respectă mecanismele comune de siguranță.
Programul european colaborează cu Departamentele Comerțului și Apărării din Statele Unite pentru a evita suprapunerile și conflictele cu TraCSS. Conferința AMOS reprezintă unul dintre forumurile în care oficialii americani și europeni discută compatibilitatea celor două inițiative.
Totuși, lipsa unei direcții clare pentru programul american a complicat coordonarea dintre cele două părți.
Parteneriatul a ajuns la 19 state membre
În luna iunie, Belgia, Bulgaria, Lituania și Luxemburg s-au alăturat EU SST. Extinderea a avut loc cu puțin timp înaintea aniversării a zece ani de la lansarea oficială a parteneriatului, marcată la 1 iulie.
Prin aderarea celor patru țări, numărul guvernelor participante a ajuns la 19, față de doar cinci state la începutul programului, în 2016.
Parteneriatul reunește în prezent Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Spania și Suedia.
Inițiativa cooperează cu Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial, instituție care gestionează programele spațiale comune ale blocului comunitar.
Finanțarea ar putea crește după 2028
Bugetul exact al EU SST este dificil de estimat, deoarece finanțarea provine din mai multe surse: contribuțiile statelor participante, bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021–2027 și fonduri puse la dispoziție de alte instituții financiare europene.
Biroul EU SST nu publică un buget anual detaliat. Cu toate acestea, reprezentanții guvernelor și ai industriei spațiale se așteaptă la o creștere semnificativă a finanțării în cadrul viitorului buget european pentru perioada 2028–2034.
Interesul sporit al armatelor europene pentru dezvoltarea unor capabilități spațiale autonome ar putea accelera investițiile în sisteme de supraveghere, senzori și servicii de gestionare a traficului orbital.
Radare și telescoape monitorizează obiectele aflate pe orbită
EU SST este conceput pentru a supraveghea activitatea din spațiu și pentru a transmite avertizări privind posibile coliziuni între sateliți și alte obiecte orbitale. Serviciile oferite includ:
- avertizări privind riscul de coliziune;
- evaluări ale riscului asociat reintrării obiectelor în atmosferă;
- informații despre evenimente periculoase, precum dezintegrarea sau fragmentarea sateliților;
- monitorizarea resturilor spațiale care pot amenința infrastructura orbitală.
Sistemul se bazează pe o rețea formată din aproximativ 70 de radare și telescoape amplasate în statele participante. Cele mai multe dintre aceste echipamente sunt deținute în prezent de structuri militare naționale.
Obiectivul pe termen lung este ca rețeaua să ajungă la un echilibru între senzorii guvernamentali, militari și civili, pe de o parte, și echipamentele operate de companii comerciale, pe de altă parte.
Industria privată devine un pilon al supravegherii spațiale
În prezent, opt companii comerciale furnizează date de conștientizare a situației spațiale către rețeaua EU SST. Valoarea totală a contractelor încheiate cu acești furnizori este estimată la aproximativ 700 de milioane de dolari în acest an.
Instituțiile europene și parteneriatul EU SST încearcă să extindă rapid numărul companiilor capabile să proiecteze și să opereze senzori, să genereze date de urmărire orbitală și să ofere servicii operatorilor de sateliți.
Pentru atingerea acestui obiectiv sunt utilizate mai multe mecanisme de finanțare și cofinanțare. Un exemplu îl reprezintă programul de granturi inclus în inițiativa Horizon Europe, dedicată dezvoltării tehnologiilor viitorului.
Planul de lucru Horizon Europe pentru perioada 2026–2027 include trei categorii de finanțări destinate dezvoltării tehnologiilor de urmărire spațială. Bugetul cumulat al acestor granturi este de aproximativ 55 de milioane de lire sterline, echivalentul a circa 63 de milioane de dolari.
Bruxellesul caută o industrie spațială competitivă
Forumul pentru industrie și startup-uri al Uniunii Europene dedicat gestionării traficului spațial reunește de două ori pe an reprezentanții EU SST și peste 100 de companii private specializate în urmărirea obiectelor orbitale.
Discuțiile vizează extinderea rețelei de senzori, dezvoltarea de noi servicii și consolidarea bazei industriale europene. Cea mai recentă reuniune a avut loc în luna martie, iar următoarele evenimente ar urma să marcheze și aniversarea oficială a programului.
În ultimul deceniu, EU SST a furnizat servicii de prevenire a coliziunilor pentru peste 100 de operatori din 40 de țări. Conducerea parteneriatului susține că programul a contribuit la formarea unei rețele europene performante de conștientizare a situației spațiale și la dezvoltarea unei industrii competitive.
Autonomia strategică, obiectivul final
Extinderea parteneriatului și creșterea finanțărilor reflectă ambiția Uniunii Europene de a-și reduce dependența de infrastructurile spațiale externe.
Prin integrarea senzorilor militari, civili și comerciali, precum și prin dezvoltarea unor companii europene capabile să furnizeze tehnologii și servicii specializate, Bruxellesul urmărește să construiască un sistem autonom de gestionare a traficului spațial.
Obiectivul final este atingerea autonomiei strategice în domeniul monitorizării orbitale, într-un moment în care numărul sateliților crește rapid, iar riscurile generate de resturile spațiale, interferențele și activitățile militare din spațiu devin tot mai complexe.
Actualitate
Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri
O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.
Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.
Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.
La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.
O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.
Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.
-
Exclusivacum 5 zile„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei
-
Exclusivacum 3 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum o ziRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Featuredacum 4 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 3 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zile113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare
-
Exclusivacum 5 zileSanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară
-
Exclusivacum o ziPloiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi



