Actualitate
PROIECT. Investiție de 80 de milioane de euro pentru un centru de recuperare medicală a veteranilor și a miliarilor răniți . Turcan: „De ce să meargă în Germania, dacă pot să beneficieze și de servicii de calitate în România?”
Vicepremierul Raluca Turcan și miniștrii Nicolae Ciucă și Marcel Boloș au afirmat marți susținerea Guvernului pentru finanțarea și implementarea proiectului inițiat de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” de realizare a Centrului de recuperare medicală a veteranilor și militarilor răniți de la Mănăstirea Dealu, Dâmbovița.
Centrul de recuperare medicală a veteranilor și militarilor răniți de la Mănăstirea Dealu, Dâmbovița, ar urma să primească o finanțare de aproximativ 80 de milioane de euro, prin atragerea de fonduri europene, pentru a putea deservi aproximativ 400 de beneficiari. Aceștia ar urma să fie atât militari, membri ai sistemului de ordine publică și siguranță națională, ai forțelor partenere NATO, dar și civili.
În cadrul conferinței de presă organizată după vizita la centru, Raluca Turcan a apreciat că obiectivul este baza care poate să ne conducă la un centru modernă de tratament și de recuperare pentru militarii din cadrul NATO, din sistemul național de apărare și o parte dintre civili care vor intra în acest proiect pe care Guvernul are voința de a-l construi și implementa.
O șansă pentru cei care au servit România în teatrele de operații de a se trata și în țară
„Sunt alături de ministrul Apărării, domnul Nicolae Ciucă, și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și am răspuns unei provocări a Asociației Militarilor Veterani şi a Militarilor Răniți, de a da o șansă celor care au servit România în teatrele de operații de a se trata și în țară, de a se recupera și în țară, și de a putea simți că țara pe care au apărat-o cu prețul vieții de foarte multe ori le este recunoscătoare și le este aproape atunci când au probleme de sănătate”, a afirmat vicepremierul Raluca Turcan.
Potrivit vicepremierului, este vorba de aproximativ 50.000 de militari care au luptat în teatrele de operații pentru România, dintre aceștia, foarte mulți au suferit răni fizice, dar și psihice.
„Pe lângă afecțiunile traumatice, există și afecțiuni psihotraumatice care pot să își găsească reparația într-un astfel de centru modern NATO în România. Din secunda în care am primit acest proiect din partea asociației am spus «Da» și ministrul Fondurilor Europene, care până acum a realizat și a sprijinit România cu o atragere de 2,6 miliarde de euro de la preluarea guvernării, în baza politicii pe care noi am aplicat-o, de flexibilitate între axele de finanțare, astfel încât să putem muta bani de pe axe nefolosite în axe unde există proiecte de finanațare, a decis să discute foarte îndeaproape cu ministrul Apărării, domnul Nicolae Ciucă, astfel încât acest vis, preaslăvit până acum de mulți politicieni, să devină realitate”, a spus Raluca Turcan.
Care sunt etapele pentru implementare
„Îmi doresc ca, odată cu începutul exercițiului financiar viitor, acest proiect să devină unul copt, fezabil, astfel încât să intre la finanțare, cu o perioadă de proiectare rezonabilă, de câțiva ani, acest centru să devină funcțional. El poate servi nu numai sistemul de apărare din România, ci sistemul de apărare în cadrul NATO; în regim de parteneriat. Așa cum foarte mulți militari răniți aici au beneficiat de tratament în alte țări. De ce să meargă în Germania, dacă pot să beneficieze și de servicii medicale de calitate, dar și de centru de cazare, recuperare și tratament de calitate în România?”, a declarat vicepremierul.
Potrivit Ralucăi Turcan, investiția se poate ridica la aproximativ 80 de milioane de euro, poate să deservească aproximativ 400 de beneficiari, de persoane spitalizate, care nu trebuie să fie toate rănite, ci pot să fie răniți alături de familiile lor, astfel încât inclusiv afecțiune psihice să poată să fie tratate mai ușor.
În acest context, vicepremierul Raluca Turcan a subliniat determinarea Guvernului actual de a folosi fondurile europene.
„Angajamentul nostru în fața membrilor asociației este acela că, pornind de la ce dumnealor au demonstrat dea lungul acestor ani, prin forțe proprii, prin spirit de solidaritate, prin inițiativă, prin voință și voluntariat, să reușim ca la nivel guvernamental, instituțional să acordăm sprijinul necesar astfel încât ceea ce vom realiza acum să dăinuiască în timp și România să se mândrească cu o astfel de facilitate, onorându-și astfel militarii care sunt dispuși ca, indiferent de situație, să-și sacrifice viața pentru țară”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Potrivit ministrului Apărării, viitoarea facilitate este destinată nu numai miltarilor, ci tuturor membrilor sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, și societății civile, într-un anumit procent. Nicolae Ciucă a subliniat și faptul că prin această facilitate se va putea reciprocita gestul de camaraderie și solidaritate de care militarii români au beneficiat când au fost tratați în spitalele altor țări.
Potrivit unei informări a MapN de la finalul anului trecut, din anul 2002, pe parcursul misiunilor de luptă executate în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Kosovo, 30 de militari au căzut la datorie (dintre care 27 în Afganistan) și peste 180 au fost răniți.
O premieră în istoria fondurilor europene
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a detaliat procesul prin care acest proiect poate să se concretizeze.
„În urmă cu aproximativ două luni ne-am întâlnit cu preprezenanții Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, m-a impresionat voința cu care asociația își susținea proiectul, dar și proiectul în sine, pentru că este un proiect de anvergură la nivel național”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
„Este o datorie a României ca față de cei care au luptat și care au militat pentru integritatea teritorială a României, dar nu numai, au fost trimiși în misiuni de război, să avem o minimă de recunoștință, iar aceste proiecte sunt dovada vie că o astfel de minimă recunoștință poate fi pusă în practică”, a adăugat Marcel Boloș.
„Mă bucur pentru că astăzi e o zi istorică în care punem bazele acestui proiect și sper din tot sufletul să îl putem duce la bun sfârșit. După cum cunoașteți, birocrația europeană și etapele pe care trebuie să le parcurgem sunt destul de complexe și uneori trebuie să dăm dovadă de multă răbdare și să depunem mult efort pentru ca un proiect să-l ducem la bun sfârșit, dar de acest lucru nu mi-e teamă, pentru că am simțit voința asociației și determinarea acestui proiect și mă bucur, pentru că există această perspectivă, pentru ca acest proiect să fie pus în practică. Mă bucur și că au reușit și mai apoi, din discuțiile cu doamna vicepremier și cu domnul ministrul al Apărării Naționale, ca pentru prima dată în istoria fondurilor europene, să avem o linie de finanțare pentru infrastructuri de tratament destinate persoanelor cu nevoi speciale și acest lucru a fost posibil pentru că a existat o astfel de inițiativă din partea asociației și apoi din partea Guvernului României, care a dat dovadă de deschidere pentru această nevoie la nivel național, fiind și un fel de recunoștință pentru tot ce au făscut pentru România toți cei care au fost implicați în misiuni de război sau în misiuni în afara României”, a spus ministruș Boloș.
„Cred că, prin demersurile pe care le vom face și prin negocierile pe care va trebui să le ducem la sfârșit cu Comisia Europeană, să putem avea această linie de finanțare în cadrul căreia să finanțăm aceste tipuri de proiecte care sunt binevenite pentru cei cu nevoi speciale”, a conchis Ministrul Fondurilor Europene.
Actualitate
Forțele Aeriene ating ținta de 1.500 de piloți pe an, dar deficitul va persista decenii
Forțele Aeriene au anunțat că au atins obiectivul, urmărit de mai mulți ani, de a pregăti anual 1.500 de piloți. Performanța este considerată esențială pentru reducerea deficitului actual, estimat la peste 2.000 de aviatori.
Totuși, chiar dacă acest ritm va fi menținut în anii următori, eliminarea completă a deficitului va necesita o perioadă îndelungată. Potrivit conducerii structurii responsabile de pregătirea personalului, recuperarea decalajului va dura cel puțin câțiva ani și, în anumite categorii, chiar decenii.
Deficitul de piloți nu poate fi recuperat rapid
General-locotenentul Clark Quinn, comandantul Air Education and Training Command, a explicat că lipsa de aviatori nu poate fi eliminată într-un interval scurt. Ritmul recrutării și al formării trebuie analizat în paralel cu evoluția numărului de piloți care aleg să rămână în serviciul activ.
Ratele de retenție sunt influențate în mare măsură de situația economică. Atunci când piața civilă oferă salarii și condiții mai atractive, Forțele Aeriene se pot confrunta cu plecări suplimentare ale personalului experimentat.
În plus, cea mai mare parte a deficitului se regăsește în funcții de stat major și în poziții ocupate, de regulă, de piloți aflați într-o etapă avansată a carierei. Formarea unor înlocuitori pentru aceste posturi nu se poate face peste noapte.
Sunt necesare 15-20 de ani pentru refacerea anumitor categorii
Oficialii estimează că va fi nevoie de aproximativ 15 până la 20 de ani pentru ca noile generații de piloți să ajungă la nivelul de experiență necesar ocupării funcțiilor superioare.
Creșterea producției anuale nu rezolvă imediat problema, însă reprezintă condiția fundamentală pentru reducerea deficitului. Menținerea pragului de 1.500 de absolvenți pe an este considerată indispensabilă pentru echiparea viitoarelor escadrile și pentru operarea noilor platforme de luptă.
Noul model de pregătire accelerează formarea
Forțele Aeriene atribuie atingerea obiectivului noului model de instruire introdus în 2024, denumit Future of Undergraduate Pilot Training.
Sistemul combină pregătirea civilă cu instruirea militară. În prima etapă, cursanții urmează programe organizate de operatori civili, obțin licența de pilot privat și își însușesc noțiunile fundamentale ale zborului.
Ulterior, aceștia trec în etapa de pregătire militară, unde zboară pe aeronava T-6A Texan II. Candidații selectați pentru aviația de vânătoare și bombardament efectuează apoi și ore de zbor pe avionul supersonic T-38 Talon.
Potrivit șefului Forțelor Aeriene, generalul Ken Wilsbach, noua metodă permite serviciului să formeze numărul de piloți necesar pentru operarea platformelor care urmează să intre în dotare, inclusiv avionul de vânătoare F-47 și bombardierul strategic B-21 Raider.
Dronele autonome ar putea reduce necesarul de personal
Pe termen mediu și lung, apariția unor platforme autonome ar putea modifica necesarul de personal navigant. Avioanele fără pilot de tip Collaborative Combat Aircraft, concepute să opereze alături de aeronavele de luptă, ar putea prelua o parte dintre misiunile care necesită în prezent intervenția directă a unui pilot.
Oficialii consideră însă că o eventuală reducere a necesarului de piloți se află la câțiva ani distanță. Până atunci, obiectivul rămâne formarea constantă a 1.500 de aviatori anual.
T-7 Red Hawk, posibilă platformă unică de instruire
În perspectivă, Forțele Aeriene analizează și posibilitatea de a concentra pregătirea piloților pe un singur tip de avion: T-7 Red Hawk.
Comandantul Air Education and Training Command consideră că aeronava ar putea deveni o platformă performantă și că serviciul așteaptă cu interes intrarea sa în dotare. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio decizie privind folosirea avionului pentru toate etapele pregătirii.
Un sistem bazat pe o singură platformă ar reduce amprenta logistică și necesarul de personal. Ar fi simplificate mentenanța, aprovizionarea și administrarea infrastructurii de instruire.
Există însă și un risc major: dacă T-7 ar fi imobilizat pentru o perioadă îndelungată din cauza unei probleme tehnice sau operaționale, Forțele Aeriene nu ar mai dispune de o soluție de rezervă pentru continuarea antrenamentelor.
Instructorii trebuie să valideze capacitățile avionului
O decizie privind extinderea rolului T-7 va fi luată numai după ce instructorii vor acumula suficientă experiență de zbor pe această aeronavă.
Până în prezent, majoritatea zborurilor cu T-7 au fost efectuate de piloți implicați în testarea și evaluarea programului. Instructorii militari au început recent să opereze avionul, iar opiniile și observațiile lor vor avea un rol esențial în stabilirea etapelor de instruire pe care aeronava le poate acoperi.
Pentru conducerea programului, criteriul decisiv va fi dobândirea unui nivel suficient de încredere din partea instructorilor că T-7 poate susține în siguranță și eficient întregul proces de formare a piloților.
Actualitate
Armata SUA accelerează modernizarea comandamentului: noua arhitectură NGC2 este testată în Hawaii
Divizia 25 de Infanterie devine laboratorul operațional pentru tehnologiile viitorului
Armata Statelor Unite testează în Hawaii o nouă generație de sisteme de comandă și control, denumită Next Generation Command and Control (NGC2). Programul reunește militari, dezvoltatori de software și furnizori de tehnologie într-un proces de testare și îmbunătățire rapidă a capabilităților direct în teren.
Divizia 25 de Infanterie, cu baza în Hawaii, servește drept mediu operațional pentru dezvoltarea sistemului. Prin exercițiile denumite „Lightning Surge”, militarii verifică modul în care o arhitectură deschisă poate conecta senzori, sisteme de lovire, spațiul aerian și alte fluxuri de date într-o imagine operațională unitară.
Lockheed Martin coordonează implementarea operațională completă a sistemului pentru Divizia 25 de Infanterie.
De la sisteme izolate la o arhitectură modulară
NGC2 urmărește să înlocuiască sistemele dependente de platforme și procesele de dezvoltare care durează ani întregi cu o arhitectură modulară, capabilă să integreze rapid noi arme, senzori și aplicații software.
Modelul este construit pe principiile unei arhitecturi deschise și ale abordării MOSA — Modular Open System Approach. În loc ca fiecare sistem să funcționeze separat, noua structură creează un cadru comun pentru toate nivelurile armatei.
Obiectivul este eliminarea „silozurilor” tehnologice și introducerea rapidă a unor noi capabilități, fără modificări costisitoare sau reproiectarea întregii infrastructuri.
Inteligența artificială reduce timpul de reacție
NGC2 utilizează inteligența artificială pentru a analiza volume mari de date și pentru a le transforma într-un set de informații utile comandanților.
Sistemul nu ia decizii în locul militarilor. El corelează date provenite din surse diferite și formulează recomandări, astfel încât comandanții să poată evalua mai rapid situația și să aleagă măsurile necesare.
Prin reducerea timpului de procesare, informațiile pot ajunge la factorii de decizie în câteva secunde, în loc de câteva minute. Într-un conflict în care viteza reacției poate decide rezultatul unei operațiuni, diferența este esențială.
„Stratul de date” distribuie informația către utilizatorul potrivit
Un element central al arhitecturii NGC2 este așa-numitul „strat de date”. Acesta preia informațiile din sistem, le procesează și le pune la dispoziția aplicațiilor sau militarilor autorizați.
Distribuirea datelor se face automat, pe baza rolului utilizatorului, a nivelului de acces și a funcției operaționale. Sistemul stabilește cui îi este relevantă o anumită informație și la ce nivel al armatei trebuie transmisă.
Scopul este ca militarii care au nevoie de date să le primească rapid, fără întârzieri provocate de proceduri manuale sau de sisteme incompatibile.
Feedbackul militarilor transformă software-ul în câteva zile
Colaborarea cu Divizia 25 de Infanterie a schimbat modul tradițional de dezvoltare a sistemelor de comandă și control. În locul unei liste rigide de cerințe, armata a stabilit obiective operaționale, lăsând dezvoltatorilor libertatea de a ajusta soluțiile în funcție de experiența din teren.
Militarii oferă feedback în timp real, iar software-ul poate fi modificat în câteva minute, ore sau zile, în funcție de complexitatea funcției solicitate.
Exercițiile „Lightning Surge” nu urmăresc doar prezentarea unor prototipuri. Sistemele testate sunt concepute pentru a oferi capabilități utilizabile imediat în operațiuni.
În mai puțin de zece luni, programul a furnizat soluții NGC2 utilizate de Divizia 25 în activități operaționale desfășurate în zona de responsabilitate a Comandamentului Indo-Pacific și în cadrul exercițiului multinațional Balikatan.
Microfonul inteligent, creat după o cerință simplă a soldaților
Un exemplu concret al ritmului de dezvoltare a apărut în timpul celei de-a patra demonstrații „Lightning Surge”. Militarii au transmis că nu vor să fie nevoiți să interacționeze permanent cu ecranul și că ar prefera să transmită comenzi vocal.
Răspunsul a fost dezvoltarea unui microfon portabil asistat de inteligență artificială, integrat cu un dispozitiv utilizat la nivel tactic. Militarii pot transmite acum comenzi direct prin microfon, fără să atingă ecranul.
Soluția a făcut operațiunile mai rapide, mai fluide și, în mare parte, hands-free. De la identificarea nevoii până la proiectare, construcție și livrare au trecut doar câteva zile.
O imagine comună a câmpului de luptă în regiunea Indo-Pacific
Primele două exerciții au pus bazele sistemului, în timp ce următoarele demonstrații au arătat arhitectura în funcțiune.
În cadrul celui de-al treilea exercițiu, datele provenite de la senzori, sistemele de lovire și mijloacele de control al spațiului aerian au fost reunite într-o singură imagine operațională, disponibilă prin infrastructură cloud.
Această integrare scurtează intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia, deoarece comandanții primesc o perspectivă aproape în timp real asupra câmpului de luptă.
Testarea s-a desfășurat simultan în Hawaii, Filipine și în alte zone aflate în aria Comandamentului Indo-Pacific. A fost prima demonstrație realizată în mediul Diviziei 25 care a permis schimbul de date între domenii și locații multiple.
Armata renunță la modelul furnizorului unic
Programul NGC2 se diferențiază de modelele tradiționale de achiziție, în care un singur câștigător furnizează întreaga soluție.
Armata americană a creat un ecosistem care include companii mici, firme de tehnologie netradiționale și furnizori comerciali. Peste 60 de companii au contribuit deja sau sunt evaluate pentru integrarea în această structură.
Arhitectura deschisă permite înlocuirea rapidă a unui furnizor atunci când soluția sa nu mai corespunde cerințelor sau când apare o alternativă mai performantă. Într-un sistem tradițional, eliminarea unui furnizor poate fi dificilă și costisitoare. În noul model, capabilitățile pot fi schimbate fără reconstrucția întregii arhitecturi.
Contribuții din partea companiilor de tehnologie
Printre soluțiile integrate sau analizate se numără platforma de date Raft Data Platform, utilizată ca bază pentru infrastructura Diviziei 25.
Amazon Web Services furnizează Wickr Chat, o soluție destinată comunicațiilor, colaborării cibernetice și operării într-o rețea cloud. Compania Rune Technologies contribuie cu TyrOS, un sistem orientat către logistica desfășurată în condiții de comunicații contestate.
Fiecare partener este evaluat în funcție de rolul pe care îl poate îndeplini în arhitectură și de valoarea adăugată pentru operațiunile militare.
NGC2, fundația unei armate conectate și adaptabile
Programul este construit în jurul a două obiective principale: viteză și calitate. Abordarea modulară permite dezvoltarea și livrarea unei soluții complete într-un timp redus, cu resurse controlate.
Prin arhitectura deschisă, armata poate integra constant tehnologii noi și capabilități de top, fără costurile și întârzierile asociate reproiectării sistemului.
Integrarea instrumentelor de sprijin decizional bazate pe inteligență artificială este deja demonstrată, iar dezvoltatorii anticipează extinderea capabilităților către alte divizii ale armatei americane.
Următoarele exerciții „Lightning Surge” vor continua testarea sistemului pentru Divizia 25 de Infanterie și vor putea deschide calea către implementarea NGC2 la o scară mai largă în cadrul forțelor terestre ale Statelor Unite.
Actualitate
Uniunea Europeană se pregătește să preia conducerea în reglementarea traficului spațial
Incertitudinile din programul american TraCSS deschid calea pentru consolidarea modelului european
Uniunea Europeană ar putea deveni principalul actor în stabilirea politicilor, standardelor și cerințelor de autorizare privind siguranța operațiunilor sateliților la nivel mondial. Posibila schimbare de poziționare are loc pe fondul incertitudinilor legate de viitorul sistemului american Traffic Coordination System for Space (TraCSS), coordonat de Departamentul Comerțului din Statele Unite.
Deși programul american ar putea fi relansat sau consolidat pe termen lung, reprezentanți ai industriei spațiale din Statele Unite și Europa susțin că interesul pentru inițiativa europeană de gestionare a traficului spațial este în creștere. Programul, cunoscut sub numele de EU Space Surveillance and Tracking Partnership, oferă servicii de monitorizare orbitală și de prevenire a coliziunilor.
Aproape toți operatorii europeni folosesc deja sistemul
Aproximativ 95% dintre operatorii europeni de sateliți participă deja la schimbul de date organizat prin EU SST și beneficiază de servicii de avertizare privind riscul de coliziune.
Un proiect de lege european privind operațiunile spațiale ar putea transforma această participare într-o obligație. Conform prevederilor aflate în pregătire, toate companiile care operează sateliți destinați utilizării în Europa ar trebui să demonstreze că sunt conectate la sistem și că respectă mecanismele comune de siguranță.
Programul european colaborează cu Departamentele Comerțului și Apărării din Statele Unite pentru a evita suprapunerile și conflictele cu TraCSS. Conferința AMOS reprezintă unul dintre forumurile în care oficialii americani și europeni discută compatibilitatea celor două inițiative.
Totuși, lipsa unei direcții clare pentru programul american a complicat coordonarea dintre cele două părți.
Parteneriatul a ajuns la 19 state membre
În luna iunie, Belgia, Bulgaria, Lituania și Luxemburg s-au alăturat EU SST. Extinderea a avut loc cu puțin timp înaintea aniversării a zece ani de la lansarea oficială a parteneriatului, marcată la 1 iulie.
Prin aderarea celor patru țări, numărul guvernelor participante a ajuns la 19, față de doar cinci state la începutul programului, în 2016.
Parteneriatul reunește în prezent Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Spania și Suedia.
Inițiativa cooperează cu Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial, instituție care gestionează programele spațiale comune ale blocului comunitar.
Finanțarea ar putea crește după 2028
Bugetul exact al EU SST este dificil de estimat, deoarece finanțarea provine din mai multe surse: contribuțiile statelor participante, bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021–2027 și fonduri puse la dispoziție de alte instituții financiare europene.
Biroul EU SST nu publică un buget anual detaliat. Cu toate acestea, reprezentanții guvernelor și ai industriei spațiale se așteaptă la o creștere semnificativă a finanțării în cadrul viitorului buget european pentru perioada 2028–2034.
Interesul sporit al armatelor europene pentru dezvoltarea unor capabilități spațiale autonome ar putea accelera investițiile în sisteme de supraveghere, senzori și servicii de gestionare a traficului orbital.
Radare și telescoape monitorizează obiectele aflate pe orbită
EU SST este conceput pentru a supraveghea activitatea din spațiu și pentru a transmite avertizări privind posibile coliziuni între sateliți și alte obiecte orbitale. Serviciile oferite includ:
- avertizări privind riscul de coliziune;
- evaluări ale riscului asociat reintrării obiectelor în atmosferă;
- informații despre evenimente periculoase, precum dezintegrarea sau fragmentarea sateliților;
- monitorizarea resturilor spațiale care pot amenința infrastructura orbitală.
Sistemul se bazează pe o rețea formată din aproximativ 70 de radare și telescoape amplasate în statele participante. Cele mai multe dintre aceste echipamente sunt deținute în prezent de structuri militare naționale.
Obiectivul pe termen lung este ca rețeaua să ajungă la un echilibru între senzorii guvernamentali, militari și civili, pe de o parte, și echipamentele operate de companii comerciale, pe de altă parte.
Industria privată devine un pilon al supravegherii spațiale
În prezent, opt companii comerciale furnizează date de conștientizare a situației spațiale către rețeaua EU SST. Valoarea totală a contractelor încheiate cu acești furnizori este estimată la aproximativ 700 de milioane de dolari în acest an.
Instituțiile europene și parteneriatul EU SST încearcă să extindă rapid numărul companiilor capabile să proiecteze și să opereze senzori, să genereze date de urmărire orbitală și să ofere servicii operatorilor de sateliți.
Pentru atingerea acestui obiectiv sunt utilizate mai multe mecanisme de finanțare și cofinanțare. Un exemplu îl reprezintă programul de granturi inclus în inițiativa Horizon Europe, dedicată dezvoltării tehnologiilor viitorului.
Planul de lucru Horizon Europe pentru perioada 2026–2027 include trei categorii de finanțări destinate dezvoltării tehnologiilor de urmărire spațială. Bugetul cumulat al acestor granturi este de aproximativ 55 de milioane de lire sterline, echivalentul a circa 63 de milioane de dolari.
Bruxellesul caută o industrie spațială competitivă
Forumul pentru industrie și startup-uri al Uniunii Europene dedicat gestionării traficului spațial reunește de două ori pe an reprezentanții EU SST și peste 100 de companii private specializate în urmărirea obiectelor orbitale.
Discuțiile vizează extinderea rețelei de senzori, dezvoltarea de noi servicii și consolidarea bazei industriale europene. Cea mai recentă reuniune a avut loc în luna martie, iar următoarele evenimente ar urma să marcheze și aniversarea oficială a programului.
În ultimul deceniu, EU SST a furnizat servicii de prevenire a coliziunilor pentru peste 100 de operatori din 40 de țări. Conducerea parteneriatului susține că programul a contribuit la formarea unei rețele europene performante de conștientizare a situației spațiale și la dezvoltarea unei industrii competitive.
Autonomia strategică, obiectivul final
Extinderea parteneriatului și creșterea finanțărilor reflectă ambiția Uniunii Europene de a-și reduce dependența de infrastructurile spațiale externe.
Prin integrarea senzorilor militari, civili și comerciali, precum și prin dezvoltarea unor companii europene capabile să furnizeze tehnologii și servicii specializate, Bruxellesul urmărește să construiască un sistem autonom de gestionare a traficului spațial.
Obiectivul final este atingerea autonomiei strategice în domeniul monitorizării orbitale, într-un moment în care numărul sateliților crește rapid, iar riscurile generate de resturile spațiale, interferențele și activitățile militare din spațiu devin tot mai complexe.
-
Exclusivacum 3 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum 2 zileRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Featuredacum 4 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 24 de oreSfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI
-
Exclusivacum 3 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zilePloiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi
-
Exclusivacum 24 de oreDerby-ul care l-a lăsat în offside pe Nae Comisionarul și mafia cailor dopați
-
Exclusivacum 4 zileRepublica permanenței pe dos: la IPJ Brașov, șefii încasează, fraierii veghează



