Armata americană caută o soluție pentru următoarele trei decenii

Decizia Armatei SUA de a renunța la o nouă modernizare a vehiculului de luptă Bradley nu a fost determinată de lipsa puterii de foc. Problema principală a fost epuizarea rezervelor tehnice ale unei platforme aflate în serviciu de peste patru decenii.

După numeroase modernizări, Bradley-ul a ajuns într-un punct în care nu mai poate primi cu ușurință sisteme noi fără modificări structurale majore. Pentru înlocuitorul său, Armata americană caută o platformă capabilă să rămână relevantă timp de cel puțin 30 de ani, într-un mediu de luptă în care tehnologiile, amenințările și cerințele operaționale se schimbă rapid.

Una dintre principalele soluții propuse este Lynx XM30, dezvoltat de American Rheinmetall. Compania își susține oferta pe trei criterii esențiale: vehiculul trebuie să poată fi construit, să permită dezvoltări ulterioare și să ofere echipajului condițiile necesare pentru a lupta eficient.

„Să îl construiești, să îl poți dezvolta și să poți lupta cu el”

Potrivit reprezentanților companiei, producția vehiculului a început deja, iar primele exemplare au fost livrate Armatei americane în cursul acestui an. Vehiculele sunt fabricate în facilitățile în care ar urma să se desfășoare și producția de serie în cazul câștigării contractului.

Al doilea criteriu este reprezentat de capacitatea de dezvoltare. Lynx XM30 a fost proiectat cu rezerve importante de greutate, energie electrică și putere de calcul, astfel încât să poată primi sisteme noi fără o reproiectare radicală a platformei.

Al treilea element este capacitatea echipajului de a folosi vehiculul în condiții reale de luptă. Sistemul este conceput pentru un echipaj format din două persoane, iar dezvoltatorii au acordat o atenție specială modului în care sunt afișate informațiile, poziționării comenzilor și coordonării dintre cei doi militari.

Bradley-ul a ajuns la limita modernizărilor

Bradley-ul a fost un vehicul de luptă de infanterie performant pentru perioada sa și a fost modernizat în repetate rânduri. Cu toate acestea, platforma nu mai dispune de suficientă rezervă pentru a integra echipamentele necesare viitorului.

Problema nu ține în primul rând de armament, ci de capacitatea vehiculului de a furniza energie electrică, de a transporta greutate suplimentară și de a integra echipamente tot mai complexe.

Compartimentul motorului este deja extrem de aglomerat, iar grupul motopropulsor ocupă aproape tot spațiul disponibil. Creșterea dimensiunilor motorului ar afecta configurația generală a vehiculului și ar complica problemele legate de răcire.

Un vehicul blindat trebuie să funcționeze într-un spațiu protejat de blindaj, ceea ce limitează evacuarea căldurii. Pe măsură ce sunt adăugate sisteme electronice și echipamente cu consum energetic ridicat, răcirea și distribuția energiei devin probleme tot mai dificile.

În aceste condiții, Armata americană a concluzionat că o platformă nouă, proiectată de la zero, oferă șanse mai bune pentru modernizările viitoare decât o nouă versiune a Bradley-ului.

Rezerve de greutate și energie pentru conflictele viitoare

Lynx XM30 a fost proiectat pornind de la ideea că va rămâne în dotare timp de trei decenii sau chiar mai mult. Este imposibil de anticipat cu precizie ce sisteme va solicita Armata americană în anii 2040 sau ce tipuri de amenințări vor domina câmpul de luptă.

În schimb, platforma poate fi proiectată cu suficiente rezerve pentru a permite adaptarea la schimbări.

Una dintre aceste rezerve este capacitatea structurală. Șasiul, suspensia și structura vehiculului sunt concepute pentru a suporta o greutate mai mare decât cea a configurației inițiale.

Acest lucru ar permite adăugarea, în viitor, a unor sisteme care nu pot fi prevăzute în prezent. Dacă Armata ar avea nevoie de un echipament suplimentar de aproximativ două tone, vehiculul ar trebui să își păstreze mobilitatea fără ca structura sau suspensia să fie reproiectate.

Și grupul motopropulsor este dimensionat pentru a îndeplini cerințele de mobilitate chiar și la o greutate mai mare decât cea a vehiculului livrat inițial.

Energie electrică suplimentară pentru arme și senzori

Modernizarea vehiculelor blindate presupune tot mai des integrarea unor sisteme electronice avansate, senzori, echipamente de război electronic și arme cu consum energetic ridicat.

Lynx XM30 dispune de o capacitate de generare a energiei electrice care depășește necesarul actual al sistemelor instalate. Mai important, arhitectura de distribuție a energiei a fost proiectată pentru a transporta această putere către diferite zone ale vehiculului.

Această rezervă ar putea fi utilizată, de exemplu, pentru integrarea unui sistem de protecție activă sau a unei arme laser destinate interceptării rachetelor și dronelor. Un asemenea echipament ar putea fi montat pe turelă și ar necesita o sursă consistentă de energie.

Rezerva electrică nu este suficientă, în sine, dacă energia nu poate fi distribuită acolo unde este nevoie. De aceea, proiectanții au inclus unități de distribuție și interfețe pregătite pentru adăugarea unor subsisteme noi.

Putere de calcul pregătită pentru sisteme încă inexistente

Pe lângă spațiul fizic și energia electrică, vehiculul dispune și de rezerve de calcul. Unele dintre principalele unități informatice au sloturi neocupate, lăsate intenționat pentru modernizări ulterioare.

Această abordare ar putea permite integrarea unor senzori, algoritmi, sisteme de comandă sau aplicații software noi fără înlocuirea întregii arhitecturi electronice.

Într-un conflict viitor, avantajul unui vehicul nu va depinde doar de blindaj și armament, ci și de rapiditatea cu care poate procesa informații, identifica ținte și comunica cu alte platforme.

Lecțiile războaielor din Irak și Afganistan

Experiențele operaționale din Orientul Mijlociu au demonstrat cât de importantă este existența unor rezerve de greutate și energie.

În primele etape ale războiului din Irak, tancurile Abrams și vehiculele Bradley au beneficiat de suficientă capacitate de dezvoltare pentru a primi echipamente care nu fuseseră prevăzute la proiectarea inițială.

Printre acestea s-au numărat cuști de protecție împotriva grenadelor propulsate de rachete și sisteme electronice de contracarare a dispozitivelor explozive improvizate controlate radio. Aceste echipamente au crescut nivelul de protecție, dar au consumat o parte importantă din rezervele de greutate și energie ale vehiculelor.

Lecția pentru noua generație de platforme este clară: vehiculul trebuie să aibă suficientă „marjă” încă din momentul proiectării, pentru a putea răspunde unor amenințări care nu pot fi anticipate în prezent.

Arhitectura deschisă, cheia modernizărilor rapide

Un alt element central al programului XM30 este utilizarea unei arhitecturi deschise pentru sistemele de la bord. Armata americană a stabilit un standard comun pentru infrastructura vehiculelor de luptă terestre, cunoscut sub denumirea GCIA.

Prin impunerea unor interfețe și reguli comune privind schimbul de date, Armata își păstrează controlul asupra modului în care sunt integrate echipamentele.

În teorie, un producător terț ar putea dezvolta un nou subsistem și l-ar putea conecta la vehicul fără să fie obligat să solicite companiei care a construit platforma să realizeze toate operațiunile de integrare.

Această abordare ar putea reduce timpul și costurile modernizărilor. Dacă, peste două decenii, Armata ar dori să adauge un sistem laser de protecție împotriva rachetelor, producătorul acestuia ar putea proiecta echipamentul direct conform standardelor publicate sau ar putea utiliza o interfață intermediară pentru a comunica cu sistemul vehiculului.

Un vehicul american inspirat de designul Lynx

Lynx XM30 își are originea conceptuală în familia de vehicule Lynx, însă versiunea destinată Armatei americane a fost adaptată substanțial.

Echipa de ingineri din Statele Unite a reproiectat vehiculul pentru a răspunde cerințelor specifice ale programului XM30. Au fost modificate numărul de militari transportați, configurația echipajului, sistemul de armament și nivelul de protecție.

Elementele păstrate din designul inițial țin în principal de filosofia modulară și de modul de dispunere a componentelor. În rest, vehiculul este prezentat ca o platformă proiectată în Statele Unite pentru cerințele operaționale ale armatei americane.

Experiența soldaților a influențat comenzile și afișajele

Pentru proiectarea interiorului, dezvoltatorii au apelat la foști instructori și specialiști militari, inclusiv la veterani cu experiență de master gunner.

Aceștia au analizat modul în care sunt afișate informațiile și au indicat ce date trebuie să fie vizibile imediat în timpul unei misiuni. Au fost evaluate și poziționarea comenzilor, accesul la funcțiile utilizate frecvent și modul în care echipajul poate reacționa rapid.

Unele comenzi au fost amplasate în zone ușor accesibile, în timp ce funcțiile folosite mai rar au fost poziționate mai departe. Modificările software au permis ajustarea rapidă a interfeței înainte ca vehiculul să intre în etapa finală de producție.

Au fost analizate și aspecte practice, precum urcarea și coborârea din vehicul cu echipamentul complet. În urma testelor, au fost modificate dimensiunile trapelor și configurația rampei pentru a îmbunătăți siguranța și rapiditatea evacuării.

Întreținerea și reîncărcarea au fost testate practic

Feedbackul nu a venit doar din partea echipajelor. Personalul de mentenanță a verificat accesul la componentele care ar trebui reparate sau înlocuite în condiții de teren.

Au fost efectuate și exerciții cu rachete de antrenament având o greutate similară celor reale, pentru a verifica dacă reîncărcarea sistemului de armament poate fi realizată eficient și în siguranță.

Aceste teste au dus la ajustări ale poziționării echipamentelor și ale modului în care sunt accesate anumite componente.

Echipajul de două persoane, sprijinit de redundanță

Una dintre cerințele importante ale programului este operarea vehiculului de către un echipaj format din două persoane.

Pentru a facilita cooperarea, cei doi membri ai echipajului sunt așezați unul lângă celălalt, într-o configurație asemănătoare celei întâlnite în aeronavele cu pilot și copilot. Poziționarea permite comunicarea directă și coordonarea rapidă în timpul misiunilor.

Între cele două posturi se află un ecran comun, iar ambele stații dispun de aceleași funcții esențiale. Atât conducerea vehiculului, cât și operarea armamentului pot fi realizate de la oricare dintre cele două posturi.

Această redundanță permite distribuirea flexibilă a sarcinilor și oferă o soluție de rezervă în cazul în care unul dintre posturi devine indisponibil.

Un pariu pe flexibilitate și durată de viață

Lynx XM30 este prezentat ca un vehicul construit nu doar pentru cerințele actuale, ci și pentru adaptarea la tehnologii și amenințări care nu există încă.

Rezervele de greutate, energia electrică disponibilă, puterea de calcul și arhitectura deschisă urmăresc să evite situația în care platforma ajunge din nou la limita modernizărilor după câteva decenii.

Succesul programului va depinde însă nu doar de caracteristicile tehnice declarate, ci și de rezultatele testelor, de costurile de producție, de fiabilitate și de capacitatea industriei de a livra vehiculele la timp.

Pentru Armata americană, miza este alegerea unei platforme capabile să transporte și să protejeze infanteria într-un câmp de luptă dominat de drone, senzori, arme ghidate și sisteme electronice tot mai complexe. Alegerea XM30 va arăta dacă o platformă proiectată cu suficientă rezervă poate evita problemele care au transformat Bradley-ul într-un vehicul dificil de modernizat.

Terminale tactice pentru comunicații dincolo de raza vizuală

Compania americană Lite Coms a fost selectată de Boeing Defence Australia pentru furnizarea unor terminale tactice de comunicații prin satelit, destinate programului australian LAND 4140. Proiectul vizează modernizarea sistemelor de comandă, control, comunicații și calculatoare ale Forțelor Terestre australiene.

În cadrul acordului, Lite Coms va livra terminale LITE SAT 1.3A, concepute pentru asigurarea comunicațiilor prin satelit dincolo de raza vizuală — Beyond Line-Of-Sight, BLOS — în sprijinul operațiunilor Forțelor de Apărare Australiene.

Echipamente compacte, concepute pentru desfășurare rapidă

LITE SAT 1.3A este un terminal satelitar tactic, ușor și rezistent, destinat utilizării de către structuri militare și guvernamentale. Echipamentul dispune de un reflector fabricat din fibră de carbon și poate fi instalat rapid, fără utilizarea unor unelte speciale.

Terminalul este proiectat pentru a furniza conectivitate securizată și rezilientă în condiții operaționale dificile, susținând transmiterea datelor în cadrul unor misiuni în care continuitatea comunicațiilor este esențială.

Directorul general al Lite Coms, Bob Jacobsen, a declarat că selectarea companiei pentru acest program confirmă performanțele terminalului LITE SAT 1.3 și valoarea soluțiilor oferite clienților militari și guvernamentali.

Australia accelerează modernizarea infrastructurii C4I

Programul LAND 4140 urmărește modernizarea și consolidarea sistemelor terestre de comandă, control, comunicații, calculatoare și informații — C4I. Obiectivul este obținerea unui avantaj decizional prin îmbunătățirea schimbului de informații și a coordonării dintre comandamente, senzori, sistemele de armament și efectivele terestre.

Boeing Defence Australia a fost desemnată anterior să furnizeze terminale terestre SATCOM BLOS de clasa a doua, menite să asigure comunicații mai rapide, mai stabile și mai fiabile în medii operaționale complexe și contestate.

Conectivitate pentru operațiuni desfășurate în mai multe domenii

Sistemul dezvoltat în cadrul programului va utiliza conexiuni SATCOM de mare viteză și bandă largă pentru a menține fluxul de date între elementele Forțelor de Apărare Australiene. Soluția este destinată operațiunilor integrate, în care unitățile terestre trebuie să comunice eficient cu structuri aeriene, maritime, spațiale și cibernetice.

Matt Buckle, directorul pentru sisteme comune al Boeing Defence Australia, a subliniat că această capabilitate va permite forțelor australiene să rămână conectate și să opereze cu un nivel ridicat de siguranță în situații critice.

Boeing Defence Australia are, de asemenea, rolul de integrator al sistemului pentru Battle Management System, o altă componentă importantă livrată în cadrul programului LAND 4140.

Forțele Aeriene au anunțat că au atins obiectivul, urmărit de mai mulți ani, de a pregăti anual 1.500 de piloți. Performanța este considerată esențială pentru reducerea deficitului actual, estimat la peste 2.000 de aviatori.

Totuși, chiar dacă acest ritm va fi menținut în anii următori, eliminarea completă a deficitului va necesita o perioadă îndelungată. Potrivit conducerii structurii responsabile de pregătirea personalului, recuperarea decalajului va dura cel puțin câțiva ani și, în anumite categorii, chiar decenii.

Deficitul de piloți nu poate fi recuperat rapid

General-locotenentul Clark Quinn, comandantul Air Education and Training Command, a explicat că lipsa de aviatori nu poate fi eliminată într-un interval scurt. Ritmul recrutării și al formării trebuie analizat în paralel cu evoluția numărului de piloți care aleg să rămână în serviciul activ.

Ratele de retenție sunt influențate în mare măsură de situația economică. Atunci când piața civilă oferă salarii și condiții mai atractive, Forțele Aeriene se pot confrunta cu plecări suplimentare ale personalului experimentat.

În plus, cea mai mare parte a deficitului se regăsește în funcții de stat major și în poziții ocupate, de regulă, de piloți aflați într-o etapă avansată a carierei. Formarea unor înlocuitori pentru aceste posturi nu se poate face peste noapte.

Sunt necesare 15-20 de ani pentru refacerea anumitor categorii

Oficialii estimează că va fi nevoie de aproximativ 15 până la 20 de ani pentru ca noile generații de piloți să ajungă la nivelul de experiență necesar ocupării funcțiilor superioare.

Creșterea producției anuale nu rezolvă imediat problema, însă reprezintă condiția fundamentală pentru reducerea deficitului. Menținerea pragului de 1.500 de absolvenți pe an este considerată indispensabilă pentru echiparea viitoarelor escadrile și pentru operarea noilor platforme de luptă.

Noul model de pregătire accelerează formarea

Forțele Aeriene atribuie atingerea obiectivului noului model de instruire introdus în 2024, denumit Future of Undergraduate Pilot Training.

Sistemul combină pregătirea civilă cu instruirea militară. În prima etapă, cursanții urmează programe organizate de operatori civili, obțin licența de pilot privat și își însușesc noțiunile fundamentale ale zborului.

Ulterior, aceștia trec în etapa de pregătire militară, unde zboară pe aeronava T-6A Texan II. Candidații selectați pentru aviația de vânătoare și bombardament efectuează apoi și ore de zbor pe avionul supersonic T-38 Talon.

Potrivit șefului Forțelor Aeriene, generalul Ken Wilsbach, noua metodă permite serviciului să formeze numărul de piloți necesar pentru operarea platformelor care urmează să intre în dotare, inclusiv avionul de vânătoare F-47 și bombardierul strategic B-21 Raider.

Dronele autonome ar putea reduce necesarul de personal

Pe termen mediu și lung, apariția unor platforme autonome ar putea modifica necesarul de personal navigant. Avioanele fără pilot de tip Collaborative Combat Aircraft, concepute să opereze alături de aeronavele de luptă, ar putea prelua o parte dintre misiunile care necesită în prezent intervenția directă a unui pilot.

Oficialii consideră însă că o eventuală reducere a necesarului de piloți se află la câțiva ani distanță. Până atunci, obiectivul rămâne formarea constantă a 1.500 de aviatori anual.

T-7 Red Hawk, posibilă platformă unică de instruire

În perspectivă, Forțele Aeriene analizează și posibilitatea de a concentra pregătirea piloților pe un singur tip de avion: T-7 Red Hawk.

Comandantul Air Education and Training Command consideră că aeronava ar putea deveni o platformă performantă și că serviciul așteaptă cu interes intrarea sa în dotare. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio decizie privind folosirea avionului pentru toate etapele pregătirii.

Un sistem bazat pe o singură platformă ar reduce amprenta logistică și necesarul de personal. Ar fi simplificate mentenanța, aprovizionarea și administrarea infrastructurii de instruire.

Există însă și un risc major: dacă T-7 ar fi imobilizat pentru o perioadă îndelungată din cauza unei probleme tehnice sau operaționale, Forțele Aeriene nu ar mai dispune de o soluție de rezervă pentru continuarea antrenamentelor.

Instructorii trebuie să valideze capacitățile avionului

O decizie privind extinderea rolului T-7 va fi luată numai după ce instructorii vor acumula suficientă experiență de zbor pe această aeronavă.

Până în prezent, majoritatea zborurilor cu T-7 au fost efectuate de piloți implicați în testarea și evaluarea programului. Instructorii militari au început recent să opereze avionul, iar opiniile și observațiile lor vor avea un rol esențial în stabilirea etapelor de instruire pe care aeronava le poate acoperi.

Pentru conducerea programului, criteriul decisiv va fi dobândirea unui nivel suficient de încredere din partea instructorilor că T-7 poate susține în siguranță și eficient întregul proces de formare a piloților.