Actualitate
Calendar religios, 12 iunie | Agenţia AMOS News
Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
Calendar catolic: Sf. Gaspar, pr.
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.
Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.
Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.
Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: „Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?” Iar apărătoarea lumii a răspuns: „În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti”. Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina.
Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Către acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos şi bătută cu toiege peste sâni şi pusă în temniţă. Apoi iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc. Şi băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se.
Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale.
Şi apoi a fost scoasă, şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi aşa prin mucenicie şi-a primit cununa.
După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Actualitate
Orizonturi noi pentru Honeywell Aerospace: Compania devine oficial entitate independentă pe piața de capital
Honeywell Aerospace a marcat astăzi începutul unei noi etape în evoluția sa, finalizând procesul de desprindere și devenind o companie publică independentă, listată la bursa Nasdaq. Această transformare strategică vizează consolidarea poziției de lider în sectoarele apărării și aviației comerciale, oferind noii entități agilitatea necesară pentru a răspunde provocărilor complexe dintr-o industrie aflată în continuă schimbare.
Divizarea strategică a gigantului industrial în trei entități distincte
Separarea segmentului de aviație este rezultatul unei strategii ambițioase anunțate la începutul anului 2025, prin care grupul mamă a decis fragmentarea operațiunilor în trei piloni principali. Aceștia includ Honeywell Technologies, axat pe automatizare, Solstice, o unitate dedicată materialelor avansate, și actuala companie Honeywell Aerospace. Obiectivul central al acestei restructurări este de a permite fiecărei divizii să urmărească strategii de creștere personalizate, maximizând astfel veniturile și eficiența operațională.
O forță globală în aviație cu 36.000 de angajați
Sub conducerea directorului executiv Jim Currier, noua entitate independentă își asumă misiunea de a proteja și avansa promisiunea zborului într-o lume tot mai conectată. Cu o forță de muncă de 36.000 de specialiști, Honeywell Aerospace continuă să producă sisteme esențiale, de la motoare și avionică, până la componente critice pentru tehnologiile de apărare. Independența financiară îi va permite companiei să aloce resursele mai eficient către inovație și cercetare.
Tranziția financiară și perspectivele de raportare pe termen scurt
Procesul de separare a fost finalizat prin distribuirea acțiunilor de către Honeywell Technologies, deschizând calea pentru tranzacționarea liberă pe bursă. Deși Honeywell Aerospace funcționează acum separat, următoarele rezultate financiare trimestriale, programate pentru 23 iulie, vor include încă cifrele segmentului de aviație ca parte a structurii consolidate anterioare. Această raportare va oferi investitorilor o ultimă privire de ansamblu asupra performanței sectorului înainte de a evalua evoluția sa ca entitate de sine stătătoare.
Actualitate
Investiții în infrastructură: cum susțin capacele de canalizare pentru infrastructura urbană proiectele marilor orașe
Marile orașe investesc constant în drumuri, rețele de utilități, parcări subterane, pasaje și cartiere noi. În planurile tehnice apar structuri complexe, calcule de rezistență, soluții pentru trafic intens și cerințe stricte de siguranță. În acest ansamblu, capacele de canalizare par detalii minore. În practică, ele influențează direct durabilitatea carosabilului, accesul la rețelele subterane și costurile de exploatare.
Dacă proiectezi sau execuți lucrări de infrastructură urbană, știi că o alegere greșită la nivelul unui capac poate genera tasări, infiltrații sau intervenții repetate. Articolul următor clarifică modul în care capacele de canalizare susțin proiectele marilor orașe și ce criterii tehnice merită analizate înainte de a le include în caietul de sarcini.
Înțelege funcția tehnică a capacelor în rețelele urbane
Un capac de canalizare asigură accesul controlat la căminele de vizitare pentru canalizare menajeră, pluvială, telecomunicații, apă sau gaze. În același timp, protejează rețeaua împotriva infiltrării apei de suprafață, a deșeurilor și a accesului neautorizat.
În majoritatea cazurilor, capacul preia sarcinile transmise de trafic și le distribuie către rama și structura căminului. Dacă dimensionezi greșit acest element, apar:
- Fisuri în jurul ramei și degradarea asfaltului.
- Deplasări ale capacului sub trafic repetat.
- Vibrații și zgomote care afectează confortul urban.
Pentru rezultate stabile, tratează capacul ca parte integrată din structura rutieră, nu ca accesoriu montat la final.
Alege materialul potrivit pentru aplicația corectă
Materialul influențează comportamentul în exploatare, frecvența intervențiilor și siguranța. Cele mai utilizate soluții în infrastructura urbană sunt fonta ductilă, polipropilena (PP) și materialele compozite pe bază de fibră de sticlă.
Fonta ductilă
Fonta ductilă rămâne o opțiune frecvent utilizată pe drumuri publice și în zone cu trafic intens. Oferă rezistență ridicată la sarcini mari, comportament bun la șocuri și uzură. Se încadrează ușor în clasele superioare prevăzute de SR EN 124 (de exemplu D400 sau F900).
Limitări:
- Greutate mare, care îngreunează manipularea fără echipamente adecvate.
- Valoare de reciclare, ceea ce poate încuraja furtul în anumite zone.
Polipropilenă (PP)
Capacele din PP se folosesc pentru zone pietonale, spații verzi sau aplicații rezidențiale cu trafic redus. Sunt ușoare, rezistente la coroziune și simplu de montat.
Limitări:
- Capacitate redusă de preluare a sarcinilor.
- Sensibilitate la deformare dacă le utilizezi peste clasa pentru care au fost proiectate.
Materiale compozite (fibră de sticlă)
Compozitele oferă rezistență mecanică bună raportată la greutate și nu prezintă valoare de recuperare a metalului. Rezistă la coroziune și la medii agresive.
Limitări:
- Preț inițial mai ridicat față de soluțiile din PP.
- Necesită respectarea strictă a indicațiilor de montaj pentru a evita deformările în timp.
Pentru utilizare uzuală în proiecte urbane complexe, analizează fișele tehnice și certificările produselor, nu doar materialul declarat.
Respectă clasele de sarcină și standardele aplicabile
Standardul SR EN 124 clasifică capacele în funcție de sarcina maximă pe care o pot suporta. În proiectele publice, această clasificare nu este opțională. Autoritățile solicită produse certificate și testate conform normelor.
Orientativ:
- Clasa A15 – zone pietonale, spații verzi.
- Clasa B125 – trotuare, parcări ușoare.
- Clasa C250 – rigole de bordură, zone adiacente carosabilului.
- Clasa D400 – drumuri publice cu trafic intens.
- Clasa E600 și F900 – zone industriale, portuare, platforme logistice.
Dacă instalezi un capac subdimensionat într-o intersecție aglomerată, riști cedarea acestuia sub sarcină repetată. În schimb, utilizarea unei clase superioare în zone exclusiv pietonale poate crește inutil bugetul.
La etapa de proiectare, verifică planul de trafic și corelează-l cu clasa de rezistență. Colaborează cu proiectantul de drum și cu inginerul de rețea pentru a evita supradimensionarea sau subdimensionarea.
În procesul de selecție, consultă gama de capace de canalizare de la Vodaland pentru infrastructura urbană, unde găsești produse încadrate clar pe clase de sarcină și aplicații. Analizează datele tehnice și corelează-le cu cerințele din caietul de sarcini.
Integrează corect capacul în structura rutieră
Performanța pe termen lung depinde nu doar de produs, ci și de montaj. În multe situații, problemele apar din cauza execuției necorespunzătoare a zonei din jurul căminului.
Pentru o integrare corectă:
- Asigură fundația stabilă a căminului, fără tasări diferențiale.
- Montează rama la cota finală a carosabilului, fără denivelări.
- Utilizează mortar sau beton de fixare adecvat clasei de trafic.
- Respectă timpii de întărire înainte de deschiderea circulației.
În zonele cu trafic greu, ia în calcul utilizarea unor rame cu sistem anti-vibrație sau garnituri elastice care reduc zgomotul și uzura la contactul capac-ramă.
Dacă execuți lucrări de reabilitare, verifică starea căminului existent. Înlocuirea doar a capacului, fără consolidarea structurii suport, poate genera probleme recurente.
Redu costurile de mentenanță prin alegere și planificare corectă
Bugetul inițial reprezintă doar o parte din costul total al investiției. Intervențiile repetate pentru reglaj, înlocuire sau remedierea tasărilor cresc cheltuielile și afectează traficul.
Pentru a limita costurile de exploatare:
- Alege materiale rezistente la coroziune, mai ales în zone cu apă sărată sau agenți chimici.
- Optează pentru sisteme cu blocare sau balamale în zone expuse furtului.
- Planifică inspecții periodice ale capacelor amplasate în intersecții și sensuri giratorii.
Un capac blocat sau dificil de deschis întârzie intervențiile la rețea. În situații de urgență, fiecare minut contează. De aceea, verifică și ergonomia produsului, nu doar rezistența la sarcină.
Pentru proiecte mari, include în documentație cerințe clare privind marcajele, codurile de identificare și trasabilitatea produselor. Aceste detalii simplifică mentenanța ulterioară.
Corelează alegerea capacelor cu cerințele de siguranță și mediu
Siguranța publică rămâne prioritară. Un capac instabil poate provoca accidente grave pentru pietoni, bicicliști sau șoferi. Suprafața antiderapantă și fixarea fermă în ramă reduc riscurile.
În zonele industriale, verifică rezistența la substanțe chimice și la temperaturi ridicate. În parcări subterane, analizează cerințele privind comportamentul la incendiu și evacuarea fumului, conform reglementărilor naționale aplicabile.
Impactul asupra mediului merită, de asemenea, evaluat. Materialele compozite sau polimerice nu corodează și nu necesită tratamente suplimentare anticorozive. Fonta, în schimb, permite reciclarea la finalul ciclului de viață, ceea ce poate susține o abordare responsabilă a resurselor.
Consultă întotdeauna un inginer structurist sau un proiectant de specialitate înainte de a lua decizia finală. Normativele locale și condițiile specifice ale amplasamentului pot impune cerințe suplimentare.
Planifică pe termen lung în proiectele majore ale orașelor
Reabilitarea bulevardelor, extinderea rețelelor în cartiere noi sau dezvoltarea parcurilor industriale implică sute sau mii de capace de canalizare. O abordare unitară simplifică atât execuția, cât și mentenanța ulterioară.
Stabilește de la început:
- Clasele de sarcină pentru fiecare tip de zonă.
- Materialele acceptate și criteriile de performanță.
- Procedura de montaj și verificare în șantier.
Uniformizarea soluțiilor într-un proiect amplu facilitează aprovizionarea și reduce riscul de erori. În plus, personalul de întreținere va lucra cu sisteme cunoscute, ceea ce scade timpul de intervenție.
Pentru marile orașe, capacele de canalizare influențează direct calitatea infrastructurii rutiere, siguranța traficului și eficiența intervențiilor la rețea. Dacă tratezi aceste elemente cu aceeași atenție acordată structurilor majore, vei obține o infrastructură coerentă, durabilă și ușor de administrat pe termen lung.
Actualitate
Avantajele utilizării de rigole modulare din inox în proiectele moderne
În proiectele moderne de construcții și amenajări, fiecare detaliu contează, iar sistemele de drenaj nu mai sunt de mult doar elemente funcționale ascunse privirii. Astăzi, acestea contribuie atât la siguranța clădirii, cât și la estetica spațiului. Dacă îți dorești o soluție eficientă, durabilă și adaptabilă, rigolele modulare din inox reprezintă una dintre cele mai inteligente alegeri.
Fie că vorbim despre băi, balcoane, terase sau spații industriale, aceste sisteme oferă performanță ridicată și flexibilitate în utilizare. În rândurile următoare, vei descoperi de ce rigolele modulare au devenit un standard în proiectele moderne și ce avantaje concrete îți pot aduce.
Ce sunt rigolele modulare și de ce sunt tot mai utilizate?
Rigolele modulare sunt componente ale sistemelor de drenaj concepute pentru a colecta și evacua apa în mod eficient din diferite spații. Spre deosebire de soluțiile clasice, acestea sunt formate din elemente care pot fi combinate și adaptate în funcție de nevoile proiectului.
Această flexibilitate le face ideale atât pentru aplicații rezidențiale, cum ar fi băile sau balcoanele, cât și pentru spații comerciale sau industriale unde cerințele sunt mai complexe. În plus, utilizarea materialelor moderne, precum inoxul AISI 304, aduce un plus semnificativ în ceea ce privește rezistența și durabilitatea.
De ce să utilizezi rigole modulare din inox: avantaje
Drenaj eficient și protecție împotriva infiltrațiilor
Unul dintre cele mai importante avantaje ale rigolelor modulare este capacitatea lor de a asigura un drenaj rapid și eficient al apei. În zonele expuse constant la umiditate, precum dușurile, terasele sau balcoanele, acumularea apei poate duce rapid la probleme serioase.
Rigolele modulare din inox cu pantă sunt special concepute pentru a direcționa apa către punctul de evacuare, prevenind stagnarea acesteia. Astfel, reduci riscul apariției infiltrațiilor, igrasiei și deteriorării structurii clădirii. În timp, acest lucru se traduce prin costuri mai mici de întreținere și reparații.
În plus, sistemele modulare permit integrarea optimă în diferite tipuri de pardoseli, ceea ce contribuie la o scurgere uniformă și eficientă.
Durabilitate excelentă în condiții dificile
Atunci când alegi un sistem de drenaj, durabilitatea este esențială. Rigolele din inox, în special cele fabricate din oțel inoxidabil AISI 304, oferă o rezistență remarcabilă la coroziune, uzură și temperaturi extreme.
Acest lucru le face potrivite nu doar pentru utilizare în interior, ci și pentru spații exterioare expuse la variații climatice. De asemenea, în mediile profesionale sau industriale, unde utilizarea este intensă, aceste rigole își păstrează performanța pe termen lung.
Igienă superioară și întreținere minimă
În spațiile unde igiena este esențială, precum bucătăriile profesionale, laboratoarele sau băile moderne, rigolele din inox oferă un avantaj evident. Suprafața netedă și neporoasă împiedică acumularea murdăriei și a bacteriilor, facilitând curățarea rapidă.
Acest aspect este extrem de important mai ales în mediile în care standardele sanitare sunt stricte. În plus, sistemele sunt concepute astfel încât accesul pentru curățare și întreținere să fie simplu și rapid.
Comparativ cu alte soluții tradiționale, rigolele modulare necesită intervenții minime de mentenanță, ceea ce le face o alegere eficientă pe termen lung.
Design modern și integrare estetică
Un alt avantaj major al rigolelor modulare este designul lor contemporan. În special în cazul amenajărilor moderne, unde minimalismul și liniile curate sunt preferate, aceste sisteme se integrează perfect.
Unele modele de rigole din inox pot fi aproape invizibile atunci când sunt montate corect, oferind un aspect elegant și uniform pardoselii. De exemplu, în băile moderne tip walk-in, acestea contribuie la un design aerisit și funcțional, eliminând necesitatea căzilor sau a cabinelor voluminoase.
Există și variante cu fantă laterală, în formă de L, care permit montajul aproape de perete, maximizând spațiul util și oferind o soluție discretă, dar eficientă.
Flexibilitate și adaptabilitate în montaj
Sistemele modulare sunt concepute pentru a fi ușor de instalat și adaptat în funcție de configurația spațiului. Aceasta este una dintre cele mai mari diferențe față de soluțiile clasice de drenaj.
Poți conecta rigolele direct la punctele de scurgere sau poți utiliza accesorii suplimentare, precum plăcile de capăt sau flanșele de trecere, pentru a crea un sistem complet personalizat. Această flexibilitate este extrem de utilă în proiectele complexe sau în renovări, unde spațiul și infrastructura existentă pot impune anumite limitări.
În plus, montajul simplificat reduce timpul de instalare și implicit costurile asociate manoperei.
Adaptabilitate în aplicații
Rigolele modulare din inox pot fi utilizate într-o gamă largă de aplicații.
În spațiile rezidențiale, acestea sunt ideale pentru:
- băi moderne, în special zone de duș tip walk-in;
- balcoane și terase expuse la intemperii;
- zone exterioare unde este necesară evacuarea rapidă a apei.
În mediul comercial și industrial, utilizarea lor este la fel de importantă:
- bucătării profesionale;
- fabrici și spații de producție;
- clinici și spitale;
- laboratoare.
Această adaptabilitate le transformă într-o soluție universală pentru proiecte de diferite dimensiuni și complexități.
Siguranță sporită pentru utilizatori
Un aspect adesea neglijat, dar extrem de important, este siguranța. Acumularea apei pe suprafețe poate duce la accidente, mai ales în spațiile cu trafic intens.
Rigolele modulare ajută la menținerea suprafețelor uscate, reducând riscul de alunecare. În plus, grătarele sunt proiectate pentru a oferi stabilitate și rezistență, suportând utilizarea zilnică fără probleme.
Astfel, pe lângă protecția clădirii, contribui și la siguranța celor care folosesc spațiul.
Investiție pe termen lung
Deși costul inițial al rigolelor din inox poate fi mai ridicat comparativ cu alte soluții, beneficiile pe termen lung justifică pe deplin investiția.
Durata de viață extinsă, care poate ajunge până la 20 de ani în condiții optime, alături de garanțiile oferite și costurile reduse de întreținere, transformă aceste sisteme într-o alegere economică inteligentă.
În plus, prin prevenirea infiltrațiilor și a deteriorărilor structurale, eviți cheltuieli majore de reparații în viitor.
Într-un context în care calitatea, durabilitatea și estetica sunt esențiale în construcțiile moderne, rigolele modulare din inox reprezintă o soluție completă. Acestea îți oferă nu doar un drenaj eficient, ci și siguranță, igienă și flexibilitate în proiectare.
Fie că amenajezi o baie modernă, un balcon sau un spațiu industrial, alegerea unui sistem de drenaj performant poate face diferența pe termen lung. Iar rigolele modulare sunt, fără îndoială, una dintre cele mai bune opțiuni disponibile în prezent.
-
Exclusivacum 4 zileDe la „Frumușelu’ Sifon” la Maneliadă pe Bulevard: cum se eliberează trotuarul doar când vor clanurile, nu IPJ Prahova
-
Exclusivacum o ziCând poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Exclusivacum 4 zileMame cu pistol la brâu, drepturi la coadă: cum își bate statul joc de femeile din uniformă
-
Exclusivacum 3 zile„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea
-
Featuredacum 2 zileFocile politice și pușculița de la Palat: cum a ajuns George Simion să-l țină în brațe pe Ilie Bolojan
-
Ancheteacum o ziElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Exclusivacum 4 zileVeto constituțional pentru transparența în instanțe: CCR blochează tentativa de a „simplifica” hotărârile judecătorești
-
Featuredacum o ziRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști



