Connect with us

Actualitate

MESAJ. Medicul Virgil Musta, bilanț după prima fază de relaxare: Virusul nu a dispărut și este nevoie de responsabilitate individuală. Să înțelegem și să folosim tot ce am învățat

Publicat

pe

Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara le-a transmis un mesaj romțnilor la două săptămâni de la încheierea primei faze de relaxare a măsurilor restrictive de prevenire a răspândirii coronavirului.

Medicul care a contribuit la vindecarea numeroși bolnavi de COVID-19 a realizat un bilanț al lunilor de pandemie pentru a putea să  înțelegem mai bine amploarea răspândirii bolii.

Deși țara noastră nu a fost la fel de puternic lovită de pandemie precum alte țări europene, medicul ne sfătuiește să fim atenți, responsabili și să nu renunțăm la metodele de prevenție, pentru ca pandemia să contiune pe curba descendentă pe care ne aflăm în acest moment.

Virgil Musta a postat mesajul pe grupul City Doctors, de pe Facebook.

Virgil Musta: Virusul nu a dispărut și este nevoie de responsabilitate individuală

„Să facem bilanțul, să înțelegem și să folosim tot ce am învățat!

Au trecut două săptămâni de la „relaxarea” măsurilor restrictive de prevenire a răspândirii Covid-19. Această perioadă, cât și tot ceea ce urmează înseamnă de fapt pași spre revenirea la o viață normală.

Au fost 3 luni de zile, în care întreaga lume a trecut printr-o experiență dramatică, care a lăsat urme adânci la toate nivelurile, de la colaborări internaționale, politici și organisme naționale și până la „trăirile” individuale ale fiecăruia dintre noi.

Toate acestea vor redefini „normalitatea” spre care încercăm să ne întoarcem acum, depinde de noi (organisme internaționale, naționale și indivizi) modul în care reușim să învățăm din această experiență și să includem în noul „normal” tot ceea ce ne poate ajuta să prevenim fie apariția, fie cel puțin explozia și impactul devastator al unor astfel de epidemii care vor mai apărea.

Pentru a ajuta în acest sens, mi-am propus să fac un scurt bilanț al acestei perioade care părea că nu se mai termină, dar înainte, aș dori să precizez încă de la început faptul că virusul nu a dispărut și că este nevoie de responsabilitate individuală în perioada următoare pentru ca pandemia să continue curba descendentă și să rămână controlabilă!

Vă mulțumesc fiecăruia, pentru că eu sunt convins că principalul motiv pentru care la noi pandemia a rămas sub control este atitudinea extrem de responsabilă de care ați dat dovadă majoritatea dintre voi. Altfel, am fi avut mult mai multe victime, oricât ne-am fi străduit noi medicii, autoritățile și multe alte categorii profesionale care au participat direct la această luptă.

Și ca sa fiu sincer, voi ați reprezentat un imbold extraordinar în activitatea mea din toată această perioadă. Prin atitudinea și energia voastră m-ați ținut și mai motivat și mai determinat.

În continuare, nu o să insist pe multe cifre globale sau naționale, pe care le regăsiți în mass-media, o să punctez doar câteva repere, să înțelegem mai bine amploarea acestei pandemii și apoi o să vă explic situația locală, făcând trecerea spre ceea ce este necesar să învățăm și să aplicăm în lunile care vin.

La nivel mondial:

· peste 6 milioane de cazuri de Covid-19 confirmate
· aproape 370 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19
· 2,5 milioane de persoane vindecate
· 3,1 milioane de cazuri încă active

În Europa:

· peste 2 milioane de cazuri confirmate
· peste 176 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19

Cazuri confirmate/decese în cele mai afectate țări:

· SUA – 1,7 milioane/ 103 mii
· Brazilia – 498 mii/ 28 mii
· Rusia -405 mii/ 4,5 mii
· Marea Britanie -274 mii/ 38 mii
· Spania -239 mii/27 mii
· Italia -232 mii /33 mii
· Franta -188 mii/28 mii
· Germania -183 mii/8,5 mii

În România:

· 19.257 cazuri confirmate/ 1262 persoane decedate care au avut Covid-19
· 13.256 persoane vindecate
· 4.739 cazuri încă active
· aproape 100 de mii de persoane aflate în izolare la domiciliu (în mare parte sosite din alte țări în aceste zile)

În Timiș:

· 505 cazuri confirmate/ 53 persoane decedate care au avut Covid-19
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara:
· din 22.03 pana in 21.05 au fost 497 de pacienți. În săptămâna 15.05.2020-21.05.2020 s-au mai internat 8 cazuri, iar din 21.05-28.05, alte 5 cazuri. La finalul acestei săptămâni mai erau 18 cazuri internate cu Covid-19 si nici unul la terapie intensivă.

Din aceste date statistice se poate vedea clar amplitudinea globală al pandemiei. Acum suntem pe o pantă descendentă în multe zone, inclusiv la noi, dar nu în toate, vezi situația din Brazilia și nu numai.

În România am reușit să limităm impactul pandemiei, cel puțin comparativ cu multe țări din vestul Europei, țări mult mai dezvoltate ca noi din punct de vedere al infrastructurii medicale, dar care au fost depășite de situație și au înregistrat foarte mulți morți.

Mai mult decât atât, mulți români din aceste țări sau întors acasă chiar atunci, înainte de închiderea granițelor, fapt ce a sporit și mai mult riscul exploziei epidemiei și la noi.

Discutând zilele trecute acest aspect, într-o întâlinre online cu specialiști, s-a concluzionat că cel mai probabil acest lucru se datorează măsurilor corecte, deși dure, luate la timp, dar și modulului în care cea mai mare parte a populației le-a înțeles și respectat.

Pentru a înțelege și mai bine impactul pandemiei și modul în care vom putea acționa pe viitor, iată câteva statistici importante asupra cazurilor de decese din Europa:

· 97% din totalul deceselor au fost persoane care au avut cel putin o boală asociată
· 65% au prezentat boli cardiovasculare (cea mai prezentă afecțiune asociată)
· 94% au fost persoane peste 60 ani
· 59% au fost bărbați.

Iar ca să fiu mai concret, statistica în clinica noastră din Timișoara arată că toți cei care au decedat au avut cel puțin o boală asociată, cel mai frecvent fiind o boala cardiovasculară, apoi diabet și obezitate.

În România, vârsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice, ceea ce ne arată faptul că populația noastră prezintă numeroase boli cronice la vârste nu așa de înaintate ca în acele țări.

Acest lucru se cunoștea deja, dar într-un context ca acesta a devenit automat un factor de risc major pentru toate acele persoane.

Această situație de la noi se datorează mai multor factori, eu menționez aici în primul rând lipsa programelor reale personalizate de prevenție a apariției acestor boli, precum și educația pentru sănătate deficitară.

Ce înseamnă educație pentru sănătate? În mare, toată lumea știe, dar puțini aplică: alimentație sănătoasă și rațională, sport, mișcare, controlul stresului, igiena personală, dar și prevenția bolilor prin vaccinare și prin monitorizarea constantă a factorilor de risc personali.

Ar mai fi multe de spus, dar pentru că deja este un text prea lung, ar fi important să rețineți deocamdată cel puțin măsurile de mai sus, pe care să le conștientizați la nivel personal și să le faceți parte integrantă din viața de zi cu zi, a voastră și a familiei. O să revin și pe tema programelor de prevenție.

Virgil Musta. Care sunt cele mai importante concluzii ale acestei analize după 3 luni

Un alt aspect important pentru sănătatea noastră în perioada următoare, care se leagă de monitorizarea continuă, de care spuneam mai sus a bolilor pe care deja știm că le avem, este acela de a reveni să facem controalele sau la investigațiile pe care poate le-am amânat în aceste 3 luni. Altfel, bolile pe care deja le avem, necontrolate, ne pot aduce mai multe necazuri decât am avut până acum cu noul coronavirus.

Va trebui să găsim în continuare echilibrul între tratarea la timp a oricăror probleme de sănătate pe care le avem și protejarea în continuare (cel puțin până la apariția unui vaccin sigur și eficient) de posibila infecție cu SARS-CoV-2, care nu va dispărea curând.

Dar, cea mai bună soluție este prevenția, așa că vă recomand să acționați cu responsabilitate în acest sens.

Cele mai importante concluzii ale acestei analize după 3 luni de pandemie le-aș rezuma în două direcții:  importanța respectării și în continuare a câtorva reguli de igienă personală și distanțare pe care le știm deja, dar și să avem grijă de sănatatea noastră constant, de la vârste fragede, pentru că astfel vom fi mai puțin vulnerabili în fața oricăror amenințări.

În plus, am remarcat o solidaritate extraordinară sub diverse forme, care a contribuit enorm la depășirea mai ușoară a situației. Sunt profund impresionat și recunoscător pentru aceasta tuturor. O să revin și pe această temă.

Împreună am depășit cu bine ce a fost greu, dar e nevoie tot de „împreună” și pe mai departe!

Numai împreună vom reuși!

Dr.  Virgil Musta”, este mesajul transmis de medicul de la Timişoara pe Facebook.

Actualitate

Spania și Polonia pregătesc achiziția comună a unor aeronave Airbus A330 MRTT

Publicat

pe

De

Madrid aprobă un plan de 5,4 miliarde de euro

Guvernul Spaniei a aprobat un plan de cheltuieli în valoare de 5,4 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 6,3 miliarde de dolari, pentru achiziția în comun cu Polonia a unor aeronave Airbus A330 Multi Role Tanker Transport (MRTT).

Consiliul de Miniștri de la Madrid a autorizat încheierea unui acord-cadru cu o durată de șapte ani. Contractul va acoperi atât cumpărarea aeronavelor, cât și serviciile de sprijin logistic necesare introducerii acestora în serviciu.

Acordul va fi derulat prin intermediul instrumentului european SAFE, destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor membre. Documentul include și o anexă referitoare la participarea Poloniei la programul comun de achiziție.

Cel puțin șapte aeronave pentru cele două state

Madridul nu a precizat oficial numărul total de aeronave care vor fi comandate. Ministrul polonez al Apărării și vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz a anunțat însă că Polonia și Spania intenționează să achiziționeze împreună cel puțin șapte aeronave A330 MRTT.

Potrivit planului prezentat de oficialul polonez, Varșovia ar urma să primească patru aeronave până în anul 2030. În aceste condiții, Spania ar putea achiziționa aproximativ trei aeronave în cadrul aceleiași comenzi.

Pentru partea poloneză a proiectului nu a fost anunțată, deocamdată, o valoare financiară distinctă.

„Următorul pas va fi semnarea acordului final”, a transmis ministrul polonez, subliniind că proiectul reprezintă o decizie importantă pentru securitatea NATO și pentru apărarea Poloniei.

Negocierile pentru contractul final încep în curând

Semnarea contractului comun va fi precedată de negocieri între părțile implicate. Airbus urmează să înceapă în perioada următoare discuțiile pentru stabilirea condițiilor finale ale acordului.

Polonia și-a manifestat de mai mult timp interesul pentru aeronava A330 MRTT. În luna iulie, autoritățile de la Varșovia au decis să își consolideze planurile prin asocierea cu Spania și lansarea unei comenzi comune.

Cooperarea dintre cele două țări urmărește atât reducerea costurilor de achiziție și operare, cât și crearea unui cadru comun pentru pregătirea echipajelor, mentenanță și sprijin logistic.

Spania își extinde flota de realimentare în aer

Noua inițiativă completează prima comandă plasată de Spania pentru trei aeronave A330 MRTT, în anul 2021.

Prima aeronavă din acel lot a intrat în serviciul Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole în 2025, fiind repartizată la Escadrila 45.

Aeronavele A330 MRTT sunt destinate realimentării în aer a avioanelor de luptă și transportului strategic de personal și echipamente. Flota spaniolă este configurată cu un sistem de realimentare de tip furtună și parașută, utilizat pentru alimentarea aeronavelor compatibile.

O rază de acțiune de până la 16.000 de kilometri

A330 MRTT poate rămâne în aer mai mult de 18 ore și are o rază de acțiune de aproximativ 16.000 de kilometri, caracteristici care îi permit să susțină misiuni desfășurate la distanțe mari de bazele de origine.

Prin achiziția comună, Spania și Polonia își propun să își îmbunătățească semnificativ capacitățile de realimentare aeriană, transport strategic și sprijin pentru operațiunile NATO. Repartizarea primelor aeronave către Polonia până în 2030 ar urma să fie una dintre principalele etape ale programului.

Citeste in continuare

Actualitate

Marina americană înființează un nou birou pentru consolidarea bazei industriale de apărare

Publicat

pe

De

Marina Statelor Unite lansează o structură dedicată consolidării bazei industriale de apărare, cu obiectivul de a-și securiza lanțul de aprovizionare și de a accelera integrarea tehnologiilor inovatoare în cadrul flotei.

Un nou responsabil pentru industria navală americană

Andrew Magliochetti, fost director al Biroului pentru Programe Destinate Întreprinderilor Mici din cadrul Marinei, va conduce noul Birou pentru Baza Industrială de Apărare. Numirea sa a fost anunțată luni de secretarul interimar al Marinei, Hung Cao.

În noua funcție, Magliochetti va acționa ca principal consilier civil al secretarului adjunct al Marinei pentru Cercetare, Dezvoltare și Achiziții. El va avea responsabilitatea de a coordona dezvoltarea și stabilitatea lanțului industrial care susține activitatea Marinei și a Corpului Pușcașilor Marini.

Accent pe producția internă și reducerea vulnerabilităților

Potrivit lui Hung Cao, noul responsabil va coordona măsuri menite să extindă ecosistemul național de producție, să reducă vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare și să accelereze adoptarea tehnologiilor comerciale cu utilizare duală.

Aceste tehnologii, care pot fi folosite atât în domeniul civil, cât și în cel militar, ar urma să contribuie la creșterea capacității operaționale a forțelor navale americane.

„Va conduce inițiativele pentru extinderea ecosistemului de producție internă, reducerea vulnerabilităților lanțurilor de aprovizionare și integrarea tehnologiilor comerciale cu utilizare duală, astfel încât să crească eficiența operațională a echipei formate din Marină și Corpul Pușcașilor Marini”, a declarat Cao.

Decizia vine după un memorandum prezidențial

Numirea lui Magliochetti are loc după emiterea unui memorandum prezidențial privind securitatea națională, prin care Pentagonului i s-a cerut să refacă atât capacitatea de producție, cât și nivelul concurenței din industria navală de apărare.

Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de extindere a structurii forțelor navale americane și de creștere a capacității industriei de a susține viitoarele programe de înzestrare.

Tehnologiile comerciale, aduse mai rapid pe câmpul de luptă

Magliochetti a declarat că o bază industrială flexibilă și sigură reprezintă fundamentul pregătirii pentru luptă. El a precizat că își propune să accelereze livrarea unor lanțuri de aprovizionare reziliente și a unor tehnologii avansate către militarii americani.

Obiectivul final este ca marinarii și pușcașii marini să dispună rapid de echipamente și soluții tehnologice capabile să le susțină într-un conflict de mare intensitate.

Citeste in continuare

Actualitate

FNSS prezintă İ-ZAHA, un vehicul amfibiu autonom destinat primului val al operațiunilor de desant

Publicat

pe

De

Vehiculul fără echipaj, proiectat pentru misiuni cu risc ridicat

Producătorul turc de vehicule militare FNSS a prezentat, în cadrul expoziției de apărare Teknofest, noul vehicul amfibiu autonom multifuncțional İ-ZAHA.

Platforma cu patru roți a fost concepută pentru a elimina echipajele umane din primul val al unui asalt amfibiu, considerat etapa cu cel mai ridicat nivel de risc. Vehiculul este destinat să opereze în cadrul unor echipe mixte om-mașină, alături de vehiculele de asalt marin aflate deja în dotarea Forțelor Navale Turce.

Opt tone, viteză de șapte noduri pe apă

İ-ZAHA are o masă de aproximativ opt tone și poate naviga de la zona maritimă către țărm. Vehiculul atinge o viteză de până la șapte noduri pe apă și poate rula cu maximum 70 de kilometri pe oră pe uscat.

Configurația sa permite utilizarea în mai multe tipuri de misiuni, de la sprijinul cu foc și deminare până la război electronic și combaterea dronelor.

Armament și sisteme pentru câmpul de luptă

Vehiculul poate fi echipat cu o mitralieră destinată sprijinului trupelor, sisteme pentru detectarea și neutralizarea minelor, module de război electronic și soluții pentru contracararea aeronavelor fără pilot.

La bord sunt integrate un sistem de navigație GNSS/INS, un modul de identificare „prieten sau dușman” — IFF — și capabilități de procesare a imaginilor bazate pe inteligență artificială.

Aceste tehnologii îi permit platformei să se deplaseze autonom, să identifice mediul operațional și să contribuie la desfășurarea unor misiuni în zone în care trimiterea unui echipaj uman ar implica riscuri majore.

Module interschimbabile pentru misiuni diferite

Una dintre principalele caracteristici ale İ-ZAHA este arhitectura sa modulară. Diferitele încărcături utile pot fi schimbate pe aceeași platformă de bază, în funcție de profilul operațional al misiunii.

Potrivit producătorului, înlocuirea unui modul poate fi realizată pe teren în aproximativ 40 de minute. Soluția permite adaptarea rapidă a vehiculului pentru operațiuni de sprijin cu foc, deminare, război electronic sau apărare împotriva dronelor.

FNSS accelerează dezvoltarea sistemelor autonome

FNSS este o companie privată turcă din industria de apărare, deținută integral de grupul Nurol Holding.

Directorul general al companiei, Selim Baybaş, a declarat că FNSS își extinde activitatea de cercetare și dezvoltare în domeniul vehiculelor fără echipaj și al platformelor autonome.

Potrivit acestuia, U-MAV reunește experiența inginerească a companiei, rezultatele obținute de vehiculele de asalt marin și investițiile continue în cercetare și dezvoltare, într-o platformă amfibie autonomă de nouă generație, destinată clasei grele.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv22 de ore ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Exclusiv22 de ore ago

IPJ Arad descoperă invenția „muștiucului”. Minune administrativă: 30 de bucăți în 30 de minute!

Într-o țară în care lipsurile sunt sport național, IPJ Arad tocmai a bifat o performanță istorică: după ce Sindicatul Europol...

Exclusiv2 zile ago

EPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, petrecerile pe bani...

Exclusiv2 zile ago

Autospeciala de hârtie: la IPJ Constanța, siguranța rutieră se face cu ITP și RCA, nu cu caroserie și frâne

Autospeciala-minune: dacă are ITP și RCA, e tank de intervenție IPJ Constanța a descoperit, cu ajutorul birocrației iluminate, secretul absolut...

Exclusiv2 zile ago

Grădinița juridică IGPR: toți știu Statutul, nimeni nu-l respectă

„Iexperții” juridici ai IGPR: 15 ani fără audiere, dar știau tot „de la grădiniță” Iexperții lui pește prăjit: „știau” de...

Exclusiv2 zile ago

ORGANIGRAMA CU CHILOȚI” DE LA TCE, RUȘINEA PLOIEȘTIULUI: CUM ÎȘI DĂ NAE COMISIONARU’ SINGUR CONTROL, JUSTIȚIE ȘI AUDIT, CU NEAMURILE LA BUTOANE

Incisiv de Prahova a pus mâna pe o „bombă”: Decizia nr. 12/20.08.2026 a C.A. TCE Ziarul nostru de investigații Incisiv...

Exclusiv2 zile ago

ROF-uri fantomă la DGMRU: când regulile devin mai secrete decât CIA black ops

DGMRU și DGF – „zei” ai secretului, la 5 metri deasupra CIA Știați că și DGMRU are Regulamentul de Organizare...

Exclusiv3 zile ago

La TCE Ploiești, organigrama cu iz de „chiloteală” a rămas fără aplauze: AGA a tras frâna de mână

Într-o administrație în care normalitatea a devenit motiv de sărbătoare, orice gest de responsabilitate merită remarcat. Iar de această dată,...

Exclusiv3 zile ago

Operațiunea „Glock-ul de Hârtie”: cum a ajuns un ordin de salarizare să fie tratat ca dosar CIA cu spioni și droguri

Contabilul-șef al secretelor naționale, chestorul Grecu din MAI, își apără cu disperare „arma letală” OMAI S7/2018, un simplu ordin de...

Exclusiv3 zile ago

Vesta antiînjunghiere și creierul anti-logică: cum arată „uniforma modernă” văzută din birou

Uniformă de catalog, piele de cobai Acestea sunt reacțiile pielii unui polițist din cadrul Poliției Capitalei după 8 ore de...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești, cetatea lui Nae: organigrama croită pentru rude, fini și oameni de încredere

La TCE Ploiești, reorganizarea nu mai pare să aibă ca obiectiv principal eficiența unei societăți de transport public, ci consolidarea...

Exclusiv3 zile ago

Coca‑Cola HBC România – fabrica din Ploiești: „Coca‑Rola la cap – cum se spală imaginea cu verde 100%, iar gunoiul, oamenii și banii se duc pe câmp”

„Green” în prezentări, maro în realitate În broșurile lucioase și campaniile de PR, Coca‑Cola HBC România pozează în campion al...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI

Într-o țară normală, cu poliție normală, cuvintele „onoare”, „uniformă” și „ofițer” ar încăpea în aceeași frază fără să roșească nici...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă. Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, despre petrecerile lui...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv