Actualitate
STATUL PREGATESTE ”RECHIZITIONAREA” MEDICILOR
(Preluare Inpolitics):
Decretul prezidențial de prelungire a stării de urgență, semnat azi de președintele Klaus Iohannis, este aproape dublu, ca număr de prevederi, față de precedentul, 94 de articole în raport cu 57. Venit într-un moment în care cetățenii, voci ale societății civile ori politicieni cer relaxarea măsurilor anti-Covid, decretul prezidențial merge cu pași foarte mari în direcția exact contrară. Iar semnul că s-ar putea să vină vremuri mai tulburi decît ne imaginăm, nu neapărat din vina coronavirusului, sunt anumite prevederi neortodoxe din decret, inclusiv una care deschide drum luării cu arcanul a medicilor și asistentelor medicale.
În primul decret de convocare a stării de urgență, apărea următorul articol:
”Art. 52 – (1) La propunerea ministerelor și autorităților publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate, precum și satisfacerii cererilor de produse și servicii destinate nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, inclusiv prin scoaterea, în condițiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.
(2) În aplicarea alin. (1), autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă”.
Concret, acest lucru însemna că pentru ajutorarea populației afectate se puteau lua măsuri de rechiziționări de bunuri și de resurse umane, dar strict în situații ținînd de amenințări la apărare, siguranță națională și ordine publică, de unde și referirile la MAI și la Administrația Rezervelor Statului.
Mai trebuie spus că despre asemenea rechiziționări și prestări nu se vorbea deloc în preambulul drecretului prezidențial.
Azi, lucrurile s-au schimbat radical.
În preambulul măsurilor enunțate, în decretul lui Iohannis se menționează, între alte motive care justifică prelungirea stării de urgență, următoarele:
”Considerând că sunt necesare atât mecanisme care să permită rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public în condițiile legii, atunci când situația o va impune(s.n.), cât și mecanisme referitoare la utilizarea materialelor din rezervele de stat sau de mobilizare,
Având în vedere că, dincolo de eforturile pentru asigurarea intervenției medico-sanitare(s.n.), sunt necesare și măsuri care să permită asigurarea și menținerea capacității de intervenție a forțelor de ordine, atât pentru aplicarea și urmărirea respectării măsurilor restrictive instituite pe durata stării de urgență, cât și pentru prevenirea unor amenințări la adresa ordinii publice, de natură a afecta siguranța națională sau democrația constituțională”.
Așa că nu mai e de mirare cînd apare un articol într-o formă sensibil diferită de cea precedentă, legată de posibilitatea aducerii oamenilor cu forța la muncă:
”Art. 87. – (1) La solicitarea instituțiilor și autorităților publice centrale și locale beneficiare, autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public, necesare prevenirii și combaterii COVID-19, în condițiile Legii nr.132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public.
(2) Plata prestărilor de servicii în interes public, efectuate în timpul stării de urgență, se efectuează la nivelul stabilit prin sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar. În cazul în care activitatea prestată nu poate fi asociată unei funcții existente în sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar, plata se face la nivelul unei funcții similare, stabilită de beneficiar, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.”
Ce înseamnă prestări de servicii, conform legii 132/1997:
”Art. 1. – Rechiziţia de bunuri şi prestările de servicii reprezintă măsura excepţională prin care organele autorităţii publice împuternicite prin lege obligă agenţii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. – (1) Bunurile rechiziţionate vor fi puse la dispoziţia forţelor destinate apărării naţionale sau a autorităţilor publice, la declararea mobilizării generale sau parţiale ori a stării de război, la instituirea stării de asediu sau de urgenţă, precum şi în caz de concentrări, exerciţii şi antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât şi pe timpul acestor situaţii.
(2) Bunurile consumptibile şi cele perisabile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata despăgubirilor prevăzute de lege.
(3) Cetăţenii apţi de muncă pot fi chemaţi pentru prestări de servicii în interes public, constând în efectuarea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi în situaţiile prevăzute la alin. (1).
Art. 6. – (1) Rechiziţionarea bunurilor şi chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public, în situaţiile prevăzute în prezenta lege, se fac de către centrele militare judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Art. 8. – (1) Pot fi chemate pentru prestări de servicii în interes public persoanele apte de muncă, în vârstă de 16-60 de ani bărbaţii şi de 16-55 de ani femeile.
(2) Unii specialişti, ca: medici, ingineri, subingineri, tehnicieni, economişti, farmacişti, asistenţi medicali etc., pot fi chemaţi să presteze servicii în specialităţile lor şi peste limita maximă de vârstă prevăzută la alin. (1), dar nu mai mult de 65 de ani bărbaţii şi de 60 de ani femeile. Peste aceste limite, persoanele pot fi chemate numai la cererea lor.”
Ce s-a întîmplat din 16 martie, data primul decret prezidențial, pînă azi, încît tema aducerii cu forța la muncă să devină suficient de importantă încît să impună modificarea din temelii a articolului privind rechiziționarea resurselor umane?
În niciun caz temerile legate de rămînerea recoltelor nestrînse pe cîmp, dat fiind că guvernanții au dat drumul cu generozitate zilierilor să plece spre alte zări.
În opinia noastră, un singur fenomen s-a declanșat și a luat amploare după 16 martie, pînă într-atît încît a impus chiar o campanie neoficială împotriva sa, purtată prin presa devotată puterii, influenceri on-line șamd.
E vorba de demisiile pe capete ori intrările în concedii ale cadrelor medicale.
Noul decret prezidențial ”rezolvă” acest aspect: prin articolul 87, medicii și asistentele demisionari vor putea fi aduși cu forța la lucru și ținuți atît timp cît este necesar.
Cît despre cei care au ales calea intrării în concediu, e ac și de cojocul lor.
Pentru că un alt articol din decret introduce azi dreptul angajatorilor de a chema oricînd orice angajat din concediul de odihnă, fără plată, studii șamd:
”Art. 54. – Pe durata stării de urgență, în funcție de specificul activității și de nevoi, pentru personalul din sectorul public, angajatorul: a) poate dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională ale personalului angajat și reluarea activității”.
De ce toate aceste măsuri?
O explicație – sumbră – ar putea fi furnizată de decretul de azi văzut în în ansamblu. Venit într-un moment, cum spuneam, cînd se miza pe relaxarea unor măsuri, după modelul altor state, decretul lui Iohannis trimite cu gîndul, dimpotrivă, la strîngerea lațului încă mai mult, ca și la o prelungire a stării de urgență pe termen mai lung decît cele alte 30 de zile anunțate azi.
Să nu uităm că, azi, armata a fost introdusă și mai adînc în problematică, pînă la a dubla complet Poliția – va putea inclusiv să dirijeze traficul -, și la fel și serviciile secrete, care primesc inclusiv dreptul de a face achiziții materiale fără licitație și orice control.
A început oare, să-i placă regimului Iohannis starea de urgență și avantajele incomensurabile pe care i le oferă aceasta, din anumite puncte de vedere?
Răspunsul s-ar putea să nu convină celor mai mulți dintre noi.
Actualitate
Boeing câștigă contractul pentru avionul naval de generația a șasea, dar adevărata probă abia începe
Boeing a fost desemnat câștigătorul competiției pentru construirea avionului de luptă naval de generația a șasea F/A-XX, devansând Northrop Grumman. Aeronava va înlocui treptat avioanele F/A-18 Super Hornet și EA-18G Growler, aflate în ultimele etape ale ciclului lor operațional.
Contractul, evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, consolidează poziția Boeing ca principal producător american al avioanelor de luptă de generația a șasea. Totuși, analiștii avertizează că succesul comercial nu garantează automat și o execuție fără probleme.
De la risc de retragere la controlul viitorului aviației de luptă
Victoria reprezintă o schimbare spectaculoasă pentru divizia de apărare a Boeing. Compania s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăți în derularea unor programe majore, printre care avionul-cisternă KC-46 și aeronava de antrenament T-7.
În martie 2025, Boeing a obținut însă contractul pentru avionul de luptă F-47 al Forțelor Aeriene, iar câștigarea programului F/A-XX marchează o nouă etapă în revenirea companiei.
„Pentru Boeing, acesta este un pas uriaș într-o redresare extraordinară: de la un producător al unor programe de avioane de luptă aflate la final, la compania care controlează viitorul aviației de vânătoare americane”, a apreciat Richard Aboulafia, director general al AeroDynamic Advisory.
Stacie Pettyjohn, analistă în cadrul Center for a New American Security, a descris situația drept o schimbare radicală pentru Boeing. Compania a trecut de la perspectiva închiderii liniilor de producție pentru avioane de luptă la deținerea ambelor contracte americane majore pentru aeronave de generația a șasea.
Poate Boeing să construiască simultan două avioane de generație nouă?
Principala întrebare privește viteza cu care Boeing va putea dezvolta un F/A-XX operațional. Răspunsul depinde, în parte, de gradul de similitudine dintre noul avion naval și F-47.
Jeremiah Gertler, consilier principal la AeroDynamic Advisory și fost analist pentru aviația militară în cadrul Congressional Research Service, a explicat că, dacă cele două proiecte folosesc tehnologii și soluții comune sau au fost dezvoltate parțial în paralel, F/A-XX ar putea ajunge să zboare mai devreme decât se estimează.
În schimb, o platformă navală complet distinctă ar presupune un calendar mai lung și riscuri tehnologice suplimentare.
Forța de muncă, următorul punct vulnerabil
Capacitatea Boeing de a mobiliza suficient personal reprezintă o altă problemă. În complexul industrial din St. Louis, compania ar urma să lucreze simultan la programele F/A-XX, F-47 și T-7A Red Hawk, în timp ce pregătește și o creștere semnificativă a ritmului de producție pentru F-15EX.
„Întrebarea este dacă Boeing are deja oamenii necesari — și dacă îi poate recruta — pentru a menține toate aceste linii la un nivel ridicat de producție în același timp”, a spus Gertler.
Doug Birkey, directorul executiv al Mitchell Institute for Aerospace Studies, a subliniat că necesarul de personal pentru primele etape ale programelor F-47 și F/A-XX va trebui gestionat atent. Compania va trebui să evite ca cele două proiecte să intre în competiție pentru aceiași ingineri, tehnicieni și specialiști.
Investitorii vor urmări costurile și structura contractului
După atribuirea contractului, Roman Schweizer, analist la TD Cowen, a afirmat că investitorii vor examina cu atenție prețul propus de Boeing și modul în care este construit acordul. Ambele aspecte au creat probleme în trecut pentru unele programe ale companiei.
Potrivit lui Schweizer, decizia Marinei sugerează că oficialii au acordat o importanță deosebită capacității industriale a Boeing și posibilității de a livra aeronave la scară largă.
În ultimii ani, Boeing a investit masiv în infrastructura din St. Louis și în instrumente de proiectare digitală. Aceste investiții ar fi contribuit la convingerea Marinei că producătorul poate gestiona simultan mai multe programe complexe.
Boeing a respins anterior îndoielile privind capacitatea sa de a construi avioane pentru Marină și Forțele Aeriene în paralel. Steve Parker, șeful diviziei de apărare, a declarat că dezvoltarea simultană a celor două avioane avansate a fost prevăzută încă de la început, iar investițiile companiei au fost planificate în consecință.
Northrop Grumman pierde competiția, dar nu rămâne fără proiecte strategice
Pentru Northrop Grumman, înfrângerea în competiția F/A-XX reprezintă o lovitură importantă. Compania încerca să redevină producător principal al unui avion de luptă pentru prima dată după celebrul F-14 Tomcat.
Totuși, analiștii consideră că pierderea contractului nu pune în pericol viitorul companiei. Northrop are deja programe majore în portofoliu, inclusiv bombardierul B-21 Raider, racheta balistică intercontinentală Sentinel și componente pentru avioanele F-35 produse sub coordonarea Lockheed Martin.
Richard Aboulafia a apreciat că impactul asupra companiei va fi limitat, în timp ce Gertler a subliniat că nici Boeing, nici Northrop nu depind de acest singur contract pentru supraviețuirea diviziilor lor de apărare sau aeronautică.
Northrop este așteptată să analizeze posibilitatea contestării deciziei. Totuși, procedurile de protest în cazul competițiilor pentru aeronave militare clasificate au, în mod tradițional, o rată redusă de succes.
Boeing va închide liniile Super Hornet și Growler
Într-o ironie a tranziției tehnologice, în aceeași perioadă în care a fost selectată pentru dezvoltarea F/A-XX, Boeing a primit și un contract pentru sprijinirea închiderii liniilor de producție ale F/A-18E/F Super Hornet și EA-18G Growler.
Compania a fabricat timp de decenii avioane de luptă pentru Marina SUA, însă aceste programe se apropie acum de final. F/A-XX va prelua treptat rolul lor în viitoarea structură aeriană a grupărilor navale.
Contractul finanțează testarea mai multor prototipuri
Anunțul Pentagonului precizează că acordul acoperă faza de dezvoltare la scară completă și include fabricarea mai multor aeronave de testare.
Acestea vor fi utilizate pentru verificări la sol, evaluarea navigabilității, testarea sistemelor și integrarea armamentului. Marina nu a prezentat încă detalii despre configurația avionului, dar oficialii au indicat că F/A-XX va avea o rază de acțiune superioară celei oferite de actualele avioane de luptă.
F/A-XX, în centrul aripii aeriene navale a viitorului
Noul avion va trebui să opereze alături de viitoarele Collaborative Combat Aircraft, drone de luptă concepute pentru a executa misiuni împreună cu aeronave pilotate.
Marina SUA dezvoltă acest concept ca parte a unei noi arhitecturi pentru gruparea aeriană de pe portavion. Amiralul Daryl Caudle, șeful operațiunilor navale, a confirmat că programul dronelor și F/A-XX sunt elemente interdependente ale acestei strategii.
Stacie Pettyjohn a subliniat că echilibrul dintre avioanele pilotate și cele autonome va fi esențial pentru capacitatea Marinei de a proiecta forță. În opinia sa, un avion de luptă pilotat trebuie să rămână nucleul aripii aeriene, în jurul căruia vor fi integrate sistemele fără pilot.
Numărul de aeronave care vor fi comandate, proporția dintre avioanele cu echipaj și drone, precum și tipul de arme instalate pe F/A-XX vor indica prioritățile operaționale ale Marinei. Aceste decizii vor fi decisive mai ales în Pacific, unde distanțele sunt foarte mari, iar forțele chineze dispun de arme cu rază lungă de acțiune capabile să pună presiune asupra navelor americane.
Actualitate
AEVEX preia BlackSea Technologies într-o tranzacție de până la 650 de milioane de dolari
Compania își consolidează poziția pe piața vehiculelor maritime autonome
AEVEX, companie specializată în tehnologii de apărare, a anunțat achiziția firmei BlackSea Technologies, producător de sisteme navale autonome. Valoarea tranzacției ar putea ajunge la 650 de milioane de dolari, iar operațiunea este programată să fie finalizată în luna septembrie.
Prin această preluare, AEVEX urmărește să-și extindă prezența în domeniul vehiculelor de suprafață și subacvatice fără echipaj. Totodată, compania vizează un acces mai larg la contracte și programe derulate de Marina americană, Comandamentul pentru Operații Speciale al Statelor Unite și partenerii aliați.
Tehnologii reunite pentru operațiuni aeriene, maritime și subacvatice
Integrarea celor două companii va permite combinarea unor tehnologii complementare destinate platformelor aeriene, de suprafață și subacvatice.
„BlackSea aduce capabilități maritime excepționale și perfect aliniate din punct de vedere strategic. La fel de important este însă faptul că firma are o cultură axată pe misiune și pe inovație, valori care se află la originea AEVEX”, a declarat Brian Raduenz, fondatorul și președintele executiv al companiei.
BlackSea dezvoltă o navă autonomă testată de Marina SUA
BlackSea Technologies produce Global Autonomous Reconnaissance Craft, cunoscută sub acronimul GARC. Este vorba despre o navă autonomă de mici dimensiuni, cu o lungime de aproximativ 4,9 metri, testată de Marina americană la Naval Base Coronado.
Sistemul este operat de Unmanned Surface Vessel Squadron 3, unitate înființată de Marina SUA în 2024 pentru exploatarea și evaluarea vehiculelor maritime fără echipaj.
GARC face parte din eforturile Statelor Unite de a dezvolta flote autonome capabile să execute misiuni de recunoaștere, supraveghere și sprijin operațional în medii maritime complexe.
AEVEX aduce în portofoliu platforma Mako
AEVEX, cu sediul în Solana Beach, California, dezvoltă la rândul său mai multe sisteme autonome. Printre acestea se numără Mako, un vehicul maritim fără echipaj conceput pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere, dar și pentru operațiuni cu efecte cinetice.
Achiziția va reuni portofoliile celor două companii și ar putea accelera dezvoltarea unor soluții autonome pentru misiuni maritime desfășurate în zone contestate sau cu acces limitat.
Tranzacția combină plata în numerar cu acțiuni
Acordul prevede plata a 250 de milioane de dolari în numerar și transferul unor acțiuni ordinare de clasă A ale AEVEX, evaluate la aproximativ 350 de milioane de dolari.
În funcție de îndeplinirea anumitor obiective de performanță, BlackSea ar putea primi suplimentar până la 50 de milioane de dolari.
BlackSea își păstrează obiectivele, dar câștigă capacitate de producție
Directorul executiv al BlackSea Technologies, Bob Pudney, a descris preluarea drept o etapă firească pentru companie. El a subliniat că firma a acumulat experiență în dezvoltarea și utilizarea sistemelor maritime autonome în condiții operaționale reale.
Aceste aplicații au inclus operarea unor flote mixte și misiuni logistice în medii contestate. Potrivit conducerii BlackSea, sprijinul oferit de AEVEX prin capacitatea de producție, infrastructura industrială și ecosistemul de tehnologii autonome va permite extinderea rapidă a soluțiilor deja dezvoltate.
„Misiunea noastră rămâne aceeași, însă capacitatea de a o îndeplini va crește”, a declarat Pudney.
Actualitate
Ce îi face pe clienți să perceapă un spațiu ca fiind curat? 8 pași pentru spații comerciale și instituționale
Percepția curățeniei influențează direct încrederea, satisfacția și comportamentul clienților într-un restaurant, o clinică, un hotel sau o clădire de birouri. Un spațiu poate respecta proceduri corecte de igienizare, însă dacă nu transmite vizual ordine și control, clientul va rămâne cu îndoieli. În schimb, un mediu organizat, bine întreținut și ușor de „citit” din prima clipă consolidează imaginea de profesionalism.
Pentru managerii de facilități, administratorii de clădiri sau responsabilii de achiziții, percepția curățeniei nu ține doar de estetică. Ea susține reputația brandului, fidelizarea și conformitatea cu normele sanitare.
Urmați cei 8 pași care influențează modul în care clienții evaluează curățenia într-un spațiu comercial sau instituțional.
1. Controlează primul impact vizual
Primele 5–10 secunde după intrare cântăresc decisiv. Clientul analizează rapid podeaua, recepția, iluminatul și ordinea generală. Creierul procesează informația vizuală înainte de a evalua detalii tehnice.
În majoritatea cazurilor, podelele curate și zonele de acces libere transmit control și disciplină. Dacă în holul principal apar cutii de livrare, cabluri sau echipamente lăsate temporar, impresia de neglijență apare imediat. Chiar și obiectele „lăsate pentru câteva minute” pot afecta percepția.
Recomandare practică: definiți o regulă internă prin care zonele de intrare și recepție se verifică la intervale fixe pe parcursul zilei. Nu așteptați finalul programului. Un spațiu resetat constant inspiră încredere fără explicații suplimentare.
2. Separă clar ordinea de igienizare
Curățenia și igiena nu sunt sinonime, deși publicul le confundă frecvent. Curățenia presupune îndepărtarea murdăriei vizibile. Igiena vizează reducerea microorganismelor la un nivel sigur, prin proceduri de dezinfectare adaptate domeniului de activitate. Stabiliți locuri clare pentru fiecare categorie de obiecte. În restaurante, delimitați zona de livrări de spațiul destinat clienților. În clinici, evitați depozitarea consumabilelor la vedere. În birouri, reduceți obiectele personale expuse în zonele comune. Ordinea constantă susține percepția de igienă.
3. Menține băile la standard impecabil
Pentru mulți clienți, baia reprezintă testul final al curățeniei. Dacă aici apar probleme, percepția asupra întregii organizații scade imediat.
Elemente pe care utilizatorii le observă rapid:
- miros neutru, fără parfum excesiv;
- chiuvete fără depuneri de calcar;
- baterii și accesorii fără urme de apă;
- podea uscată;
- consumabile disponibile și corect amplasate.
Integrarea unor dispensere pentru prosoape de hârtie contribuie la menținerea ordinii și la reducerea risipei. Hârtia distribuită controlat nu ajunge pe jos sau pe chiuvete, iar zona rămâne organizată pe parcursul zilei.
4. Gestionează mirosul prin eliminarea sursei
Mirosul influențează emoțional percepția de curat. Un parfum intens nu convinge; uneori ridică suspiciuni. Majoritatea clienților asociază aerul neutru și proaspăt cu un spațiu bine întreținut.
În loc să mascați mirosurile, identificați cauza și eliminați-o. Stabiliți frecvențe clare pentru golirea coșurilor și igienizarea recipientelor. În zonele cu trafic intens, verificați la fiecare 2–3 ore. Pentru mochete și tapițerii, programați intervenții profesionale periodice.
5. Folosește lumina pentru a susține percepția de curat
Iluminatul influențează direct modul în care oamenii evaluează spațiul. Zonele slab luminate par neglijate, chiar dacă sunt curate. Lumina uniformă scoate în evidență suprafețele curate și oferă senzația de spațiu aerisit.
În recepții și zone de așteptare, combinați lumina naturală cu iluminat artificial echilibrat. În băi, evitați umbrele puternice care pot ascunde murdăria. În depozite sau spații tehnice, lumina adecvată ajută personalul să identifice rapid zonele ce necesită intervenție.
Revizuiți periodic corpurile de iluminat și înlocuiți sursele defecte rapid.
6. Standardizează procedurile de curățenie și igienă
Percepția pozitivă nu apare din acțiuni ocazionale, ci din consecvență. De aceea, procedurile clare fac diferența.
În mediul medical sau alimentar, respectați normele impuse de autoritățile sanitare din România și adaptați procedurile interne la specificul activității. Dacă aveți nevoie de optimizare, consultați specialiști în igienă ocupațională sau furnizori de soluții profesionale.
Comunicați intern standardele. Personalul instruit reacționează mai rapid și menține uniformitatea în execuție.
7. Acordă atenție detaliilor mici
Clienții nu analizează fiecare obiect, însă percep ansamblul. Scaunele aliniate, materialele informative aranjate drept, cablurile mascate și echipamentele poziționate discret transmit organizare.
Implementați regula „fotografiei mentale”: dacă ați face o poză încăperii în orice moment al zilei, ar arăta organizată? Dacă răspunsul este incert, ajustați aranjarea mobilierului și fluxul de utilizare.
8. Comunică transparent măsurile adoptate
Clienții apreciază claritatea. Afișarea discretă a programului de igienizare sau a frecvenței verificărilor transmite responsabilitate. În restaurante, puteți comunica procedurile de igienă prin mesaje scurte în meniu sau la recepție. În clădiri de birouri, administratorii pot informa chiriașii despre standardele aplicate în spațiile comune.
Percepția de curățenie rezultă din coerență, disciplină și atenție constantă la detalii. Dacă doriți să îmbunătățiți standardele din spațiul pe care îl administrați, analizați procesele existente, evaluați echipamentele utilizate și explorați soluții profesionale adaptate mediului business. O abordare structurată vă ajută să mențineți încrederea clienților și să susțineți sănătatea ocupațională în mod responsabil.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum o zi„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum o ziDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 3 zileFlorin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”



