Connect with us

Actualitate

MANEVRE MURDARE: PUTEREA PREGATESTE CULPABILIZAREA MEDICILOR

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

”De fiecare dată când un medic se îmbolnăvește, un sistem sanitar, deja pe muchie de cuțit, ajunge și mai aproape de momentul colapsului” scrie zilele astea presa americană. Dacă americanii se vaită, cum stă România? Zicem că bine: guvernul și președintele ies regulat ca să se laude cît de eficient gestionează criza, medicii demisionează pe capete, înspăimîntați, se vorbește de interzicerea demisiilor lor pe durata stării de urgență, iar trolii liberali au primit misiunea să arunce totul, în presă și pe net, în capul dezertorilor din sistemul de sănătate, singurii din lume care ar fi ales să părăsească, lași, cîmpul de luptă cu coronavirusul. Din păcate pentru ei, realitatea e total diferită: fuga medicilor din fața virusului ucigaș e fenomenul momentului la nivel planetar.
În fapt, medicii nu demisionează pe capete în întreaga lume atît de frica virusului, cît pentru faptul că sunt trimiși la luptă nepregătiți, deoarece sincopele în aprovizionarea cu materiale medicale nu s-au înregistrat doar la noi, să recunoaștem, ci peste tot.
Ce remarcăm în ultimele săptămîni?
În Marea Britanie, medicii sunt furibunzi împotriva autorităților, pe care le acuză de pasivitate. Colegiul Regal al Asistentelor, care reprezintă 400.000 de angajate, amenință cu demisiile în bloc ale acestora pentru că, spune reprezentantul colegiului, vine momentul cînd vor avea de ales între slujbe și propriile vieți. Dr Rinesh Parmar, șeful Asociației Medicilor din Marea Britanie, avertizează asupra unui fenomen similar în rîndurile medicilor: “Pe măsură ce epidemia se lungește, dacă doctorii vor simți că ia amploare penuria de materiale de protecție, nu vor avea de ales decît să renunțe la profesia pe care o iubesc, pentru că se simt abandonați prin nealocarea echipamentelor pe care le recomandă OMS” spune el pentru The Guardian.
The London economic scrie că medicii britanici sunt împinși spre moarte precum mieii duși la abatoare. O doctoriță din Box Hill, în apropiere de Londra, a preferat să demisioneze decît să consulte fără mască suspecți de coronavirus . Relatări similare umplu presa din Albion.
În Franța, au demisionat în bloc, luna trecută, 80 de medici parizieni denunțînd condițiile rele de muncă și solicitînd audiențe la premier și la președintele Macron. “Suntem epuizați fizic și psihic, avem sentimentul că ne facem treaba pe fugă și necorespunzător” afirmă ei, conform RFI. Guvernul le-a promis discuții la jumătatea lunii martie, dar coronavirusul nu a mai avut răbdare.
Și Bill de Blasio, primarul New Yorkului s-a confruntat recent cu amenințarea cu demisia din partea șefilor Sănătății din orașul sever afectat de Covid 19, din același motiv: lipsa materialelor de protecție, a interesului pentru buna gestionare a crizei, ignorarea sfaturilor livrate de medici etc.
Pe teritoriul SUA, presa relatează tot mai des despre demisiile medicilor și ale asistentelor, care spun că nu mai vor să-și riște viețile pe fondul lipsei materialelor de protecție. În plus, ei atrag atenția că medicii care ajung să fie infectați, devin pericole, la rîndul lor, pentru viețile celor pe care îi testează ori tratează. Se știe deja că în Italia, bunăoară, țara cel mai afectată de pandemie, 9% dintre infectați sunt cadre medicale.
Pentru a face față crizei de materiale, autoritățile americane au coborît standardele pe care acestea trebuie să le întrunească, dar cadrele medicale spun că asta le face și mai vulnerabile în fața bolii.
Informații tulburătoare vin din Irak, presa relatînd că medici care au tratat pacienți, la viața lor, în vreme de război, cu bombe și gloanțe în jur, se declară acum mai înspăimîntați ca oricînd în fața dușmanului invizibil și spun că țara nu va face față.
Vestea interesantă e că Irakul pare să fie singura țară care a adoptat aceeași politică de interzicere a difuzării de informații despre epidemie, în afara autorităților, precum România.
Printre primii care au amenințat cu demisiile și chiar au făcut-o, mulți, sunt medicii din Hong Kong. ”Demisionăm, intrăm în grevă sau rezistăm?”, cam așa erau rezumate încă din februarie, conform presei locale, variantele cadrelor medicale, în special cele din așa numitele ”detașamente murdare”, formate special pentru tratarea bolnavilor infectați de coronavirus. Principalele nemulțumiri țineau de lipsa echipamentelor de protecție și de refuzul guvernului de a închide punctele de acces pe insulă dinspre continent. Finalmente, au venit și demisiile și grevele medicilor și ale asistentelor, la pachet. Greve susținute prin vot de majoritatea zdrobitoare a celor peste 77.000 de cadre medicale din sistemul public al Hong Kongului.
Nici India nu e ocolită de fenomen, presa relatînd despre demisii ale medicilor în plină pandemie, în pofida faptului că ei riscă să-și piardă licența profesională. Moartea sperie, însă, mai tare.
În Pakistanul vecin, guvernul acuză medicii care demisionează în timpul epidemiei că vor, de fapt, să șantajeze statul pentru salarii mai mari și îi amenință cu represalii în justiție. Dar medicii spun altceva, anume că nicio întîlnire la vîrf cu reprezentanții guvernului nu s-a soldat cu ceva concret în sprijinul lor. De menționat că demisiile cadrelor medicale au avut deja ca efect manifestații spontane de protest ale rudelor pacienților internați în spitale, din cauza lipsei personalului de îngrijire.
Inclusiv actuala conducere a OMS ar putea demisiona în plină pandemie, pe măsură ce criticile la adresa modului de gestionare a crizei s-au înmulțit dramatic, iar o petiție online în acest sens a strîns deja peste jumătate de milion de semnături.
Cînd medicii și asistentele din economiile puternice ale lumii fug îngroziți din calea coronavirusului, e de mirare să se întîmple asta și în țări mai necăjite, precum România și Bulgaria?
Țări în care medicii văd că sunt împinși, vorba britanicilor, precum mieii la tăiere, în timp ce premierul se autoizolează într-o vilă de lux cu piscină și ieșire la lac, președintele se bronzează la golf și vizitează spitale fără pacienți, ministrul de Interne se dotează cu geacă șmecheră a la Tom Cruise, baronii județeni au parte de rezerve de lux, iar contractele pentru materialele de protecție le împușcă firme de apartament apropiate de serviciile secrete.
Mai văd că primul care a tăiat-o a fost însuși ministrul Sănătății, fără bunul simț măcar de a furniza o explicație publică.
Mai văd medicii că statul deplînge lipsa de spații pentru carantină, dar nu se suflă o vorbă despre transformarea temporară a hotelurilor deținute de SRI(cel puțin cinci), MAI, MApN, BNR ori de diverse ministere în locuri pentru carantinarea suspecților de coronavirus. Pentru că ce e al lui Zeus nu poate fi și al boului.
Panica firească a medicilor români devine un pretext excelent pentru guvernanți să își justifice capitularea în fața pandemiei, așa că nu e de mirare că trolii serviciilor, ai unor ONG-uri și ai PNL au invadat deja mediul online cu atacuri la adresa ”lașității” halatelor albe, ”unicele” din lume care demisionează în timpul pandemiei. Asta, după ce și-au obținut ”salarii de mii de euro” și alte avantaje.
Din fața tastaturii, e tare comod să-i trimiți pe alții la moarte.
O strategie de culpabilizare abjectă, care va lua mai mult ca sigur amploare în zilele care urmează, dar care riscă efectul contrar, adică enervarea și mai puternică a cadrelor medicale, deja ajunse la capătul puterilor.
Dacă guvernul Orban își închipuie, conform ultimelor informații, că poate ține medicii legați de glie, precum iobagii de odinioară, prin interzicerea dreptului la demisie prin ordonanță militară, înseamnă că e mai naiv decît se poate imagina.
În rest, vorba premierului, urări de condoleanțe pentru familiile celor decedați. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Mai jos, linkuri către materiale care au stat la baza acestui material:
https://www.theguardian.com/world/2020/mar/24/doctors-threaten-to-quit-over-protective-equipment-shortage
https://www.moneycontrol.com/news/trends/coronavirus-pandemic-drama-over-resignation-of-doctor-couple-in-jharkhand-5071231.html

Actualitate

Fortăreața viitorului: Marina SUA aruncă în luptă 46 de miliarde de dolari pentru Cuirasatul din Clasa „Trump”

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească supremația navală globală, Marina Statelor Unite a anunțat oficial planurile de dezvoltare pentru noul cuirasat din clasa „Trump”. Cu o investiție estimată la 46 de miliarde de dolari pe parcursul următorilor cinci ani, acest proiect marchează o revenire spectaculoasă la navele de mare tonaj, dar echipate cu tehnologii care par desprinse din literatura de anticipație. Construcția primei unități este programată să înceapă în anul fiscal 2028.

Arsenalul viitorului: Hipersonice, lasere și tunuri electromagnetice

Noul gigant al mărilor nu este doar o navă de dimensiuni impresionante, ci o platformă tehnologică revoluționară. Conform oficialilor Marinei, clasa „Trump” va fi dotată cu armament hipersonic, tunuri electromagnetice (rail guns) și sisteme laser de mare putere. Decizia de a miza pe acest design vine ca un răspuns la limitările tehnice ale distrugătoarelor de generație actuală. Coca masivă a noului cuirasat permite integrarea unor sisteme de energie și armament care pur și simplu nu pot fi instalate pe navele mai mici.

„Această navă va reuşi performanțe pe care actualele distrugătoare DDG nu le pot atinge,” a declarat contraamiralul Ben Reynolds, subliniind că noul cuirasat umple un vid critic în arhitectura de luptă a flotei.

Cursa contra cronometru: Negocieri accelerate cu șantierele navale

Secretarul Marinei, John Phelan, a confirmat că discuțiile cu furnizorii sunt deja în plină desfășurare în cadrul expoziției Sea Air Space. Obiectivul este clar: un ritm de producție accelerat, cu punerea chilei programată pentru anul 2028. Deși cifrele inițiale indică un cost de 17 miliarde de dolari pentru prima navă și 13 miliarde pentru a doua, oficialii subliniază că acestea sunt estimări ce pot varia în funcție de decizia finală privind propulsia — nucleară sau convențională.

Salt istoric în bugetul de apărare: 65 de miliarde pentru construcții navale

Ambițiile pentru clasa „Trump” fac parte dintr-o ofensivă bugetară mult mai largă. Marina solicită pentru anul fiscal 2027 o sumă record de 65,8 miliarde de dolari doar pentru construcția de nave, o creștere masivă față de cele 27 de miliarde alocate anterior. Planul prevede achiziția a 34 de nave în cursul anului viitor, incluzând submarine din clasele Columbia și Virginia, precum și noi fregate.

Reînarmare masivă: Tomahawk și sisteme PAC-3 pe distrugătoare

Dincolo de noile platforme navale, strategia de apărare pune un accent fără precedent pe stocurile de muniție. Solicitarea bugetară include achiziția a 785 de rachete Tomahawk — o creștere fulminantă față de cele 55 de unități din anul precedent. De asemenea, pentru prima dată, Marina va integra interceptoarele PAC-3 (Patriot) pe sistemele Aegis ale distrugătoarelor, oferind o protecție sporită împotriva amenințărilor aeriene sofisticate.

Citeste in continuare

Actualitate

Duelul giganților: Marina SUA se pregătește să desemneze constructorul viitorului avion de vânătoare de generația a șasea

Publicat

pe

De

După o așteptare marcată de incertitudini strategice și amânări administrative, Marina Statelor Unite este gata să tranșeze una dintre cele mai importante competiții din industria de apărare. În luna august a acestui an, Pentagonul va anunța câștigătorul contractului pentru F/A-XX, aeronava de generația a șasea care promite să redefinească supremația aeriană în teatrele de operațiuni tot mai contestate. Competiția a rămas o cursă în doi între Boeing și Northrop Grumman, după ce Lockheed Martin a fost eliminată anterior din cursă pentru neîndeplinirea criteriilor tehnice.

Un succesor vital pentru veteranii cerului

Necesitatea acestui nou aparat de zbor este considerată de necontestat de către conducerea militară, în contextul în care adversarii de rang egal își îmbunătățesc constant capacitățile antiaeriene. F/A-XX este piesa centrală a strategiei de modernizare, fiind proiectat să înlocuiască actualele escadrille de F/A-18 Super Hornet și aeronavele de război electronic E/A-18 Growler. Trecerea la faza de dezvoltare, inginerie și fabricație (EMD) marchează un punct de cotitură pentru un program care a fost la un pas de a fi anulat anul trecut, pe fondul reevaluărilor bugetare ale Pentagonului.

Dilema bazei industriale: Între ambiție și capacitate de execuție

Una dintre marile provocări ale acestui program rămâne capacitatea contractorilor de a livra în termenele stabilite. Oficialii Marinei au subliniat că decizia a fost cântărită cu mare atenție pentru a nu supraîncărca producătorii care gestionează deja contracte masive, precum programul F-35. Există temeri reale că unul dintre ofertanți ar putea să nu dispună de resursele logistice necesare pentru a respecta calendarul accelerat de care Marina are nevoie. Această abordare de tip „măsoară de două ori și taie o singură dată” a fost esențială pentru a evita blocajele care au afectat alte programe majore de achiziții în trecut.

Conflictul de priorități de la Casa Albă și sprijinul Congresului

Drumul către selecția din august nu a fost lipsit de obstacole politice. Administrația de la Casa Albă și-a exprimat anterior îngrijorarea că dezvoltarea simultană a F/A-XX și a avionului de vânătoare F-47 al Forțelor Aeriene ar putea duce la întârzieri ale programului considerat prioritar. Cu toate acestea, Congresul american a demonstrat un sprijin neclintit pentru proiectul Marinei, suplimentând bugetul cu aproape 900 de milioane de dolari peste cererea inițială pentru anul fiscal 2026. Această infuzie de capital, cumulată cu fondurile de reconciliere, oferă stabilitatea financiară necesară pentru ca programul să avanseze în ciuda austerității sugerate inițial de Pentagon.

Citeste in continuare

Actualitate

Când este necesară îngrijirea paliativă pentru vârstnici? Semne și opțiuni disponibile

Publicat

pe

Tot mai multe familii se confruntă cu boli cronice avansate la părinți sau bunici și ajung să se întrebe: „Am făcut tot ce ține de noi?”. Îngrijirea paliativă apare adesea în discuție târziu, deși poate fi utilă mult mai devreme. Scopul ei este clar: controlul simptomelor și menținerea unei calități cât mai bune a vieții, în paralel cu tratamentele recomandate de medic.

Acest ghid te ajută să înțelegi când este potrivit să ceri sprijin paliativ, ce semne indică această nevoie și ce opțiuni ai la dispoziție. Informațiile sunt orientative și nu înlocuiesc consultul medical.

Ce este îngrijirea paliativă?

Îngrijirea paliativă se adresează persoanelor cu boli grave sau progresive și urmărește reducerea durerii și a altor simptome supărătoare. Echipa poate include medic, asistent medical, psiholog și, în unele cazuri, kinetoterapeut sau asistent social. Toți colaborează pentru a crea un plan adaptat fiecărui pacient.

Este important să faci diferența între îngrijirea paliativă și hospice. Hospice se adresează, de regulă, pacienților cu prognostic limitat, în timp ce îngrijirea paliativă poate începe din momentul diagnosticului și poate continua alături de tratamente active, precum chimioterapia sau terapia pentru insuficiență cardiacă.

De exemplu, un pacient cu cancer poate urma tratament oncologic și, în același timp, poate primi medicație adecvată pentru controlul durerii și al grețurilor. Această abordare combinată crește confortul zilnic și reduce stresul familiei.

Semnele care indică necesitatea îngrijirii paliative

Nu există un singur moment „corect” pentru a începe îngrijirea paliativă. Totuși, anumite situații ar trebui să te trimită la o discuție cu medicul.

1. Diagnostic de boală gravă sau progresivă

Îngrijirea paliativă devine o opțiune reală în cazul unor afecțiuni precum:

  • cancer în stadii avansate;
  • insuficiență cardiacă sau respiratorie severă;
  • boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC);
  • demență în stadiu moderat sau avansat;
  • boala Parkinson avansată;
  • insuficiență renală ori hepatică în faze finale.

Nu aștepta agravarea accentuată a stării generale. Discută din timp despre posibilitatea de a integra servicii paliative în planul de tratament.

2. Simptome greu de controlat

Adresează-te medicului dacă observi:

  • durere persistentă, care nu răspunde la schema obișnuită;
  • dificultăți de respirație la efort minim sau în repaus;
  • oboseală extremă, care limitează activitățile de bază;
  • greață frecventă, lipsa poftei de mâncare;
  • episoade de confuzie sau agitație;
  • anxietate ori depresie accentuată.

Echipele paliative folosesc protocoale clare pentru controlul simptomelor, inclusiv analgezice cu prescripție medicală, administrate responsabil, pentru utilizare în durerea severă. Medicul stabilește doza și monitorizează atent efectele.

3. Scăderea autonomiei și internări repetate

Dacă vârstnicul are nevoie de ajutor pentru alimentație, igienă și mobilizare, iar spitalizările se repetă de mai multe ori pe an, este momentul să reanalizezi obiectivele îngrijirii. În aceste situații, confortul și stabilitatea pot deveni prioritare.

Pentru familiile care caută servicii organizate și supraveghere profesionistă, există opțiuni precum servicii de îngrijiri paliative pentru bătrâni, disponibile prin centre specializate care oferă îngrijire atentă, într-un cadru sigur și adaptat nevoilor fiecărui pacient.

Opțiuni de îngrijire paliativă

Alegerea locului unde se desfășoară îngrijirea depinde de starea pacientului, de recomandarea medicului și de resursele familiei.

Îngrijire paliativă la domiciliu

Mulți vârstnici preferă să rămână acasă. Echipa medicală vine periodic pentru evaluare, ajustează tratamentul și instruiește familia. Această variantă oferă confort emoțional, dar presupune implicare constantă din partea aparținătorilor.

Este potrivită în special pentru pacienți stabili, cu simptome controlabile și cu suport familial solid.

Îngrijire în centru specializat

Centrele dedicate asigură supraveghere 24/7, monitorizare atentă și intervenție rapidă la agravarea simptomelor. Pentru familiile care nu pot oferi îngrijire permanentă acasă, această soluție aduce siguranță și continuitate.

Un centru bine organizat pune accent pe demnitate, igienă riguroasă, alimentație adaptată și comunicare constantă cu aparținătorii.

Îngrijire paliativă în spital

Spitalizarea devine necesară în cazuri acute: durere intensă necontrolată, dificultăți respiratorii severe sau complicații care necesită investigații rapide. După stabilizare, pacientul poate reveni acasă sau într-un centru dedicat.

Medicul curant decide internarea, în funcție de riscuri și beneficii.

Cum să discuți cu echipa medicală și cu familia?

Conversațiile despre evoluția bolii pot fi dificile, dar ajută la luarea unor decizii clare. Pregătește o listă de întrebări pentru medic:

  1. Care este evoluția probabilă a bolii?
  2. Ce opțiuni avem pentru controlul simptomelor?
  3. Putem integra îngrijirea paliativă în planul actual?
  4. Ce presupune fiecare variantă de îngrijire?

Încurajează vârstnicul să își exprime dorințele: unde dorește să fie îngrijit, ce intervenții acceptă și ce refuză. Aceste discuții reduc tensiunile ulterioare și sprijină decizii respectuoase.

Implică întreaga familie. Stabiliți responsabilități clare și luați în calcul perioade de respiro pentru îngrijitorul principal. Epuizarea fizică și emoțională apare frecvent și necesită atenție.

Resurse și pași practici

Dacă suspectezi că îngrijirea paliativă ar ajuta:

  • programează o consultație la medicul de familie sau la specialist;
  • solicită evaluare pentru controlul durerii;
  • cere informații despre servicii locale, la domiciliu sau în centre dedicate;
  • analizează costurile și condițiile de internare;
  • verifică experiența echipei și modul de comunicare cu familia.

Monitorizează constant starea pacientului și notează modificările. Aceste informații ajută medicul să ajusteze tratamentul pentru rezultate stabile.

Îngrijirea paliativă aduce beneficii reale, dar are și limite. Ea nu tratează cauza bolii și nu garantează prelungirea vieții. Scopul este confortul și susținerea pacientului și a familiei. Orice decizie trebuie luată împreună cu medicul, pe baza unei evaluări complete.

Disclaimer: Informațiile prezentate au caracter orientativ și educativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical de specialitate. Pentru diagnostic și plan de tratament, adresează-te medicului curant sau unui specialist în îngrijiri paliative.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

OPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului

Arheologie administrativă: S-a dezgropat un ordin din epoca de piatră pentru a instaura dictatura „specialilor” Într-o demonstrație de agilitate legislativă...

Exclusiv15 ore ago

IPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)

Dacă s-ar organiza un campionat național de „a albi degeaba”, Secția 11 Poliție Rurală Drajna ar pleca cu medalia de...

Exclusiv15 ore ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ NEAMȚ: CUM SE TOPEȘTE LEGEA SUB STELELE DE CHESTOR

În timp ce polițiștii din stradă sunt măsurați la milimetru dacă au cascheta dreaptă, la vârful IPJ Neamț legea a...

Exclusiv2 zile ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv2 zile ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se...

Exclusiv3 zile ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Exclusiv3 zile ago

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

Exclusiv3 zile ago

Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm...

Exclusiv3 zile ago

MAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!

Într-o Românie unde instituțiile statului par anesteziate cu sirop de fructoză „fantomă”, la curtea „Sultanului Sifonului” de la Ploiești, Dragoș...

Exclusiv4 zile ago

Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției

Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele...

Exclusiv4 zile ago

Prahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)

Județul Prahova a devenit, în ultimii ani, un soi de mausoleu al legalității, unde instituțiile statului nu mai miros a...

Exclusiv5 zile ago

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

Exclusiv5 zile ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusiv5 zile ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv