Avem două cercetări de piață. Una, comandată de PNL. Din rezultatele căreia aflăm că PSD se află la mare distanță de liberali. Nu mai puțin de 15% diferență. Al doilea sondaj, comandat de PSD, ne spune cam același lucru. Numai că diferența este de doar 12%. Din perspectiva social-democraților, cercetarea de piață operată de liberali este nu numai pesimistă, ci chiar un fake-news. Din perspectivă liberală, cealaltă cercetare de piață este făcută doar pentru pansarea rănilor PSD. Nu rezultă din niciun fel de realitate cât de cât palpabilă că, până la alegerile locale, decalajul mai poate fi recuperat. Pentru PSD însă, lucrurile stau și mai rău.
Din cea mai optimistă măsurare a intențiilor de vot vizând alegerile locale, aflăm că PSD, care a comandat cercetarea de piață, este în creștere. Dar această creștere, reală sau imaginară, este de doar jumătate de procent pe lună. Este imposibil ca, până la alegeri, handicapul să poată fi recuperat. De aici putem trage concluzia că, în absența unei creșteri accelerate, PSD este amenințat să piardă la scală națională alegerile locale. În locul unei creșteri accelerate, observăm însă cum social-democrații își sapă singuri groapa. Partidul va suferi o operație estetică, care nu se știe dacă va reuși, dar, pe fond, printr-o schimbare dramatică a modului în care este condus, eu unul am certitudinea că PSD se aruncă într-o prăpastie. Cu mic și cu mare. Cu toate aripile strânse. Lipite de corp. Și cu capul înainte. În locul unei creșteri accelerate, există toate șansele să vedem o scădere accelerată în încrederea electoratului.
Operația estetică se rezumă la diverse mesaje lansate din ce în ce mai insistent de către dronele politice ale statului subteran, plasate la conducerea partidului sau în proximitatea acestei conduceri. Drona alfa fiind Marcel Ciolacu. Din aceste mesaje, PSD încearcă să se ambaleze într-un partid socialist tolerabil într-o accepțiune europeană. Subordonat conceptului bruxellez al statului de drept. O operație estetică adaugă întotdeauna ceva. Dar și elimină întotdeauna ceva. Ceea ce se elimină din noua retorică oficială PSD este promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și ale unei Justiții, independentă atât de instituțiile de forță ale statului cât și de politicenii aflați la putere, care gravitează în jurul Palatului Cotroceni. La capătul acestui tratament cu botox, cred că PSD va deveni mai puțin digerabil în ochii propriului electorat și total dezgustător în ochii electoratului necaptiv. În ochii României tăcute.
Desigur sunt muți lideri PSD care visează cai verzi pe pereți. Pornind de la o premiză reală. La guverare, PNL, cel puțin cu Ludovic Orban în frunte, se dovedește din ce în ce mai contraperformant. Indiscutabil se lovește cu capul de zid. Iar zidul este aceeași Românie tăcută pe care PNL o dezamăgește în ritm accelerat. Atâta doar că ceea ce se pierde într-o parte, nu este obligatoriu să se câștige în cealaltă parte. În politică principiul vaselor comunicante funcționează mai întortocheat. PSD nu poate să-și asigure o creștere accelerată nici prin botox și nici inventariind de dimineața până seara greșelile PNL. Și nici măcar făcând eforturi supraomenești pentru a corecta în câteva luni ceea ce PNL distruge într-o singură noapte a ordonanțelor. La fel cum PNL nu este pregătit teoretic și practic să guverneze și nici să abandoneze puterea, într-o manieră care să-i aducă profit și să reducă ritmul propriei degradări, nici PSD, așa cum funcționează astăzi acest partid politic, nu este pregătit să-și valorifice majoritatea de care dispune, pentru a se reinstala la guvernare și a recupera hemoragia electorală pe care a suferit-o.
Dar adevăratul pericol abia acum apare. Iar el este opera exclusivă a lui Marcel Ciolacu și a eminențelor cenușii care stau în spatele acestuia. Atunci când, în urmă cu câteva luni, am afirmat că agenda politică a lui Marcel Ciolacu vine în contradicție cu obiectivele naturale ale PSD, presupun că au fost puțini cei care au crezut acest lucru. Poate că și mai puțini au crezut într-o altă afirmație a mea și anume că modul în care Marcel Ciolalcu conduce PSD și-și îndeplinește punct cu punct agenda proprie determină o distanțare a social-democraților față de agenda reală a cetățeanului. Atunci, pentru a mă face mai bine înțeles, am explicat cum Marcel Ciolacu încearcă să pună mâna pe partid, să instaureze în nume personal o conducere extrem de autoritară și de ce la capătul acestei operații pe cord deschis, PSD risc să sucombe ca partid politic relevant. Sunt primul care a anunțat intenția liderului PSD, care s-a cocoțat pe cadavrul Vioricăi Dăncilă, de a organiza un Congres supercontrolat. Un Congres al partidului la care să participe un număr redus de delegați, care sunt mai ușor de ținut sub control și în care bătălia să aibă loc nu între persoane, ci între grupuri de persoane. Victoria unui grup înlăturând cu totul accesul reprezentanților altor grupuri legitime de interese din interiorul PSD de la primul cerc al puterii. Și am avut dreptate. Se va vota pe rezoluții. Numărul delegațiilor va fi mic. Proiectul prezentat de Ciolacu va ieși câștigător. Nu fiindcă va fi mai bun. Ci pentru că acesta va fi rezultatul unor manevre de culise. După care PSD va putea fi condus de către acesta cu o mână de fier. Pentru că, din primul cerc al puterii, alternativele în plan uman și în materie de proiecte politice vor fi cu desăvârșire excluse. În final, vom asista la excomunicări. Și poate chiar la ruperea PSD. Și încă nu v-am spus ce e mai rău.
Ce e mai rău am aflat și eu abia ieri. Aparent, Marcel Ciolacu împarte democrația în partid. Le-a dat dezlegare tuturor liderilor locali să procedeze la următoarele alegeri așa cum îi taie capul. Să se alieze cu cine vor și în ce condiții vor. Veselie generală. Și le-a închis astfel gura. Oamenii revin în teritoriu pentru a-și face jocurile în vederea maximalizării șanselor la alegerile locale. Mai degrabă a șanselor personale, decât a șanselor de grupare politică. În spatele acestei diversiuni se ascunde altceva. Iar acel altceva ar trebui să-i înspăimânte pe membri oricărui partid politic care au capul pe umeri. Marcel Ciolacu a proiectat la Congres și după Congres existența unui staff de conducere redus dramatic și domesticit. Vor face parte din noua conducere doar șefii de organizații. Nu și parlamentarii, care nu vor fi șefi de organizații. Va fi infinit mai ușor pentru Marcel Ciolacu să își impună de fiecare dată propriile decizii. Va fi greu, dacă nu cumva imposibil pentru orice tip de opoziție internă de partid să mai obțină vreodată câștig de cauză într-o problemă sau în alta. Democrației interne i se pune cruce. Și asta în condițiile în care principala suferință a PSD este că nici așa democrația internă nu a prea funcționat. De la Congres încolo, nu va mai funcționa prin definiție. Absența democrației interne distruge viața unui partid. Iar un partid fără viață internă e neviabil.
Sunt pericole reale și mortale, pericole pe termen scurt, mediu și lung, care vor face ca, în cazul PSD, frâna internă să funcționeze mai bine decât o accelerație, care poate veni din exterior, ca rezultat al eșecurilor repetate ale Guvenului Orban. Eșecuri care, în definitiv, și ele vor putea fi prevenite în viitor, dacă președintele Kalus Iohannis face ceea ce știu eu că va face. Adică îl aruncă peste bord pe Orban 2. Sau, dacă nu poate chiar acum, puțin mai târziu. Pe Orban 3.
Sorin Rosca Stanescu