Intenția anunțată de Ludovic Orban de a trece la o privatizare masivă a activelor statului român este extrem de periculoasă. Este echivalentul unei bombe nucleare plasate sub economia și sub suveranitatea României. Și întrucât există și argumente în favoarea unei asemenea opțiuni, susținute de personalități de mare prestigiu, revin acum asupra subiectului cu noi contraargumente. Și îmi permit să afirm cu o demonstrație pe cât de simplă pe atât de tranșantă.
Continuând polemica cu mine, Florian Goldstein, patronul cunoscutei publicații Bursa, estimează lichiditățile care ar putea fi găsite în vederea achiziționării unor părți din ce în ce mai mari din societățile comerciale pe care statul le mai deține, pe măsură ce acestea vor fi listate pe bursă de către Guvernul Orban. Și identifică Make, cum este el alintat în lumea jurnalistică, circa 28 de miliarde de euro depuneri ale cetățenilor români, 10 miliarde euro, bani de care dispun fondurile de investiții și 3 miliarde de euro anual, care ar veni din direcția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Una peste alta, ar fi deci vorba de 41 de miliarde de euro, la care se mai adaugă anual câte 3 miliarde care vin de afară. Este această sumă acoperitoare, în ideea că ea ar fi integral investită în asset-urile statului român? Categoric nu. Și atenție, ideea dezbătută era până la urmă legată și de capitalul românesc. Ce pondere va mai deține capitalul românesc în economia României, în condițiile în care cele mai multe părți din economia acestei țări vor fi achiziționate de companiile străine? A fost, să ne amintim, tema principală pe care eu am lansat-o, atenționând asupra pericolului pierderii totale a suveranității statului. În acest context, Make argumentează teza contrară și anume că există suficient de mulți bani autohtoni pentru susținerea unei asemenea operații. Ei bine, cred că nimeni nu este dispus să-și imagineze că asset-urile pe care le mai deține statul român în economie s-ar plasa la un nivel atât de scăzut, încât să poată fi achiziționate cu bani autohtoni la un preț mult mai mic decât rezervele de care dispune în prezent Banca Națională a României. Cetățenii români în mod direct sau prin intermediul companiilor pe care le dețin ar trebui să strângă mult mai mulți bani pentru a plonja în noua economie de piață deschisă de Ludovic Orban. Dar asta nu este tot.
Haideți să vedem împreună în ce măsură ar putea fi atrase pe piață chiar și fondurile enumerate de managerul publicației Bursa. Începem cu depozitele companiilor. În mod cert, asemenea depozite de 28 de miliarde de euro, dacă ele există, nu sunt ținute sub saltea. Ele se află în bănci. Prima problemă care se pune este dacă companiile cu capital majoritar românesc sunt dispuse să-și investească toate aceste rezerve în pachetele de acțiuni pe care Ludivic Orban, în calitate de premier, intenționează să le plaseze pe piață, pentru a privatiza și ce mai e de privatizat din economia României, în ideea că privatul este un bun administrator, în timp ce statul este un rău administrator. Își asumă oamenii de afaceri români acest risc? Da sau nu? În general, răspunsul este negativ. Dar domnul Goldstein susține că este posibil ca valoarea acestor acțiuni achiziționate să fie garantată de societăți de asigurări, eventual așezate în cascadă. Este un adevărat paradis. Înseamnă că, iată, pot exista investiții uriașe nesupuse nici celui mai mic risc. Nici riscului unui faliment al companiei achiziționate, și nici măcar riscului unui faliment al societății de asigurare. Pentru că în spatele acesteia există o altă societate de asigurare și așa mai departe, pe modelul Matrioșka. Să tot investești în aceste condiții, să dormi liniștit și să visezi frumos. Pentru că alții lucrează pentru tine.
Deci, prin reducere la absurd, am putea spune că, da, Make are desigur dreptate. 28 de miliarde de euro vor face aripi și vor zbura din bănci în direcția indicată de Orban cel Bun. Dar chiar și așa ne paște un alt pericol, despre care Make nu suflă o vorbă. Cei 28 de miliarde dispar din bănci, urmând să fie utilizați pentru dezvoltarea asset-urilor scoase la vânzare de statul român. Deci banii iau calea unor investiții. Se duc, pentru ca eventual să se întroarcă în profit. Ceea ce înseamnă, dacă ne uităm și la jumatea goală a paharului, că dintr-un foc băncile din România se golesc de 28 de miliarde de euro. O sumă consistentă. Dacă băncile nu mai au acești bani, ele nu mai au cum să crediteze nici economia, privată sau de stat, și nici nu mai au cum să-l crediteze pe cetățean pentru a-și achiziționa un frigider. Sau dacă vor mai face acest lucru, dobânzile vor crește exponențial. Ceea ce Ludovic Orban crede că poate câștiga dintr-o parte, pierde în cealaltă parte.
10 miliarde de euro active nete ale fondurilor de investiții care funcționează în România. Ei, da! Aceste fonduri de investiții tocmai de-aia au fost create. Pentru a investi cu profit. Dacă profitul vine din procente ale asseturilor deținute de stat, statul fiind un rău administrator, atunci e foarte bine. Cei 10 miliarde pot merge căre companiile de stat. Unde reprezentanții fondurilor de investiții vor fi și ei reprezentanți în consiliul de administrație în scopul de a păzi mustăria. Dar dacă 10 miliarde de euro, adică toate lichiditățile fondurilor de investiții merg în această direcție, atunci din nou suntem obligați să ne uităm și la jumătatea goală a paharului. Înseamnă că aceste fonduri nu vor investi nimic sau mai nimic în direcția companiilor private deținute de români. Și este de presupus că aceeași situație o vom regăsi și în ceea ce priveșe companiile private cu capital străin. Din nou bicicleta merge simultan în două sensuri. Și din nou se poate rupe lanțul.
Câte trei miliarde pe an, spune Make, intră în România din direcția cetățenilor români care muncesc în străinătate. Și aceasta este o sumă considerabilă, dacă luăm în calcul mai mulți ani la rând. Și dacă plecăm de la premiza că aceste miliarde de euro vin în România pentru a fi investite și nu pur și simplu pentru a fi cheltuite de familiile celor rămași în țară. Îmi este imposibil să-mi imaginez că familiile de oameni necăjiți din satele pe cale de a fi depopulate nu cheltuie până la ultimul sfanț banii primiți de la rudele de afară pentru a supraviețui. Și că ei strâng din dinți și fac economii. Pentru a cumpăra acțiuni, să zicem, de la Hidroelectrica. Sau de la CEC, pusă de Ludovic Orban în vârful piramidei societăților care urmează să fie listate. Nu de alta, dar tot este printre singurele bănci cu capital românesc, care ne-au mai rămas. Este foarte greu să ne imaginăm că toți banii primiți de familile de români din țară își vor lua zborul în direcția arătată de Ludovic Orban. Și chiar dacă, prin absurd, s-ar întâmpla așa ceva, înseamnă că brusc scade consumul. Cu trei miliarde de euro pe an. Ceea ce inevitabil va crea o gaură în bugetul de venituri al statului.
Pentru început, mă opresc aici cu contra-demonstrația. Nu înainte însă de a-l preveni pe cititor. Și, odată cu cititorul, de a-l preveni și pe Make. Pentru a nu fi acuzat că spun vorbe în vânt, atunci când îl acuz pe Ludovic Orban că intenționează să arunce în aer economia României, într-una din zilele următoare voi publica o întreagă radiografie a uneia dintre vânzările „de succes” făcute de statul român. Cum a fost privatizat Petrom în beneficiul OMV? În baza cărui contract? Contractul, în baza căror clauze? Cum se face că OMV, protejat de statul austriac, nu și-a respectat niciuna dintre obligațiile importante asumate, astfel încât statul român este în mare pierdere? Cum se face că nimeni nu a controlat de-a lungul atâtor ani ceea ce se întâmplă? Cum se face că un stat lipsit total de independență, care nu mai e capabil să-și exercite suveranitatea, nu reacționează și nu preia așa cum ar fi cazul acțiunile Petrom de la OMV? Care este gaura pe termen scurt, mediu și lung creată de această privatizare neasistată de autoritățile statului român? Dacă acolo nu am fost în stare, cum ne poate garanta Orban cel Bun că vom fi în stare la CEC? Sau la celelalte asseturi ale statului român, pe care a decis el visând frumos într-o noapte să le scoată la vânzare prin intermediul bursei de valori?
Sorin Rosca Stanescu