Actualitate
Klaus Iohannis și-a stabilit revoluția perpetuă: Jos PSD!
(Preluare Inpolitics):
Scriam pe la jumătatea acestei jalnice campanii electorale că în România post-decembristă comunismul a devenit un agent electoral de mare calibru al dreptei. Pentru că am avut un partid de stînga născut, pe bune, din cenușa fostului PCR, iar dreapta nu a prididit să proclame, la fiecare ciclu electoral, nevoia îngenuncherii definitive a comunismului, prin zdrobirea și eliminarea PSD din prim planul politic. Doar că și cînd se reușea asta și cînd nu, lozinca rămînea neschimbată. Și nu s-a schimbat nici după victoria de aseară a lui Iohannis și a PNL.
Pentru că zdrobirea permanentă a PCR/PSD este moștenitoarea conceptului comunist de revoluție perpetuă. Comod și util, totodată. La adăpostul său poți face orice, pentru că nu interesele de zi cu zi ale cetățeanului ocupă agenda puternicilor zilei, ci doar Marele Interes: lupta de clasă contra dușmanului invizibil. Care e perfid și nu doarme niciodată.
Fără revoluția perpetuă, comunismul ar fi devenit o formă fără fond.
Cine a fost atent la discursul de după închiderea urnelor al lui Klaus Iohannis nu se poate să nu fi remarcat lucruri interesante, spre incendiare.
În primul rînd, sobrietatea speechului și a manifestării, în ansamblu. Fără explozie de bucurie, fără dopuri pocninde de șampanie, fără confetti, artificii și zbierete fericite. Ceea ce nu ar fi fost deloc deplasat, indiferent de standarde. O mare victorie e o mare victorie. Iar aseară, în ograda PNL – și nu în Piața Universității ori a Victoriei, cum ne-am fi așteptat – părea să nu fi fost deloc o mare victorie.
În al doilea rînd, spusele lui Iohannis au stîrnit și ele, mirarea.
„Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realiști, am câștigat o lupta importantă, dar războiul încă nu a fost câștigat.
Este nevoie să mergem la vot și la locale și la parlamentare, abia atunci când PSD-ul este trimis în opoziție vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii, abia atunci vom putea să facem România normală, România așa cum ne-o dorim noi cu toții.
În România normală vor fi și trebuie să fie alegătorii liberali, în România normală vor trebui să fie alegătorii USR-PLUS, în România normală vor trebui să fie alegătorii PMP, UDMR și da, în România normală trebuie să fie și alegătorii PSD-ului. Eu nu am un război cu alegătorii PSD-ului, eu am un război cu PSD-ul, care încearcă să se cramponeze de putere în județe, în comunități, și de aceea va invit dragi români, rămâneți conectați, mergeți în continuare la vot în număr mare, este extrem de important. (…) cu toții trebuie să punem umărul pentru a construi România normală. Și ne vom implică cu toții și vom crea o nouă majoritate parlamentară împreună cu toate partidele democratice, și vă promit că vom crea împreună România normală pe care și-o doresc toți românii” a anunțat președintele.
Înaintea acestor alegeri, ni s-a comunicat pe toate canalele că românii trebuie să iasă masiv la vot și să administreze lovitura de grație colosului pesedist, pentru a-l trimite la colțul istoriei, unde îi e locul.
Prima mare lovitură venise la europarlamentare, cînd PSD aproape căzuse pe locul 3.
A doua a fost dărîmarea guvernului pesedist.
A treia a fost impunerea unui guvern nu tot al PSD, nu al unei coaliții mai largi, nu de uniune națională, ci direct al unui partid de 20%, PNL.
A patra lovitură și cea care trebuia să fie, în sfîrșit, cea fatală, ar fi fost înfrîngerea zdrobitoare a PSD la prezidențiale.
Victoria ultimă, supremă, asupra comunismului.
Condeiele erau deja pregătite, probabil, gata să facă cernelurile să țîșnească în gazete imediat ce s-ar fi dat semnalul potrivit.
Marea victorie a venit!
Cernelurile nu au mai erupt, însă.
De sus, a venit un mesaj de sobrietate: nu e momentul să ne bucurăm, mai trebuie două rînduri de alegeri cîștigate pentru ca PSD să fie învins cu adevărat.
În numele acestui concept, Klaus Iohannis a sacrificat celebrarea corespunzătoare a victoriei sale și a ales un comportament atît de reținut.
Pentru că noul președinte nu are niciun chef ca în al doilea mandat să vină cu propuneri constructive, cu promisiuni punctuale, cu un plan de relansare națională.
Pe panoul său interior s-a aprins becul roșu al alertei de muncă.
Pericolul e imens: de acum, are guvernul lui, are cinci ani de mandat bătut în cuie, are serviciile de partea lui, adversarul pesedist e aproape în comă și, deci, nicio scuză dacă nu ar mai performa politic corespunzător.
Dar Klaus Iohannis nu vrea să performeze, el vrea doar să domnească.
Soluția?
PSD nu e mort, a decretat Suveranul.
E mai periculos și mai perfid ca oricînd.
Nu e cazul să ne risipim puterile guvernînd, prioritară e lichidarea PSD.
Și pentru asta mai avem încă două rînduri de alegeri contra ”ciumei roșii”.
Ori trei. Ori patru. Ori cîte va fi nevoie.
Mecanismul e deja fumat de Traian Băsescu. Cel care promitea că dacă e ales primar reclădește Bucureștii. Odată ales, a cerut și consiliul general ca să facă treabă de-adevăratelea. Exact cînd l-a obținut, a tulit-o la președinție ca să salveze toată România și a lăsat în urmă o capitală însîngerată de mii de procese, de conflicte și de acțiuni neîncepute decît pe hîrtie. Odată ales președinte, nu s-a mulțumit: a forțat cu soluții imorale un guvern al lui, apoi a vrut anticipate ca să aibă și un parlament al lui. Două mandate mai tîrziu, singura lui realizare a fost parte din familie în pușcărie.
Regulă veche de cînd lumea: cine poate, găsește soluții. Cine nu, găsește scuze!
Ca și Băsescu, actualul președinte își ascunde impotența în spatele luptei contra ”ciumei roșii”.
Klaus Iohannis și-a stabilit revoluția perpetuă: Jos PSD!
Iar dacă ”ciuma roșie” va face din greșeală un infarct de supărare, Klaus Iohannis se va grăbi să-i facă, primul, masaj cardiac, pentru că rămas fără adversarul de mucava, neputința lui ar apărea poporului în toată splendoarea.
Actualitate
Eșec major pentru apărarea europeană: Programul franco-germano-spaniol FCAS a fost anulat oficial
Parteneriatul strategic dintre Franța, Germania și Spania pentru dezvoltarea viitorului sistem de luptă aeriană (FCAS) s-a prăbușit definitiv, în urma eșecului negocierilor dintre principalii actori industriali, Dassault și Airbus. Proiectul emblematic, menit să înlocuiască aeronavele Eurofighter și Rafale începând cu anul 2040, a fost oprit printr-un acord între guvernele de la Berlin și Paris, decizia finală aparținând părții germane.
Divergențele industriale pun capăt succesorului avioanelor Rafale și Eurofighter
De la lansarea sa în 2017, proiectul evaluat la 100 de miliarde de euro s-a confruntat cu numeroase obstacole. Disputele de lungă durată dintre companiile Dassault și Airbus s-au concentrat în principal pe conducerea proiectului, distribuirea volumului de muncă și perspectivele divergente asupra designului viitorului avion de vânătoare. În ciuda eforturilor recente de a alinia producătorii către o abordare comună pentru generația viitoare de avioane de luptă, interesele naționale și industriale s-au dovedit a fi imposibil de reconciliat.
O ultimă soluție de compromis: Friedrich Merz propune salvarea rețelei de comunicare digitale
În contextul acestui colaps, cancelarul german Friedrich Merz a propus ca națiunile partenere să continue colaborarea pentru dezvoltarea așa-numitului „combat cloud”. Această arhitectură software ar urma să funcționeze ca forță motrice a integrării tehnologice, conectând senzori, radare, drone și alte componente vitale. Deși nucleul reprezentat de aeronava cu echipaj uman a fost abandonat, această rețea de comunicații ar putea rămâne singura moștenire a proiectului inițial.
Incertitudini majore privind restul componentelor și cerințele nucleare ale Franței
Viabilitatea altor elemente din cadrul FCAS, precum dronele și motoarele care ar fi trebuit să funcționeze independent de aeronava principală, rămâne în prezent incertă. Un punct de fricțiune major a fost susținut de Airbus, care a favorizat o abordare cu două tipuri de avioane de vânătoare. Această soluție ar fi permis Franței să își dezvolte separat propria aeronavă, necesară pentru a îndeplini misiuni specifice de transport al armamentului nuclear, cerință care a complicat constant negocierile tripartite.
Actualitate
De la legendă la autonomie: Airbus dezvăluie U145, drona gigant care va redefini logistica militară
O premieră mondială la Berlin
Airbus a făcut un pas decisiv către viitorul aviației fără pilot prin lansarea noului sistem autonom U145. Bazat pe consacratul elicopter civil și militar H145, acest vehicul aerian neechipat este prezentat săptămâna aceasta la Salonul Aeronautic de la Berlin sub forma unei machete la scară reală, marcând o evoluție majoră în portofoliul gigantului european. Deși proiectată inițial pentru misiuni de transport logistic, drona promite să devină un pilon central în teatrele de operațiuni complexe.
Inteligență artificială sub o structură consacrată
U145 nu este doar un elicopter golit de scaune, ci o platformă complet autonomă, dotată cu senzori specializați și un sistem avansat de inteligență artificială. Este a doua aeronavă cu aripi rotative din gama Airbus care trece prin acest proces de transformare, urmând pașii modelului VSR700. Pentru a răspunde cerințelor logistice, designul a fost optimizat prin includerea unei uși frontale rabatabile și a unei podele dedicate pentru marfă, facilitând încărcarea și descărcarea rapidă în medii ostile.
Orizont 2030: Drumul spre operativitate deplină
Calendarul de dezvoltare este unul ambițios, dar riguros. Primele teste de zbor, care vor include un pilot de siguranță la bord, sunt programate pentru sfârșitul acestui an. Totuși, maturitatea deplină a sistemului și intrarea oficială în serviciu sunt estimate pentru începutul anului 2030. Această perioadă va fi utilizată pentru a perfecta parteneriatele strategice cu lideri din domeniul misiunilor autonome, asigurând o versatilitate care să depășească simplul transport de provizii.
Arsenalul viitorului: De la cercetare la „navă-mamă”
Dincolo de rolul său logistic, U145 este pregătit pentru o gamă largă de aplicații militare. Acesta va putea fi utilizat în misiuni de recunoaștere înarmată, supraveghere și, esențial pentru tacticile moderne, în echipe mixte „om-mașină” (MUM-T). Mai mult, platforma este proiectată să funcționeze ca o „navă-mamă” pentru lansarea de efecte aeriene, o capabilitate critică în conflictele de înaltă intensitate. Cu o moștenire solidă în spate — familia H145 având peste 1.800 de unități în serviciu și milioane de ore de zbor — U145 pleacă la drum cu avantajul unei fiabilități deja demonstrate în mediul civil și parapublic.
Actualitate
Geeks with Guns”: Duș rece de realism pentru utilizarea Inteligenței Artificiale în misiunile speciale
În timp ce Pentagonul accelerează integrarea tehnologiilor de ultimă oră, amiralul Frank Bradley, șeful operațiunilor speciale ale SUA, lansează un avertisment critic: entuziasmul pentru Inteligența Artificială (IA) trebuie temperat de realitățile dure ale câmpului de luptă. În cadrul unei intervenții recente, acesta a solicitat o „evaluare lucidă” a modului în care aceste instrumente sunt implementate în teatrele de operațiuni, subliniind că tehnologia nu poate înlocui discernământul uman în momentele critice.
Mitul IA pe front: Între eficiență administrativă și realitatea din prima linie
Deși recunoaște că Inteligența Artificială transformă deja forțele pentru operațiuni speciale, făcându-le mai eficiente în gestionarea datelor și a logisticii, amiralul Bradley atrage atenția asupra unei confuzii periculoase. În prezent, foarte puține sisteme desfășurate efectiv pe front utilizează o „IA reală” la marginea rețelei (edge AI).
„Trebuie să fim extrem de precauți cu privire la modul în care integrăm aceste soluții în livrarea forței letale”, a punctat acesta. Mesajul este clar: deși potențialul există, distanța dintre un algoritm de laborator și un sistem autonom capabil să ia decizii corecte sub foc inamic rămâne considerabilă.
Mașinile nu pot fi trase la răspundere: Etica războiului rămâne o sarcină umană
Pilonul central al argumentației amiralului Bradley este responsabilitatea juridică și morală. Fundamentul oricărui conflict armat modern este guvernat de Legile Conflictului Armat, care impun distincția între combatanți și civili, proporționalitatea forței și umanitatea.
„La finalul zilei, comandantul, omul, este cel care decide utilizarea violenței letale. El trebuie să aibă încrederea că această violență este exercitată în limitele legii”, a explicat acesta. Argumentul decisiv împotriva autonomiei totale a mașinăriilor este unul simplu, dar imbatabil: „Mașinile nu pot fi trase la răspundere”. Indiferent cât de avansat devine arsenalul, de la praștia antică la rachetele Tomahawk sau dronele ghidate prin IA, „omul din buclă” (human in the loop) rămâne o condiție nenegociabilă.
„Doctori în științe capabili să câștige o bătaie de bar”: Noul profil al soldatului de elită
Pentru a naviga în această nouă eră digitală, comandamentul forțelor speciale caută un nou tip de operator. Bradley a descris acest profil folosind o imagine plastică: „Geeks with Guns” (intelectuali înarmați). Este vorba despre militari care sunt simultan letali în teren și fluenți în limbaj tehnologic, capabili să înțeleagă și să manipuleze software-ul care rulează echipamentele de ultimă generație.
Acești „doctori în științe” ai câmpului de luptă trebuie să posede abilitatea rară de a gestiona instrumente complexe fără a-și pierde instinctul de luptător. Totuși, amiralul a insistat pe necesitatea smereniei în fața tehnologiei.
Limitele algoritmului în fața „lebedelor negre” ale războiului
În ciuda promisiunilor oferite de analiza predictivă, amiralul Bradley avertizează că războiul rămâne, prin excelență, un domeniu al imprevizibilului. Niciun algoritm, oricât de sofisticat ar fi, nu poate modela perfect evenimentele de tip „lebedă neagră” – acele situații imprevizibile care pot schimba soarta unui conflict într-o secundă.
„Incertitudinile războiului rămân ceva ce nicio mașină nu poate prezice”, a concluzionat acesta, reafirmând că, în fața haosului din teren, intuiția și etica umană rămân singurele busole sigure. Astfel, viitorul apărării nu aparține mașinilor, ci oamenilor capabili să stăpânească mașinile fără a deveni dependenți de ele.
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezonul doi: Nasul, finul, nevasta și agenta călcată în picioare. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VI)
-
Exclusivacum 2 zilePUȘCĂRIA MĂRGINENI, ÎNCONJURATĂ DE CAMERE, LIPSITĂ DE RĂSPUNSURI. Cum a ajuns o închisoare „păzită video” să lase un deținut să-și ia lumea în cap
-
Exclusivacum 3 zileViitura a lovit Cerasu, dar amenzile au venit mai repede decât apele: „profesioniștii” de la IPJ Prahova la pândă, nu la datorie
-
Exclusivacum 2 zilePoliția secretelor pe persoană fizică: IJP Prahova vrea să bage sursele jurnalistice în arest preventiv
-
Exclusivacum 3 zileIPJ VASLUI, TRIUNGHIUL BERMUDELOR DIN POLIȚIA ROMÂNĂ: CUM SĂ FII „ZEU” CU TREI FEȚE ȘI SĂ SCUIPĂ DE SUS PE LEGE
-
Exclusivacum 4 zileRACHETE ÎN NORI, MINTE ÎN CEAȚĂ. MAFIA ANTIGRINDINA. Cum a ajuns România captivă într-o pseudo-știință scumpă, unsă cu iodură de argint și propagandă
-
Exclusivacum 4 zileCasa de Pensii MAI, juristul de birt: își dă singură deciziile în judecată și pierde cu legea pe masă
-
Exclusivacum 3 zileOlimpiada căpușelor: Sala Sporturilor din Ploiești, transformată într-un decor de „survivor” pentru cetățenii curajoși



