Femeile pilot din perioada 1940-1945 merita sa fie recunoscute de catre istorici pentru deosebita contributie avuta. In ciuda glumelor si a spiritului de regula anti feminist caracteristic aviatiei militare, istoria poate dezvălui viaţa şi pericolele prin care acestea au trecut.
Suntem fericiţi să putem face o descriere “completă” a activitatii femeilor pilot romance, care au luptat in al Doilea Razboi Mondial.
La inceputurile sale, Unitatea Medicală reprezenta o forţă insignifiantă. Avea doar două Monospar cu bimotor şi patru locuri, echipate cu comanda dublă. Unitatea Medicală reusea să işi crească rezerva de materiale în ciuda repetatelor atacuri Poloneze. Conform listei de avioane poloneze capturate, Armata Română a recuperat douăzecişitrei de RWD-13 si trei RWD-13S. Aceste avioane în extrem de bună stare au fost transferate Unitaţii Medicale. Pe 22 iunie 1941, Escadrila Albă a primit avioanele RWD-13 pe care le-a folosit pentru a efectua pană la patru misiuni zilnic, reuşind astfel să transporte numeroşi răniţi.

In anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, România a fost singura ţară din lume care a dispus de avioane sanitare pilotate de femei – vestita Escadrila Alba. Totul a început în 1935, când Mariana Drăgescu – care pe atunci avea 23 de ani – a obţinut brevetul de pilot. La vremea aceea, puţine femei se puteau lauda cu astfel de performanţe.
Aviaţia, armă de elită, a fost prima care a intrat în luptă la 22 iunie 1941 pentru dezrobirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa de sub ocupaţia sovietică.
Femeile -aviatoare românce, înregimentate în Escadrila Albă, dispreţuind pericolele, au participat direct la operaţiunile militare ale Armatei române, îngrijind sau transportând răniţii cu avioanele RWD-13 în spitalele de campanie sau din ţară.
În cele ce urmează, încerc să fac o descriere a activităţii a acestor minunate doamne, care au luptat în anii celui de-al Doilea Război Mondial, spre gloria Aripilor Româneşti.
În anul 1938, conducerea Ministerului Aerului şi Marinei s-a interesat de femeile-pilot brevetate în şcolile civile de aviaţie existente în ţară. Acestea au fost solicitate să execute zboruri în cadrul manverelor militare de la Galaţi.

După două săptămâni de „ campanie”, aviatoarele Mariana Drăgescu, Nadia Russo Bossie şi Virginia Thomas au primit certificate prin care erau considerate apte pentru a participa la misiuni de război.
Înfiinţarea primei unităţi de aviaţie având un personal majoritar feminin a aparţinut prinţesei Marina Ştirbey, aviatoare, proprietară a unui avion de turism tip ICAR.. Pornind de la modelul organizaţiei finlandeze Lotta Sward, prinţesa Marina Stirbey a avut ideea infiinţării unei escadrile sanitare pentru transportul raniţilor cu avioane pilotate de femei, după ce aceasta a efectuat un raid aviatic în Suedia şi Finlanda.
La întoarcerea în ţară, a redactat un memoriu către conducerea aviaţiei militare, în care propunea înfiinţarea unei escadrile de aviaţie feminine inspirată de modelul finlandez.
La 25 octombrie 1940 din ordinul subsecretarului de Stat al Aerului, comandorul av.Gheorghe Jienescu, s-a constituit Escadrila Sanitară cu sediul pe aerodromul de la Băneasa. Trei aviatoare au fost afectate noii unităţi: Mariana Drăgescu,Virginia Thomas şi Nadia Russo, fiind asimilate gradului de sublocotenent de aviaţie cu solda echivalentă.. Supranumele de Escadrila Alba venea de la faptul ca avioanele – tip RWD-13, de fabricatie poloneză, relativ mici – iniţial au fost vopsite în alb, pe aripi şi pe partea laterală a fuzelajului au fost pictate cruci roşii, iar culorile tricolorului au fost desenate spre extremităţi.Ulterior, din cauza faptului că sovieticii nu ţineau cont de faptul că erau avioane sanitare şi le bombardau, spre sfârşitul anului 1941 avioanele au fost vopsite în culori de camuflaj.
La înfiinţare,unitatea de aviaţie sanitară avea o dotare modestă dispunând numai de două avioane bimotoare tip Monospar ST 25 cu patru locuri,neechipate cu dublă comandă. Din nefericire, în scurt timp, aceste două aparate de zbor vor fi scoase din uz ,în urma unor accidente.
Autorităţile militare române au ales dintre avioanele poloneze venite în ţară la sfârşitul lunii septembrie 1939, avionul RWD-13 S, un momoplan conceput de polonezi în 1937 ca avion de sanitar, aparat de zbor inspirat după avionul DH-Puss Moth englezesc. Avionul polonez câştigase locul I la un concurs internaţional de aparate de zbor sanitare ţinut la Luxemburg în anul 1938.
Avionul sanitar RWD-13 S, era dotat cu un motor de 130 CP, atingea o viteză maximă de 210 km/oră, putând să transporte un rănit şi un infirmier, având o autonomie de zbor de 900 km.

Conform listei avioanelor poloneze capturate, Armata română a recuperat 28 de aparate RWD-13 şi 3 RWD-13S. Aceste avioane au fost trimise la Fabrica de Construcţii Aeronautice ICAR din Bucureşti, unitate industrială înfiinţată în anul 1932 de inginerii Mihail Racoviţă şi Otto Apel.
În această fabrică se realizau după licenţe germane şi autohtone avioane de turism, dar şi avioane militare şi comerciale.
Cele trei avioane sanitare RWD-13 S şi patru avioane RWD-13 aflate în stare bună de funcţionare au fost transferate la Escadrila Sanitară.
Avioanele sanitare puteau să îndeplinească misiuni de salvare, fiind numerotate de la 1 la 3 si repartizate astfel:
– nr.1, aviatoarei Nadia Russo;
– nr.2, aviatoarei Marianei Drăgescu;
– nr.3, aviatoarei Virginiei Thomas.
În perioada noiembrie 1940 – iunie 1941, cele trei aviatoare au executat unele transporturi cu răniţi şi cu diferite materiale sanitare,antrenându-se şi îmbunătăţind munca în echipă.
Cu o zi înainte de mobilizare, Escadrila Albă a primit ordin să se deplaseze împreună cu un detaşament de militari din aviaţie pe aerodromul de la Focşani.
La intrarea ţării în război,în ziua de 22 iunie 1941, Escadrila Albă s-a mutat pe aerodromul militar de la Tecuci, iar avioanele RWD-13 au îndeplinit până la patru misiuni pe zi, transportând numeroşi răniţi. Aviatorele au fost nevoite de multe ori să aterizeze pe terenuri neamenajate, pe câmpuri şi şosele pentru a îmbarca răniţi ca apoi să-i ducă în centrele de primire şi spitale.
De cele mai multe ori întrega operaţiune se desfăşura sub focul inamic.
Escadrila Albă a primit în rândurile sale o nouă aviatoare pe Virgina Duţescu.
Începând cu 21 august 1941, unitatea s-a mutat pe aerodromul de la Tighina şi, întrucât avioanele sovietice de vânătoare au atacat în câteva rânduri avioanele sanitare, acestea au fost revopsite în culoarea verde pe suprafeţele superioare şi cu bleu pe suprafeţele inferioare,iar crucile roşii au fost încadrate într-un cerc alb. Din cauza stresului şi neputându-se acomoda cu frontul şi pericolele inerente, aviatoarea Virginia Duţescu s-a îmbolnăvit şi a părăsit escadrila la 1 septembrie 1941.
După ocuparea Odessei de către trupele române, la 16 octombrie 1941, aviatoarele şi-au continuat misiunile de luptă transportând răniţi şi materiale.

La 6 noiembrie 1941,avioanele RWD-13 s-au întors în ţară pe aerodromul militar de la Pipera, intrând în revizie generală. Cele trei „luptătoare aeriene” transportaseră peste 700 de răniţi în decursul a patru luni de război.
La 1 aprilie 1942, prin Ordinul nr.14734/1942 al Subsecretariatului de Stat al Aerului s-a înfiinţat Grupul Aero Transport Militar care avea misiunea să deservească frontul în ceea ce priveşte aprovizionarea cu muniţie şi materiale, să realizeze legături şi să transporte personal militar ,etc.
La comanda grupului a fost numit provizoriu, căpitanul ( r ) av.Ioan Popa, subordonându-se Bazei Regionale nr.3.
În noile condiţii, la 10 aprilie 1942, Escadrila Albă a fost dizolvată, înfiinţându-se Escadrila 108 Transport Uşor subordonată Grupului Aero Transport Militar. Cele trei aviatoare menţionate au rămas în serviciu comandat, noua escadrilă primind în rândurile sale piloţi militari şi personal tehnic de întreţinere. Sporirea personalului navigant a fost necesară întrucât dotarea Escadrilei 108 Transport Uşor ajunsese la 10 avioane RWD-13, la care se adăugau şi cele trei RWD-13 S.
În luna august 1942, operaţiunile militare au îniantat spre Stalingrad ; Escadrila 108 a fost trimisă pe front în două formaţii. Din prima au făcut parte şi cele trei aviatoare.
Această formaţie va ajunge la 18 august 1942 pe aerodromul de la Kutelnikovo situat la 60 km de Stalingrad, care va deveni unul de tranzit; militarii grav răniţi vor fi transportaţi cu avioanele RWD-13 S şi duşi la Tiraspol.
Aviatorele noastre au executat şi alte misiuni, unele de recunoaştere deosebit de periculoase. Astfel, în ziua de 4 septembrie 1942, Mariana Drăgescu a executat o recunoaştere la bordul unui aparat de zbor RWD-13 pentru identificarea unui nou teren de zbor pentru aviaţia de vânătoare. ,,Acea campanie a fost cea mai dificilă dintre toate. Dormeam de cele mai multe în corturi şi atacurile aviaţiei sovietice neprevăzute erau frecvente. Spre sfarşit, frigul era ascuţit şi confortul inexistent”.
Efectiv, cele trei aviatoare au îndurat bombardamentele aeriene şi terestre sovietice începând cu 6 septembrie 1942, ulterior vitezele noastre luptătoare aeriene se vor deplasa pe aerodromul de la Plodovitoje, aflat la 40 km de Stalingrad.
Pe frontul de la Stalingrad,Escadrila Alba a fost completată cu noi aviatoare, precum Victoria Pokol, Maria Nicolae si Smaranda Brăescu
Din cauza condiţiilor deosebit de grele in care locuiau , Nadia Russo s-a imbolnavit si a plecat, la un moment dat, la spitalul de la Nicolaev.
Zborurile pe front erau periculoase nu numai din cauza atacurilor aviaţiei de vânătoare inamice dar şi din cauza unor răniţi care au creat incidente destul de grave la bordul RWD-urilor.

Iată ce mărturiseşte aviatoarea Mariana Drăgescu:

,, Într-una din zilele de la începutul lui octombrie 1942, am îmbarcat în avionul meu doi răniţi,care sufereau de leziuni grave la nivelul capului. În timpul zborului, unul dintre ei şi-a recăpătat conştiinţa (cunoştinţa,n.n.) şi,înebunit de durere, a desprins chinga cu care îi era mobilizat braţul. A început să lovească pe celălalt rănit încă inconştient,care a început să geamă. Când m-am întors spre el pentru a-l calma, mi-a apucat braţul şi avionul a început să se mişte în toate direcţiile. Spre norocul tuturor, forţele rănitului s-au epuizat prin toate acele eforturi brutale şi s-a întins din nou pe targă. Cu o mână am redresat avionul, iar cu cealaltă am strâns bine chinga imobolizând rănitul pentru a preveni o nouă criză.
Din fericire, nu au mai fost incidente până la încheierea celui zbor”.
Cea de-a doua formaţie a Escadrilei 108 dotată cu 7 avioane RWD-13 şi un Bucker Jungmann ajunge la 30 august 1942 la Tiraspol şi apoi la Stalino. În acel timp, Victoria Pokol era singura aviatoare din formaţie care se înrolase voluntar împreună cu avionul său – Bucker.
Prin Ordinul de Zi nr. 52633 din 23 septembrie 1942 al Comandamentului Statului Major al Aerului –Secţia a V-a, aviatoarea Maria Nicolae a fost încadrată pilot de legătură în Escadrila sanitară (108 Transport Uşor) începând cu data de 1 septembrie 1942.
În ordinea de bătaie a unităţii apare, începând cu 10 septembrie 1942 şi Smaranda Brăescu – Ordin de Zi nr.115 a Statului Major al Aerului din 13 septembrie 1942.
Prin Ordinul de Zi nr.251 din 1 noiembrie 1942 căpitanul av. Panu Răsvan a fost numit la comanda Escadrilei 108 Transport uşor.
Transportul răniţilor va continua, cele cinci aviatoare au executat numeroase misiuni în condiţii grele, când deja primele semne ale iernii ruseşti apăruseră. Din cauza atacurilor aviaţiei sovietice, formaţia se va deplasa de pe aerodromul de la Morozovskaia pe cel de la Rostov, începând cu 15 noiembrie 1942. Conform Ordinului de Zi de Comandament nr.348 din 13 ianuarie 1943, aviatoarea Smaranda Brăescu a fost detaşată la Escadrila 105 Transport Greu, la postul de triere a răniţilor.
Ce de-a doua formaţie s-a întors în ţară la 8 ianuarie 1943, stabilindu-se din nou pe aerodromul de la Băneasa, aviatoarele escadrilei au primit ordinul să urmeze Şcoala de Infirmiere Voluntare la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”.

Acestea vor primi în rândurile lor o nouă colegă, pe aviatoarea Ştefania Silvia Iupceanu,care a fost încadrată ca pilot de legătură începând cu 3 martie 1943.
După revizia generală a avioanelor,realizată la Fabrica I.C.A.R din Bucureşti, în mai 1943, Escadrila 108 pleacă din nou pe front, toate aviatorele au fost concentrate în prima formaţie cu o singură excepţie: Nadia Russo care nu a putut suporta viaţa dură de pe front, astfel ca a demisionat din motive de sănătate.
Pe 8 iulie 1943, cinci aviatoare: Mariana Drăgescu, Virginia Thomas, Stela Huţan, Victoria Pokol şi Maria Nicolae s-au deplasat pe calea aerului pe aerodromul din Simferopol – Crimeea,fiind folosite în misiuni numai şase avioane: 3 RWD-13 şi 3 RWD-13S. Aviatorele au transportat răniţi de pe frontul din Kuban la Simferopol,transportând într-un timp relativ scurt peste 200 de grav răniţi.
La 13 iulie 1943, echipajul aflat la bordul avionului RWD-13 nr.2, format din Mariana Drăgescu – pilot, Smaranda Brăescu şi Stela Huţanu, a executat o recunoaştere pe ruta: Simferopol- Sarabuz- Simferopol, iar a vionul RWD-13 nr.9 pilotat de Virginia Thomas a executat o misiune de recunoaştere avându-l la bord pe generalul Petrescu.
În ziua de 14 iulie 1943, Mariana Drăgescu aflată la manşa avionului RWD-13 nr.1 a executat împreună cu Stela Huţanu o recunoaştere aeriană pe ruta: Simferopol- Kerci- Simferopol.
Aviatoarea Smaranda Brăescu a îndeplinit cu avionul RWD-13 nr.5, în ziua de 19 iulie 1943, o misiune de recunoaştere pe traseul: Simferopol- Kerci- Simferopol, fiind însoţită de Stela Huţan Palade-Palade.
La 22 septembrie 1943 se sfârşeşte cea de-a treia campanie a Escadrilei Sanitare.
O parte dintre aviatoare vor fi încadrate la Centrul de Antrenament al Aviaţiei de la Clinceni.
Mariana Drăgescu se întorce pe front în vara anului 1944 unde execută misiuni până în luna august 1944. La transportul aerian al răniţilor nu va mai participa nicio aviatore.

Dupa instaurarea regimului comunist, rasplata lor a fost inchisoarea, eliminarea din aviaţie şi marginalizarea. Celebre în anii războiului, aceste aviatoare au intrat intr-un complet anonimat în primele decenii postbelice, pentru a fi redescoperite mult dupa 1989. Mariana Drăgescu, ajunsă la o vârstă venerabilă, se pare ca este azi singura supravieţuitoare a Escadrilei Albe şi reprezintă un adevarat simbol feminin al aviaţiei române. Dacă mulţi piloţi din Aviaţia Regală au înfundat puşcăriile comuniste în anii postbelici, (amintesc de Tudor Greceanu, Horia Agarici, Hariton Duşescu, Sorin Tulea, Gheorghe Spulbatu,Virginia Duţescu, Nadia Russo – Bossie (dupa casatoria cu Ghe.Bossie pe care l-a cunoscut la Lătesti in Bărăgan unde avea domiciliul forţat) , doamna Drăgescu se poate considera… norocoasă.
A scapat “usor”, numai cu excluderea din aviaţie în 1955, când a fost pur şi simplu dată afară fară nicio explicaţie. ”

BIBLIOGRAFIE

– Valeriu Avram, Contribuţia aviaţiei la progresul societăţii româneşti, la afirmarea sa pe plan înternaţional,între anii 1920-1940, Teză de doctorat susţinută la Facultatea de Istorie- Universitatea Bucureşti în ziua de 9 iulie 1999, p.242
– Ibidem.
– Serviciul Istoric al Armatei-S.I.A, Fond Subsecretariatul de Stat al Aerului-SSA,dosar 537,f.34.Valeriu Avram, Teză de doctorat,p.242
– S.I.A.,F.803, dosar 21,f.85,f 87
– Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu, Ed.Vremea, Bucureşti, 2010,p.61 ( Eleonora ARBĂNAŞ)