Sport
Cei mai buni marcatori din istoria Ligii Campionilor
Noul sezon din Liga Campionilor a debutat în această săptămână cu primele 16 partide din faza grupelor, iar golurile au venit în număr destul de mare, e drept, nu în toate meciurile de la care așteptam mult spectacol (vezi Borussia Dortmund vs. FC Barcelona 0-0). Cele mai multe goluri au fost marcate în partida dintre austriecii de la Red Bull Salzburg și belgienii de la Genk, încheiată cu victoria gazdelor, 6-2. Jumătate din reușitele celor din Salzburg au fost opera norvegianului Erling Braut Haland, care, alături de mijlocașul de 26 de ani Mislav Orsic – de la Dinamo Zagreb, tot cu 3 goluri marcate (croații au realizat surpriza rundei inaugurale, câștigând cu 4-0 în fața Atalantei), urcă astfel pe locul 1 în topul marcatorilor după această prima rundă din faza grupelor UCL 2019/2020.
Și fiindcă noul sezon a început destul de promițător din punct de vedere al golurilor (40 în total), cu o medie de 2.5 reușite pe meci, haideți să ne amintim care sunt jucătorii care au câștigat titlul de golgheter al celei mai importante competiții fotbalistice intercluburi europene, începând cu ediția 1992/1993.
Topul marcatorilor în UEFA Champions League, pe ani:
1992–1993: Franck Sauzée – Marseille (5)
1993–1994: Ronald Koeman – Barcelona (8), Wynton Rufer – Werder Bremen (8)
1994–1995: George Weah – Paris Saint-Germain (7)
1995–1996: Jari Litmanen – Ajax Amsterdam (9)
1996–1997: Milinko Pantić – Atlético Madrid (5)
1997–1998: Alessandro Del Piero – Juventus Torino (10)
1998–1999: Andriy Shevchenko – Dinamo Kiev (8), Dwight Yorke – Manchester United (8)
1999–2000: Mário Jardel – FC Porto (10), Rivaldo – Barcelona (10), Raúl – Real Madrid (10)
2000–2001: Raúl – Real Madrid (7)
2001–2002: Ruud van Nistelrooy – Manchester United (10)
2002–2003: Ruud van Nistelrooy – Manchester United (12)
2003–2004: Fernando Morientes – AS Monaco (9)
2004–2005: Ruud van Nistelrooy – Manchester United (8)
2005–2006: Andriy Shevchenko – AC Milan (9)
2006–2007: Kaká – AC Milan (10)
2007–2008: Cristiano Ronaldo – Manchester United (8)
2008–2009: Lionel Messi – Barcelona (9)
2009–2010: Lionel Messi – Barcelona (8)
2010–2011: Lionel Messi – Barcelona (12)
2011–2012: Lionel Messi – Barcelona (14)
2012–2013: Cristiano Ronaldo – Real Madrid (12)
2013–2014: Cristiano Ronaldo – Real Madrid (17)
2014–2015: Cristiano Ronaldo – Real Madrid (10), Lionel Messi – Barcelona (10), Neymar – Barcelona (10)
2015–2016: Cristiano Ronaldo – Real Madrid (16)
2016–2017: Cristiano Ronaldo – Real Madrid (12)
2017–2018: Cristiano Ronaldo – Real Madrid (15)
2018–2019: Lionel Messi – Barcelona (12)
După cum probabil vă așteptați, portughezul Cristiano Ronaldo, cu 7 titluri, și argentinianul Leo Messi, cu 6 titluri, ocupă primele poziții în topul marcatorilor UEFA Champions League. De altfel, conform cotelor oferite de agenția de pariuri online Unibet, cei doi rămân și în acest an principalii favoriți la titlul ,,Cel mai bun marcator în UCL 2019/2020’’, ambii fiind creditați cu aceeași cotă, 7.00. În mod oarecum surprinzător, pe poziția a treia în topul favoriților a urcat deja Erling Haland (Red Bull Salzburg), a cărui cotă este 10.00, iar pe 4 și 5 se află Raheem Sterling (Manchester City) și Timo Werner (Leipzig), ambii cu cota 12.00. În top 10 se mai află Sergio Aguero (Manchester City) – cota 14.00, Robert Lewandowski (Bayern Munchen) – cota 14.00, Mohamed Salah (Liverpool) – cota 16.00, Harry Kane (Tottenham) – cota 18.00 și K. Mbappe (PSG) – cota 18.00.
Featured
Cer inchis pentru legenda T-38: Pentagonul oprește zborurile intregii flote după incidentul din Mississippi
Forțele Aeriene au impus o „pauză operațională la nivelul întregii flote” pentru aeronavele T-38 Talon, decizie intrată în vigoare imediat. Măsura radicală de a reține la sol toate aparatele de acest tip a fost luată „dintr-o prudență extremă”, în urma prăbușirii unui avion T-38 pe data de 12 mai. Incidentul a avut loc în apropierea Bazei Aeriene Columbus din Mississippi, însă, din fericire, cei doi piloți aflați la bord au reușit să se catapulteze în siguranță.
Investigații sub presiune și verificări riguroase
Această suspendare a activității este menită să faciliteze investigația în curs privind cauzele accidentului, permițând experților să localizeze și să evalueze probele de la locul impactului. Obiectivul principal este garantarea siguranței personalului navigant și a echipamentelor implicate în operațiunile cu T-38. Durata acestei pauze rămâne momentan nedeterminată, reluarea zborurilor fiind condiționată de finalizarea analizelor de inginerie și de dezvoltarea unui proces de inspecție amănunțit.
Antrenament în simulator și mentenanță corectivă
Inspecțiile tehnice, menite să identifice orice problemă structurală sau de sistem ascunsă, sunt programate să înceapă chiar din această săptămână. Fiecare aeronavă T-38 va putea reveni în serviciu doar după ce trece testele și primește eventualele reparații necesare. Între timp, pentru a menține nivelul de competență și cerințele de zbor, echipajele se vor concentra pe antrenamente intensive în simulatoare de zbor.
Sfârșitul unei ere: Tranziția către T-7 Red Hawk
Intrat în serviciu în anul 1961, T-38 Talon a fost, timp de peste șase decenii, coloana vertebrală a instruirii piloților de vânătoare și de bombardiere. Totuși, vechimea platformei a făcut ca mentenanța acestor avioane să devină o provocare tot mai mare pentru logistica militară. Viitorul instruirii aeriene aparține noului model T-7 Red Hawk, produs de Boeing, a cărui producție a fost aprobată recent. Se estimează că noul avion, cu un design modern adaptat tehnologiilor de ultimă generație, va fi gata să preia pregătirea tinerilor aviatori începând cu anul 2028.
Administratie
Investiție în viitor: Copiii din Prahova descoperă tainele artelor marțiale fără niciun cost
Într-o eră a sedentarismului, Consiliul Județean Prahova lansează o ofensivă pentru sănătate și disciplină, susținând proiectul „alPHa Karate”. Inițiativa transformă sportul dintr-un privilegiu într-un drept accesibil tuturor copiilor din comunitate.
Prahova face un pas hotărât spre susținerea tinerei generații, punând accent pe educația prin mișcare și dezvoltarea armonioasă. Conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Prahova, instituția sprijină activ proiectul „alPHa Karate”, o platformă sportivă menită să aducă disciplina artelor marțiale mai aproape de inima comunității. Deși primii pași pe tatami au fost deja făcuți, organizatorii anunță că porțile rămân deschise pentru noi înscrieri.
Bariere financiare eliminate: Sport de performanță cu zero costuri
Pilonul central al acestui program este accesibilitatea totală. Într-un context economic dificil, proiectul „alPHa Karate” elimină orice barieră financiară, fiind dedicat exclusiv copiilor și oferit 100% gratuit. Această inițiativă, susținută de autoritățile județene, urmărește să ofere șanse egale fiecărui copil, indiferent de mediul din care provine, transformând sportul într-un instrument de incluziune socială și progres personal.
Disciplină în loc de presiune: Filosofia unui stil de viață echilibrat
Spre deosebire de cluburile sportive axate strict pe rezultate imediate și trofee, programul promovat de Consiliul Județean Prahova propune o abordare diferită: dezvoltarea caracterului în detrimentul presiunii competiționale. Antrenamentele nu sunt orientate către participarea la concursuri, ci spre cultivarea unor valori fundamentale: respectul, încrederea în sine și autodisciplina.
Programul este conceput special pentru începători, oferind un mediu sigur și primitor unde copiii pot învăța în propriul ritm. Cu o frecvență de doar o ședință pe săptămână, cursurile sunt ușor de integrat în programul școlar, oferind micuților o supapă necesară de energie și relaxare activă.
Cum pot fi înscriși micii karateka: Pașii către o viață activă
Părinții interesați să le ofere copiilor lor șansa de a face parte din această „școală a caracterului” au la dispoziție modalități rapide de înscriere. Procesul a fost simplificat pentru a încuraja participarea masivă a tinerilor din județ.
Înscrierile se pot face prin completarea unui formular online, o metodă rapidă și eficientă de a asigura un loc pe tatami. De asemenea, pentru părinții care doresc informații suplimentare sau preferă înscrierea telefonică, organizatorii pot fi contactați la numărul de telefon: +40 775 653 646.
Prin acest proiect, județul Prahova demonstrează că investiția în sportul de masă reprezintă, de fapt, cea mai sigură investiție în sănătatea și educația viitoarelor generații.
Sport
Retrogradează Petrolul? Specialiștii s-au pronunțat
Petrolul a pierdut în deplasare cu Farul Constanța (0-2), în prima etapă a Play-out-ului SuperLigii, și a ajuns în zona barajului pentru menținerea în primul eșalon. Echipa antrenată de Eugen Neagoe are doar patru puncte peste locul 9, care echivalează cu retrogradarea directă.
Înaintea eșecului de la Ovidiu, „lupii” pierduseră un singur meci din ultimele șapte (1-2 în deplasare cu CFR Cluj). În rest, aveau la activ trei victorii (1-0 acasă cu Unirea Slobozia, 2-1 acasă cu FC Argeș, 1-0 în deplasare cu FC Botoșani) și trei egaluri (1-1 în deplasare cu Dinamo, 1-1 în deplasare cu Rapid și 1-1 acasă cu Csikzereda).
Așadar, elevii lui Neagoe nu au pierdut cu Dinamo, Rapid și FC Argeș, formații din Play-off. Aceste rezultate spun ceva despre forța „galben-albaștrilor”, care în mod normal ar trebui să iasă din zona periculoasă.
În acest moment, în lupta pentru evitarea retrogradării sunt implicate cinci formații:
- Locul 6 în Play-out – Csikszereda Miercurea Ciuc (19 puncte)
- Locul 7 – Petrolul (16 puncte)
- Locul 8 – Unirea Slobozia (13 puncte) – a beneficiat de rotunjire
- Locul 9 – FC Hermannstadt (12 puncte) – a beneficiat de rotunjire
- Locul 10 – Metaloglobus București (7 puncte)
Echipa de pe locul 8 din Play-out va juca barajul de menținere/promovare cu formația clasată pe locul 3 în Play-off-ul Ligii a 2-a, iar echipa de pe 7 o va întâlni pe ocupanta locului 4 din Liga a 2-a. Primele trei criterii de departajare pentru stabilirea ierarhiei finale din Play-out sunt următoarele:
- Numărul de puncte
- Rotunjirea punctajului (au întâietate echipele care nu au beneficiat de rotunjire)
- Poziția ocupată în clasamentul sezonului regular.
Basarab Panduru: „Petrolul nu are cum să retrogradeze”
Mai mulți specialiști care apar la emisiunile televizate, printre care Basarab Panduru, sunt de părere că Petrolul ar trebui să rămână în SuperLiga. „Petrolul nu are cum să retrogradeze cu Neagoe, știe campionatul. O văd bine pe Petrolul în momentul acesta, dar se joacă. Play-out-ul este complicat”, a spus fostul internațional.
Aceeași părere o au și specialiștii de la casele de pariuri, care au calculat șansele de salvare pe care le are fiecare echipă. Potrivit cotelor Superbet, în cel mai mare pericol se află Metaloglobus (cotă 1.01 să cadă în „B”), urmată de FC Hermannstadt (2.15) și de Unirea Slobozia (cotă 2.25). Petrolul are cota 4.50, mai mică totuși decât a celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc (5.50).
Ce meciuri mai sunt de jucat în Play-out:
- Cu Metaloglobus în deplasare
- Cu Csikszereda acasă
- Cu Unirea Slobozia în deplasare
- Cu FC Hermannstadt acasă
- Cu FCSB în deplasare
- Cu UTA Arad acasă
- Cu FC Botoșani în deplasare
- Cu Oțelul acasă
Cel mai greu meci în deplasare este cel de la București, cu FCSB, în ciuda sezonului slab pe care îl are echipa lui Gigi Becali.

Lipsa concentrării, problema principală
Erorile neforțate din defensivă l-au exasperat pe Eugen Neagoe, care a răbufnit după înfrângerea în fața Farului: „Suntem Moș Crăciun! La toate echipele, care au probleme, noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă.
Nu e prima dată când se întâmplă asta. Sper că au înțeles și să termine cu cadourile astea. E o luptă dificilă în play-out. Depinde de fiecare echipă și de fiecare joc în parte”.
Lipsa concentrării reprezintă o problemă și pentru jucătorii ofensivi, nu numai pentru apărători. Chică-Roșă, de două ori, și Gicu Grozav (62) nu au reușit să îl învingă pe goalkeeper-ul „marinarilor” din situații bune. Poate că roata norocului se va întoarce în meciul cu Metaloglobus.
-
Exclusivacum 2 zilePensionarul de lux și împăratul șuruburilor: IPJ Prahova, statul care plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la Dedeman – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XV)
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor, noua agenție de plasare în sindicate: Șefa de secție face casting cu subalternele
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova, manual de distrus un județ: când „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII)
-
Exclusivacum 3 zileCatedrala Jmecheriei: IPJ Prahova între doctorul‑Dumnezeu cu TID, școlărița în fundul gol și cămătăria de la CAR. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XIV)
-
Exclusivacum 4 zileINSPECTORATUL DE PROTECȚIE AL JMECHERULUI PRAHOVEAN. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XIII)
-
Exclusivacum 5 zileJudecătorul „culoarului negru”, promovat vicepreședinte: cum se răsplătește în Prahova călcatul în picioare al unui handicapat
-
Exclusivacum 22 de oreFurați la stat, furați la pensie: jaf cu ștampilă oficială în lumea militarilor și polițiștilor
-
Exclusivacum 4 zileComisii de disciplină la mișto și destituiri din concediu medical in M.A.I.: manualul de abuz „made in instituție”



