Actualitate
Mahării CHELARU FLORIN, DAMIAN ADRIAN ȘI ACOLIȚII LOR DIN LA PIOVRA DIN NĂVODARI (EPISODUL IV)
Preluare (Incisiv National)
În EPISODUL IV, asa cum am promis, vom face o încadrare juridică preliminară a faptelor, care – la prima vedere – putem afirma (precizam in articolul anterior), fără teamă de a greși, că sunt:
- Luarea de mită (art. 289 C. Pen.);
- Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.)’
- Uzul de fals (art. 323 C. pen);
- Falsul în declaraţii (art. 326 C. pen.), Înşelăciunea (art. 244, alin. 1);
- Constituirea unui grup infracţional organizat (art. 367, alin. 1).
De acum, nu ne mai surprinde nimic în Năvodari, edilii moștenind corupția și abuzurile unii de la alții (cu pasiv și activ, ca la masa succesorală!).
Inainte de a ne tine de promisiune facem o precizare esentiala.
Din mediul intim al coruptului DAMIAN ADRIAN a reiesit ca acesta a declarat ca nu intelege dezvaluirile noastre, nu intelege faptele savarsite si nici nu realizeaza in ce grupare de crima organizata a activat. Pe bune?
Pentru improspatarea „memoriei” acestui membru al crimei organizate ce a actionat impreuna cu consoarta sa pe raza UAT oraș Năvodari, jud. Constanța, ii facem un scurt rezumat, pe intelesul sau si pe intelesul organelor de cercetare penala.
Sa cada cortina!
Născut în anul 1972 în judeţul Bacău, CHELARU FLORIN, 47 de ani, căsătorit, cu doi copii, a absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii din Iaşi. Între anii 1997 şi 2000 a fost şef Serviciu Instalaţii în cadrul Petromidia SA. În anii 2005-2009 a fost preşedinte al PNL Năvodari şi consilier local. A fost ales viceprimar al oraşului Năvodari în anul 2008.
Nota: Din ratiuni veroase personale si de afaceri oneroase, s-a transferat de la PNL la PSD.
În prezent, deține din iunie 2016, mandatul de primar al orașului Năvodari, la inceputul caruia, prima grija a fost sa dea, prin Consiliul Local Năvodari, Hotărârea nr. 283/22.07.2016. Nu reproducem întocmai titlul acestei hotărâri, fiind prea lung și prea alambicat. Însă, precizăm că se referă la stabilirea unor reguli pentru înstrăinarea terenurilor din domeniului public și privat al localității. Hotărârea este ca o piatră de temelie a viitoarelor sale afaceri. Și, totodată, ca o declarație de interese… imobiliare făcută de CHELARU încă din primele zile de mandat. Un accent deosebit în regulamentul votat cade pe procedura de atribuire a unor terenuri în superficie (sub denumirea de ”constituire a dreptului de superficie” – art. 693 – 702 C. civ.).
Omul de afaceri DINU ELENA din Năvodari a decis, în anul 2015, să înceapa o colaborare în afaceri cu DAMIAN ADRIAN, având ca obiect generic achiziționarea de terenuri de pe piata privata de către aceasta și construirea impreuna sau de către asociat/asociați, pe acestea, a unor imobile rezidențiale (case/vile), pe care, apoi, să le înstrăineze împreună, împărțind profitul (ca scop legal al oricărei întreprinderi comerciale efectuată în domeniul imobiliar).
Aceasta a considerat că acționeaza pe o piață concurențială, ale cărei greutăți si le-a asumat, dar nu una ostilă și guvernată de liderii informali si complicii lor, adepți ai metodelor și mijloacelor frauduloase și abuzive, unele de tip mafiot (adverb utilizat conștient).
Din analizarea tuturor contractelor și a celorlalte înscrisuri probante pe care le-am studiat si care au fost deja anexate la plângere penală, am constatat fără putință de tăgadă că:
– Omul de afaceri DINU ELENA NU a intrat în raporturi juridice de drept civil având ca obiect imobile din domeniul public sau privat al UAT Năvodari;
– A acționat în limitele legalității sub aspectul conținutului și formelor operațiunilor sale economico – comerciale, nu a solicitat și nu a primit avantaje ilegale, necuvenite de la autoritatea publică administrativă locală în procesul de obținere a avizelor, aprobărilor, acordurilor administrative (certificate de urbanism, autorizații de construire etc.), asa cum au incercat anumite ziare online obscure sa acrediteze ideea;
– A manifestat maximă înțelegere cu privire la depașirea unor dificultăți inerente care au apărut, dovedind fair-play și altruism, probă de netăgăduit stând contractele de donație (doua la numar), de împrumut (două) și creditare societate (a SC AQUA FORCE SRL a asociatului DAMIAN ADRIAN);
– A făcut eforturi loiale pentru stingerea pe cale amiabila, prin Conventie de dare în plata a datoriilor pe care soții DAMIAN le aveau față de aceasta creditoare si Contract de recunoastere definitiva si irevocabila si ratificare a conditiilor si clauzelor stipulate intr-un Contract de asociatiune in participatiune;
– A căutat să identifice cele mai potrivite și reciproc avantajoase acte juridice care să așeze raporturile juridice dintre acestia în limitele lor reale că întindere și valoare (apartamentare, dezmembrare și partaj voluntar, dezlipire, act de transfer intrapatrimonial);
– a încheiat 6 (șase) asocieri în participațiune cu diverși parteneri, colaboratori din rândul oamenilor de afaceri din localitate pentru a dezvolta infrastructura rezidențială a orașului, condiție primordială pentru progresul turismului în Năvodari (locuri de cazare).
Menționam că, anterior, si-a asigurat un consistent capital de lucru:
- Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 1379/07.06.2013de BNPA Gheorghe Doina și Gheorghe Alina din orașul Ovidiu, omul de afaceri DINU ELENA a cumpărat de la Gusu Ionelia din Constanța terenul situat în intravilanul arabil al orașului Năvodari (tarla 24, parcelă A158/5/66, lot 2), jud. Constanța, în suprafață de 1081 mp, prețul de 32.000 euro achitată în trei rate cu un avans de 2000 euro (nr. cadastral 1510/1 înscris în Cartea Funciară a localității Năvodari sub nr. 106262);
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 160/21.01.2016 de BNP „Laura Badiu și Lidia Drăgan” din București, numită Moldovan Alida-Maria a vândut omului de afaceri DINU ELENA și lui DAMIAN ADRIAN, în coproprietate – în cote părți egale de ½ pentru fiecare, terenul având categoria de folosință „curți construcții” în suprafață de 1.106 mp situat în intravilanul orașului Năvodari, Mamaia-Sat, str. M9, FN, lot 2/1 jud. Constanța cu prețul de 81.000 euro.
Astfel, în perioada 2015-2016 a construit, în calitate de persoană fizică, pe un teren proprietatea sa personală, situat în Năvodari, str. M13, un număr de 3 (trei) case pe care, ulterior, le-a vândut.
Aportul acesteia personal la edificare acestor trei imobile a fost:
– Terenul proprietate personală pus la dispoziție pentru construirea caselor cu o valoare în suma de 40.000 euro;
– Suma de 35.000 euro, bani personali investiți în achiziționarea materialelor de construcții necesare punerii în opera;
– Suma de 18.000 euro reprezentând contravaloarea manoperei.
În perioada edificării construcțiilor, a achitat cu titlu de avans suma de 10.000 euro pentru cumpărarea unui alt teren a cărui valoare totală a fost de 81.000 euro, imobil plătit integral în luna ianuarie 2016 (respectiv Contractul de vânzare autentificat prin Încheierea nr. 160/21.01.2016 de BNP „Laura Badiu și Lidia Drăgan” din București, prin care MOLDOVAN ALIDA-MARIA le-a vândut omului de afaceri DINU ELENA, și lui DAMIAN ADRIAN, în coproprietate – în cote părți egale de ½ pentru fiecare, terenul având categoria de folosință „curți construcții” în suprafață de 1.106 mp situat în intravilanul orașului Năvodari, Mamaia-Sat, str. M9, FN, lot 2/1, jud. Constanța, cu prețul de 81.000 euro.
În dată de 11.10.2015, prin Încheiere de autentificare nr. 3820 , a fost achiziționat un teren 1106 mp situat pe str. M9, la care Dinu Elena a achitat suma de 10.000 euro avans plus diferența de 71.000 euro, suma totală de 81.000 euro fiind achitată din contul sau personal.
Notă: Este vorba de Promisiune bilaterală de vânzare autentificată prin Încheierea nr. 3820/11.11.2015 de BNP „Laura Badiu și Lidia Drăgan” din București, prin care MOLDOVAN ALIDA-MARIA s-a obligat să omului de afaceri DINU ELENA, și lui DAMIAN ADRIAN (căsătorit cu Damian Elena), în coproprietate – în cote părți egale de ½ pentru fiecare, terenul având categoria de folosință „curți construcții” în suprafață de 1.106 mp situat în intravilanul orașului Năvodari, Mamaia-Sat, str. M9, FN, lot 2/1 jud. Constanța (nr. cadastral 114139, intabulat în CF nr. 114139 a OCPI Constanța, BCPI Constanța, de sub AI-A1 Imobilul și de sub B.ÎI-B2 Proprietatea), cu prețul de 81.000 euro.
Menționam că, omul de afaceri nu a dorit să faca un contract de împrumut de bani cu numitul DAMIAN ADRIAN pentru suma de 40.500 euro, obligația sa de plata la cumpărarea terenului de mai sus, deoarece avea încredere în „domnia sa” și nu îsi punea problema nerecuperarii acestei sume de bani. Pe terenul achiziționat au fost construite 7 imobile. În urmă vânzări acestor 7 imobile a rezultat suma de 300.000 euro.
Cu suma rezultată mai sus, 300.000 euro, a fost achiziționat pe str. M9 un teren în suprafață de 4274 mp, neținandu-se cont de faptul că terenul din care a rezultat acest profit a fost achitat integral de omul de afacei Dinu Elena și, așadar, aceasta a fost prejudiciată cu suma de 81.000 euro.
Acest teren a fost dezmembrat in 4 loturi:
- – unul cu suprafață de 1500 m cumpărat de SC IAN INVEST TRANS SRL, Contract de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 692/24.03.2017 emisă de Societatea Profesională Notarială Săcăleanu din Năvodari, prin care vânzătorii DAMIAN ADRIAN în nume propriu și în calitate de mandatar al soției sale, DAMIAN ELENA, și DINU ELENA au vândut către SC IAN INVEST TRANS SRL, sat Buda, com. Blăgesti, FN, jud. Bacău, reprezentată prin mandatar Ceasăr Ionel, terenul intravilan, fără construcții, categoria de folosință „curți construcții”, în suprafață de 1.500 mp – din măsurători, situat în Năvodari, Mamaia-Sat, str. M9, FN, Lot 1/1/1, rezultat din dezlipirea terenului de 3647 mp cumpărat pe 16.11.2016 de la Munteanu Angela, în trei loturi de sine stătătoare, din care face parte și Lotul 1/1/1 de 1500 mp, dezlipire consemnată în Încheierea de autentificatre nr. 350/13.03.2017.
Prețul tranzacției: 243.500 euro.
TOATĂ SUMA S-A VIRAT ÎN CONTURILE escrocului DAMIAN ADRIAN:
- în ziua semnării contractului, 24.03.2017, suma de 38.500 EURO RO91BTRL0140120H64117XX DE LA BANCA TRANSILVANIA și,
- până la 01.09.2017, 205.000 euro în același cont.
- b)– unul cu suprafață de 600 mp, lot cumpărat de Tutoveanu Ana-Maria, prin mandatar Mitran Margareta, în valoare de 000 euro,Contract de vânzare autentificat prin Încheierea nr.145/01.02.2017 de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari, prin care soții DAMIAN ADRIAN și ELENA și DINU ELENA au vândut numitei TUTOVEANU ANA-MIRUNA din Brașov, prin mandatar Mitran Margareta, un teren intravilan – liber de construcții, în suprafață de 600 mp, situat pe teritoriul cadastral al Orașului Năvodari, Mamaia-Sat, str. M9, FN (lot ½,, jud Constanța, identificat cu nr. cadastral 115611), anterior terenul fiind dobândit în cote egale de proprietari prin Contractul de vânzare autentificat prin Încheierea nr. 3450/16.11.2016 emisă de Biroul Individual Notarial Munteanu Simona Daniela din Adjud, jud. Vrancea, de la numită Munteanu Angela și dezlipit în două loturi distincte cu nr. cadastrale diferite, 115611 și 115612 în baza Actului de Dezlipire autentificat sub nr. 143/01.02.2017 autentificat de de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari.
- c)– unul cu suprafață de 876 mp, cumpărat de către Moruzi PetruToader, prin Contract de vânzare încheiat între vânzătorii DAMIAN ADRIAN în nume propriu și în calitate de mandatar al soției sale, DAMIAN ELENA, și DINU ELENA și cumpărătorul Moruzi Petru Teodor cu domiciliul ales în Năvodari, având ca obiect terenul intravilan liber de construcții, categorie de folosință „curți-construcții”, situat în Năvodari, Bulevardul Mamaia Nord, nr. 26 (fosta Mamaia-Sat, str. M9, FN, lot 1/1/3) în suprafață de 876 mp, înscris în CF Năvodari, prețul ferm plătit fiind de 640 euro, echivalentul a 558.012 lei. Actul a fost autentificat prin Încheierea nr. 418/28.03.2017 la Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari.
- d)– unul cu suprafață de 1298 mp,cumpărat de către INTERIOR STORE DEVELOPMENT SRL, – Contract de vânzare-cumpărare încheiat între DAMIAN ADRIAN, în nume propriu și de mandatar al soției sale DAMIAN ELENA și DINU ELENA, pe de o parte, în calitate de vânzători și SC INTERIOR STORE DEVELOPMENT SRL Constanța, reprezentată prin asociat unic și administrator MUȘAT ADRIAN EDUARD și persoană fizică COVACI FLORIN din Constanța, pe de altă parte în calitate de cumpărători prin care s-a vândut, respectiv cumpărat, întregul drept de proprietate asupra terenului intravilan, având catefgoria de folosință „curți construcții”, în suprafață de 298,00 mp, situat în orașul Năvodari, Bulevardul Mamaia-Nord nr. 26A (fost str. M9, FN, lot 1/1/2), jud. Constanța, la prețul de 181.700 euro. Actul a fost autentificat la Societatea Profesională Notarială – BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAȚI DOINIȚA CRIȘAN și DELIA CRIȘAN din Constanța prin Încheierea nr. 432/24.03.2017;
Suma totala rezultata in urma vanzarii celor patru loturi a fost de 625.840 euro.
Din acest total, omul de afaceri DINU ELENA a încasat suma de 122.640 euro, restul de 503.200 euro a fost încasat de DAMIAN ADRIAN și DAMIAN ELENA. Încasările sunt dovedite cu ordine de plata. În urmă unui calcul simplu se poate observă că escrocul DAMIAN ADRIAN trebuia să îi restituie omului de afaceri Dinu Elena o diferența de 190.280 euro.
Ulterior, DAMIAN ADRIAN a achiziționat un teren pe str. Albinelor, Fabrică de Pâine, Secția nr. 12, Năvodari, actele de vânzare cumpărare pentru acest teren au fost făcute pe numele DAMIAN ADRIAN, omul de afaceri Dinu Elena nefiind la ora aceea în localitate.
Valoarea terenului este de 168.000 euro. Din această sumă, Dinu Elena a achitat 84.000 euro, sumă ce se adaugă diferenței de 190.280 euro ce trebuia a ii fi restituită ,contribuție ce poate fi dovedită prin Declarația notarială nr 491/11.04.2017 dată de DAMIAN ADRIAN.
Notă: Este vorba de Declarația notarială a lui DAMIAN ADRIAN autentificată prin Încheierea nr. 491/11.04.2017 de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari, prin care recunoaște că, la achiziția de către declarant a cotei sale indivize de 1/3 din terenul intravilan de la adresa str. Albinelor, nr. 11, Fabrică de Pâine Năvodari, a contribuit și doamna DINU ELENA, căreia îi revine cota de 1/2 (1/6) din terenul în suprafață de 7.152 mp.
Pentru a acoperi datoria acumulată au fost întocmite:
– Convenție de dare în plată autentificată prin Încheierea nr. 1610/20.12.2018 de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari, încheiată între între DINU ELENA și DAMIAN ADRIAN și DAMIAN ELENA, în valoare 157.280 euro și
– Contractul de împrumut încheiat între DINU ELENA și DAMIAN ADRIAN și DAMIAN ELENA autentificat prin Încheierea nr. 1609/20.12.2018 de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari, prin care, DINU ELENA, i-a împrumutat pe soții DAMIAN cu suma de 33.000 euro, fără dobânda remuneratorie și penalizatoare, cu scadență la sfârșitul lunii aprilie 2019.
Diferența de 84.000 euro nu a fost recuperată niciodată!
În data de 23.03.2017, a fost achiziționat un teren în suprafață de 821 mp, în Năvodari, Mamaia – Sat , Sola 25. Valoarea terenului, 70.000 euro, a fost achitată integral de către DAMIAN ADRIAN, Dinu Elena neavând fonduri la momentul respectiv.
Notarul a refuzat trecerea sa în Contractul de Vânzare cumpărare. Pentru partea sa de 35.000 euro a fost încheiat un Contract de împrumut sub semnatură privată, fără dată certă, NR. 9, care a primit ulterior, in mod fals, necorespunzator adevarului, data de 23.03.2017, emisă de Biroul Individual Notarial Stoica Andrei din Constanta, fara stiinta omului de afaceri DINU ELENA.
Într-o discuție privată cu partenerul sau, DAMIAN ADRIAN, au stabilit că suma achitată de acesta în data de 11.10.2015, prin Încheierea de autentificare nr. 3820 pentru terenul de 1106 mp situat pe str. M9, teren ce valora 81.000 euro, parte dumnealui de 40.500 euro să se stingă cu datoria mea de 35.000 euro.
Relațiile profesionale dintre omul de afaceri Dinu Elena si „procuratorul” Damian Adrian s-au deteriorat și au stabilit de comun acord să încheie colaborarea.
La momentul acestei discuții DAMIAN ADRIAN îi datora suma de 84.000 euro!
DAMIAN ADRIAN nu a înțeles să achite această datorie, ba – mai mult – acesta a profitat de buna credință a omului de afaceri Dinu Elena și încrederea pe care i-a acordat-o în toată această perioada de timp, prin punerea la dispoziție a banilor proprii, fără a-i cere vreo socoteală și speculează faptul că a încheiat un contract de împrumut de bani pentru a putea avea calitatea de coproprietar, în contul datoriei acestuia de 40.500 euro, ba mai mult a înaintat un ordin de executare silită pentru proprietatea în care aceasta locuieste! Aici vom reveni in episodul urmator cu mafia executorilor si judecatorilor afiliata acestei grupari de crima organizata. Promitem, vor cadea multe capete din aceste categorii profesionale!
Cu alte cuvinte, în loc să intervină o compensare pentru suma de 40.500 euro, escroscul Damian Adrian solicită executarea silită a omului de afaceri Dinu Elena și introduce cererii de executare pentru suma de 35.000 euro (conform contractului de împrumut având încheierea de dată certă nr. 9 din data de 23.03.2017), contract semnat cu bună credință pentru a putea dobândi calitatea de coproprietar în condițiile în care acesta, ulterior, urma să dea o declarație că a primt banii deoarece, real, avea o datorie la aceasta de 40.500 euro (și astfel s-ar fi stins datoriile dintre acestia).
Colaborarea cu primarul CHELARU FLORIN și SC VIACONSAVIS SRL:
Raporturile juridice civile cu numitul DAMIAN ADRIAN au intervenit pe fondul relației privilegiate si interesate a acestuia cu primarul orașului Năvodari, CHELARU FLORIN, în sensul că acesta – după ce a înșelat-o pe Dinu Elena in contracte / conventii si cu privire la creditele/debitele dintre acestia și și-a făcut un capital de lucru din banii acesteia – a început să lucreze în ,,parteneriat” cu primarul CHELARU, prin fel de fel de interpuși.
Astfel, sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune (mai multe acte) ce se contureaza cu claritate din situatia de fapt.
Înainte de a întrerupe relația de afaceri cu DAMIAN ADRIAN, Dinu Elena a incheiat o asociatiune in participatiune cu S.C. VIACONSAVIS SRL și DUMITRESCU MIHAIL (care nu a participat, in realitate, cu nimic la asociere – teren sau bani!), in care Dinu Elena a pus la dispoziție un teren în suprafață de 1081 mp de situat pe str. D7, Năvodari.
Terenul a fost achiziționat inițial de Dinu Elena de la Grosu Ionela în data de 07.07.2013, cu contractul de vanzare-cumparare autentificat cu Incheierea nr. 1379 de notarii publici asociati Gheorghe Doina și Gheorghe Alina.
Cum precizam anterior, DINU ELENA a încheiat un Contract de asociere în participațiune cu SC VIACONSAVIS SRL , str. Teilor, nr. 2, bl. C2, administrator VASILICĂ OCTAV și DUMITRESCU MIHAIL, care a avut la baza Contractul de donație autentificat prin Încheierea nr. 543/11.05.2016 emisă de BNP Paris Lucia, prin care donatoarea DINU ELENA, a donat donatarilor:
– SC „VIACONSAVIS” SRL Năvodari, reprezentată de VASILICĂ OCTAV și
– DUMITRESCU EMIL, persoană fizică,
o suprafață indiviză de 100 mp (evaluată la 34.200 euro), corespunzătoare procentului de 9,25% din terenul intravilan în suprafață de 1.081 mp, situat la nr. cadastral 106262.
Cealaltă suprafață indiviză de 981 mp, corespunzătoare procentului de 90,75% din teren, a rămas în proprietatea lui DINU ELENA.
Pe acest teren din str. D 7 Năvodari, SC VIACONSAVIS a construit un bloc de locuințe în regim de P+3-4E retras, în suprafață construită la sol de 369,72 mp, din care lui DINU ELENA îi reveneau în proprietate – conform cotelor de asociere în participațiune:
– Etajul I compus din șase apartamente de câte două camere fiecare și o garsonieră la nivelul 4 E retras.
Precizam că locația rezidențială este generoasă, foarte atrăgătoare, cu acces direct din Drumul European E87, la aprox. 300 m de malul Lacului Siutghiol, riverană cu “Ovidius Holiday” și “Zenit Residence”. Valoare fiecărui apartament este de 65.000 euro, iar garsoniera în valoare de 40.000 euro.
Având “ochiul format”, primarul CHELARU FLORIN a văzut imediat oportunitatea unei veroase “afaceri” și și-a trimis ciracii la înaintare, nimeni alții decât acoliții săi DAMIAN ADRIAN și ROȘU MIHAI BOGDAN (administrator al SC HAMM DISTRICT SRL Constanța, care a câștigat contractul de lucrări de taluzare pentru orașul … Năvodari de un miliard lei noi! ).
Nota: SC HAMM DISTRICT SRL Constanța are că principal obiect de activitate … creșterea porcinelor!!!

Reiteram ca, primul Contract de asociațiune în participațiune încheiat între DINU ELENA și SC VIACONSAVIS SRL reprezentată de VASILICĂ OCTAV, autentificat prin Încheierea nr. 224/02.03.2016 de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari a fost modificat, în parte, prin Contractul de asociațiune în participațiune încheiat între DINU ELENA, SC VIACONSAVIS SRL reprezentată de VASILICĂ OCTAV și DUMITRESCU MIHAIL autentificat prin Încheierea nr. 544/11.05.2016 de Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Năvodari).
Într-o discuție privată, partenerul sau, DAMIAN ADRIAN, i-a spus că trebuie să dau două apartamente și o garsonieră primarului prin interpuși, iar în locul acestora partenerul acesteia trebuia să îi dea inapoi două apartamente într-un bloc pe care acesta îl construia și nu era dat în folosință (zona „Hanul Piraților”)
Astfel darea de mita catre primarul CHELARU FLORIN s-a materializat prin:
- Unul dintre imobile (apartamente) a fost dat către DAMIAN ADRIAN cu titlu fals de donatie prin Contractul de donatie autentificat prin Incheierea nr. 193/02.2017 la Biroul Individual Notarial Paris Lucia din Navodari, prin care DINU ELENA a donat numitului DAMIAN ADRIAN – sub conditia incheierii unui Contract de asociatiune in participatiune pentru edificarea unui apartament de doua camere intr-un imobil de locuinte tip P+3E+4E retras pe tarlaua 24, parcela A158/5/66, lot 2, nr. cadastral 106262 – cota parte de 3/400 din terenul intravilan in suprafata de 1081 mp (la locatia susmentionata in paranteza), donatie evaluata la 8.000 lei;
- cel de al doilea (apartament) și garsoniera au fost date prin Contract de participațiune, contract ce are că și clauză atribuția financiară a participanților la lucrări, către Roșu Mihai Bogdan, acesta neavând nicio contribuție financiară în construirea imobilului.
Cele două apartamente promise de DAMIAN ADRIAN in noul lui bloc, nu au mai intrat în proprietatea lui Dinu Elena, ea fiind prejudiciată si cu contravaloarea acestora, 170.000 euro (65.000 euro + 65.000 euro + 40.000 euro), adica exact valoarea mitei data primarului CHELARU FLORIN[1].
Aceasta fiind infracțiunea de luare de mită, apreciem că se conturează cu evidență toate elementele constitutive și ale celorlalte infracțiuni: Complicitate la luare de mită (art. 48 C. Pen. rap. la art. 289 C. pen), Fals intelectual (art. 321 C. Pen.), Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.), Uzul de fals (art. 323 C. Pen), Falsul în declaraţii (art. 326 C. Pen.), și Participaţia improprie la fals în înscrisuri sub semnatură privată şi fals în declaraţii, cel puțin în fața executorilor judecătorești, instanțelor și notarilor publici (art. 52 C. Pen.).
Avand in vedere că sunt îndeplinite toate condițiile începerii urmăririi penale, persoana vătămată Dinu Elena a sesizat DNA STRUCTURA CENTRALA, DIICOT si SRI impotriva făptuitorilor, persoane fizice si juridice, constituite într-un grup infracțional organizat care acționează pe raza UAT oraș Năvodari, jud. Constanța.
Complexitatea si ramificatiile caracatitei ce a actionat pe raza UAT oraș Năvodari, jud. Constanța au condus si la sesizarea Serviciului Roman de Informatii, precum si a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Bucuresti-Structura Centrală aspecte ce nu le vom devoala inca pentru a nu periclita ancheta si deoarece acestea tin strict de siguranta nationala. (Gabriela Muntean).
[1] Având în vedere că un apartament are valoarea de vânzare de 65.000 euro, iar garsoniera de 40.000 euro, rezultă că Primarul CHELARU FLORIN a primit o mită de 170.000 euro.
Actualitate
Senatul respinge cererile lui Trump: fără un miliard de dolari pentru cuirasatul „Trump-class”
Senatul a prezentat o rezoluție de continuare bipartizană care va menține finanțarea guvernului federal până pe 11 decembrie, dar a refuzat în mod clar cererea Casei Albe de a aloca un miliard de dolari pentru programul cuirasatului Trump-class. Măsura urmărește să evite închiderea parțială a guvernului la 1 octombrie, când începe anul fiscal 2027.
Diferențe majore față de varianta Camerei Reprezentanților
Rezoluția Senatului diferă substanțial de cea adoptată deja de Cameră. În timp ce varianta Camerei asigură finanțare doar până pe 4 decembrie, Senatul propune o prelungire mai lungă. Mai important, senatorii au respins majoritatea cererilor de excepții bugetare (anomalii) solicitate de Pentagon, în special cele legate de apărare.
Respingerea finanțării pentru cuirasatul Trump-class
Una dintre cele mai importante cereri respinse a fost alocarea de un miliard de dolari pentru începerea lucrărilor de propulsie nucleară a viitorului cuirasat Trump-class. Fără această excepție, Pentagonul nu ar putea demara achizițiile anticipate necesare construcției navei. Senatul a decis să nu includă această sumă în rezoluție.
Fără flexibilitate pentru contractele multianuale de muniții
Senatorii au respins, de asemenea, o cerere importantă care ar fi permis Pentagonului să angajeze fonduri pentru cinci programe majore de muniții: interceptoarele PAC-3 pentru sistemul Patriot, rachetele de croazieră Tomahawk, rachetele aer-aer AMRAAM și două variante ale rachetelor Standard Missile-3. Fără această derogare, guvernul riscă penalități de anulare a contractelor multianuale din cauza cantităților negociate anterior.
În locul acestor flexibilități, Senatul a inclus doar prevederile standard care interzic Pentagonului să inițieze programe noi sau contracte multianuale folosind fondurile din rezoluția de continuare.
Fără scutire de la reducerile automate de cheltuieli
O altă cerere respinsă a vizat scutirea fondurilor de reconciliere aprobate anul trecut de la mecanismul de sechestrare (reduceri automate). Fără această excepție, aproximativ 8% din fondurile neangajate ar deveni indisponibile.
Următorii pași în Congres
Senatul urmează să voteze rezoluția în această săptămână, înainte de începerea vacanței de august. Camera Reprezentanților, deja în pauză, și-a adoptat propria variantă pe 21 iulie. Cele două texte vor trebui fie unificate, fie una dintre camere va trebui să adopte varianta celeilalte, pentru ca proiectul să ajungă pe masa președintelui Donald Trump.
Președinta Comisiei de buget din Senat, Susan Collins, a descris rezoluția drept „un pas important” pentru evitarea închiderii guvernului, în timp ce senatoarea Patty Murray a salutat faptul că textul limitează cererile de noi fonduri și flexibilități pentru Pentagon.
Actualitate
Scutul invizibil al Romei: Operațiunea secretă din Golf care a aruncat în aer scena politică italiană
Ceea ce trebuia să fie o misiune strategică discretă s-a transformat într-un scandal politic de proporții la Roma. Italia a desfășurat aproximativ 700 de militari în regiunea Golfului pentru a proteja națiunile partenere împotriva atacurilor iraniene, însă dezvăluirea detaliilor tehnice și a amplorii acestei prezențe a luat prin surprindere opoziția parlamentară, declanșând acuzații grave de lipsă de transparență.
Task Force Arabia: Avioane de vânătoare și radare de ultimă generație sub soarele deșertului
Prezența militară italiană, structurată pe două componente majore, reprezintă una dintre cele mai semnificative și riscante desfășurări de forțe ale Romei din ultimele decenii. Nucleul operațiunii, denumit Task Force Air-Arabia, include 400 de membri ai Forțelor Aeriene staționați în Arabia Saudită, Bahrain și Kuweit. Aceștia operează un arsenal impresionant: avioane Eurofighter pentru controlul spațiului aerian, aeronave E-550A pentru avertizare timpurie și avioane de transport KC-130J.
Pe lângă componenta aeriană, Italia a trimis în teren și Task Force Land-Arabia, un contingent de 260 de militari din cadrul forțelor terestre. Această unitate operează sisteme de apărare antiaeriană SAMP/T și radare Kronos, alături de tehnologia ACUS-E produsă de Leonardo, special concepută pentru a neutraliza amenințarea dronelor de mici dimensiuni. Importanța misiunii este subliniată de faptul că Roma a trimis echipamente de o raritate și complexitate extremă, a căror eventuală pierdere ar fi o lovitură grea pentru capacitatea națională de apărare.
Revolta în Parlament: „O răsturnare inacceptabilă a regulilor democratice”
Dezvăluirea publică a acestor detalii, apărută inițial pe site-ul Ministerului Apărării, a provocat o undă de șoc printre parlamentarii din opoziție. Partidul Democrat a reacționat dur, acuzând guvernul condus de Giorgia Meloni că a trimis sute de soldați în zone de criză fără un mandat clar și fără informarea prealabilă a legislativului. „Este o dovadă de lipsă de seriozitate politică”, au afirmat reprezentanții opoziției, contestând legitimitatea modului în care a fost gestionată operațiunea.
În replică, ministrul apărării, Guido Crosetto, a respins criticile, susținând că misiunea a fost aprobată încă din luna martie, în cadrul unei rezoluții care permitea redistribuirea forțelor în regiunile geografice deja autorizate. Totuși, amploarea tehnologică și riscul operațional par să fi depășit așteptările multor aleși de la Roma.
Vitrină tehnologică și câmp de antrenament împotriva Iranului
Dincolo de obiectivele strategice, misiunea din Golf are două mize esențiale. Pe de o parte, oferă armatei italiene ocazia rară de a acumula experiență operativă directă împotriva tehnologiilor militare iraniene, colectând date vitale despre apărarea antirachetă și lupta anti-dronă.
Pe de altă parte, există o dimensiune industrială evidentă. Prin desfășurarea sistemelor SAMP/T și a tehnologiilor anti-dronă de la Leonardo în condiții reale de conflict, Italia își transformă misiunea într-o veritabilă vitrină comercială. Succesul acestor echipamente sub presiunea atacurilor din Golf ar putea consolida poziția Italiei pe piața globală de armament, demonstrând că tehnologia națională este pregătită pentru cele mai dure provocări moderne.
Actualitate
Eșec la scară globală: Cum a pierdut cea mai puternică flotă din lume controlul asupra Strâmtorii Hormuz
În ciuda declarațiilor oficiale venite de la Comandamentul Central al SUA, realitatea de pe teren este una cruntă: Strâmtoarea Hormuz rămâne, în mare parte, blocată. Traficul maritim a scăzut la un nivel alarmant de 10% față de perioada de dinaintea conflictului, un fapt strategic care l-a forțat pe Președintele Donald Trump să suspende ordinele pentru un atac militar masiv, în încercarea de a redeschide această arteră vitală prin negocieri.
O victorie tactică, un dezastru strategic
Deși există voci care susțin că situația actuală nu reprezintă un eșec al Marinei, datele economice și realitatea geografică spun o altă poveste. Blocada asupra transporturilor iraniene prin strâmtoare a fost, într-adevăr, eficientă, punând o presiune imensă pe o economie deja șubredă. Totuși, această reușită este umbrită de un adevăr incomod: Iranul nu a fost neutralizat. În prezent, orice navă care îndrăznește să tranziteze zona are nevoie de permisiunea tacită a ambelor tabere, ceea ce transformă libertatea de navigație într-o simplă iluzie diplomatică.
Vina împărțită: Între ezitarea politică și lipsa de pregătire militară
Există tendința de a plasa întreaga responsabilitate pe umerii decidenților civili de la Washington. Este adevărat că trimiterea forțelor amfibii ale pușcașilor marini cu o întârziere de câteva săptămâni indică o lipsă de viziune în planificarea inițială. Totuși, armata nu se poate spăla pe mâini atât de ușor.
Cu bugete record în ultimii ani și cu o amenințare cunoscută de peste patru decenii, Marina pare să nu fi oferit liderilor politici opțiuni militare care să implice riscuri acceptabile. Când o flotă cu un buget de 248 de miliarde de dolari nu poate garanta siguranța unui coridor maritim, întrebările legate de eficiența investițiilor devin inevitabile.
Industria maritimă a votat: Eforturile americane sunt insuficiente
Testul suprem al succesului nu se află în comunicatele de presă ale Pentagonului, ci în registrele companiilor de asigurări și ale proprietarilor de nave. Dacă aceștia decid că riscul este prea mare — așa cum au făcut-o deja — traficul încetează, iar economia mondială intră în colaps.
Deși navele de război americane au reușit să se protejeze de drone și bărci rapide, ele au eșuat în misiunea de a extinde această protecție asupra flotei comerciale. Auto-apărarea nu este suficientă atunci când misiunea ta principală este menținerea căilor navigabile deschise.
Lecția istoriei și eșecul tactic al noii ere
Istoria navală ne învață că, în ambele Războaie Mondiale, aliații au fost reticenți în a adopta sistemul convoaielor, preferând să „vâneze” amenințarea. În ambele cazuri, strategia a eșuat catastrofal până când s-a revenit la escortarea directă. Astăzi, Marina pare să repete aceleași greșeli, încercând să creeze „coridoare sigure” de la distanță, o tactică ce nu a reușit să convingă armatorii să își trimită navele la apă.
După cinci luni de conflict, concluzia este ineluctabilă: o strâmtoare blocată sub ochii unei flote de 290 de nave și 345.000 de marinari este, prin definiție, un eșec naval. Până când această problemă nu va fi diagnosticată și rezolvată, supremația maritimă a SUA rămâne doar un concept teoretic, în timp ce 500 de nave comerciale stau blocate, așteptând o siguranță care nu mai vine.
-
Exclusivacum o zi„Jos labele de pe Ministrul Barbu!”: Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină
-
Exclusivacum 5 zileDosarul care i-a rupt pe procurori de oboseală: plângerea politistului Vitalie Josanu, cărată pe targă între parchete
-
Exclusivacum 11 oreDOSARELE I.P.J. Prahova „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXII. Împăratul” fără coroană al xanaxului: Cum a rămas incompatibilul Marcel Bălan cu buza umflată și cu DGIPI-ul la ușă
-
Exclusivacum 2 zileDe la cai „intact dopați” la autobuze îngropate în datorii: Imperiul lui Nae de pe hipodrom și din TCE
-
Exclusivacum 4 zileRepublica de la poarta fabricii Coca-Cola Ploiesti: boieri cu camere, butoaie rătăcite și teatru ieftin pe bani grei
-
Exclusivacum 4 zileDoi ani fără rachete, doi ani cu adevărul pe câmp: cum i‑a obligat cerul pe Tánczos & „mafia antigrindină” să recunoască ce scriau Incisiv de Prahova și fermierii de la început
-
Exclusivacum 11 oreProtejat: DOSARELE I.P.J. Prahova „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXI. EDIȚIE SPECIALĂ:– ZOOTEHNIE PENALĂ ȘI TRĂDARE LA BĂICOI
-
Exclusivacum 2 zileGrădina spiritelor cu băncuțe: Cum a votat consiliul în transă și a plătit Câmpina nota (I)



