De ce îi este teamă lui Klaus Iohannis de imprescriptibilitatea faptelor de corupție? Pentru că, aici se devoalează al doilea mare efect ticălos al protocoalelor: protecția instituțională acordată corupților, fie ei procurori, judecători, politicieni sau funcționari, verigi în rețelele care bagă mâna până la cot în bugetul României, precizeaza pe pagina sa de socializare jurnalistul Radu Teodor Soviani.

Mai mult, analistul a publicat in PS News articolul “Sunteți de acord ca faptele de corupție să fie imprescriptibile? #30yearschallange”

Din 2013, Mexicul a devenit prima țară din lume care a stabilit că accesul la Internet este un drept constituțional. Includerea acestui drept fundamental în Constituție a fost făcută în urma studiilor care au arătat că accesul la Internet și reducerea sărăciei merg mână în mână. România la 100 de ani de la Marea Unire ar fi putut și poate încă să fie prima țară din lume care să stabilească, prin Constituție, dreptul unei națiuni de a nu fi prăduită prin corupție prin includerea în legea fundamentală a imprescriptibilității faptelor de corupție.

Subiectul a fost însă ratat de Klaus Iohannis, prin două întrebări formulate ratat, pentru un referendum pe care îl vrea ratat, astfel încât tocmai Iohannis să încerce să compromită pe viitor ideea unui referendum pe probleme de justiție, al cărui rezultat să întărească Constituția și Statul Român. Iohannis vrea un stat mai slab, în care lupta anti-corupție se referă la persoane și nu la rețele de corupți.

Discursul de lansare al Referendumului ar trebui în opinia mea inclus ca studiu de caz în orice cercetare privind noile frontiere în înțelegerea și combaterea corupției. Discursul, la nivel de școală primară, dovedește prin el însuși că domnul Klaus Iohannis face un ,,abuz de încredere publică, folosind capacitatea sa oficială’’ de Președinte dar și administrația Prezidențială ,,pentru obținerea de câștiguri private’’. În opinia mea aceasta este cea mai bună definiție a corupției și ea aparține fostului subsecretar de stat SUA pentru siguranță civilă, democrație și drepturile omului – Sarah Sewall.

Iohannis pur și simplu admite în discurs ce vrea el de la referendum: ,,vreau să știu cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să știu cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiție dreaptă și pentru o societatea românească performantă. Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi’’, declară Klaus Iohannis.

Cu alte cuvinte, domnul Iohannis admite că vrea rezultatele unui sondaj la nivel național, făcut pe bani publici, pentru a afla cine e ,,împreună cu el’’. România europeană nu este cea în care un șef de stat apărat de un infiltrat al securității lasă nerevocat un fost bici al Securității pentru a ieși la pensie din postura de procuror general, protejați de un serviciu de informații amnezic.

O justiție dreaptă nu este cea în care obții case printr-un testament falsificat și nu dai banii încasați pe chirii înapoi, iar societatea românească nu poate performa atâta timp cât o bună parte din populație (Iohannis inclus din motivele exprimate mai sus) nu dă doi bani pe lege, iar o parte și mai mare dintre judecători și procurori (raportată la ponderea populației care nu dă doi bani pe lege), la rândul ei, nu dă doi bani pe lege. Am prezentat recent și rezultatele preliminare ale unui celui mai recent studiu econometric propriu care estimează preliminar la 67% proporția judecătorilor din fazele procesuale definitive care nu dau doi bani pe lege. Rezultatele studiului, aici.

Cine ar trebui să stârpească corupția în România? Clasa politică? Sau procurorii și judecătorii, cei care într-o proporție excesivă nu dau doi bani pe lege favorizând prescrieri și clasări pentru amici de lungă durată? Cine în realitate și-a subordonat, prin protocoale ticăloase, secrete, Justiția? Clasa politică sau cei ale căror informări Iohannis le citește, și se consideră informat?

Pentru că primul efect ticălos al subordonării Justiției prin protocoale este faptul că unii infractori sau neinfractori au fost judecați fără să aibă acces la probe (șoaptele SRI-ului în urechile judecătorilor de protocol) pe rechizitorii făcute pe șoaptele SRI-ului transpuse în rechizitorii semnate de  procurorii de protocol. Subordonându-se SRI, atât judecătorii cât și procurorii de protocol au făcut deja abuz de încredere publică, și au devenit, la rândul lor corupți, sperând în protecția SRI.

Cine să îi lustreze din sistem pe ei? Inspecția Judiciară, care spune că după doi ani abaterile disciplinare se prescriu (când ele ar trebui să fie imprescriptibile) sau Parchetul, fie el DNA, DIICOT ori oricare altul, care tergiversează dosarele până la prescriere?

De ce îi este teamă lui Klaus Iohannis de imprescriptibilitatea faptelor de corupție? Pentru că, aici se devoalează al doilea mare efect ticălos al protocoalelor: protecția instituțională acordată corupților, fie ei procurori, judecători, politicieni sau funcționari, verigi în rețelele care bagă mâna până la cot în bugetul României.

Această protecție instituțională a fost reprezentată de clasarea, sub protocol, a faptelor de corupție ale marilor rețele, poate chiar mai ticăloasă decât condamnarea pe protocol, întrucât a sudat regimuri autoritare, a denaturat caracterul celor care conduc și i-a favorizat pe amicii de lungă durată și le-au creat senzația de impunitate, încurajându-i.

În situații în care protejează, procurorii de protocol clasează prin încălcarea esențială a legii, mizând pe faptul că sunt la rândul lor protejați de protocol. Ei refuză să cerceteze temeinic plângerile, mimează cercetarea penală, dau clasări absurde sau disjung absurd, mizând pe faptul că dacă cel care face plângerea va contesta în instanță soluția de clasare, va nimeri, pe culoare, unde altundeva decât tot la un judecător de protocol. Care va menține, după ani și ani, clasările, pe protocol, eventual până intervine prescrierea.

În cazul în care probele aflate deja de la dosar sunt imbatabile procurorii de protocol au și planul B: tergiversarea până la prescriere de procurorii unor alde Kovesi. Ce s-a întâmplat cu dosarele Microsoft, EADS, ALRO, SIDEX, Banca Agricolă, cu faptele  beneficiarilor reali ai devalizării Bancorex de după 14 martie 1997 și cu fructul infracțiunilor lor? Ce a încercat DIICOT-ul unor alde Hordniceanu cu dosarul Rompetrol? Ce s-a întâmplat cu dosarul Teldrum care inițial a fost clasat de DNA și redeschis abia după ce OLAF a sesizat DNA-ul privind posibilul furt din bani europeni, OLAF pe care doamna Kovesi, în cazul improbabil în care va fi aleasă procuror șef european, nu îl mai vrea să se așeze, ca instituție de investigație, la masa procurorilor?

Cum este posibil ca, cel mai mare singur furt din bani europeni din România și din bugetul național (contractul de un miliard de Euro de la CFR) să fie omis a fi cercetat de DNA timp de 13 ani, până în aprilie 2018? Pentru că și aici, s-a dorit, sub protocol, prescrierea faptelor. Cine a amputează prin tergiversarea până la prescriere a împărțirii prosperității și creșterii economice, cu populația? Politicienii sau procurorii și judecătorii de protocol, în primul rând?

În primul rând  ei. Procurorii și judecătorii de protocol. Pentru năpârlirea lor, Constituția ar trebui să prevadă imprescriptibilitatea faptelor de abuz de încredere publică (de corupție). Pentru toți oficialii sau pentru toate administrațiile apare obligatorie această imprescriptibilitate. Pentru toți funcționarii public sau nepublici, care mizează pe protecție instituțională atunci când fac abuz de încredere publică, din bani publici, în achiziții publice, ar trebui să fie imprescriptibile faptele de corupție. Iar pentru ca România sa dea un semnal clar că este dispusă să lupte în mod real împotriva corupției endemice, ar trebui să se regăsească în Constituție, imprescriptibilitatea faptelor de corupție.

Grațierea și amnistia este despre fapte și persoane. Imprescriptibilitatea este însă despre rețele mafiote, care includ persoane. Imprescriptibilitatea faptelor de corupție ar deșira rețelele în banale lanțuri individuale, a căror tărie poate fi măsurată prin tăria celei mai slabe verigi din fiecare lanț. Cum credeți că ar supraviețui imprescriptibilității lanțurile și rețelele, știind fiecare verigă din lanțul corupției că va putea fi ținută răspunzătoare, pentru tot restul vieții de la prima faptă de corupție? Cum credeți că ar mai putea face cercetare penală ,,pe protocol’’ procurorii sau ar judeca ,,pe protocol’’ judecătorii, știind că pot fi răspunzători oricând în tot restul vieții pentru faptul că nu dau doi bani pe lege?

Klaus Iohannis a ales voluntar mimarea consultării ,,pe justiție’’ cu mușații lui, cu lazării lui și cu dănileții lui tocmai pentru a pune în derizoriu problema corupției endemice din România și a reduce problema corupției la câteva persoane, dispensabile și substituibile de către rețele.

Și da, Klaus Iohannis este un ,,președinte European’’ în principal pentru că România pe care prescriptibil o conduce, se află în Europa. Un adevărat președinte European al României ar fi ales consultarea populației în privința imprescriptibilității faptelor de corupție, oricând, nu tocmai în ziua ocazia alegerilor europene. Un astfel de președinte european nu și-ar fi folosit propria capacitate oficială și a administrației prezidențiale(pentru că poate) doar pentru obținerea de câștiguri private.

Klaus Iohannis, te provoc: lustrează-ți mușații, lazării și dănileții și schimbă întrebarea, cu riscul de a te lustra pe tine însuți. Cheamă populația la referendum și votează DA pentru ca România să devină prima țară din Uniunea Europeană în care faptele de corupție sunt imprescriptibile. #30yearschallange.