Actualitate
Iohannis, eroare aritmetică fatală
Este bine că președintele gândește profund. E pozitiv că, în fine, aparatul de la Cotroceni face analize. Rezultatul acestora ar putea fi pozitiv. Dacă se potrivesc calculele la referendum. Dar poate ieși și un monstru. Dacă nu se potrivesc. Totul depinde până la urmă de un singur element. Prezența românilor la referendumul inițiat de președinte. Și pentru reușita căruia acesta și asumă întreaga răspundere. O eroare aritmetică majoră îi poate fi fatală.
Scopul real al așa-zisului referendum pe Justiție poate fi pur propagandistic. În sensul că frontul anti-PSD e pozitiv și luptă pentru statul de drept, în timp ce frontul PSD acționeză negativ împotriva Justiției. Sau poate fi o țintă politică, dacă Iohannis chiar se gândește serios că ar putea să aducă mai mulți români la votul de la europarlamentare, incitându-i în aceeași zi de 26 mai să voteze pentru referendum. Sau poate fi un truc electoral, permițându-i lui Iohannis să facă o campanie politică mascată. Dar indiferent care este scopul, el nu poate fi atins decât dacă, în final, din rezultate iese numărul dorit.
Numărul magic se plasează în jurul a șase milioane de alergători, care ar trebui să se prezinte la vot pentru referendum. Ei trebuie să reprezinte minimum 30 la sută plus unu din totalul electoratului cu drept de vot. Altfel, eșecul demersului prezidențial este total. Repet, indiferent care este obiectivul real al lui Iohannis. Ce înseamnă această cifră magică?
La precedentele europarlamentare, România s-a plasat printre campionii continentului, cu o prezență la urne de 34%. Dintre aceștia, cei mai mulți au votat pentru candidații PSD. Cercetările de piață făcute în ultima perioadă indică o relativă scădere a intenției de vot. Sociologii afirmă că prezența va fi de circa 32%. Să admitem, pentru a aproxima cu prudență rezultatele, că nu este așa. Să admitem că toți sociologii se înșeală. Să pornim de la premiza că se vor prezenta peste șase milioane de votanți și vom avea la europarlamentare o pezență tot de 34%, ca în urmă cu cinci ani. Din același motiv, să mai admitem că afirmațiile optimiste ale reprezentanților frontului anti-PSD s-ar confirma. Și că PSD ar obține doar 30% și chiar ceva mai puțin decât atât. Să acceptăm ca punct de plecare faptul că, în linii mari, acesta ar fi rezultatul final al alegerilor pentru Parlamentul European. Frontul PSD, să zicem 28% ai lui Dragnea și 8% – rezultat din nou subestimat – în favoarea ALDE. Să presupunem că restul dintre toate celelalte partide, inclusiv UDMR plus independenții ar face un rezultat de 64%.
Dar ce se va întâmpla la referendum? Acolo ar fi absurd să ne imaginăm că se vor prezenta tot atâția cetățeni câți s-au prezentat la europarlamentare. Cei mai mulți susținători ai PSD și ALDE vor considera că referendumul inițiat de Klaus Iohannis este inutil și că singurul său rol este fie propagandistic, fie politic, fie electoral și că în niciun caz întrebarea pusă și răspunsul dat nu vor modifica în vreun fel societatea românească. Pur și simplu pentru că e limpede că referendumul nu are nici finalitate constituțională, nici finalitate legislativă. Dacă scoatem din masa prezumtivă de votanți pentru referendum acest procent de 36% al alegătorilor PSD plus ALDE, nu mai rămân suficiente voturi pentru ca referendumul să poată fi validat. Chiar și dacă jumătate din bazinul PSD plus ALDE se lasă prostit și întoarce armele, tot nu se ajunge la procentul de 30% prezență la referendum, pentru ca operațiunea să fie validă.
Deci cel mai important rezultat și singurul care în definitiv contează în intențiile lui Klaus Iohannis și ale frontului anti-PSD nu poate fi atins. Dacă referendumul nu va fi valid, înfrângerea pentru Klaus Iohannis este totală, indiferent în ce procent vor vota cu „da” cei care se vor duce la referendum.
Președintele Klaus Iohannis încearcă să obțină un avantaj din exercitarea dreptului său de a-l maimuțări pe Traian Băsescu și de a organiza la rândul său un referendum, cu intenția de a declanșa pe această cale o emoție colectivă și de a aduce mai multă populație la urne, de a determina un rezultat mai bun a europarlamentare pentru frontul anti-PSD și de a-și crea astfel ocazia unei campanii electorale prezidențiale mascate. dDr tot aceste eșafodaj de intenții se prăbușește ca un castel de nisip dacă referendumul nu va fi valid.
Nu este însă în joc doar cauza lui Klaus Iohannis. Președinții vin și pleacă, dar partidele rămân. USR, al doiea partid în ierarhia opoziției, își dorește acest referendum în speranța că-i va aduce mai multe voturi. Dacă referendumul va fi invalidat, pentru că românii vor fi dezinteresați de el, atunci USR pierde, dar rămâne oricum în poziția a doua. În schimb, referendumul pentru PNL înseamnă un pericol major.
PNL, oficial cel puțin, este partidul care îl susține pe Klaus Iohannis candidat la prezidențiale. Asta în timp ce USR, până una alta, în osmoză cu PLUS, îl susține pe Dacian Cioloș. Prin urmare, dacă Iohannis suferă un eșec major la referendum, unda de șoc ar putea lovi năprasnic Partidul Național Liberal. Și asta se întâmplă, ca să revenim cu picoarele pe pământ, adică la cifrele și procentele reale, nu la cele din imaginarul colectiv al frontului anti-PSD, PNL este cotat la un rezultat modest de douăzeci și ceva la sută și, Doamne ferește pentru Ludovic Orban, ar putea obține chiar mai puțin decât atât. Un eșec în alegerile europarlamentare, combinat cu un eșec la referendumul inițiat de candidatul prezidențial al PNL, ar constitui un cocktail Molotov. Atnci când acest cocktail Molotov va exploda, nici 100 de Rareși Bogdan nu vor mai putea salva acest partid de la disoluție.
Chiar este cazul ca domnul Klaus Iohannis să gândească profund. Iar aparatul de la Cotroceni, plătit cu atât de mulți bani publici, să caute și să găsească cele mai corecte soluții. Astfel încât, la spartul târgului, frontul PSD să nu râdă de el, luând peste picior grava eroare aritmetică de care s-a făcut responsabil.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
Actualitate
Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă
Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.
Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc
Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.
Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.
Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.
IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.
HawkGuard: interceptare fără explozibili
IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.
HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.
Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.
HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.
Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră
Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.
Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.
Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.
Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.
Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.
Actualitate
Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026
Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.
Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.
Un câine de asistență întâmpină vizitatorii
Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.
Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană
Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.
Vehicule electrice și muniție de artilerie
Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.
Supraveghere și drone cu decolare verticală
AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.
Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.
Anvelope pentru Lună și optică pentru arme
Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.
Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 3 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.




