Actualitate
Iohannis. Kovesi. Coldea. Ghiță. Fenomenul Ploiești și tenebrele jocurilor de putere
Un grup de procurori ploieșteni au acționat într-o formă dovedit infracțională, dar în numele anti-corupției, pentru a pedepsi dușmani conjuncturali ai grupului Kovesi-Coldea”, spune Cozmin Gușă într-un editorial publicat în evz.ro.
Nu doar inițiații jocurilor subterane din politica românească, dar și românii informați, se-ntreabă în acest debut de ciclu de alegeri 2019-2020, care ar putea fi evenimentele ce pot vectoriza electoral mediul politic, azi mai difuz și dezlănat ca oricând după 1989.
Iar primul eveniment mediatic cu astfel de potențial este, cu siguranță, cel legat de DNA Ploiești, dezvăluirile șocante, încadrările penale ale foștilor procurori de-acolo, respectiv blocajul instituțiilor statului în a identifica și penaliza adevarații autori ai derapajelor flagrante și clare. Deci, ca să-l citez pe Tavi Hoandră, ”cine a gândit și implementat Fenomenul Ploiești?”
Ce știm azi? Că un grup de procurori ploieșteni (Onea, Portocală, Bucică, s.a.) au acționat într-o formă dovedit infracțională, dar în numele anticorupției (!), pentru pedepsirea unor dușmani conjuncturali ai grupului Kovesi-Coldea. Desigur, acest cuplu este doar personificarea unui întreg mecanism de putere ocultă, agregat în timpul ‘băsificării’ României, mecanism prin care s-a exercitat adevarata putere în statul român, ilegitim, ilegal, strict în scopul obținerii de protecție și foloase pentru un grup restrâns, cunoscut public sub numele de STAT PARALEL. Ultimele lucruri pe care le-am aflat, public sau nepublic, de la Sebastian Ghiță, mi-au demonstrat mie și o altă dimensiune gravissima: procurorii ploieșteni au pregătit și dosare de șantaj la adresa președintelui în funcție , Klaus Iohannis, ca să asigure astfel mijloace de negociere de tip mafiot , eventual pentru perpetuarea la vârful DNA a Laurei Kovesi, în mod sigur și pentru a asigura o protecție informală pentru Florian Coldea! Și cine știe ce vom mai afla public, pentru că, în ce mă privește, sunt chiar copleșit de ce-am auzit și văzut, și atenție, cu dovezi clare pe masă! Așadar, ca să putem identifica consecințele, schițez aici un scurt portret pentru personajele din titlu:
Klaus Iohannis: aflat sub presiunea anunțului public de candidatură, făcut în urma unui prim mandat fără realizări, chiar nesemnificativ, își caută azi ancore de credibilitate precum și baze de susținere electorală; părăsit în mod real de nucleul dur al baronilor PNL-PDL, care fie nemulțumiți, fie ghidonați subteran de ”factorul Coldea”, Iohannis se confruntă în plus cu spectrul unei ”strânsori publice de tip menghină, stânga-dreapta”, determinată să-i subțieze sprijinul electoral până la un scor care nu-i va mai permite candidatura cu șanse de tur doi; asta este în mod evident, atât planul lui Dragnea& Comp. , cât și al securiștilor din spatele PLUS+USR, tabere politice unde cei interesați vor găsi un numitor comun ce-și are explicația în același ”factor Coldea”; și-aici ajungem din nou la Ploiești și la demersul anti Iohannis mărturisit public de Sebastian Ghiță și alții, dublat, atenție, și de inculparea lui Vasile Blaga de către aceiași DNA Ploiești și Portocală, inculpare ce are efectul pervers de slăbire a lui Iohannis din interiorul PNL!
Laura Kovesi: petrecându-și timpul într-un micuț birou de la Parchetul General, copleșită de șirul acuzelor publice împotriva unităților speciale DNA de la Ploiești, Oradea, Brașov, aflate în subordinea sa, fiind disperată de relativa impotență a foștilor parteneri de stat paralel, dar și de incertitudinea susținerii de la Washington, nu am îndoieli că va prefera în mod firesc și logic o implicare politică activă și decisivă, cu certitudine împotriva celui pe care-l considera cu adevărat responsabil de decăderea ei, respectiv Klaus Werner Iohannis; iar după dezvăluirile cu dosarul de șantaj contra Iohannis pregătit chiar de subalternii dânsei de la Ploiești, treburile-s clare și pentru susținătorii actualului președinte; prin octombrie 2018, sugeram o candidatură la prezidențiale din partea lui Kovesi, susținută împreună tocmai de cele două partide moșite de către Coldea, adică un PLUS+USR; forța securiștilor ce-i ridică soclul unui Cioloș ce l-a trădat pe Iohannis încă din 2015 în campanie, dosarul anti-Iohannis comandat de Kovesi-Coldea la DNA Ploiești folosit cu dibăcie în pre-campanie, demobilizarea ordonată a unei părți importante din PNL, pot arăta azi că am avut dreptate, și că asta poate fi rețeta unei Kovesi candidat în turul doi, în loc de Iohannis; atenție, joc care-l avantajează și pe Dragnea, care se va descurca mai ușor în finala cu fosta lui parteneră de chiolhanuri.
Florian Coldea: având atâtea fronturi deschise (și-atâtea nenorociri la activ!) , deci mulți dușmani ce stau cu ”degetul pe trăgaci”, este limpede pentru cei cu rațiune că singura posibilitate pentru fostul prim-adjunct al SRI să stea în prim-planul jocurilor actuale, este o protecție de tip informal, ce se-acordă într-un fel ”cutumial” unora dintre cei ce-au avut acces la secrete de stat sensibile; dacă se va dovedi și ce bănuiesc unii, c-ar mai executa și sarcini operative în continuare (din partea ambelor ”păduri”), atunci veți fi convinși că generalul Coldea poate fi ”maker-ul” alegerilor viitoare; și atenție, în calitate atât de ”tutore” al celor de la DNA Ploiești, cât și de adversar declarat al lui Iohannis, și cu toate dosarele infamante în geanta folosite ilegal împotriva puternicilor zilei, și cu toata armata de jurnaliști-securiști, care-i urmează indicațiile de ‘voie, de nevoie’.
Sebastian Ghiță: îl cunoșteam oarecum pe Sebi Ghiță încă din 2001-2002, când eram secretar general al PSD, iar el începea să-și marcheze influența în organizația PSD Prahova; discuțiile cu el din ultima perioada, fie cu prilejul întâlnirii de la Belgrad, fie telefonice, m-au lămurit pe deplin despre ce i s-a întâmplat în urma întâlnirilor sau parteneriatelor din fostul STAT PARALEL; e treaba lui cum își va administra dezvăluirile sau mărturiile în scopul recuperării statutului de cetățean român ce vrea să trăiască în țara lui (și m-a convins că-și dorește asta!); dar mecanismul demonizării lui publice și a tentativelor de arestare, mi-au arătat mie nu doar că a fost ales de către STATUL PARALEL să fie victima de serviciu, dar cei cărora le era teamă de ce știe Sebi Ghiță despre ei (in principal Kovesi-Coldea) au dorit cu disperare ca el să poată să mai vorbească despre acele detalii infamante aduse la adresa lor, strict din postura de pușcăriaș, și-n nici un caz din cea de ”azilant politic”, postura care augmentează afirmațiile făcute; în orice caz , Ghiță are meritul ca prin dovezile și dezvăluirile sale împotriva lui Coldea a salvat SRI-ul de o implozie controlată, pe care fostul prim-adjunct o pregătea cu minuțiozitate; și mai are un merit legat de devoalarea practicilor staliniste de la DNA Ploiești; și, dacă doar astea ar fi, trebuie puse obligatoriu în balanță cu greșelile sau excesele sale, pe care sunt convins că și le va asuma și public cât de curând; iar fanilor mei și ai postului Realitatea TV, le transmit că în această cheie strategică și legitimă să citească interesul de a mă întâlni și discuta cu Sebi Ghiță; iar dezvăluirile pe care le-a făcut în emisiunea lui Tavi Hoandră de sâmbătă seară, detaliind bomba șantajistă clocită de Coldea-Kovesi împotriva lui Iohannis, confirmă c-am acționat corect.
Vă rog acum, pornind de la ipoteza mea că ceea ce s-ntamplât la DNA Ploiești este determinant pentru vectorizarea alegerilor următoare, și recapitulând potențialul atitudinilor și faptelor din descrierea celor patru personaje, să vă adresați întrebări, ale căror răspunsuri v-ar putea lămuri despre viitorul imediat și consecințele pentru România.
Încep eu cu câteva intrebări pe care mi le adresez deja:
Mai poate Coldea și-ai săi să țină sistemul instituțiilor statului într-o imobilitate perplexă? Sau dezvăluirile de la DNA Ploiești cel puțin îl vor demobiliza printr-o anatemizare decisivă?
Securismul reinventat pe aliniamente dreapta-stânga, mediatic-civic, justiție, va câștiga partida de putere din 2019-2020? Sau mai avem resorturi de normalitate și civism care să contrabalanseze acest plan disperat și antinațional?
Ar mai putea apărea unii ca Sebastian Ghiță care să mărturisească public, din interiorul fostului sistem ocult, ororile pe care le-am îndurat fără să percepem ce se-ntâmplă de fapt? Sau frica și lașitatea vor precumpăni în balanța fiecărui actor din interiorul acelui sistem?
Mass-media din Romania mai are forța să se solidarizeze în interesul breslei, fie el comercial, dar mai ales legitim pentru o categorie profesională ce-și revendică activitatea publică în interesul audienței specifică fiecărei entități media? Sau patronii vor ceda șantajului curent, iar vectorii de opinie mediatică vor rămâne în rușinoasa și umila posturaă de ”butonabili”?
P.S. Că să fie public și clar, azi la ”marele DNA Ploiești”, mai lucrează procurorul Marin, ca șef interimar trimis de la București, și un singur procuror în subordine! Aloooo?!
Actualitate
Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville
Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”
Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.
Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.
Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față
Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.
Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.
Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație
Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.
În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.
Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană
Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.
În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.
Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice
Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.
Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.
PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin
Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.
PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.
Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.
Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale
Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.
Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.
Actualitate
Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic
O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice
Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.
Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.
General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.
Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice
Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.
Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.
Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.
De la atacuri evidente la comportamente suspecte
În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.
Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.
Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.
Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă
McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.
„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.
Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.
Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital
În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.
În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.
Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.
Teste imposibile în lumea reală
Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.
Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.
În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.
Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată
Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.
În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.
Actualitate
Avantajul decisiv se câștigă prin viteza informației Comandanții nu-și mai permit întârzieri
În conflictele moderne, accesul rapid la informații esențiale poate face diferența dintre succes și eșec. Comandanții au nevoie de date disponibile instantaneu, dar și de certitudinea că acestea sunt corecte, sigure și suficient de clare pentru a susține o decizie imediată.
Atunci când rapoartele de informații indică apariția unei amenințări, fiecare secundă devine importantă. Timpul pierdut pentru verificarea, interpretarea sau corelarea datelor îi oferă adversarului ocazia de a-și ajusta poziția și de a acționa primul.
În acest context, problema nu mai este doar accesul la informații despre misiune, ci capacitatea de a stabili rapid dacă acestea pot fi utilizate cu încredere. Viitorul câmpului de luptă va aparține forței capabile să transforme informațiile protejate în decizii operative înaintea adversarului.
Decizia rapidă nu depinde de un singur sistem
Avantajul decizional nu poate fi obținut printr-o platformă izolată. El trebuie construit prin integrarea mai multor capabilități, de la sateliții aflați pe orbite geosincrone, la rețelele de comunicații și sistemele terestre.
O astfel de arhitectură trebuie să permită detectarea amenințărilor, transmiterea sigură a datelor, confirmarea informațiilor și coordonarea reacției pe întregul lanț operațional.
Supraveghere permanentă de pe orbita geosincronă
Orice decizie începe cu o imagine clară a situației operative. În domeniul apărării antirachetă, această imagine presupune supraveghere permanentă și informații verificate.
De ani de zile, sistemul spațial cu senzori infraroșii SBIRS reprezintă una dintre componentele principale ale avertizării și urmăririi rachetelor de pe orbită. Acesta asigură monitorizarea continuă a unor regiuni extinse și reflectă experiența acumulată în dezvoltarea sistemelor de detectare a lansărilor și de urmărire a traiectoriilor.
Următoarea etapă este reprezentată de sateliții Next-Generation OPIR GEO, cunoscuți sub denumirea NGG. Concepută pentru a răspunde unor amenințări tot mai sofisticate, inclusiv rachete hipersonice, noua generație urmărește să îmbunătățească atât capacitatea de detecție, cât și rezistența sateliților în fața tentativelor de perturbare sau atac.
Sateliții NGG sunt construiți pe platforma LM2100 Combat Bus, proiectată pentru un nivel ridicat de supraviețuire în mediul spațial. Obiectivul este furnizarea unor informații sigure și permanente exact în punctele în care acestea sunt necesare.
Datele trebuie să circule fără întreruperi
Informația poate deveni un avantaj militar doar dacă este transmisă rapid, protejat și fără discontinuități între toate componentele forței.
Sateliții Transport Layer, construiți pe platforma LM50, sunt destinați transportului securizat al datelor între senzori, operatori și sistemele de misiune. Prin comunicații reziliente, cu latență redusă, aceștia pot distribui aproape instantaneu informațiile provenite de la rețelele de detecție și urmărire.
Un asemenea sistem permite ca datele despre o amenințare să ajungă rapid la centrele de comandă și la unitățile responsabile de reacție, menținând ritmul operațiunilor chiar și în condiții de bruiaj sau degradare a infrastructurii.
Apărarea antirachetă se extinde pe mai multe orbite
Rezistența unei arhitecturi spațiale nu poate fi asigurată prin utilizarea unei singure orbite. Pentru a îmbunătăți continuitatea supravegherii și pentru a menține urmărirea rachetelor tot mai avansate, Forța Spațială a Statelor Unite dezvoltă o componentă de avertizare și urmărire pe orbita medie a Pământului, denumită MEO.
Această capacitate este introdusă treptat, prin mai multe etape de dezvoltare. Ea ar urma să completeze sistemele de avertizare amplasate pe orbita geosincronă și capabilitățile de urmărire de pe orbita joasă, cunoscută drept LEO.
Prin combinarea celor trei niveluri orbitale, arhitectura urmărește să ofere o acoperire mai persistentă, mai multe surse de date și o redundanță sporită în cazul pierderii sau perturbării unei componente.
Lockheed Martin participă la competiția pentru contractul aferent celei de-a doua etape de dezvoltare, cunoscută drept Epoch 2. Compania își consolidează astfel implicarea în evoluția sistemului american de avertizare, urmărire și apărare împotriva rachetelor.
O arhitectură integrată pentru întregul lanț de reacție
Fiecare legătură dintre detectarea unei amenințări și răspunsul militar trebuie proiectată astfel încât să consolideze etapa următoare.
Supravegherea permanentă din orbita GEO, senzorii distribuiți pe orbita LEO și rețelele de comunicații sunt completate de noile capabilități MEO. Împreună, aceste elemente pot forma o arhitectură capabilă să detecteze amenințările din timp, să transmită informații verificate, să scurteze procesul decizional și să coordoneze reacția pe întregul lanț operațional de lovire la distanță.
Această abordare este ilustrată și în scenariile de operațiuni comune în toate domeniile, cunoscute sub acronimul JADO, unde datele provenite din spațiu sunt integrate cu sistemele terestre și cu celelalte componente militare.
Integrarea sistemelor devine esențială
În calitate de integrator de sisteme pentru întregul spectru al misiunilor, Lockheed Martin promovează o abordare bazată pe conectarea tuturor capabilităților într-o singură arhitectură operațională.
Pe măsură ce timpul disponibil pentru luarea deciziilor se reduce, obiectivul devine tot mai clar: dezvoltarea unor sisteme capabile să deplaseze informația rapid, să reziste atacurilor și perturbărilor și să permită acțiuni coordonate într-un timp cât mai scurt.
Privite separat, fiecare capabilitate aduce un avantaj important. Proiectate să funcționeze împreună, acestea pot genera un efect superior: avantajul decizional care permite unei forțe să observe prima, să înțeleagă mai repede situația și să acționeze înaintea adversarului.
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum 20 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 13 oreFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri



