Actualitate
EXPLOZIV/Securea razboiului dintre Bica si Coldea va fi dezgropata de noua conducere a DIICOT/Dosarul ”RAFO”, redeschis!
Dupa cum dezvaluiam recent, urmeaza declansarea unui cutremur fara precedent in Justitia cea oricum atat de greu incercata de la noi, prin redeschiderea iminenta a unora dintre dosarele care si pana acum au zguduit din temelii clasa politica, mediul de afaceri si sistemul deopotriva. Iar dupa cum o arata informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, ”balul” va fi deschis de dosarul ”RAFO”. Cel in care, ce-i drept, dupa noua ani nebuni de procese s-au pronuntat deja definitiv, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie pedepse totale de 61 de ani si cinci luni de inchisoare, instanta dispunand de asemenea confiscarea sumei de 322 milioane lei.
Este vorba despre celebra ancheta a devalizarii rafinariei construite in Onesti in anul 1966 si care avea o capacitate de preluare de 3,5 milioane de tone. Iar ca o crunta ironie a sortii, dosarul care a fost solutionat, in fond, de-abia in decembrie 2014 a fost trimis in judecata catre Tribunalul Bucuresti in anul 2006, printr-un rechizitoriu semnat de nimeni alta decat Alina Bica. Adica fostul procuror sef al DIICOT care, la randul sau, dupa ceva vreme s-a plans oficial ca ar fi fost arestata la randul sau si condamnata la ani buni de inchisoare tocmai pentru instrumentarea aceluiasi dosar ”RAFO”, fara a tine insa cont de indicatiile generalului Florian Coldea, cel care i-ar fi cerut sa o lase mai usor cu acuzarea atat de influentului pe atunci om de afaceri Ovidiu Tender. Cel care, in cele din urma, desi a protestat inclusiv la nivel international cu privire la acest ”simulacru de proces” a fost condamnat la doi ani si sase luni de inchisoare pentru inselaciune, la sase ani si noua luni de inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu, la cinci ani de inchisoare pentru constituirea unui grup infractional organizat si tot la cate cinci ani pentru doua fapte de spalare de bani, dupa ”recalculare” instanta stabilind o pedeapsa definitiva de nu mai putin de 12 ani si sapte luni! Insa dincolo de toate amanuntele incendiare cu vadit iz de spionaj si rafuieli intre gruparile din sistem care ajunsesera sa se confrunte fatis, cea mai halucinanta coincidenta din acest dosar ramane, totusi, condamnarea definitiva a ”lotului Tender – Iancu” cu doar cateva ore inainte de intervenirea prescrierii faptelor presupuse a fi fost savarsite de catre inculpati!!! Si cu toate ca, in afara celor deja condamnati, bineinteles, toti ceilalti implicati mai mult sau mai putin la vedere in acest dosar care a cuprins in valtoarea sa lideri politici, miliardari, procurori sefi de structuri si chiar directori ai unor servicii secrete si-ar fi dorit ca sa i se fi pus cruce definitiv anchetei, iata ca DIICOT va redeschide dosarul! Iar acesta este doar primul mare ”schelet” pe care noul procuror sef al DIICOT, Felix Banila il va scoate din sertarele structurii pe care o conduce, girat fiind de ”tridentul” procuroarelor Oana Schmidt Haineala, Giorgiana Hosu si Mariana Alexandru. Iar redeschiderea dosarului, de fapt disjungerea din ancheta ”mama” a altor piste pentru audierea a zeci de persoane care nu au fost ”deranjate” pana acum, in ciuda plangerilor depuse de tabara pierzatoare va produce un adevarat ”macel”! Pentru ca lista cu cei care urmeaza a fi acum audiati este pur si simplu socanta, fiind destul de greu de anticipat ce ”directie” va lua ancheta dupa redeschiderea acestei ”cutii a Pandorei”. Cu toate ca este clar ca dintre toate gruparile implicate ar trebui sa se teama acum cel mai mult tocmai tabara care credea ca-si suise deja sacii in caruta si poate profita linistita de beneficiile conului de umbra autoimpus in care tocmai ce intrase…
Spionajul American, ingrozit!
Aproape ca nu exista dosar mai complex decat cel al devalizarii ”RAFO”, pe langa care pana si cele mai trambitate anchete ale Directiei Nationale Anticoruptie par doar niste inofensive pistoale cu apa. Si pentru a intelege mai bine complexitatea acestui dosar, pe langa nume grele din Romania ca Ovidiu Tender, Corneliu Iacobov sau Marian Iancu este suficient sa amintim ca in itele afacerii de miliarde de dolari apar si ”interfete” ale unor grupari considerate inclusiv in celebrele telegrame WikiLeaks drept unele dintre cele mai puternice de crima organizata la nivel global. Iar printre ”rechinii internationali” prinsi in aceasta panza de paianjen cu care a fost ”impachetata” perla petrochimiei ceausiste apar miliardarul american Mark Rich, condamnat pentru trafic de arme in SUA, influentul om de afaceri israelian Yoav Stern, oligarhul rus cautat ”pe jumatate de glob” Mihail Ciornai, oligarhul bulgar Teodor Batkov si chiar fostul vicecancelar austriac Hubert Gorbach. Astfel ca intr-una din telegramele dezvaluite de WikiLeaks, reprezentantii Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti avertizau autoritatile de la Washington ca ”Rafinaria de petrol RAFO este prinsa intr-o increngatura de coruptie, spalare de bani, frauda si fapte penale in care sunt implicate entitati dubioase din Romania, Rusia, Ucraina si Bulgaria. Se presupune ca doua persoane care apartin crimei organizate ruso-israeliene, Mihail Ciornai si Iakov Goldovschi se afla in spatele incercarilor de achizitionare de catre compania olandeza Calder-A. Guvernul Romaniei este subiectul unor presiuni puternice, care vin inclusiv din partea guvernului austriac, pentru a aproba preluarea RAFO de catre compania rusa. Aparenta lipsa de interes a presedintelui Basescu in ceea ce priveste cazul RAFO este ingrijoratoare”. Este vorba despre o telegrama oficiala transmisa la Departamentul de Stat de nimeni altul decat ambasadorul SUA in Romania la acea data, Nicholas Taubman!
”Lunetistii” de la Curtea Suprema
Considerat unul dintre cei mai bogati si influenti romani, Ovidiu Tender a primit o condamnare de 12 ani si sapte luni de inchisoare. Insa dincolo de nenumarate alte divergente juridice din acest dosar, faptul ca Tender a fost ”executat” la Inalta Curte de Casatie si Justitie cu doar cateva ore inainte de prescrierea legala a faptelor a ”legendat” si mai mult varianta de lucru a intersectarii ”culoarelor” din Justitie. Asta ca sa nu mai amintim ca avocatii apararii au sustinut ca deja prescrierea intervenise cand condamnarea a fost pronuntata de catre judecatori. Culmea este ca, in timp ce Alina Bica a urlat ca din gura de sarpe ca a fost ”decapata” de la conducerea DIICOT, ridicata de pe strada si chiar condamnata la inchsioare pentru ca nu ar fi ascultat ”avertismentul” generalului Coldea ca sa o lase mai moale cu cazul Tender, omul de afaceri a facut la randul sau dezvaluiri ravasitoare si chiar a depus denunt impotriva fostei procuroare sefe anti-mafia! Iar acum securea razboiului dintre Bica si Coldea va fi dezgropata de noua conducere a DIICOT, dupa ce s-a constatat ca multi, prea multi dintre cei implicati in acest dosar nici macar nu au fost audiati, desi impotriva lor s-au depus plangeri si s-au dat declaratii incriminatorii. Ce-i drept, de catre cei care au ajuns dupa gratii, acuzand o sentinta ”unidirectionala” impotriva lor.
Se cutremura Moldova!
Si chiar daca principalii jucatori care au mutat spectaculos pe ”tabla de sah” a dosarului ”RAFO” nu mai au aceleasi pozitii privilegiate, sursele noastre sutin ca redeschiderea dosarului ”va cutremura Moldova”! Si ca extensia anchetei ar putea patrunde adanc in cotloanele lumii politice si a serviciilor secrete deopotriva. De asemenea, ar exista deja o lista, fie ea si neoficiala a demnitarilor sau oamenilor din sistem care ar urma sa fie audiati dupa ”dezgroparea scheletului” RAFO. Dar cum la noi a devenit deja un adevarat sport national aplicarea de lovituri cu manta, ramane de vazut daca sistemul chiar va aprinde fitilul acestei ”bombe” care poate exploda oricand, fiind greu de gestionat apoi o operatiune ”chirurgicala” de extragere a elementelor ”nedorite”. Astfel ca, pur si simplu trebuie luata in calcul si varianta transmiterii unui ”ultimatum” catre o anume tabara bine conturata, prin aratarea ”pisicii” RAFO! (Catalin Tache).
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 4 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 10 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 2 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!



