Actualitate
EXCLUSIV/Ziarul Incisiv de Prahova a avut din nou dreptate/ Decizia ÎCCJ care schimbă soarta dosarului DNA
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie schimbă soarta dosarului întocmit de DNA în cazul accidentului în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, confirmand dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova efectuate in premiera nationala la data de 03 mai 2018!
Potrivit unui document publicat de jurnalistul Ion Cristoiu, ÎCCJ trimite dosarul la Judecătoria Sectorului 1 şi atestă faptul că este vorba de un accident de circulaţie.
În aceste condiţii, povestea s-ar putea termina mai repede decât se anticipa. Pentru că este vorba despre un accident de circulaţie, DNA va avea o sarcină dificilă să demonstreze acuzaţia de omor din culpă (art. 192 Cod Penal), având în vedere că Gabriel Oprea se afla pe bancheta din spate.
„Pe 20 octombrie 2015, seara, polițistul Bogdan Gigină din dispozitivul de însoțire al lui Gabriel Oprea, vicepremier și ministru de interne, a murit în urma unui accident de circulație. Va fi avut și are Gabriel Oprea multe vini în postdecembrism. Trebuia o uriașă manipulare ca să-l faci vinovat din punct de vedere penal (repet, nu moral, ci penal) de moartea unui polițist din dispozitivul de însoțire cîtă vreme Gabriel Oprea se afla pe bancheta din spate a mașinii și toate documentele arată că n-a dat nici un ordin ca mașina sa să depășească viteza legală. Chiar dacă ar fi dat, potrivit legii, responsabil rămîne cel de la volan și nu cel care zice.
Cum a avut loc transformarea unui accident mortal de circulație într-un caz de corupție?
Foarte simplu.
Printr-o Operațiune tipică Binomului.
Inițial dosarul a fost la Tribunalul București.
S-au dat presei însă între timp date și documente care arătau că Gabriel Oprea n-avea dreptul la dispozitiv de însoțire, amănunte care-l prezentau pe ministru ca un satrap care dădea ordine dispozitivului să facă orice numai să ajungă el acasă, cît mai repede. Imediat două ONG-uri din Rețeaua Binomului au cerut DNA să preia dosarul, deoarece nu mai era vorba de un accident de circulație, ci de un abuz în serviciu. Concomitent se pun la cale demonstrații în București care cer demisia lui Gabriel Oprea din Guvern pe motiv că e un asasin. La vremea respectivă, am atras atenția că Gabriel Oprea nu poate fi acuzat de corupție în acest caz. Va fi el corupt în alte cazuri. Nu însă în acest caz. Am primit imediat bulanele milițienești ale Rețelei Binonomului din presă și de pe rețelele sociale.
După preluarea de către Parchetul general, pe motiv că e vorba de abuz în serviciu, dosarul a ajuns la DNA.
Motivul preluării de către DNA?
Gabriel Oprea se face vinovat de abuz în serviciu. Moartea lui Bogdan Gigină e rezultatul direct al abuzului în serviciu comis de Gabriel Oprea prin folosirea fără drept legal a dispozitivului de însoțire. Scandalul și-a făcut efectul dorit. Pe 6 noiembrie 2015 Gabriel Oprea demisionează din funcția de vicepremier și ministru de Interne. Se creează acum toate premisele pentru instalarea Guvernului Meu al lui Klaus Iohannis. Pe 26 septembrie 2016, Gabriel Oprea demisionează din Senat, pentru a putea fi anchetat penal de DNA.
Binomul și-a făcut treaba din punct de vedere politic.
Din punct de vedere juridic, situația e deosebit de complicată. Acuzația cu abuzul în serviciu nu se susține în veci. Se purcede atunci la binecunoscuta tărăgănare. Dosarul e preluat de DNA pe 6 noiembrie 2015. În februarie 2018, la trei ani de la deschiderea anchetei, dosarul mai era la DNA. În urma unei plîngeri făcute de părinții lui Gigină, ÎCCJ impune DNA să finalizeze ancheta pînă la 1 mai 2018. Pe 2 mai 2018, DNA trimite dosarul la Înalta Curte. Cum însă acuzația de abuz în serviciu nu poate fi susținută, Gabriel Oprea e trimis în judecată de DNA sub acuzația de omor din culpă. DNA a ajuns să facă dosare de omor din culpă în cazul unui accident de circulație! Pe 8 iunie 2018, Înalta Curte pune capăt afacerii trimițînd dosarul acolo unde trebuia să fie de la început:
La judecătoria sectorului 1.
Pornit ca un răsunător dosar de corupție, dosarul Gigină devine un dosar de accident de circulație”, scrie si Cristoiu pe blog dupa ce in data de 03 mai 2018, Incisiv de Prahova dezvaluia in premiera nationala dedesubturile dosarului in articolul “EXCLUSIV/BOMBA DIN DOSARUL fostului vicepremier pentru Securitatea Naţională şi ministru de Interne, Gabriel Oprea/INCOMPETENTA D.N.A”.
https://www.incisivdeprahova.ro/2018/05/03/exclusivbomba-din-dosarul-fostului-vicepremier-pentru-securitatea-nationala-si-ministru-de-interne-gabriel-opreaincompetenta-d-n/
Precizam la aceea data faptul ca, DNA l-a putut cerceta pe Gabriel Oprea pentru ucidere din culpa deoarece il cerceta (pe el, pe procurorul general T. Nitu, s.a.) si pentru abuzul in seviciu prevazut de Legea 78/2000 (in baza careia functioneaza DNA).
Pentru abuz s-a dispus clasarea!
Pe cale de consecinta DNA nu mai putea sa-l trimita in judecata doar pentru ucidere din culpa pe generalul Oprea. Singura masura legala era sa decline dosarul la PLICCJ.
BOMBA urmeaza a fi denotata la camera preliminara. Astfel, la camera preliminara se va constata nulitatea rechizitoriului ca fiind emis de un organ necompetent (sau mai bine zis”INCOMPETENT”).
Procedura penala prevede ca uciderea din culpa este de competenta Parchetelor de pe linga Judecatorii. In cazul in care autor este un membru al Guvernului (sau fost membru) competenta revine PICCJ.
In cazul lui Gabriel Oprea (ca fost membru al Guvernului), daca nu se va demonstra ca a savirsit fapta prin incalcarea atributiilor de serviciu, in calitatea de viceprim- ministru (lucru foarte greu de demonstrat in acest caz), atunci competenta ar trebui sa revina parchetului de pe linga judecatorie.
Asa se joaca “STATUL PARALEL” cu rechizitoriile pe banii contribuabililor!
Reamintim ca, fostul vicepremier pentru Securitatea Naţională şi ministru de Interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată în dosarul morţii tânărului poliţist Bogdan Gigină, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Iniţial, fostul ministru de Interne fusese acuzat şi de abuz în serviciu, capăt de acuzare de care a scăpat după decizia CCR care a dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară. Aşadar, Oprea a scăpat de acuzaţia care i-ar fi putut aduce până la 15 ani de detenţie şi a rămas cu acuzaţia de ucidere din culpă, care se pedepseşte cu până la 5 ani de detenţie.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
În acelaşi dosar, procurorii au dispus clasarea faţă de:
– Corcodel Adrian, angajat în cadrul S.C. GENERAL M.P.M. IMPEX S.R.L , sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă;
– Oprea Gabriel, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul;
– Niţu Tiberiu-Mihail, la data faptelor, procuror general al României, pentru complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
Cu privire la faptele de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicităţii) reţinute în sarcina ultimilor doi menţionaţi, pe parcursul urmăririi penale a apărut Decizia nr. 406/2017 a Curţii Constituţionale care a dus la abrogarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, în sensul că doar încălcarea acelor atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară (lege ori ordonanţă a guvernului) poate constitui element material al infracţiunii de abuz în serviciu, nu şi încălcarea unor alte acte normative, cum sunt hotărârile Guvernului.
Având în vedere că, în situaţia de faţă, dispoziţiile legale încălcate au fost cele prevăzute de art. 223 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia de drumurile publice, Regulament care a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006, aşadar sunt din legislaţia secundară (hotărâre a Guvernului), în cauză nu mai sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care cu privire la aceste infracţiuni urmează a se dispune clasarea faţă de Oprea Gabriel şi Niţu Tiberiu-Mihail. (Ec Adrian Radu).
Actualitate
Revoluția dronelor navale: Investiție strategică de 400 milioane dolari pentru X-BAT
Shield AI și Marina Statelor Unite au anunțat o infuzie masivă de capital, totalizând 400 de milioane de dolari, destinată accelerării dezvoltării dronei X-BAT, un vehicul aerian fără pilot cu decolare și aterizare verticală (VTOL), capabil să redefinească proiecția forței navale.
Un angajament financiar strategic pentru tehnologie de vârf
Recent, a fost concretizată o nouă etapă de finanțare în valoare de 300 de milioane de dolari, structurată printr-o modificare a unui acord existent cu Pentagonul în valoare de 150 de milioane de dolari, sumă completată de o investiție echivalentă din capitalul propriu al Shield AI. Această injecție de capital vine în continuarea unei finanțări anterioare de 100 de milioane de dolari, consolidând astfel un efort financiar comun destinat transformării programului X-BAT dintr-un concept în realitate operațională.
Soluție pentru limitările logistice și operaționale navale
Programul se aliniază eforturilor de tip RIMES (Runway Independent Maritime Expeditionary Strike), care urmăresc dezvoltarea unei drone capabile să lanseze misiuni de lovire pe distanțe lungi fără a necesita infrastructură terestră sau punți de zbor extinse pe navele purtătoare. Această capabilitate este esențială pentru platforme navale precum distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, care sunt limitate în prezent de capacitatea stocurilor de muniție și de posibilitățile reduse de reîncărcare pe mare.
X-BAT este proiectată pentru a opera autonom, cu o rază de acțiune ce depășește 2.000 de mile marine și o capacitate de transport a munițiilor de 1.000 de livre. Obiectivul este ca sistemul să crească puterea de luptă fără a compromite operațiunile curente ale grupurilor de luptă din cadrul portavioanelor.
Dezvoltare accelerată și perspective de testare
Compania a adoptat o strategie de dezvoltare paralelă – care include testarea componentelor, a sistemelor de misiune, a integrării pe nave și a producției – pentru a reduce riscurile și a accelera calendarul. Producția aeronavei va avea loc în zona Seattle, în timp ce testele operaționale sunt planificate să se desfășoare în Kansas în cursul acestui an. Marketată drept „primul avion de vânătoare VTOL pilotat prin AI din lume”, drona măsoară 26 de picioare în lungime și dispune de o anvergură a aripilor de 39 de picioare, reprezentând o schimbare de paradigmă în capacitatea de răspuns rapid a Marinei SUA.
Actualitate
Dormitorul de la vară la iarnă: cum schimbi textilele, culorile și straturile pentru mai mult confort
Un dormitor poate arăta bine tot anul fără să schimbi mobilierul sau să refaci pereții. De cele mai multe ori, diferența o fac lenjeria, draperiile, cuvertura și câteva accente de culoare. Vara ai nevoie de materiale care lasă pielea să respire și de un decor luminos. Iarna, patul trebuie să ofere mai multă căldură, iar camera poate primi texturi mai dense.
Urmează pașii de mai jos și adaptează-i la dimensiunea camerei, temperatura din locuință și stilul care îți place.
1. Începe cu textilele care acoperă suprafețe mari
Lenjeria, pilota, perdelele și covorul schimbă rapid aspectul dormitorului. Aceste piese atrag privirea și influențează confortul de zi cu zi, așa că merită să pornești de aici.
Alege o bază neutră, precum alb cald, bej, crem sau gri cu subton cald. Astfel, schimbi fețele de pernă, pledul ori cuvertura fără să cumperi un set complet în fiecare sezon. Înainte de comandă, măsoară salteaua, pilota și pernele. O husă prea mică se strânge, iar una prea mare arată neîngrijit.
Caută lenjerii de pat din bumbac, satin, muselină sau flanel. Materialul contează mai mult decât modelul imprimat, mai ales dacă folosești patul zilnic. Alege două seturi potrivite pentru sezon și rotește-le la spălare.
2. Vara: păstrează patul aerisit și simplu
În sezonul cald, alege fibre naturale sau țesături ușoare. Bumbacul percale are o suprafață mată și răcoroasă, fiind potrivit pentru persoanele care dorm mai bine într-un pat mai puțin încărcat. Muselina se simte moale și arată relaxat, iar satinul de bumbac oferă o senzație netedă.
Inul absoarbe bine umezeala și lasă aerul să circule, însă se șifonează mai repede. Dacă îți place un aspect ordonat, alege percale. Dacă preferi un decor casual, inul și muselina se potrivesc mai bine.
Construiește patul de vară în trei pași:
- Pune un cearșaf și o lenjerie din material respirabil.
- Folosește o pilotă subțire sau o cuvertură ușoară.
- Lasă un pled fin la capătul patului pentru nopțile mai răcoroase.
Combină alb cu bleu prăfuit, crem cu verde salvie sau bej nisipiu cu roz pudrat. Evită plușul, fleece-ul și materialele sintetice groase. Acestea păstrează căldura și pot face spațiul să pară prea încărcat.
3. Toamna: adaugă căldură treptat
Temperaturile de toamnă se schimbă de la o săptămână la alta. Nu este nevoie să scoți imediat cea mai groasă pilotă. Începe cu o cuvertură matlasată sau cu un pled mai dens, pe care îl poți da jos ușor dacă noaptea rămâne caldă.
Texturile mici creează un aspect plăcut fără să aglomereze camera. Poți alege fețe de pernă din bumbac cu relief discret, un pled tricotat sau o cuvertură cu cusături vizibile. Limitează-te la trei texturi: una netedă pentru lenjerie, una mai groasă pentru pled și una decorativă pentru perne.
Nuanțele de caramel, teracotă pală, verde măsliniu, bordo sau bej cappuccino se potrivesc bine în această perioadă. Păstrează culorile puternice în accesorii. De exemplu, o lenjerie crem, două perne verde măsliniu și un pled bordo oferă un rezultat echilibrat.
4. Iarna: construiește straturi practice
Iarna, straturile te ajută să reglezi mai ușor confortul. În loc să pui multe pături grele una peste alta, alege articole pe care le poți adapta rapid. O cameră încălzită constant cere mai puține straturi decât una în care temperatura scade noaptea.
Lâna este potrivită pentru pleduri, fiind călduroasă și rezistentă, dar cere spălare delicată. Catifeaua și velurul arată bine pe perne sau draperii, însă folosirea lor pe toate suprafețele poate încărca decorul. Într-un dormitor mic, păstrează lenjeria în culori deschise și folosește verde închis, bleumarin sau brun doar ca accent.
5. Alege culorile după regula 60-30-10
Regula 60-30-10 ajută la combinarea nuanțelor fără să încarci vizual camera: 60% din spațiu are culoarea de bază, 30% o culoare secundară, iar 10% sunt accentele. Într-un dormitor de iarnă, folosește crem, cappuccino și bordo; pentru vară, alb cald, bleu deschis și verde salvie.
6. Schimbă aspectul cu un buget controlat
Patru piese sunt suficiente: lenjeria, un pled, două fețe de pernă și o cuvertură. Acestea schimbă imaginea patului, care ocupă cea mai mare parte din dormitor.
Poți crea o mică garderobă de textile: două seturi neutre pentru tot anul, unul luminos pentru vară și unul în nuanțe mai închise pentru sezonul rece. Alege piese care se spală ușor și pe care le poți combina între ele. Începe cu o singură culoare de accent și vezi cum arată în cameră înainte să adaugi altele.
Începe cu lenjeria și construiește restul decorului în jurul ei. Alege o combinație care îți place, adaugă treptat straturi și testează ce funcționează cel mai bine pentru dormitorul tău.
Actualitate
Următorul exercițiu anti-dronă al SUA se mută în oraș: prioritatea, protejarea civililor
Deșertul lasă loc unui mediu mult mai complicat
După aproape o lună de antrenamente într-o zonă aproape pustie, la granița dintre Statele Unite și Mexic, forțele americane pregătesc următorul exercițiu de amploare împotriva dronelor într-un cadru radical diferit: un oraș aglomerat, cu numeroși locuitori și clădiri.
Schimbarea va pune la încercare capacitatea autorităților de a contracara amenințările aeriene fără a expune populația la riscuri. Generalul de brigadă Jason Rueschhoff, director de operațiuni al Comandamentului Nord al SUA, a subliniat că apărarea teritoriului național trebuie să țină cont atât de amenințările externe, cât și de siguranța din interiorul țării. Una dintre preocupările majore pentru viitorul exercițiu, a spus el, va fi limitarea pagubelor colaterale.
Falcon Peak testează cooperarea dintre instituții
Exercițiul Falcon Peak este coordonat de Comandamentul Nord al SUA. Ediția desfășurată în septembrie, la Yuma, în Arizona, a reunit pentru prima dată reprezentanți ai comandamentului, ai Defense Innovation Unit, ai grupului interinstituțional Joint Interagency Task Force 401 și ai Departamentului pentru Securitate Internă.
Participanții au testat metode de neutralizare a dronelor în deșert, inclusiv prin mijloace electronice sau prin doborârea lor. Au evaluat, totodată, efectele căldurii, vântului și nisipului asupra echipamentelor.
Următoarea ediție, prevăzută peste aproximativ un an, va adăuga dificultățile specifice mediului urban. Clădirile dense, obstacolele fizice și aglomerarea semnalelor electronice pot perturba comunicațiile și pot bloca câmpul vizual necesar radarelor și camerelor convenționale, a explicat colonelul pușcașilor marini Scott Humr, adjunct pentru știință și tehnologie în cadrul JIATF 401.
Reguli stricte și responsabilități împărțite
Operațiunile într-o zonă populată implică și provocări juridice și administrative. Autoritățile trebuie să respecte restricții interne stricte, să gestioneze competențe care se suprapun între instituții și să reducă riscul ca intervențiile să afecteze civilii — cerințe mai puțin presante într-un poligon izolat.
Humr a indicat drept prioritate o abordare interinstituțională bine coordonată, în special prin colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației (FAA).
Necesitatea unei cooperări strânse a fost evidențiată în februarie, când FAA a închis brusc spațiul aerian din jurul aeroportului din El Paso, Texas. Ulterior, s-a stabilit că incidentul fusese provocat de o comunicare deficitară între agenții federale privind folosirea unui laser anti-dronă de către Poliția de Frontieră și Vamă, echipament împrumutat de la Armată.
De atunci, oficialii militari au pus accentul pe coordonarea cu FAA. Colaborarea a dus la un acord comun privind utilizarea unui sistem laser pentru protejarea frontierei sudice, iar reprezentanții armatei afirmă că instituțiile continuă să coopereze în privința testării.
Neutralizarea dronelor, fără a pune populația în pericol
Cea mai dificilă miză a exercițiului urban va fi protejarea civililor de eventuale efecte colaterale. În deșert, o dronă de mici dimensiuni poate fi doborâtă cu o armă de foc fără același nivel de risc pentru cei din jur. Într-un oraș, o astfel de intervenție ar putea pune în pericol oamenii și bunurile aflate la sol.
De aceea, Pentagonul și JIATF 401 vor acorda prioritate metodelor cu efecte colaterale reduse și soluțiilor neletale, pentru ca amenințările să poată fi contracarate în zone aglomerate cu un risc cât mai mic pentru populație.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești. Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”
-
Exclusivacum 5 zileValiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3
-
Exclusivacum 3 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 3 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 2 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a – Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești
-
Exclusivacum 2 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri




