Featured
Rafael prezintă racheta de croazieră Super Ice, cu lansare de pe uscat, mare sau aer
Compania israeliană Rafael a dezvăluit Super Ice, o nouă rachetă de croazieră de dimensiuni mari, proiectată pentru lovituri la distanță. Potrivit producătorului, arma va avea un focos de 1.000 de livre și va putea fi lansată de pe platforme terestre, navale și aeriene.
O armă pentru ținte fortificate și obiective strategice
Un material video prezentat înaintea lansării oficiale ilustrează folosirea rachetei împotriva unor ținte precum buncăre, poziții de lansare a rachetelor balistice și nave militare de mari dimensiuni.
Rafael descrie Super Ice drept o rachetă de croazieră de generația a cincea, destinată loviturilor de la distanță asupra unor obiective de mare valoare, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană. Președintele companiei, Yuval Steinitz, a prezentat-o drept o soluție de vârf pentru această categorie de arme. Rafael nu a precizat însă dacă sistemul este deja operațional.
Mai mare decât celelalte rachete din familie
Super Ice se alătură familiei de rachete de croazieră a companiei, din care fac parte Sea Breaker, prezentată în 2021, și Ice Breaker, lansată în 2023. Noua rachetă este considerabil mai mare decât cele două modele și, ca dimensiune, se apropie de racheta americană Tomahawk.
Rafael nu a comunicat raza exactă de acțiune, precizând doar că aceasta o va depăși pe cea a modelelor Sea Breaker și Ice Breaker. Pentru comparație, Sea Breaker are o rază declarată de aproximativ 300 de kilometri și un focos de 250 de livre.
Navigație autonomă și operare în medii contestate
Potrivit companiei, Super Ice va integra inteligență artificială, va avea o semnătură radar redusă și va folosi tehnologie de recunoaștere a imaginilor pentru a identifica țintele cu precizie. Racheta este proiectată să zboare la altitudine joasă și, conform prezentării Rafael, să opereze în medii în care semnalele GNSS sunt indisponibile și să facă față bruiajului electronic.
Producătorul a descris viteza sa ca fiind ridicată, dar subsonică. Nu au fost publicate alte detalii tehnice despre performanțele de zbor.
Compatibilitate cu sisteme existente
Rafael afirmă că Super Ice este compatibilă cu configurația MK83, ceea ce ar putea permite integrarea pe unele aeronave care folosesc acest tip de bombă, între care F-15, F-16, Tornado și Eurofighter Typhoon. Compania mai spune că racheta poate folosi sisteme de lansare existente pentru Sea Breaker și Ice Breaker.
Potrivit Rafael, arhitectura comună ar permite clienților să-și extindă capabilitățile fără să renunțe la infrastructura existentă și ar putea eficientiza costurile pe durata de viață a sistemelor.
O piață în expansiune
Rachetele de croazieră atrag investiții și dezvoltări noi, atât din partea unor companii emergente, cât și a producătorilor consacrați. Rafael susține că comenzile pentru rachetele sale de croazieră au depășit valoarea de un miliard de dolari în 2023, iar până în 2024 compania vânduse peste 1.000 de unități.
Portofoliul Rafael include și rachetele aer-aer Python și Derby, sistemele Spike, racheta aer-sol Popeye, familia Spice și racheta-țintă Sparrow.
Exclusiv
Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990
Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” – Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, rezumă poate cel mai clar adevărul din câmp: fermierii nu cer minuni, cer doar ca statul să își facă partea lui. Restul știu ei să ducă la capăt.
„Dați-ne apă și nu vă mai faceți că ne ajutați!”
Florin Barbu este, de departe, unul dintre puținii – dacă nu singurul – miniștri ai Agriculturii de după 1990 care nu se limitează la poze frumoase și declarații goale. El pleacă pe teren, intră în stații de pompare, urcă pe diguri, vorbește direct cu fermierii și, mai important, își asumă termene clare.
La Constanța, la stația de pompare SRP Basarabi, miza este uriașă: aproape 6.500 de hectare trebuie să beneficieze de irigații. Nu “ar fi bine să fie”, nu “vedem noi la anul”, ci trebuie. Acolo, ministrul nu a venit doar să taie panglici. A verificat lucrările și a transmis fără echivoc: în luna martie, apa trebuie să fie pe canale, la dispoziția fermierilor.
Declarația îi aparține direct Ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care subliniază: „Oamenii aceștia muncesc, știu să producă și au investit bani în sistemele de irigații. Nu cer imposibilul. Cer apă!”.
Fermieri cu investiții reale, nu cu promisiuni pe hârtie
În timp ce ani la rând fermierii au fost plimbați între programe, strategii și “viziuni” care au rămas doar în PowerPoint-uri prăfuite, realitatea din teren este simplă: mii de producători agricoli au investit fonduri proprii și europene în sisteme de irigații moderne. Și-au cumpărat echipamente, au modernizat terenuri, au făcut credite, și-au pus gospodăriile gaj pentru a ține pasul cu cerințele pieței.
Ce lipsea? Exact partea pe care doar statul o poate asigura: infrastructura principală de irigații și, mai ales, apa pe canale.
Florin Barbu spune lucrurilor pe nume: nu poți lăsa fermierii care au investit fonduri europene să piardă bani și recolte doar pentru că statul nu este în stare să finalizeze la timp lucrări esențiale pentru agricultura românească. Asta nu mai e incompetență birocratică, e sabotaj economic.
De la vorbe la termene bătute în cuie
Vizita ministrului la SRP Basarabi nu a fost una de protocol. A fost un control în teren, cu mesaj clar pentru toți cei implicați în lucrări: în martie, apa trebuie să curgă pe canale. Nu “poate”, nu “dacă”, nu “în funcție de buget”, ci trebuie.
Mai mult, Florin Barbu și-a asumat public că va reveni la fața locului pentru a verifica personal dacă amenajarea funcționează. Un mesaj rar întâlnit în administrația post-1990, în care de obicei “responsabilitatea” se oprește la conferința de presă.
Prin această atitudine, ministrul transmite un semnal dublu:
- către fermieri: “Nu sunteți singuri, statul își face partea lui, iar eu mă asigur de asta.”
- către instituții și constructori: “Termenele nu mai sunt opționale, sunt obligatorii.”
Avem pământ, avem apă, avem fermieri. Mai trebuia și un ministru
România are unul dintre cele mai bune terenuri agricole din Europa. Are apă. Are fermieri care muncesc, știu meserie și au investit în utilaje și tehnologie. Ce a lipsit, decenii la rând, a fost un ministru care să îmbine competența tehnică cu fermitatea decizională.
Florin Barbu se poziționează ca ministrul care înțelege că agricultura nu se face din birou, ci din teren, cu cizmele în noroi, lângă stațiile de pompare și lângă canalele de irigații. Mesajul său e limpede: folosim toate resursele pe care le avem pentru a produce hrană românească.
Într-o perioadă în care independența alimentară devine o temă de securitate națională, nu doar economică, faptul că Ministrul Agriculturii tratează irigațiile ca pe o prioritate reală, nu ca pe un slogan electoral, face diferența între recolte bune și câmpuri arse de secetă.
„Hrană românească” nu e slogan, e obiectiv strategic
Sursa mesajului este clară și asumată: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, insistă asupra ideii de a folosi “toate resursele pe care le avem pentru a produce hrană românească”. Nu e doar patriotism de manual, este o strategie economică lucidă: cu pământ bun, cu apă, cu fermieri serioși, România nu are nicio scuză să importe masiv produse agroalimentare pe care le poate produce singură.
Irigarea celor 6.500 de hectare de la Basarabi este doar un exemplu. În spate stă o filozofie de guvernare: infrastructura de irigații nu mai este un moft sau o promisiune îndepărtată, ci o lucrare urgentă, măsurabilă, cu termene clare și cu responsabilități asumate.
Într-o țară obișnuită de peste trei decenii cu miniștri trecători și politici agricole incoerente, Florin Barbu se conturează ca un ministru competent, care înțelege că agricultura nu se hrănește din vorbe, ci din apă, investiții și decizii ferme. Iar atunci când fermierii spun “Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!”, răspunsul statului, prin vocea ministrului Agriculturii, nu mai poate fi o promisiune vagă, ci o obligație îndeplinită la timp. (Cristina T.).
Exclusiv
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
Biroul unde mediul moare cu ștampilă
Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova”.
Neoficial, din ce arată documente, spețe, decizii și catastrofe ecologice repetate, avem altă firmă:
„SC Acoperim Tot SRL – protecție completă pentru rafinării, deșeuri toxice, balastiere, gropi fără fund și poluatori nervoși”.
În vârf, doi oameni-cheie:
- Florin Diaconu – directorul din borcanul cu mercur, șeful APM Prahova, prezentat ani de zile drept „omul legii”, în timp ce spețele îl descriu ca pe un director–dictator, organizator de structură clandestină subordonată mafiei de petrol și deșeuri.
- Daniela (Dana) Tudorache – șefa Gărzii de Mediu Prahova, jumătatea „de teren” a unui tandem toxic: APM dă hârtia „prietenoasă”, Garda verifică „ce trebuie” și închide ochii „unde trebuie”.
Pe hârtie, atribuțiile sunt clare. În practică, întrebarea grotesc de simplă, dar mortal de grea, este:
Cine face, de fapt, agenda Gărzii de Mediu Prahova?
Împărăția fricii și a grătarului: APM, birt cu ștampilă de stat
Din interior, APM Prahova nu arată ca o instituție tehnică de mediu. Arată ca un regim mic de teroare și un birt mare de prietenie.
- Specialiști reducți la tăcere prin amenințări, plângeri disciplinare fabricate, izolări profesionale.
- Profesioniști înlocuiți cu „loiali de serviciu”: juristul-jucător la păcănele, economista-sandviș, protejații politic fără cunoștințe de mediu, dar cu experiență solidă în „da, șefu’”.
- APM ca „club privat”: chefuri, grătare, alcool în instituție. Prahova se îneacă în poluare, iar în birouri se frig mici și se sting cu ceva tare.
În timp ce județul devine laborator de catastrofe ecologice, în APM se discută, se ștampilează și se învârte un singur slogan:
„Las’ că merge și-așa, mai punem o hârtie și dispare.”
Tandemul Toxic: Diaconu & Tudorache – „Garda lui” de Mediu
Pe partea cealaltă a mesei, Garda de Mediu Prahova, condusă de Daniela Tudorache.
Modelul descris de spețe:
- APM Diaconu: emite acorduri, avize și autorizații „prietenoase” pentru proiecte dubioase, balastiere, depozite de deșeuri, rafinării cu istoric urât.
- Garda Tudorache: face „controale”, constată ce se dictează, „igienizează” procesele-verbale și nu deranjează pe nimeni important.
Tandemul funcționează ca:
- scut de protecție pentru companii petroliere și „ecologice” de serviciu,
- filtru pentru controale și sancțiuni – ce intră, ce nu intră, ce se „rezolvă”,
- punte între mediul economic poluant, politica locală/centrală și structuri de forță.
De pe margine, cetățeanul vede doar decorul: uniforme, sigle, conferințe.
Din interior, pare altceva:
„Garda lui Diaconu”, nu Garda de Mediu.
Agenda de control: cine decide unde se duce mașina Gărzii?
Aici intră în scenă elementul esențial de noutate: agenda de controale.
În acte, Garda are autonomie. În realitate, întrebările logice sunt:
- Doamnă Daniela Tudorache,
– câte balastiere, câți operatori de deșeuri și câte șantiere ați verificat din proprie inițiativă, fără sesizare, în 2026?
– câte controale s-au făcut doar pentru că „a venit hârtie” de la APM, Prefectură sau altă instituție „prietenoasă”?
În august, o balastieră din Jugureni a fost amendată cu 60.000 lei și i s-a oprit activitatea după un control pornit de la o sesizare.
Deci, se poate. Când cineva urlă.
Întrebarea este: ce face Garda când nu urlă nimeni?
- Câte controale la balastiere s-au făcut fără reclamații?
- Câte depozite de deșeuri, inclusiv cele cu istoric, au fost verificate „din oficiu”?
- Câte controale la mari poluatori (rafinerii, instalații petroliere, incinerări, tratare deșeuri) ați decis dumneavoastră, nu „cineva de sus”?
Un bilanț cu „sute de controale” poate fi o mare farsă statistică:
Aceleași obiective, vizitate la infinit pentru poză – altele, niciodată.
Bilanțul care doare: nu câte amenzi, ci câte probleme rezolvate
O amendă poate face știrea zilei, dar gunoaiele rămân în pământ, iar apa rămâne otrăvită.
Întrebările la care Prahova are dreptul la răspuns:
- Câte deficiențe constatate de Garda de Mediu au fost verificate la termen?
- Câte au fost declarate „remediate” doar pe hârtie?
- Câte autorizații a suspendat APM Diaconu la propunerea Gărzii? Și câte a „de-suspendat” prin formule birocratice șmechere („încetarea aplicabilității suspendării” etc.)?
Domnule Florin Diaconu:
- Câte informări ați primit de la Garda doamnei Tudorache privind operatori care încalcă autorizațiile?
- Câte au dus la:
– notificări ferme,
– suspendări de autorizații,
– respingeri de prelungiri,
– avize blocate?
Doamnă Tudorache:
- Din sancțiunile și măsurile impuse de Garda: – câte au fost verificate la termen?
– câte au revenit în teren ca „nerezolvate”?
– ce a făcut Garda când operatorul nu a respectat nimic? Altă amendă de poză sau propunere fermă de suspendare?
Răspunsurile stau în corespondența dintre APM și Garda de Mediu.
Dacă această corespondență iese la lumină, vom vedea clar:
- unde a murit dosarul,
- cine a tras de timp,
- cine a „uitat” să verifice,
- cine s-a făcut că nu vede.
Acolo se măsoară, realmente, „managementul” Danielei Tudorache și „profesionalismul” lui Florin Diaconu.
Stația-fantomă Corlătești: medic de gardă cu aparatele scoase din priză
Cazul stației de epurare Corlătești este manual de șmecherie instituțională:
- Stație de epurare prezentată public ca funcțională și „sub control”,
- În realitate, stație-fantomă, protejată, cu disfuncționalități, cu poluări repetate, cu accidente de mediu mușamalizate.
- Dezinformare oficială către presă, prin adrese cu date trunchiate, menite să liniștească opinia publică, nu să spună adevărul.
Cam așa arată „protecția mediului” în viziunea combinată APM–Garda:
Când „se aprind becurile” la indicatorii de poluare, nu se stinge focul, se scoate din priză aparatul.
APM Prahova și Garda de Mediu Prahova:
- nu alarmează instituțiile relevante,
- nu informează serios populația,
- nu opresc ferma de poluare,
- nu impun lucrări reale de remediere.
Când distrugi pânza freatică și îngropi dezastrul, nu mai e accident – e catastrofă ecologică acoperită.
Ariceștii Rahtivani: groapa fără fund a României
Rampa Ecomaster de la Ariceștii Rahtivani:
- depozit masiv pentru deșeuri industriale periculoase,
- punct de sosire pentru „bombe ecologice” din: – VEGA Ploiești,
– platforma Petrobrazi (Petrom OMV),
– alte perimetre industriale.
Cu Oil Depol Service Constanța în rol de transportator:
- convoaie de deșeuri periculoase,
- necontrolate serios la plecare,
- neverificate eficient în tranzit,
- „primite” sub cupola unei complicități instituționale.
În spate, arhitecți și securizatori de fluxuri financiare și de deșeuri:
- ofițerul constănțean Dănuț Florescu,
- Radu Merla, conectat la rețelele de putere constănțene,
- plus întreaga rețea de contracte „de urgență” și „intervenții ecologice” bine plătite.
Schema e simplă:
- Poluezi pe bani buni.
- Plătești alte firme să „remedieze” – tot pe bani buni.
- Remedierea constă în a muta problema într-o groapă mai departe de ochiul public.
- APM și Garda asigură banda desenată: „conform”, „în parametri”, „monitorizare”.
Petrobrazi: problemele nu dispar, doar se mută cu camionul
Pe platforma Petrobrazi:
- firme „specializate” de mediu,
- contracte de tratare și gestionare deșeuri,
- transporturi cu destinația finală: Ariceștii Rahtivani.
Responsabili HSEQ, directori de rafinărie, oameni cu funcții – toți știu sau ar trebui să știe:
- ce pleacă,
- unde se duce,
- ce impact are.
Întrebarea care se ridică spre Viena:
Cât timp mai acceptă Petrom–OMV, la București și la Schwechat, să fie parte dintr-un joc în care „rezolvarea” problemelor de mediu înseamnă de fapt îngroparea lor în Prahova?
Agenda verde pe hârtie, agenda gri în practică
Revenim la întrebarea-cheie:
Cine a stabilit, în realitate, prioritățile de control și de reglementare în Prahova?
Pentru 2026, societatea are dreptul să vadă:
- Pe fiecare domeniu (balastiere, deșeuri, rafinării, agricultură, industrie ușoară): – câte controale s-au făcut,
– câte au fost la sesizare,
– câte au fost din inițiativa Gărzii sau a APM. - Pentru fiecare informare de la Garda către APM: – ce a decis Diaconu,
– ce s-a notificat,
– ce s-a suspendat,
– ce s-a trecut la „și altele”. - Pentru fiecare măsură impusă de Garda: – dacă a fost sau nu verificată la termen,
– dacă problema a fost efectiv remediată, nu doar „bifat procesul-verbal”.
La fiecare întrebare trebuie să existe:
- un nume,
- o dată,
- un document.
Dacă APM și Garda încep acum să își paseze mingea („noi am trimis”, „ei nu au făcut”), înseamnă că dosarele exact acolo s-au blocat: în cartierul general al iresponsabilității.
De la Prahova la securitatea națională: joc murdar cu impact internațional
Când:
- manipulezi rapoarte,
- dezinformezi partenerii europeni,
- acoperi catastrofe ecologice,
- „cureți” pe hârtie ce-ai distrus în teren,
nu mai vorbim doar de abateri administrative. Vorbim de:
- încălcări grave de legislație penală,
- potențiale fapte cu incidență în sfera securității naționale (Legea 51/1991),
- afectarea credibilității României în fața UE și a partenerilor din alianțe internaționale.
Dacă, la Bruxelles sau la Viena, cineva citește un raport lustruit de APM Prahova și de Garda doamnei Tudorache, vede o Românie „verde, curată, conformă”.
Realitatea din teren e însă apă infestată, aer toxic, sol otrăvit și populație lăsată de izbeliște.
Concluzie amară: Prahova – laboratorul unui dezastru național
Prahova nu mai este doar județul rafinăriilor vechi și al industriei istorice.
Prahova a devenit:
- laboratorul național al prăduirii mediului,
- modelul de „cum se face”: – distrugi resurse de apă,
– infestezi aerul și solul,
– folosești dezastrul ca pretext pentru contracte grase de remediere,
– acoperi totul cu ștampile, parafe și semnături de la „protectorii mediului”.
Mottoul neoficial al acestei povești:
„Lungă și puternică este prietenia directorilor români, avuta cu managerii conaționali și străini, ai companiilor internaționale de petrol, care «investesc» și operează în România.”
Întrebarea nu mai este dacă se întâmplă aceste lucruri.
Cazurile, documentele, deciziile și spețele continuă să se adune.
Întrebarea reală este:
- Cât timp mai acceptă societatea românească, autoritățile centrale și partenerii internaționali ca aceste catastrofe ecologice să fie girate chiar de cei plătiți oficial să le prevină?
- Cine își asumă, cu nume, dată și semnătură, agenda Gărzii de Mediu Prahova și deciziile APM Prahova?
Iar pentru Daniela Tudorache și Florin Diaconu, întrebarea directă rămâne, simplă și tăioasă:
Pentru cine lucrați, de fapt: pentru cetățeni și mediu sau pentru mafia deșeurilor și cartelul petrolier?
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi
Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva”
De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de stat ar trebui, teoretic, să crească cu 7,3%. Practic, aceeași mărire atârnă de un singur fir de păr: bunăvoința Guvernului de a nu mai băga, pentru al treilea an la rând, un articol mic și perfid în legea bugetului care să spună, nonșalant: „în anul 2027 pensiile militare de stat nu se indexează”.
Cei 7,3% nu vin nici măcar din prezent, ci din trecutul îngropat în arhivele Institutului Național de Statistică (INS): reprezintă media inflației din 2025, nu din 2026. Iar cele două înghețări succesive din 2025 și 2026 rămân înghețate definitiv – nimeni nu are de gând să le dezghețe retroactiv. Această realitate este explicată, negru pe alb, de S.P.R. „Diamantul”, sindicatul polițiștilor pensionari care a avut obrăznicia să deschidă legea și să facă socotelile până la capăt.
Cu alte cuvinte, 2027 se anunță iarăși anul marii întrebări: „Se dă sau nu se dă?” Iar răspunsul nu stă nici în lege, nici în dreptate, ci în pixul politic de ultim moment, la adoptarea bugetului.
„Inflația de ieri, pâinea de poimâine”: De ce 7,3% și nu 2026?
Potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 (în forma mutilată de OUG nr. 59/2017 și OUG nr. 114/2018), pensia militară aflată în plată la 31 decembrie se indexează, de la 1 ianuarie, cu „ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată”. Traducere liberă: se ia ultima cifră de inflație pe care INS a apucat s-o publice până la 1 ianuarie, nu cea mai recentă din realitate.
INS publică media anuală a inflației în jur de mijlocul lunii ianuarie. Așa s-a întâmplat și cu media pe 2025, apărută pe 14 ianuarie 2026, conform comunicatului INS „Inflația și evoluția prețurilor de consum: decembrie 2025” (14.01.2026). Rezultatul: în dimineața de 1 ianuarie 2027, „ultima medie” disponibilă va fi tot cea din 2025. Inflația din 2026 vine, ca de obicei, prea târziu pentru a se lipi de pensia militară din ianuarie 2027.
Așa se ajunge la absurditatea devenită regulă: pensiile militare ale prezentului sunt indexate cu scumpirile de acum doi ani. În 2024, creșterea de 13,8% a folosit media inflației pe 2022. Pentru 2025 ar fi fost 10,4% (media pe 2023), iar pentru 2026 – 5,6% (media pe 2024). Bineînțeles, ultimele două au fost „rezolvate” prin înghețări succesive.
Calendarul absurd: Militarul plătește azi cu banii de alaltăieri
Pentru a înțelege mai clar grotescul, trebuie acceptat jocul birocratic al datelor:
- Anul X: cresc prețurile.
- Ianuarie X+1: INS anunță media inflației din anul X.
- Ianuarie X+2: militarul vede acea inflație, din anul X, lipită pe pensia lui.
În 2018, militarii n-au primit nimic, fiindcă în 2016 prețurile scăzuseră, iar legea interzice doar scăderea pensiei, nu și menținerea ei la un nivel real mai mic. În 2021, 2025 și 2026, indexările care se cuveneau conform Legii nr. 223/2015 au fost anulate prin acte separate: OUG nr. 226/2020, OUG nr. 156/2024 și Legea nr. 141/2025. Toate acestea sunt amintite și analizate de S.P.R. „Diamantul” în calculele sale privind pierderile reale.
Rezultatul e simplu și cinic: pensia militară e mereu cu un an în urmă față de civilă și cu doi ani în urmă față de realitatea din magazine.
Plafonatul de serviciu: Pensiile plafonate „cresc” și ele… în același ritm întârziat
Mulți polițiști pensionați trăiesc cu așa-numita pensie plafonată. Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 spune că, la stabilire, pensia netă nu poate depăși media salariilor nete din baza de calcul, interpretare confirmată de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 63/2020.
La indexare însă, plafonul nu rămâne înghețat: art. 60 alin. (2) și (3) îl ridică cu același procent de inflație, an după an. Deciziile de pensie ale Casei de Pensii a M.A.I., verificate de S.P.R. „Diamantul”, arată clar același mecanism: plafonul fiecărui an este cel din anul precedent, deja indexat, înmulțit cu noul procent.
Exemplu ilustrativ din calculele sindicatului:
– o pensie netă plafonată de 6.000 de lei ar trebui să ajungă, în ianuarie 2027, la aproximativ 6.438 de lei (6.000 × 1,073), adică +438 lei pe lună.
Nu se iau în calcul impozitul și contribuția la sănătate, reținute din pensii până la 31 decembrie 2027, dar mesajul rămâne: plafonul crește, dar umilința rămâne.
„Ce s-a furat, nu se mai dă înapoi”: Anii pierduți sunt pierduți definitiv
Indexarea prevăzută la art. 59 din Legea nr. 223/2015 se aplică pensiei aflate efectiv în plată, nu celei care „s-ar fi cuvenit” dacă guvernul nu s-ar fi jucat cu înghețările. Consecința este brutală: anul în care indexarea a fost oprită este pierdut pe viață.
Au fost deja trei astfel de ani:
- 2021 – OUG nr. 226/2020 a blocat o creștere de 3,8%;
- 2025 – art. XVI din OUG nr. 156/2024 a stopat 10,4%;
- 2026 – art. XXX din Legea nr. 141/2025 a tăiat 5,6%.
Niciuna dintre aceste „execuții financiare” nu apare în textul consolidat al Legii nr. 223/2015, pentru că au fost operate prin acte separate. El, pensionarul, vede doar rezultatul: pensia lui reală pornește de mai jos și rămâne mai jos pentru tot restul vieții.
S.P.R. „Diamantul” calculează plastic efectele:
– 10,4% și 5,6% ar fi funcționat compus, nu adunate simplu: 1,104 × 1,056 = 1,166, adică 16,6%, nu 16%.
Dacă nu exista înghețare, cu 7,3% în 2027, o pensie neatinsă de intervențiile politice ar fi crescut în trei ani cu 1,104 × 1,056 × 1,073 ≈ 1,251, adică +25,1%.
În realitate, pensia militară primește doar 7,3% în 2027. Restul – pierdere definitivă.
Pe exemplul folosit de sindicat, pentru o pensie de 6.000 de lei net în decembrie 2024:
- ar fi trebuit să fie 6.624 lei în 2025,
- 6.995 lei în 2026,
- 7.506 lei în 2027.
Dar, din cauza înghețărilor, pensionarul rămâne cu 6.438 lei în 2027, nu cu 7.506 lei. Diferența: 1.068 lei pe lună, pe viață. În 2025 și 2026, pierderile lunare cumulate ajung, în exemplul „Diamantul”, la 19.428 lei în doi ani. Statul a închis robinetul, dar nu și gura celor afectați.
Magistrați vs. militari: aceeași formulă, privilegii diferite
Începând cu 1 ianuarie 2024, magistrații au primit în Legea nr. 282/2023 o formulă de indexare identică, în teorie, cu cea a militarilor: inflația medie „cunoscută la data de 1 ianuarie”, adică tot întârziată cu doi ani (art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, coroborat cu Legea nr. 282/2023).
Dar aici începe adevărata satiră legislativă: formula aceasta nu se aplică celor care aveau deja decizie de pensie la 1 ianuarie 2024, celor care îndepliniseră condițiile până la 31 decembrie 2023 și nici celor aflați în funcție la 1 ianuarie 2024. Pentru ei, pensiile rămân legate de indemnizațiile magistraților activi – ori de câte ori crește salariul colegului rămas „pe baricadele justiției”, crește și pensia lor (art. V din Legea nr. 282/2023 și normele din HG nr. 608/2024).
Cu alte cuvinte, majoritatea magistraților și-au păstrat „cordonul ombilical” cu salariile în plată, în timp ce militarii și polițiștii au pierdut acest mecanism din 2017, când OUG nr. 59/2017 a rupt legătura dintre pensie și solda în plată. Încercarea Parlamentului de a repara situația a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 126/2025. Iar, pentru echilibru, în 2025 și 2026 și pensiile magistraților au fost înghețate – dar măcar ei pornesc de pe altă treaptă.
Pensiile civile: altă lume, altă formulă, alt ritm
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii vorbește o cu totul altă limbă pentru pensionarii civili, la art. 84:
- pensia civilă din 2027 folosește inflația din 2026, anul abia încheiat;
- indexarea se face cu media inflației + 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
Mai exact, indicatorii folosiți sunt cei „cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior”, nu doar cei disponibili la 1 ianuarie. Astfel, pensionarul civil primește scumpirile cu un an mai devreme decât cel militar și în plus ia și jumătate din creșterea reală a salariilor. Dacă unul dintre indicatori e negativ, se folosește doar cel pozitiv (art. 84 alin. 4), astfel încât scăderea salariilor să nu tragă pensia în jos.
În schimb, la militari, componenta de creștere a salariilor a fost aruncată la coș începând cu 2017. Militarii primesc doar inflația întârziată, fără niciun „bonus” de prosperitate economică.
S.P.R. „Diamantul” oferă un exemplu ipotetic: dacă în 2026 prețurile cresc cu 8%, iar salariile reale cu 2%, pensionarul civil ar primi în ianuarie 2027 o indexare de 9% (8% + 1%), în timp ce militarul ar încasa abia 7,3%, inflația din 2025, iar cei 8% i-ar vedea abia în 2028 – fără componenta salarială.
Istoria recentă confirmă direcția: în ianuarie 2023, după un an cu inflație medie de 13,8%, punctul de pensie civil a crescut de la 1.586 la 1.785 lei (12,5%), în baza OUG nr. 168/2022 și a regulilor opozabile civililor. Pensiile militare au primit 5,1% (inflația din 2021), plus un „supliment pe tranșe” care s-a topit cu cât pensia era mai mare.
Formula civilă are și frâne – de pildă limitarea la creșterea veniturilor din contribuții sau la media inflației pe ultimii doi ani (art. 84 alin. 7) – iar aplicarea practică poate fi din nou ajustată prin legi speciale. Dar tot rămâne mai rapidă și mai generoasă decât cea militară.
De ce inflația de acum doi ani? Trei ipoteze și niciun răspuns onest
Nicio explicație oficială coerentă nu este oferită pentru alegerea inflației de acum doi ani la militari și magistrați (pentru noua generație). S.P.R. „Diamantul” avansează trei ipoteze:
- Ipoteza administrativă:
Casa de pensii trebuie să plătească din ianuarie noile cuantumuri, pentru toți, din oficiu. O cifră deja „bătută în cuie” la 1 ianuarie simplifică munca birocratică: nu mai există recalculări, diferențe de plată și ajustări în februarie. Bugetul făcut în decembrie se bazează pe un indicator sigur, deja publicat. - Ipoteza bugetară:
Întârzierea cu un an a indexării înseamnă economii serioase exact în anii cu inflație mare, cum s-a văzut în 2023. Când inflația scade, efectul teoretic se întoarce în favoarea pensionarului (în 2024 s-au dat 13,8%, deși inflația pe 2023 fusese 10,4%), dar în practică anii de „recuperare” pot fi anulați prin… înghețare, cum s-a făcut în 2025 și 2026. - Ipoteza copierii fără gândire:
Aceeași formulare apare la militari din 2017 și la magistrați din 2024, ceea ce sugerează că legiuitorul a folosit un șablon de „pensie de serviciu” copiat fără să țină seama de calendarul real al INS. Legea pensiilor civile (Legea nr. 360/2023) demonstrează că se putea scrie și altfel. Dar de ce să gândești, când poți să copiezi?
Pericolul permanent: Un singur articol în buget poate șterge toată indexarea
La momentul redactării analizelor S.P.R. „Diamantul”, nici o lege și nici o ordonanță nu suspendau indexarea pensiilor militare pentru 2027. Legea nr. 141/2025 înghețase indexarea doar pentru 2026. Totuși, experiența recentă arată clar: înghețările au venit mereu prin acte separate, adoptate înainte de anul de aplicare – două ordonanțe în decembrie, o lege în iulie 2025. Pentru 2027, legea bugetului nu este încă adoptată.
Curtea Constituțională a respins până acum toate excepțiile de neconstituționalitate ridicate împotriva regulilor de indexare din art. 59 și 60 ale Legii nr. 223/2015, inclusiv prin Deciziile nr. 35/2026 și nr. 283/2026. Practica judiciară nu oferă, așadar, o cale sigură de recuperare a pierderilor în instanță.
Singurul „front” rămas este cel politic și civic: proiectul de buget trebuie urmărit atent, iar respectarea indexării prevăzute de lege trebuie cerută înainte de adoptare. Altfel, un singur alineat strecurat discret poate șterge toată așa-zisa „creștere” de 7,3%.
S.P.R. „Diamantul” anunță că va monitoriza proiectul Legii bugetului pe 2027 și va semnala orice derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015. Sindicatul a documentat deja „drumul” de la actualizarea după soldele activilor la înghețare în analizele sale anterioare privind pensiile militare.
Concluzie: Pamfletul e realitatea – legea este gluma
Între formule matematice, articole, alineate și ordonanțe de urgență, rămâne un adevăr simplu și crunt:
- Militarul iese la pensie după o viață de serviciu și primește o pensie legată de o inflație veche de doi ani,
- Magistrații își păstrează, în mare parte, legătura cu salariile în plată,
- Civilii au o formulă mai rapidă și mai generoasă, cu componentă salarială,
- Iar Guvernul păstrează mereu în sertar arma secretă: articolul prin care „în anul X pensiile militare de stat nu se indexează”.
În această arhitectură cinică, pamfletul nu mai este o exagerare, ci doar o redare stilizată a realității. Când legea devine glumă, singurul lucru serios care mai rămâne este nota de plată – și ea ajunge, invariabil, la militarul pensionar. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Structuri SRL” și lăutarul de serviciu. Mocanu Horia, duba nouă, Renaultul „upgrade” și planul de a pune mâna pe Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileMizil – orașul unde legea e „opțională”, dar nota de plată o achită contribuabilul
-
Exclusivacum o ziComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 3 zile„Academia de invârtit facturi”: Cum a ajuns Târgşoru Vechi să plătească mai mult decât scrie pe notă – şi să spună „Da, aşa e!” – DOCUMENTE!
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul unde pâinea se cumpără la mica înțelegere, iar lucrările se fac pe hârtie
-
Exclusivacum o ziPolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum o ziRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zile„Excelența” la M.A.I.: Cum să furi legal (sau nu) din buzunarele propriilor oameni





Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login