Administratie
Președintele PSD Ploiești – Bogdan Toader: „Balcoanele închise nu vor aduce taxe noi și nici birocrație inutilă pentru ploieșteni”
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader transmite că ploieștenii nu vor fi obligați să plătească taxe noi și nici nu vor avea impozitul majorat pentru balcoanele închise. Declarația vine în contextul îngrijorărilor apărute după adoptarea noului Cod al Urbanismului, act normativ inclus ca jalon obligatoriu în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Toader spune că este nevoie de clarificări privind aplicarea prevederilor referitoare la intrarea în legalitate a balcoanelor închise în ultimii ani și le transmite locuitorilor că situația nu ar trebui să se transforme într-o nouă povară financiară sau administrativă.
„Nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”
Potrivit deputatului, termenul prevăzut până în august 2027 oferă timpul necesar pentru examinarea problemelor apărute în aplicarea legii și pentru identificarea unor soluții. Ministrul Alexandru Stoica urmează să inventarieze aceste situații și să transmită Parlamentului o analiză tehnică, pe baza căreia cadrul legislativ ar putea fi modificat.
Bogdan Toader afirmă că eventualele intervenții trebuie să ofere mai multă claritate și predictibilitate proprietarilor, nu să genereze costuri suplimentare. „Ca deputat și președinte al PSD Ploiești, vă asigur că nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”, a transmis acesta.
Fără drumuri inutile după documente vechi
Un alt aspect semnalat de președintele PSD Ploiești privește riscul ca proprietarii să fie puși să caute documente vechi sau să parcurgă proceduri administrative complicate pentru lucrări realizate cu mulți ani în urmă. Toader susține că ploieștenii nu ar trebui trimiși de la o instituție la alta pentru acte aferente unor intervenții făcute chiar și în urmă cu 15 ani.
El atrage atenția și asupra situațiilor în care balcoanele au fost închise în cadrul lucrărilor de anvelopare a blocurilor. În aceste cazuri, susține deputatul, responsabilitatea pentru autorizare și cadastrare a revenit primăriilor, nu locatarilor.
Demersuri în Parlament și la Consiliul Local
Bogdan Toader afirmă că va susține în Parlament o inițiativă legislativă menită să ofere siguranță juridică proprietarilor și să evite apariția unor obligații birocratice inutile. Acesta spune că va sprijini demersuri în același sens și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
„Voi susține în Parlament o lege care aduce siguranță juridică ploieștenilor, nu birocrație. Același demers îl voi susține și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești”, a declarat Bogdan Toader.
Mesajul său este adresat locuitorilor care au închis balcoanele și care se tem că noile prevederi ar putea duce la taxe suplimentare ori la proceduri dificile. Toader spune că soluția trebuie să țină cont de situațiile existente, să clarifice responsabilitățile autorităților și să îi protejeze pe cetățeni de costuri și formalități nejustificate.
Administratie
Deșeuri abandonate la marginea localității Șuștra: șoferul, obligat să curețe terenul
Un polițist din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Belinț a surprins un bărbat în timp ce descărca deșeuri pe un teren viran de la marginea localității Șuștra, județul Timiș. Potrivit Sindicatului Europol, incidentul a avut loc pe 31 octombrie.
Anvelope și resturi textile, aruncate pe un teren viran
Agentul-șef adjunct de poliție Marius Sârca a observat bărbatul în timp ce descărca dintr-o autoutilitară anvelope uzate, deșeuri din plastic și resturi textile.
Sindicatul Europol atrage atenția că abandonarea deșeurilor afectează întreaga comunitate: poluarea poate compromite calitatea apei și a aerului și poate avea consecințe asupra sănătății oamenilor.
Terenul trebuie curățat pe cheltuiala persoanei responsabile
Bărbatului i s-a dispus să curețe terenul în termen de 30 de zile, pe cheltuiala proprie, și să prezinte dovada predării deșeurilor la un centru de reciclare. Autoutilitara a fost ridicată în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
Apel la responsabilitate
Sindicatul Europol a felicitat polițistul pentru intervenție și a subliniat că protejarea mediului și păstrarea curățeniei în comunitate țin și de responsabilitatea fiecărui cetățean. (Sava N.).
Administratie
Câinele de serviciu Asad a contribuit la descoperirea a 8,5 kilograme de droguri
Asad, câine specializat în detectarea substanțelor stupefiante, a avut un rol esențial în depistarea a aproximativ 8,5 kilograme de droguri de mare risc ascunse în două colete, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Coletele, preluate din Olanda
Cazul a început în județul Bihor, unde un bărbat care efectua transport internațional de persoane și mărfuri ar fi fost agresat de patru bărbați. Aceștia i-ar fi sustras două colete preluate din Olanda.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat suspecții și i-au depistat ulterior în județul Timiș, unde au oprit autoturismul în care se aflau coletele.
Drogurile erau ascunse în cutii cu fund dublu
După desfacerea ambalajelor și îndepărtarea fundului dublu al cutiilor, au fost găsite 12 pungi cu droguri destinate comercializării: aproximativ 2,4 kilograme de cocaină și peste 6,1 kilograme de heroină.
Cei patru bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea. (Sava N.).
Administratie
Autocamion semnalat ca furat, depistat la Calafat
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control un autocamion înmatriculat în Polonia, care figura în bazele de date ca fiind furat. Vehiculul tracta o remorcă și se deplasa din Bulgaria spre România.
Autocamionul a fost selectat pentru verificări în urma unei analize de risc, în cadrul acțiunilor de reducere a riscurilor la frontiera României. Acesta a fost oprit pe DN 56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin.
Vehiculul era condus de un cetățean turc
La volan se afla un cetățean turc în vârstă de 38 de ani. Verificările efectuate prin aplicația eDAC au indicat că autocamionul era semnalat ca furat în baza unei alerte emise de autoritățile poloneze.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire. Autocamionul, evaluat la 300.000 de lei, a fost indisponibilizat. La finalizarea cercetărilor, unitatea de parchet urmează să dispună măsurile legale.
Cooperare între autorități
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, acțiunea a beneficiat de cooperarea dintre structurile naționale și de schimbul de informații prin canalele de cooperare polițienească internațională. Inspectoratul a precizat că desfășoară zilnic acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în zona sa de competență. (Paul D.).
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum o ziPOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o ziOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum o ziM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 2 zileStatul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
-
Actualitateacum 4 zileScut invizibil pentru infrastructura critică: Noua paradigmă a apărării antiaeriene în fața amenințării dronelor





Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login