În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce adevărata „operă de artă” – o notă „strict secretă” a D.G.P.I. din 26 iunie 2024 – se plimbă prin sertarele I.G.P.R. ca un unicorn birocratic: toți vorbesc despre ea, nimeni n-o vede. Vitalie Josanu, polițist și președinte S.P.R. „Diamantul”, a fost destituit pe baza acestui document-fantomă. Curtea de Apel Iași îl cere, I.G.P.R. ridică din umeri: „nu gestionăm”. Dar ce să vezi: când a fost nevoie de el, în 2024, știau și numărul, și data.

Justiție disciplinară made in D.G.P.I.: „te-am citit la TV, e secret de stat”

Vitalie Josanu nu e vreun anonim: este ofițer de poliție la I.P.J. Neamț și, din 2022, președintele S.P.R. „Diamantul”. Adică omul ăla enervant care citează legea, nu dispozițiile „de la centru”.

Delictul?
– Două articole publicate pe sprd.ro, intitulate „Îndrumar electoral”, din 24 martie și 14 aprilie 2024.
– O emisiune la Roman TV, „Radar TV”, din 2 aprilie 2024, cu titlul blând ca o grenadă: „Dezastrul din MAI nu va fi salvat de majorarea salariului de grad”.

Art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 le interzice polițiștilor exprimarea de opinii politice. Conducerea n-a tresărit aproape trei luni. Abia când a intrat în scenă Direcția Generală de Protecție Internă (D.G.P.I.), pe 26 iunie 2024, deodată a devenit „pericol la securitatea națională”.

Pe scurt:
– Articolele și emisiunea erau publice de la început.
– Timp de 94, 85 și 73 de zile, nimeni nu a mișcat un deget.
– Pe 26 iunie 2024, D.G.P.I. emite Nota de informare nr. 001834860, clasificată „strict secret” – cel mai „tare” nivel din clasa secretelor de stat, conform Legii nr. 182/2002.

Adică două articole pe un site de sindicat și o emisiune TV devin, brusc, subiect de „strict secret”. Îți trebuie o imaginație de serviciu secret ca să transformi un link de YouTube într-o armă de distrugere în masă.

Sursa: D.G.P.I. recunoaște în instanță că a clasificat nota „secret de stat, nivelul strict secret”, în dosarul nr. 902/45/2025, iar S.P.R. „Diamantul” explică pe larg abuzul în răspunsul lui Josanu depus la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 septembrie 2026 (pct. 20–21).

„Strict secret” sau strict ilegal? Cine are voie să pună ștampila de super-secret

Legea spune clar, la art. 19 lit. b) din Legea nr. 182/2002: nivelul „strict secret” îl pot da Președintele României, premierul, miniștrii, șefii serviciilor naționale de informații sau funcționarii cu rang de secretar de stat.

D.G.P.I. este o structură din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, nu un serviciu național de informații. Directorul său general nu are rang de secretar de stat (art. 8 din O.U.G. nr. 76/2016). Adică, pe românește: nu prea are cheia de la seiful numit „strict secret”.

Mai adăugăm și art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002, care definește „strict secret” ca informațiile a căror divulgare poate produce „daune grave securității naționale”. Între o emisiune la Roman TV și căderea statului român, D.G.P.I. pare să nu vadă o mare diferență.

Concluzia lui S.P.R. „Diamantul”, prezentată în dosarul nr. 902/45/2025:
– Criteriul D.G.P.I. pentru secret de stat este „cine scrie”, nu „ce scrie”.
– Tot ce iese din D.G.P.I. e automat secret. Dacă mâine scriu o rețetă de sarmale, devine „strict secret de importanță deosebită”.

Planul de verificare: „se dețin date”. Traducere: avem ceva, dar nu-ți spunem ce

După nota D.G.P.I., lanțul de aur al „actelor nepublice pentru activități publice” continuă:

– 10 iulie 2024: Direcția Control Intern a I.G.P.R. face Planul de verificare nr. S/605959/IAS/10.07.2024, unde scrie că „la nivelul I.G.P.R. se dețin date” despre ofițer. Nu zice de unde. Nu zice ce. Doar că „se dețin”.
– 21 august 2024: apare Nota-raport nr. S/606032/IAS/21.08.2024, aprobată de inspectorul general al Poliției Române, care trimite cazul spre cercetare la I.P.J. Neamț.

La Neamț ajunge doar „ultima verigă”. Nota D.G.P.I. și Planul de verificare rămân la Direcția Control Intern, cu binecuvântarea inspectorului general. I.P.J. Neamț primește un dosar disciplinar cu două piese lipsă – dar e invitat să tragă concluzia finală: destituirea.

Conform S.P.R. „Diamantul”, acest traseu cu stație finală Neamț avea un efect bine calculat:
– Contestația împotriva sancțiunii urma să ajungă tot la I.G.P.R., ca organ ierarhic superior.
– Adică exact la cei care s-au jucat cu actele: ce pleacă, ce rămâne, ce intră în dosar și ce rămâne „în gestiune”.

Sursa: articolele și diagramele publicate de S.P.R. „Diamantul” și actele din dosarul nr. 902/45/2025, invocate în fața Curții de Apel Iași.

Consiliul de disciplină de la I.P.J. Neamț: proces fără probă, dar cu concluzie gata scrisă

Consiliul de disciplină al I.P.J. Neamț (președinte: comisar-șef Bărboșanu Marius Ciprian; membri: Cocea Cătălin Mihai, Dumitru Răzvan Adrian; secretar: Andrei Irina-Georgeta) a primit o cerere simplă de la Josanu:
– Să i se prezinte Planul de verificare.
– Să i se prezinte nota D.G.P.I. din 26 iunie 2024.

Răspunsul Consiliului, prin Încheierea nr. S/485460 din 17 februarie 2025:
– Documentele „nu fac parte din categoria actelor cercetării”.
– „Nu sunt concludente și utile”.
– Oricum „sunt emise de alte structuri” și „sunt anterioare cercetării”.

Bonus magic-trick: în adresa din 6 februarie 2025, același Consiliu recunoaște că documentele „nu au fost identificate la dosarul cauzei”. Adică:
– Nu le avem.
– Nu le-am văzut.
– Dar știm că nu sunt concludente și utile.

Dreptul la apărare, art. 58³ alin. (3) din Legea nr. 360/2002, care îi dă polițistului dreptul „să cunoască în întregime actele cercetării”, dispare sub ștampila „nu fac parte din categoria actelor cercetării”. H.G. nr. 725/2015 cere ca polițistului să i se prezinte „materialul de sesizare care stă la baza declanșării cercetării disciplinare” (art. 13 alin. (1)). Dar la Neamț s-a introdus un nou principiu: „Ce nu știe polițistul, nu-l poate afecta. Dar îl putem da afară cu el.”

Cronometrul disciplinar: 6 luni de la „am aflat” sau de la „am decis să mă fac că n-am aflat”?

Adevărata bombă nu e doar conținutul notei, ci data ei.

Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 spune că prescripția răspunderii disciplinare e de 6 luni. Dar între 26 și 28 iunie 2024, textul s-a schimbat, ca din întâmplare, exact când a apărut nota D.G.P.I.:

– Până la 27 iunie 2024 (O.U.G. nr. 36/2020): termenul curgea de la data la care șeful competent „a luat cunoștință” despre faptă.
– De la 28 iunie 2024 (O.U.G. nr. 82/2024): termenul curge de la data actului de declanșare a cercetării.

Fără dispoziții tranzitorii, intră în joc art. 6 alin. (4) din Codul civil: ce a început sub legea veche rămâne sub legea veche.

Josanu susține – și o face în mod detaliat în fața Curții de Apel Iași, ca Anexa 1 la notele scrise pentru termenul din 21 octombrie 2026 – că:
– Nota D.G.P.I. a fost înregistrată la I.G.P.R. și pusă în atenția inspectorului general la 26 iunie 2024.
– Deci termenul de 6 luni a început atunci.
– 26 iunie 2024 + 6 luni = 26 decembrie 2024.
– Adăugând cele 31 de zile de suspendare reținute chiar de Tribunalul Iași, se ajunge la 26 ianuarie 2025.

Realitatea calendaristică:
– Dispoziția de destituire a fost emisă la 19 februarie 2025.
– Comunicată lui Josanu la 10 martie 2025.
– A devenit executorie la 17 aprilie 2025.

Toate trei după 26 ianuarie 2025. Adică după ce, sub legea veche, prescripția se împlinise de 24 de zile.

Tribunalul Iași însă pornește termenul de la 30 august 2024, data dispoziției de declanșare a cercetării la Neamț, și ajunge la 31 martie 2025. Diferența dintre cele două cronologii depinde de o singură informație:
– Ziua în care inspectorul general I.G.P.R. a luat cunoștință de nota D.G.P.I.

Această dată stă frumos trecută pe exemplarul notei intrat la I.G.P.R. și în registrele sale. Nu pe altundeva.

Curtea de Apel Iași cere nota. I.G.P.R.: „nu o gestionăm”. Adică am avut-o, dar nu ne mai convine

În recurs, Curtea de Apel Iași încearcă să facă ceea ce Tribunalul Iași n-a avut curaj sau chef să facă: să vadă tot dosarul.
La 9 septembrie 2026, Curtea dispune să se completeze registrul documentelor clasificate cu:
– Nota D.G.P.I. din 26 iunie 2024.
– Planul de verificare.
– Nota-raport.

La 19 octombrie 2026 sosesc, ca prin minune sincronizată, răspunsurile:

– I.G.P.R. trimite Planul și Nota-raport, declasificate între timp.
– Despre nota D.G.P.I. scrie senin: „nu gestionăm” documentul, „motiv pentru care nu putem da curs solicitării instanței”.
– I.P.J. Neamț confirmă prin adresa nr. 25588/9 octombrie 2026 (ajunsă tot pe 19 octombrie) că Planul și Nota „nu au intrat niciodată în evidențele sale”.

Până aici, ai zice: poate chiar n-au nota. Doar că S.P.R. „Diamantul” scoate din sertar o altă hârtie:
– Adresa I.G.P.R. din 13 noiembrie 2024, semnată de inspectorul general, către D.G.P.I., prin care cere „alte informații” despre Josanu „altele decât cele care au făcut obiectul notei de informare nr. 001834860/26.06.2024”.

Cu alte cuvinte:
– În 2024, I.G.P.R. știa perfect că nota există, știa numărul și data ei și o folosea în corespondență.
– În 2026, când Curtea de Apel Iași cere același document, I.G.P.R. descoperă brusc că „nu gestionează” nota.

D.G.P.I. are și ea un exemplar – cel al emitentului. Dar acolo nu apare esențialul: numărul de intrare la I.G.P.R. și data rezoluției inspectorului general. Adică exact informațiile de care depinde prescripția.

S.P.R. „Diamantul” pune punctul pe i: singura explicație logică pentru acest joc de-a v-ați ascunselea e că I.G.P.R. ascunde nota pentru că ea ar dovedi că răspunderea disciplinară a lui Josanu era deja prescrisă când a fost destituit.

Procedura internă care spune „adu tot dosarul” și poliția care zice „lasă, că nu e cazul”

Ca scenă secundară de teatru absurd, I.G.P.R. depune la Curtea de Apel Iași propria Procedură de sistem PS-IGPR-DCI-05 nr. 99948 din 4 noiembrie 2020, nesecretă, dar ținută bine ascunsă de ochii polițiștilor simpli. Documentul e „proprietatea Direcției Control Intern” și poate fi folosit doar cu aprobarea directorului D.C.I.

Ce spune această procedură?
– Ofițerul care face cercetarea este obligat să ceară „materialul de sesizare și celelalte documente de la structura care le are în gestiune/deținere” (pct. 5.2.2).
– Dosarul cercetării trebuie să cuprindă „materialul de sesizare care a stat la baza declanșării cercetării prealabile și documentele anexate acestuia” (pct. 5.2.11).

Dar la I.P.J. Neamț:
– Cercetarea a fost făcută de comisar-șef Dăscălescu Oana-Maria, șefa Biroului Control Intern din 2018.
– În întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2025, Dăscălescu declară solemn că a respectat „în totalitate” Legea nr. 360/2002, H.G. nr. 725/2015 și Procedura PS-IGPR-DCI-05.
– Tot ea zice că actul de sesizare a fost Nota-raport din 21 august 2024 – adică documentul care, în titlu, trimite la Planul de verificare pe care nimeni n-a binevoit să-l ducă la Neamț.

Așadar, procedura internă a I.G.P.R. zice „adu toate actele de sesizare”. Practica I.G.P.R. zice „nu le aduce, că se complică treaba cu termenele”. Iar la final, tot polițistul este cel penalizat pentru că n-a respectat litera legii.

Ce va decide Curtea de Apel Iași, azi, pe 21 octombrie 2026

Pentru termenul din 21 octombrie 2026, S.P.R. „Diamantul” arată negru pe alb, în notele scrise depuse la Curtea de Apel Iași, ce cere:

– Ca I.G.P.R. să fie obligat din nou să depună exemplarul primit al notei D.G.P.I., cu mențiunile de înregistrare și rezoluția inspectorului general, sub sancțiunea amenzii judiciare prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
– Dacă I.G.P.R. refuză, să se aplice art. 295 Cod procedură civilă: când o parte dovedit că deține un înscris nu-l prezintă, instanța poate considera dovedite afirmațiile celeilalte părți despre conținutul lui.

Afirmațiile precise ale lui Josanu, consemnate de S.P.R. „Diamantul”:
– Nota D.G.P.I. are conținutul unui act de sesizare disciplinară.
– A fost înregistrată la I.G.P.R. la 26 iunie 2024.
– Poartă rezoluția inspectorului general dată în aceeași zi.

Pe lângă asta, intră în joc art. 272 din Codul muncii (aplicabil și raporturilor de serviciu ale polițiștilor): sarcina probei revine angajatorului. I.G.P.R., instituția care a destituit, trebuie să demonstreze că a respectat termenul. Documentul care ar putea arăta asta e exact acela pe care refuză să-l prezinte.

Așadar, pe 21 octombrie 2026, Curtea de Apel Iași are de ales între două Românii:
– România în care instituțiile statului pot ascunde acte esențiale și tot ele au dreptate.
– România în care, dacă nu prezinți actul cerut de instanță, îți asumi consecințele: se consideră că omul pe care l-ai dat afară pe ascuns are, de fapt, dreptate.

Epilog: când „strict secret” devine mască pentru o destituire prescrisă

Din actele și diagramele prezentate de S.P.R. „Diamantul” rezultă un lanț întreg de încălcări:

1. D.G.P.I. clasifică „strict secret” o notă despre activități publice – două articole și o emisiune TV.
2. Nota este probabil clasificată de persoane care nu aveau competența legală pentru nivelul „strict secret” (Legea nr. 182/2002, O.U.G. nr. 76/2016).
3. I.G.P.R. se folosește de notă pentru a porni mașinăria disciplinară, dar o scoate din peisaj când apare problema prescripției.
4. I.P.J. Neamț cercetează disciplinar fără materialul de sesizare complet, încălcând inclusiv propria Procedură PS-IGPR-DCI-05.
5. Tribunalul Iași judecă fără documentele-cheie și acceptă o cronologie care „construiește” un termen de prescripție convenabil angajatorului.

Iar când Curtea de Apel Iași încearcă să deschidă sertarul cu „strict secret”, I.G.P.R. răspunde: „nu gestionăm”.

Dacă asta nu e sfidare la adresa instanței și a legii, atunci cuvântul „sfidare” trebuie și el trecut la „strict secret”. (Paul D.).

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului

Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și amintirile cu program de lucru

După:

• Picior – „Eroul Spray” prins de propriul body-cam,
• Mataiche – „Rambo de Boldești” care dă ordine cu filmarea pornită,
• Achim – „portarul” care ține plângerea afară din secție,
• Dumitrache & Stanciu – „corul de confirmare” care cântă fals în procesul-verbal,

a venit momentul să intrăm în laborator cu agentul principal Burlan Marius-Daniel.

Dacă ceilalți au pus în scenă piesa, Burlan este cronicarul mincinos:
nu vede tot, nu aude tot, dar „îmbracă” oficial totul într-o declarație cu pretenții de adevăr absolut.

1. Burlan, „întărirea” care trebuia să aducă obiectivitate și a adus doar fum

Burlan intră în poveste după ce conflictul e deja declanșat.
Nu este primul la fața locului, nu este cel cu sprayul în mână, nu este nici cel care refuză plângerea.

Rolul lui în:

• dosarul 4319/284/P/2024,
• coroborat cu 1483/284/P/2026,

este unul esențial, dar pervers de simplu:

să valideze pe hârtie regia colegilor, ca și cum ar fi fost martor la tot, cap-coadă.

El devine:

• „omul venit de afară”, care ar trebui să fie factorul de echilibru,
• dar se transformă în „ecoul oficial” al versiunii Picior–Mataiche,
• semnând declarații care încearcă să dea greutate, pentru Parchet, unei fabule demontate de body-cam.

Pe scurt:
unde colegii mint, Burlan pune ștampila.

2. Ce declară Burlan: vede și aude ce nu există pe filmare

Din analiza făcută în plângerea penală și din ordonanțele Parchetului (reunirea și extinderea urmăririi penale), tabloul Burlan arată așa:

• „Confirmă” agresivitatea lui D.F.V., deși:
  • nu a fost martor direct la întreaga secvență,
  • intră în scenă când momentele-cheie (inclusiv pulverizarea sprayului) sunt deja consumate în bună parte.
• „Aude” amenințări cu moartea tip:
  • „te omor”,
  • „nu mai scapi de mine”,
  • „ne vedem pe stradă și te omor”,

amenințări care, surpriză:

• nu apar pe înregistrările body-cam,
• nu pot fi susținute nici prin alte probe obiective din dosar.

• Semnează procese-verbale și declarații în care:
  • conturează un D.F.V.:
    • violent,
    • extrem de periculos,
    • cu intenția clară de a lovi și chiar de a ucide,
  • „omită” sau topește în ambiguitate:
    • contextul premergător folosirii sprayului,
    • modul efectiv în care colegul său Picior a pulverizat,
    • dezechilibrul evident dintre atitudinea victimei și reacția polițiștilor.

Burlan nu relatează fapte, Burlan „asigură coloană sonoră” poveștii colegilor.

3. La Control Intern: Alzheimer instant la detalii incomode

Când ajunge în fața Biroului Control Intern (BCI), Burlan nu mai e la fel de curajos ca în procesul-verbal.

Întrebările devin punctuale:

• unde era exact poziționat D.F.V. față de echipaj?
• la ce distanță a fost folosit sprayul?
• ce a văzut concret înainte de folosirea forței?
• ce a auzit, exact, înainte de a concluziona „amenințări cu moartea”?

Brusc, agentul principal intră în „modul IPJ Prahova – Alzheimer reflex”:

• „Nu pot preciza cu exactitate.”
• „Nu mai rețin alte aspecte.”
• „Nu știu, nu mai știu.”

Memoria lui funcționează impecabil:

• când e vorba să „rețină” insulte și amenințări utile încadrării juridice de ultraj,

dar:

• se blochează brutal când vine vorba de:
  • succesiunea reală a intervenției,
  • inițiativa folosirii sprayului,
  • reacțiile efective ale colegilor față de D.F.V.

Amnezie selectivă, perfect aliniată cu nevoia de auto-protecție a echipajului.

4. Cum îl vede plângerea penală: nu „martor”, ci participant la fals

În plângerea penală formulată de D.F.V. și în analiza anexată ordonanțelor Parchetului, Burlan nu este tratat ca un biet polițist derutat, ci ca:

1. Autor al denaturării adevărului
   • atribuie victimei:
     • expresii pe care filmarea nu le confirmă,
     • o atitudine de „pericol iminent” care nu reiese din înregistrări,
   • transformă un conflict discutabil gestionat în:
     • „atac la viața polițistului”,
     • „situație extremă justificând reacția de forță”.

2. Potențial autor de fals intelectual
   • prin semnarea unor procese-verbale:
     • în care realitatea este „ajustată”,
     • faptele sunt rearanjate astfel încât:
       • polițiștii apar exclusiv în postură defensivă,
       • victima apare ca agresor principal,
     • totul contrazis de „martorul electronic” – body-cam-ul.

3. Suspect de mărturie mincinoasă (art. 273 Cod penal)
   • declară sub semnătură, în fața organelor judiciare,
     fapte și dialoguri:
     • care nu se regăsesc în probele video,
     • care induc în eroare Parchetul și instanța,
   • contribuind direct la:
     • punerea în mișcare a acțiunii penale pentru ultraj,
     • prelungirea unei situații de injustiție împotriva victimei.

Burlan nu este „victimă colaterală” a sistemului.
Este una dintre uneltele lui conștiente.

5. De pe poziția de „om venit din afară” la „om prins în aceeași minciună”

Unul dintre cele mai grave aspecte reținute implicit de acuzatori este acesta:

• Burlan ar fi trebuit să fie „ochiul obiectiv”:
  • nu e direct implicat în momentul zero al conflictului,
  • vine ulterior, cu șansa:
    • să răcească situația,
    • să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă,
    • să raporteze lucid, nu la cald.

În loc de asta, alege:

• să se lipească servil de versiunea:
  • lui Picior („amenințat cu moartea”),
  • lui Mataiche („forța folosită e justificată”),
• să devină portavocea oficială a unei intervenții murdare,
• să își pună numele și semnătura pe un scenariu care:
  • se prăbușește la contactul cu imaginile,
  • este suficient de grosolan încât Parchetul să-l vadă.

În logica clasică de secție:

„Dacă și ăla care a venit mai târziu zice la fel, gata, avem caz beton”.

În logica probatoriului video și a legii:

„Dacă și ăla care a venit mai târziu minte la fel, avem caz penal de grup”.

6. Ordonanțele Parchetului: când „ecoul” devine probă de mușamalizare

Procurorul Andreia Dascălu, în:

• Ordonanța de reunire a cauzelor (4319/284/P/2024, 2377/284/P/2024, 1483/284/P/2026),
• Ordonanța de extindere a urmăririi penale in rem (15.04.2026),

nu trece cu vederea rolul lui Burlan.

Din acestea rezultă:

• că declarațiile polițiștilor, inclusiv ale lui Burlan, cuprind:
  • „aspecte contrare realității”,
  • inconsecvențe flagrante față de înregistrările body-cam,
• că nu mai discutăm doar despre o plângere împotriva unui agent-spray, ci despre:
  • un mecanism coordonat de:
    • denaturare a adevărului,
    • acoperire reciprocă,
    • transformare a victimei în agresor.

Burlan, ca „ecou oficial”, devine:

• veriga lipsă care arată că nu a fost doar un exces individual,
• ci un lanț complet de mușamalizare, de la:
  • intervenția pe stradă,
  • la declarații,
  • la încercarea de închidere „pe șest” a cazului.

7. Profil de caz: Alzheimer când se întreabă de abuz, memorie clară când trebuie condamnat cetățeanul

Tiparul comportamental al lui Burlan:

• Memorie precisă:
  • despre pretinsele cuvinte „te omor”,
  • despre „agresivitatea” lui D.F.V.,
  • despre „pericolul pentru siguranța polițiștilor”.
• Memorie „în ceață”:
  • despre:
    • distanța reală la care s-a folosit sprayul,
    • starea victimei când a luat bicicleta,
    • reacția colegilor după pulverizare,
    • tonul folosit de polițiști în adresarea către D.F.V.

Pe scurt:

Când adevărul l-ar putea incrimina pe el și pe colegi, nu mai știe. Când minciuna îl ajută să incrimineze victima, ține minte perfect.

Exact acest contrast este subiect de anchetă penală, nu de „greșeală omenească”.

Body-cam-ul nu cântă aceeași partitură

Scena crimei: spray-ul, petrecerea și realitatea din body-cam

Într-un context alarmant ce denunță violarea drepturilor cetățenești, investigatiile recente ale ziarului „Incisiv de Prahova” scot la iveală abuzurile comise de polițiștii din Boldesti Scaieni și complicitatea conducerii IPJ Prahova. Un om de afaceri se află în control judiciar pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, după ce a fost reținut ilegal timp de 24 de ore, într-un scandal în care poliția a intervenit arbitrar.

Pe 6 mai 2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a devenit pretextul ideal pentru o răzbunare personală orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian. Acesta a fost motivat de resentimente personale legate de trecutul soției sale, care a avut o relație premergătoare căsătoriei cu unul dintre participanți. Într-o tentativă de a mușamaliza aceste abuzuri, alții din cadrul poliției au oferit informații false într-un dosar penal, ceea ce exacerbează problema.

Imagini în premieră, în EXCLUSIVITATE, nerestaurate:

Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția asupra nevoii urgente de reforme în cadrul forțelor de ordine și dacă justiția va prevala, aducând responsabilitate celor care au abuzat de puterea lor.

Concluzia Episodului 6: fără Burlan, minciuna era șubredă; cu Burlan, minciuna devine „oficială”

Episodul 6 închide cercul:

• Picior – apasă sprayul,
• Mataiche – coordonează și cosmetizează,
• Achim – închide ușa în nas plângerii victimei,
• Dumitrache & Stanciu – cântă partitura „așa a fost, dom’ procuror”,
• Burlan – pune stampila de „așa stau lucrurile”, ca „agent venit ulterior, dar perfect aliniat”.

Fără Burlan:

• minciuna ar fi avut aerul unei improvizații de echipaj prins cu mâța în sac.

Cu Burlan:

• minciuna capătă aparența:
  • „versiunii consolidate” a poliției,
  • cu martori multipli,
  • cu „întăriri”,
  • cu un „agent obiectiv” care confirmă.

Exact de aceea Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a deschis:

• dosar penal cu:
  • reunire de cauze,
  • extindere a urmăririi penale in rem,

vizând:

• modul în care acești polițiști, la un loc, au:
  • falsificat realitatea,
  • fabricat un ultraj,
  • folosit probele video doar până la limita la care nu îi încurcau.

Avem acum toată distribuția completă în:

„Dosarul Boldești-Scăeni – Alzheimer în uniformă”

• Picior – Eroul Spray,
• Mataiche – Rambo în uniformă,
• Achim – Portarul abuzului,
• Dumitrache & Stanciu – Corul de confirmare,
• Burlan – Ecoul care transformă minciuna în „adevăr oficial”.

Vom reveni. (Cristina T.).

Primăria Ploiești S.R.L.: cum s-a turnat în beton „arhitectura dezmățului” și a venit buldozerul Curții de Apel

Curtea de Apel a parcat buldozerul în fața Primăriei

Cronica unui abuz administrativ cu pretenții de „strategie urbanistică” s-a încheiat, cel puțin judiciar, la Curtea de Apel Ploiești. Potrivit datelor publicate pe portalul instanțelor, citate de Incisiv de Prahova, la 14.10.2026, fostul arhitect-șef al municipiului, Veronica Rădună, a fost repusă în drepturi printr-o hotărâre definitivă.

În dosarul în care U.A.T. Municipiul Ploiești și primarul municipiului au figurat ca recurenți-pârâți, iar Veronica Rădună ca intimată-reclamantă, Curtea de Apel Ploiești a făcut scurtă istorie cu recursul municipalității:

• a admis excepția nulității recursului;
• a anulat recursul pentru neîncadrarea în motivele de recurs;
• a obligat U.A.T. Municipiul Ploiești să plătească Veronicăi Rădună 5.000 de lei cheltuieli de judecată;
• a consfințit că soluția este „Definitivă”.

Pe românește: recursul Primăriei a fost aruncat direct la coșul de gunoi procedural.

Rămâne astfel în picioare sentința Tribunalului Prahova din 31 iulie 2026, prin care se dispusese:

• anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale ale Veronicăi Rădună;
• anularea dispoziției de eliberare din funcția publică de conducere de arhitect-șef;
• reintegrarea în funcția deținută anterior sau, dacă aceasta nu mai există, într-o funcție publică echivalentă;
• plata tuturor drepturilor salariale aferente perioadei de îndepărtare, actualizate și recalculate;
• recunoașterea perioadei de „exil administrativ” ca vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional.

Municipalitatea a reușit performanța rară de a pierde funcționarul, recursul, banii și imaginea, dintr-un singur foc. Lecția de drept a fost dată, nota de plată o achită contribuabilul.

De la Urbanism la „Urbanism S.R.L.”: era Pandele începe cu Rădună înlăturată

Cât timp Veronica Rădună a fost dată la o parte, Primăria Ploiești a descoperit, potrivit informațiilor și notelor interne ajunse la Incisiv de Prahova, o nouă formă de „arhitectură”: arhitectura intereselor.

În vârf a fost instalată Roxana Pandele, arhitectul-șef în jurul căruia se conturează o rețea de:

• plângeri penale formulate de diverși constructori nemulțumiți de „manevrele” de la Urbanism;
• o legătură constantă cu firma ARBY PROIECT, în care Pandele ar figura, conform surselor, ca asociată prin intermediari, alături de un „personaj cu funcție mare de răspundere” din Primărie;
• un traseu tipizat: apare controlul, se blochează documentația, iar „ieșirea la lumină” trece, cumva, prin „firma noastră”.

Oficial, vorbim de informații jurnalistice și de sesizări. Neoficial, tabloul seamănă cu un manual de capturare a unei direcții publice în folos privat.

Cum s-a transformat Direcția de Urbanism Ploiesti într-un control cu destinație și un bancomat de firme de casă

Dana Sencu – „mâna dreaptă” la control: cine latră și cine încasează

Noile elemente ajunse la Incisiv de Prahova o aduc în prim-plan pe Dana Sencu, indicată în sesizări drept:

• șefa structurii de control,
• persoana de încredere a Roxanei Pandele,
• și mâna dreaptă cu care se pun în practică „combinațiile” de la Urbanism.

Subalternii Danei Sencu, potrivit sesizărilor, se plâng chiar oamenilor controlați că:

• sunt trimiși intenționat de Dana Sencu la anumite obiective,
• că scopul controalelor nu este doar disciplina în construcții,
• ci și crearea condițiilor pentru ca beneficiarii să fie „orientați” ulterior către firmele de casă, cele „capabile” să îi bage în legalitate.

Pe scurt, schema descrisă arată așa:

1. Dana Sencu dă drumul controalelor „țintite”;
2. Roxana Pandele controlează circuitul documentațiilor, aprobă/refuză/returnează;
3. Beneficiarul, blocat administrativ, primește, ca din întâmplare, recomandarea unei firme salvatoare;
4. În spate, în firmele respective, ar figura – spun sursele – asociați din Primărie și personaje „grele” din municipalitate.

Pamfletar, vorbind, pare un lanț trofic urbanistic: Dana latră la control, Pandele mușcă la documentație, iar firmele „de casă” încasează.

Telefonul sună pentru arhitecți: „Lucrezi cu cine zic eu sau nu intri pe ușă”

Sesizările descriu și presiuni directe asupra arhitecților care lucrează în mediul privat.

Potrivit investigațiilor, Roxana Pandele:

• ar suna arhitecți de proiecte private;
• i-ar avertiza că, dacă nu lucrează cu persoanele indicate de ea,
• documentațiile lor fie nu vor fi primite, fie le vor fi returnate.

Dacă aceste intervenții se confirmă în anchete:

• libertatea beneficiarului de a-și alege proiectantul devine decorativă;
• adevărata condiție pentru „trecerea” documentației devine subordonarea față de rețea;
• funcția publică se transformă în pârghie de șantaj comercial.

Întrebarea pentru Primăria Ploiești e simplă și incomodă:
Pe ce criterii se judecă o documentație – pe conținutul tehnic sau pe cine apare în agenda telefonului arhitectului-șef?

ARBY PROIECT, PLANNING CITIES și jocul „scoate firma, bagă firma, oamenii rămân”

În investigațiile Incisiv de Prahova apare central firma ARBY PROIECT.
Nu doar prin plângerile constructorilor, ci și prin modul în care contractele se plimbă, dar oamenii rămân la butoane.

Un e-mail prezentat în spațiul public, atribuit arhitectului Cosmin Duna, arată cum:

• în urma „reorganizării firmei ARBY PROIECT”, contractele pentru PUZ-urile Traian și Upetrom sunt cesionate către S.C. PLANNING CITIES S.R.L.;
• li se cere beneficiarilor să semneze și să trimită înapoi contractele de cesiune;
• în același timp, se precizează negru pe alb că, „pe partea de proiectare”, tot Cosmin Duna și Mirela Crăciun se vor ocupa „până la finalizarea PUZ-urilor”;
• pentru PUZ Traian, dosarul este „aproape gata”, urmând verificarea taxelor într-un mail separat.

Emailul se încheie protocolar:
„Cu stimă, arh. Cosmin Duna, tel. 07…”.

Dar conținutul lui descrie o „reorganizare” cu personal fix:
se schimbă firma, rămân aceiași proiectanți, același traseu, același „cerc de încredere”.

Relevanța acestui document, așa cum a fost prezentat de Incisiv de Prahova, ține de:

• conectarea contractelor între ARBY PROIECT și PLANNING CITIES S.R.L.;
• identificarea rețelei de profesioniști (Cosmin Duna, Mirela Crăciun) care se regăsesc în același cerc de lucru;
• suprapunerea dintre activitatea privată și tentativele de acces la funcții publice de conducere.

Mirela Crăciun: de la PUZ-uri la postul de director general adjunct (și înapoi la realitate)

Numele Mirelei Crăciun apare în:

• corespondența privind PUZ-urile Traian și Upetrom, unde, potrivit e-mailului lui Cosmin Duna, „eu și Mirela Crăciun o să ne ocupăm până la finalizarea PUZ-urilor”;
• informațiile publicate de Incisiv de Prahova privind candidatura ei la postul de director general adjunct în Primăria Ploiești.

Potrivit surselor citate în investigație:

• Mirela Crăciun ar fi fost „omul de încredere” al Roxanei Pandele;
• ar fi fost împinsă către un post călduț în interiorul administrației;
• însă nu ar fi promovat concursul, nota obținută fiind descrisă plastic drept „o notă de toată frumusețea rușinilor”.

Astfel, aceeași persoană:

• semnează documentații private și lucrează la PUZ-uri;
• încearcă să acceadă la vârful ierarhiei administrative;
• ratează examenul, dar rămân în suspans întrebările privind influența și sprijinul de care se bucură.

Când nu intri pe ușa concursului, se pune întrebarea:
încerci să intri pe geam, prin rețeaua de relații?

Dana Sencu și „controlul cu destinație”: cine prinde „amenda”, cine prinde „clientul”

Noile sesizări detaliate în anchetele Incisiv de Prahova schițează un mecanism în care:

• Dana Sencu, ca șefă a structurii de control, ar decide unde și cum se fac verificările;
• unii subalterni se plâng direct persoanelor controlate că sunt trimiși „la ordin”, nu după o logică tehnică;
• după control, beneficiarul, speriat de sancțiuni și blocaje, ar fi îndrumat, explicit sau implicit, către „firma potrivită” pentru „intrarea în legalitate”.

În acest scenariu, controlul:

• nu mai este instrument de aplicare a legii,
• ci devine primul pas într-un circuit economic în care cineva pierde bani la amenzi și proiectări, iar altcineva câștigă, din postura de „soluție miraculoasă”.

Formularea pamfletară a suspiciunii:
Controlul public produce clientelă pentru privat.

PUG-uri, PUZ-uri și „influenta care trece orice”: Pandele nu se lasă

Conform ultimelor informații, Roxana Pandele:

• ar încerca, zilele acestea, să își conserve influența în Primărie;
• ar vrea să nu piardă lucrările pe care le are în lucru, descrise ca fiind PUG-uri, ce nu trebuie confundate cu PUZ-urile Traian și Upetrom menționate în cazul cesiunilor ARBY–PLANNING CITIES;
• se laudă că poate trece orice PUG, că are „intrare” și relații suficiente pentru a împinge documentații prin hățișul administrativ;
• iar după ce „încurcă” beneficiarul cu controale și blocaje, ar apărea, ca prin miracol, firma „salvatoare”, care „știe cum să-l bage în legalitate”.

Dilema enunțată ironic de Incisiv de Prahova:
MIRACOL SAU ABUZ ÎN SERVICIU SAU GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT?

Răspunsul, în teorie, ar trebui să îl dea organele de urmărire penală, nu pamfletele. Dar pamfletul poate face ceea ce administrația evită: să pună întrebarea pe față.

Veronica Rădună revine: epilog sau început de serial?

Prin hotărârea definitivă a Curții de Apel Ploiești, Veronica Rădună:

• trebuie reintegrată în funcția de arhitect-șef sau într-o funcție publică echivalentă;
• trebuie plătită pentru toată perioada în care a fost îndepărtată, cu drepturile salariale actualizate și recalculate;
• beneficiază de recunoașterea integrală a vechimii în muncă, în specialitate și în grad profesional;
• primește, în plus, și reparația indirectă a faptului că recursul Primăriei a fost un eșec procedural total.

Primăria Ploiești rămâne:

• cu bani de plătit (cel puțin 5.000 lei cheltuieli de judecată, plus salarii și drepturi);
• cu o imagine de management juridic catastrofal;
• cu un urbanism care arată mai mult a hub de contracte și interese decât a serviciu public.

Într-o administrație normală, o asemenea situație ar declanșa:

• anchete interne privind procedura de demitere a Veronicăi Rădună;
• verificarea tuturor semnăturilor, avizelor și deciziilor de urbanism luate sub „era Roxana Pandele”;
• o radiografie completă a controalelor dispuse de Dana Sencu;
• clarificarea, în mod transparent, a oricărei legături dintre funcționari și firmele menționate (ARBY PROIECT, PLANNING CITIES S.R.L. și altele care urmează să apară).

Nu „nume-bombă”, ci răspunderi precise (care vor veni cu nume-bombă)

Sursele citate de Incisiv de Prahova anunță și alte nume grele din Primărie care ar avea legături cu firmele implicate în aceste circuite comerciale.

În acest moment, întrebările legitime sunt:

• după ce criterii s-au dispus controalele?
• de ce au fost refuzate sau returnate anumite documentații?
• există urme ale unor intervenții telefonice sau de birou asupra arhitecților și beneficiarilor?
• cine a recomandat, concret, anumite firme ca „soluție” pentru a rezolva blocajele?
• ce relații economice au persoanele din Primărie cu societățile respective?
• cum a fost aplicată hotărârea privind Veronica Rădună și care este nota finală de plată pentru bugetul local?

Roxana Pandele, Dana Sencu, conducerea Primăriei Ploiești, reprezentanții ARBY PROIECT, ai PLANNING CITIES S.R.L., Cosmin Duna, Mirela Crăciun și ceilalți vizați au dreptul să răspundă. Poziția lor nu este o formalitate, ci parte esențială a stabilirii faptelor.

PH

Epilog de pamflet: Primăria – instituție publică sau casieria unui grup privat?

Din punct de vedere strict juridic, Curtea de Apel Ploiești a făcut ce ține de litera legii:
a restabilit poziția unui funcționar îndepărtat abuziv și a sancționat un recurs scris „pe genunchi”.

Restul tabloului, așa cum reiese din investigațiile Incisiv de Prahova:

• controale cu destinație și „firme de casă” cu vocație de salvatori;
• arhitecți telefonați și condiționați să lucreze „cu cine trebuie”;
• contracte cesionate de la ARBY PROIECT la PLANNING CITIES S.R.L., cu aceiași oameni la proiectare;
• persoane din zona privată împinse spre funcții publice;
• o fostă șefă care se laudă că poate trece orice PUG și că știe firma miraculoasă după ce ți-a trimis controlul;
• o structură de control condusă de un personaj despre care se spune că „știe cel mai bine” dacă vorbim de miracol, abuz în serviciu sau grup infracțional organizat.

Concluzia de pamflet este simplă:
Primăria Ploiești a proiectat abuzul, l-a turnat în beton, iar Curtea de Apel a venit cu buldozerul legal.

ARBY, PUZ-uri, PUG-uri, cesiuni, „oameni de încredere”, controale „la ordin” și examene picate par doar anexe la arhitectura dezmățului.

Vom reveni. Cu nume. (Cristina T.).