Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă

În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de fapt, sunt bani. Nu pentru condiții de muncă mai bune, nu pentru logistică, ci pentru a numi polițiști în funcții superioare de execuție.

În august, IGPR trimite către toate unitățile o adresă, nr. 564711 din 11.08.2026, prin care cere demararea numirilor în funcții mai bine plătite, în baza art. 22 alin. (4) din Legea 360/2002. Textul legal permite încadrarea pe funcții cu grade profesionale de până la trei trepte peste gradul actual al polițistului. Mai mult, documentul anunță cu seninătate că există și alocațiile bugetare necesare.

Termen: propunerile până pe 25 august, aplicarea numirilor de la 1 septembrie. Rapid, discret, „operativ”.

Zero criterii, 100% bunul plac al șefului

Până aici, ai spune: în sfârșit, un pas normal – polițiști mai bine încadrați, bani există, ce ar putea fi în neregulă?

Răspuns: absolut tot modul în care s-a decis cine beneficiază.

Adresa IGPR nu prevede niciun criteriu obiectiv:

• nici vechime,
• nici calificative profesionale,
• nici nivel de pregătire,
• nici rezultate,
• nici măcar o minimă ordine de prioritate.

Singura condiție: o „notă de fundamentare” scrisă de șeful direct, avizată ierarhic și aprobată de cel cu competență de numire. Atât.

În traducere liberă: doi polițiști cu același grad, aceeași vechime, același parcurs profesional pot ajunge în situații diametral opuse. Unul e „fundamentat” de șef și urcă trei trepte, celălalt rămâne pe loc pentru că nu a avut norocul sau „inspirația” de a avea șeful potrivit.

Nu meritul decide, ci pixul șefului. Nu criteriile, ci simpatiile.

Telexul care a existat doar pentru cine trebuia să știe

Ca orice procedură care miroase a selecție „pe persoană fizică”, documentul a circulat ca „exemplar unic”, transmis prin Telex.

Nu s-a publicat nicăieri, nu s-a afișat, nu s-a anunțat transparent. Majoritatea polițiștilor nici măcar nu au aflat că a existat această oportunitate de promovare pe funcții mai bune.

Cei care nu au fost propuși nu au primit vreo explicație:

• nu li s-a respins vreo cerere,
• nu li s-a comunicat vreun motiv,
• nu li s-a spus că ar fi mai slabi profesional.

Pur și simplu, nu au intrat în discuție. Nu pentru că nu ar fi meritat, ci pentru că nu au fost trecuți pe listă. Lista aceea despre care nici măcar nu știau că există.

Bani publici, criterii private

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” anunță că va cere oficial IGPR, în baza Legii 544/2001, să spună:

• câți polițiști au fost numiți pe funcții superioare în urma acestei adrese,
• în ce unități au fost făcute numirile,
• câte posturi s-au „îmbunătățit”,
• ce sume de bani au fost alocate,
• dacă au existat ulterior instrucțiuni sau criterii interne, ținute departe de ochii personalului de rând.

Pentru că aici nu e vorba doar de relația șef–subaltern, ci de modul în care se folosesc bani publici. Bani care, teoretic, sunt destinați tuturor polițiștilor care îi merită. Practic, însă, ajung la cei care au știut, au fost „aleși” sau s-au bucurat de o relație bună cu șeful.

Sindicatul „Diamantul” pune în mod legitim întrebarea: Au fost promovați cei mai buni sau doar cei mai apropiați?

Meritocrație made in IGPR: „cine are șef, trece clasa”

Din această poveste rămân câteva concluzii amare:

• IGPR recunoaște că există bani pentru încadrarea mai bună a polițiștilor – dar preferă să-i direcționeze în tăcere, către un cerc restrâns;
• nu există niciun mecanism clar prin care un polițist să știe ce trebuie să facă pentru a ajunge și el pe o astfel de funcție;
• șeful direct devine filtru unic și discreționar, fără transparență și fără obligația de a motiva de ce îl promovează pe X și îl ignoră pe Y.

Așa arată, în practică, „cariera polițistului” în 2026: nu condusă de lege, ci de adresă internă; nu bazată pe criterii, ci pe recomandare; nu anunțată tuturor, ci strecurată prin Telex ca un pont între cunoscuți.

Cât timp astfel de scheme rămân regula nescrisă, orice discurs oficial despre „profesionalizare”, „evaluare obiectivă” sau „respectarea meritocrației” sună exact ca Telexul cu promovări: vine de sus, nu-l vede aproape nimeni și, la final, beneficiază tot cine trebuie. (Cristina T.).

Procurori pe muchie de nerv: sistemul a descoperit, în sfârșit, ce știa toată lumea

Potrivit dezvăluirilor făcute de publicația „Lumea Justiției”, o situație demnă de un film absurd s-a produs la concursul pentru funcțiile de conducere de la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel: trei procurori au fost declarați inapți psihic.

Da, ați citit bine: oameni care, teoretic, au puterea de a trimite cetățeni în judecată, de a decide soarta unor dosare penale, au picat la capitolul echilibru psihic exact când au vrut să avanseze pe funcții de șefi.

Până acum, sistemul părea convins că toți sunt „apți, capabili și bine ancorați în realitate”. Brusc, realitatea i-a mușcat de CV.

Când psihologul spune „nu”, dar sistemul ar vrea „lasă că merge și-așa”

Conform informațiilor prezentate de „Lumea Justiției”, la evaluările psihologice organizate pentru ocuparea funcțiilor de conducere, trei candidați la șefie au primit verdictul care, într-o lume normală, ar fi declanșat un cutremur instituțional: inapt psihic pentru funcție de conducere.

Ce au făcut distinșii candidați? Ce știe să facă orice om din sistem care se respectă: au depus contestație.
Ce a făcut sistemul? Ce știe el mai bine: a reconfirmat situația, dar cu aceeași voce stinsă cu care îți spune că „se va face o anchetă internă”.

Rezultatul: după contestație, tot respinși au rămas. Doar că, în timp ce verdictul sună grav, reacția oficială seamănă cu un oftat birocratic: „Ei, asta e, data viitoare…”

Inapți la șefie, dar perfect buni de semnat rechizitorii?

Întrebarea pe care orice om normal și-o pune este simplă: dacă acești procurori sunt inapți psihic pentru funcții de conducere, sunt brusc apți psihic pentru a rămâne procurori de execuție?

Adică prea „tulburați” pentru a coordona un parchet, dar suficient de „stabili” ca să decidă soarta unor oameni în dosare penale?

În logica sistemului, asta pare să fie rețeta:

• pentru semnat acte care trimit oameni în instanță – merge;
• pentru condus o instituție – nu merge, că acolo e „responsabilitate mare”.

Cu alte cuvinte: nu ești suficient de echilibrat să coordonezi colegi, dar ești destul de echilibrat să decizi libertatea altora.

Concurs de șefi cu surprize: „Ruleta rusească” a sănătății mintale

Concursurile pentru șefia parchetelor au devenit un fel de ruletă:

• știi că vor candida „ai sistemului”,
• știi că vor fi declarați „buni profesional”,
• nu știi însă cine mai scapă la testul psihologic.

Faptul că, potrivit informațiilor publicate de „Lumea Justiției”, trei procurori au fost opriți de la șefie pe motiv de inapt psihic spune mai mult despre întregul mecanism decât toate discursurile solemne despre „reforma justiției”.

Dacă ăștia trei au fost prinși acum, câți alții au trecut de filtre ani de zile, cu zâmbetul pe buze și cu parafa pregătită pentru oricine le-a intrat în vizor?

Contestația eternă: reflexul de sistem al celui care nu se vede niciodată vinovat

Nimic nu descrie mai bine mentalitatea din sistem decât reacția celor trei: au făcut imediat contestație.

Nu pentru că ar fi avut o revelație bruscă despre sănătatea lor mintală, ci pentru că, în lumea lor, orice rezultat nefavorabil trebuie atacat:

• pici un examen? contești.
• iei notă mică? contești.
• te declară psihologul inapt? evident, contești.

Este aceeași logică prin care și un rechizitoriu șubred devine „opera vieții”: dacă a fost contestat, înseamnă că „a deranjat pe cineva important”.

Doar că, de data asta, sistemul – culmea! – nu a mai răsucit concluziile: după contestație, verdictul a rămas același. Inapți. Punct.

Justiția cu nervii la limită: cetățeanul ca material de test

Tabloul de ansamblu este ridicol și în același timp sinistru: doar când se pune problema funcțiilor de conducere începe cineva să verifice cu adevărat dacă cei din sistem sunt apți psihic.

Până acolo, cetățeanul de rând rămâne obiect de testare:

• să vedem cât rezistă la citații,
• la abuzuri,
• la termene amânate,
• la rechizitorii făcute pe genunchi.

Abia când trebuie pusă o fundă frumoasă pe o funcție de șef își aduc aminte brusc că există și testări psihologice. Până atunci, sănătatea mintală pare mai degrabă o glumă administrativă bifată formal.

Concluzie amară: sistemul a recunoscut problema, dar nu știe ce să facă cu ea

Dezvăluirea făcută de „Lumea Justiției” despre procurorii declarați inapți psihic nu este doar o știre picantă de colț de pagină. Este un diagnostic brutal pus unui sistem care a funcționat ani de zile pe pilot automat:

• verificări formale,
• responsabilități uriașe în mâinile unor oameni despre care nimeni nu s-a obosit să vadă dacă sunt apți psihic,
• reacții slabe atunci când realitatea lovește în față.

Faptul că cei trei au fost opriți din drumul spre funcții de șefi este, poate, un început. Dar întrebarea care arde este alta:

Dacă acum sistemul recunoaște că există procurori inapți psihic pentru șefie, are curajul să se uite și la cei care au condus deja ani de zile? Sau vom continua cu aceeași piesă ipocrită, în care doar cei prinși pe „filmare” sunt problema, iar restul se bucură în liniște de imunitatea obiceiului?

Până vom primi un răspuns serios, rămânem cu pamfletul. Din păcate, realitatea îl scrie singură. (Irinel I.).

Un bărbat din Caraș-Severin, reținut pentru 24 de ore după ce ar fi amenințat un polițist, a fost scos încătușat din sediul Poliției, într-o atitudine pe care Sindicatul Europol o descrie drept „umilă și spășită”.

De la injurii la amenințări telefonice

Potrivit Sindicatului Europol, bărbatul fusese anterior recalcitrant, îi insultase și îi amenințase pe polițiști. Ulterior, ar fi obținut numărul de telefon al unuia dintre agenții Poliției Orașului Moldova Nouă și l-ar fi apelat în repetate rânduri, amenințându-l cu acte de violență. Scopul ar fi fost să-l intimideze și să-l determine să nu-și mai facă datoria, susține organizația sindicală.

Europol relatează că, după reținerea sa, bărbatul ar fi spus: „Ami pare rău la domni polițiști!”

Sindicatul: amenințarea unui polițist nu e o simplă izbucnire

Dincolo de tonul ironic al relatării, Sindicatul Europol transmite că uniforma nu trebuie să transforme polițistul într-o țintă. Organizația subliniază că amenințările sau agresiunile îndreptate împotriva celor care intervin pentru menținerea ordinii publice trebuie tratate cu seriozitate.

Sindicatul avertizează că o astfel de faptă poate atrage măsuri preventive severe, inclusiv arestarea preventivă, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Măsura nu este însă automată, ci se dispune de autoritățile competente în funcție de circumstanțele cazului.

Un alt caz de intimidare, la Sighetu Marmației

În sprijinul mesajului său, Europol amintește un caz în care un bărbat în vârstă de peste 70 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi transmis prin fax amenințări la adresa unui judecător de la Judecătoria Sighetu Marmației.

Sindicatul susține că intimidarea unui polițist sau a unui magistrat nu poate fi redusă la o simplă izbucnire nervoasă și a felicitat procurorul de caz pentru promptitudinea intervenției. (Sava N.).